INTRODUCERE

Actualitatea temei. Asigurările s-au născut din nevoia de protecţie a omului împotriva
calamităţilor naturale, împotriva consecinţelor accidentelor, şi a oricăror pierderi sau limitări. Pe
măsura dezvoltării societăţii, omul a făurit treptat mijloace tot mai eficiente de prevenire şi
limitare a calamităţilor naturale, a accidentelor, bolilor etc. Originile asigurării se pierd în negura
timpurilor, neputând fi stabilite decât cu o mare aproximaţie. Poate, printre primii au fost
negustorii chinezi care îşi distribuiau marfa în mai multe vase, făcând astfel o dispersie a
riscului, nu şi o protecţie.
Integrarea europeană constituie unul dintre obiectivele cheie ale politicii interne şi externe ale
Republicii Moldova. Acest proces a fost iniţiat prin semnarea
Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Comunităţile Europene şi Republica Moldova.
Actualmente Acordul nu mai este în vigoare, fiind înlocuit de un instrument regional de
cooperare – Noua Politică Europeană de Vecinătate, care include şi Republica Moldova. În
cadrul acestui parteneriat de cooperare valabil pentru Moldova este Planul de Acţiuni Republica
Moldova – Uniunea Europeană. Pentru a aprofunda şi formaliza aceste relaţii de cooperare între
Uniunea Europeană şi Republica Moldova a fost iniţiat procesul de negociere a unui nou acord
dintre
Uniunea Europeană şi Republica Moldova – Acordul de Asociere şi crearea ZLSAC. Printre
priorităţile actelor sus-menţionate este liberalizarea treptată a pieţei de servicii, inclusiv serviciile
de asigurări.

CAPITOLUL I. ASIGURAREA DE BUNURI: CONCEPTUL,

ELEMENTELE DE BAZĂ
1.1. Conceptul asigurării de bunuri în Republica Moldova

1
 În cadrul asigurării de bunuri, societatea de asigurări se obligă ca la producerea riscului
asigurat să plătească asiguratorului (beneficiarului) o despăgubire. Nu este obligatoriu ca
asigurătorul să plătească întreaga sumă pentru refacerea situaţiei financiare a asiguratului care a
suferit o daună, deoarece în contract pot exista prevederi care limitează suma asigurată.
Asigurări de bunuri pot încheia persoane fizice şi persoane juridice cu domiciliul, sediul sau
reşedinţa în România.
Într-un contract de asigurare de bunuri, asiguratul trebuie să aibă un interes patrimonial cu
privire la bunul asigurat. O persoană are un interes patrimonial dacă producerea unui eveniment
asigurabil poate cauza o pierdere (prejudiciu) persoanei respective. În cazul în care în contractul
de asigurare este menţionat un beneficiar, altul decât persoana asigurată, acesta trebuie să aibe un
interes patrimonial faţă de bunul asigurat.
O regulă generală în asigurarea de bunuri este aceea ca interesul patrimonial să existe atât în
momentul încheierii asigurării, cât şi în momentul producerii riscului asigurat.
În asigurarea de bunuri, interesul patrimonial decurge, de regulă, din statutul de proprietate al
persoanei care doreşte să se asigure. Există situaţii în care şi alte persoane decât proprietarul pot
avea interes faţă de un bun, cum ar fi:

1) proprietate în comun – o persoană care deţine un bun în comun cu una sau mai multe
persoane are dreptul de a asigura bunul respectiv la întrega valoare.
Aceasta nu înseamnă că, în caz de distrugere a bunului asigurat, această persoană va fi singura
despăgubită, ci va beneficia de despăgubire doar în limita dreptului ei de proprietate;

2) proprietatea ipotecată – în caz de ipotecă, ambele părţi au un interes asigurabil: debitorul

ipotecar – în calitate de proprietar, iar societatea ipotecară – în calitate de creditor. În aceste
situaţii se încheie un contract de asigurare în numele ambelor părţi;

3) proprietatea închiriată – în cazul în care chiriaşul încheie un contract de asigurare, o face

în numele şi folosul proprietarului, deci nu poate pretinde încasarea despăgubirii, ci numai
restituirea primelor de asigurare de la proprietar;
4) proprietatea aflată în custodie – custodele are un interes asigurabil, în ceea ce priveşte
bunul pe care îl deţine în custodie, pentru că, din punct de vedere legal, este responsabil pentru
orice daună produsă bunului respectiv;
5) persoanele din familia proprietarului – pot beneficia de utilizarea bunului asigurat, ceea
ce determină existenţa unui interes asigurabil al acestora faţă de bunul respectiv.

2
 În concluzie, pot fi asigurate bunuri aparţinând persoanelor fizice şi persoanelor juridice,
bunuri primite în folosinţă sau aflate spre păstrare, reparare, prelucrare, vânzare sau pentru a fi
expuse în cadrul muzeelor şi expoziţiilor şi bunuri ce fac obiectul contractului de închiriere sau
locaţie de gestiune.
• Perioada de asigurare. În general, asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de un an,
dar, la cererea asiguratului, se poate încheia şi pe o perioadă mai mică, de trei sau şase luni.

• Începutul şi încetarea răspunderii. Asigurarea se consideră încheiată prin plata primei de

asigurare şi emiterea de asigurător a poliţei de asigurare, fiind valabilă numai pentru bunurile şi
riscurile specificate în poliţă la adresele încheiate în aceasta.
Răspunderea asigurătorului începe la ora 000 a zilei menţionate în poliţă ca reprezentând
începutul asigurării, cu condiţia ca prima de asigurare să fi fost achitată, şi încetează la ora 24 00 a
zilei la care încetează asigurarea. Răspunderea asiguratorului mai încetează şi în cazul în care
contractul de asigurare este reziliat, situaţie ce apare în următoarele împrejurări:
◼ prima de asigurare se plăteşte în rate, iar asiguratul nu a achitat o rată la termenul stabilit
şi nici în termenul de graţie oferit de asigurător;
◼ asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete sau nu a comunicat asigurătorului
schimbările esenţiale la împrejurările privind riscurile.
După încheierea contractului de asigurare, producerea evenimentului asigurat a devenit
imposibilă.
Riscul asigurat
În asigurarea de bunuri există o clasificare a riscurilor în:

◼ riscuri civile – asociate clădirilor care folosesc ca locuinţe şi birouri şi a bunurilor din
acestea;
◼ riscuri comerciale şi industriale – asociate clădirilor ce folosesc ca unităţi de producţie şi
comercializare şi bunurile aflate în acestea.
În general, în asigurarea de bunuri riscurile preluate în asigurare de societăţile de asigurare
sunt:
◼ incendiu;

◼ trăznet;
◼ explozie;

3
 ◼ ploaie torenţială;

◼ grindină;

◼ inundaţie;

◼ furtună;
◼ cutremur;

◼ prăbuşiri şi alunecări de teren;

◼ greutatea stratului de zăpadă cu gheaţă;

◼ avalanşe de zăpadă;

◼ căderea pe clădiri a altor corpuri; ◼ lovirea de către un autovehicul.

Unele societăţi de asigurare oferă asigurare pentru maşini, utilaje şi instalaţii, pentru cazurile
de avarie accidentală. În astfel de poliţe sunt acoperite riscuri cum sunt:
◼ ruperi sau deformări în timpul funcţionării;
◼ ciocniri sau izbiri cu alte corpuri;
◼ explozii;

◼ efectele unor substanţe chimice; ◼ scurtcircuit; etc.

Bunurile sau alte valori (numerar, timbre poştale) pot fi asigurate şi în vederea furtului sau
jafului. Unele societăţi tratează aceste riscuri ca fiind de sine stătătoare, în timp ce altele le
asigură complementar, cu plata primei corespunzătoare sau le refuză.
Cele mai multe societăţi de asigurare oferă poliţe de asigurare pe mai multe nivele care, în
funcţie de riscurile acoperite, pot fi:
◼ poliţe de asigurare împotriva incendiului;
◼ poliţe de asigurare standard (acoperă riscurile de: incendiu, trăsnet, explozie şi cădere de
corpuri);
◼ poliţe de asigurare care acoperă, pe lângă riscurile cuprinse în poliţa standard, şi câteva
riscuri suplimentare;
◼ poliţe de asigurare totale, care acoperă toate riscurile (all risks) în care nu sunt
nominalizate riscurile acoperite, ci cele excluse.
Deşi de mai multe ori termenul de excludere e rezervat clauzelor poliţei identificate în mod
clar drept excluderi, termenul poate desemna orice clauză a poliţei, a cărei funcţie este de a
elimina acoperirea pentru anumite expuneri la daune. În general, în poliţa de asigurare de bunuri

4
nu se acordă despăgubiri pentru pagubele provocate de război, invazie, revoluţie, naţionalizare
sau rechiziţionare.
Alte excluderi se referă la uzura fizică, la pagubele provocate în urma actelor intenţionate ale
asiguraţilor sau la alte evenimente non-accidentale, în urma radiaţiei nucleare sau a viciului
intern al bunului (de exemplu: rugina fierului).
Suma asigurată. Aceasta nu trebuie să depăşească valoarea reală a bunurilor în momentul
încheierii contractului de asigurare. Suma la care sunt asigurate bunurile trebuie să fie în deplină
concordanţă cu valoarea reală a acestora.
Pentru prevenirea sub-asigurării, majoritatea societăţilor de asigurare aplică principiul
răspunderii proporţionale. Prin valoarea bunurilor la data asigurării se înţelege:

a) la clădiri şi construcţii – valoarea de înlocuire (costul construcţiei sau achiziţionării

clădirii respective sau a uneia similare la preţurile uzuale pe piaţa locală) din care se scade uzura
(în raport de vechime şi starea construcţiei);
b) la mijloacele fixe şi obiecte de inventar – valoarea de înlocuire a acestora, din care se
scade uzura (în raport de vechime şi starea de întreţinere a acestora);

c) la materii prime, materiale, produse finite, mărfuri – preţul de cost sau de achiziţie al
acestora;

d) colecţii şi obiecte de artă – valoarea de circulaţie (de piaţă) determinată pe bază de

cataloage sau expertize.
În general, sumele asigurate se stabilesc fie separat, pe fiecare bun, fie global, pentru toate
bunurile din aceeaşi grupă prevăzută în tariful de prime. Pentru obiectele de artă sumele se
stabilesc pentru fiecare obiect în parte.
Prima de asigurare. La asigurarea de bunuri, prima de asigurare se determină prin înmulţirea
sumei asigurate cu cota de primă tarifară, ce se exprimă în procente sau promile. În cele mai
multe cazuri, cotele de prime asigurate sunt diferenţiate:

- pe tipuri de localităţi (municipii, orase, comune);

- pe grupe de bunuri (locuinţe, mobilier, aparatură audio-video).

În cazul unităţilor de producţie, a magazinelor şi depozitelor, cotele de primă se

diferenţiază în funcţie de natura produselor folosite în procesul producţiei în:

- produse care nu sunt combustibile, inflamabile sau explozibile;

5
 - produse combustibile;

- produse inflamabile; - produse explozibile.

Obligaţiile asiguratului. Asiguratul trebuie să îndeplinească o serie de obligaţii specificate în

condiţia de asigurare, a căror neîndeplinire poate duce la rezilierea contractului sau la refuzul
asigurătorului de a plăti despăgubirea.
Există obligaţii corespunzătoare producerii unei daune şi obligaţii care trebuie urmate de
asigurat la producerea unei daune.
Una din obligaţiile asiguratului este de a întreţine şi folosi bunul asigurat în bune condiţii, în
scopul prevenirii riscurilor asigurate. Dacă prin nerespectarea acestor obligaţii s-ar putea produce
pagube, asigurătorul are dreptul să renunţe la asigurare, fără restituirea primelor de asigurare.
1.2. Constatarea şi evaluarea daunei şi stabilirea despăgubirii

Când se produce un risc asigurat, în urma căruia asiguratul înregistrează o pagubă, se

declanşează, automat, mecanismul despăgubirii.
Despăgubirea se face în raport cu starea bunului în momentul producerii evenimentului
asigurat, iar valoarea acestuia nu poate depăşi cuantumul pagubei – suma asigurată, nici valoarea
bunului în momentul producerii evenimentului asigurat. La asigurarea de bunuri există trei
principii care se aplică la acoperirea pagubei:

• principiul răspunderii proporţionale;

• principiul primului risc;

• principiul răspunderii limitate.

Cuantumul pagubei se stabileşte în funcţie de tipul pagubei (totală sau parţială).
Prin pagubă totală se înţelege:

a) la clădiri – distrugerea clădirilor în asemenea grad încât refacerea lor, prin reparare sau
restaurare, nu mai este posibilă sau cheltuielile ar depăşi suma asigurată;

b) la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m2, m3) – acea parte
din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime sau a dispărut;

c) la celelalte bunuri – distrugerea bunurilor într-un asemenea grad încât refacerea, prin
reparare sau restaurare, nu mai este posibilă sau cheltuielile ar depăşi suma asigurată.
Prin pagubă parţială se înţelege:

6
 a) la clădiri – distrugerea sau deprecierea parţială a lor, astfel încât prin repararea acestora
poate fi readusă la starea iniţială dinaintea producerii evenimentului asigurat;

b) la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură (l, kg, m, m2, m3) –
deprecierea unei părţi din cantitatea totală care a rămas după producerea evenimentului asigurat
şi care scade valoarea bunurilor;

c) la celelalte bunuri – avarierea bunului astfel încât, prin refacerea sau reparare, poate fi
adus la starea iniţială.
Cuantumul pagubei reprezintă, în caz de daună totală:

a) la clădiri – valoarea de înlocuire a clădirii distruse, la data producerii evenimentului

asigurat, din care se scade uzura la acea dată si valoarea resturilor care se pot întrebuinţa sau
valorifica;

b) la bunurile a căror cantitate se exprimă în unităţi de măsură – valoarea reală la data

producerii evenimentului asigurat;

c) la celelalte bunuri – valoarea reală la data producerii evenimentului asigurat a bunului

distrus, din care se scade valoarea, la aceiaşi dată, a resturilor care se pot valorifica.
Cuantumul daunei, în caz de daună parţială, reprezintă:

a) la clădiri – costul reparaţiei din care se scade uzura şi valoarea, la data producerii
evenimentului asigurat, a resturilor care se pot valorifica sau întrebuinţa; b) la bunurile a căror
cantitate se exprimă în unităţi de măsură – valoarea pierderii din cantitate a aceleiaşi părţi din
cantitatea totală care diminuează valoarea totală;
c) la celelalte bunuri – costul reparaţiilor părţilor componente sau a pieselor avariate sau
costul de înlocuire a acestora, din care se scade uzura corespunzătoare şi valoarea resturilor care
se pot valorifica.
În limita sumei asigurate, societatea de asigurare acordă despăgubiri şi pentru:

• cheltuielile făcute în scopul limitării daunei;

• cheltuielile legate de îndepărtarea resturilor de la locul producerii evenimentului asigurat;

• daunele provocate bunurilor menţionate în contractul de asigurare prin distrugerea sau

avarierea lor, datorită măsurilor de salvare luate de asigurat pentru limitarea sau împiedicarea
consecinţelor producerii riscurilor. Din cuantumul pagubei se scad:

7
 • franchisa prevăzută în contractul de asigurare;

• primele datorate până la sfârşitul perioadei de asigurare.

Există situaţii în care societatea de asigurări poate refuza plata despăgubirilor, şi anume:

• Dacă dauna a fost provocată, în mod intenţionat, de una din următoarele părţi:

- asiguratul sau beneficiarul;

- persoane fizice majore care locuiesc împreună cu asiguratul sau gospodăresc, împreună
cu acesta, bunul asigurat;

- un membru din conducerea persoanei juridice asigurate;

- reprezentanţi ai asiguratului sau beneficiarului.

• În cazul în care una din aceleaşi persoane enumerate mai sus nu a luat măsurile necesare
pentru evitarea sinistrului sau limitarea acestuia, deşi putea să facă acest lucru;

• Dacă cererea de despăgubire este făcută cu rea credinţă sau dacă asiguratul a contribuit,
în mod deliberat sau prin neglijenţă, la producerea daunei.
În cazul în care asiguratul a încheiat mai multe contracte de asigurare, pentru aceleaşi riscuri,
asigurătorul datorează numai o parte a despăgubirii, şi anume acea parte care rezultă din
repartizarea proporţională a despăgubirii datorate de toţi asigurătorii. În felul acesta se urmăreşte
ca despăgubirea plătită asiguratului să nu depăşească valoarea pagubei.
După fiecare daună, suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii acordate cu
începere de la data producerii evenimentului asigurat. Pentru restul perioadei de asigurare,
asigurarea continuă pentru suma rămasă. Revenirea la suma asigurată iniţial se poate face la
cererea asiguratului, printr-o asigurare suplimentară, contra plăţii diferenţei de primă
corespunzătoare.

8
 CAPITOLUL II. ASIGURAREA DE VIAŢĂ A PERSOANELOR ÎN REPUBLICA
MOLDOVA ÎN BAZA PRACTICII INTERNAŢIONALE

2.1. Caracteristicile asigurărilor de viaţă, clasificarea lor

Asigurările de viaţă au ca obiect garantarea plăţii unei sume de bani de către asigurător, în
cazul producerii unui eveniment legat de persoana fizică a asiguratului, şi anume: vătămarea
corporală, îmbolnăvirea, decesul sau supravieţuirea acestuia. Chiar şi persoanele tinere se pot
îmbolnăvi sau pot deceda în urma unor accidente neaşteptate, ce vor genera în mod automat şi
dificultăţi financiare.
Asigurările de viaţă au, spre deosebire de asigurările generale, anumite caracteristici,
prezentate mai jos:
Valoarea capitalizată este un fond care se acumulează pe întreaga perioadă de viaţă a poliţei
şi la care deţinătorul de poliţă poate avea acces în mai multe moduri: poate face împrumuturi,

9
poate opta pentru cumpărarea unei poliţe de asigurare de viaţă cu plata integral, sau poate
răscumpăra poliţa.
Dificultăţile financiare în cadrul asigurărilor de persoane sunt determinate de:
necesităţile băneşti pentru funeralii; asigurarea unor resurse financiare moştenitorului, după
decesul asiguratului; restabilirea morală după deces.
Motivaţia încheierii asigurărilor de persoane sunt: stresul; motivaţii personale; concepţia
despre moarte.
Riscul este definit de majoritatea economiştilor ca o pierdere propriu-zisă, sau ca o pierdere
produsă de o neglijenţă ce poate avea urmări asupra individului sau asupra unei proprietăţi.
Suma asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de nevoile şi
posibilităţile sale financiare. Asiguratul poate să încheie mai multe contracte de asigurare
împotriva aceluiaşi eveniment şi pentru sume diferite, fără să fie împiedicat de lege sau de
asigurător să facă acest lucru. La producerea riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul
asigurării, poate încasa drepturile de asigurare de la toţi asigurătorii deoarece aici nu mai este
vorba de daună ca la asigurările de bunuri.
Neavând caracter reparator, asigurarea de persoane nu are restricţii ca asigurarea de bunuri.
Dacă în urma producerii riscului asigurat, asiguratul suferă o vătămare corporală sau a contactat
o maladie care i-a afectat capacitatea de muncă, el are dreptul la o indemnizaţie de asigurare
(suma asigurată), care să facă posibilă refacerea situaţiei sale financiare existente înaintea
producerii accidentului sau contactării bolii. Interesul asigurării nu prezintă importanţă, întrucât
indemnizaţia de asigurare este datorată independent de existenţa unei daune.
Indemnizaţia de asigurare reprezintă suma de bani pe care asigurătorul o achită asiguratului
în cazul producerii riscului asigurat.
Deoarece nici viaţa şi nici sănătatea unei persoane nu sunt evaluabile în bani, nu se poate pune
problema unui raport între suma asigurată şi paguba suferită de asigurat.
Contractul de asigurare se încheie în formă scrisă (prin completarea unei declaraţii de
asigurare). După analiza răspunsurilor, asigurătorul este de acord cu încheierea contractului,
redactarea contractului în formă scrisă şi înmânarea unui exemplar asiguratului. Contractul de
asigurare se consideră încheiat prin plata primei de asigurare şi emiterea poliţei.
Încetarea contractului de asigurare se realizează în următoarele moduri:

10
 modul obişnuit de încetare îl constituie ajungerea la termen, adică expirarea perioadei pentru
care a fost încheiat; contractul încetează şi prin producerea evenimentului asigurat. Dar, există şi
moduri mai puţin uzuale cum ar fi: denunţarea, rezilierea şi anularea contractului.
Denunţarea se face de către asigurător, dacă asiguratul nu a comunicat, în scris, modificările
intervenite în cursul contractului în legătura cu datele luate în considerare la încheierea
contractului.
Rezilierea înseamnă desfacerea pentru un timp a contractului, datorită neexecutării obligaţiei
uneia din părţi din cauze care i se pot imputa. Efectele produse de contract până la reziliere
rămân valabile.
Nulitatea contractului poate fi cauzată de declaraţii inexacte sau incomplete făcute de
asigurat, sau de lipsa interesului asigurabil din partea contractantului, în momentul încheierii
acestuia.
Asigurările de viaţă se pot clasifica în funcţie de riscul asigurat, de momentul achitării
primei, de momentul încasării sumei asigurate şi de forma pe care acestea o îmbracă. Astfel în
funcţie de riscul acoperit, asigurările de viaţă pot fi: a) asigurări de supravieţuire, b) asigurări
de deces, c) asigurări mixte de viaţă, d) asigurări de accidente, e) asigurări de boală, f) alte
forme.
În cazul asigurării de supravieţuire, asigurătorul se obligă să plătească asiguratului suma
asigurată, cu condiţia ca acesta să fie în viaţă la sfârşitul perioadei pentru care s-a încheiat
contractul de asigurare. Dacă acesta a decedat înainte de expirarea termenului de valabilitate,
asigurătorul este eliberat de angajamentul luat prin contract, şi nu are nici o obligaţie faţă de
moştenitori.
Asigurarea de rentă este asigurarea în care suma asigurată este pusă la dispoziţia asiguratului
sub forma unor plăţi periodice cu titlul de rentă.
În cazul asigurării de viaţă variabilă, proprietarul poliţei de asigurare are posibilitatea de a
alege una din opţiunile pe care societatea de asigurare i le pune la dispoziţie, beneficiile poliţei
de asigurare se ajustează în funcţie de valoarea investiţilor prevăzute în poliţa de asigurare, în
momentul în care se solicită plata lor, beneficiile de deces nu pot fi mai mici decât sumele
asigurate iniţial pentru care s-a încheiat contractul de asigurare, dar ele pot fi mai mari, dacă
investiţiile făcute au fost profitabile.

11
 În ceea ce priveşte asigurările de viaţă universală, posesorul poliţei de asigurare poate, la
anumite intervale de timp, modifica valoarea beneficiilor de deces, posesorul poliţei de asigurare
poate schimba valoarea şi data efectuării plăţii primelor de asigurare, fără a avea obligaţia de a
anunţa anticipat societatea de asigurări, primele de asigurare sunt plasate într-un cont şi din
valoarea lor se vor scădea, la un moment dat, cheltuielile de deces. În acest cont se varsă,
totodată, şi dobânzile obţinute, care pot varia în timp, posesorul poliţei poate retrage anumite
sume din economiile acumulate, societatea de asigurări este cea care va decide cum vor fi
investiţi banii, şi cea care garantează o rată minimă de rentabilitate.
În cazul asigurărilor de deces, protejează asiguratul împotriva riscului de deces, asiguratul se
obligă să plătească prime de asigurare toată viaţa, existând posibilitatea ca plata primelor să se
facă până la o anumită dată cum ar fi: data “x”, ieşirea la pensie, în cazul asigurării de deces
încheiate pe termen limitat, asigurătorul se obligă să achite suma înscrisă în contract, cu condiţia
ca decesul asiguratului să survină în perioada de valabilitate a acestuia.
La asigurarea mixtă de viaţă asigurătorul cuprinde două riscuri alternative într-un contract de
asigurare unic, dând impresia ca asiguraţii câştigă în cazul producerii oricărui risc: în cazul
decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia sumei asigurate, iar în caz de
supravieţuire, asiguratul încasează personal suma asigurată. Asiguratul câștigă în ambele cazuri
dar cu preţul aferent acoperirii celor două riscuri, atât cel de deces cât şi cel de supravieţuire.
Asigurarea de accidente, protejează persoanele fizice de consecinţele nefaste ale unor
evenimente neprevăzute care le poate afecta viaţa, integritatea corporală sau capacitatea de
muncă. Persoanele asigurate vor primi cu titlu de indemnizaţie o sumă pentru acoperirea
cheltuielilor de îngrijire medicală, refacere şi compensare a pierderilor de venit.
Asigurarea de boală are drept scop protejarea persoanelor care au suferit o incapacitate
temporară de muncă determinată de boală.
Rolul asigurărilor de sănătate este acela de acoperire totală sau parţială a cheltuielilor cu
ocrotirea sănătăţii, diferenţa fiind suportată de stat sau de individ după caz. Aceste asigurări au
caracter facultativ şi se întind pe perioade lungi de timp. Clasificarea asigurărilor de sănătate:
asigurări de accidente; asigurări de boală; asigurări de sănătate permanentă. Poliţe de asigurări de
sănătate: asigurarea cheltuielilor de spitalizare; asigurarea pentru intervenţii chirurgicale;
asigurarea medicală de bază; asigurarea medicală majoră; asigurarea medicală complexă.
Asigurarea de sănătate permanentă urmăreşte să elimine sărăcia, adesea asociată cu o
incapacitate de muncă de durată, provocată de un accident sau o boală. Dacă asiguratul ajunge în

12
incapacitate de muncă în urma unei boli sau a unui accident, el are dreptul la o indemnizaţie de
asigurare, care se acordă periodic, atât timp cât se menţine starea de incapacitate, sau până când
asiguratul atinge vârsta de pensionare, ori decedează.
Asigurarea dotală - este un mod de constituire a unei dote pentru copil, până când acesta
ajunge la majorat. Asigurătorul onorează această asigurare dacă beneficiarul este în viaţă la data
atingerii majoratului. În caz contrar asigurătorul este exonat de orice răspundere legată de acest
contract.
Asigurarea de nupţialitate - este o asigurare de viaţă, în baza căreia asigurătorul se angajează
să plătească o anumită sumă de bani asiguratului, dacă acesta se căsătoreşte înainte de a împlini o
anumită vârstă.
Asigurarea de natalitate - constă în obligaţia asigurătorului de a plăti suma de bani
asiguratului căruia i s-a născut un copil, într-un anumit termen.

2.2. Calculul primelor de asigurare în cazul asigurării de viață

În asigurările de viață, drepturile şi obligațiile specifice în acord sunt dependente de

probabilitatea de supraviețuire a asiguratului. Într-o societate de asigurări de viață, rolul cel mai
important în calcularea primelor de asigurare îl are actuarul, numit şi matematicianul
asigurărilor de viață. Cele mai importante sarcini ale sale constau în determinarea primei de
asigurare, stabilirea rezervelor matematice, a valorii de răscumpărare pentru produsele cu
capitalizare, dezvoltarea de produse noi, calcularea “embedded value” şi altele.
Tabelele de prima se calculează pe baza statisticilor demografice, în principal a tabelelor de
mortalitate. Matematica asigurărilor de viața operează cu probabilitățile de supraviețuire şi de
moarte. În cazul asigurărilor de persoane, altele decât cele de viață, se folosesc şi alte date
statistice precum: morbiditatea, frecventa accidentelor, tipul de activitate etc. Pentru estimare, se
considera ca ceea ce s-a petrecut se va repeta si in viitor în condiții similare.
În unele ţări europene, deoarece durata medie de viața diferă destul de mult între bărbaţi şi
femei primele de asigurare pot fi diferite pentru persoane de sex opus având aceea-şi vârstă. De
obicei, femeia va plăti prime de asigurare la acela-şi nivel cu un bărbat cu 3-5 ani mai învârsta.
Principalele elemente care influențează nivelul primei de asigurare au caracter general, cum ar
fi tabelele de mortalitate pe baza cărora se calculează primele de asigurare la nivelul unei
populații determinate, starea generala de sănătate a populației respective, dar şi caracter special,

13
precum vârsta şi sexul asiguratului, starea sănătăţii acestuia, durata contractului, nivelul
sumelor asigurate ce vor fi plătite la producerea decesului sau la maturitatea contractului în cazul
asigurărilor cu capitalizare, rata dobânzii obţinute în urma investirii primelor, cheltuielile legate
de emiterea contractului de asigurare, profitul societăţii de asigurări.
Determinarea corectă a primelor se bazează pe respectarea unor principii clare:
➢ Ratele de prima trebuie sa fie adecvate, ceea ce înseamnă ca, pentru un grup de
contracte, suma banilor colectați de la asigurați, la care se adaugă dobânda câştigată din
investirea acestora, trebuie sa fie suficienta pentru achitarea tuturor sumelor asigurate promise si
sa acopere si cheltuielile de asigurări;
➢ Ratele de prima trebuie sa fie echitabile, adică trebuie sa aibă în vedere riscul fiecărei
persoane asigurate. Aprecierea riscului reprezintă responsabilitatea principala a departamentului
de subscriere a unei societăţi de asigurări. Astfel, riscul este apreciat ca fiind standard sau
substandard, în funcţie de probabilitatea medie de viață a persoanei în cauză. Pentru riscurile
sub-standard se pretinde solicitantului plata unei extraprime de asigurare;
➢ Ratele de prima trebuie sa fie excesive in comparație cu suma asigurata promisa.
Rata tehnica a dobânzii. Termenul de dobândă este potrivit pentru asigurările de viața,
deoarece acestea se derulează pe perioada îndelungata în care asiguratorul colectează sume mari
de bani de la clienții săi, în schimbul promisiunii de a plăti suma asigurată în caz de deces al
asiguratului, sau la expirarea asigurării. Pentru a-şi putea onora obligațiile asumate, asiguratorul
creează un fond din primele încasate care va fi investit mai departe, creând un venit suplimentar,
sub forma de dobânda.
Dobânda reprezintă prețul plătit de societatea de asigurări asiguratului pentru utilizarea
banilor din primele de asigurare. În domeniul asigurărilor, termenul de dobânda reprezintă
veniturile provenite din investiții financiare. Venitul produs de dobânda obținută din investirea
banilor reprezintă o sursă importantă de finanțare a fondului din care se vor achita sumele
asigurate în caz de deces, sau la maturitatea poliţelor.
Deoarece societatea de asigurări nu poate cunoaște dinainte cu exactitate dobânda ce se va
obţine din banii investiți de – a lungul timpului, este absolut necesar ca ea sa utilizeze in calcule
o rată a dobânzii realistă, în funcție de situația concretă a ţării şi posibilităților de investire,
dobânda ce poate fi obținută în viitor. Aceasta poartă denumirea de rata tehnică a dobânzii. În
unele ţări, prin reglementările existente, se stabilește un nivel minim al acesteia. În matematica

14
asigurărilor de viață, se iau în vedere dobânzile mixte. Rata tehnică a dobânzii este promisa de
societățile de asigurare ca rata minima, putând însa depăși acest nivel.
Un exemplu, nu dintre cele mai fericite, este cel al societăţilor de asigurări din
Japonia. După cum se știe, în ultimii ani, Japonia se confruntă cu o puternică criză economică;
ratele dobânzilor se aproprie de zero, deoarece posibilităţile de investiții sunt reduse sau aproape
inexistente. Pentru contractele cu capitalizare, societățile de asigurare care au prevăzut rate
tehnice ale dobânzii mai mari decât s – a putut obține pe piața au trebuit să respecte aceasta
promisiune fata de clienți. Deși nu au reușit sa obţină din investirea sumelor colectate din
primele de asigurări, dobânda a trebuit să fie plătită, ele înregistrând mari pierderi. Pe de alta
parte, aceasta situație s-a dovedit a fi favorabilă clienților, care au putut, pe aceasta cale, se
realizeze venituri chiar pe fondul crizei, dar in defavoarea evidenta a asiguratorilor.
Suma, pe care trebuie să o achite asiguratorul la data limită, creşte direct proporțional cu
dobânda. Dacă asiguratorului i se plătesc prime, el trebuie sa poată achita pentru fiecare prima o
anumită sumă în funcție de numărul de ani şi de dobânda respectivă. Pe de alta parte,
asiguratorul trebuie să calculeze valoarea actualizată în cazul unei serii de plăţi viitoare (de
exemplu, pentru renta viagera sau pensia de urmaș).
Este important că, în acest tip de contract, dobânda obținuta nu se plătește beneficiarului sau
asiguratului decât în momentul producerii decesului, respectiv al maturității sau rezilierii poliței.
În acest fel, valoarea poliței creşte în fiecare an cu cota de participare la profit, corespunzătoare
dobânzii obținute de asigurator din investirea rezervelor matematice.
Asigurări de supraviețuire au ca obiect riscul de supraviețuire a asiguratului la un moment
dat. Într-un astfel de contract asiguratul se obligă la plata primelor de asigurare fie dintr-o dată la
momentul semnării contractului, fie eșalonat pe o anumită perioadă de timp.
De asemenea, societatea de asigurări are posibilitatea de a plăti suma asigurată fie dintr-o dată
la scadenţa, dacă asiguratul este în viaţă, fie periodic în timp, pe parcursul duratei de viață. În
general, în toate tipurile de asigurări de supraviețuire, societatea de asigurări plătește atâta timp
cât asiguratul este în viață, în caz contrar asiguratorul este exonerat de orice obligație.
Dacă asiguratul decedează înainte de expirarea contractului şi pierde astfel o parte importantă
din suma asigurată, atunci acesta are posibilitatea de a înscrie în contract clauza denumită contra-
asigurare, care presupune rambursarea unei părți din sumele plătite de asigurat.
În baza fundamentării primelor în cazul asigurărilor de persoane stau următoarele principii:
- principiul echivalentei sarcinilor;

15
 - principiul aditivității primelor.
În conformitate cu principiul echivalentei sarcinilor operațiunea de asigurare este echitabilă
dacă valoarea actuală probabilă la momentul semnării contractului este aceeași atât pentru
asigurat cât şi pentru asigurator.
Cel de-al doilea principiu consfințește faptul că, dacă printr-un contract de asigurare se
asigură mai multe riscuri, atunci prima achitata de asigurat este egală cu suma primelor aferente
fiecărui risc asigurat.
Pentru o mai bună fundamentare a tarifelor de prime şi implicit pentru diminuarea riscului de
neplată a sumelor asigurate la scădenţa contractelor, este necesar ca aceste tabele să fie reînnoite
periodic şi chiar să se facă previziuni pentru perioadele următoare, deoarece asigurările de viață
sunt încheiate pe intervale lungi de timp (zeci de ani), în care pot apărea mutații considerabile.

CAPITOLUL III. ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

3.1. Esenţa şi destinaţia asigurărilor de răspundere civilă

Asigurările de răspundere civilă acoperă prejudiciul produs de asigurat – persoana fizică sau
juridică – unor terțe persoane (in aceste asigurări, pe lângă asigurat şi asigurator mai intervine şi
a treia persoană, şi anume terțul păgubit).
Asigurarea de răspundere civilă are caracteristici specifice domeniului asigurărilor în general
şi caracteristici specifice clasei de asigurări pe care o reprezintă. Asigurarea de răspundere civilă
are următoarele caracteristici generale specifice domeniului asigurărilor:
a. este o asigurare de indemnizare, în sensul că ore drept obiectiv acoperirea pagubei
efective suferite de terţul păgubit. Asigurarea de răspundere nu îmbogățește pe terț sau pe
asigurat, acesta numai repară dauna suferită de respectiva persoană îndreptăţită la despăgubire şi
pe care aceasta o justifică legal;
b. se încheie în aplicarea principiului limitării răspunderii asiguratorului
pana la nivelul sumei asigurate.
Dintre caracteristicile specifice ale asigurărilor de răspundere civilă se pot menționa:

16
 a. asigurarea de răspundere civilă stabilește o legătura juridică directa intre asigurator si
terțul îndreptăţit la primirea compensației, în sensul că terțul poate acționa asiguratorul direct în
judecată pentru a obține de la acesta compensarea daunelor suferite;
b. în asigurarea de răspundere civilă funcționează principiul invers al subrogării. Aceasta
înseamnă c asiguratorul, despăgubindu-l pe terț dintr-un raport direct cu acesta, se poate întoarce
pentru recuperare la asiguratul său, dacă despăgubirea a fost urmarea unei fapte ale cărei efecte
s-au datorat culpei grave a asiguratului sau a altor cauze prevăzute de lege.
Pentru o delimitare riguroasă, este necesar să subliniem că prin asigurările de răspundere
civilă pot fi acoperite numai pagubele produse de asigurat unor terțe persoane in anumite
condiții, care se cer a fi îndeplinite în mod cumulativ: 1. Este necesară săvârșirea de către
asigurat a unei fapte ilicite (care contravine prevederilor legale). De exemplu, producerea unui
accident de către conducătorul unui autovehicul prin nerespectarea regulilor de circulație.

2. Trebuie să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu, deci a unei pagube produse de
asigurat unui terț.
3. Se impune să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a asiguratului, care a produs
accidentul, şi prejudiciul adus terței persoane păgubite.
4. Este necesar să se poată constata culpa (vinovăția) asiguratului care a săvârșit fapta ilicita
ce a condus la producerea accidentului.
Dacă una din condițiile mai sus arătate nu este îndeplinita, înseamnă că de fapt nu sunt
întrunite toate elementele ce definesc răspunderea civilă, iar pagubele astfel rezultate nu pot fi
acoperite prin asigurarea de răspundere civilă.
Prin condiţiile care stau la baza lor, asigurările de răspundere civilă prezintă anumite
particularități:

❖ Obiectul asigurărilor de răspundere civilă îl reprezintă tocmai prejudiciul produs unor

terțe persoane de către asigurat. Este vorba de prejudiciul care poate fi produs prin folosirea
anumitor bunuri, cum sunt: autovehicule, clădiri şi diferite alte construcții, exercitarea unei
anumite activităţi etc;
❖ Spre deosebire de situația întâlnita la asigurările de bunuri şi la cele de persoane, unde
eventuala vinovăţie a asiguraților în producerea riscului duce, de regula, la decăderea din
drepturi a acestora, in cazul asigurărilor de răspundere civilă, culpa asiguratului este una din
condiţiile de baza care se cere a fi îndeplinita pentru ca asiguratorul sa plătească despăgubirea

17
cuvenita terților păgubiți. Așa cum s-a arătat însa mai înainte, este necesar că între prejudiciul
produs de asigurat terțelor persoane şi fapta ilicită a acestuia să existe în toate cazurile un raport
de cauzalitate; ❖ În asigurările de răspundere civilă, spre deosebirile de asigurările de persoane,
in calitate de beneficiari pot apărea numai terțe persoane necunoscute în momentul încheierii
asigurării;

❖ La asigurările de răspundere civilă suma asigurată rămâne la acela-şi nivel pe toata durata
asigurării. Cu alte cuvinte, la fiecare producere a riscului asigurat, despăgubirea de asigurare
poate atinge nivelul maxim al sumei asigurate, indiferent de numărul cazurilor asigurate care au
avut loc în perioada de valabilitatea asigurării.

Rezultă că practic, pot apărea şi situaţii când asiguratorul plătește despăgubiri al căror total –
pe întreaga durata a asigurării – întrece cuantumul sumei asigurate. Specific pentru asigurările de
răspundere civilă este, de asemenea, faptul ca in unele cazuri, suma asigurata pe care asiguratorul
o plătește terțelor persoane păgubite nu are o limita dinainte stabilita. Astfel, de exemplu, pentru
prejudicii constând învătămarea corporală sau decesul persoanei, cuantumul sumei plătite de
asigurator nu este limitat (este vorba, de exemplu, de asigurarea de răspundere civilă prin efectul
legii pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule).

3.2. Asigurarea de răspundere civilă pentru prejudicii provocate prin desfășurarea de

activităţi de către unităţi comerciale, industriale, de construcţii etc.

Asigurarea de răspundere a producătorului a apărut şi se practică, îl prezent, deoarece toți cei

care vând o marfă au o răspundere faţă de cei care o folosesc sau o consuma. Prin utilizarea ei se
pot produce vătămări corporale, îmbolnăvire, deces sau rănire, pierderi sau prejudicii materiale.
Asigurarea de răspundere a producătorului se face prin polițe separate, limitate ca sume
pentru fiecare perioada de asigurare. Iată câteva exemple care pot ilustra varietatea acestor tipuri
de asigurări:

• greșeli în prepararea mâncării sau a preparatelor alimentare pentru animale;

• materiale necorespunzătoare, folosite în cosmetică sau coafură ce pot

crea iritații sau alte reacții adverse;

• artificii ce se declanșează prematur;

18
 • gaze sau alte produse chimice care se degaja sau se scurg din
containerele in care sunt depozitate;

• materiale cu defecte, folosite in fabricarea unor instalatii sau echipamente.

Abordarea specifică a asigurărilor de răspundere a producătorului trebuie sa aibă in vedere

legislația fiecărei ţări. În tarile dezvoltate, reglementările sunt puternic protective pentru
consumatori, iar limitele raspunderilor sunt ridicate si, de cele mai multe ori, tribunalele acorda
castig de cauza consumatorilor, astfel incat primele de asigurare au valori mari, corespunzatoare
limitelor raspunderii si experientelor anterioare.
În unele ţări, cum ar fi Marea Britanie, aceasta răspundere există chiar daca mărfurile se vând
in alta ţară. În Statele Unite ale Americii, spre exemplu, primele de asigurare sunt mult mai mari
pentru ca răspunderile se ridica la sume uriașe datorita reglementarilor stricte privind protecția
consumatorilor. In Anglia, The Consumer Protection Act 1987 prevede ca daca un produs este
defect, răspunderea pentru daunele provocate revine producătorului sau importatorului. Daca nici
unul dintre aceștia nu poate fi identificat, atunci răspunderea este a furnizorului. Pentru a fi
considerate necorespunzătoare, mărfurile trebuie să fie sub standardele în vigoare la momentul
respectiv.
Practica asigurărilor presupune şi folosirea unor poliţe combinate, prin care se acoperă, în
secțiuni separate, răspunderea angajatorului, răspunderea publică şi răspunderea producătorului.

3.3. Asigurarea de răspundere în caz de nerambursare în termenele stabilite a creditelor

acordate

Aceasta asigurare este o derivata a asigurării riscului de nerambursare a creditelor. Spre

deosebire de asigurarea riscului de nerambursare a creditului contractul de asigurare se încheie
între compania de asigurare (asigurator) si agentul economic (asigurat) ce primesc împrumuturi
de la banca.
Obiectul acestei asigurări este răspunderea posesorului de credit fata de banca, care i-a oferit
împrumutul, pentru stingerea integrala si la termen a creditului respectiv, inclusiv si a dobânzii.
In asigurare se ia nu întreaga răspundere a debitorului, ci doar o parte a acesteia, de regula, de la
50 la 90 %. Restul răspunderii revenindu-i asiguratului.

19
 Ca eveniment asigurat se considera lipsa încasării de către bancă, în termenul stabilit în
contract, a creditului acordat împreuna cu dobânda. Răspunderea asiguratorului apare la
survenirea evenimentului asigurat, adică dacă asiguratul
(posesorul creditului) nu a întors băncii-creditoare suma stabilită în contractul de creditare la
expirarea termenului de plata, în lipsa prolongării acestuia.
Primele de asigurare depind de: perioada asigurării (folosirii creditului), gradul de risc
(solvabilitatea debitorului) s.a. Suma de asigurare se determina proporțional procentului
răspunderii a asiguratorului, stabilit în contractul de asigurare, şi reieșind din suma totala a
datoriei, necesara a fi rambursata potrivit contractului de creditare.
Condiţiile de bază pentru asigurarea răspunderii debitorului pentru nerambursare a creditului,
la general, sunt analoge condițiilor asigurării riscului nerambursării creditului. Reieșind din suma
de asigurare şi taxele tarifare stabilite, asiguratorul determina primele de asigurare, care trebuie
sa fie plătite integral. După achitarea băncii-creditoare a despăgubirii de asigurare asiguratorului
îi revin, în limita sumei achitate, toate drepturile băncii reieșind din contractul de creditare.
Situația financiara si solvabilitatea debitorului de credit se determină cu ajutorul metodelor de
analiză economico-financiara a activității agenților economici.

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Piaţa de asigurări necesită un imbold suplimentar din partea societăţii prin sporirea interesului
faţă de aceste servicii, inclusiv prin intermediul popularizării lor, consolidării transparenţei
procesului de activitate al societăţilor de asigurări şi organizarea de campanii de informare.
Dimensiunile internaţionale ale pieţei asigurărilor din Moldova sunt limitate. Pe când relaţiile
de asigurare transfrontalieră şi de reasigurare sunt slab dezvoltate, cooperarea internaţională în
comerţul de asigurare este mai pronunţată. Cele mai semnificative investiţii în asigurare sunt
furnizate de către investitorii din Cipru, Austria, Marea Britanie şi Liechtenstein.

20
 Companiile cu capital social preponderent străin sunt mai mari şi mai eficiente. Din totalul
primelor brute subscrise în 2009, peste 70% au fost subscrise de către companiile de asigurare cu
capital social străin.
În pofida incertitudinii economice şi politice din 2010, potenţialul de creştere al pieţei de
asigurare rămâne la nivele înalte datorită dimensiunilor pieţei şi a ratei scăzute de penetrare a
produselor de asigurare.
Piaţa asigurărilor din Republica Moldova este, ca volum, cea mai mică din regiunea Europei
Centrale şi de Est. De altfel, având în vedere numărul scăzut de locuitori (3,56 mil. locuitori),
precum şi dimensiunile reduse ale ţării, piaţa de asigurări nu se va ridica niciodată la mărimea
celor din statele europene cu tradiţie în domeniul economic per ansamblu.
Pentru tinderea către valorile înregistrate de ţările europene în cadrul asigurărilor de viaţă sunt
necesare de realizat un şir de reforme, printre care şi cele de ordin fiscal, adică de deductibilitate
a primelor de asigurare de la plata impozitului pe venit.
Produsele de asigurări generale reprezintă o nişă importantă în piaţa de asigurare din
Moldova. Portofoliul companiilor de asigurare este concentrat, cu o pondere de peste 95%, în
furnizarea de produse de asigurare generale şi numai 5% din portofoliul produselor de asigurare
oferite de companiile de asigurare din
Moldova revin produselor de asigurare de viaţă. Piaţa produselor de asigurări generale a
înregistrat totodată şi cele mai mari rate de creştere în ultimii ani de peste 20%. Reprezentanţa
produselor de asigurare de viaţă în portofoliile companiilor de asigurare a înregistrat creşteri
negative.
Piaţa de asigurare din Moldova se caracterizează prin o diversitate largă în ceea ce priveşte
preferinţele companiilor de asigurare faţă de produsele de asigurare oferite clienţilor. Companiile
de asigurare au, de fapt, în majoritatea cazurilor un portofoliu de produse de asigurare
nediversificat Şi mai mult concentrat pe anumite produse specifice. Dintre acestea, produsele de
asigurare auto înregistrează cea mai mare popularitate, iar produsele de asigurare de viaţă sunt
cel mai puţin atractive pentru portofoliile companiilor de asigurare din nu îndeplinesc cerinţele
pentru licenţiere.
La o etapă avansată a implementării Acordului de Asociere Republica Moldova va urma să
întreprindă acţiuni pentru a consolida capacităţile autorităţii de control naţionale - CNPF - pentru
a putea asigura libertatea de stabilire şi de prestare a serviciilor de asigurări în baza
reglementărilor actuale ale UE, inclusiv Directiva 2009/138/CE.

21
 Principalii beneficiari ai restructurărilor în sectorul de asigurări vor fi consumatorii de astfel
de servicii. Cu condiţia că Guvernul va negocia perioade suficiente pentru implementarea actelor
UE în domeniul asigurărilor, în special Directiva Solvabilitate II, Directiva RCA şi Directiva pe
intermediere, consumatorii vor obţine mai multă transparenţă a proceselor din cadrul companiilor
de asigurări, inclusiv modul de administrare al fondurilor provenite din încasarea primelor, se
vor diversifica serviciile de asigurări, datorită intrării noilor companii pe piaţa Republicii
Moldova, vor rezista cele mai eficiente şi efective companii de asigurări şi companii de
intermediere de asigurări, în urma procesului inevitabil de ridicare a cerinţelor de solvabilitate şi
administrare a rezervelor tehnice. Un grup de consumatori totuşi ar putea suferi de pe urma
acestor transformări, în special clienţii companiilor care vor rezista procesului de consolidare a
pieţei de asigurări. Este absolut necesar de prevăzut modalităţi de transfer al acestor clienţi către
companiile supravieţuitoare, în special al clienţilor de servicii de asigurări de viaţă.
Principalii perdanţi ai procesului de restructurare şi ajustare a sectorului la cerinţele impuse de
noul Acord de Asociere şi ZLSAC vor fi companiile ineficiente, care se bazează excesiv pe
servicii de asigurări obligatorii, în special asigurările de răspundere civilă auto, şi asigurările
facultative de automobile.
Un grup de câștigători ai implementării cu succes a prevederilor Acordului de Asociere şi
creării ZLSAC, după cum acesta este privit în respectivul raport, va fi constituit din companiile
de asigurări din UE, care vor dispune de acces liber la o piaţa cu reglementări similare celora
existente în UE, avantajul lor comparativ fiind în principal format din experienţa pe piaţa UE de
asigurări în diverse servicii şi excedentul de capital disponibil. Indicatorii economici indică
asupra unei subdezvoltări esenţiale a pieţei de asigurări, în special a asigurărilor de viaţă. În
aceste condiţii, companiile de asigurări din UE vor avea la dispoziţie un climat favorabil, compus
din reglementări similare, piaţă nedezvoltată şi o tot mai mare atenţie a consumatorilor faţă de
serviciile de asigurări datorită creşterii disponibilului de capital generat de implementarea altor
componente ale Acordului de Asociere şi creării ZLSAC.
Guvernul trebuie să asigure un proces participativ, cu implicarea întreprinderilor naţionale
pentru a evita consecinţe sociale nefavorabile, inclusiv preluarea unor angajamente care ar
schimba prea rapid modul de intrare şi activitate pe piaţa de asigurări. Stabilirea termenilor de
tranziţie pentru implementarea Directivelor UE urmează în acest sens să fie coordonată cu
participanţii pe piaţă.

22
 Analiza sistemului moldovenesc de asigurări permite expunerea direcţiilor de redresarea a
stării de lucruri:

1. Constituirea cadrului legal adecvat exigenţelor economiei de piaţă în care să fie efectuată
operaţiunile de asigurare.

2. Excluderea cazurilor de adoptare a deciziilor reechilibrate de către persoane cu funcţii de

răspundere ale societăţilor de asigurare.

3. Efectuarea modificărilor de rigoare ale regulamentelor în baza cărora sânt contractate

asigurările, excluzând din ele aplicarea sancţiunilor faţă de asiguraţi, garantând în acest sens doar
aplicarea măsurilor economice.
4. Delimitarea sferelor de activitate de asigurare şi aplicarea măsurilor orientate spre
asigurarea creşterii productivităţii muncii angajaţilor din sfera asigurărilor, precum şi
consolidarea stabilităţii financiare a rezervei de prime ce ar contribui esenţial la eficientizarea
operaţiunilor de asigurare.
5. Diversificarea căilor de propagare a serviciilor de asigurare prestate prin introducerea de
noi metode de conlucrare între instituţii din diferite domenii ale economiei naţionale, cum ar fi
dezvoltarea banca asigurării, ceea ce va crea premise de implantare mai adâncă a sistemului de
asigurări în economia naţională şi internaţională, multiplicarea relaţiilor între persoanele fizice şi
juridice care practică acest tip de activitate şi a beneficiarilor acestor servicii.
6. Întreprinderea măsurilor necesare cadrului general a asigurărilor cu scopul formării unei
culturi în acest domeniu, care poate fi realizat prin informarea populaţiei, în aşa fel încât fiecare
cetăţean să poată consimţi indispensabilitatea asigurărilor atât pentru viaţa şi patrimoniul său, cât
şi a persoanelor din anturajul în care trăieşte. Asigurarea unei economii de piaţă funcţionabilă
presupune crearea şi asigurarea funcţionării instituţiilor de supraveghere a pieţei, perfecţionarea
activităţii cărora în continuare va contribui la modernizarea, consolidarea şi integrarea sectorului
naţional de asigurări în Comunitatea Europeană a Asigurărilor.
Însă, la etapa actuală, se impune o abordare coerentă a următoarelor probleme:

1. Elaborarea şi consolidarea legislaţiei privind piaţa financiară în general, şi sectorul de

asigurări în particular, în conformitate cu standardele internaţionale – impulsionând astfel
procesul de edificare a unui sector naţional de asigurări modern şi funcţionabil, sub influenţa
proceselor de globalizare şi de internaţionalizare a activităţilor de asigurare;

23
 2. Colaborarea între instituţiile care supraveghează pieţele şi alte sectoare ale pieţei
financiare;

3. O delimitare a atribuţiilor în materia administrării dispoziţiilor privind concurenţa pe

acest segment de piaţă financiară. În concluzie, se poate menţiona că sistemul asigurărilor
Republicii Moldova este în dezvoltare şi are şanse reale de a se integra în sistemul internaţional
al asigurărilor prin o atârnare responsabilă şi serioasă fată de acest domeniu destul de important,
atât pentru economie, cât şi pentru populaţie. Printr-o bună gospodărire a resurselor financiare
din partea societăţilor de asigurare sub egida organelor de stat sistemul de asigurări al
Republicii Moldova în viitor se va integra în sistemul mondial al asigurărilor.

24
 BIBLIOGRAFIE

I. ACTE LEGISLATIVE ŞI HOTĂRÎRILE GUVERNULUI

1. Legea Republicii Moldova „Cu privire la asigurări”, nr. 407-XVI din 21.12.2006, cu
modificările din 06.04.2007 (M.O. nr. 47-49/213 din 06.04.2007).

2. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea concepţiei şi

obiectivelor dezvoltării şi consolidării pieţei asigurărilor în Republicii Moldova pe termen mediu
(2004-2007) Nr.1012 din 13.09.2004.

II. MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE

3. Bistriceanu Gheorghe. Sistemul asigurărilor din România. Bucureşti: Ed.

Economică, 2002. 430 p.
4. Burlacu Veronica. Bazele matematice ale asigurărilor. Bucureşti: Teora, Bucureşti, 2001.
5. Caraiani Gheorghe, Tudor Mihaela. Asigurări, probleme juridice şi tehnice, Chişinău:
ASEM, 2001. 101 p.

6. Ciurel Violeta. Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi practici Dicţionar bancar şi

de asigurări: Lexic uzual (romana, franceza, germana,italiana, engleza). BECK, 2000. p. 653

7. Instituţii bancare şi de asigurări. Bucureşti: Editura Dragon, 1994.

8. Fotescu Stanislav, Ţugulschi Anatol. Asigurări şi reasigurări. ASEM, 2006.
9. Fotescu Stanislav, Teodor Ungureanu. Iniţiere în asigurări. Chişinău: 178 p.
10. Fotescu Stanislav. Eficienta asigurărilor în Republica Moldova. Chişinău: Policolor,
2003. 156 p.

11. Fotescu Stanislav. Sistemul de distribuire a asigurărilor şi modernizarea acestora. ASEM,

2006. 291 p.

12. Galiceanu Ion. Asigurări şi reasigurări. Universitatea Craiova, 1997.

13. Galiceanu Ion. Economia asigurărilor. Craiova, 1997.

25
 14. Melnic Igor. Direcţii şi posibilităţi de implementare a marketingului în prestarea
serviciilor de asigurare. Chişinău, ASEM, 2001. 119 p.

15. Mircea Florian. Asigurări şi Reasigurări. Bucureşti, 1993.

16. Negru Titel. Economia asigurărilor. Editura Fundaţiei Române de Mâine, 2002. 208 p.
17. Sîrbu Victoria. Tendinţele dezvoltării pieţei de asigurări pe plan internaţional şi naţional
în condiţiile economiei concurenţiale. Editura „ALMA MATER”, 2004. 208 p.

18. Ştefan Camelia. Asigurări şi reasigurări în afacerile economice. Brăila: Independenţa

Economică, 1999. 322 p.

19. Ştefan Camelia, Negoita Ion, Enache Sorin. Asigurări şi reasigurări în afacerile
economice: aplicaţii si studii de caz. Piteşti, 2002. 230 p.

20. Văcărel Iulian, Bercea Iulian. Asigurări şi reasigurări. Bucureşti: Expert, 1993. 379 p.
21. Sîrbu Victoria. Piaţa asigurărilor şi perfecţionarea relaţiilor economice. Teză de doctor.
Chişinău, 2005. 122 p.

22. Enicov Igor. Dezvoltarea asigurărilor în economia de piaţă // Economie şi sociologie. -

2000. - Nr. 2. - P. 65-66.

23. Fotescu Stanislav, Teacă Aliona. Managementul financiar al asigurătorului: probleme şi

soluţii // Economica. – 2004. – Nr. 2. -P. 32-33.

24. Fotescu Stanislav. Direcţii şi modalităţi de dezvoltare a asigurărilor şi reasigurărilor în

medii concurenţiale internaţionalizate cu tendinţe de globalizare// Analele ASEM. – 2005. -V.
III. -P. 18-23.

25. Fotescu Stanislav. Problemele racordării asigurărilor la standardele internaţionale //

Serialul: Probleme regionale în contextul procesului de globalizare. –2002. – P 146-149.

26. Mihăilă Svetlana. Apariţia şi esenţa economică a asigurărilor// Economica . – 2005. - Nr.
2.- P. 90-93.

27. Munteanu Alexandru. Evoluţia sistemului de asigurare în Republica Moldova// Fin-

Consultant . – 2005. -Nr. 5.- P. 18-23.

28. Teacă Aliona. Rolul şi locul asigurărilor în economie// Economica . -2007. Nr.
2. -P. 60-63.

26
 29. Ungureanu Teodor. Aspecte ale politicii de creştere a pieţei de asigurări // Profit . -2006
Nr. 6.- P. 70-71.

30. Verejan Oleg. Analiza statistică a pieţei mondiale şi naţionale de asigurări.

Aspecte cantitative şi calitative // Economica . – 2007. - Nr. 4. -P. 104-108.

III. SURSE ELECTRONICE

31. Pagina web: www.issa.md.
32. Pagina web: www.cnpf.md

27