Junimea şi Convorbiri literare

După epoca post-pașoptistă în cultura şi literatura română se dezvolta influența crescândă

a Junimii, Vianu arăta că Junimea „nu este numai un curent cultural și literar, dar și o asociație”
pentru ca ea s-a structurat prin relațiile de afinități culturale ale fondatorilor ei.
Junimea se înființează în 1863 la Iași când Titu Maiorescu, Petre Carp, Vasile Pogor,
Theodor Rosetti şi Iacob Negruzzi hotărăsc să confere intenției lor un statut foarte bine
determinat.
Toți membrii grupului fondator erau personalități formate la universitățile apusene din
Germania şi Franța. Membrii Junimii organizează așa numitele „Prelecțiuni populare” prin care
încercau să dezbată public probleme culturale şi literare. Aceste prelegeri erau foarte bine
organizate așa încât s-au bucurat de un succes enorm şi curând Junimea se impune în viața
culturala. Începând din 1874 Prelecțiunile populare se organizează pe diverse teme şi pe cicluri.
Curând după înființare, în 1865, Junimiștii primesc o importanta donație care îi ajută să
publice revista „Convorbiri Literare”, dar să înființeze şi o librărie pentru o scurta vreme.
Revista va fi condusă vreme de peste 30 de ani de Iacob Negruzzi, Vianu susținea că istoria
revistei Convorbiri Literare se confundă cu evoluția Junimii. Criticul identifica mai multe etape
în evoluția Junimii şi a Convorbirilor Literare , cea dintâi se întinde de la întemeiere până în
1874, an în care Maiorescu se mută la București pentru a deveni Ministru, este perioada în care
junimiștii susțin polemici înverșunate în presa vremii îndeosebi cu latiniștii ardeleni sau cu
Hașdeu, dar reușesc să-l aproprie pe Alecsandri şi să-l descopere pe Eminescu, așa încât
prestigiul grupării crește enorm. Intre 1874 şi 1885 ședințele Junimii au loc alternativ fie la Iași
fie la București.
Acum se citesc la Junimea piesele lui Alecsandri, „O noapte furtunoasă” a lui Caragiale,
sau „Amintiri din copilărie” a lui Creangă. În 1885 Iacob Negruzzi se mută la București luând
cu sine şi revista pe care o conduce singur, până în 1893, iar apoi cu ajutorul unui comitet de
redacție din care făceau parte Brătescu-Voinici, Constantin Rădulescu Motru, P.P. Negulescu
şi mulți alții. Din 1885 pana în 1900 principiile estetice cunosc o dezvoltare impetuoasă.
Comitetul de redacție preia conducerea revistei în 1895.
În aceasta perioadă revista capătă un accent preponderent universitar şi junimiștii își fac
un titlu de glorie descoperindu-l pe Coșbuc. Toți marii intelectuali trec mai întâi pe la Junimea
şi mai apoi își construiesc cariere universitare. Practic Junimea pregătește universitar pana la
încheierea perioadei interbelice.
În 1900 vechiul comitet cuprinde nume noi de personalități din domeniul științei, precum
Grigore Antipa, Ion Bogdan, Simion Mehedinți şi mulți alții așa încât revista capătă un caracter
savant şi universitar cu mai puține contribuții în domeniul literaturii.
Convorbiri literare devine o arhiva de cercetări istorice în paginile căreia se afirmă
personalități precum Nicolae Iorga, Bogdan Duică, Xenopol, Pompiliu Eliade şi alții.
Din 1907 conducerea este preluata de Simion Mehedinți, care o va păstra pana în 1921.
Dintre personalitățile literare putem retine doar numele lui Panait Cerna, în vreme ce în
domeniul filozofiei reținem pe Mircea Giuvara, Mircea Florian sau Ioan Petrovici. În 1921
conducerea revistei este preluata de Alexandru Tzigara Samurcaș care o va transforma într-o
arhiva de cercetări filozofice şi de studii de arta populara românească.
Revista Convorbiri literare își continuă apariția şi în zilele noastre, fiind revista cu cea
mai lungă apariție din istoria noastră.
 Tudor Vianu identifica mai multe trăsături esențiale ale spiritului junimist, cel dintâi se
referă la spiritul filozofic, junimiștii erau oamenii ideii generale, având grijă ca din fiecare
generație să pregătească un tânăr pentru studiul speculațiilor metafizice, așa a fost ajutat
Eminescu, dar mai târziu şi Panait Cerna, ei au fost niște spirite care analizau arta şi cultura din
perspectiva filozofică stăpânind estetica, ideile generale, speculația teoretica. Spiritul oratoric
este cea de-a doua trăsătură a junimismului pentru că de la început, din timpul prelecțiunilor
populare, ei au impus reguli stricte de organizare a discursului astfel oratorul trebuia să
stăpâneasca magistral tema aleasa, să capteze atenția auditorilor şi să realizeze o potențare a
argumentelor pana la punctul culminant. Junimiștii au format o adevărata scoală oratorica
românească ce s-a impus mai apoi în mediu universitar, punctul de plecare îl constituia modelul
disertației franceze.
Spiritul ironic definea junimismul pentru că în ședințele de la Junimea nu se făceau
exerciții de admirație reciprocă.
Prin ironie junimiștii adesea își sancționau adversarii şi de multe ori îi anihilau, pentru că
era vorba de o ironie subțire.
Spiritul critic este trăsătura poate cea mai pregnanta pentru ca ea a impus o scară de valori.
Prin spiritul critic ei au eradicat impostura şi au permis afirmarea generației marilor clasici.
Junimiștii au preluat unele elemente de la Dacia Literară așa încât se vorbește despre un spirit
critic pre-junimist. Fără Junimea nu ar fi fost posibila afirmarea nu numai a generației marilor
clasici ci şi structurarea de mai târziu a culturii şi literaturii române moderne.