INTRODUCERE

Actualitatea temei investigate este determinată de existenţa unor divergenţe

semnificative între tendinţele către deschiderea graniţelor/frontierelor şi cele de control al
acestora, precum şi între teoria şi practica securităţii de frontieră din cadrul Uniunii Europene (în
continuare – UE), care aduc în atenţia studiilor de securitate problematica relaţiilor dintre acest
concept şi securitatea naţională, regională şi chiar globală.
Problemele asigurării securităţii de frontieră şi paralel o reglare efectivă a fluxurilor
transfrontaliere tot mai intensive, stau în faţa multor ţări. În acelaşi timp, procesele integrării
globale şi regionale dobîndesc o mare amploare. Pentru statele regiunii în care se află şi
Republica Moldova este evident că, în trecerea lor către economia de piaţă, soluţia constă în
racordarea rapidă şi eficientă la structurile europene. Deschiderea Uniunii Europene spre ţările
din Europa Centrală şi de Est reprezintă, de altfel, recunoaşterea unei Europe comune a aceleiaşi
civilizaţii.
Actualitatea temei investigate rezultă şi din necesitatea de a cerceta domeniul securităţii
de frontieră mai aprofundat cu impact asupra sectorului de securitate naţională a Republicii
Moldova şi a prezenta noile oportunităţi şi soluţii pentru diminuarea insecurităţii la frontieră în
contextul tendinţei de aderare la Uniunea Europeană.
Europa se află în prezent într-o perioadă plină de contradicţii în ceea ce priveşte trei
dintre cele mai importante capitole ale agendei sale: graniţele, cetăţenia şi securitatea. Problema
este cu atît mai complicată cu cît acţiunile generatoare de insecuritate nu mai sunt doar cele ale
grupărilor teroriste sau de crimă organizată, ci îşi au originea în dorinţa pentru o viaţă mai bună
manifestată de cetăţenii aceleiaşi Europe, dar proveniţi din ţări mai puţin dezvoltate economic
decît cele vest-europene. Este vorba, evident, despre consecinţele migraţiei, ce reprezintă, în
acelaşi timp, sursă de securitate şi de insecuritate la frontieră.
În acest sens, se evidenţiază divergenţe semnificative între teoria şi practica cetăţeniei,
cauzate tocmai de modificarea şi intensificarea tiparelor migraţiei. Un rol important în acest
proces îl are şi statul, care practică simultan două tipuri de discurs: unul naţional şi unul post-
naţional. Discursul naţional este unul de excludere, promovînd apartenenţa şi calitatea de
membru al unui grup naţional cu graniţe clare, în timp ce discursul post-naţional este unul de
includere, de deschidere a graniţelor pentru cetăţenii altor ţări, de diverse etnii şi naţionalităţi. În
acest context, problema procesului de aderare la spaţiul Schengen reprezintă o actualitate
deosebită.
Acquis-ul Schengen vizează, în esenţă, facilitarea călătoriilor persoanelor cu
respectarea unor standarde bine stabilite. Acordul Schengen nu pune doar problema de control a
frontierelor, el acoperă şi alte domenii cum ar fi politica în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
În acest domeniu se încearcă reducerea pe cît posibil a efectelor negative ce pot apărea în
asigurarea securităţii interne, ca urmare a eliminării controlului la frontierele interne ale statelor
membre (măsuri compensatorii).
Aderarea la Uniunea Europeană este o orientare strategică pentru Republica Moldova
care presupune adoptarea valorilor şi standardelor europene în întreaga gamă a domeniilor de
activitate. Iar libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor evidenţiază necesitatea de a introduce
unele măsuri privind implementarea standardelor UE în domeniul controlului la frontiera de stat.
În acest sens, aplicarea consecventă, la nivel naţional, a Managementului Integrat al Frontierei de
Stat (în continuare – MIFS) are o importanţă strategică. UE şi-a dezvoltat un sistem eficient de
control al frontierelor, care permite libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor, prevenirea
criminalităţii transfrontaliere, respectînd, totodată, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului.
Astfel, orientarea vectorului politicii externe spre Uniunea Europeană şi asumarea
fermă a unor angajamente privind implementarea reformelor democratice creează un cadru
propice pentru o abordare comprehensivă a securităţii în general şi a securităţii de frontieră în
particular. Implementarea Politicii Europene de Vecinătate (în continuare – PEV), iniţierea
Parteneriatului Estic (în continuare – PE), semnarea Planului Individual de Acţiuni al
Parteneriatului şi Planului de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană privind
liberalizarea regimului de vize (în continuare – PALRV), implicarea mai activă a UE în
reglementarea conflictului transnistrean prin formatul de negocieri 5+2, aderarea la spaţiul unic
aerian, examinarea perspectivei de semnare a unui acord de liber schimb şi de asociere la UE
sunt noile dominante care influenţează pozitiv consolidarea securităţii de frontieră a Republicii
Moldova, precum şi implementarea cu bună credinţă a angajamentelor asumate.
În acest cadru, actualitatea temei rezidă în necesitatea aprofundării procesului de
cooperare a Republicii Moldova cu Uniunea Euroepeană în domeniul asigurării securităţii de
frontieră, care poate fi aplicată în realizarea mai multor scopuri, astfel ca creşterea eficacităţii,
îmbunătăţirea nivelului de inter-operabilitate şi schimbul de lecţii operaţionale relevante.
Cooperarea este importanta pentru tarile cu resurse limitate, precum este Republica Moldova,
deoarece facilitează utilizarea optimala a acestora. Achiziţiile trebuie efectuate ţinînd cont de
cerinţele naţionale şi locale, resursele existente şi, în caz ideal, de inter-operabilitatea cu
sistemele utilizate de statele membre UE. Se poate presupune că în majoritatea cazurilor este mai
eficient din punct de vedere al costului de „construit” decît de „reconstruit” din moment ce
scopul final este aderarea la UE. În acest caz toate procesele de dezvoltare trebuie orientate spre
realizarea acestui scop.
 Gradul de cercetare a temei. Referindu-ne la reperele teoretico-metodologice ale
conceptului de securitate naţională, putem menţiona importanţa transformărilor practice ale
acestui sector care s-au articulat în jurul diverselor şcoli şi curente, precum (neo)realismul,
(neo)liberalismul, constructivismul şi Şcoala de la Copenhaga. Printre autorii notorii care
reprezintă suportul teoretic al prezentei cercetări îi remarcăm pe H. Morgenthau 1, E. H. Carr2, W.
Lippman3, A. Wolfers4, K.Booth and N. J.Wheeler5, B. Buzan6 ş.a. Aceşti remarcabilă cercetători
au abordat conceptul de securitate în intenţia de a elucida condiţiile obiective şi subiective care
ar trebui realizate pentru diminuarea insecurităţii statelor şi societăţilor.
În ultimele decenii se observă un interes deosebit a politicienilor şi experţilor la diferite
aspecte a securităţii de frontieră. Însă un aşa interes deocamdată este slab întărit de cercetări
teoretice, numărul lucrărilor asemenea este mic şi ele, de regulă, cuprind doar probleme
particulare sau de reglementare a relaţiilor dintre două ţări. Aici putem menţiona contribuţia
autorilor G. Stamate, A. Tingu Ch. Drapie precum şi Studiul realizat în cadrul proiectului comun
al Republicii Moldova, Ucrainei şi României „Noi frontiere în sud-estul Europei şi impactul lor
asupra stabilităţii în regiunea Iniţiativei Central Europene”
Reieşind din faptul că, importanţa acestei cercetări rezultă din necesitatea evaluării
cadrului de aprofundare a colaborării Republicii Molodva cu UE din perspectiva contracarării
riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii de frontieră, în literatura de specialitate nu găsim
un cadru bine definit în acest domeniu. De aceea, în mare parte, suportul teoretico-metodologic
în evaluarea mecanismelor de asigurare a securităţii de frontieră a Republicii Moldova a servit
cadrul politico-juridic respectiv.
Scopul şi obiectivele cercetării. În conformitate cu actualitatea şi gradul de investigare
a temei, ne propunem drept scop evaluarea nivelului de asigurare a securităţii de frontieră a
Republicii Moldova reieşind din necesităţile de ajustare la standardele europene. În vederea
realizării scopului propus au fost formulate următoarele obiective:
 evidenţierea cadrului teoretico-metodologic de abordare a conceptelor de securitate şi
securitate de frontieră;
 determinarea perspectivei europeane a securităţii de frontieră;
 identificarea provocărilor interne şi externe pentru securitatea europeană;

1
Morgenthau H. J. Politica între naţiuni: Lupta pentru putere şi lupta pentru pace. Iaşi: Editura POLIROM, 2007. –
735 p.
2
Carr E. H. Criza celor douăzeci de ani (1919-1939): O introducere în studiul relaţiilor internaţionale. Iaşi: Editura
POLIROM, 2011. – 239 p.
3
Lippmann W., Wolfers A. Discord and Collaboration. – Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1962. – 283 p.
4
Wolfers A. Discord and Collaboration: Essays on International Politics, Baltimor (Md.) Jons Hopkins University
Press, 1965. – 303 p.
5
Booth K., Wheeler N. J. The Security Dilemma: Fear, Cooperation and Trust in World Politics. New York:
Palgrave Macmillan, 2008. – 384 p.
6
Buzan B. Popoare, statele şi teama. Editura: Cartier, Chişinău, 2000. – 386 p.
 evaluarea riscurilor şi ameninţări la adresa securităţii de frontieră a Republicii
Moldova;
 examinarea cadrului de colaborare a Republicii Moldova cu UE în reglementarea
provocărilor de frontieră;
 investigarea cadrului normativ şi instituţional de asigurare a securităţii de frontieră a
Republicii Moldova prin prisma MIFS.
Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. Ca bază teoretico-
metodologică în realizarea prezentei lucrări au fost cercetările teoretice şi datele empirice ale
savanţilor din domeniu din Austria, Belgia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Marea Britanie, SUA,
România, Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus şi Republica Moldova.
Această cercetare a implicat aplicarea şi îmbinarea a mai multe metode de investigaţie,
care au elucidat aspectele securităţii de frontieră în perspectiva aderării la UE. Printre acestea se
menţionează metoda istorică, prin intermediul căreia s-a examinat evoluţia termenului de
securitate şi derivatelor acestuia, unde am evidenţiat cele mai sugestive noţiuni de securitate şi
interdependenţa acesteia de frontieră, ca element important în studierea domeniului de securitate.
Metoda sistemică a permis analiza necesităţii asigurării securităţii de frontieră, ca o
cerinţă indispensabilă cum pentru asigurarea securităţii interne a UE, aşa şi pentru ţările de la
frontiera cu UE, aplicînd MIFS ca instrument garant de securitate la frontieră.
Metoda comparativă a contribuit la analiza şi prezentarea conceptului de securitate de
frontieră prin prisma abordărilor teoretico-metodologice, ţinînd cont de viziunile diferitor
cercetători.
Metoda empirică a permis analiza principalelor componente a noţiunii securitatea de
frontieră.
În procesul studiului au fost folosite şi astfel de metode precum observaţia, inducţia,
deducţia, analiza şi sinteza. Toate aceste metode au fost utilizate ca un aparat metodologic
complex, acesta cuprinzînd cele mai moderne procedee şi tehnici de cercetare.
Noutatea ştiinţifică şi valoarea aplicativă a lucrării. Prezenta lucrare este o
investigaţie ştiinţifică complexă, unde problema ştiinţifică importantă soluţionată în domeniul
studiilor de securitate şi apărare constă în identificarea unor abordări şi priorităţi de activitate ale
statului menite să contribuie la asigurarea securităţii de frontieră a Republicii Moldova în
contextul vectorului de integrare europeană. Aceasta a determinat necesitatea unei cercetări mai
aprofundate a domeniul securităţii de frontieră cu impact asupra sectorului de securitate
naţională a Republicii Moldova. Ca urmare, un interes prezentînd evaluarea noilor oportunităţi şi
soluţii în diminuarea insecurităţii la frontieră. În acest cadru semnificaţia realizării acestui studiu
prezintă o importanţă valorică multiplă:
 concepţiile prezentate pot completa arsenalul teoretic şi factologic al cercetărilor în
domeniu, oferind posibilitatea structurării unei strategii de răspuns, care, pornind de la cauzele
riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii de frontieră, să reducă insecuritatea statelor;
 poate servi în calitate de bază conceptuală cu caracter monografic pentru cercetările
ulterioare în domeniu;
 rezultatele tezei pot fi folosite în procesul didactic, drept suport teoretic şi practic în
cadrul cursurilor de specialitate, precum Securitatea Naţională şi Regională, Managementul
frontierelor, Gestionarea fluxurilor migraţionale etc. Lucrarea poate reprezenta o sursă
bibliografică şi metodologico-didactică în procesul instruirii studenţilor şi masteranzilor de la
domeniile generale de studii: Ştiinţe politice; Drept, Servicii publice, Servicii transport, Protecţia
mediului, Protecţie, pază şi securitate şi Militărie.
 materialele tezei pot constitui un suport pentru elaborarea unor lucrări ştiinţifice
ulterioare (monografii, teze master), manuale, cursuri de prelegeri universitare. Aceste materiale
pot fi de folos pentru diferite niveluri de instruire (liceal, mediu de specialitate şi universitar) la
studierea teoriei securităţii naţionale şi a studiilor europene.
Volumul şi structura tezei. Teza cuprinde un număr total de 98 pagini. Structura tezei
este determinată de scopul şi obiectivele cercetărilor şi este formată din lista abrevierilor,
adnotare introducere, trei capitole, concluzii generale şi recomandări, bibliografie şi anexe.
Introducerea cuprinde următoarele compartimente: actualitatea temei investigate,
gradul de cercetare a temei, scopul şi obiectivele cercetării, suportul metodologic şi teoretico-
ştiinţific al lucrării, noutatea ştiinţifică şi valoarea aplicativă a lucrării şi volumul şi structura
tezei.
În cadrul primului capitol, intitulat Abordări conceptuale ale noţiunilor de securitate
şi securitate de frontieră, am enunţat conceptualizarea securităţii, evidenţiind cadrul teoretico-
metodologic de abordare şi conturînd derivatele acesteia. Studiind un şir de abordări a experţilor
din domeniul de securitate, precum şi celor ce consfinţesc frontierele, am reuşit deducerea
noţiunii securitatea de frontieră. De asemenea am determinat perspectiva europeană a securităţii
de frontieră referindu-ne la termenii frontieră, cetăţenie, securitate.
Al doilea capitol, Factorii de influenţă asupra mediului naţional şi european de
securitate, se axează pe analiza şi sintetizarea ameninţărilor şi riscurilor pentru securitatea de
frontieră a Republicii Moldova (lipsa unui spaţiu de frontieră unic, creşterea proporţiilor
migraţiunii ilegale, sporirea pericolului introducerii pe teritoriul ţării a drogurilor, substanţelor
toxice, materialelor şi tehnologiilor legate de armele de distrugere în masă), precum şi
identificarea provocărilor interne (economice, sociale, politice, energetice, culturale) şi externe
(globalizarea, actuala criză economică-financiară, migraţia internaţională, conflictele îngheţate,
terorismul internaţional, criminalitatea transfrontalieră) pentru securitatea europeană.
Ultimul, al treilea, capitol, Asigurarea securităţii de frontieră a Republicii Moldova în
contextul colaborării cu Uniunea Europeană, este dedicat la analiza mecanismului de asigurare
a securităţii de frontieră a Republicii Moldova prin prisma colaborării cu UE. Valoarea aplicativă
şi integrativă a studiului se datorează examinării cadrului de colaborare a Republicii Moldova cu
UE în reglementarea provocărilor de frontieră. De asemenea se evidenţiază investigarea cadrului
normativ şi instituţional de realizare a Managementului Integrat al Frontierei de Stat ca
instrument de asigurare a securităţii de frontieră a Republicii Moldova.
Concluzii generale şi recomandări – inserează ideile generalizatoare formulate ca
rezultat al investigaţiilor desfăşurate şi propunerile de rigoare pentru optimizarea problemelor
constatate.
Bibliografie – reprezintă suportul documentar şi doctrinar al tezei.

CAPITOLUL I. Abordări conceptuale ale noţiunilor de managemnt şi securitate de

frontieră
1.1. Definirea conceptelor de organizarea managementului de securitate de frontieră
Problema securităţii a preocupat colectivităţile umane de-a lungul existenţei lor.
Practic, necesitatea asigurării vieţii constructive, de progres material şi spiritual, împotriva
vitregiilor din afară, a apărut odată cu apariţia omului care s-a îngrijit de securitatea sa aşa cum
s-a îngrijit de hrană sau adăpostul său. Marele filosof latin Cicero sublinia că „natura a dăruit
fiecărei vietăţi în primul rînd tendinţa de a se apăra, de a-şi proteja propria viaţă – capacitatea de
a se feri de tot ce i se pare păgubitor şi de a căpăta, de a dobîndi toate cele necesare pentru
fiinţarea sa”7.
Deşi securitatea este un concept des uzitat, specialistii îl apreciaza ca fiind inca in curs
de definire. Acest lucru se datoreaza si utilizarii lui intr-o multitudine de contexte, determinate
de mare varietate de interese, care, fie justificat, fie nu, sunt prezentate ca interese de securitate,
sau legate de conceptul in discutie. De aici si o anumita stare de confuzie.
Astfel, termenul de “securitate” nu poate fi utilizat fără a încerca să cunoaştem
domeniile în care acesta poate fi găsit şi limitele acestui concept. Conceptul de securitate este des
întîlnit mai ales în relaţiile internaţionale, dar cu precădere şi în alte domenii fiind acceptat ca un
concept central organizator atît de practicieni cît şi de universitari. Ceea ce ar trebui subliniat
este că nu există o singură definiţie a cuvîntului securitate pentru că nu există un singur concept
de securitate.
Multiplele dezbateri au generat ca conceptul de securitate să rămînă a fi vag, deseori
utilizat ca context, scuză sau justificare pentru acţiunile politice sau strategice. De aceea este
necesar să clarificăm ce înseamnă „securitate”, apoi „securitate naţională” şi ulterior să elucidăm
perspectivele care ne pot ajuta în a înţelege ceea ce este perceput ca „securitate de frontieră”.
Studiind evoluţia originii, termenul de „securitate” provine din limba latină, unde
securitas, -atis înseamnă „faptul de a fi la adăpost de orice pericol; sentiment de încredere şi de
linişte pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol” 8. În Oxford English Dictionary, noţiunea de
„securitate” este definită ca fiind „condiţia de a fi protejat sau de a nu fi expus unui pericol,
sentimentul de siguranţă sau de eliberare în absenţa pericolului”. Aşadar, securitatea reprezintă a
fi la adăpost de orice pericol în corelaţie şi cu existenţa unui sentiment de încredere şi de linişte
pe care îl dă cuiva absenţa oricărui pericol.
În ciuda încercărilor unui număr mare de specialişti de a găsi o formulare clară, precisă
şi cuprinzătoare a conceptului de securitate, majoritatea definiţiilor acceptate la nivel
internaţional scot în evidenţă diverse caracteristici, ale securităţii naţionale în special, cum ar fi
valorile naţionale, durata şi intensitatea ameninţărilor, lipsa războiului, modul de viaţă acceptabil
ş.a. În acest context, considerăm importantă introducerea în acest demers a unor definiţii ale
conceptului de „securitate” pentru facilitarea analizei ulterioare. În sens pragmatic, conceptul de
securitate poate fi echivalat cu sintagma „absenţa pericolului”, iar cel de insecuritate cu sintagma

7
Cicero M. T. Despre îndatoriri. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1957. 221 p., p. 131.
8
Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Academia română. Institutul de lingvistică „Iorgu Iordan”, Bucureşti:
Ed.II „Univers enciclopedic”, 1998. – 1194 p., p. 969.
„prezenţa pericolului”, şi se poate aprecia că întotdeauna securitatea unuia înseamnă insecuritate
pentru un altul.
Referindu-ne la domeniul relaţiilor internaţionale, nu exista o şcoală de gîndire coerentă
care să dezvolte acest concept, astfel pot fi identificate două abordări generale care au dominat
gîndirea referitoare la problema securităţii naţionale, pînă în anii 1980: securitatea ca un derivat
al puterii – această abordare fiind urmată de către Şcoala Realistă de Relaţii Internaţionale,
dezvoltată de E. H. Carr9 şi H. Morgenthau10, ce au în centrul analizei conceptul de putere.
Securitatea derivă din poziţia dominantă pe care o joacă un actor cu suficientă putere pentru a se
impune pe scena relaţiilor internaţionale. Securitatea o consecinţă a păcii este o abordare
dezvoltată de către Şcoala Idealistă creată la începutul secolului al XX-lea în jurul Ligii
Naţiunilor. Idealiştii susţin că „o pace durabilă ar asigura securitatea tuturor” 11, însă această
şcoală de gîndire nu reuşeşte să-şi impună punctul de vedere datorită eşecului primei instituţii cu
caracter universal pe care ei înşişi o creaseră.
În mod tradiţional conceptualizarea securităţii a fost luată în general din paradigma
realistă clasică. Una din cele mai sugestive definiţii este oferită de Walter Lippman, care susţine
că o naţiune are asigurată securitatea în măsura în care nu este în pericol de a trebui să-şi
sacrifice valorile fundamentale dacă doreşte să evite viitorul şi are capacitatea, dacă este
provocată, să şi le conserve prin obţinerea victoriei într-un asemenea război 12. Definiţia
respectivă este una din primele care reflectă ataşamentul faţă de interesul naţional.
Recunoaşterea independentei unui stat a însemnat de multe ori în istoria omenirii cîştigarea unui
surplus de siguranţă şi echilibru zonal. Realmente, securitatea se referă la absenţa temerii că
valorile unui anumit actor internaţional vor fi puse în pericol la un moment dat. Din această
definiţie rezultă tendinţa statelor de a-şi transfera preocupările centrate pe politici de securitate
excesiv de auto-referenţiale către abordări conceptuale ale intereselor de securitate ale vecinilor
lor.
Dintre cele mai vechi definiţii a securităţii putem menţiona pe cea a autorului Arnold
Wolfers. Ea este cunoscută datorită faptului că identifică caracterul obiectiv şi subiectiv al
securităţii naţionale: securitatea, într-un sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa

9
Carr E. H. Criza celor douăzeci de ani (1919-1939): O introducere în studiul relaţiilor internaţionale. Iaşi: Editura
POLIROM, 2011, – 239 p.
10
Morgenthau H. J. Politica între naţiuni: Lupta pentru putere şi lupta pentru pace. Iaşi: Editura POLIROM, 2007, –
735 p.
11
Introducere în Studii de securitate. Note de curs, p. 5, [online] http://ru.scribd.com/doc/93458550/Introduce-Re-in-
Studii-de-Securitate (vizitat 11.09. 2012).
12
Lippmann W., Wolfers A. Discord and Collaboration. – Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1962. – 283
p., p. 150.
unor valori dobîndite şi în sens subiectiv, absenţa temerilor că aceste valori vor fi supuse unor
atacuri13.
Alţi autori, precum, precum Booth şi Wheeler stabilesc limitele securităţii unde o
securitate stabilă poate fi dobîndită de către popoare şi grupuri numai dacă nu îi privează pe
alţii de aceasta. De asemenea ei consideră că securitatea se poate de obţinut numai atunci cînd
există practic o cultură de securitate, adică securitatea poate fi dobîndită atunci cînd ea este
concepută ca un proces de emancipare14.
În fine, autorul Barry Buzan în renumita sa lucrare „People, States and Fear”, susţine că
în cazul securităţii, discuţia priveşte preocuparea de a fi liberi de ameninţări. Cînd această
discuţie se poartă în contextul unui sistem internaţional, securitatea vizează capacitatea statelor
şi societăţilor de a-şi menţine identitatea, independenţa şi integritatea funcţională15. Securitatea,
atenţionează Barry Buzan, se referă în principal la supravieţuire, dar cuprinde în mod raţional şi
o gamă consistentă de preocupări legate de condiţiile de viaţă. Securitatea se referă în primul
rînd la soarta colectivităţii umane şi abia în al doilea rînd la securitatea personală, a fiinţelor
umane individuale.
Barry Buzan oferă de asemenea o viziune completă asupra dimensiunilor securităţii:
 securitatea militară se referă la interacţiunea reciprocă a capabilităţilor armate ofensive
şi defensive ale statelor cu percepţiile acestora vis-a-vis de intenţiile celorlalte;
 securitatea politică are în vedere stabilitatea organizaţională a statelor, a sistemelor de
guvernare şi a ideologiilor ce le conferă legitimitate;
 securitatea economică include accesul la resursele, finanţele şi pieţele necesare
menţinerii unui nivel acceptabil de bunăstare şi putere al statului respectiv;
 securitatea socială constă în sustenabilitatea, în condiţii acceptabile de evoluţie, a
patternurilor tradiţionale de limbă, cultură, religie, identitate naţională şi obiceiuri;
 securitatea de mediu desemnează întreţinerea biosferei planetare şi locale ca sistem
esenţial de suport al existenţei umane16.

Republica Moldova are frontiere comune cu România şi Ucraina, cu ambele state avînd
un trecut istoric comun, şi cu fiecare menţinînd relaţii bilaterale de prietenie şi de fortificare
a propriilor interese, inclusiv de securitate. Necesitatea securizării frontierelor Republicii
Moldova este dictată de doi factori: pe de o parte, din cauza diferendului transnistrean
autorităţile de la Chişinău nu controlează o porţiune din hotarul său cu Ucraina, fapt ce
13
Wolfers A. Discord and Collaboration: Essays on International Politics, Baltimor (Md.) Jons Hopkins University
Press, 1965, – 303 p., p. 159.
14
Booth K., Wheeler N. J. The Security Dilemma: Fear, Cooperation and Trust in World Politics. New York:
Palgrave Macmillan, 2008. – 384 p., p. 26.
15
Buzan B. Popoare, statele şi teama. Editura: Cartier, Chişinău, 2000. – 386 p., p. 30.
16
Ibidem, p. 31.
implică riscuri majore asupra securităţii naţionale, gen separatismul, migraţia ilegală,
terorismul, iar pe de altă parte ţara noastră se află în imediata vecină tate cu Uniunea
Europeană, ceea ce necesită o continuă securizare a frontierelor conform criteriilor
europene.

Astfel, şi în anul 2015 una dintre cele mai grave vulnerabili tăţi la adresa
securităţii şi integrităţii Republicii Moldova constituia separatismul în regiunea
transnistreană. Lipsa controlului statului asupra acestui teritoriu a permis dezvoltarea
activităţilor criminale, cum ar fi traficul de arme. Totodată, prezenţa trupelor ruse de men
ţinere a păcii este utilizată, deseori, ca instrument politic pentru ca Federaţia Rusă să obţină
controlul asupra Chişinăului [1, p.24].

Pe lîngă gradul înalt de periculozitate pentru situaţia internă, conflictul transnistrean

are un potenţial de instabilitate regională: orice moment de tensiune în Transnistria riscă să
se transforme întrun conflict regional cu implicarea altor state, în special al Federaţiei Ruse,
Ucrainei şi României. Din anul 1992, procesul de negocieri între părţile aflate în conflict
este orientat pe două direcţii: determi narea statutului Transnistriei şi luarea unei decizii în
privinţa contingentului militar rus aflat în regiune [2, p.5].

În cazul separatismului transnistrean sunt implicaţii din exterior, care au influenţă

directă asupra securităţii naţionale şi situaţiei din regiune. Implicaţiile Federaţiei Ruse în
regiune se identifică prin intermediul intereselor sale geopolitice şi geostrategice, care nu se
rezumă numai la interacţiunile în direct cu ţările regiunii, inclusiv şi Republica Moldova,
dar trebuie analizate într-un context mai larg al sistemului de interese la nivel mondial [3,
p.171]. O astfel de poziţie a fost exprimată în repetate rînduri atît de guvernul Rusiei, cît şi
de diferite entităţi politice din Rusia. În al doilea rînd, interesele Federaţiei Ruse poartă un
caracter politic. Unităţile militare ruseşti din Transnistria sînt ultimul contingent militar
declarat al Federaţiei Ruse dislocat în Europa dincolo de hotarele statului rus. Retragerea
acestor trupe ar putea fi considerată ca o cedare în faţa Occidentului şi ar lipsi Rusia de
anumite pîrghii de influenţă în zona dată.

Din 1 ianuarie 2007, Republica Moldova are hotarele cu Uniunea Europeană. Graţie
politicii europene de vecinătate, elaborată încă în 2003-2004, UE şi-a revizuit parţial politica
în raport cu conflictul transnistrean. Planul de Acţiuni propus Republicii Moldova în cadrul
politicii europene de vecinătate (PEV), UE vedea în soluţionarea conflictului transnistrean
stabilizarea situaţiei la hotarele UE. După semnarea Planului de Acţiuni UE Republica
Moldova (februarie 2005-ianuarie 2008), Uniunea Europeană şi SUA au dat acordul să
participe la formatul de negocieri în calitate de observatori, căpătînd formula „5+2”.
Formatul de negocieri „5+2” include: două părţi implicate – Republica Moldova şi
Transnistria; mediatori

– OSCE, Federaţia Rusă, Ucraina; observatori – SUA şi Uniunea Europeană.

Imediat după implicarea directă pe post de observatori a UE şi SUA la procesul de

negocieri poziţiile Republicii Moldova în mod evident s-au fortificat. Acest lucru se
datorează UE, care are o strategie de susţinere a reintegrării Republicii Moldova promovată
pe trei nivele. Primul este exercitarea presiunilor asupra Transnistriei. Restricţiile de
deplasare în mod special lansarea Misiunii de Asistenţă la Frontieră (EUBAM) şi noul
regim vamal introdus în martie 2006 sunt rezultatele implicării UE în procesul de
reglementare transnistreană. Anume UE a exercitat presiuni asupra Ucrainei pen tru a
implementa noul regim vamal şi a forţat indirect companiile transnistrene să se înregistreze
la Chişinău. Combinaţia dintre noul regim vamal şi EUBAM creează tensiuni sociale şi
politice substanţiale în Transnistria. Elitele au mai puţin acces la beneficiile corupte
provenite din trafic şi contrabandă. Populaţia este afectată de inflaţie şi criza economică.
Relansarea dialogului moldo-rus a contribuit la sistarea sprijinului rus pentru Transnistria.
Anume UE a creat această situaţie din jurul Transnistriei şi a pus bazele reintegrării spaţiului
economic unic al Republicii Moldova [4, p.178].

Cu toate că, conform unor pronosticuri, conflictul transnistrean poate fi soluționat,

totuși integrarea militară, politică, economică și socială a spațiului din stînga Nistrului va
parcurge o perioadă îndelungată, care ar putea genera tensionări cu consecințe pentru
întreaga Republica Moldova, care s-ar proiecta și pe scară regională [5, p. 213].

Factorii externi, capabili de a realiza influenţă asupra securităţii naţionale, nu se

limitează numai la sistemul relaţiilor ruso-moldave. Acest factor a fost luat în consideraţie
datorită gradului înalt de dependenţă a Republicii Moldova de spaţiul post-sovietic, dominat
în mare parte de Federaţia Rusă. În acest sens, un alt factor care are implicaţii directe asupra
securităţii naţionale a Republicii Moldova îl constituie procesul actual de transformare a
arhitecturii regionale de securitate

1.2. Perspectiva europeană a securităţii de frontieră

 Definirea conceptului de frontieră este cu atît mai dificilă, cu cît literatura de
specialitate europeană îi acordă alte semnificaţii decît cea americană. De exemplu, în multe limbi
europene, inclusiv în engleza britanică, termenul frontieră (frontier) este sinonim cu cel de
graniţă (border), în timp ce în SUA, graniţa (border) înseamnă hotarul dintre ţări, dintre statele
ce compun SUA sau dintre provincii (în Mexic şi în Canada). Problema nu rezidă numai în
diferenţele existente în cadrul teoriilor, ci şi în diferenţele de limbaj comun.
De asemenea, dificultatea definirii derivă şi din complexitatea precedentelor istorice.
De la atestarea primelor state în istoria umanităţii, graniţele sau frontierele au fost în general
vagi, lipsite de un control politic ferm, trecînd de la un stat la altul sau fiind zone „neutre”.
Această imprecizie în stabilirea concretă a graniţelor sau frontierelor, deşi reglementată ulterior
într-un anumit grad prin dreptul internaţional, s-a perpetuat, totuşi, la nivel teoretic.
O altă problemă în definirea acestor concepte rezidă în reprezentarea psihosocială a
graniţei/frontierei. În timp ce, din punctul de vedere al statelor şi al guvernelor, graniţa/frontiera
este precisă, stabilită în conformitate cu legislaţia naţională şi internaţională şi figurată pe hartă
printr-o linie clară, din punctul de vedere al populaţiei care trăieşte lîngă graniţă/frontieră şi chiar
al celor desemnaţi să administreze acel teritoriu, spaţiul este vag definit, relaţiile interumane între
cei „de aici” şi cei „de acolo”.
Menţionînd specificul UE, amintim faptul că în cadrul acesteia nu există o delimitare
concretă a noţiunii de securitate de frontieră. Abordările europene, mai curînd, tind să
îmbogăţească sensurile clasice al noţiunilor de graniţă/frontieră, cetăţenie, securitate. Aceasta se
explică prin faptul că dimensiunea spaţială a Uniunii Europene este dată de teritoriul celor 27 de
state membre, care se întinde între Atlantic, Federaţia Rusă (în continuare – FR), Belarus,
Republica Moldova şi Ucraina la est.
Faptul că UE este o construcţie sui generis, un hibrid de organizaţie
interguvernamentală şi supranaţională, determină o reconsiderare a semnificaţiei conceptului de
„graniţă/frontieră”, după cum am apreciat anterior, atunci cînd este tratat din perspectivă
europeană. Astfel, deşi termenii de „graniţă” şi „frontieră” sunt adesea priviţi, în secolul XXI, ca
fiind interşanjabili, la nivel comunitar trebuie făcută o distincţie clară între cele două denumiri.
În UE vorbim despre graniţe interne (limita dintre statele membre) şi despre graniţe externe
(limita dintre UE şi state terţe). Noţiunea de graniţă se referă, în general, la trasarea unor linii
exterioare ale structurilor politice în cadrul cărora se conturează o identitate colectivă, stabilitate
şi securitate. Frontiera, în schimb, desemnează, de cele mai multe ori, o zonă de contact,
intermediară, între două sau mai multe culturi sau între sisteme politice distincte. Aplicînd aceste
definiţii la realitatea europeană caracterizată în egală măsură de diversitate şi unitate, vom asocia
conceptul de graniţă limitelor externe ale UE, liniilor ce fac demarcaţia între construcţia
europeană şi statele non-europene, iar pe cel de frontieră, liniilor dintre statele membre ale
UE17.
În ultimii ani, arhitectura de securitate regională a fost în continuă transformare şi la
momentul actual presupune un cadru instituţional destul de complex. În acest sens,
menţionăm procesul extinderii NATO, care este prezentă la hotarele Republicii Moldova, iar
semnarea între ţara noastră şi oficialii NATO a Planului Individual de Acţiuni pentru Parteneriat
constituie o măsură menită a reevalua şi transforma mecanismul de asigurare a securităţii
naţionale prin intermediul a noi structuri regionale. În plan extern, problema
secesionismului intern se încearcă a fi aplanată în diferite spaţii instituţionale, printre care
şi inițiativa regională a patru state, a cărei denumire provine de la inițialele statelor
fondatoare: Georgia, Ucraina, Republica Azerbaidjan și Republica Moldova GUAM.
Raţionalitatea creării GUAM-ului rezidă în necesitatea soluţionării problemelor secesioniste
cu care se confruntă toate ţările membre, depăşirea crizei economice, acordarea ajutorului
reciproc în vederea finisării proceselor de tranziţie, consolidarea securităţii naţionale şi
realizarea proiectelor de tranzitare a resurselor energetice din bazinul Mării Caspice spre
Europa.
Securizarea frontierelor este o măsură şi a activităţii antiteroriste promovată de Republica
Moldova, situîndu-se în zona Europei de Sud-Est, se află în componenţa așa numitului „brîu al
instabilităţii”, care se întinde de la Asia de Sud-Est, prin Orientul Apropiat, Caucaz, pînă în
Balcani, regiune cu prezenţă activă a grupărilor teroriste şi extremiste [6, p.28]. Astfel,
instituţiile de securitate naţionale întreprind măsurile necesare pentru securizarea a peste
1453 km de frontieră, dintre care 684 km Republica Moldova le are cu România, adică cu
frontiera externă a Uniunii Europene.
În Republica Moldova se identifică multiple tentative de penetrare şi legalizare a
emisarilor şi simpatizanţilor grupărilor teroriste internaţionale Hezbollah, Hamas, Fraţii
musulmani, Lupii suri şi ai aripii extremiste a Partidului Muncitorilor din Kurdistan.
Obiectivele principale ale reprezentanţilor grupărilor teroriste, care încearcă să se legalizeze
în ţara noastră, sunt: constituirea infrastructurilor economice pentru susţinerea activităţilor
structurilor militare; eschivarea de organele de drept din ţările de origine; crearea centrelor
de instruire ideologică a noilor membri; pregătirea pentru săvîrşirea actelor teroriste,
preconizate a fi realizate în alte ţări; obţinerea cetăţeniei Republicii Moldova pentru plecarea
ulterioară în ţările europene [7, p.29].
Conform unor pronosticuri, diferendul transnistrean poate fi soluţionat, însă integrarea
militară, politică, economică şi socială a spaţiului din stînga Nistrului va parcurge o
17
Sarcinschi A., Bogzeanu C. Europa: graniţe, cetăţenie, securitate. Editura Universităţii Naţionale de Apărare
„Carol I”, Bucureşti, 2009. – 70 p., p. 16.
perioadă îndelungată, care ar putea genera tensionări cu consecinţe pentru întreaga
Republica Moldova, care s-ar proiecta şi pe scară regională [8, p.20].
Republica Moldova s-a inclus activ într-o largă cooperare în domeniul securităţii cu
statele sud-est europene, deoarece acestea dispun de numeroase posibilităţi de diminuare a
problemelor de securitate şi de o racordare mai sigură la sistemele de integrare sub-regională,
ca componentă a procesului de integrare europeană. Legea Republicii Moldova cu privire la
securitatea statului prevede coordonarea cu alte state a eforturilor în vederea descoperirii,
prevenirii şi contracarării eventualelor ameninţări la adresa securităţii statului [9]. Totuşi
Strategia Republicii Moldova în sistemul european de securitate rămîne a fi incertă. Republica
Moldova contribuie activ la consolidarea păcii şi securităţii mondiale, participă direct la
procesul european pentru colaborare şi securitate în structurile europene [10]. Deşi
Republica Moldova nu dispune de resurse considerabile pentru a promova o politică externă
de securitate consistentă, totuşi există posibilităţi de obţinere a unor anumite rezultate în
urma raţionalizării eforturilor externe şi interne de extindere a securităţii. Anumite realizări
se pot constata doar pe calea abordării unei maniere cooperante de conduită în plan
subregional şi regional.
Pentru securizarea frontierelor Republicii Moldova este necesar de realizarea unui şir
de măsuri sistemice, printre care: consolida rea nivelului de cooperare pe plan bilateral şi
regional; instituirea unui mecanism viabil al schimbului de informaţii privind traficul de
arme şi spălare de bani, în special prin Transnistria; schimbul de informaţii privind
persoanele implicate în traficul de fiinţe umane, care acţionează pe teritoriul Republicii
Moldova; organizarea unei infrastructuri de control a hotarelor estice, care se poate promova
prin programul de asistenţă acordat de UE; securizarea hotarului cu România, pentru a
reduce numărul de persoane care tranzitează ilegal Republica Moldova pentru a ajunge în
Europa.
Totodată, este necesar sporirea protecţiei hotarelor externe pentru a anihila accesul şi
operarea inclusiv a teroriştilor sau suspectaţi de acte de terorism în cadrul UE.
Îmbunătăţirile în domeniul tehnologiei, atît pentru evidenţa, cît şi pentru schimbul de date
privind pasagerii şi includerea informaţiilor biometrice în actele de identitate şi documentele
de călătorie, intensifică eficienţa la controalele de frontieră şi oferă o protecţie sigură
cetăţenilor.
O contribuţie considerabilă în securizarea frontierelor Republicii Moldova o are SUA şi
Uniunea Europeană, prin intermediul proiectelor desfăşurate în cadrul EUBAM şi
FRONTEX, dar şi prin modernizarea poliţiei de frontieră şi reformarea generală a
instituţiilor de securitate şi apărare. Într-o perioadă relativ scurtă, Republica Moldova a adoptat
şi implementat noi documente strategice şi conceptuale, realizate schimbări esenţiale
instituţionale ale sistemului de securitate, lansate reformele în cadrul Serviciului de
Grăniceri, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi a Forţelor Armate, care au creat
condiţii favorabile pentru conceperea şi executarea unei politici de securitate şi apărare pe
termen lung, capabilă să reflecte interesele vitale şi strategice ale statului, raportate la noile
necesităţi de securitate şi apărare, obligaţii internaţionale asumate reieşind din resursele limitate
avute la dispoziţie.
Necesitatea reformării Poliţiei de Frontieră este determinată de orientarea strategică a
Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, care presupune adoptarea valorilor şi
standardelor europene inclusiv în domeniul controlului la frontiera de stat. Prin apro barea
Strategiei Naţionale de Management Integrat al Frontierei de Stat pe anii 2011-2013, aprobată
prin Hotărîrea Guvernului nr. 1212 din 27.12.2010 [11, p. 267], a fost iniţiat procesul de
modernizare a Serviciului Grăniceri, beneficiile pe termen lung vizînd facilitarea şi
urgentarea tranzitului transfrontalier, un control mai eficient al migraţiei ilegale orientat spre
UE, reducerea pierderilor fiscale şi vamale generate de contrabandă, precum şi asigurarea
unui mediu de securitate stabil şi sigur în regiune. În acest context, la 1 iulie 2012 a intrat în
vigoare Legea nr. 283 din 28.12.2011 cu privire la Poliţia de Frontieră [12, p. 268], prin care
se reglementează atribuţiile şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră. În conformitate cu
prevederile acestei Legi, în scopul asigurării şi realizării sarcinilor de prevenire şi combatere
a criminalităţii transfrontaliere, traficului de fiinţe umane, organizării migraţiei ilegale,
trecerii ilegale a frontierei de stat în afara teritoriului punctelor de trecere a frontierei de stat,
falsificării şi folosirii frauduloase a documentelor, Poliţiei de Frontieră i-au fost atribuite noi
competenţe în domeniul urmăririi penale, examinării contravenţiilor, expertizei actelor de
călătorie, investigării crimelor transfrontaliere, eliberării vizelor la punctele de trecere a
frontierei de stat în cazuri de excepţie.
În scopul securizării frontierelor, Poliţia de Frontieră implementează un şir de proiecte de
asistenţă externă prin intermediul Agenţiei pentru Frontierele Uniunii Europene
(FRONTEX), care are menirea de a furniza informaţii referitoare la evaluarea riscurilor,
ca parte a efortului de a consolida controalele şi supravegherea la frontiera externă a UE.
Astfel, prin intermediul acestei agenţii, Poliţia de Frontieră în perioada anilor 2009-2013 a
primit o investiţie din partea UE în mărime de 22 milioane de euro şi a constat dint-un
sistem dintre cele mai performante de comunicare şi monitorizare la frontieră [13, p. 265].
Prin intermediul sistemului de comunicaţii fixe şi mobile la frontiera de stat sînt furnizate
servicii de transmitere a datelor video, audio, prin intermediul unor stații radio sau a
altor asemenea rețele de comunicații ce constituie ca magistrală de transmitere de date
între diferite subdiviziuni ale Serviciului.
Sistemul instalat pentru Poliția de Frontieră este la nivelul cel mai înalt al tehnologiilor
existente şi are analogie doar la frontiera Marii Britanii şi a Germaniei. În Republica
Moldova sînt mai puţini utilizatori, însă sistemul este același, fiind destinat special pentru
serviciile de securitate: poliție, armată, forţele aeriene.
Alte acţiuni comune ale Poliţiei de Frontieră cu FRONTEX sînt participarea comună la
operaţiunile „Focal Points” Land and Air, desfăşurate în punctele de trecere a frontierei din
Polonia, România, Spania, în cadrul cărora grănicerii moldoveni au preluat cele mai bune
practici în domeniul controlului de documente şi combaterii migraţiei ilegale. O altă
operaţiune comună sub auspiciile FRONTEX a fost „Coordination Points 2013”, în cadrul
căreia reprezentanţii autorităţilor de frontieră ale Austriei, României, Olandei, Poloniei şi
Letoniei au fost detaşaţi la punctele de trecere ale frontierei
„Criva” şi „Tudora” [14, p. 12].
Un alt indicator al securizării frontierei naţionale constituie colaborarea directă a
Poliţiei de Frontieră cu Interpolul, cetăţenii străini şi transportul auto fiind verificat în baza
de date a Interpolului. Prin interconectarea sistemului informaţional integral al Poliţiei de
Frontieră cu sistemele informaţionale ale altor instituţii naţionale se asigură un schimb
constant de date, ceea ce permite micşorarea timpului de staţionare a pasagerilor în punctele
de trecere a frontierei de stat.
Un proiect de asistenţă externă în scopul securizării frontierei naţionale este Proiectul
„Armele de distrugere în masă – Programul de prevenire a proliferării (ADM PPP)”,
perioada de implementare a căruia cunprinde perioada 2012-2016 şi finanţat de Departamentul
Apărării al SUA, implementat de Reprezentanţa în Republica Moldova a Companiei „URS
Federal Services International”. Obiectivul principal al proiectului constituie îmbunătăţirea
şi consolidarea capacităţilor Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal din Republica
Moldova de a descuraja, detecta şi interzice trecerea armelor de distrugere în masă şi ale
materialelor conexe peste frontiera de stat. În cadrul acestui proiect asistenţa este acordată
sub formă de
echipamente, materiale, tehnologii şi cursuri de instruire pentru utilizarea acestora.
Proiectul tinde să consolideze capacităţile de comandă şi control, comunicaţii, supraveghere,
detectare şi interzicere a armelor de distrugere în masă pe teritoriul ţării şi să sporească
securitatea frontierelor.
În acelaşi context, proiectul extern MIGRECO are un buget de 673 mii de euro şi
presupune acţiuni în vederea prevenirii şi gestionării migraţiei ilegale. În cadrul acestui
proiect se întreprind mai multe vizite de studiu, schimburi de experienţă, iar Poliţia de
Frontieră beneficiază de asistenţă din partea unui consultant extern în domeniul
managementului integrat al Frontierei şi resurselor umane [15, p.26].
Un rol important în securizarea frontierei Republicii Moldova îl are şi Misiunea
EUBAM. Această Misiune a contribuit la dezvoltarea capacităţilor instituţionale ale Poliţiei
de Frontieră, dezvoltarea managementului integrat al frontierei de stat, dezvoltarea cooperării
interinstituţionale şi internaţionale. EUBAM a contribuit la elaborarea şi dezvoltarea
conceptului echipelor mobile şi a Centrului Naţional de Coordonare a Poliţiei de Frontieră,
precum şi la pregătirea personalului pentru activitatea în cadrul echipelor mobile ale Poliţiei
de Frontieră. Un aport aparte al Misiunii EUBAM în securizarea frontierei naţionale a
constat în pregătirea calitativă a Poliţiei de Frontieră spre misiunile de evaluare ale UE
privind implementarea condiţiilor Planului de Acţiuni Republica Moldova Uniunea
Europeană în domeniul liberalizării regimului de vize. În rezultatul misiunilor, experţii UE
au calificat managementul frontierei în Republica Moldova la un nivel înalt.
Din analiza subiectului securizării frontierei nu poate fi omisă abordarea cooperărilor
bilaterale cu statele vecine pe segmentul asigurării securităţii transfrontaliere.
Între Republica Moldova, România şi Ucraina securizarea frontierei se impune avînd
în vedere situaţia reală a frontierei de Est a Republicii Moldova, lupta împotriva
infracţionalităţii transfrontaliere implicînd şi soluţionarea problemei frontierei
transnistrene şi rezolvarea problemei frontierei de răsărit a Republicii Moldova. Caracterul
acordurilor în domeniu dintre aceste state este dictat de principiul că securizarea frontierei
nu presupune şi nu înseamnă adoptarea de măsuri care să vină în contradicţie cu libera
circulaţie a persoanelor, ci înseamnă, în primul rînd, lupta împotriva manifestărilor
criminale şi de nesocotire a legii. Securizarea frontierei trebuie privită ca o măsură care să
asigure accesul nestingherit şi în deplină siguranţă a celor care înţeleg să respecte legea.
Pentru securizarea frontierei de Est a Republicii Moldova este necesară soluţionarea
problemei porţiunii necontrolate a frontierei regiunii transnistrene la limita care o desparte
de Ucraina. Avînd în vedere că o mare parte a acestei frontiere se întinde de-a lungul
frontierelor autoproclamatei republici moldoveneşti nistrene, este evidentă dificultatea de a
preîntîmpina migraţia transfrontalieră, traficul de arme şi droguri, crima organizată. Pentru
migraţiile provenite din Indochina, rutele de deplasare sînt cele din estul Republicii
Moldova, venind dinspre Moscova şi Kiev pînă la Chişinău. De asemenea, în ultimii ani a
crescut considerabil numărul infracţiunilor de trecere frauduloasă a frontierei din partea unui
număr considerabil de cetăţeni originari din spaţiul CSI. Totodată, a sporit numărul
cetăţenilor care vor să introducă în spaţiul CSI maşini furate. Fără îndoială, toate aceste
acţiuni impun necesitatea realizării unor activităţi comune şi imediate din partea structurilor
abilitate din România şi Republica Moldova. Ele cer însă, în primul rînd, măsuri de
securizare a frontierei de Est a Republicii Moldova [16, p. 11].
Cadrul juridic de cooperare pentru combaterea criminalităţii transfrontaliere între
România şi Republica Moldova îşi are fundamentul în Acordul dintre Guvernul României,
Guvernul Republicii Moldova şi Cabinetul de Miniştri al Ucrainei privind cooperarea în
domeniul combaterii criminalităţii, semnat la Kiev la 6 iulie 1999, ratificat de România în
2001. În baza prevederilor Memorandumului Preşedinţilor României, Republicii Moldova şi
Ucrainei cu privire la colaborarea în combaterea criminalităţii din 22 octombrie 1998,
Acordul stabileşte că cele trei state vor colabora şi îşi vor acorda sprijin reciproc în
prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, în identificarea persoanelor care le-au săvîrşit,
luptînd împreună împotriva fenomenelor infracţionale transfrontaliere cum ar fi crima
organizată şi corupţia, terorismul, traficul ilegal de armament, muniţii, substanţe explozive
şi toxice, materiale radioactive, traficul de droguri, contrabanda, traficul cu fiinţe umane,
prostituţia şi exploatarea copiilor în scopuri sexuale, migraţia ilegală. În vederea
implementării prevederilor Acordului, cele trei state au stabilit formele colaborării, care să
se realizeze prin schimb de informaţii şi experienţă. Se are în vedere realizarea de consultări,
întruniri, seminare şi cursuri de instruire, schimb de acte juridice naţionale, date statistice,
rezultate ale cercetărilor ştiinţifice, broşuri şi publicaţii, planificarea şi realizarea de acţiuni
coordonate în lupta împotriva criminalităţii în care să fie implicate structurile competente
ale fiecărui stat: în România Ministerul de Interne, Ministerul Public, Serviciul Român de
Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Ministerul Finanţelor şi Direcţia Generală a
Vămilor; în Republica Moldova Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne,
Ministerul Securităţii Naţionale, Departamentul Controlului Vamal, iar în Ucraina Ministerul
de Interne, Procuratura Generală, Serviciul de Securitate, Comitetul de Stat pentru
Problemele Pazei Frontierei de Stat a Ucrainei, Administraţia Fiscală de Stat a Ucrainei şi
Serviciul Vamal de Stat al Ucrainei.
Una din formele colaborării este reprezentată de conlucrarea în cadrul diferitelor
euroregiuni. În vederea consolidării cooperării dintre România, Republica Moldova şi
Ucraina au fost create euroregiunile „Dunărea de Jos” (creată la 14 august 1998), care
include regiunea Odesa, Ucraina, judeţele Galați, Tulcea și Brăila, România, oraşele
Cantemir și Cahul, Republica Moldova.) şi „Prutul de Sus” (înfiinţată la 22 septembrie 2000
care include în sine regiunea Cernăuți, Ucraina, judeţele Botoșani și Suceava, România,
oraşele Bălți și Edineț din Republica Moldova). Euroregiunea Nistru a fost creată între
regiunea Vinnița (Ucraina) și Republica Moldova. Regiunea este formată din șapte raioane
din Republica Moldova:
Ocnița, Dondușeni, Soroca, Șoldănești, Florești, Rezina, Dubăsari și regiunea Vinnița
din Ucraina. Teritoriul euroregiunii are peste 34 mii km2 și o populație de circa trei mln.
locuitori. Alte două raioane din Moldova, Edineț și Rîșcani, au depus cereri pentru a intra în
cadrul Euroregiunii Nistru.
Cea de a patra euroregiune este „Siret – Prut Nistru” (constituită în anul 2002 – care
include judeţele Iaşi şi Vaslui, România, iar din Republica Moldova Ialoveni, Anenii Noi,
Basarabeasca, Călăraşi, Căuşeni, Cimişlia, Criuleni, Dubăsari, Floreşti, Hânceşti, Leova,
Nisporeni, Orhei, Rezina, Şoldăneşti, Soroca, Ştefan-Vodă, Străşeni, Teleneşti, Ungheni,
Făleşti, Glodeni, Sîngerei și, din decembrie 2013, mun. Bălţi şi raioanele Drochia şi Rîşcani,
dar şi judeţul Prahova din România). Euroregiunea Siret – Prut Nistru este percepută de
raioanele din Republica Moldova ca o „poartă de acces” spre UE.
Conceptul nu numai că nu este nou, dar nu se aplică exclusiv la regiunea acestor trei ţări,
aceeaşi manieră de colaborare fiind îmbrăţişată între România şi vecinii săi din Vest sau din
Sud. Activitatea euroregiunilor pînă în prezent s-a centrat pe crearea unui cadru comun în
vederea realizării unui calendar de întîlniri trilaterale, pentru informare şi documentare, pe
probleme de interes comun, inclusiv la nivel înalt, consultării şi coordonării în domeniul
protecţiei mediului, facilitării micului trafic între zonele adiacente, inclusiv prin amenajarea
de noi puncte internaţionale de trecere a frontierei, iniţierii unor demersuri comune pe lîngă
organizaţii economico-financiare internaţionale pentru asigurarea unei finanţări pentru
proiecte de interes comun, convenite în cadru tripartit, colaborării şi elaborării unui plan de
măsuri în vederea combaterii crimei organizate, terorismului, traficului ilegal de armament
şi substanţelor interzise, migraţiei ilegale şi trecerii ilicite a frontierelor.
Euroregiunile au rolul de a impulsiona cooperarea între diferitele paliere ale societăţii
dintr-o ţară sau alta. În cadrul euroregiunilor se abordează o paletă largă de proiecte, gîndite
de aşa manieră încît să pună în valoare punctele forte ale fiecărui stat participant, dar şi să
deprindă participanţii cu valorile, avantajele şi răspunderea în cazul unor proiecte
comune. Din considerente ce ţin de eterogenitatea tematicii acestor proiecte este de sesizat
că actualul stadiu al lor este insuficient cunoscut opiniei publice. În realizarea studiului, am
sesizat o sumară cunoaştere a tematicii şi stadiului proiectelor în derulare de către
autorităţile centrale competente să contribuie la impulsionarea acestora. Regiunile se
confruntă, din păcate, cu probleme dintre cele mai serioase, traficul de arme şi droguri,
traficul de mijloace de transport şi fiinţe umane fiind foarte des întîlnite în regiunea căreia
 îi aparţin România, Republica Moldova şi Ucraina. Acest cadru de colaborare are două
dimensiuni: relaţia bilatera-
lă, reglementată prin Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii
Moldova privind cooperarea vamală şi asistenţa administrativă reciprocă pentru prevenirea,
investigarea şi combaterea infracţiunilor în domeniul vamal, semnat la Bucureşti la 24 aprilie
2000; relaţia în cadrul mai larg, regional, privind cooperarea în problemele criminalităţii
transfrontaliere, care, bineînţeles, cuprinde şi fenomene înregistrate la Vamă, reglementată
prin Acordul de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere,
semnat la Bucureşti la 26 mai 1999. România şi Republica Moldova au reprezentanţi ai
autorităţilor vamale în cadrul Centrului Regional pentru Combaterea Infracţionalităţii
Transfrontaliere din Bucureşti [17, p. 17].
Pentru eficacitatea euroregiunilor este necesară o continuă sistematizare a informaţiilor
şi actualizarea lor nu doar cu scopul informării corespunzătoare a opiniei publice naţionale
şi internaţionale, dar şi cu acela de a preîntîmpina potenţiale probleme. Sistematizarea sau
centralizarea tuturor acestor date la nivelul unei instituţii publice din Republica Moldova şi
Romania, accesibilă celor interesaţi, indiferent de locul din care aceştia provin, precum şi
elaborarea unui mecanism transparent de evaluare a programelor din aceste regiuni, la care
să îşi aducă contribuţia nu numai reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice din
domeniile vizate de proiecte, dar şi societatea civilă din ţările implicate, sînt benefice pentru
ţara noastre

CAPITOLUL II. Factorii de influență asupra mediului național şi european managementului de securitate
2.1. Provocări interne şi externe pentru securitatea europeană

Cercetarea provocărilor interne şi externe de securitate în Uniunea Europeană se va

derula pornind de la concepţia potrivit căreia acestea se comportă asemenea unui sistem
complex, dinamic şi deschis. Altfel spus, provocările de securitate interne (economice, sociale,
politice, energetice, culturale) şi cele externe (globalizarea, actuala criză economică-financiară,
migraţia internaţională, conflictele îngheţate, terorismul internaţional, criminalitatea
transfrontalieră) interacţionează şi sunt interdependente, atît în interiorul lor, cît şi între ele.
 Atribuţia aceasta este de o mare complexitate datorită paletei largi de pericole, riscuri şi
ameninţări de securitate care îşi fac tot mai mult simţită prezenţa atît în Europa, cît şi în lume.
Împotriva lor, UE poate acţiona sistematic şi concertat cu ceilalţi actori statali şi nonstatali
interesaţi de instaurarea unui climat de linişte, de calm, de deschidere şi înţelegere între statele
lumii. În acest sens, UE are la dispoziţie politicile sale economice, sociale, culturale, diplomaţia
şi parteneriatele strategice cu China şi FR.
UE în îndeplinirea acestei funcţii majore are de luptat împotriva unui ansamblu de
ameninţări de securitate: criza economico-financiară; nivelul de dezvoltare socială şi economică
diferită a statelor membre; efectele migraţiei internaţionale; multiculturalismul existent în
interiorul său; terorismul; criminalitatea organizată; proliferarea armelor de distrugere în
masă; conflictele regionale. Acestea toate sunt potenţate de o serie de factori interni şi externi
UE cum ar fi: îmbătrînirea populaţiei; migraţia persoanelor; globalizarea; manifestările
naţionaliste şi/sau mişcările separatiste din unele state europene. Pentru a face faţă unor
asemenea pericole, riscuri şi ameninţări UE are, pe lîngă politicile amintite anterior, o Politică de
Securitate şi Apărare Comună18, la punerea căreia în operă participă toate statele membre.
Securitatea europeană, în calitatea sa de construct voluntar, responsabil şi conştient, se
confruntă constant şi cotidian cu un sistem de provocări interne şi externe. Prin provocare de
securitate înţelegem ansamblul factorilor de naturi diverse ce pot declanşa riscuri, pericole şi
ameninţări în materie de securitate la adresa societăţii umane.
Aşadar, provocările interne pentru securitatea europeană le analizăm pornind de la
natura lor. În această categorie s-au inclus provocările economice, sociale, politice, culturale,
energetice. Mai întîi, am optat pentru aceasta grupare a riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor
interne de securitate deoarece ele sunt numeroase, complex, dinamice, interdependente şi aflate
într-o continuă interacţiune. De exemplu, provocările economice se referă la resursele umane,
resursele naturale, resursele financiare, calitatea guvernării, politicile economice de la nivel
naţional şi al UE, la măsurile de contracarare a efectelor negative ale crizei economico-financiare
mondiale. Apoi, alegerea noastră a plecat de la rolul important pe care îl au activitatea şi
fenomenele economice, sociale, demografice, politice, culturale şi de asigurare a energiei în viaţa
UE şi a statelor membre. În fine, opţiunea noastră a avut în vedere şi influenţa semnificativă
favorabilă sau nefavorabilă asupra securităţii europene a subsistemului provocărilor interne.
Pornind de la cele afirmate despre provocările interne pentru securitatea europeană apreciem că
acestea constituie un subsistem.

18
Politica de securitate şi apărare comună, [online]
http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/lisbon_treaty/ai0026_ro.htm, (vizitat:
21.11.2012).
 Provocările externe pentru securitatea europeană le analizăm prin prisma principalelor
fenomene cu impact semnificativ asupra securităţii europene. Printre aceste fenomene am inclus
următoarele: globalizarea, actuala criză economico-financiară, migraţia internaţională, conflictele
îngheţate, terorismul internaţional şi criminalitatea transfrontalieră. Am ales să tratăm
provocările externe de securitate prin prisma fenomenelor menţionate întrucît acestea joacă un
rol important în securitatea naţională, regională şi internaţională. Pe de altă parte, opţiunea
noastră a ţinut seama şi de abordarea acestor fenomene în literatura de specialitate ca fiind cele
mai frecvente pericole, riscuri şi ameninţări de securitate analizate. De asemenea, provocările
externe pentru securitatea europeană apreciem că prin caracteristicile lor – complexitate,
dinamism, interacţiune şi interdependenţă constituie un subsistem.
Dimensiunea energetică a securităţii ocupă în prezent un loc de frunte pe agendele de
securitate ale majorităţii actorilor internaţionali. Provocările energetice cu care se confruntă UE
se referă la efectele nocive ale utilizării combustibililor fosili asupra climei, dar şi la dependenţa
UE şi a statelor membre de importul de gaz şi petrol.
Dependenţa UE de importul de gaz şi de petrol este una dintre problemele centrale la
care UE trebuie să găsească un răspuns. Importanţa acesteia este cu atît mai mare cu cît ea
comportă implicaţii în plan economic, social, politic şi geopolitic. UE celor 27 de state europene
este deosebit de vulnerabilă din acest punct de vedere din pricina dependenţei mari de gazul
rusesc. Istoria recentă a relaţiilor de cooperare pe plan energetic dintre UE şi FR a dovedit
fragilitatea acestor raporturi. Un exemplu elocvent îl constituie criza din iarna anului 2006. Dat
fiind că majoritatea conductelor care leagă UE de furnizorul său rus trec prin Ucraina, atunci
cînd aceasta a refuzat să plătească preţul cerut de FR în anul 2006, Moscova a stopat furnizarea
de gaze către Kiev, oprind, în acelaşi timp, şi gazul necesar pentru milioane de europeni. Astfel,
faptul că UE importă circa o treime din necesarul de gaz din FR şi statisticile, care demonstrează
că necesarul de gaz al Europei va creşte cu aproximativ 40% pînă în 2030 19, au determinat
necesitatea identificării unor alternative la dependenţa de gazul rusesc. Aceasta a fost găsită în
construirea unei conducte care să transporte gaz din Orientul Mijlociu, prin Turcia, către nordul
Europei, ocolind FR – proiectul Nabucco. Reacţia ruşilor la acest proiect a fost iniţierea
construirii unei alte conducte – South Stream – ce ar urma să o lege de centrul Europei prin
Marea Neagră, Bulgaria, Italia şi Austria.
Construcţia conductei Nabucco depinde, însă, şi de finanţarea din partea comunităţii
care, la rîndu-i, este condiţionată de realizarea unui consens politic la nivelul UE, ce nu s-a
dovedit a fi uşor de atins din cauza atitudinilor inconstante ale statelor membre faţă de acesta, dar
şi din pricina faptului că politica energetică a UE continuă să se prezinte ca o sumă de politici

19
Freifeld D. Opera marii conducte. În: Foreign Policy România, nr. 12, septembrie-octombrie 2009. p. 44.
naţionale energetice. Mai mult, gazoductul Nabucco nu rezolvă problema dependenţei energetice
a UE, ci doar pe aceea a dependenţei de un unic furnizor.
Un alt aspect-cheie al dimensiunii energetice a securităţii europene se referă la sursele
de energie regenerabilă. Aceste surse se află la intersecţia mai multor preocupări de securitate
internă la nivelul UE. În primul rînd, aceste resurse ţin de securitatea energetică a UE.
Identificarea de alternative pentru combustibilii fosili (energie nucleară, eoliană, solară, termală,
hidroelectrică, geotermală) ar putea constitui o soluţie pentru micşorarea dependenţei UE faţă de
gazul importat.
În al doilea rînd, sursele de energie regenerabilă fac parte şi din dimensiunea
economică a securităţii. Planul de recuperare economică a Uniunii Europene stabileşte un set de
măsuri care se susţin reciproc. În cadrul acestui puzzle, utilizarea eficientă a resurselor,
combinată cu investiţiile în cercetare şi inovare, va conduce la îmbunătăţirea competitivităţii şi
facilitarea creării de noi locuri de muncă20.
Şi, nu în ultimul rînd, resursele de energie alternativă sunt apanajul eforturilor de
protecţie a mediului şi stopare a schimbării climatice, deci a securităţii de mediu. În 2007,
Comisia a propus stabilirea unui obiectiv obligatoriu din punct de vedere legal – toate statele
membre UE trebuie ca, pînă în 2020, să ajungă ca 20% din consumul lor total de energie să
provină de surse regenerabile21.
În concluzie, provocările energetice ale UE sunt deosebit de complexe, fapt determinat
atît de relaţiile care se stabilesc între dimensiunea energetică a securităţii şi alte aspecte ale
acesteia, de contextul intern al UE, cît şi de cel global, al reducerii depozitelor de combustibili
fosili, al dependenţei UE de furnizori externi, al impactului folosirii acestor combustibili asupra
climei.
În plan politic, UE se confruntă cu o gamă largă de provocări, care sunt determinate fie
de criza economică şi financiară globală, fie de un context precedent acestui fenomen.
Provocările politice constau într-un ansamblu de fenomene care se petrec în plan politic sau care
au motivaţii de natură politică, care antrenează o serie de consecinţe asupra securităţii europene
sau reprezintă riscuri de securitate. Cea mai evidentă astfel de provocare este constituită de
identificarea soluţiilor potrivite pentru a depăşi perioada de criză. Din punct de vedere politic,
ieşirea din această stare se poate dovedi, pentru UE, o provocare chiar mai mare decît cea
reprezentată de criză în sine22. De aceea, identificarea unei soluţii politice, la nivel european, care
20
European Commission, Europe 2020. A European Strategy for Smart, Sustainable and Inclusive Growth, [online]
http://www.efesme.org/europe-2020-a-strategy-for-smart-sustainable-and-inclusive-growth (vizitat: 26.11.2012).
21
Communication from the Commission to the Council and the European Parliament. Renewable Energy Road Map.
Renewable energies in the 21st century: building a more sustainable future, COM (2006) 848 final, Brussels,
10.01.2007, p. 3.
22
Bastasin C. The European Union in the 21st Century. Perspectives from the Lisbon Treaty, Center for European
Policy Studies, Brussels, 2009, -287 p., p. 7-16.
să poată fi aplicată tuturor statelor membre, este un deziderat dificil de atins, dacă nu chiar
utopic, tocmai din pricina acestor discrepanţe mari. Problema este cu atît mai acută cu cît
majoritatea statelor pun interesul naţional deasupra celui european, ceea ce face ca nivelul
solidarităţii în cadrul UE să fie în scădere, iar obţinerea unui consens în acest sens să fie dificil
de obţinut.
Putem concluziona, prin urmare, că starea de criză afectează uniunea economică de
care depinde soarta „zonei euro”, dar şi a UE per ansamblu 23. Depăşirea crizei este condiţionată
de solidaritatea pe care statele membre o manifestă unele faţă de altele, iar aceasta nu poate fi
atinsă decît la nivel politic. Criza şi ieşirea din criză impun cu stringenţă necesitatea unui acord
politic în cadrul conducerii UE, în absenţa căruia starea de fapt de acum poate genera şi alte
provocări.
În ceea ce priveşte componenta de securitate şi apărare a UE, provocările de natură
politică par să constituie o constantă. Cel de-al treilea pilon al arhitecturii europene, PESC, este
caracterizat, în primul rînd, de natura sa interguvernamentală, ceea ce înseamnă că deciziile din
acest domeniu sunt adoptate de către şefii de stat şi de guvern ai statelor membre. Tratatul de la
Lisabona introduce o prevedere care adaptează strategia de dezvoltare a unei politici de
securitate şi apărare comune la nivelul de dezvoltare al fiecărui stat membru în parte. Practic,
prevederea în cauză constituie o încercare de a adapta consolidarea politicii de securitate şi
apărare comune la o UE cu mai multe viteze. Este vorba despre cooperarea structurată
permanentă, ce permite cooperarea statelor care deţin capacităţi militare înalte şi şi-au asumat
angajamente mai stricte în vederea realizării anumitor misiuni 24. Această formă de cooperare
instituţionalizată va permite UE să îşi rezolve parţial problema capabilităţilor, investiţiile în
echipamente fiind unul dintre punctele centrale ale acestui concept25. Provocarea ce se ascunde în
spatele acestei proceduri constă în depăşirea faliilor ce ţin de nivelul dezvoltării economice şi
militare a statelor membre. Este, totodată, posibil ca aceasta să genereze inegalităţi în privinţa
asumării responsabilităţilor în materie de securitate şi apărare la nivelul UE.
Chiar dezvoltarea unei politici de securitate şi apărare comune constituie o provocare
pentru UE, pentru că este un domeniu în care armonizarea intereselor de securitate ale statelor
membre este crucială. Totodată, majoritatea lor percep NATO drept principalul garant al
securităţii pe continentul european, atribuind UE un rol complementar acţiunii acestuia. Evoluţia
23
Erlanger S., Castle S. The New York Times, EU chiefs attempt to cool bloc’s crisis, [online] http://www.nytimes.
com/2009/03/01/world/europe/01iht-union.4.20513643.html?_r=2& (vizitat: 23.11.2012).
24
Tratatul asupra Uniunii Europene, Secţiunea 2, Dispoziţii privind Politica de Securitate şi Apărare Comună,
Punctul 49, Articolul 28 A, paragraful 6, [online]
http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/12007L/htm/C2007306RO.01001001.htm (vizitat: 17.11.2012).
25
Tratatul asupra Uniunii Europene, Protocolul asupra cooperării structurate permanente stabilite prin articolul 28 A
al Tratatului asupra Uniunii Europene, articolul 1, punctul a, p. 153, [online]
http://bookshop.europa.eu/is-bin/INTERSHOP.enfinity/WFS/EU-Bookshop-Site/en_GB/-/EUR/ViewPublication-
Start?PublicationKey=FXAC07306 (vizitat: 16.11.2012).
UE către un sistem de apărare comună constituie încă un deziderat greu de atins tocmai din
cauza păstrării funcţiilor statelor în ceea ce priveşte apărarea, dar şi din cea a rolului extrem de
important al NATO în materie de securitate. Existenţa unor forţe politice care consideră că
dezvoltarea dimensiunii de apărare a UE ar submina rolul NATO în materie de securitate
europeană constituie o piedică substanţială. În plus, cea mai mare ţară din UE, Germania, are
tendinţa de a se opune folosirii forţei armate, preferînd să se implice limitat în misiuni de
menţinere a păcii, ceea ce afectează dezvoltarea apărării europene. Practic, realizarea
dezideratului de a crea o apărare comună este posibilă doar pe termen lung şi doar dacă statele
membre vor atinge un nivel optim în ce priveşte capabilităţile militare şi dacă se va obţine un
consens al acestora în ceea ce priveşte abordarea apărării şi necesitatea de a avea o apărare
comună la nivel european.
O altă provocare de natură politică pentru securitatea europeană este constituită de
terorism. După evenimentele din 11 septembrie 2001, terorismul a început să fie considerat drept
principală ameninţare de securitate atît de actori statali ai sistemului internaţional, cît şi de cei
non-statali, iar UE nu face excepţie de la această tendinţă globală. Unele state europene au fost
atît o ţintă a acestor atacuri (atentatele de la Madrid şi Londra), cît şi o bază pentru reţelele
teroriste.
Documentele oficiale ale UE, care fac referire la ameninţarea reprezentată de terorismul
internaţional, iau în calcul, de regulă, grupările teroriste cu ideologie religioasă, în special cele
fundamentaliste islamice. Aceasta din cauză că numărul acestor grupări a crescut în ultimul timp,
cele mai dure atacuri teroriste pe continentul european au fost rezultatul acţiunii lor dar şi pentru
că activitatea lor tinde să se intensifice.
Prin urmare, consolidarea componentei de prevenire a strategiei europene pentru lupta
împotriva terorismului constituie o permanentă provocare, tocmai din pricina diversificării
metodelor acestora de a-şi lansa atacurile. În acest sens, infrastructurile de transporturi, de
comunicaţii, sursele de explozivi continuă să reprezinte obiective importante, care trebuie
supravegheate permanent şi asupra cărora trebuie să se concentreze activităţile de prevenire a
atacurilor teroriste la nivel european.
Legătura dintre economie şi securitate este una puternică, de interdependenţă, cele două
consolidîndu-se reciproc. În condiţiile unei economii funcţionale şi competitive un actor se poate
bucura de securitate şi, invers, starea de securitate are un aport considerabil în funcţionarea
optimă a economiei. Criza economico-financiară globală a lovit, astfel, chiar instrumentul
fundamental al UE, domeniul care a stat la baza succesului acestei organizaţii în a asigura o
perioadă de pace, stabilitate şi prosperitate pe continentul european. Pe de altă parte, deşi sfera
economică se conturase ca spaţiu în care statele membre îşi coordonau cel mai bine acţiunile,
criza a reliefat distanţele enorme dintre economiile europene. Prin urmare, prin provocări
economice, înţelegem o serie de fenomene care se manifestă în plan economic şi care, prin
evoluţia, implicaţiile şi consecinţele lor, pot reprezenta riscuri de securitate identificabile în
spaţiul european.
În opinia noastră, din punct de vedere economic, UE se confruntă cu două provocări
majore: a) susţinerea statelor membre pentru a depăşi actuala stare de criză, cu măsuri adaptate
problemelor cu care se confruntă fiecare dintre ele; b) coordonarea acestor măsuri la nivel
european.
În concluzie, din punct de vedere economic, provocarea pentru Europa constă în găsirea
unei soluţii pentru a depăşi faliile care sunt conturate între statele membre de criza economico-
financiară. Cu alte cuvinte, UE trebuie să dovedească că sistemul economic şi financiar care a
stat la baza dezvoltării ei ca organizaţie supranaţională de integrare politică este unul viabil şi că
ea, per ansamblu, nu este un proiect care funcţionează doar în condiţii economice favorabile şi
eşuează atunci cînd contextul economic internaţional se schimbă.
Provocările sociale interne actuale ale UE nu pot fi analizate independent de cele
economice. Impactul crizei economico-financiare asupra sferei sociale este greu de evaluat, în
ciuda faptului că amploarea lui nu poate fi trecută cu vederea. Efecte puternice ale crizei pot fi
regăsite, spre exemplu, în domeniul evoluţiei pieţei muncii la nivel european. Aceasta se
caracterizează prin creşterea fără precedent a ratei şomajului, ceea ce implică provocări majore în
ce priveşte sistemele europene de protecţie socială.
Spre exemplu, un raport recent al Eurostat26 anunţă că rata şomajului la nivelul UE este
de 10%, dar şi că statele din zona euro nu au mai cunoscut un asemenea nivel al acesteia din
1998. Mai mult, similar situaţiei din sfera economică, creşterea ratei şomajului diferă de la un
stat la altul, în funcţie de dezvoltarea lui economică, procentele oscilînd între 4% în cazul
Danemarcei şi 21% în cazul Letoniei.
Din cele de mai sus rezultă o altă problemă a UE, acutizată de criza economico-
financiară – educaţia. În primul rînd, UE se confruntă cu problema deteriorării raportului dintre
populaţia activă şi cea inactivă, ceea ce înseamnă că va fi din ce în ce mai greu ca statele membre
şi UE să identifice soluţii pentru a-şi îndeplini responsabilităţile asumate faţă de viitorii
pensionari. În al doilea rînd, este vorba despre subcalificarea noii forţe de muncă. Clasamentele
elaborate de diverse instituţii relevă faptul că universităţile europene sunt depăşite de cele
americane sau asiatice27. Prin urmare, în materie de educaţie, provocarea constă în valorificarea

26
Eurostat News Release Euroindicators, no. 46/2010, 31 martie 2010, Euro Area unemployment rate at 10%, EU27
at 9,6%, [online] http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-31032010-BP/EN/3-31032010-BP-EN.PDF
(vizitat: 20.11.2012).
27
Postelnicu A. Înapoierea Creierilor. În: Foreign Policy România, nr.15, martie-aprilie 2010. -98 p., p. 81.
la maximum a resurselor umane şi identificarea unor soluţii pentru a compensa scăderea
populaţiei.
UE trebuie să găsească un răspuns politic adecvat şi soluţii pe termen lung pentru a
reduce impactul crizei economico-financiare în plan social, dar şi pentru a corecta vulnerabilităţi
existente încă din perioada precedentă crizei – discriminarea minorităţilor, sistemul de
învăţămînt neadaptat cerinţelor pieţei muncii. Aceasta cu atît mai mult cu cît, provocările sociale
sunt amplificate de fenomene care se petrec în plan demografic. Schimbarea demografică este
unul dintre fenomenele caracteristice secolului în care trăim şi, implicit, spaţiului european. Prin
aceasta se înţelege, de regulă, îmbătrînirea populaţiei, ceea ce determină tendinţa de micşorare a
numărului total al populaţiei la nivelul statelor membre ale UE şi al UE în ansamblu. Generat de
un cumul de factori demografici, acest proces nu este singular pe plan mondial. Majoritatea
statelor dezvoltate sau în curs de dezvoltare se confruntă cu această problemă, care are implicaţii
profunde asupra dimensiunilor socială, economică şi militară ale securităţii.
Construcţia şi evoluţia UE au generat adesea dezbateri referitoare la cultură, înţeleasă
ca ansamblu de atitudini, credinţe, obiceiuri, valori şi practici comune unui anumit grup de
indivizi. Accepţia culturii este strîns legată de perceperea naţionalităţii, fiind definită în termeni
de religie, etnie, geografie, limbă. Din acest punct de vedere, am putea aprecia că provocările
culturale ale UE, strîns legate de starea de securitate, se referă, în primul rînd, la integrarea
culturală a imigranţilor, iar, în al doilea rînd, la gestionarea diferenţelor culturale pe care
aderarea statelor candidate sau potenţial candidate le-ar adăuga UE.
Conform spuselor lui Dominique Schnapper, integrarea comportă două dimensiuni: una
culturală, care presupune adoptarea de către migranţi şi de către descendenţii lor a unei serii de
modele culturale ale societăţii de imigrare, şi una structurală, care presupune participarea la
diferite instanţe ale vieţii colective şi, în special, încadrarea pe piaţa muncii 28. După cum am
descris mai sus, la provocările sociale, UE se confruntă cu evidente lacune în acest sens. Cazul
comunităţilor de romi, integrarea culturală şi structurală incompletă a imigranţilor turci din
Germania, dificultatea de a obţine un compromis în ceea ce priveşte purtarea simbolurilor
religioase de către femeile musulmane din Franţa constituie exemple elocvente în acest sens.
Aşadar, deşi cultura are potenţialul de a genera conflicte interstatale violente 29, în
Europa şi, mai ales, în UE, nu putem considera cultura drept o posibilă sursă de astfel de
confruntări, cît mai degrabă o posibilă sursă de tensiune în interiorul unor comunităţi, care devin
din ce în ce mai mult eterogene din punct de vedere cultural.
28
European Issues, no. 90, Les Policy Paper de la Fondation Robert Schuman, 25 th February 2008, Dominique
SCHNAPPER, National Integration and Migrant Integration: a European Issue, [online] http://www.robert-
schuman.eu/question_europe.php?num=qe-90#ancre_2 (vizitat: 20.11.2012).
29
Sarcinschi A. Vulnerabilitate, risc, ameninţare. Securitatea ca reprezentare psihosocială, Editura Militară,
Bucureşti, 2007. – 212 p., p. 144-145.
 Dimensiunea culturală a securităţii comportă însă şi un alt aspect care se cere analizat la
nivelul Europei. Este vorba despre cultura de securitate, concept pentru care este dificil de găsit o
definiţie oficială, aceasta evidenţiindu-se mai ales în cazul absenţei sale, fapt ce se poate
constitui într-o vulnerabilitate gravă a unei entităţi politice, vulnerabilitate ce poate avea
repercusiuni asupra întregii comunităţi internaţionale30. În sens larg, prin cultura de securitate se
poate înţelege, totuşi, un ansamblu de idei, norme, practici împărtăşite de către un grup de actori
sociali sau internaţionali referitoare la securitate 31. Cu alte cuvinte, cultura de securitate poate fi
definită drept un mod comun de a percepe securitatea, riscurile, ameninţările şi vulnerabilităţile
de securitate, dar şi un mod comun de abordare a acestora.
În ceea ce priveşte statele europene, putem aprecia că, prin apartenenţa, în marea lor
parte, la două structuri cu evidente valenţe de garanţi ai securităţii NATO şi UE, împărtăşesc o
cultură de securitate comună.
Totuşi, nu trebuie trecut cu vederea faptul că, în ciuda documentelor oficiale care stau
la baza funcţionării celor două organizaţii, semnate de toate statele membre, securitatea rămîne
definită, în primul rînd la nivel naţional.
De aceea, atît timp cît securitatea va continua să fie definită prin raportare la ideea de
suveranitate şi de interes naţional, nu putem garanta că această cultură de securitate, identificată
la nivel european şi euroatlantic, va funcţiona fără sincope.
Referindu-ne la provocările externe este cazul de început cu globalizarea. Fenomen
complex şi multidimensional, globalizarea are un impact semnificativ asupra întregii vieţi şi
activităţi umane, atît la nivel individual, cît şi la nivel de comunitate umană.
Aparent, globalizarea ne conduce spre o lume fără graniţe. Dar la ora actuală se
conturează două tendinţe: pe de o parte, multilateralitatea şi globalizarea, iar pe de altă parte,
naţionalism şi identitate. Frontiera este instituţia politică de bază a unui stat, fără de care nu
poate exista o viaţă economică, socială şi politică organizată juridic. Flexibilitatea frontierelor în
interiorul UE a impus un transfer al funcţiilor acestora spre graniţele externe ale organizaţiei.32
De fapt, UE a intrat progresiv, de cîţiva ani, într-o globalizare totală, caracterizată prin
intensificarea concurenţei în toate domeniile, inclusiv în domeniile tradiţionale cele mai
protejate: educaţie, cercetare, servicii publice. Pe de altă parte, comerţul mondial a crescut de o
manieră spectaculară, nu doar în volum, ci, de asemenea, în termeni de perimetru: a trecut de la
bunuri agricole şi industriale, la servicii, care constituie 70% din activitatea economică a ţărilor

30
Ibidem, p. 144.
31
Haacke J. ASEAN’s Diplomatic and Security Culture: Origins, Development and Prospects. London and New
York: Routledge Curzon, 2003. – 198 p., p. 2.
32
Constantinescu P. C. Rolul statului în definirea unei strategii de securitate economică. În: Dinamica mediului
european de securitate. Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2007. – 1270 p., p. 490.
cele mai dezvoltate33. Toate acestea au un impact serios asupra securităţii europene pe toate
dimensiunile sale –economică, socială, politică, militară, energetică, alimentară.
Impactul globalizării asupra securităţii europene se manifestă, asupra tuturor
componentelor acesteia. Astfel, componenta economică a securităţii europene poate fi influenţată
atît pozitiv, cît şi negativ de globalizare. Pozitiv, impactul se manifestă prin oportunităţile pe care
fenomenul globalizării economice le deschide activităţii productive, comerţului şi serviciilor atît
UE, ca entitate, cît şi statelor sale membre. Dimensiunea negativă a impactului globalizării
asupra securităţii europene se poate evidenţia prin dereglementările, delocalizările şi emergenţa
noilor actori economici mondiali care se constituie într-un obstacol pentru produsele, serviciile,
resursele umane ale Uniunii Europene dar şi a accesului acestei entităţi la resursele materiale de
care are nevoie. Dimensiunea socială a securităţii europene, de exemplu, suportă, la rîndul său,
impactul globalizării. Aceasta din urmă, contribuie la libera circulaţie a persoanelor,
capitalurilor, a bunurilor şi serviciilor, fapt de care poate beneficia cetăţenii europeni, dar care, în
anumite condiţii, poate să le afecteze semnificativ calitatea vieţii.
Impactul globalizării asupra securităţii europene este unul semnificativ, continuu şi cu
efecte atît benefice, cît şi nedorite. El se manifestă atît prin consecinţele directe pe care
globalizarea le generează, cît şi prin rolul de catalizator al celorlalte provocări externe de
securitate jucat de acest fenomen.
Criza internaţională care s-a manifestat în SUA din anul 2007 s-a propagat progresiv în
ansamblul celor mai dezvoltate state ale planetei. Ea a cîştigat sectorul real al economiilor
industrializate punînd în dificultate anumite activităţi (de exemplu industria de automobile şi
tranzacţiile imobiliare) ce au susţinut creşterea economică în aceste ţări de-a lungul anilor.
Actuala criză economico-financiară are un impact semnificativ şi asupra securităţii europene. De
fapt, ea generează o serie de ameninţări de securitate. Pe termen scurt, este vorba de instabilitatea
statelor cele mai fragile, fenomen ce ar conduce la tulburări interne şi la conflicte internaţionale.
Actuala criză economico-financiară afectează nefavorabil securitatea europeană atît la
nivelul UE, ca entitate economică, politică, socială şi administrativă, cît şi în cadrul fiecărui stat
membru. Factorul generator de insecuritate este reprezentat de instabilitatea economică care
induce efecte negative în activitatea socială, politică, economică a tuturor statelor membre ale
UE.
La rîndul său, securitatea internă a ţărilor membre UE este direct afectată de criză: se
estimează că aproximativ jumătate din fondurile speculative sunt constituite de fonduri
financiare ce provin din activităţi criminale, şi că traficul de narcotice, în puternică creştere,
reprezintă circa 200 miliarde de dolari. La fel, criza accentuează fluxurile migratoare legale şi
33
Le Rapport sur l’Europe dans la mondialisation, [online] http://www.ladocumentationfrancaise.fr/rapports-
publics/084000229/index.shtml (vizitat: 12.11.2012).
ilegale care sunt însoţite de efecte negative pentru cei ce le compun dar şi pentru statele de
primire.
În esenţă, migraţia este un fenomen consubstanţial destinului uman. Astăzi, migraţia
trebuie văzută ca rezultat al interacţiunii între deciziile individuale şi constrîngerile sociale.
Pentru migrant, emigraţia poate avea unul sau mai multe motive: profesionale (misiune de lungă
durată în străinătate) şi studii; politice (refugiat politic din cauza persecuţiilor în ţara sa);
securitar, mai ales în caz de război în ţara de origine; economic (locuitor al ţărilor sărace ce caută
un nivel de viaţă mai bun în ţările bogate, eventual temporar); personal (voinţa de a se instala
într-o ţara dorită, de exemplu dacă se recunoaşte în valorile sale); familiale (reunirea familiei);
fiscale (instalarea într-o ţară ce oferă un nivel de impozitare mai puţin ridicat).
Pentru state, imigraţia poate permite să se facă faţă la o rată scăzută a natalităţii sau să
asigure o cantitate sau calitate de mînă de lucru suficientă. Astăzi, fluxurile migratoare sunt
orientate atît dinspre ţări în dezvoltare spre ţări dezvoltate, cît şi între ţări în dezvoltare.
În zilele noastre, fenomenul migraţiei internaţionale pune o serie de provocări ca
urmare a transformărilor sociale şi politice ce afectează ansamblul ţărilor planetei. În particular,
globalizarea schimbă radical datele în ceea ce priveşte rolul migraţiilor internaţionale şi mai ales
locul cuvenit al lucrătorilor migranţi. În prezent, asistăm la punerea în practică a unui nou regim
migratoriu axat pe refuzul integrării cetăţeanului înscris în programele lucrătorilor străini care
pun accentul pe aspectul temporar al permisului de muncă. Acest nou context migrator nu este
lipsit de contradicţii34. Astfel, în timp ce globalizarea impune libera circulaţie a capitalurilor, a
bunurilor, a serviciilor şi a persoanelor, statele lumii tot mai mult tind să adopte legi privind
migraţia prin care vor să controleze cît mai strict aceste fenomen. Multe state membre ale UE
pun restricţii privind circulaţia persoanelor din alte state ale UE ce sunt în căutare de locuri de
muncă mai bine plătite decît în ţara de origine.
Migraţiile internaţionale, regulate sau nu, nu încetează de a creşte, mai ales datorită
diferenţelor de prosperitate şi de stabilitate între Nord şi Sud. Ca răspuns la numeroasele
controale ale migraţiei, din ce în ce mai sofisticate, piaţa călăuzelor şi a falsificatorilor de
documente se dezvoltă continuu. Această situaţie alimentează discursurile securitare ale statelor
vizate de emigranţi. După 11 septembrie 2001, aproape toate statele au considerat că securitatea
colectivă primează faţă de libertăţile individuale. De aici, măsurile de stopare a migraţiei
clandestine şi de control riguros al tuturor intrărilor legale într-o ţară. Cu toate acestea, în mai
puţin de douăzeci de ani, numărul migranţilor s-a dublat în lume. Actualmente, 175 de milioane

34
Piche V. Les travailleurs migrants, nouveaux non-citoyens du monde, [online]
http://redtac.org/possibles/2009/07/31/les-travailleurs-migrants-nouveaux-non-citoyens-du-monde/ (vizitat:
12.11.2012).
de persoane locuiesc într-o altă ţară decît cea natală, din care cei mai mulţi sunt în Europa (56 de
milioane), în Asia (50 de milioane) şi în America de Nord (41 de milioane)35.
Relaţia securitate şi imigraţie este imediat şi pe deplin politică 36. In acest sens, imigraţia
este considerată ca o problemă politică apreciindu-se de către agenţii de securitate ca un pericol
important. Atît aceştia cît şi politicienii analizează securitatea ca o sferă a politicii, ca o sferă ce
relevă militarul şi strategul sau ca prezenţă a unei ameninţări existenţiale ce atinge supravieţuirea
dar variază potrivit unor sectoare distincte. Toate aceste discursuri privind securitatea naţională
s-au dezvoltat pentru a explica atingerea pe care o aduce imigraţia, mai ales cea clandestină,
identităţii naţionale.
Termenul criminalitate organizată acoperă o serie de infracţiuni criminale cum ar fi
frauda, traficul de arme şi stupefiante, contrabanda cu materiale radioactive şi nucleare, traficul
cu fiinţe umane, spălarea capitalurilor şi criminalitatea financiară. Astăzi, numeroase reţele
criminale operează în lume şi sunt cunoscute ca fiind implicate în numeroase tipuri de crime. O
componentă a acesteia o constituie criminalitatea transfrontalieră ce îşi trage numele de la locul
în care se desfăşoară şi anume frontiera dintre două sau mai multe state suverane şi
independente. Criminalitatea transfrontalieră, prin efectele negative multiple pe care le generează
constituie un factor extern determinant cu un impact important asupra securităţii europene. Ea
este produsul activităţii grupurilor de crimă organizată transnaţională.
Astăzi, criminalitatea transfrontalieră profită de globalizare şi de cvasidispariţia
obstacolelor politice şi financiare. Diminuarea sau chiar dispariţia frontierelor interne, de
exemplu, în cadrul UE, sistemul de organizare a societăţii, fondat pe valorile democraţiei, ale
libertăţii omului facilitează activitatea grupurilor de crimă organizată. Acestea, totodată, posedă
resurse considerabile pe care ajung să le introducă în structura socială şi economică. La fel, ele
folosesc cu succes în activitatea lor cuceririle tehnologiei de vîrf în materie de comunicaţii şi
informatică îndeosebi, precum şi drepturile oferite de un regim democratic.
Criminalitatea transfrontalieră reprezintă, prin efectele sale nocive pe plan economic,
social, juridic şi nu numai, o chestiune de securitate naţională dar şi internaţională (prin
ramificaţiile sale transnaţionale).
Actualmente, terorismul internaţional reprezintă una dintre ameninţările cele mai
serioase în materie de securitate. Acesta, prin caracteristicile sale şi efectele pe care le generează
formele sale de manifestare, are un impact negativ semnificativ asupra securităţii naţionale 37. În

35
Russell T. Un problème national, un problème international. Le "système" de la migration ne marche pas, [online]
http://www.un.org/french/pubs/chronique/2003/numero1/0103p55.html (vizitat: 22.11.2012).
36
Bigo D. Sécurité et immigration: vers une gouvernementalité par l’inquiétude?, [online]
http://www.conflits.org/index539.html (vizitat: 24.11.2012).
37
La revue la Gazette La sécurité nationale est-elle trop axée sur la lutte contre le terrorisme?, [online]
http://www.rcmp-grc.gc.ca/gazette/vol70n3/panel-fra.htm (vizitat: 24.11.2012).
opinia noastră, acest impact este mai puternic pe următoarele planuri: economic, militar,
organizaţional, psihosocial şi uman.
Ameninţarea teroristă este percepută atît de către instituţiile statului cu competenţe în
materie de securitate, cît şi de segmente mari ale populaţie ca fiind permanentă. De aceea,
securitatea naţională este în centrul atenţiei guvernelor şi este datoria primă a oricărei societăţi de
a-şi proteja cetăţenii împotriva ameninţărilor ce le vizează ţara.
Existenţa conflictelor îngheţate creează o permanentă sursă de insecuritate pentru
statele din zonă, avînd o multitudine de consecinţe în materie de securitate. În opinia noastră,
toate au doar urmări negative atît pentru statul afectat de secesiune, cît şi regiunea în care ele se
află.
Securitatea UE este afectată semnificativ de conflictele îngheţate prin consecinţele pe
care acestea le generează. În unele state vecine există conflicte în stare latentă, activă sau o starea
de post-conflict. Astfel, existenţa conflictelor îngheţate în statele din vecinătatea UE produc
deplasări de populaţie, migraţie ilegală şi intensificarea activităţii criminalităţii transfrontaliere.
Toate acestea creează o permanentă stare de insecuritate, de nelinişte şi îngrijorare atît în
republicile separatiste cît şi în statele membre UE din imediata vecinătate a acestor
autoproclamate state independente. De aici, necesitatea ca UE să întreprindă măsuri ferme atît
pentru întărirea propriei securităţi cît şi pentru soluţionarea acestor conflicte. Pentru toate aceste
cazuri, UE a adoptat măsuri aparte care să minimalizeze impactul lor asupra securităţii
comunitare38.

2.2. Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii de frontieră a Republicii Moldova

Ca parte a regiunii Europei de Est, Republica Moldova este o zonă de interes pentru cei doi
poli de putere din Europa: pentru Rusia (Uniunea Economică Eurasiatică) şi pentru structurile
spaţiului occidental (UE-NATO).
Importanţa studierii temei provocărilor la adresa securităţii Republicii Moldova este
marcată şi de specificul timpurilor pe care le trăim: o perioadă de incertitudini, transformări,
reconfigurări ale spaţiului geopolitic mondial, inclusiv est-european. Reconfigurarea se datorează
tranziţiei de la ordinea mondială unipolară la cea multipolară: SUA sunt împinse de pe poziţia de
lider de China şi Rusia. State ca India, Brazilia, Africa de Sud ş.a. vin şi ele din urmă,
afirmându-se ca poli regionali de putere. În acest context, polii de putere încearcă să-şi formeze
propriile spaţii de influenţă, care transced teritoriile lor naţionale. Iată de ce, la etapa actuală, din
nou revine riscul stabilirii unor relaţii de tipul: subiect – obiect geopolitic, subiecţii

38
Afanas N. Strategia europeană de securitate în contextul consolidării capacităţilor de securitate a Uniunii
Europene. În: Anuarul ştiinţific al IRIM, 2010, Vol. VII-VIII, p. 74-79.
interrelaţionând (fie prin confruntare, fie prin înţelegeri amiabile) în vederea subordonării,
împărţirii obiectelor geopolitice (a statelor mici) în sferele lor de influenţă.
În condiţiile înteţirii competiţiei între polii de putere pentru zone de influenţă, regiunea
Europei de Est reprezintă un obiect al interesului din partea Rusiei şi a Occidentului (SUA –
NATO, UE). În acest sens, cresc provocările – riscurile şi pericolele (ameninţările) la adresa
securităţii naţionale a statelor din regiune, inclusiv la adresa securităţii Republicii Moldova. În
prezentul articol sunt identificate, descrise şi analizate principalele provocări cu care se confruntă
la etapa actuală şi/sau cu care se va confrunta Republica Moldova în viitorul apropiat. Una dintre
modalităţile de reconfigurare a spaţiului geopolitic – şi una dintre principalele provocări la
adresa statelor mici – este instigarea de către o putere regională a unei minorităţi etnice sau
lingvistice din cadrul unui stat mai mic, pe care şi-l doreşte în sfera sa de influenţă, la acţiuni
ilegale în vederea separării din statul respectiv, controlul total asupra căruia puterea regională nu
îl poate stabili din cauza opţiunii ţării mici spre integrarea într-un alt spaţiu geopolitic.
Capacitatea de răspuns la provovările ce trebuie identificate este în directă legătură cu
starea în care se află ţările mici. În cazul statului moldovenesc, capacitatea de răspuns la
provocările de securitate este direct legată de felul în care este perceput de majoritatea cetăţenilor
săi: dacă este văzut ca un stat viabil, cu perspectivă, sau ca unul temporar, fără perspective reale
de dezvoltare ca atare. Acest lucru depinde de faptul dacă guvernarea de la Chişinău va reuşi să
formuleze o misiune a statului, dacă va avea o viziune strategică privind întărirea Republicii
Moldova, dacă va reuşi consolidarea societăţii în vederea realizării obiectivelor de construcţie
statală. Un prim obiectiv în acest sens ar trebui să fie oprirea exodului populaţiei moldoveneşti
şi reîntoarcerea acasă a migranţilor care au părăsit teritoriul ţării.
Perioada actuală este una a frământărilor, modificărilor, transformărilor, a reconfigurării
spaţiului geopolitic. Conform DEX, reconfigurare înseamnă „Structurare într-o nouă formă” [1].
Are loc formarea unei noi ordini mondiale – multipolare, care o succede pe cea unipolară.
Perioada de tranziţie este asociată cu numeroase provovări – riscuri şi ameninţări, pericole,
inclusiv sau mai ales pentru regiunea Europei de Est din care face parte şi Republica Moldova.
După integrarea republicilor baltice şi a statelor fost-socialiste din Europa Centrală în
NATO şi UE, spaţiul sau regiunea Europei de Est reprezintă statele post-sovietice (altele
decât cele baltice). Cele şase state (Moldova, Ucraina, Belarus, Georgia, Armenia şi
Azerbaidjan) au fost incluse în Programul Parteneriatul Estic (din 2009) al Politicii Europene
de Vecinătate (din 2004) a Uniunii Europene. Este expresia interesului UE faţă de acest
spaţiu, mai ales faţă de stabilizarea şi asigurarea securităţii în regiune. În ultimă instanţă, UE
caută să-şi securizeze propriul spaţiu din cele două direcţii unde se învecinează cu alte state:
sud şi est. Oficialii de la Bruxelles sunt conştienţi de faptul că securizarea frontierelor UE
poate fi realizată prin securizarea – modernizarea sau europenizarea statelor vecine – mai ales
cele din Europa de Est şi din Balcanii de Vest. În acelaşi timp, Rusia percepe cele şase state
post-sovietice drept „vecinătate apropiată” – zonă de interes vital pentru securitatea sa:
Kremlinul nu admite extinderea NATO în cele şase state, iar cooperarea acestora cu UE
poate comporta riscul, în percepţia strategilor din Federaţia Rusă, într-un viitor mediu, de
înteţire a cooperării mai intense a ţărilor respective şi cu NATO.
Transformarea mediului de securitate la frontiera estică a UE şi NATO este determinată de
amplificarea factorului rusesc în regiune, de reafirmarea Rusiei ca pol de putere regională şi chiar
mondială (datorită arsenalului de armament nuclear de care dispune). Rusia se reafirmă în primul
rând ca o putere regională militară. Începând cu discursul preşedintelui rus Vladimir Putin la
conferinţa de la Münhen privind securitatea (2007), Rusia se erijază într-un pol de putere, care
provoacă Occidentul (expresia din limba rusă: бросила вызов Западу). După recunoaşterea de
către SUA şi de către alte state occi-

dentale a independenţei Kosovo, Rusia a răspuns prin recunoaşterea independenţei Osetiei

de Sud şi a Abhaziei în 2008, dar şi prin anexarea Crimeii în 2014 şi prin sprijinirea mişcărilor
separatiste de la Lugansk, Doneţk.
În contextul estimărilor privitoare la tranziţia ordinii globale unipolare la cea multipolară
este relevantă declaraţia preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, la o întâlnire cu ambasadorii
francezi, în cadrul căreia a vorbit despre sfârşitul dominaţiei Vestului: „Vedem sfârșitul
hegemoniei occidentale în lume. Circumstanțele se schimbă. China s-a mutat în primul rând, iar
Rusia se descurcă mai bine în strategia sa”. Potrivit acestuia, în viitor importanța Europei în
politica mondială va scădea. „Știm că civilizații au dispărut [în trecut]. Europa va dispărea. Și
lumea va fi organizată în jurul a doi poli mari: Statele Unite și China, iar noi vom avea de ales
între cele două forțe dominante”, a spus el. În aceste condiții, potrivit liderului francez,
împingerea și izolarea Rusiei este o mare greșeală [2].
Un alt element important în profilarea tranziţiei de la ordinea mondială unipolară la cea
multipolară îl reprezintă discursul preşedintelui american Donald Trump la tribuna Adunării
Generale a ONU, la 24 septembrie 2019, în care s-a referit la procesul globalizării. Preşedintele
american a criticat politicienii care susţin globalismul în detrimentul suveranităţii naţionale și a
subliniat că structurile naționale trebuie protejate, nu înlocuite de unele suprastatale. „Dacă vrei
libertate, fii mândru de ţara ta! Dacă vrei democraţie, păstrează-ți suveranitatea! Şi dacă vrei
pace, iubeşte-ţi naţiunea!” – a spus Trump la începutul discursului său. „Viitorul nu aparţine
globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor. Viitorul aparţine naţiunilor suverane şi independente,
care-şi protejează cetăţenii şi îşi respectă vecinii și onorează diferențele care fac fiecare țară
specială și unică” [3], a subliniat Trump. Este interesant că prin aceste declaraţii Donald Trump
este în consens cu unele idei exprimate de Vladimir Putin cu privire la necesitatea
„suveranizării” statelor, ca răspuns la „globalizare”. Prin suveranizare se are în vedere reducerea
dependenţei de alte state, inclusiv stabilirea unei ordini globale multipolare, pe care Trump nu
numai că o recunoaşte, ci o şi încurajează, dând exemplul Statelor Unite: „Aici, în emisfera
vestică, suntem deciși să ne menținem independența față de forțele externe” [4], a mai adăugat
președintele Trump.
Toate aceste elemente evocate ne permit să constatăm, că în prezent are loc un proces de
tranziţie de la ordinea mondială unipolară la cea multipolară. În acest context, se înteţeşte
concurenţa pentru sferele de influenţă şi are loc o reconfigurare a spaţiului geopolitic mondial.
Procesul în cauză are loc şi în Europa de Est – în spaţiul post-sovietic, în care se găsesc cele şase
republici post-sovietice. Înteţirea concurenţei, competiţiei şi confruntării dintre polii de putere,
care se manifestă în regiune – Moscova şi Washington/Bruxelles – are un impact direct asupra
securităţii în Europa de Est, determinând sporirea riscurilor la adresa statelor mici din regiune,
inclusiv la adresa securităţii Republicii Moldova, care sunt influenţate în mod direct de
interacţiunea celor doi poli de putere. Relaţiile Rusia – Occident (UE şi SUA – NATO) asupra au
un impact direct asupra securităţii Europei de Est, inclusiv asupra securităţii Republicii Moldova.

Consecinţe asupra securităţii Republicii Moldova în contextul provocărilor din Europa de

Est

I) Contextul de securitate al Europei de Est

O caracteristică a mediului de securitate a Europei de Est este revirimentul Federaţiei Ruse,
care se reafirmă ca o putere militară regională cu o tot mai mare influenţă. Statutul respectiv a
fost confirmat de acţiunile militare ale armatei ruse în Siria, unde au reuşit protejarea guvernului
lui Bahsar alAssad, la solicitarea guvernului sirian, în faţa forţelor antiguvernamentale, inclusiv
în faţa aşa-zisului „stat islamic”. De asemenea, anexarea Crimeii şi sprijinirea regimurilor
separatiste de la Lugansk şi Doneţk este expresia capacităţii de a proiecta forţa militară dincolo
de frontierele Federaţiei Ruse – ceea ce reprezintă o ameninţare directă la securitatea statelor
post-sovietice din Europa de Est, care nu beneficiază de protecţia NATO: singura alianţă
politico-militară care se poate contrapune maşinăriei militare ruseşti.
Relaţiile dintre Rusia şi Occident (SUA – NATO şi UE), au un impact asupra securităţii
Europei de Est ce necesită permanent de a fi monitorizat, evaluat şi studiat. Specificul regiunii
Europei de Est ţine de faptul că se află între UE/NATO şi Rusia (Uniunea Economică
Eurasiatică şi Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă [abrevierea mai cunoscută în limba
rusă: ОДКБ]), între doi poli de putere, între două spaţii civilizaţionale cu sisteme de valori
specifice. În acest sens, relația Rusia – UE/NATO (mai ales: relaţia Rusia – SUA) are un impact
direct asupra securităţii statelor din regiune. Cele şase republici post-sovietice nu reprezintă un
corp comun – omogen: Republica Moldova, Georgia şi Ucraina optează pentru integrarea în
UE; Georgia şi Ucraina mai optează pentru integrarea în

NATO; Belarusul se integrează într-un stat „unional” cu Rusia; Azerbaidjanul are o relaţie
specială cu Turcia.
Necesităţile de asigurare a securităţii spaţiului euro-atlantic au determinat SUA să
promoveze desfăşurarea unui sistem antirachetă la graniţa estică a NATO. A fost amplasat scutul
antirachetă la baza americană de la Deveselu – în România. Urmează instalarea unui alt scut
antirachetă în Polonia. Ca răspuns, Rusia îşi fortifică bazele militare de la graniţa sa vestică –
înclusiv a consolidat capabilităţile militare de pe peninsula Crimeea. Baza militară a Federaţiei
Ruse, ilegal menţinută în Transnistria (estul Republicii Moldova), nu poate fi fortificată prin
aport de tehnică militară nouă din cauza lipsei accesului militarilor ruşi în zonă, limitat de
autorităţile Ucrainei, dar capacităţile militare de acolo, inclusiv muniţiile din depozitul de la
Colbasna, sunt suficiente pentru a pune în pericol securitatea RM, a Ucrainei şi a alor state (fosta
Armată a XIV-cea a Uniunii Sovietice era destinată apărării, respectiv atacului asupra flancului
sudic al NATO, reprezentat de Turcia şi Grecia).
În contextul înteţirii neînţelegerilor între polii regionali de putere, nu trebuie exclus sau
subestimat riscul declanșării unor confruntări militare, care pot afecta direct teritoriul Republicii
Moldova, ţinând cont de frontiera RM cu NATO (inclusiv proximitatea bazei militare americane
de la Deveselu) şi prezenţa în Transnistria a unei baze militare ruseşti (inclusiv proximitatea
capabilităţilor militare ruseşti de pe peninsula Crimeea). Acest risc este tot mai accentuat în
contextul ieşirii SUA şi a Federaţiei Ruse din Tratatul privind forțele nucleare cu rază medie şi
mică de acțiune.

II) Provocări la adresa securităţii Republicii Moldova

În contextul mediului de securitate al Europei de Est, Republica Moldova se confruntă cu
provocări de securitate atât interne, cât şi externe.
A. Provocări interne. Vulnerabilităţile sistemului de securitate naţională sunt
determinate de complexitatea problemelor ce ţin de procesul tranziţiei de la sistemul totalitar sau
autoritar sovietic, de la economia planificată, la sistemul liberal-democratic de tip occidental şi la
modelul economic capitalist – care mai este numit: concurenţial. Procesul în cauză a fost
îngreunat din cauza derapajului generat de fenomenul statului captiv. În acest context, autorităţile
Republicii Moldova trebuie să gestioneze mai multe provocări.

a) Principala provocare este cea legată de asigurarea securităţii umane:

 nu sunt create condiţii de trai decent. Această stare a fost determinată de fap-

tul că în ţară nu sunt create condiţii de dezvoltare economică concurenţială – nu există încă
o economie de piaţă funcţională (nu există un sistem de justiţie credibil, care să garanteze
proprietatea privată; corupţia în organele administraţiei de stat subminează eforturile de edificare
a unei economii robuste), ceea ce conduce la o stare de sărăcie endemică, respectiv la o emigrare
în masă a forţei de muncă calificate – a celei mai productive părţi a societăţii moldoveneşti. Din
această cauză, Republica Moldova se confruntă cu probleme deosebit de grave la capitolul
demografie: pe de o parte, ţara se confruntă cu scăderea populaţiei din cauza emigrării în
căutarea locurilor de muncă mai bine plătite, iar pe de altă parte, se înregistrează o scădere a
natalităţii din cauza sărăciei generalizate a majorităţii populaţiei şi a temerilor familiilor tinere cu
privire la posibilitatea asigurării unor condiţii normale copiilor (mai există şi problema ratei
înalte a avorturilor).

b) O altă provocare de ordin interior este securitatea societală: lipsa coeziunii

societale, determinată de lipsa unei preocupări a autorităţilor centrale de la Chişinău de a
identifica valorile comune în jurul cărora s-ar uni cetăţenii Republicii Moldova, indiferent de
apartenenţa lor etnică, confesională, socială ş.a.. Nu există o Concepţie a securităţii societale – a
principiilor coexistenţei paşnice şi a conlucrării tuturor comunităţilor etnice, lingvistice şi
confesionale. Conflictul transnistrean – în legătură directă cu pericolul ce emană din partea
Federaţiei Ruse, care încurajează şi susţine separatismul în estul RM – este şi el expresia
sciziunii din interiorul societăţii. Societatea moldovenească este divizată pe mai multe criterii:
identitar, lingvistic, geopolitic (cu privire la vectorul de integrare: în Vest versus în Est). În
mare, grupurile identificate pe fiecare dintre criteriile enunţate se suprapun: majoritatea
vorbitorilor de limbă rusă se orientează către integrarea în Uniunea Economică Eurasiatică, al
cărei lider este Federaţia Rusă. Totuşi, sondajele arată că şi o mare parte a vorbitorilor limbii
moldoveneşti (aşa cum o numesc în conformitate cu rezultatele tuturor recensământelor) se
pronunţă pentru relaţii ample cu Federaţia Rusă.
În principiu, în Republica Moldova nu există pericolul manifestării vreunui extermism de
factură naţionalistă, spre deosebire de situaţia din unele ţări vecine.

c) Un sector de cea mai mare importanţă pentru securitatea naţională a Republicii

Moldova este securitatea ecologică. Poluarea aerului, apelor şi solului, degradarea stratului
de cernoziom, defrişările ilegale în păduri

trebuie să se afle permanent în atenţia forurilor competente ale ţării, pentru asigurarea unui
mediu ambiant adecvat generaţiilor viitoare.
B. Provocări externe. Acestea vizează mai multe aspecte:
 a) În contextul disensiunilor dintre Rusia şi NATO, Republica Moldova trebuie să
desfăşoare o politică externă inteligentă – să asigure recunoaşterea internaţională a neutralităţii
sale permanente, aşa încât să nu devină victimă a unor eventuale confruntări între cei doi poli
geopolitici de putere.

b) Războiul hibrid, cu componentele sale informaţională, informatică (cibernetică) ş.

a. este o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Republicii Moldova. Nu trebuie subestimat
pericolul privind extinderea conflictului din estul Ucrainei până în Transnistria moldovenească.
Vehicularea în spaţiul mediatic rusesc a planului privind extinderea conflictului din Donbas pe
întreg teritoriul de miazăzi al Ucrainei – în aşa-numita regiune Novorosia – trebuie să determine
forurile militare ale RM să pregătească Forţele Armate ale ţării pentru a fi capabile să dea riposta
cuvenită în caz de nevoie. De asemenea, nu trebuie subestimat riscul dezgheţării conflictului
transnistrean.
 c) Reducerea dependenţei faţă de gazul importat din Federaţia Rusă, faţă de
electricitatea procurată de la Centrala electrică de la Dnestrovsk (Transnistria), sunt de asemenea
obiective strategice în contextul asigurării securităţii naţionale şi a suveranităţii reale a
Republicii Moldova şi a gestionării provocărilor în domeniul securităţii energetice.

d) În ceea ce priveşte securitatea mediului ambiant, ca şi celelalte state ale lumii,

Republica Moldova este expusă pericolelor: încălzirii globale, cataclismelor naturale (secete,
căderi de ploi şi ninsori abundente – care generează inundaţii, cutremure – cu epicentrul în
Munţii Vrancei din România ş.a.). De o importanţă deosebită este problema resurselor reduse de
apă, în primul rând potabilă. Îngrădirea Nistrului – prin cele 6 baraje în construcţie, în amonte de
Naslavcea – este o problemă de care trebuie să se ocupe la modul cel mai serios guvernarea de la
Chişinău. Factorii de decizie ai Republicii Moldova trebuie să-şi punâ întrebarea: cum poate fi
asigurată securitatea din punctul de vedere al asigurării ţării cu resursele necesare de apă?

CAPITOLUL III. Asigurarea securităţii de frontieră a Republicii Moldova în contextul

colaborării cu Uniunea Europeană

3.1. Cadrul de colaborare a Republicii Moldova cu UE în reglementarea provocărilor de

frontieră

UE constituie un Spaţiul de libertate, Securitate şi Justiţie, cu respectarea drepturilor

fundamentale, în care se ţine seama de diversitatea tradiţiilor şi a sistemelor juridice ale statelor
membre avînd ca obiective generale: garantarea neefectuării controalelor asupra persoanelor la
frontiere interne şi dezvoltarea unei politici comune în domeniul azilului, imigrării şi controlului
la frontierele externe, întemeiată pe solidaritatea între statele membre care este echilibrată faţă de
resortisanţii ţărilor terţe; acţiunea pentru asigurarea unui înalt nivel de securitate prin măsuri de
prevenire şi de combatere a criminalităţii, a rasismului şi xenofobiei; luarea măsurilor de
coordonare şi de cooperare între autorităţile poliţieneşti şi judiciare şi alte autorităţi competente
şi prin recunoaşterea reciprocă a hotărîrilor judecătoreşti în materie penală şi, dacă este necesar,
prin apropierea legislaţiilor penale; facilitarea accesului la justiţie, în special pe baza principiului
recunoaşterii reciproce a hotărîrilor judecătoreşti şi extrajudecătoreşti în materie civilă.39
De-a lungul timpurilor, dintre fenomenele frontaliere, cel al vecinătăţii a avut o
influenţă hotărîtoare asupra vechii frontiere stabile, sacre şi inviolabile40. Este adevărat că
documente care atesta cooperarea transfrontaliera au şi apărut abia după stabilirea frontierelor,
indiferent că este vorba despre frontiere naturale ori frontiere trasate şi stabilite în baza unor
documente. Atunci cînd popoarele lumii au înţeles ca soluţia problemelor lor nu o constituie
războiul, au apărut şi primele demersuri în vederea „cooperării transfrontaliere", în spiritul bunei
convieţuiri şi a bunei vecinătăţi, primul pas către desfăşurarea de „relaţii internaţionale".41
Republica Moldova a început relaţiile sale cu UE după 27 august 1991 în calitate de
succesor al URSS, ca şi alte foste republici sovietice.
La 1 noiembrie 1993, şi repetat la 28 ianuarie 2004 Preşedintele Republicii Moldova dl
Mircea Snegur adresează preşedinţilor Consiliului European şi Comisiei Europene scrisori, în
care constată cu regret că Moldova este unica ţară din spaţiul Europei centrale şi de est, cu care
UE încă nu şi-a definit relaţiile.
Sfîrşitul anului 1994 şi prima jumătate a anului 1995 este perioada cînd Moldova apare
într-o lumină favorabilă pe arena internaţională, ajungînd chiar să fie un exemplu al reformelor
democratice. Anume în această perioadă, mai concret la 13 iulie 1995 Moldova devine prima
ţară din CSI, care este admisă în Consiliul Europei, pas important pe calea apropierii ţării noastre
de UE.
La 13 decembrie 1996 Preşedintele Republicii Moldova dl Petru Lucinschi, în mesajul
său către dl Jacques Santer, preşedintele Comisiei Europene, formulează pentru prima dată
dorinţa Moldovei de a deveni către anul 2000 membru asociat al UE. Dl Santer nu reacţionează
nici într-un fel, şi la sfîrşitul lui octombrie a anului următor 1997 dl Lucinschi trimite dlui Santer
o nouă scrisoare, în care reiterează dorinţa Moldovei de a obţine statutul de membru asociat şi

39
Art. III – 257 din capitolul al IV-lea Spaţiul de libertate, Securitate şi Justiţie, al titlului al III-lea Politici şi acţiuni
interne, a Părţii a III-a Politicile şi funcţionarea Uniunii din Constituţia Europeană, [online]
http://www.europeana.ro/comunitar/tratate/constitutia%20europei%20text.htm (vizitat: 19.11.2012).
40
Notă: În Evul Antic, cînd civilizaţia egipteană înflorea pe malurile Nilului, cea elenă în zona Mediteranei, iar cea
romană în restul Europei, frontiera-sacră, fatalistă şi de temut, era trasată simbolic de către preoţi cu ritual religios şi
pusă sub protecţia zeilor: la egipteni Zeul Hermes, la greci Mercur, la romani zeii frontierelor. Romanii mai aveau
un zeu special pentru limita frontierelor şi anume „Terme”, de unde şi a derivat cuvîntul terminus, forrum terrae sau
mărginaşul.
41
Dogot C.-M., Bilan M., Bilan D. Cooperarea transfrontaliera româno-ucraineana de la politică oficială la delict.
Contrabanda cu ţigări. Oradea: Editura Primus, 2012. – 142 p., p. 12-13.
solicită lansarea negocierilor de încheiere a acordului de asociere. Două luni mai tîrziu,
preşedintele Lucinschi a expediat tuturor şefilor statelor membre ale UE scrisori cu conţinut
similar, dar, ca şi adresările către dl Santer, fie că au rămas fără răspuns, fie că răspunsul a fost
negativ.
După intrarea în vigoare a Acordului de Cooperare şi Parteneriat (în continuare – APC)
la 1 iulie 1998, relaţiile Republicii Moldova cu UE au fost plasate într-un cadru legislativ oficial,
care a pus şi baza juridică a aplicării programului de Asistenţă Tehnică pentru Comunitatea
Statelor Independente (în continuare – TACIS) de asistenţă în Moldova. APC, instituit pentru o
perioadă de 10 ani, avea următoarele obiective: continuarea dialogului politic; promovarea
comerţului şi a investiţiilor; cooperarea în domeniul legislativ, economic, social, financiar şi
cultural; susţinerea eforturilor Moldovei de a consolida democraţia, a dezvolta economia şi de a
finaliza tranziţia la economia de piaţă.
În primăvara anului 1999, noul Guvern al Republicii Moldova introduce în programul
său de activitate un capitol special, declarînd integrarea europeană obiectiv strategic principal al
politicii sale externe. Însă demiterea guvernului, survenită la sfîrşitul lui 1999, a jucat un rol
negativ în evoluţia relaţiilor dintre Republica Moldova şi UE.
La 27.12.2001 a fost adoptat Documentul de strategie a ţării pentru Moldova (Country
Strategy Paper) pentru perioada 2002-2006. Acest document stabileşte obiectivele de cooperare
ale UE cu Republica Moldova, axîndu-se pe implementarea programului de susţinere a
reformelor în ţară.
Un alt factor important este apropierea geografică a Uniunii Europene de frontierele
noastre. În 2004 au loc două evenimente deosebit de importante: la 2 aprilie 2004, 7 noi state
devin membre ale NATO, printre ele şi România, şi astfel frontiera de vest a ţării noastre devine
frontieră cu Alianţa Nord Atlantică. La 1 mai 2004, aderarea a zece noi membri la Uniunea
Europeană face Moldova şi mai aproape de spaţiul UE.
Aceste procese, iniţierea cărora a avut loc mai mulţi ani în urmă, au impus UE
elaborarea unei noi politici faţă de mai multe state, inclusiv şi faţă de Republica Moldova. În
urma lansării în 2002 de către diplomaţia britanică şi cea suedeză a ideii oferirii Ucrainei,
Belarusiei şi Moldovei statutului de vecini speciali ai UE, la 11 martie 2003 este publicată
Comunicarea Comisiei Europene cu titlul “Europa lărgită – vecinătatea: un nou cadru propus
pentru relaţiile cu vecinii UE de la est şi sud”, iar la 1 iulie 2003 Comisia Europeană a adoptat
documentul numit “Pavînd calea spre Noul Instrument de Vecinătate” care determină modul de
funcţionare a instrumentelor de asistenţă pentru cooperarea transfrontalieră în perioada 2004-
2006: INTERREG, PHARE CBC, TACIS CBC, MEDA şi CARDS 42. Toate aceste programe
42
Notă: The INTERREG Community Initiative, ca instrument financiar al politicii regionale; PHARE, instrument
financiar al strategiei de pre-aderare, a cărui componentă PHARE-CBC susţine programe de cooperare
sunt numite convenţional programe de vecinătate. Prin intermediul acestora Uniunea Europeană
urmează să sprijine acţiunile cu caracter transfrontalier pe cei 10.000 km de frontieră cu FR,
Ucraina, Belarus, Moldova, ţările din Balcani şi ţările bazinului Mării Mediteranene. Bugetul
prevăzut de Comisie pentru toate programele de vecinătate constituie 955 mln. €, dintre care 700
mln din fondurile INTERREG, 75 mln. din fondurile TACIS, 45 mln. din fondurile MEDA şi 90
mln. din fondurile PHARE.
Toate aceste programe urmăresc cîteva obiective comune:
1. promovarea dezvoltării economice şi sociale durabile în regiunile de frontieră
2. soluţionarea în comun a problemelor în domeniile: protecţia mediului, protecţia sănătăţii
şi combaterea crimei organizate
3. controlul eficient şi sigur la frontieră
4. promovarea contactelor locale “de la om la om”
Pe lîngă scopul general de a oferi sprijinul şi expertiza necesară pentru proiectele cu
caracter transfrontalier, programele de asistenţă ale Uniunii Europene pentru perioada 2005-2006
vor servi drept bază pentru Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (începînd cu anul
2007). În procesul de complementarizare a instrumentelor diferite de finanţare (spre exemplu:
TACIS CBC si CADSES) urmează astfel să se pună în evidenţă aspectele vulnerabile ce ţin de
priorităţi, instrumentarii, proceduri, etc.
Republica Moldova este unica ţară la frontiera de Est a Uniunii Europene acoperită în
întregime de programele de vecinătate, ceea ce înseamnă că nu există restricţii geografice de
elibilitate a proiectelor.
Sectoarele sprijinite în mod special de TACIS CBC sunt cele menţionate drept
prioritare în politica de vecinătate a UE, şi anume: dezvoltarea economică şi socială; protecţia
mediului; migraţia ilegală şi traficul; gestionarea eficientă a frontierei; contactele de la om la om.
TACIS sprijină în prezent mai multe programe în Republica Moldova, printre care
Consolidarea managementului la frontieră (activităţi menite să faciliteze traficul de persoane şi
de bunuri la frontieră, precum şi să combată activităţi criminale, precum traficul ilicit de
persoane, etc.) (decembrie 2003 – decembrie 2004)43.
În conformitate cu Comunicarea Comisiei din iulie 2003, Instrumentul European de
Vecinătate şi Cooperare (în continuare – IEVC) va acoperi geografic întreaga frontieră dintre
statele membre ale UE, pe de o parte, şi statele cuprinse în politica de vecinătate a UE, pe de altă

transfrontalieră între UE şi ţările candidate; TACIS CBC, ca instrument financiar pentru Europa de Est şi Asia
Centrală; MEDA, ca program de promovare a cooperării regionale în cadrul parteneriatului Euro-Med; CARDS, ca
principal instrument pentru Balcani în cadrul Procesului de Stabilizare şi Asociere.
43
Programul TACIS al UE pentru Moldova „Consolidarea managementului de control la frontieră”. Recomandări
pentru elaborarea strategiei naţionale privind controlul şi managementul integrat al frontierei pentru anii 2005-2007.
Raport de evaluare august 2005. p. 28-30.
parte. Instrumentul European de Vecinătate va sprijini cooperarea transfrontalieră implicînd
beneficiari din cel puţin un stat membru al UE şi un stat partener. Instrumentul va înlocui toate
programele transfrontaliere interne şi externe existente din statele membre şi statele din regiunile
adiacente viitoarei frontiere UE.
IEVC va fi conceput în baza experienţei acumulate pe parcursul stabilirii programelor
de vecinătate pentru perioada 2004-2006. Punctele cheie ale instrumentului ramîn identice cu
obiectivele identificate în Comunicarea Comisiei din iulie 2003.
IEVC va finanţa proiectele comune ale statelor membre ale UE şi ale partenerilor
acestora din vecinătatea UE. Scopul urmărit ţine de complementarizarea instrumentelor de
finanţare interne şi externe care, la moment, pot opera doar pe una din părţile frontierei UE.
Comisia este de părere că noul Instrument de vecinătate ar trebui să ofere sprijin ţărilor vizate, în
domeniul cooperării transfrontaliere, în cîteva sectoare specifice, adiţional celor acoperite de
programele existente în prezent. În acest fel, programele de vecinătate urmează să aducă o
valoare adăugată la cooperarea regională, transnaţională şi transfrontalieră, inclusiv pentru
perioada 2004-2006.
Relaţiile diplomatice dintre Republica Moldova şi UE au devenit mai intense odată cu
lansarea PEV. Pe de o parte, răspunzînd apelurilor repetate ale Republicii Moldova (dar şi ale
Parlamentului European), UE a luat decizia de principiu de a deschide Delegaţia Uniunii
Europene la Chişinău. Pe de altă parte, după cum s-a mai menţionat, prin Hotărîrea Guvernului
Republicii Moldova la sfîrşitul anului 2004 a fost instituită misiunea diplomatică a Moldovei pe
lîngă UE. Şi relaţiile diplomatice bilaterale cu ţările europene iau în permanenţă amploare. După
instituirea în 2004 a ambasadei Republicii Moldova în Marea Britanie, la începutul lui 2005
Preşedintele Republicii Moldova a anunţat deschiderea misiunilor diplomatice în Suedia, Cehia,
Letonia, Estonia, Lituania şi Serbia şi Muntenegru. În acest fel, la începutul anului 2005 cînd
începe implementarea Planului de acţiuni, în ţară sunt create condiţiile necesare pentru ca acest
proces să fie lansat şi să ia amploare.
Obiectivele PEV, formulate în contextul campaniei de extindere a UE din 2004, vizează
atingerea aceluiaşi nivel de stabilitate, securitate şi prosperitate, precum cel al UE cu ţările
vecine, inclusiv Republica Moldova, într-un mod distinct, specific membrilor UE. Astfel, PEV
are menirea să prevină apariţia unor noi linii de delimitare în spaţiul european, prin menţinerea
relaţiilor strînse de cooperare politică, economică, culturală şi de securitate cu ţările din
vecinătate. De notat că Grupurile de Lucru ale Uniunii Europene studiază în prezent propuneri
pentru un Regulament al Parlamentului şi Consiliului European, care stipulează reguli referitoare
la traficul vamal local la frontiera terestră externă a statelor membre, inclusiv amendarea
Convenţiei Schengen şi instrucţiunile consulare comune44. Acesta constituie şi unul dintre
obiectivele strategice ale UE, stipulate în Strategia Europeană de Securitate din decembrie 2003,
referindu-se, în particular, la securitatea din vecinătatea UE.
Potrivit Programul Cadru 7 – PC 7, cele patru obiective de securitate sunt: protecţia
împotriva atacurilor teroriste şi a crimei organizate; securitatea frontierelor; protejarea
infrastructurii critice; reinstalarea securităţii în situaţiile de criză.
Una din activităţile ce se vor desfăşura în scopul îndeplinirii acestor obiectivelor
vizează supravegherea şi asigurarea securităţii frontierelor UE prin dezvoltarea tehnologiilor,
echipamentelor, instrumentelor şi metodelor de protecţie a frontierelor terestre, maritime şi de
coastă, de securizare a aeronavelor şi a aeroporturilor şi se iau în considerare cele două tipuri de
riscuri de securitate organizate şi neprevăzute.45
Astfel, UE îşi propune să creeze un cerc de prieteni cu care să promoveze relaţii de
cooperare. PEV stipulează necesitatea depunerii eforturilor de promovare a propriei securităţi
prin ameliorarea securităţii statelor vecine. PEV este fundamentată de relaţiile contractuale
existente, oferind însă statelor vizate posibilitatea de a avansa şi mai repede. PEV deschide calea
pentru participarea progresivă la importante politici şi programe ale UE, ceea ce include şi piaţa
unică a UE46. Este de aşteptat ca partenerii PEV să beneficieze de relaţiile strînse cu UE, de şansa
de participare la programele UE, oportunitatea de ieşire pe piaţa internă europeană, pentru a-şi
realiza propriile reforme politice şi economice47. Astfel, PEV oferă un cadru specific de realizare
a acestor obiective importante, inclusiv a consolidării securităţii naţionale a ţărilor implicate în
acest proiect european oferit ţărilor din Estul Europei.
În acelaşi timp, fiind conştientă de faptul că graniţele UE au ajuns în contact direct cu o
zonă instabilă din punct de vedere politic, economic şi social (avem în vedere aici şi Republica
Moldova), UE pledează pentru un angajament mai ferm în această direcţie. Este în interesul
european ca ţările de la graniţele UE să fie bine guvernate: „Vecinii care sunt angajaţi în
conflicte violente, statele slabe în care criminalitatea organizată prosperă, societăţile
disfuncţionale sau creşterea explozivă a populaţiei la graniţele acesteia – toate acestea reprezintă
probleme pentru Europa”. Procesul de extindere a UE nu trebuie să genereze noi linii de
demarcaţie, iar „construirea securităţii în vecinătatea noastră este o prioritate a UE” 48. Supoziţia
44
Propunerea pentru un Regulament al Parlamentului şi Consiliului UE privind reglementarea traficului local la
frontiera terestră externă a statelor membre şi modificarea Convenţiei Schenghen şi a instrucţiunilor consulare
comune. Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles, 25 februarie 2005 (28.02); VISA 55;FRONT 26;CODEC
116;COMIX 145; 6766/05.
45
7th Framework Programme, [online] http://www.cordis.europa.eu/fp7/security/home_en.html (vizitat:
30.11.2012).
46
Politica Europeana de Vecinătate, [online] http://www.undp.md/border/Pol_vecin_ue.html (vizitat: 01.12.2012).
47
Instrumentul European de Vecinătate şi Cooperare (IEVC): Strategia Europeană a Republicii Moldova (SERM)
2007-2013. Chişinău, 2008. p. 4.
48
Strategia europeană de securitate: o Europă sigură într-o lume mai bună. Bruxelles, 2003. p. 7, [online]
http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/031208ESSIIRO.pdf (vizitat: 01.12.2012).
de la care se porneşte în acest demers constă în promovarea unui cerc de state stabile, bine
guvernate în vecinătate. Această viziune strategică a fost exprimată prin adoptarea unor iniţiative
importante, printre care menţionăm Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, PEV şi PE. Se
vizează, astfel, extinderea beneficiilor cooperării economice şi politice către vecinii UE, în
paralel cu abordarea problemelor politice cu care se confruntă ţările respective.
UE doreşte să se angajeze în promovarea securităţii, inclusiv pe plan global, şi îşi
exprimă intenţia de a partaja responsabilitatea în materie de securitate globală, prin promovarea
cooperării multilaterale cu principalii actori internaţionali: „securitatea noastră şi prosperitatea
noastră depind tot mai mult de un sistem multilateral eficace”49.
Instrumentele de implementare a PEV au fost pînă în 2008 Planurile Individuale de
Acţiune. O dezbatere aprinsă a fost provocată în societate atunci a devenit evident că Planurile
de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova (în continuare – PAUERM) nu garantau
explicit posibilitatea aderării Moldovei la UE. Totuşi, menţionăm că acest document propunea
implementarea unor reforme în domeniul economic, social şi politic care, dacă ar fi fost
implementate consecvent, ar fi diminuat insecuritatea internă a ţării. Din acest punct de vedere,
PAUERM a fost un document important ce îşi propunea contracararea vulnerabilităţilor în
domenii-cheie pentru depăşirea insuficienţei acute de securitate cu care se confruntă la momentul
actual Republica Moldova. PAUERM a constituit pentru Guvern un punct de reper solid pentru
integrarea economică bazată pe adoptarea şi implementarea regulilor şi reglementărilor
economice şi comerciale avînd potenţialul să sporească comerţul, investiţiile şi dezvoltarea. Mai
mult ca atît, el a ajutat la elaborarea şi aplicarea politicilor şi măsurilor vizînd promovarea
creşterii economice şi protejarea mediului, contribuind astfel la realizarea obiectivului pe termen
lung al dezvoltării durabile, inclusiv libera circulaţie a cetăţenilor, mărfurilor, serviciilor şi
capitalurilor. 50
Menţionăm că implementarea PAUERM a determinat realizarea unor evoluţii
semnificative în relaţiile dintre Republica Moldova şi UE, printre care: a) deschiderea Delegaţiei
Comisiei Europene la Chişinău şi a Misiunii Republicii Moldova pe lîngă instituţiile UE; b)
desemnarea Reprezentantului Special al UE pentru Republica Moldova; c) extinderea formatului
de negocieri privind conflictul transnistrean prin includerea UE şi SUA în calitate de observatori
(5+2); d) demararea activităţii Misiunii EUBAM de monitorizare a frontierei moldo-ucrainene;
e) formularea deciziei UE de a include Republica Moldova în sistemul regimului comercial
preferenţial pentru susţinerea dezvoltării şi a bunei guvernări GSP Plus; f) avansarea în procesul
de pregătire a condiţiilor pentru obţinerea Preferinţelor Comerciale Autonome ale UE; g)

49
Ibidem, p. 10.
50
Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009. „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”. Chişinău,
2005. – 112 p., p. 6-7.
extinderea dialogului cu UE în domeniul energetic; h) asumarea de către Republica Moldova a
angajamentului de a se alinia la poziţiile europene privind PESC, de la caz la caz etc.
Din punctul de vedere al autorităţilor Republicii Moldova, cel mai important element al
dialogului cu UE în cadrul PE îl constituie negocierea şi semnarea Acordului de Asociere a
Republicii Moldova la Uniunea Europeană51. Pe parcursul celor 10 runde de negocieri care au
avut loc pînă în luna martie 2012, Republica Moldova a reuşit să închidă provizoriu negocierile
pe toate subiectele legate de capitolele „Dialog politic şi reforme”, „Cooperare în domeniul
Politicii Externe şi de Securitate”, „Transport” şi „Participarea la programele şi agenţiile UE”.
Capitolul „Justiţie, libertate şi securitate” este, la fel, aproape de închiderea lui provizorie52.
În această ordine de idei, un pas important spre convergenţă şi amplificarea securităţii
Republicii Moldova este lansarea PALRV la 24 ianuarie 2011.
Totuşi, planul propus de UE Republicii Moldova este rezultatul unei cooperări mai
îndelungate dintre ţara noastră şi UE. Aşa cum se menţionează în PALRV, secţiunea Justiţie şi
Afaceri Interne din cadrul PAUERM, în vigoare din 2005, oferă cadrul general pentru
cooperarea UE – Republica Moldova în domeniul Libertate, Securitate şi Justiţie, iar priorităţile
sale sunt monitorizate în mod regulat prin intermediul reuniunilor Subcomitetelor Republica
Moldova – UE în domeniul justiţiei şi afacerilor interne.
De asemenea, intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2008, a acordurilor dintre UE şi
Republica Moldova privind facilitarea regimului de vize şi readmisie a fost un prim pas către
perspectiva pe termen lung de călătorie fără vize.53
Statele, mai ales în perioada contemporană, sunt preocupate de organizarea în comun a
luptei împotriva infractorilor spre a nu le îngădui acestora să scape de răspundere fugind dintr-o
ţară în alta, speculînd eventualele deosebiri între legile penale. Aceasta este o formă a
solidarităţii statelor împotriva infracţiunilor, bazate pe interesul lor comun de a lua măsuri
eficace împotriva celor care încalcă normele de convieţuire. În anumite situaţii, statul rezident
poate întrerupe şederea în ţară a unor cetăţeni străini. Modalităţile utilizate în acest sens sunt
expulzarea şi extrădare.
Expulzarea este măsura de siguranţă constînd în scoaterea în afara ţării a persoanei
străine sau a uneia fără cetăţenie, dacă aceasta a fost condamnată pentru săvîrşirea unor
infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova şi se apreciază că aflarea sa pe teritoriul statului
nostru prezintă pericol social.54
51
Evoluţii în relaţiile RM-UE. Chişinău, 2011, [online] http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/ (vizitat:
02.12.2012).
52
Cea de-a zecea rundă a negocierilor privind Acordul de Asociere. Chişinău, 2012, [online]
http://www.mfa.gov.md/comunicate-presa-md/491738/ (vizitat: 03.12.2012).
53
Realizarea Programului activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”
(2007). Chişinău, 2008. – 214 p., p. 87.
54
Ulianovschi G., Grama M. Extrădarea. Chişinău. Tipogr.-Sirius SRL, 2009. – 100 p., p. 26.
 Măsura de siguranţă a expulzării este justificată de starea de pericol social pe care îl
prezintă infractorul şi care decurge, pe de o parte, din natura şi gravitatea infracţiunii săvîrşite şi,
pe de altă parte, din împrejurarea că infractorul este cetăţean străin sau apatrid.
Nu orice cetăţean străin sau persoană lipsită de cetăţenie care a comis o infracţiune este
supus măsurii de siguranţă a expulzării, ci numai cei a căror prezenţă pe teritoriul ţării creează o
stare de pericol social, care nu poate fi înlăturată decît prin îndepărtarea lor din ţară55.
Starea de pericol se deduce din fapta săvîrşită şi din împrejurările comiterii acesteia, din
legătura ei cu mediul social în care a fost săvîrşită. înlăturarea acestei stări este posibilă prin
ruperea infractorului de acest mediu, adică, ţinînd seama de condiţia sa de străin, prin
interzicerea de a mai rămîne pe teritoriul ţării.
Expulzarea se face, de regulă, către ţara al cărui cetăţean este persoana ori, dacă aceasta
nu are cetăţenie, în ţara în care îşi are domiciliul. în orice caz, expulzarea se face cu o destinaţie
precisă, într-o anumită ţară şi nu doar prin scoaterea în afara graniţelor ţării.
Pentru combaterea migraţiei ilegale, alături de mijloacele lor naţionale, statele folosesc
mijloace şi instituţii create prin acordul lor de voinţă care le facilitează considerabil eforturile
mai ales în descoperirea, reţinerea şi, eventual, predarea persoanelor care se fac vinovate de
încălcarea unor condiţii legale. Un atare mijloc este instituţia readmisiei. Aceasta este
reglementată prin convenţiile bilaterale de readmisie, încheiate de state în acest scop, prin
aplicarea principiului reciprocităţii.
Termenul readmisie defineşte decizia luată de o autoritate competentă a părţii solicitate
de a prelua propriii cetăţeni returnaţi de partea solicitantă. Readmisia este un act bilateral,
deoarece implică cererea de readmisie din partea unui stat, numit solicitant, şi predarea
cetăţeanului de către statul pe teritoriul căruia acesta a intrat sau se află în mod ilegal (stat
solicitat).
Principiul este acela ca partea solicitată să preia cetăţeanul statului său care a intrat
ilegal sau se află ilegal pe teritoriul părţii solicitante, pe care acesta vrea să-l returneze. Prin
excepţie, pot fi readmişi şi cetăţenii unor state terţe sau apatrizii care nu îndeplinesc sau nu mai
îndeplinesc condiţiile legale în vigoare pentru intrarea sau pentru şederea pe teritoriul statului
părţii contractante solicitante, dacă se dovedeşte sau dacă există motive întemeiate să se prezume
că persoanele respective au intrat pe teritoriul statului părţii contractante solicitante direct de pe
teritoriul statului părţii contractante solicitate, după ce s-au aflat pe acest teritoriu sau l-au
tranzitat.

55
Sima C. Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, Bucureşti, ALL BECK, 1999. 224 p., p. 136.
 Astfel, readmisia este actul prin care un stat, solicitat, preia de pe teritoriul altui stat,
numit solicitant, pe cetăţeanul care nu îndeplineşte sau nu mai îndeplineşte condiţiile de intrare
sau de şedere aplicabile pe teritoriul statului solicitant şi care are cetăţenia statului solicitat.56
Privind readmisia, de exemplu, Republica Moldova a ratificat prin Legea nr. 124 din 18
martie 2002 Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind
readmisia străinilor, semnat la Bucureşti la 27 iulie 2001; prin Hotărîta Guvernului nr. 1392 din
24 noiembrie 2003 a aprobat Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii
Cehe privind Readmisia Persoanelor la Frontierele de Stat întocmit la 7 august 2003; a semnat
Acordul cu Comunitatea Europeană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere
ilegală la 19 decembrie 2007 ş.a.
Un Parteneriat de Mobilitate mai larg între UE şi Republica Moldova a fost semnat la 5
iunie 2008, în scopul facilitării migraţiei legale, instituirii cooperării în domeniul migraţiei şi
dezvoltării, precum reglementarea fluxului migraţional, securizarea frontierei de stat şi
prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de fiinţe umane 57. Un astfel de aspect al
cooperării este de interes major pentru Republica Moldova, căci rezolvă concomitent mai multe
probleme de securitate, printre care: securizarea frontierelor, reformarea structurilor poliţieneşti
şi de forţă, managementul migraţiei etc. De la 1 ianuarie 2011, în Republica Moldova se
eliberează doar paşapoarte biometrice şi s-a trecut la eliberarea carnetelor de conducere de tip
european – acestea fiind cîteva dintre condiţiile de bază pentru liberalizarea regimului de vize.
Aceste reforme şi îmbunătăţiri, precum şi reformele autorităţilor relevante, inclusiv a forţelor de
poliţie, ar trebui să conducă la un nivel ridicat de eficienţă conform standardelor europene şi
internaţionale58.
Remarcăm că toate aspectele de care este condiţionată liberalizarea regimului de vize
evidenţiate anterior au relaţie directă cu fortificarea internă a securităţii statului Republica
Moldova, prin înlăturarea vulnerabilităţilor existente. Bunăoară, securizarea frontierelor este
legată de capacitatea de a contribui la monitorizarea strictă, cu suportul Misiunii EUBAM, a
segmentului de graniţă moldo-ucrainean din perimetrul regiunii transnistrene.
Constatăm, în acelaşi timp, rolul major al Misiunii EUBAM în procesul de
implementare a sistemului de securizare a frontierei în Republica Moldova şi Ucraina. Conform
deciziei, adoptate la 21 iulie 2007 în cadrul mecanismelor tripartite de cooperare la frontieră
Republica Moldova UE Ucraina, a demarat implementarea, începînd cu luna septembrie 2007, a
sistemului de schimb de informaţii dintre serviciile vamale şi de grăniceri ale Republicii
56
Ulianovschi G., Grama M. Extrădarea. Chişinău. Tipogr.-Sirius SRL, 2009. – 100 p., p. 29.
57
Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009. „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”. Chişinău,
2005. – 112 p., p. 50.
58
Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize din 16.12.2010, [online] http://www.gov.md/doc.php?
l=ro&id=3397&idc=447 (vizitat: 03.12.2012).
Moldova şi Ucrainei, conform prevederilor protocoalelor semnate pe 21 noiembrie 2006 la
Bruxelles, graţie asistenţei tehnice acordate de Misiunea EUBAM prin intermediul programului
BOMMOLUK 1. 59 De asemenea, EUBAM susţine eforturile comunităţii internaţionale pentru
soluţionarea paşnică a conflictului din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, prin
intermediul consultanţei şi asistenţei tehnice. Pe lîngă aceasta, ori de cîte ori este posibil,
EUBAM încearcă să intensifice gradul de încredere la nivel tehnic. Astfel, EUBAM pregăteşte
periodic propuneri tehnice pentru consolidarea controalelor de frontieră în legătură cu
importurile din regiunea transnistreană, precum şi reforma vamală propusă de-a lungul frontierei
administrative interne. EUBAM a participat cu succes la rundele de consultări cu privire la
reluarea traficului feroviar de pasageri pe segmentul Chişinău–Odessa, traversînd segmentul
transnistrean al Republicii Moldova. Iar prin activităţile sale de promovare şi diseminare,
EUBAM încearcă constant să consolideze încrederea şi comunicarea constructivă. Totodată,
sinergia stabilită între Misiunea EUBAM şi Reprezentatul Special al UE în Republica Moldova,
pe termen lung, de asemenea coordonează eforturile într-o eventuală soluţionare paşnică a
conflictului transnistrean. Astfel, şeful EUBAM este Consilierul Politic Superior al
Reprezentantului Special al UE pentru Republica Moldova. Un alt Consilier politic al
Reprezentantului Special se află la Oficiul Central EUBAM. Astfel, Misiunea şi echipa
Reprezentantului Special lucrează împreună în cadrul întrevederilor regulate ale consultaţiilor şi
schimbului sistematic de informaţie, toate acestea contribuind la soluţionarea paşnică a
conflictului transnistrean.
Remarcabil este şi faptul că Comisia Europeană a prelungit, la finele lui 2011,
mandatul EUBAM cu încă patru ani. Conform oficialilor EUBAM, Misiunea de la frontiera
moldo-ucraineană are încă multe provocări cărora trebuie să le facă faţă. Aceasta înseamnă,
conform funcţionarului european, printre altele, şi implementarea unui management eficient al
frontierelor, similar celui din UE. Aportul misiunii EUBAM, pe lîngă activităţile de control la
frontieră, consiliere politică efectuează şi instruirea grănicerilor (poliţiştilor de frontieră) pentru
ajustarea la standardele UE60.
Colaborarea Republicii Moldova în probleme de frontieră cu statele străine, cum arată
practica, a primit o divizare clară în cooperare regională şi cooperare bilaterală. Cooperarea
bilaterală ca formă de cooperare de frontieră este una din principalele direcţii a activităţii de
politică externă a Republicii Moldova.

59
Realizarea Programului activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”
(2007). Chişinău, 2008. – 214 p., p. 93–94.
60
Comisia europeană a prelungit mandatul misiunii EUBAM. Chişinău, 2011, [online]
http://www.publika.md/comisia-europeana-a-prelungit-mandatul-misiunii-eubam_608021.html (vizitat:
01.12.2012).
 Practica internaţional-contractuală a colaborării bilaterale de frontieră a produs
următoarele moduri a acestei colaborări:
 elaborarea şi efectuarea în cazurile necesare a măsurilor coordonate pentru lupta cu
faptele ilegale pe căile de trafic internaţional;
 schimbul de informaţie ce prezintă interes reciproc;
 schimbul de experienţă în organizarea pazei frontierei de stat, controlului trecerii
frontierei, pregătirea specialiştilor, de asemenea aplicarea mijloacelor tehnice, folosite la paza
frontierei de stat şi efectuarea controlului trecerii frontierei;
 schimbul de acte legislative şi de altă natură în problemele pazei frontierei de stat,
funcţionarea punctelor de trecere peste ea, de asemenea cu publicaţii ştiinţifice pe problemele
pazei frontierei de stat şi alte materiale informaţionale, ce prezintă interes reciproc.61
Din cele expuse mai sus concluzionăm că una din posibilele soluţii de eliminare a
riscurilor, vulnerabilităţilor şi ameninţărilor din spaţiul de frontieră a Republicii Moldova este
colaborarea cu UE, ce presupune securizarea frontierelor şi controlul strict al circulaţiei
persoanelor.

3.2. Managementul integrat al frontierei de stat instrument de realizare a securităţii de

frontieră a Republicii Moldova

Modelul MIFS a UE este unul din principalele elemente a strategiei de securitate a

UE.62 În procesul elaborării Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova s-a ţinut cont de
acest fapt şi la moment MIFS reprezintă unul dintre instrumentele-cheie în menţinerea
(protejarea) stării de securitate naţională, fiind îndreptat împotriva migraţiei ilegale şi a
infracţiunilor conexe, altor infracţiuni transfrontaliere, inclusiv a celor care se intercalează cu
fenomenul terorismului internaţional.
Asigurarea managementului integrat al frontierei de stat constituie, de asemenea, unul
din obiectivele importante ale reformării sectorului de securitate naţională şi ale avansării pe
calea integrării europene. În contextul respectiv, la nivel naţional vor fi adoptate măsuri graduale
în vederea asigurării MIFS pe toate sectoarele ei, care trebuie să reunească următoarele aspecte:
 controlul şi supravegherea frontierei de stat în baza analizei riscurilor, a datelor şi a
informaţiilor prelucrate privind infracţionalitatea;

61
Проничев В.Е. Надежный заслон новым угрозам. Правовые аспекты международного сотрудничества по
пограничным вопросам органов Федеральной службы безопасности. Газета «Граница России» Федеральной
службы безопасности России. № 7 (608) февраль 2007,. -16 c., с. 1, 3.
62
Интегрированное управление границами: повышение безопасности и упрощение процедур пересечения
границы, [online] http://www.eubam.org/md/press/news/1091 (vizitat: 23.11.2012).
 depistarea şi investigarea crimelor transfrontaliere de către SG (PF) şi SV în coordonare
cu alte autorităţi din sistemul justiţiei şi al afacerilor interne la nivel naţional;
 implementarea măsurilor pe care le presupune modelul de acces în Republica Moldova
structurat pe patru nivele (prevăzute de Modelul integrat de securizare a frontierelor ţărilor
UE/Schengen);
 cooperarea dintre autorităţile implicate în MIFS, inclusiv prin facilitarea schimbului de
informaţii necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de securitate la frontieră;
 cooperarea internaţională în domeniul asigurării securităţii frontierei de stat;
 coordonarea şi asigurarea coerenţei activităţilor autorităţilor implicate în asigurarea
securităţii frontierei prin Consiliul Naţional pentru MIFS63.
Pentru realizarea obiectivelor trasate în Strategia securităţii naţionale a Republicii
Moldova sunt stabilite priorităţi pe termen mediu. Printre ele: 1) elaborarea şi implementarea
Strategiei naţionale cu privire la managementul integrat al frontierei de stat; 2) armonizarea
legislaţiei la acquis-ul Uniunii Europene; 3) dezvoltarea infrastructurii şi a echipamentului
frontierei de stat; 4) dezvoltarea Sistemului informaţional integrat al SG (PF), a tehnologiilor
avansate, în particular în contextul participării în cadrul Iniţiativei europene cu privire la
dezvoltarea supravegherii frontierei (EUROSUR).64
Numărul actorilor şi agenţilor lor, ce acţionează într-un mod sau altul în cadrul MIFS,
afectînd sfera securităţii de frontieră, este destul de mare. Locul dominant îl ocupă structurile,
ocupate de asigurarea diferitor laturi a securităţii de frontieră. În componenţa acestora sunt
instituţii ale ministerelor de externe, serviciile de frontieră şi reprezentanţii de frontieră, forţele
antiaeriene, serviciile de securitate, structuri armate şi poliţieneşti, servicii vamale, de carantină,
autorităţile raioanelor şi regiunilor de frontieră, organe pentru situaţii excepţionale, instituţiile,
unde sunt dislocate punctele de trecere ş.a. La alt pol sunt actorii şi agenţii, ce creează probleme
în domeniul securităţii de frontieră: agresorii potenţiali şi reali, contrabandiştii, migranţii ilegali,
hoţii de animale transfrontalieri, delicvenţii ordinii publice în zona de frontieră ş.a. A treia gupă
o constituie indivizii şi structurile, interesele cărora pot fi legate de diferite aspecte a securităţii
de frontieră şi chiar doar tangenţial: persoanele, ce traversează frontiera fără încălcări;
întreprinderile şi agenţii economici, ce desfăşoară activitate economică transfrontalieră;
populaţia zonei de frontieră ş.a. Pentru această grupă o problemă de securitate pot deveni
acţiunile actorilor ce se referă nu numai la a doua, dar şi la prima categorie: înăsprirea regimului
de frontieră, corupţia şi extorcarea, alte acţiuni ilegale din partea autorităţilor. În sfîrşit, în

63
Hotărîrea Guvernului cu privire la Consiliul Naţional pentru Management Integrat al Frontierei de Stat Nr. 855 din
21.09.2010 În: Monitorul Oficial, Nr. 182-189, art Nr. 949 din 28.09.2010.
64
Hotărîrea Parlamentului pentru aprobarea Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova Nr. 153 din
15.07.2011 În: Monitorul Oficial, Nr. 170-175, art Nr. 499 din 14.10.2011.
anumite cazuri provocări ai securităţii de frontieră se pot considera şi acţiunile analogice
(depăşirea atribuţiilor şi aplicarea nemotivată a forţei fizice) a reprezentanţilor legii în adresa
delicvenţilor,65 ce creează nu numai o insecuritate de frontieră, dar este şi un pericol pentru
securitatea naţională.
Menţionăm faptul, că asemenea noţiunii securitate de frontieră, o noţiune universală şi
coordonată de MIFS nu există. În unele surse MIFS poate fi definit ca coordonare şi colaborare
naţională şi internaţională între toate organele puterii şi structuri de stat, ce participă la paza
frontierelor şi sprijinul comerţului întru asigurarea MIFS eficace, activ şi coordonat cu scopul
creării unor graniţe deschise şi în acelaşi timp sigure66.
O altă sursă, redă o noţiune ce inspiră mai multă încredere şi este mai aproape de
mediul academic. La conferinţa internaţională din 15-16 noiembrie 2010, Chişinău cu genericul
„Managementul Integrat al Frontierei”, de către advisor on Integrated Border Management,
EUBAM dl. Aare Evisalu a fost enunţată următoarea noţiune: MIFS – este un sistem de măsuri
de management efectiv şi rentabil a frontierei, efectuat pe calea coordonării şi colaborării
naţionale şi internaţionale între toate instituţiile, responsabile de asigurarea securităţii
frontierelor şi sprijinul comerţului cu scopul creării graniţelor deschise şi sigure67.
Managementul integrat al frontierei în cadrul Uniunii Europene este abordat în
Comunicatul Comisiei către Consiliul şi Parlamentul European „Cu privire la managementul
integrat al frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”68. Managementul
comun eficient al frontierelor externe ale UE asigură continuitatea acţiunilor întreprinse pentru
combaterea terorismului, a imigraţiei ilegale şi traficului de fiinţe umane.
Ţările UE/Schengen folosesc Modelul integrat de securizare a frontierelor 69: denumirea
sistemului ce cuprinde toate aspectele Managementului frontierei. Acest sistem include patru
niveluri (filtre) complementare, care sunt:
1. activităţi desfăşurate în ţările terţe, de origine şi de tranzit;
2. cooperare internaţională la frontieră;
3. măsuri la frontierele externe: managementul frontierei (supravegherea şi controlul
trecerii frontierei);

65
Голунов С. В. Российско-казахстанская граница: Проблемы безопасности и международного
сотрудничества: [монография]; ВолГУ; Центр региональных и трансграничных исследований; науч. ред. Л.
Б. Вардомский. — Волгоград: Изд-во ВолГУ, 2005. — 422 с., с. 174-175.
66
Guidelines for Integrated Border Management in EC External Cooperation. European Commission. Europian
Communities, November 2009. – 134 p., p. 14-15.
67
Evisalu A. European Union Integrated border management concept and its implementation by the European Union
member states. In: Integrated Border Management. International conference. 15-16 November 2010, Chisinau,
Republic of Moldova. – 71 p., p. 33.
68
Comunicatul Comisiei către Consiliul Europei şi Parlamentul European „Cu privire la managementul integrat al
frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”. COM (2002) 233 final. Bruxelles, 7.5.2002.
69
Catalogul Schengen al UE. Controlul frontierelor externe, extrădarea şi repatrierea. Recomandări şi cele mai bune
practici. Consiliul Uniunii Europene, 02.2002, p. 9-17.
4. activităţi pe teritoriul statelor Schengen şi între statele Schengen.
Măsurile primului nivel (filtru):
a) repartizarea ofiţerilor de legătură şi a experţilor pe documente în ţările terţe. Funcţionarii
care vor lucra peste hotare în oficiile consulare şi agenţiile de transport vor fi instruiţi de către
specialişti pentru a descoperi cazurile de falsificare înainte de începerea călătoriei;
b) examinarea minuţioasă a cererilor prezentate este înfăptuită de către reprezentanţele
consulare la eliberarea vizelor. Aceasta include examinarea documentelor şi introducerea
informaţiei corespunzătoare în baza de date;
c) obligaţia agenţiilor de transport de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că
persoanele străine transportate posedă acte de călătorie valabile; sancţionarea agenţiilor care
transportă în ţară persoane străine fără acte de călătorie valabile; instruirea personalului
agenţiilor de transport.
Măsurile nivelului (filtrului) doi:
a) cooperarea internaţională privind securitatea de frontieră (cooperare multilaterală,
bilaterală şi locală), şi anume semnarea acordurilor de cooperare cu ţările vecine privind
managementul frontierei, stabilind mecanismele corespunzătoare de lucru, spre exemplu: schimb
de informaţii, canale de comunicare, puncte de contact locale, proceduri de urgenţă,
reglementarea obiectivă a incidentelor pentru a evita controversele politice etc.;
b) cooperarea cu statele vecine/statele de tranzit, şi anume acordarea unui ajutor activ în
domeniul securităţii de frontieră şi al practicilor consecvente de repatriere.
Măsurile nivelului (filtrului) trei:
a) legislaţie coerentă;
b) infrastructură, facilităţi corespunzătoare pentru efectuarea supravegherii şi controlului
trecerii frontierei;
c) personal profesional cu instruire specializată;
d) resurse umane adecvate;
e) concept clar al instruirii (de bază şi ulterioare);
f) echipament corespunzător situaţiei la frontieră;
g) coordonare internă la toate nivelurile şi schimb de informaţii între toate autorităţile
competente la frontieră;
h) cooperare internaţională/bilaterală eficientă şi imediată;
i) cerinţe speciale pentru cele trei tipuri diferite de frontieră (aeriană, maritimă, terestră).
Măsurile nivelului (filtrului) patru:
a) prevenirea imigraţiei ilegale şi a criminalităţii transfrontaliere (cooperarea dintre agenţiile
locale, cooperarea poliţiei transfrontaliere, controlul rutelor de trafic internaţional pe teritoriul
ţării, efectuat de către forţele poliţiei naţionale);
b) cooperare şi ajutor în cazurile de repatriere a străinilor.70
Obiectivul Strategiei naţionale MIFS în Republica Moldova îl constituie implementarea
conceptului MIFS, aliniat la cerinţele şi standardele UE, inclusiv integrarea graduală în spaţiul
european comun de libertate, justiţie şi securitate, care să asigure creşterea gradului de securitate
a cetăţenilor, respectînd drepturile şi libertăţile fundamentale, fluidizarea traficului legal al
persoanelor şi mărfurilor, precum şi a condiţiilor pentru liberalizarea regimului de vize a
cetăţenilor Republicii Moldova pentru călătorii în UE. Atingerea acestui obiectiv prevede
realizarea unor alte obiective şi măsuri de implementare: a) controlul şi supravegherea frontierei
de stat, în baza analizei riscurilor, a datelor şi informaţiilor prelucrate privind infracţionalitatea;
b) depistarea şi investigarea crimelor transfrontaliere de către SG (PF) şi SV, în coordonare cu
alte autorităţi de aplicare a legii la nivel naţional; c) modelul de acces în Republica Moldova
structurat pe patru nivele; d) cooperarea dintre autorităţile implicate în MIFS, inclusiv prin
facilitarea schimbului de informaţii necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor de securitate
la frontieră; e) cooperarea internaţională în domeniul asigurării securităţii frontierei de stat; f)
coordonarea şi asigurarea coerenţei activităţilor autorităţilor implicate în asigurarea securităţii
frontierei prin Consiliul Naţional pentru MIFS.
Unul din importantele obiective de implementare a Strategiei naţionale MIFS, după
părerea noastră, datorită aplicării mai multor măsuri de constrîngere în procesul efectuării
controlului trecerii şi supravegherii frontierei de stat este Perfecţionarea controlului şi
supravegherii frontierei de stat. Obiectivul în cauză presupune implementarea următoarelor
măsuri: a) asigurarea supravegherii şi controlului pe toate sectoarele frontierei de stat; b)
demilitarizarea şi profesionalizarea SG (PF) în vederea armonizării instituţionale la structurile
similare ale statelor-membre ale UE, prin: descentralizarea sistemului de luare a deciziilor,
inclusiv prin acordarea unei autonomii direcţiilor regionale supraveghere şi control al frontierei
de stat în domeniul logistic, resurselor umane, financiar etc.; optimizarea structurii SG (PF) la
nivel tactic; înfiinţarea unor subdiviziuni noi, inclusiv a serviciului de supraveghere aeriană, şi a
unor unităţi de operaţiuni speciale la frontieră etc.; dezvoltarea conceptului Servicului
Chinologic (K-9); c) dezvoltarea capacităţilor de supraveghere şi de intervenţie rapidă prin
utilizarea în practica de serviciu a mijloacelor şi echipamentului modern; asigurarea PTF cu
echipament şi tehnică pentru controlul documentelor de nivelul I şi II; d) dezvoltarea

70
Programul TACIS al UE pentru Moldova „Consolidarea managementului de control la frontieră”. Recomandări
pentru elaborarea strategiei naţionale privind controlul şi managementul integrat al frontierei pentru anii 2005-2007.
Raport de evaluare august 2005. p. 8-9.
infrastructurii PTF şi implementarea schemelor tehnologice potrivit specificului (aeroportuar,
portuar, feroviar şi auto), conform standardelor UE; e) amenajarea centrelor de primire şi
detenţie a cetăţenilor străini care solicită statut de refugiat, precum şi a celor reţinuţi pentru aflare
ilegală pe teritoriul Republicii Moldova; f) intensificarea componentei operaţionale a
managementului la toate nivelurile, perfecţionarea ciclului informare – decizie – acţiune, prin
eliminarea tergiversărilor, birocraţiei şi indeciziei; g) creşterea responsabilităţii personalului
antrenat în controlul şi supravegherea frontierei de stat, prin sporirea competenţelor profesionale
în aplicarea legii, creşterea capacităţilor lingvistice; h) intensificarea activităţilor de prevenire a
infracţiunilor la frontieră, prin folosirea Sistemului de Analiză a Riscurilor, activităţii operative
de investigaţii, amplificarea transparenţei acţiunilor şi apropierii instituţiilor de societatea civilă;
i) iniţierea, planificarea, organizarea, coordonarea şi desfăşurarea operaţiunilor comune la nivel
naţional în domeniul MIFS; j) iniţierea, planificarea, organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor
comune cu serviciile de frontieră ale statelor vecine; k) folosirea tehnologiilor informaţionale, a
echipamentului performant, precum şi implementarea principiului selectivităţii în controlul
frontierei de stat; l) eficientizarea activităţii de control şi supraveghere a frontierei de stat în baza
informaţiilor de generalizare a utilizării analizei riscurilor şi în faţa concluziilor rezultate din
situaţia operativă prin aprecierea implementării măsurilor practice elaborate, precum şi controlul
asupra exercitării şi actualizării acestora; m) sporirea capacităţii de investigare a falsurilor în
documentele de călătorie, acreditînd experţi în criminalistică şi dotînd cu echipamente
compartimentele specifice etc.71
Implementarea Strategiei naţionale MIFS în Republica Moldova şi Ucraina 72, prevăzută
în PE, iar pentru ţara noastră şi în PALRV, este de o importanţă majoră. D. Schuebel declara că
noul concept al MIFS joacă un rol important în combaterea eficientă a migraţiei ilegale, a
traficului de fiinţe umane şi a altor infracţiuni transfrontaliere. Acesta contribuie, de asemenea, la
simplificarea procedurilor de control la frontieră şi, deci, la trecerea mai uşoară a frontierelor. A.
Roibu susţine că implementarea eficientă a MIFS în Republica Moldova va deschide noi
perspective de dezvoltare în toate domeniile, astfel ca statul să devină unul prosper şi democrat.73

71
Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat
pentru anii 2011-2013 Nr. 1212 din 27.12.2010 În: Monitorul Oficial, Nr. 16-17, art Nr. 7 din 21.01.2011.
72
Распоряжение Кабинета Министров Украины об одобрении Концепции интегрированного управления
границами № 2031-р от 27.10.2010 г., [online] http://search.ligazakon.ua/l_doc2.nsf/link1/KR102031.html
(vizitat: 03.12.2012).
73
Интегрированное управление границами: повышение безопасности и упрощение процедур пересечения
границы, [online] http://www.eubam.org/md/press/news/1091 (vizitat: 23.11.2012).
 Pe cînd Republica Moldova – Strategia şi Ucraina – Concepţia MIFS abia în 2010 le-au
aprobat, România aprobă în 2011 a patra Strategie MIFS 74, prima Strategie MIFS75 fiind aprobată
în 2003, a doua76 – în 2004 şi a treia 77 – în 2007. Astfel, prima şi a doua Strategie MIFS a
României a fost o abordare a securizării frontierei corespunzător etapei de pre-aderare la UE (1
ianuarie 2004-31 decembrie 2006). În considerarea faptului că, începînd cu 1 ianuarie 2007,
România a devenit stat membru al Uniunii Europene a fost elaborat a treia Strategie MIFS, care
reprezintă o continuare a „Strategiei 2004-2006” şi abordează perioada post-aderării la Uniunea
Europeană. Prezenta Strategie naţională reflectă intenţii şi acţiuni, proceduri şi etape progresive
ce vor fi urmărite cu consecvenţă în perioada 2007-2010 şi se înscrie în orientările strategice
definite de Consiliul European în domeniul legislativ şi operaţional ce guvernează acest spaţiu.
Obiectivul prioritar urmărit de România în a patra Strategie MIFS îl reprezintă emiterea deciziei
Consiliului de aplicare în totalitate a acquis-ului Schengen. 78 Analizînd paşii făcuţi de România
în domeniul dezvoltării MIFS spre aderarea la UE şi raportîndu-i la perioada de timp, se poate
presupune, că dacă Republica Moldova va îndeplini toate cerinţele înaintate de UE va putea
adera la UE nu mai devreme de 1 ianuarie 2014.
Obiectivul fundamental al managementului integrat al frontierei se materializează prin:
planificarea, organizarea, coordonarea unitară, conducerea şi monitorizarea procedurilor şi
acţiunilor desfăşurate de instituţiile şi organele statului român; perfecţionarea cooperării cu
instituţii similare din ţările vecine şi alte state privind regimul frontierei de stat; armonizarea
permanentă cu normele şi practicile de supraveghere şi control ale frontierei de stat aplicate în
ţările UE. Prin managementul frontierei se urmăreşte: implementarea unui control eficient al
trecerii frontierei atît pentru persoane cît si pentru bunuri; eliminarea/reducerea semnificativa a
posibilităţilor de trecere ilegala a frontierei; respectarea drepturilor fundamentale ale omului;
garantarea proprietăţi private; libera circulaţie a persoanelor şi mărfurilor; asigurarea legalităţi

74
Hotărîrea Guvernului României pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat
a României în perioada 2011-2012 Nr. 220 din 09.03.2011 În: Monitorul Oficial Nr. 220 din 30.03.2011, [online]
http://legestart.ro/Hotararea-220-2011-aprobarea-Strategiei-nationale-management-integrat-frontierei-stat-
Romaniei-perioada-2011-2012-%28MzcxMDAw%29.htm (vizitat: 09.12.2012).
75
Hotărîrea Guvernului României pentru aprobarea Strategiei managementului integrat al frontierei de stat în
perioada 2003-2006 Nr. 482 din 18.04.2003 În: Monitorul Oficial Nr. 309 din 08.05.2003, [online]
http://legestart.ro/Hotararea-482-2003-aprobarea-Strategiei-managementului-integrat-frontierei-stat-perioada-2003-
2006-%28MTg5MTA-%29.htm (vizitat: 09.12.2012).
76
Hotărîrea Guvernului României pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat
a României în perioada 2004-2006 Nr. 471 din 01.04.2004 În: Monitorul Oficial Nr. 325 din 15.04.2004, [online]
http://legestart.ro/Hotararea-471-2004-aprobarea-Strategiei-nationale-management-integrat-frontierei-stat-
Romaniei-perioada-2004-2006-%28NzAzNDI-%29.htm (vizitat: 09.12.2012).
77
Hotărîrea Guvernului României pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat
a României în perioada 2007-2010 Nr. 324 din 28.03.2007 În: Monitorul Oficial Nr. 249 din 13.04.2007, [online]
http://legestart.ro/Hotararea-220-2011-aprobarea-Strategiei-nationale-management-integrat-frontierei-stat-
Romaniei-perioada-2011-2012-%28MzcxMDAw%29.htm (vizitat: 09.12.2012).
78
Moţoc V. Mutaţii în managementul integrat al frontierei României ca stat membru al Uniunii Europene. În:
Colocviu strategic. Bucureşti, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”. Centrul de Studii Strategice de Apărare
şi Securitate. Nr. 9, 2010. – 5 p., p. 2.
tuturor activităţilor desfăşurate la frontieră; combaterea actelor de corupţie în rîndul personalului;
reglementarea şederii legale a străinilor, a combaterii şederii ilegale, precum şi gestionarea
evidenţei străinilor cărora li s-a acordat dreptul de şedere; complementaritatea acţiunilor
instituţiilor cu atribuţii la frontieră, în acord cu competenţele legale conferite fiecăreia dintre
acestea; creşterea performanţelor şi eficienţei controlului operativ şi inopinat privind
descoperirea, combaterea şi limitarea evaziunii fiscale şi, implicit, a economiei tenebre,
contrabandei şi a altor practici comerciale interzise de lege; prevenirea şi combaterea migraţiei
ilegale a forţei de muncă; facilitarea trecerii frontierei de către mijloacele de transport mărfuri şi
persoane concomitent cu prevenirea introducerii în ţară de bunuri prohibite sau migranţi ilegali.
Securitatea integrată a frontierei vizează întărirea supravegherii şi controlului, cu
participarea tuturor instituţiilor cu competenţe în acest domeniu, pe baza managementului
participativ şi al cooperării internaţionale. Aceasta presupune participarea activă la funcţionarea
sistemului integrat pentru securitatea frontierei, prin folosirea judicioasă a pîrghiilor juridice,
organizaţionale, relaţionale, cît şi a resurselor (umane, tehnologice, informaţionale, logistice,
financiare etc.). Securitatea integrată are la bază formele consultativă şi deliberativă de
fundamentare şi luare a deciziilor, în cadrul organismelor special constituite.79
În Republica Moldova mai multe structuri de stat sunt responsabile de securitatea la
frontieră. Pentru a ajunge la un numitor comun privind securizarea frontierei şi a iniţia şi menţine
o cooperare avantajoasă între organele corespunzătoare, este necesar a adopta o politică de
frontieră clară şi bine definită. MIFS necesită o asociere eficientă şi fructuoasă a activităţilor şi a
eforturilor tuturor autorităţilor competente: serviciilor de frontieră şi vamal, poliţie, organe ale
securităţii naţionale şi altor instituţii şi autorităţi competente pentru a atinge obiectivul stabilit.
Cu toate acestea, acest proces nu este de o zi şi nu este simplu de realizat.
Cea mai importantă şi în acelaşi timp cea mai dificilă este implementarea MIFS. Ea
constă în integrarea de acţiuni şi eforturi în interesele asigurării securităţii de frontieră. Studiile
din domeniu evidenţiază patru etape principale ale integrării de acţiuni şi eforturi.
La prima etapă, practic fiecare organ funcţionează şi îndeplineşte sarcinile care sunt
reglementate de legi şi alte acte normative, ne-acordînd o mare atenţie MIFS. Acest lucru se
datorează faptului că nu există un obiectiv comun, clar şi bine-definit.
La a doua etapă apare un scop comun. Acest lucru creează o convergenţă de acţiune şi
asistenţă reciprocă în efectuarea diverselor operaţiuni. Tot la această etapă se adoptă cadrul
legislativ şi normativ, care ar fi reglementat în mod clar sarcinile şi activităţile fiecărui organ.
La etapa a treia apare integrarea activităţii. Acest lucru se datorează cunoaşterii de
către fiecare organ a sarcinilor şi activităţilor sale, precum şi îndeplinirea lor într-o succesiune

79
Ibidem.
exactă. Cu toate acestea, nu există încă o concordanţă în acţiuni, ca rezultat, încetinind astfel
întregul proces de lucru.
La etapa a patra se produce integrarea deplină. Acesta este următorul pas în direcţia
unirii acţiunilor şi eforturilor tuturor autorităţilor competente şi mult-aşteptatul rezultat a MIFS.
Dacă vom analiza nivelul de implementare a MIFS în Republica Moldova, se poate de
spus, că la moment procesul de implementare a MIFS este între prima şi a doua etapă. În
confirmarea celor spuse aduc următoarele argumente:
 MIFS este „know how” pentru Republica Moldova;
 lipsa contingentului pregătit profesional al autorităţilor competente;
 lipsa bazei material-tehnice necesare;
 lipsa de surse financiare necesare;
 nu sunt încă formate centre de coordonare 80 de diferite niveluri, care cu succes ar fi
dirijat activitatea MIFS în interesele securităţii de frontieră;
 lipsesc centrele de contact;
 din momentul adoptării actului normativ de bază Strategia naţională de management
integrat al frontierei de stat, au trecut doar doi ani;
 şi în fine, instabilitatea politică stagnează procesul preconizat de implementare a MIFS.
În acelaşi timp, avem şi realizări la capitolele reorganizarea SG în PF 81 cu lărgirea
competenţelor, securizarea documentelor ş.a. În scopul optimizării vamale a fost aprobat
conceptul ghişeului unic la trecerea frontierei şi vămuirea mărfurilor (Ordinul şefului Serviciului
Vamal nr. 131-o din 23 aprilie 2007). Principiul ghişeului unic este tratat ca o parte componentă
a sistemului de gestionare integrată a frontierei de stat a Republicii Moldova. Acest fapt
semnifică reformarea activităţii serviciilor şi agenţiilor de control de stat din zona de control
vamal, conlucrarea lor eficientă şi simplificarea procedurilor de trecere a frontierei prin aplicarea
principiului o singură oprire.
Prin Dispoziţie de Guvern, a fost creată Comisia interministerială în scopul simplificării
procedurii de perfectare a actelor vamale în punctele de trecere (auto) a frontierei de stat,
reducerii numărului organelor de control amplasate în aceste puncte şi racordării legislativei
naţionale la standardele internaţionale.82

80
Notă: În corespundere cu prevederile Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat pentru anii
2011-2013, în Republica Moldova urmează să fie creat Centrul Naţional de Coordonare în cadrul căruia vor activa
reprezentanţi ai diferitor ministere şi instituţii, care vor contribui la realizarea eficientă a conceptului gestionării
integrate a frontierei de stat.
81
Legea cu privire la Poliţia de Frontieră Nr. 283 din 28.12.2011 În: Monitorul Oficial, Nr. 76-80, art Nr. 245 din
20.04.2012.
82
Realizarea Programului activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării – bunăstarea poporului”
(2007). Chişinău, 2008. – 214 p., p. 30.
 Asupra situaţiei actuale şi progreselor obţinute în procesul de realizare a securităţii de
frontieră, prin implementarea MIFS, acţionează anumiţi factori de risc cum interni, aşa şi externi.
La factori de risc interni se atribuie capacităţi reduse de securizare a frontierei de stat pe
segmentul transnistrean al frontierei de stat moldo-ucrainene; traficul de persoane, migraţia
ilegală, traficul de droguri; contrabanda cu diverse bunuri, sporirea infracţionalităţii interne pe
fondul crizei economice şi sociale; apariţia conflictelor interetnice care pot influenţa securitatea
frontierei de stat; producerea catastrofelor ecologice în zona de frontieră; accentuarea
fenomenului de corupţie; manifestarea unor deficienţe în protecţia informaţiilor clasificate;
menţinerea la nivel scăzut a infrastructurii sistemului informatic la frontieră şi întîrzierea
modernizării acestuia; alocarea unui volum de resurse financiare şi logistice insuficiente
securizării frontierei la standardele preconizate, precum şi mentenanţei şi exploatării la parametri
normali a echipamentelor şi mijloacelor destinate securizării frontierei. La factorii de risc externi
– proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste şi ale crimei organizate transnaţionale; escaladarea
fenomenului migraţionist, inclusiv din ţări cu situaţie epidemiologică nefavorabilă, traficului cu
droguri, contrabandei de automobile şi altor infracţiuni transfrontaliere specifice; proliferarea
armelor de distrugere în masă, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, a armamentelor şi
mijloacelor letale neconvenţionale în apropierea Republicii Moldova83.
Următoarea realizare dorită, în contextul implementării MIFS, este reformarea
managementului resurselor umane pentru adaptarea la standardele europene. Ea prevede
perfecţionarea sistemului de pregătire a personalului, prin:
 modernizarea procesului de instruire (metode de predare, baza instructiv-metodică,
implementarea tehnologiilor informaţionale), ţinînd cont de cele mai bune practici în domeniu;
 pregătirea lingvistică;
 pregătirea cadrelor didactice;
 perfecţionarea personalului în domeniul capacităţilor de lider;
 pregătirea instructorilor în utilizarea echipamentelor din dotare;
 implementarea pregătirii la distanţă;
 cooperarea cu instituţiile naţionale în domeniul formării şi perfecţionării personalului,
derulării programelor comune de pregătire a personalului.
Punerea în aplicare a Strategii transmite partenerilor Republicii Moldova mesajul că
statul nostru este pregătit să contribuie la securitatea în regiune 84, însă în Planul de acţiuni
privind implementarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat pentru

83
Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de stat
pentru anii 2011-2013 Nr. 1212 din 27.12.2010 În: Monitorul Oficial, Nr. 16-17, art Nr. 7 din 21.01.2011.
84
Ibidem.
anii 2011-201385, nu este menţionat nimic referitor la perfecţionarea sistemului de pregătire a
personalului, ceea ce va nemulţumi partenerii europeni.

CONCLUZII GENERALE ŞI RECOMANDĂRI

Noile abordări privind conceptul de securitate naţională în contextul mediului actual de

securitate presupune o varietate de abordări a conceptului de securitate naţională şi derivatele
sale. Reieşind din aceasta, în determinarea cadrului de analiză a cercetării a fost important să
definim şi conceptul de securitate de frontieră. Întrucît, în contextul procesului de globalizare
acest concept presupune mecanisme integrate de contracarare a riscurilor şi ameninţărilor la
adresa securităţii de frontieră, am abordat problematica securităţii de frontieră şi din perspectiva
europeană. Aceasta ne-a permis evaluarea cadrului de colaborare a Republicii Moldova cu
Uniunea Europeană şi instrumentului de bază în asigurarea securităţii de frontieră a Republicii
Moldova – Managementul Integrat al Frontierei de Stat. Ca urmare a investigaţiilor efectuate
pot fi formulate următoarele concluzii:
 Deşi evoluţia globalizării şi integrării a făcut provocări autonomiei statului, asigurarea
unui serviciu eficient de securitate a frontierei reprezintă interesul proeminent al statelor. Sarcina
de origine a statului a fost şi continue să fie asigurarea securităţii fizice şi apărarea grupului de
valori, unde integritatea teritorială rămîne una din funcţiile sale de bază. La rîndul său,
integritatea teritorială este direct legată de legitimitatea statului şi, prin extindere, de securitatea
frontierelor. Acest fapt determină rolul statului ca furnizor de securitate.
 Preocupările de securitate s-au modificat dramatic şi au devenit mai complexe după
Războiul Rece. Definirea securităţii de frontieră din punct de vedere militar – caracteristică
perioadei Războiului Rece – nu mai este relevantă datorită mediului de securitate modificat.
Noţiunea de securitate s-a extins de la baza politico-militară îngustă de pînă la 1989, către un
concept mai larg incluzînd dimensiuni ca: preocupări de securitate politică, de securitate fiscală
şi economică, de securitate socială şi de sănătate, de securitate a mediului şi preocupări de
securitate militară. Este clar că paza frontierelor este legată dacă nu cu toate, atunci cu
majoritatea din aceste dimensiuni.
 Capacitatea statului de a îndeplini funcţia respectivă şi de a proteja hotarele sale
reprezintă fundamentul legitimităţii sale. Serviciile de frontieră asigură securitatea funcţională

85
Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de
management integrat al frontierei de stat pentru anii 2011-2013 Nr. 342 din 16.05.2011 În: Monitorul Oficial, Nr.
83-84, art Nr. 397 din 20.05.2011.
asociată acestei sarcini. Misiunea dată implică la rîndul său mai multe sarcini care depăşesc
prevederile securităţii fizice, referindu-se la riscuri şi ameninţări cu caracter transfrontalier.
 Refrindu-ne la perspectiva europeană de abordare a securităţii de frontieră se
evidenţiază trei concepte de bază – graniţe/frontiere, cetăţenie, securitate, – care au două nivele
de abordare: la nivel naţional, toate cele trei concepte comportă un discurs de excludere, de
promovare a apartenenţei la un grup sau o comunitate, în timp ce, la nivel regional, discursul este
unul postnaţional, de deschidere a graniţelor/frontierelor şi includere pentru cetăţenii altor ţări.
 Studierea impactului graniţelor/frontierelor şi al cetăţeniei asupra securităţii este strîns
legată de definirea a două grupuri esenţiale de actori („noi” şi „ceilalţi”), ca sursă permanentă de
tensiuni, crize şi conflicte.
 La nivel european, conceptul de graniţă/frontieră poate fi abordat din două perspective:
1) o frontierele ce separă statele membre şi aria de exercitare a puterilor suverane, unde
frontierele sunt caracterizate de stabilitate, dat fiind că avem de a face cu state moderne,
democratice care îşi rezolvă divergenţele prin cooperare, şi nu prin confruntare; 2) o limita
(graniţa) dintre statele membre şi statele nemembre ale UE este modificabilă atît prin politica de
extindere a UE prin înglobarea de noi state, cît şi prin posibilitatea prefigurată de Tratatul de
Reformă ca un stat membru să se retragă din UE.
 Problematica graniţelor/frontierelor influenţează dimensiunile politică, economică şi
socială ale securităţii europene, în principal, prin politicile referitoare la migraţie adoptate de
statele respective şi prin strategiile de asimilare sau de respingere a migranţilor, iar rezultatele
sunt evidente atît în ţara de destinaţie, cît şi în ţara de origine a actorilor implicaţi, prin evoluţia
nivelului de dezvoltare, a numărului populaţiei, a infracţionalităţii şi crimei organizate.
 În acelaşi timp, în cazul statelor membre ale UE, securitatea de frontieră este mai mult
apropiată politicii externe comune a UE, precum şi politicilor care derivă din „cele patru
libertăţi” (libera circulaţie a persoanelor, bunurilor, capitalului şi serviciilor). Obiectivele comune
sunt exprimate în cadrul cerinţelor Schengen, iar statele trebuie să ia în considerare asemenea
factori, dacă îşi doresc o armonizare a sistemelor sale de securitate a frontierei cu cele ale statelor
membre UE.
 Datorită indivizibilităţii securităţii şi interdependenţei crescînde, securitatea de frontieră
nu mai reprezintă un element doar de talie naţională, dar un domeniu ce cheamă la o interacţiune
de nivel internaţional.
 Referindu-ne la Republica Moldova, cadrul de abordare a securităţii de frontieră poate
fi raportat: la sectorul moldo-ucrainean şi moldo-român al frontierei de stat.
 În primul caz, putem spune că indicele de siguranţă este destul de ridicat, cu excepţia
sectorului transnistrean. Aceasta se datorează reglementării statutului juridic al frontierei. Ca
argument servesc tratatele bilaterale, prevăzute de normele dreptului internaţional, ca fiind
semnate între două state vecine ce tind a avea securitate de frontieră garantată, şi anume Tratatul
de bună vecinătate, prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Ucraina, semnat la
Chişinău la 23 octombrie 1992 şi Tratatului între Republica Moldova şi Ucraina privind frontiera
de stat, semnat la Kiev la 18 august 1999.
 În acelaşi timp, sectorul moldo-român a frontierei de stat din punct de vedere strict
juridic, la nivelul principiilor, linia frontierei de stat dintre Republica Moldova şi România este
relativ determinată. Deoarece, formal, frontiera dintre România şi URSS, o parte a actualei frontiere
a Republicii Moldova, a fost stabilită şi reglementată de Tratatul de pace cu România de la Paris,
semnat la 10 februarie 1947, Tratatul privind regimul de frontieră, semnat la Moscova la 25
noiembrie 1945, Convenţia privind reglementarea conflictelor şi incidentelor la frontieră din 25
noiembrie 1949 ş.a. aceasta are un impact negativ asupra securităţii de frontieră şi ca rezultat
asupra securităţii naţionale.
 Dezideratul final îl găsim în cadrul Concepţiei securităţii naţionale a Republicii
Moldova din 22.05.2008, care se referă la faptul că „relaţiile cu Ucraina şi România, state cu
care Republica Moldova are frontiere comune, vor avea un caracter de parteneriat durabil şi
constructiv. Republica Moldova se menţine pe poziţia că valorile europene comune, respectul
pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială urmează să domine în viitor
raporturile sale cu ţările vecine. În context, Republica Moldova consideră importantă încheierea
unui tratat de frontieră şi a unui tratat politic de bază cu România”86.
 Actualmente, se evidenţiază Sistemul integrat pentru securitatea frontierei, care este un
sistem complex destinat combaterii infracţionalităţii transfrontaliere, caracterizat de multitudinea
elementelor componente interconectate prin numeroase canale informaţionale (în interiorul său şi
cu exteriorul), capabil de interacţiuni şi conexiuni inverse, de menţinere a echilibrului şi
autoreglare. Acest sistem, primul la nivel mondial de acest tip, este capabil să îndeplinească
obiectivul fundamental securitatea frontierei de stat a Republicii Moldova.
 În asigurarea securităţii de frontieră a Republicii Moldova se evidenţiază importanţa
colaborării cu UE, unde atractiv este implementarea MIFS care presupune reformarea
managementului resurselor umane pentru adaptarea la standardele europene.
 Punerea în aplicare a Strategiei naţionale MIFS transmite partenerilor Republicii
Moldova mesajul că statul nostru este pregătit să contribuie la securitatea în regiune, însă în
Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de management integrat al frontierei

Lege pentru aprobarea Concepţiei securităţii naţionale a Republicii Moldova Nr. 112 din 22.05.2008 În: Monitorul
86

Oficial, Nr. 97–98, art Nr. 357 din 03.06.2008.

de stat pentru anii 2011-2013, nu este menţionat nimic referitor la perfecţionarea sistemului de
pregătire a personalului.
 Tema aceasta nu este o cercetare finită şi prezintă o perspectivă de cercetare în
continuare, în special la capitolul trei Asigurarea securităţii de frontieră a Republicii Moldova în
contextul colaborării cu Uniunea Europeană. Ea implică aspecte atît teoretice cît şi practice,
care la moment sunt în curs de realizare.
Analiza realizată în prezenta lucrare permite scoaterea în evidenţă a unor recomandări
care să contribuie la consolidarea securităţii de frontieră:
 Referindu-ne la cadrul politico-juridic al securităţii de frontieră susţinem că Politica de
securitate a frontierei nu ar trebui să reflecte numai interesul naţional. În lumea interdependentă
de azi, aceasta joacă un rol major în edificarea încrederii dintre actorii internaţionali. De aceea,
este necesar ca politica de securitate a frontierei să coopereze intens cu politica externă.
 Asigurarea securităţii de frontieră a Republicii Moldova reprezintă un proces continuu
şi complex, unde perfecţionarea cadrului politico-juridic în acest domeniu este o etapă-cheie.
Mai întîi de toate, baza legală a pazei de frontieră ar trebui stabilită, în mod preferabil, în funcţie
de o lege fundamentală care poate fi ajustată sau amendată dacă este cazul, procesul de elaborare
a legii urmînd să aibă un caracter evolutiv.
 În acest context, clauzele Strategiei naţionale de management integrat al frontierei de
stat trebuie să fie cît se poate de clare şi să conţină estimări reale şi argumentate ale riscurilor şi
ameninţărilor la adresa securităţii de frontieră a Republicii Moldova.
 Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de management integrat al
frontierei de stat pentru anii 2011-2013, ca instrument de asigurare a securităţii de frontieră,
trebuie să presupună perfecţionarea sistemului de pregătire a personalului, prin: 1) modernizarea
procesului de instruire (metode de predare, baza instructiv-metodică, implementarea
tehnologiilor informaţionale), ţinînd cont de cele mai bune practici în domeniu; 2) pregătirea
lingvistică; 3) pregătirea cadrelor didactice; 4) perfecţionarea personalului în domeniul
capacităţilor de lider; 5) pregătirea instructorilor în utilizarea echipamentelor din dotare; 6)
implementarea pregătirii la distanţă; 7) cooperarea cu instituţiile naţionale în domeniul formării
şi perfecţionării personalului, derulării programelor comune de pregătire a personalului.
 Sistemele de securitate a frontierei ar trebui edificate punînd accentul pe cooperare.
Cooperarea poate fi aplicată în realizarea mai multor scopuri, astfel ca creşterea eficacităţii,
îmbunătăţirea nivelului de inter-operabilitate şi schimbul de lecţii operaţionale relevante.
Cooperarea ar trebui implementată la toate nivelele; aceasta poate fi naţională (cooperarea între
agenţii) bazată pe responsabilităţi şi sarcini bine definite, sau poate fi internaţională (bilaterală,
regională, UE) bazată pe responsabilităţi divizate şi încredere reciprocă. Cooperarea este
importantă pentru ţările cu resurse limitate, deoarece facilitează utilizarea optimală a acestora. Se
poate presupune că în majoritatea cazurilor este mai eficient din punct de vedere al costului de
„construit” decît de „reconstruit” din moment ce scopul final este aderarea la UE. În acest caz
toate procesele de dezvoltare trebuie orientate spre realizarea acestui scop.
 Astfel, prioritar pentru factorii de decizie din diverse partide, structuri guvernamentale
şi academice din Republica Moldova trebuie să fie corespunderea proceselor interne criteriilor
politice pentru integrarea europeană.
 BIBLIOGRAFIE
Acte normative:

1. Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova Nr. 108-XIII din 17.05.1994 În:
Monitorul Oficial, Nr. 12, art Nr. 107 din 03.11.1994.
2. Legea cu privire la Serviciul Grăniceri Nr. 162 din 13.07.2007 În: Monitorul Oficial, Nr. 157-
160, art Nr. 612 din 05.10.2007.
3. Lege pentru aprobarea Concepţiei securităţii naţionale a Republicii Moldova Nr. 112 din
22.05.2008 În: Monitorul Oficial, Nr. 97–98, art Nr. 357 din 03.06.2008.
4. Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova Nr. 215 din 04.11.2011 În: Monitorul
Oficial, Nr. 76-80, art Nr. 243 din 20.04.2012.
5. Legea cu privire la Poliţia de Frontieră Nr. 283 din 28.12.2011 În: Monitorul Oficial, Nr. 76-80,
art Nr. 245 din 20.04.2012.
6. Hotărîrea Parlamentului cu privire la aprobarea Concepţiei pazei frontierei de stat a Republicii
Moldova Nr. 479 din 04.12.2003 În: Monitorul Oficial, Nr. 006, art Nr. 91 din 01.01.2004.
7. Hotărîrea Parlamentului pentru aprobarea Strategiei securităţii naţionale a Republicii Moldova
Nr. 153 din 15.07.2011 În: Monitorul Oficial, Nr. 170–175, art Nr. 499 din 14.10.2011.
8. Hotărîrea Guvernului cu privire la Consiliul Naţional pentru Management Integrat al Frontierei
de Stat Nr. 855 din 21.09.2010 În: Monitorul Oficial, Nr. 182-189, art Nr. 949 din 28.09.2010.
9. Hotărîrea Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al
frontierei de stat pentru anii 2011-2013 Nr. 1212 din 27.12.2010 În: Monitorul Oficial, Nr. 16-
17, art Nr. 7 din 21.01.2011.
10. Hotărîrea Guvernului pentru aprobarea Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei
naţionale de management integrat al frontierei de stat pentru anii 2011-2013 Nr. 342 din
16.05.2011 În: Monitorul Oficial, Nr. 83-84, art Nr. 397 din 20.05.2011.
11. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind frontiera de stat a României Nr. 105 din 27.06.2001
În: Monitorul Oficial al României, Nr. 352 din 30.06.2001.
12. Hotărîrea Guvernului României pentru aprobarea Strategiei managementului integrat al frontierei
de stat în perioada 2003-2006 Nr. 482 din 18.04.2003 În: Monitorul Oficial Nr. 309 din
08.05.2003.
13. Hotărîrea Guvernului României pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al
frontierei de stat a României în perioada 2004-2006 Nr. 471 din 01.04.2004 În: Monitorul Oficial
Nr. 325 din 15.04.2004.
14. Hotărîrea Guvernului României pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al
frontierei de stat a României în perioada 2007-2010 Nr. 324 din 28.03.2007 În: Monitorul Oficial
Nr. 249 din 13.04.2007.
15. Hotărîrea Guvernului României pentru aprobarea Strategiei naţionale de management integrat al
frontierei de stat a României în perioada 2011-2012 Nr. 220 din 09.03.2011 În: Monitorul Oficial
Nr. 220 din 30.03.2011.
16. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova cu privire la practica
aplicării legislaţiei în cauzele despre traficul de fiinţe umane şi traficul de copii Nr. 37 din
22.11.2004. În: Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005, nr. 8.
17. Ordinul Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei al Republicii Moldova nr. 33 din
20.02.2012 cu privire la aprobarea Ghidului cu privire la identificarea victimelor şi potenţialelor
victime ale traficului de fiinţe umane. Bălţi, 2012. – 42 p.
18. Comunicatul Comisiei către Consiliul Europei şi Parlamentul European „Cu privire la
managementul integrat al frontierelor externe ale statelor membre ale Uniunii Europene”. COM
(2002) 233 final. Bruxelles, 7.5.2002.
19. Regulamentul (CE) Nr. 562/2006 din 15 martie 2006 al Parlamentului European şi al Consiliului
de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane
(Codul Frontierelor Schengen). Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 105/1, 13.4.2006, ediţie
specială în limba româna: capitol 19 volum 08.
20. Catalogul Schengen al UE. Controlul frontierelor externe, extrădarea şi repatrierea. Recomandări
şi cele mai bune practici. Consiliul Uniunii Europene, 02.2002.
21. Propunerea pentru un Regulament al Parlamentului şi Consiliului UE privind reglementarea
traficului local la frontiera terestră externă a statelor membre şi modificarea Convenţiei
Schenghen şi a instrucţiunilor consulare comune. Consiliul Uniunii Europene, Bruxelles, 25
februarie 2005 (28.02); VISA 55;FRONT 26;CODEC 116;COMIX 145; 6766/05.
22. Указ Президента Российской Федерации об утверждении Стратегии национальной
безопасности Российской Федерации до 2020 года № 537 от 12.05.2009 г.
23. Указ Президента Республики Беларусь об утверждении Концепции национальной
безопасности Республики Беларусь № 575 от 09.11.2010 г.
24. Закон Союза Советских Социалистических Республик «О государственной границе
СССР»: Политико-правовой комментарий/Н. М. Атасян, Н. И. Афанасьев, Г. П. Ашин и
др. – М.: Воениздат, 1986. – 151 с.
25. Закон Украины О государственной границе Украины № 1777-XII от 04.11.1991 г.
26. Распоряжение Кабинета Министров Украины об одобрении Концепции интегрированного
управления границами № 2031-р от 27.10.2010 г.
27. Приказ Председателя Комитета государственной безопасности СССР об утверждении
Наставления по охране государственной границы СССР, пограничный наряд от 29.12.1987
года № 109/ДСП, 132 с.
28. Решение Совета командующих Пограничными войсками от 21.04.2011 г.

Literatura generală de specialitate:

29. Afanas N. Strategia europeană de securitate în contextul consolidării capacităţilor de securitate a

Uniunii Europene. În: Anuarul ştiinţific al IRIM, 2010, Vol. VII-VIII, p. 74-79.
30. Albu N. Conceptele de securitate şi securitate naţională. În: Revista Militară. Studii de securitate
şi apărare. Publicaţie ştiinţifică a Institutului Militar al Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”. Nr.
1 (3)/2010, p. 4-13.
31. Albu N. Influenţa procesului de globalizare asupra securităţii naţionale a Republicii Moldova.
Teza de doctor. Chişinău: Universitatea de Stat din Moldova. – 170 p.
32. Bastasin C. The European Union in the 21st Century. Perspectives from the Lisbon Treaty,
Center for European Policy Studies, Brussels, 2009, -287 p., p. 7-16.
33. Bădescu I., Dungaciu D. Sociologia şi geopolitica frontierei. Editura Floarea Albastră, Bucureşti,
1995. – 357 p.
34. Bidu I., Troncotă C. Coordonate de securitate. Bucureşti: Editura ANI, 2005. – 220 p.
35. Border Security in a Time of Transformation. Two International Case Studies—Poland and
India. A Report of the CSIS Homeland Security & Counterterrorism Program, Europe Program,
and South Asia Program. Center for Strategic and International Studies. July 2010. – 40 p.
36. Booth K., Wheeler N. J. The Security Dilemma: Fear, Cooperation and Trust in World Politics.
New York: Palgrave Macmillan, 2008. – 384 p.
37. Buzan B. Popoare, statele şi teama. Editura: Cartier, Chişinău, 2000. – 386 p.
38. Carr E. H. Criza celor douăzeci de ani (1919-1939): O introducere în studiul relaţiilor
internaţionale. Iaşi: Editura POLIROM, 2011. – 239 p.
39. Chirtoacă N. Tranziţia spre democraţie şi reforma sectorului de securitate în Moldova. În:
„Moldova pe calea democraţiei şi stabilităţii. Din spaţiul post-sovietic în lumea valorilor
democratice”, Chişinău: Cartier, 2005, p. 51–70.
40. Cicero M. T. Despre îndatoriri. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1957. 221 p.
41. Communication from the Commission to the Council and the European Parliament. Renewable
Energy Road Map. Renewable energies in the 21st century: building a more sustainable future,
COM (2006) 848 final, Brussels, 10.01.2007.
42. Constantinescu P. C. Rolul statului în definirea unei strategii de securitate economică. În:
Dinamica mediului european de securitate. Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,
 Bucureşti, 2007. – 1270 p., p. 490.
43. Conţu C. R. Securitatea est-europeană în contextul relaţiilor româno-ucrainene. În: Dinamica
mediului european de securitate. Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti,
2007. – 1270 p., p. 902-915.
44. Deutsch K. W. Analiza relaţiilor internaţionale. Chişinău: Tehnica–INFO, 2006. – 220 p.
45. Deutsch K. W. Nationalism and Social Communication: an inquiry into the foundations of
nationality. M.I.T. Press, 1966. – 346 p.
46. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Editura Academiei. Bucureşti. 1975. – 1052 p.
47. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române. Academia română. Institutul de lingvistică „Iorgu
Iordan”, Bucureşti: Ed.II „Univers enciclopedic”, 1998. – 1194 p.
48. Dicţionar diplomatic. Bucureşti: Editura Politică, 1979. – 1060 p.
49. Dicţionar de Drept Internaţional Public, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982. –
320 p.
50. Dogot C.-M., Bilan M., Bilan D. Cooperarea transfrontaliera româno-ucraineana de la politică
oficială la delict. Contrabanda cu ţigări. Oradea: Editura Primus, 2012. – 142 p.
51. Druc M., fost prim-ministru al Republicii Moldova, interviu acordat ziarului „Frontiera" nr. 7-8
(114-115), anul IV, 1993.
52. Eastern Borders Risk Analysis Network Annual Overview 2011. European Agency for the
Management of Operational Cooperation at the External Borders of the Member States of the
European Union. Warsaw, October 2011. 34 p.
53. Evisalu A. European Union Integrated border management concept and its implementation by
the European Union member states. In: Integrated Border Management. International conference.
15-16 November 2010, Chisinau, Republic of Moldova. – 71 p., p. 33.
54. Freifeld D. Opera marii conducte. În: Foreign Policy România, nr. 12, septembrie-octombrie
2009. p. 44.
55. Ghidul participantului la Curs de Securitatea şi interdicţia la .frontiere a WMD. International
Counterproliferation Program. 18-21 septembrie 2012.
56. Gotişan Iu. Evaluarea impactului migraţional asupra UE a liberalizării regimului de vize pentru
cetăţenii Republicii Moldova. Mobilitate şi securitate la frontierele externe ale UE. Asociaţia
pentru politică externă. Chişinău, Aprilie 2012. – 30 p.
57. Grotius H., Dumitriu G. Despre dreptul războiului şi al păcii. Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1968.
– 1091 p.
58. Guidelines for Integrated Border Management in EC External Cooperation. European
Commission. Europian Communities, November 2009. – 134 p.
59. Haacke J. ASEAN’s Diplomatic and Security Culture: Origins, Development and Prospects.
London and New York: Routledge Curzon, 2003. – 198 p.
60. Instrumentul European de Vecinătate şi Cooperare (IEVC): Strategia Europeană a Republicii
Moldova (SERM) 2007-2013. Chişinău, 2008.
61. Josanu Yu. Riscuri şi ameninţări în adresa securităţii naţionale a Republicii Moldova. În: Revista
de filozofie, sociologie şi ştiinţe politice. Chişinău, 2010, nr. 3, p. 43–48.
62. Juc V., Ungureanu V. Fundamentarea şi instituţionalizarea securităţii naţionale a Republicii
Moldova. În: Revista de filozofie, sociologie şi ştiinţe Politice. Chişinău, 2008, nr. 3, p. 93–105.
63. Kant E. Spre pacea eternă: Un proiect filosofic. Bucureşti: Editura I. Brănişteanu. – 73 p.
64. Keith K., Williams M. C. Broadening the Agenda of Security Studies: Politics and Methods. În:
Mershon International Studies Review, No. 40 (2), 1996, p. 243.
65. Lippmann W., Wolfers A. Discord and Collaboration. – Baltimore, Johns Hopkins University
Press, 1962. – 283 p.
66. Manolache C. Securitatea ecologică. Aspectul politico-militar. Chişinău: Institutul Militar al
Forţelor Armate, 2008. – 126 p.
67. Mînzărari D., Ioniţă V. De ce avem nevoie de NATO? Sau de ce existenţa Moldovei ca stat
suveran depinde de aderarea la NATO. În: Discussion Papers: serie de dezbateri publice
naţionale. IDIS „Viitorul”. Chişinău, 2009, nr. 3. – 91 p.
68. Morgenthau H. J. Politica între naţiuni: Lupta pentru putere şi lupta pentru pace. Iaşi: Editura
POLIROM, 2007. – 735 p.
69. Moţoc V. Mutaţii în managementul integrat al frontierei României ca stat membru al Uniunii
Europene. În: Colocviu strategic. Bucureşti, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.
Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate. Nr. 9, 2010. – 5 p.
70. Năstase A. Redefinirea conceptelor de securitate. În: România şi politica de alianţe. Sesiunea
Ştiinţifică a Institutului Român de Studii Internaţionale (IRSI), 2729 ianuarie 1993. Bucureşti,
1993, p. 5.
71. Niţă C. Repoziţionarea geostrategică a Mării Negre şi extinderea spre est a Uniunii Europene. În:
Dinamica mediului european de securitate. Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”,
Bucureşti, 2007. – 1270 p., p. 828.
72. Pîntea I. Identificarea pericolelor existente şi probabile pentru interesele naţionale de bază ale
Moldovei. În: Securitatea şi apărarea naţională a Republicii Moldova. ARC: Chişinău, 2002, p.
41–83.
73. Pop I. Vecinătatea şi bunăvecinătatea în dreptul internaţional. Bucureşti: Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, 1986. – 565 p.
74. Postelnicu A. Înapoierea Creierilor. În: Foreign Policy România, nr.15, martie-aprilie 2010. -98
p., p. 81.
75. Preda-Mătăsaru A. Forţa cinismului şi cinismul forţei, cap. VI, Consideraţii privind frontiera de
est a României, Editura Militară, Bucureşti, 1995. – 152 p.
76. Programul de activitate a Guvernului pe anii 2005-2009. „Modernizarea ţării – bunăstarea
poporului”. Chişinău, 2005. – 112 p.
77. Programul TACIS al UE pentru Moldova „Consolidarea managementului de control la
frontieră”. Recomandări pentru elaborarea strategiei naţionale privind controlul şi managementul
integrat al frontierei pentru anii 2005-2007. Raport de evaluare august 2005.
78. Realizarea Programului activitate a Guvernului pe anii 2005-2009 „Modernizarea ţării –
bunăstarea poporului” (2007). Chişinău, 2008. – 214 p.
79. Rotaru C. Migraţia ilegală. Tendinţe actuale în domeniul migraţiei şi a azilului: o abordare
regională. Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2008. – 138 p.
80. Rusnac A. Aspecte ale teoriei securităţii. Chişinău: Fundaţia DRAGHIŞTEA, 2005. – 216 p.
81. Sarcinschi A., Bogzeanu C. Europa: graniţe, cetăţenie, securitate. Editura Universităţii Naţionale
de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2009. – 70 p.
82. Sarcinschi A. Homeland Security sau securitatea spaţiului de interes. În: IMPACT STRATEGIC.
Revista ştiinţifică trimestrială a Centrului de Studii Strategice de Apărare şi Securitate. nr.
3/2006. Bucureşti: Editura Universităţii Naţionale de Apărarea „Carol I”, 2006. – 68 p.
83. Sarcinschi A. Termeni în ecuaţia complexă a insecurităţii. În: IMPACT STRATEGIC. Bucureşti:
Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”, nr. 2/2006. – 57 p.
84. Sarcinschi A. Vulnerabilitate, risc, ameninţare. Securitatea ca reprezentare psihosocială, Editura
Militară, Bucureşti, 2007. – 212 p.
85. Securizarea frontierelor şi stabilitatea regională. Studiu realizat în cadrul proiectului comun al
Republicii Moldova, Ucrainei şi României „Noi frontiere în sud-estul Europei şi impactul lor
asupra stabilităţii în regiunea Iniţiativei Central Europene” coordonat de Institutul pentru Politici
Publice, Bucureşti (IPP), 2002. – 60 p.
86. Seişanu R. Istoria frontierelor. Tiparul „Cartea Românească”, Bucureşti, 1940. – 82 p.
87. Sima C. Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, Bucureşti, ALL BECK, 1999. 224
p.
88. Stamate G. Frontiera de stat a României. Editura Militară, Bucureşti, 1997. – 360 p.
89. Stăvilă I. Evoluţia reglementării conflictului transnistrean în anii 1992-2009. În: Revista de
filozofie, sociologie şi ştiinţe politice. Chişinău, 2009, nr. 2, p. 74–96.
90. Ulianovschi G., Grama M. Extrădarea. Chişinău. Tipogr.-Sirius SRL, 2009. – 100 p.
91. United Nations, Replacement Migration: Is it A Solution to Declining and Ageing Populations?,
United Nations Population Division, New York, 2000, p. 5.
92. Wolfers A. Discord and Collaboration: Essays on International Politics, Baltimor (Md.) Jons
Hopkins University Press, 1965. – 303 p.

Bibliografie în limba rusă:

93. Арбатов A. Россия и международная безопасность после „черного сентября”.

Национальная безопасность: концептуальные и практические аспекты. Maтериалы
семинара „Стратегия развития” от 22 aпреля 2002. – Москва: ТЕИС, 2002. – 70 с.
94. Буриан А. Теория международных отношений. Курс лекций, Том I., Кишинев: Изд. Центр
Гос. Ун-та, 2003. – 208 с.
95. Голунов С.В. Наркоторговля через российско-казахстанскую границу: вызов и проблемы
противодействия: Рабочий доклад Центра региональных и трансграничных исследований
ВолГУ. № 1. Волгоград: Волгоградское научное издательство, 2004. – 64 с.
96. Голунов С. В. Российско-казахстанская граница: Проблемы безопасности и
международного сотрудничества: [монография]; ВолГУ; Центр региональных и
трансграничных исследований; науч. ред. Л. Б. Вардомский. – Волгоград: Изд-во ВолГУ,
2005. – 422 с.
97. Защита беженцев и роль УВКБ ООН, 2007-08. Сентябрь 2007. УВКБ ООН Отдел
общественной информации P.O.Box 2500 1211 Geneva 2, Switzerland.
98. Проничев В.Е. Надежный заслон новым угрозам. Правовые аспекты международного
сотрудничества по пограничным вопросам органов Федеральной службы безопасности.
Газета «Граница России» Федеральной службы безопасности России. № 7 (608) февраль
2007. -16 c.
99. Сборник основных понятий, тарминов и определений, используемых пограничными
ведомствами государств – участников Содружества Независимых Государств в
международной практике. – М.: Граница, 2012. – 224 с.
100.Схемы выявления и защиты потерпевших от торговли людьми в Европе. Методы и
образцы лучшей практики. Декабрь 2005, 166 с.
101.Титов Г. Г., генерал-майор, начальник политотдела Краснознаменного Западного
пограничного округа КГБ СССР, депутат Верховного Совета МССР. Судьба моя –
границы./Сост. Г. Кожемякин. – Кишинев: Картя Молдовеняскэ, 1988. – 156 с.

Surse internet:
102.7th Framework Programme, [online] http://www.cordis.europa.eu/fp7/security/home_en.html
(vizitat: 30.11.2012).
103.Bigo D. Frontières, territoire, sécurité, souveraineté, CERISCOPE Frontières, 2011, [online]
http://ceriscope.sciences-po.fr/node/12 (vizitat: 08.12.2012).
104.Bigo D. Sécurité et immigration: vers une gouvernementalité par l’inquiétude?, [online]
http://www.conflits.org/index539.html (vizitat: 24.11.2012).
105.Carta Albă, Capitolul 4, Componenta politicii externe şi a sistemului securităţii naţionale,
[online] http://www.mapn.ro/diepa/text/cartaalba/capitolul4.pdf (vizitat: 11.11.2012).
106.Cea de-a zecea rundă a negocierilor privind Acordul de Asociere. Chişinău, 2012, [online]
http://www.mfa.gov.md/comunicate-presa-md/491738/ (vizitat: 03.12.2012).
107.Comisia europeană a prelungit mandatul misiunii EUBAM. Chişinău, 2011, [online]
http://www.publika.md/comisia-europeana-a-prelungit-mandatul-misiunii-eubam_608021.html
(vizitat: 01.12.2012).
108.Commission of the European Communities, Communication from the Commission to the
European Parliament, the Council, the European Economic and Social Committee and the
Committee of the Regions. A Community Approach on the Prevention of Natural and Man-made
Disasters, Brussels, 23.02.2009, [online]
http://ec.europa.eu/environment/civil/pdfdocs/com_2009_82en.pdf (vizitat: 21.11.2012).
109.Constituţia Europeană, [online] http://www.europeana.ro/comunitar/tratate/constitutia
%20europei%20text.htm (vizitat: 19.11.2012).
110.Contrabandă cu uraniu în Chişinău, [online] http://www.timpul.md/articol/contrabanda-cu-
uraniu-in-chisinau-24780.html (vizitat: 19.11.2012).
111.Declaraţie a Ministrului de Interne al României, publicată în Curierul Naţional, Anul 10, nr.
4430, marţi, 13 septembrie 2005, Securizarea frontierelor României – un miliard de euro,
[online]
http://www.curierulnational.ro/Actualitate%20Companii/2005-09-13/Securizarea+frontierelor+R
omaniei+-+un+miliard+de+euro (vizitat: 11.11.2012).
112.Două kilograme de uraniu, într-un garaj din Chişinău, [online]
http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/doua-kilograme-de-uraniu-intr-un-garaj-din-
chisinau-197423.html (vizitat: 19.11.2012).
113.Drapier C. Frontex dans le contexte de la situation a la frontière gréco-turque, CERISCOPE
Frontières, 2011, [online] http://ceriscope.sciences-po.fr/content/part2/frontex-dans-le-contexte-
de-la-situation-a-la-frontiere-greco-turque-%3Fpage%3Dshow (vizitat: 08.12.2012).
114.Erlanger S., Castle S. The New York Times, EU chiefs attempt to cool bloc’s crisis, [online]
http://www.nytimes. com/2009/03/01/world/europe/01iht-union.4.20513643.html?_r=2&
 (vizitat: 23.11.2012).
115.European Commission, Europe 2020. A European Strategy for Smart, Sustainable and Inclusive
Growth, [online] http://www.efesme.org/europe-2020-a-strategy-for-smart-sustainable-and-
inclusive-growth (vizitat: 26.11.2012).
116.European Issues, no. 90, Les Policy Paper de la Fondation Robert Schuman, 25 th February 2008,
Dominique SCHNAPPER, National Integration and Migrant Integration: a European Issue,
[online] http://www.robert-schuman.eu/question_europe.php?num=qe-90#ancre_2 (vizitat:
20.11.2012).
117.European Parliament resolution on 19 February 2009 on the European Security Strategy and
ESDP (2008/2202(INI)), [online]
http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P6-TA-2009-
0075+0+DOC+XML+V0//EN&language=EN (vizitat: 21.11.2012).
118.Eurostat News Release Euroindicators, no. 46/2010, 31 martie 2010, Euro Area unemployment
rate at 10%, EU27 at 9,6%, [online] http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/3-
31032010-BP/EN/3-31032010-BP-EN.PDF (vizitat: 20.11.2012).
119.Evoluţii în relaţiile RM-UE. Chişinău, 2011, [online] http://www.mfa.gov.md/din-istoria-rm-ue/
(vizitat: 02.12.2012).
120.Introducere în Studii de securitate. Note de curs, p. 5, [online]
http://ru.scribd.com/doc/93458550/Introduce-Re-in-Studii-de-Securitate (vizitat 11.09. 2012).
121.La revue la Gazette La sécurité nationale est-elle trop axée sur la lutte contre le terrorisme?,
[online] http://www.rcmp-grc.gc.ca/gazette/vol70n3/panel-fra.htm (vizitat: 24.11.2012).
122.Le Rapport sur l’Europe dans la mondialisation, [online]
http://www.ladocumentationfrancaise.fr/rapports-publics/084000229/index.shtml (vizitat:
12.11.2012).
123.Linie reala sau convenţionala care desparte teritoriul a doua state, [online]
http://www.euroavocatura.ro/dictionar/2061/Frontiera (vizitat: 14.11.2012).
124.Nantoi O. Conflictul transnistrean – Status quo şi perspective. Chişinău, 2005, [online] http
http://www.ipp.md/lib.php?l=ro&idc=162 (vizitat: 28.11.2012).
125.Piche V. Les travailleurs migrants, nouveaux non-citoyens du monde, [online]
http://redtac.org/possibles/2009/07/31/les-travailleurs-migrants-nouveaux-non-citoyens-du-
monde/ (vizitat: 12.11.2012).
126.Piramida lui Maslow, [online] http://discerne.wordpress.com/2012/02/10/piramida-lui-maslow/,
(vizitat: 08.11.2012).
127.Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize din 16.12.2010, [online]
http://www.gov.md/doc.php?l=ro&id=3397&idc=447 (vizitat: 03.12.2012).
128.Politica de securitate şi apărare comună, [online]
http://europa.eu/legislation_summaries/institutional_affairs/treaties/lisbon_treaty/ai0026_ro.htm,
(vizitat: 21.11.2012).
129.Politica Europeana de Vecinătate, [online] http://www.undp.md/border/Pol_vecin_ue.html
(vizitat: 01.12.2012).
130.Russell T. Un problème national, un problème international. Le "système" de la migration ne
marche pas, [online] http://www.un.org/french/pubs/chronique/2003/numero1/0103p55.html
(vizitat: 22.11.2012).
131.Strategia europeană de securitate: o Europă sigură într-o lume mai bună. Bruxelles, 2003,
[online] http://www.consilium.europa.eu/uedocs/cmsUpload/031208ESSIIRO.pdf (vizitat:
01.12.2012).
132.The List: The World’s Best Places to Be an Immigrant, posted February 2008, [online]
http://www.foreignpolicy.com/story/cms.php?story_id=4185 (vizitat: 11.11.2012).
133.Tinguy A. La Russie et ses frontières: des bouleversements de l’ouverture à la réorientation des
espaces et aux désarrois post-impériaux, CERISCOPE Frontières, 2011, [online]
http://ceriscope.sciences-po.fr/content/part3/la-russie-et-ses-frontieres (vizitat: 08.12.2012).
134.Tot mai mulţi poliţişti, implicaţi în traficul de droguri, [online] http://www.publika.md/tot-mai-
multi-politisti--implicati-in-traficul-de-droguri_911291.html (vizitat: 03.12.2012).
135.Tratatul asupra Uniunii Europene, Secţiunea 2, Dispoziţii privind Politica de Securitate şi
Apărare Comună, Punctul 49, Articolul 28 A, paragraful 6, [online]
http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/12007L/htm/C2007306RO.01001001.htm (vizitat:
17.11.2012).
136.Tratatul asupra Uniunii Europene, Protocolul asupra cooperării structurate permanente stabilite
prin articolul 28 A al Tratatului asupra Uniunii Europene, articolul 1, punctul a, p. 153, [online]
http://bookshop.europa.eu/is-bin/INTERSHOP.enfinity/WFS/EU-Bookshop-Site/en_GB/-/
EUR/ViewPublication-Start?PublicationKey=FXAC07306 (vizitat: 16.11.2012).
137.Tratatul de la Amsterdam, [online] http://www.e-scoala.ro/drept/tratatul_amsterdam.html
(vizitat: 11.11.2012).
138.Tratatul de la Lisabona, [online] http://europa.eu/lisbon_treaty/full_text/index_ro.htm (vizitat:
11.11.2012).
139.Aлфавитный указатель статей и понятий, [online]
http://nationalsecurity.org.ua/2012/10/alfavitnyjj-ukazatel-statejj-i-ponyati-2/, (vizitat:
11.11.2012).
140.Интегрированное управление границами: повышение безопасности и упрощение процедур
пересечения границы, [online] http://www.eubam.org/md/press/news/1091 (vizitat:
23.11.2012).

ANEXE
Anexa nr. 1
Română Rusă Engleză
securizarea frontierei обезопасить границу securing border
securitatea frontierei безопасность границы the security of border
securitatea de frontieră пограничная безопасность border security

Anexa nr. 2
Termeni Conţinut
pază a frontierei de stat este parte integrantă a sistemului de stat de asigurare a
securităţii Republicii Moldova, una din formele de apărare
naţională a ţării87.
obiectivele pazei frontierei de stat 88, care sunt realizarea
şi apărarea intereselor naţionale ale Republicii Moldova,
87
Legea cu privire la Serviciul Grăniceri Nr. 162 din 13.07.2007 În: Monitorul Oficial, Nr. 157-160, art Nr. 612 din
05.10.2007.
88
Paza şi apărarea frontierei de stat constau în activitatea coordonată a Serviciului de Grăniceri, a altor autorităţi ale
administraţiei publice centrale, a autorităţilor administraţiei publice locale şi a altor subiecţi ai pazei frontierei de
stat, activitate desfăşurată, în limitele competenţei, prin adoptarea unor măsuri politice, diplomatice, de organizare
juridică, economice, grănicereşti, de recunoaştere, de contrainformaţii, operative de investigaţii, vamale, de protecţie
a mediului, sanitaro-epidemiologice şi de altă natură în vederea asigurării securităţii frontierelor ţării.
 asigurarea securităţii persoanei, societăţii şi a statului în
spaţiul de frontieră, îndeplinirea necondiţionată a tratatelor şi
acordurilor încheiate cu statele vecine şi cu alte state în
chestiunile ce ţin de frontiera de stat, crearea de condiţii
favorabile pentru întreţinerea legăturilor economico-
comerciale, culturale, de rudenie şi altor legături
transfrontaliere cu ţările vecine şi cu alte state.
supraveghere a frontierei supraveghere a frontierei de stat între punctele de trecere şi
supraveghere a punctelor de trecere în afara orelor fixe de
program pentru a preveni evitarea controalelor de trecere a
frontierei89
control la trecerea frontierei control efectuat la punctele de trecere a frontierei de stat
pentru a garanta că persoanele, inclusiv mijloacele lor de
transport şi obiectele pe care le deţin, pot fi autorizate să intre
pe sau să părăsească teritoriul Republicii Moldova 90

DECLARAŢIA DE ONESTITATE

Subsemnatul (a) Constantin CULICOVSCHI masterand la Facultatea Administraţie

Publică a Academiei Militare a Forţelor Armate „Alexandru cel Bun”, programul de master
Securitate şi apărare declar pe propria responsabilitate că la elaborarea tezei de master cu titlul
SECURITATEA DE FRONTIERĂ A REPUBLICII MOLDOVA: AJUSTAREA LA
STANDARDELE EUROPENE nu am folosit alte surse decît cele menţionate în bibliografie,
lucrarea îmi aparţine în întregime şi nu conţine plagiat.
Mai declar că la elaborarea tezei de master am respectat prevederile Ghidului metodic
„Elaborarea şi perfectarea tezelor de master” a Academiei Militare al Forţelor Armate
„Alexandru cel Bun”.

12 decembrie 2012 Constantin

CULICOVSCHI
___________________
semnătura

89
Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova Nr. 215 din 04.11.2011 În: Monitorul Oficial, Nr. 76-80,
art Nr. 243 din 20.04.2012.
90
Ibidem.