Sunteți pe pagina 1din 2

Piperchi țârgâsiti

Piperchi Țârgâsiti, mîncare tradițională aromână, a fost introdusă la loc de cinste în meniul restaurantului. Iar
oaspeții au fost la fel de încîntați de ea, așa cum am fost și eu prima dată cînd am gustat. Un amestec de arome
ale verii, simplitate, savoare și tradiție. Unul dintre prietenii mei prezenți la eveniment mi-a șoptit chiar atunci:
”puteam să pariez că o să alegi piperchi!”, iar eu m-am simțit tare onorată de remarcă, pentru că asta înseamnă
că sînt foarte previzibilă în gusturile mele pentru tradițiile culinare din Dobrogea.

Vă propun această rețetă și în cadrul proiectului derulat de Selgros România de descoperire a rețetelor
tradiționale de pe tot teritoriul țării, Selgros caută pasiunea.

Ingrediente:

 4 ardei capia roșii, mari și cărnoși;


 3 roșii mari foarte bine coapte;
 3 căței de usturoi;
 300 g telemea de oi;
 jumătate de pahar ulei de măsline;
 3 ouă;
 o lingură de sirop de rodie (produsul se găsește la sticluțe în supermarketuri, la raioanele de produse
internaționale – este un sos gros din rodie, dulce acrișor);
 o linguriță de dulceață de ardei iute.

Ultimele 2 ingrediente (siropul de rodie și dulceața de ardei iute) nu apar în rețeta tradițională, dar adăugarea
lor vă asigur că va aduce un plus rafinat preparatului, și va balansa, totodată, aciditatea roșiilor.

Modalitate de preparare:

O tigaie preferabil de tablă cu pereții subțiri se pune pe foc cu uleiul de măsline și usturoiul tăiat felii subțiri,
apoi imediat, fără ca usturoiul să se rumenească, se adaugă ardeii tăiați felii. Nu se adaugă sare, primul motiv
fiind că brînza are de obicei destulă sare pentru întregul preparat, dar și pentru că nu e necesar ca ardeii să-și
lase zeama în tigaie, ci trebuie să se prăjească, după cum spune și numele preparatului, ”ardei prăjiți”. Îi lăsăm
pînă se înmoaie și rumenesc bine. O să vedeți cît de frumos miros cînd sînt bine prăjiți!

Se adugă roșiile tăiate felii, dacă e posibil pot fi decojite, dacă nu, nu e nicio greșeală să le lăsați cu tot cu
coajă.

Roșiile nu vor rămîne întregi, se vor ”topi” în tigaie, vor forma un sos care va scădea pe măsură ce ținem pe
foc tigaia. În timpul acestui proces adăugăm lingurița de dulceață de ardei iute și sosul de rodie, și amestecăm
continuu. Sosul trebuie să fie puțin scăzut, dar să și rămînă într-un volum suficient pentru a putea incorpora în
el brînza tăiată cuburi, răzuită sau sfărîmată cu mîna, după cum vă e mai comod. Următorul pas, deci, este
adăugarea brînzei.

Brînza se va topi în masa sosului de roșii, la căldura focului de sub tigaie, iar noi vom continua amestecarea. În
mai puțin de un minut brînza se va topi aproape complet, mai ales dacă este dată pe răzătoare. Dacă alegem să
o tăiem cubulețe, vor mai rămîne cîteva bucățele, foarte gustoase atunci cînd vom consuma preparatul.
Acum e momentul ca focul să fie redus sau chiar oprit, pentru că vom adăuga cele 3 ouă bătute în prealabil
într-un castron. Acestea vor îngroșa sosul și îi vor da consistența finală, deci nu trebuie să se coacă, ci să
rămînă cremoase. Așadar, cu focul dat la minim, începem să turnăm în tigaie în fir subțire ouăle bătute,
amestecînd continuu pînă la omogenizare.

E gata! Se poate pune pur și simplu în farfurie, dar suportă și alte aranjamente, de exemplu poate fi servit pe
pîine prăjită, sau cu ajutorul unui inel de montat, așa cum am făcut eu mai jos. Este un preparat plin de culoare
și gust, foarte ușor de făcut. Și mai ușor e de mîncat, de obicei farfuriile se șterg bine cu pîine, ca să poată fi
luată și ultima picătură din sosul delicios.

Nu se poate să lipsească de lîngă farfuria cu piperchi un pahar de vin rose dobrogean, eu am ales un cupaj făcut
din cabernet sauvignon și fetească neagră.

Pentru porția mea am mai adăugat și cîteva picături de sos de rodie suplimentar, apoi am decis că e momentul
să mă și înfrupt din ea. Delicios!

S-ar putea să vă placă și