Vasile Alecsandri 

(n. 21 iulie S.N. 2 august 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22

august S.N. 3 septembrie 1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg,
folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului
românesc și al literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a
României de-a lungul întregului secol al XIX-lea.

Primii ani

Vasile Alecsandri a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri (1792-1854) și al Elenei Alecsandri

(născută Cozoni; 1800-1842). După unii cercetători, anul nașterii ar putea fi 1821, 1819 sau
chiar 1818. Locul nașterii sale este incert, deoarece nașterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei
Alecsandri în munți din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti. Se consideră că s-a născut undeva pe
raza județului Bacău. A avut un frate, Iancu Alecsandri și o soră, Catinca Alecsandri, căsătorită
cu Constantin Rolla, boier și om politic român, militant înfocat pentru Unirea Principatelor Române
(1859) și ministru în mai multe rânduri în guvernele Moldovei.

Mitrica de naștere a lui Vasile Alecsandri (cf. Gh. Ungureanu, „Câteva date inedite despre familia și
vieața poetului Vasile Alecsandri”, în „Cetatea Moldovei”, Iași, anul IV, vol. IX, nr. 5, mai 1943, pp.
254-268): ""Mărturie de mitrică Prin care se face știut duhovniceasca decasterie a Mitropoliei
Moldovii că după încredințarea ce s’au luat prin sprafcă, s’au aflat pentru dumnealui vasile alexandri
că la anul 1818 luna Iunie 14 s’au născut în târgul bacăului, din pravoslavnicii legiuiții săi părinți,
dumnealui spatarul vasile alecsandri cu soția sa elena născută Cozoni, căruia atunci prunc, lucrările
sfântului botez în drept slăvitoarea noastră credință, după așezământurile sfintei și marea biserică a
răsăritului, i s’au săvârșit de preotul Ioan dela biserica Precista din arătatul târg, la 22 a aceleiași luni
Iunie, iar nași i-au fost moșul său, dumnealui Mihalachi Cozoni. drept aceea, spre încredințarea
nașterii și a botezului în pravoslavie a numitului vasilie alecsandri, fiind mai sus pomeniților săi
părinți, i s’au dat această mitrică deasupra cu iscălitura Înalt Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovii și
cavaler I. I. veniamin, iar gios adeverită cu punerea peceții și cu iscăliturile cilenurilor acestii
dicasterii. 1835. Iulie 12, no. 333” ""

Tatăl acestuia, Vasile Alecsandri (1792-1854) s-a căsătorit în 1816 sau în 1817 cu Elena Cozoni, fiica
pitarului Dumitrache din Târgu Ocna. În anul 1818, tatăl poetului s-a ocupat printre altele și cu
comerțul cu sare, conducând caravanele de sare de la Târgu Ocna spre râul Prut, pentru export
(vezi Drumurile sării de la Târgu Ocna).[8]

Alecsandri și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, unde tatăl său avea o moșie și unde a revenit pe
întreaga durată a vieții sale să-și găsească liniștea. A început învățătura cu un dascăl grec, apoi cu
dascălul maramureșean Gherman Vida.

Între anii 1828 și 1834, s-a deschis la Iași pensionul lui Victor Cuenim. Spătarul Alecsandri l-a înscris
pe fiul său la pensionul francez, unde a studiat alături de Mihail Kogălniceanu și de Matei Millo,
actorul de care l-a legat o mare prietenie și admirație și pentru care a scris Chirițele și o mare parte
din Cânticelele comice.

Anii de formare
Vornicul Alecsandri, Vasile și Iancu

În anul 1834, împreună cu alți tineri boieri moldoveni, printre care viitorul domn Al. I. Cuza și
pictorul Ion Negulici, a fost trimis la studii la Paris, unde și-a dat bacalaureatul în anul 1835. În 1837 s-
a pregătit pentru un bacalaureat în științe, urmând cursurile Facultății de Inginerie, pe care nu a
terminat-o.

În 1838 apar primele încercări literare în limba franceză: Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit

rameau, Serata. În anul următor s-a întors în țară și a ocupat un post în administrație până în 1846.
Împreună cu Costache Negruzzi a făcut o călătorie în Italia, care a devenit motiv de inspirație pentru
nuvela romantică Buchetiera de la Florența.

În 1840, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Costache Negruzzi a luat conducerea teatrului din Iași și
și-a început activitatea de dramaturg care i-a adus cele mai constante succese. Opera sa dramatică
însumează circa 2000 de pagini, rămânând cel mai rezistent compartiment al activității sale literare și
va constitui baza solidă pe care se va dezvolta dramaturgia românească în principalele sale direcții
tehnice: comedia străină și drama istorică. În noiembrie s-a jucat Farmazonul din Hârlău iar în
februarie 1841, Cinovnicul și modista, ambele preluate după piese străine.

Din 1842 datează importanta sa călătorie în munții Moldovei, în urma căreia descoperă valoarea

artistică a poeziei populare. Scrie primele sale poezii în limba română pe care le va grupa mai târziu în
ciclul Doine și care sunt foarte strâns legate de modelul popular din care au luat naștere.

În 1844, împreună cu Mihail Kogălniceanu și Ion Ghica scoate săptămânalul Propășirea, în care poetul

va publica versuri ce vor fi incluse în ciclul Doine și lăcrimioare, iar în 11 ianuarie se reprezintă
piesa Iorgu de la Sadagura, comedie de rezistență în dramaturgia scriitorului.

În 1845 cu ocazia seratelor literare de la Mânjina o cunoaște pe Elena, sora prietenului Costache

Negri, de care se îndrăgostește și căreia, după moartea timpurie din 1847 (la doar 2 ani după ce a
cunoscut-o), îi dedică poezia Steluța și apoi întreg ciclul de poezii Lăcrămioare. Între anii 1846-1847
Alecsandri ține un jurnal în care își declară iubirea față de Elena Negri. Jurnalul-document biografie
este scris în limba franceză pe o agendă mică, de 59 file. [9]

Exilul

Vasile Alecsandri a fost unul dintre fruntașii Revoluției de la 1848. Mișcarea revoluționară din
Moldova a avut un caracter pașnic (fiind denumită în epocă „revolta poeților”). La 27 martie 1848, la
o întrunire a tinerilor revoluționari moldoveni care a avut loc la hotelul Petersburg din Iași, a fost
adoptată o petiție în 16 puncte adresată domnitorului Mihail Sturdza, petiție redactată de către
Vasile Alecsandri.

După înfrângerea mișcării pașoptiste Vasile Alecsandri este exilat. După ce călătorește
prin Austria și Germania se stabilește la Paris, unde se întâlnește cu alți militanți pașoptiști munteni;
din perioada exilului datează poeziile Adio Moldovei și Sentinela română.

În mai 1849 pleacă, împreună cu ceilalți exilați, la Brașov, apoi în Bucovina, iar în toamna aceluiași an,
la Paris.

Scrie primele „cântecele comice” (Șoldan Viteazul, Mama Anghelușa) și câteva scenete comice și
muzicale. Se întoarce în țară în luna decembrie.

Anii de maturitate

Nicolae Bălcescu, prietenul lui Vasile Alecsandri, moare la Palermo în 1852. Între anii 1852-1853,
Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul
Franței, într-o călătorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Maroc, Madrid, o călătorie care va
lăsa urme în creația sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic.

În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, născută în noiembrie 1857.
S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876, la Mircești. Din 1860 se stabilește la
Mircești, unde rămâne până la sfârșitul vieții, chiar dacă lungi perioade de timp a fost plecat din țară
în misiuni diplomatice.

Vasile Alecsandri și Ion Ghica la Istanbul în 1855

În 1882 este ales președinte al secției de literatură a Academiei. Călătorește în Franța pentru a primi
premiul oferit de felibri; este sărbătorit la Montpellier. Îl vizitează pe ambasadorul României
la Londra, prietenul său Ion Ghica. Pleacă la Paris în 1885, ca ministru al României în Franța. În 1889,
primește vizita poeților francezi Sully Prudhomme și Leconte de Lisle.

Vasile Alecsandri s-a stins din viață la 22 august 1890, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu
toate onorurile la conacul său de la Mircești.