Opera lui Vasile Alecsandri

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821, undeva în ținutul Bacăului, Moldova — d. 22 august
1890, Mircești, județul Roman, România) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru,
diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc și al literaturii
dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei și apoi a României de-a lungul întregului
secol al XIX-lea.
A fost unul dintre fruntașii mișcării revoluționare din Moldova, redactând împreună cu
Kogălniceanu și C. Negri Dorințele partidei naționale din Moldova, principalul manifest al
revoluționarilor moldoveni.
Asemenea lui Mihail Kogălniceanu, Alecsandri învaţă mai întâi cu dascălul maramureşean
Gherman Vida (1827-1828), trecând apoi la pensionul lui Victor Cuenim (1828). Plecat, pentru
studii, la Paris (1834), îşi ia acolo, în octombrie 1835, bacalaureatul în litere. Lipsindu-i orice
înclinaţie pentru chimie şi medicină, care îl tentaseră la un moment dat, se înscrie în 1836 la
Facultatea de Drept, pe care o părăseşte în anul următor. În 1838, îşi prepară bacalaureatul în ştiinţe,
pe care însă nu-l obţine. Nici medic, nici inginer, primise între timp, în ţară, rangul de comis. Dar
cinurile (1841 — spătar; 1853 — postelnic; către 1859 — vornic) îl lasă destul de rece.
În 1854 - Apare sub conducerea sa România literară, revistă la care au colaborat moldovenii
C. Negruzzi, M. Kogălniceanu, Al. Russo, dar și muntenii Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al.
Odobescu.
În 1859 - Este numit de domnitorul Al. I. Cuza ministru al afacerilor externe; va fi trimis în
Franța, Anglia și Piemont pentru a pleda în scopul recunoașterii Unirii.
Primește Premiul Academiei pentru Literatură în 1881.
În 1843 apare, în Albina Românească, Tatarul, prima poezie care va face parte din ciclul
Doine și lăcrămioare. Tot acum scrie poeziile Baba Cloanța, Strunga, Doina, Hora, Crai nou. În
1848 scrie poezia Către români, intitulată mai târziu Deșteptarea României.
În 1850, după o absență de aproape doi ani, Vasile Alecsandri se întoarce în țară; publică în
revista Bucovina poeziile populare Toma Alimoș, Blestemul, Șerb sărac, Mioara, Mihu Copilul.
Începe sa lucreze la ciclul Chirițelor cu Chirița în Iași. Aceasta va fi urmată de Chirița în provincie
(1852), Chirița în voiagiu (1864) și Chirița în balon (1874). La Teatrul Național se joacă Chirița în
Iași sau Două fete ș-o neneacă.
În 1852 apare volumul „Poezii poporale. Balade (Cântice bătrânești). Adunate și îndreptate de
d. V. Alecsandri”. Tipărește primul volum de teatru Repertoriul dramatic, care conține piesele Iorgu
de la Sadagura, Iașii în carnaval, Peatra din casă, Chirița la Iași, Chirița în provincie. În 1853 apare
volumul Poezii poporale. Balade adunate și îndreptate de V. Alecsandri, partea a II-a. Publică la
Paris primul volum de poezii originale: Doine și lăcrimioare. În 1856 apare în Steaua Dunării,
revista lui Kogălniceanu, poezia Hora Unirii.
Alecsandri începe să publice pasteluri în 1868, în diverse numere ale Convorbirilor literare.
Astfel de încercare de obiectivare a viziunii sunt pastelurile lui Alecsandri. Pastelul este o
specie a genului liric cunoscută - în această formă - numai în literatura română, creată și dusă la
celebritate de Alecsandri însuși, într-un ciclu de versuri care i-a dat numele: "Pasteluri", publicate în
revista Convorbiri literare, în cea mai mare parte între 1868 și 1869.
Pastelul preia de la poezia descriptivă a primilor romantici nu numai ideea corespondenței
dintre sentiment și tabloul de natură, ci și pe aceea a privirii unui peisaj sub unghiul mișcător al
marilor cicluri naturale, al anotimpurilor, care îl luminează și-l însuflețesc mereu de altă viață, în
alte nuanțe; pe de altă parte, supune descrierea unui proces de obiectivare caracteristic poeziei post
romantice, încercând să o apropie de trăsăturile unei opere plastice.