UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ

Specializarea : RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

Disciplina : POLITICI EXTERNE ȘI REGIONALE ÎN CONTEXTUL COOPERĂRII

TRANSFRONTALIERE

REFERAT

”COOPERAREA TRASFRONTALIERĂ ȘI POLITICA EUROPEANĂ DE VECINĂTATE”

ELABORAT:CULICOVSCHI Milena,RISE 3 Cahul

VERIFICAT: dr. conf.univ. DORUL OLGA

2022
 CUPRINS
I. INTRODUCERE ……………………………………………………………………….3
II. DEFINIREA ȘI EVOLUȚIA PEV ………………………………………………….. 5
III. OBIECTIVELE PEV ……………………………………………………………….. 7
IV. PLANUL DE ACȚIUNI AL PEV ………………………………………………….. 9
V. SPAȚIUL TRANSFRONTALIER în contextul colaborării …………………………11
 Programul operational comun al Mării Negre 2007-2013
 Programul operational comun România-Republica Moldova
 Programul operational comun Bazinul Mării Negre 2014-2020
VI. CONCLUZII și RECOMANDĂRI …………………………………………………14
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………….15

2
 I. INTRODUCERE
Ținând cont de tendința formării structurilor și instituțiilor de nivel regional și
internațional și totodată interdependența acestora din perspectivă geopolitică, nu putem trece cu
vederea Uniunea Europeană ca un actor pe arena mondială din punct de vedere al politicii sale ce
manifestă interes socio-economic, cultural și geopolitic. Elaborarea unui set de principii și reguli
reprezintă condiții pentru crearea unui anumit tip de ordine economico-politică pentru cei ce se
conduc de acestea.
În perspectiva unor noi valuri de extindere, vecinii actualilor vecini vor constitui vecinătatea
UE, iar actualii vecini îşi vor regăsi locul într-o comunitate europeană prosperă şi deschisă pentru
promovarea păcii şi bunăstării în lume. Prezentarea şi analiza principalelor acţiuni şi procese la
nivelul UE, care ţin de evoluţia şi implementarea politicii de extindere şi cea de vecinătate a UE,
reprezintă un scop esențial, în sine.
Politica Europeană de Vecinătate (PEV) este considerată o politică de succes, în contextul
efectelor sale atât pentru vechii membri, cât și pentru cei mai noi. Republica Moldova este un stat
inclus în PEV, datorită interesului țării față de evoluția relațiilor cu Uniunea Europeană, dar și în
contextul perspectivei de dezvoltare a acestor relații într-un cadru politic avansat celui actual.
Politica Europeană de vecinătate se aplică următoarelor țări: Algeria, Armenia,
Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia , Israel , Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Palestina,
Siria, Tunisia și Ucraina. Ea urmărește, în linii generale, creșterea prosperității, stabilității și
securițății tuturor. PEV se bazează pe democrație, pe respectarea statului de drept și pe respectarea
drepturilor omului și este o politică bilaterală între UE și fiecare țară parteneră însoțite de inițiative
de cooperare regională: Parteneriatul estic și Uniunea pentru Mediterana.
Dacă nici pentru statele din Balcanii Occidentali, cărora li s-a recunoscut perspectiva la
aderare, nu este prea clar cînd ar putea acestea să adere, atunci pentru statele care sunt la frontiera
estică a UE (Republica Moldova, Ucraina şi Belarus), fiind geografic state europene, care au
dreptul să solicite statutul de membru UE, dacă vor întruni criteriile de aderare, această perspectivă
încă nu este oficial recunoscută. Dorinţa mai multor state de a deveni membre UE, sau mai întîi de a
avea un regim liberalizat de vize, deşi nu întrunesc încă criteriile, dar care depun eforturi în acest
sens pe de o parte, şi rezerva unor capitale europene şi a opiniei publice europene faţă de alte
eventuale extinderi, pe de altă parte, lansează şi solicită dezbateri deschise asupra frontierelor
finale a UE, adică pînă la cîte state maxim se poate extinde comunitatea, pentru a putea funcţiona în
condiţii optime, a asigura bunăstarea şi securitatea cetăţenilor săi, cît şi a intereselor sale
geostrategice.
Pentru a-şi crea anumite mecanisme în relaţiile cu vecinii săi şi în vederea dezvoltării
acestor relaţii de colaborare, UE a lansat Politica Europeană de Vecinătate, în care sunt incluse 16
3
state din Europa de Est, Caucazul de Sud şi Africa de Nord (Algeria, Armenia, Azerbaijan, Belarus,
Georgia, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria,
Tunisia, Ucraina), cu 12 din ele fiind semnate Planuri de Acţiuni, care reprezintă angajamente şi
obiective ale părţilor în vederea alinierii standardelor din statele respective la cele europene. UE şi-
a uniformizat instrumentele de asistenţă financiară pentru aceste state într-un singur instrument –
Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat pentru perioada 2007-2013. Scopul acestui
instrument, în valoare de 11,181 mlrd. euro, fiind de a ajuta statele incluse în PEV, să-şi consolideze
instituţiile democratice şi să implementeze reforme importante în mai multe domenii, care le-ar
conduce gradual la atingerea standardelor europene.
În aceeași ordine de idei , frontierele reprezintă înainte de toate semnul unei limite, în
speță al autorității unui stat. Ele își asumă în acest sens funcții identitare, precum și funcții legate
de controlul teritoriului pe care îl delimitează, funcții care pot fi mai mult sau mai puțin
restrictive în funcție de circumstanțele istorice, politice sau economice. Cu toate acestea,
schimbările economice, sociale și tehnologice actuale, dar și amplificarea interdependențelor
socio-politice tind să pună sub semnul întrebării rolul tradițional al frontierei și să ne încurajeze
să reducem disfuncționalitățile care împiedică dezvoltarea și gestionarea armonioasă a zonelor
transfrontaliere.
Cooperarea economică și culturală între autoritățile locale din zonele de frontieră s-a
dezvoltat considerabil de la începutul anilor 1980, atât prin eforturile Uniunii Europene (reforma
fondurilor structurale și lansarea programelor INTERREG), cât și prin crearea de comunități de
lucru interregionale. În regiunile limitrofe frontierelor dintre țări, autoritățile locale au adaptat și
consolidat metode de cooperare transfrontalieră, astfel încât să facă din amplasarea lor adesea
periferică un atu, să își consolideze poziția și să stimuleze dezvoltarea durabilă dincolo de
diviziunile politico-administrative tradiţionale.
Cooperarea transfrontalieră reprezintă unul dintre instrumentele polivalente importante
care are drept scop dezvoltarea relaţiilor de bună vecinătate cu statele aflate la graniţele Uniunii
Europene, precum și sprijinirea dezvoltării economico-sociale și promovarea valorilor europene
în statele partenere. Cooperarea transfrontalieră europeană își propune să abordeze provocări
comune identificate împreună în regiunile de graniță și să exploateze potențialul de creștere
nevalorificat din zonele de frontieră, dezvoltând procesul de cooperare pentru dezvoltarea
armonioasă a țărilor implicate în proces. Obiectivele pe termen lung ale proiectelor de cooperare
transfrontalieră au ca finalitate crearea mai multor avantaje bilaterale: îmbunătăţirea
infrastructurii fizice și economice; dezvoltarea resurselor umane ale regiunii; dezvoltarea
potențialului turistic; adâncirea legăturilor culturale și educaţionale; pregătirea pentru aderarea la
UE; protecţia mediului, și altele.
4
 II. DEFINIREA ȘI EVOLUȚIA Politicii Europene de Vecinătate

Relaţiile între UE şi alte state, fie sunt vecine directe sau nu, se construiesc în baza
principiilor de prietenie şi relaţii paşnice, suveranitate şi respectare a integrităţii statelor,
recunoscute la nivel european şi internaţional. În preambulul Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite,
semnată pe 26 iunie 1945 la San Francisco la sfîrşitul Conferinţei Naţiunilor Unite privind
organizarea internaţională şi intrată în vigoare la 24 octombrie 1945, se afirmă necesitatea statelor
de «a practica toleranţa şi a trăi împreună în pace unul cu altul ca buni vecini».
În acelaşi context, în vederea consolidării cooperării dintre state şi reafirmării
inviolabilităţii frontierelor, integrităţii teritoriale, protecţia minorităţilor naţionale şi alte valori
comune în construirea unei Europe paşnice şi prospere, putem menţiona: Carta de
la Paris pentru o Nouă Europă din 1990, Documentul de la Helsinki din 1992, Declaraţia de la
Viena la Summitul Consiliului Europei din 1993 etc. Putem continua cu Conferinţa inaugurală a
Pactului de Stabilitate pentru Estul şi Centrul Europei care a avut loc la 26-27 mai 1994 la Paris,
unde au participat reprezentanţii statelor UE, a statelor candidate, ţările vecine acestora şi alte state
interesate în asigurarea stabilităţii în Europa, statele care aveau Acorduri de Asociere cu Uniunea
Europeană, precum şi organizaţii internaţionale relevante în realizarea Pactului. Esenţa
documentului final adoptat de 52 de state în timpul Conferinţei consta în faptul că relaţiile de bună
vecinătate între state trebuie să ia în calcul chestiunea frontierelor şi a protejării intereselor
cetăţenilor unui stat aflaţi pe teritoriul celuilalt stat. S-a reafirmat voinţa statelor de a-şi dezvolta
relaţiile în conformitate cu tratatele şi înţelegerile deja stabilite şi de a demara negocieri pentru
acorduri şi tratate de vecinătate bilaterale (pe domeniul cooperării transfrontaliere, minorităţi,
cooperarea culturală, cooperarea economică şi administrativă, mediu etc) în cadrul a două mese
rotunde regionale (în regiunea baltică şi în regiunea Europei Centrale şi de Est).
Poziţia faţă de vecinii UE în contextul procesului de extindere, dar şi rolul acestora în
avansarea integrării statelor aderate a generat discuţii şi preocupări ale factorilor de decizie la
nivelul Comunităţii în tot procesul de construcţie europeană.
Cu toate acestea, preocupările în acest sens au cunoscut un impuls deosebit odată cu
extinderea UE spre Est şi cu cît frontiera dintre Statele membre şi cele nemembre a crescut
substanţial. Pe lîngă aspectul geografic, un rol deosebit în formularea unor propuneri vizavi de
statele vecine l-a avut factorul economic care invoca decalaje mari pe diferiţi indicatori între statele
UE (cele 15) şi cele 10 aderate în 2004. Pornind de la ideea că politica de extindere a UE îşi
propune să promoveze stabilitatea şi prosperitatea şi dincolo de frontierele UE, în 2002 a fost
lansată o amplă dezbatere la nivel european privind elaborarea unei politici de vecinătate într-un
context nou, cu mai multe state membre. Cu toate acestea, nu se nominalizau statele beneficiare ale

5
viitoarei politici, ci se definea conceptul de vecini, datorită caracterului fluctuant în abordare al
acestor categorii de ţări, al lipsei de planificare şi al divergenţelor de viziune între statele membre.
Ideea unei politici mai active a UE faţă de noii vecini, alţii decît Rusia, cum ar fi Ucraina şi
Moldova, a fost propusă pentru prima dată în 2002, de miniştrii de externe ai Marii Britanii şi
Suediei, deoarece Ucraina şi Moldova alături de Rusia şi Belarus, urmau să devină vecini direcţi ai
Uniunii după aderarea Poloniei şi României.
Politica Europeană de Vecinătate (PEV) reprezintă o nouă abordare în cadrul relaţiilor
dintre Uniunea Europeană şi vecinii săi, abordare ce o depăşeşte pe cea tradiţională bazată pe
cooperare. Această politică constituie un cadru de consolidare a relaţiilor de vecinătate şi vizează
intensificarea cooperării cu statele vecine UE lărgite în vederea creării unei zone de prosperitate
şi bună vecinătate, a unui „cerc de prieteni" la frontierele Uniunii.

6
 III. OBIECTIVELE POLITICII EUROPENE DE VECINĂTATE

Obiectivul principal al PEV este împărţirea beneficiilor aduse de extinderea UE din 2004
cu ţările sale vecine. Un alt obiectiv este cel stabilit prin Strategia Europeană de Securitate din
2003, şi anume creşterea securităţii în vecinătatea Uniunii extinse. Aceasta nu oferă statelor
vizate perspectiva aderării la UE, ci permite o relaţie privilegiată cu vecinii şi o mai bună
focalizare a eforturilor în domenii de importanţă vitală pentru apropierea statelor vizate de
standardele europene.
În 2011, UE a revizuit PEV și, ca reacție la evoluțiile din țările arabe, a pus un accent
mai mare pe promovarea democrației profunde și sustenabile și pe dezvoltarea economică
favorabilă includerii. Democrația profundă și sustenabilă include mai ales alegeri libere și
corecte, eforturi de combatere a corupției, independența sistemului judiciar, controlul democratic
asupra forțelor armate și libertatea de exprimare, de întrunire și de asociere. UE a subliniat și
rolul pe care societatea civilă îl joacă în procesul democratic și a introdus principiul „mai mult
pentru mai mult” în virtutea căruia UE dezvoltă parteneriate mai strânse cu acele țări vecine care
realizează progrese mai mari către reforma democratică.
În martie 2015, Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) au lansat un
proces de consultare în vederea unei noi revizuiri a PEV. Unul dintre principalele sale obiective
a fost de a adapta instrumentele politicii pentru a ține seama mai bine de aspirațiile specifice ale
țărilor partenere. În acest context, Parlamentul a adoptat la 9 iulie 2015 o rezoluție care
subliniază necesitatea unei abordări mai strategice, mai bine orientate, mai flexibile și mai
coerente a PEV. La 11 noiembrie 2015 a fost prezentată o comunicare din partea SEAE și a
Comisiei pe această temă, elaborată pe baza rezultatelor consultării.
La 18 mai 2017, SEAE și Comisia au publicat un raport privind punerea în aplicare a
revizuirii PEV. Raportul a evidențiat abordarea mai flexibilă și mai sensibilă, demonstrată de UE
în cadrul cooperării sale cu partenerii PEV și utilizarea mai eficientă a resurselor. La 27 martie
2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la situația de după Primăvara arabă și la calea
de urmat pentru regiunea MENA, care a recunoscut unele avantaje democratice din regiune, dar
a solicitat și alte reforme economice, democratice și sociale. La 19 iunie 2020, Parlamentul a
adoptat o recomandare adresată Consiliului, Comisiei și Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate privind Parteneriatul estic,
în perspectiva summitului din iunie 2020 în care a solicitat „[un] impuls continuu către o
cooperare eficace, [un] dialog intens și [un] parteneriat strâns în cadrul Parteneriatului estic”.
Comunicarea comună privind un parteneriat reînnoit cu țările din vecinătatea sudică: O
nouă agendă pentru Mediterana și planul de investiții pentru vecinătatea sudică care o însoțește,

7
publicate la 9 februarie 2021 de către Comisie și Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate și adoptate de Consiliul European la 19 aprilie 2021, urmăresc să
stabilească un nou program de relansare și întărire a parteneriatului strategic dintre UE și
partenerii săi din vecinătatea sudică.
O declarație comună din 24 februarie 2021 a președinților tuturor delegațiilor
Parlamentului European care se ocupă de țările din vecinătatea sudică propune organizarea unei
reuniuni la nivel înalt între UE și toți vecinii săi din sud, la care ar trebui invitați reprezentanți ai
societății civile și parlamente naționale pentru a defini împreună cele mai bune modalități de
punere în aplicare a acestui program într-un spirit de parteneriat autentic și de asumare comună.
Politica europeană de vecinătate îşi propune să prevină apariţia unor noi decalaje între
Uniunea Europeană extinsă şi vecinii săi, oferindu-le acestora din urmă posibilitatea de a
participa la diferite activităţi ale UE, printr-o cooperare mai strînsă în domeniile politic,
economic şi cultural, precum şi în materie de securitate.

8
 IV. PLANUL DE ACȚIUNI A POLITICII EUROPENE DE VECINĂTATE

La baza relaţiilor între statele membre ale UE şi vecinii săi trebuie să stea valori economice
şi politice împărtăşite, care ar putea astfel să contribuie la crearea unui spaţiu de stabilitate şi
cooperare regională, cît şi la consolidarea relaţiilor comerciale. Principalele domenii propuse
pentru politica de vecinătate asupra cărora UE şi potenţialii beneficiari trebuiau să-şi concentreze
eforturile, vizau:
- consolidarea dialogului politic, al cărui scop trebuie să fie mai degrabă îmbunătăţirea calităţii
discuţiilor, decît multiplicarea numărului de întîlniri la nivel înalt;
- cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, mai ales în gestionarea frontierelor şi a
problemelor migraţiei ilegale;
- cooperarea economică şi sporirea relaţiilor comerciale între Uniunea Europeană şi ţările din
jur;
- asistenţa financiară;
- adoptarea politicilor europene în diverse materii, cum ar fi protecţia consumatorilor, politicile
competiţionale, cercetare, educaţie, mediu etc.
Planurile de acţiune ale ţărilor vecine se află în centrul PEV. Acestea sunt documente politice
care stabilesc obiectivele strategice ale cooperării dintre ţările vecine şi UE. De asemenea,
planurile de acţiune conţin o listă globală de priorităţi fixate de comun acord pentru ţările
respective şi UE. Una dintre priorităţile majore este stimularea creşterii economice prin
îmbunătăţirea condiţiilor care fac posibile investiţiile durabile şi creşterea productivităţii. Printre
celelalte obiective politice favorabile creşterii economice, care au fost incluse în planurile de
acţiune, se numără:
 realizarea şi menţinerea stabilităţii macroeconomice prin aplicarea unor politici monetare
şi fiscale prudente;
 dezvoltarea cadrului pentru serviciile financiare în vederea îmbunătăţirii accesului la
finanţe, asigurări şi alte servicii financiare importante pentru întreprinderi;
 eliminarea obstacolelor administrative, legislative şi de reglementare care pot împiedica
înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor;
 garantarea siguranţei drepturilor de proprietate, a aplicării contractelor şi a protecţiei
investitorilor;
 îmbunătăţirea politicii concurenţiale;
 continuarea liberalizării comerţului;
 îndepărtarea restricţiilor privind fluxurile de capital;

9
  realizarea unor reforme instituţionale şi judiciare, inclusiv consolidarea capacităţilor;
 sprijinirea cercetării şi dezvoltării şi îmbunătăţirea calităţii educaţiei;
 combaterea corupţiei.
Planurile de Acţiune au la bază angajamentul pentru valorile comune: respectul pentru
drepturile omului, inclusiv drepturile minorităţilor; supremaţia legii; o bună guvernare;
promovarea unei bune relaţii cu vecinii; respectarea principiilor economiei de piaţă şi a
dezvoltării durabile. Un alt obiectiv al Planurilor de Acţiune a fost declarată apropierea în
politica externă a partenerilor. Evoluţia relaţiilor dintre UE şi statele vecine cu care Uniunea
Europeană semnează Planurile de Acţiune depinde totalmente de modul în care statul vecin
împărtăşeşte efectiv valorile comune citate mai sus.
Priorităţile Planului de Acţiuni a căror atingerea se va solda cu o apropiere de UE acoperă
mai multe domenii:
– dialogul politic – include probleme cum ar fi: lupta împotriva terorismului şi a proliferării
armelor de distrugere în masă, rezolvarea conflictelor regionale;
– politica economică şi socială - promovează participarea într-un număr de programe UE,
precum şi îmbunătăţirea interconexiunii şi a legăturilor fizice cu UE (transport, energie etc.);
– comerţ - prevede o deschidere mai mare a pieţei, în concordanţă cu principiile OMC şi
standardele UE;
– justiţie şi afaceri interne - o mai apropiată cooperare în domenii precum: managementul
frontierelor, migraţia, lupta împotriva terorismului, traficul cu fiinţe umane, droguri şi arme,
crima organizată, spălarea banilor precum şi criminalitatea economico-financiară.
Planurile de Acţiuni sunt diferenţiate, astfel încît să reflecte stadiul existent al relaţiilor UE
cu fiecare ţară în discuţie. Trasarea Planului de Acţiuni pentru fiecare stat-vecin depinde de
necesităţile şi capacităţile acestuia, în consideraţie fiind luate interesele ambelor părţi. De
asemenea s-a ţinut cont şi de: poziţia geografică, situaţia economică, nivelul de dezvoltare a
relaţiilor UE – statul vizat, reformele în derulare.
Planurile de Acţiune au ca marjă definită de timp o perioadă de 3-5 ani. Există posibilitatea
ca odată cu îndeplinirea priorităţilor stabilite de Planurile de Acţiune, acesta să fie înlocuit cu o
formă nouă de parteneriat privilegiat, reprezentată de „Acordurile Europene de Vecinătate”.

10
 V. SPAȚIUL TRANSFRONTALIER ÎN CONTEXTUL COLABORĂRII
Într-o accepţiune largă, zona transfrontalieră reprezintă spaţiul situat de o parte şi de alta
a frontierei, cu lăţimi ce variază între 30 şi 60 km, caracterizat printro variaţie sesizabilă a
fluxurilor umane şi materiale. Elementele determinante ce stau la baza definirii spaţiului
transfrontalier sunt date de structura şi configuraţia graniţelor de stat, ce imprimă fluxurilor
transfrontaliere anumite particularităţi legate de intensitate şi structură, cât şi de dispunerea
nucleelor de convergenţă locală care determină orientarea acestor fluxuri.
Există două tipuri de cooperare transfrontalieră: între statele membre ale Uniunii
Europene și între statele membre și statele nemembre. În primul caz, cooperarea transfrontalieră
contribuie la reducerea discrepanțelor și dezechilibrelor economice și sociale la nivelul UE și la
construirea unei dezvoltări omogene în interiorul UE. În cea dea doua situație, scopul cooperării
transfrontaliere este acela de a dezvolta relații de bună vecinătate cu statele aflate la granițele
UE, precum și sprijinirea dezvoltării economico-sociale și promovarea valorilor europene în
statele partenere, în contextul extinderii UE.
În lucrarea dată voi pune accent pe cooperarea tranfrontalieră între statele member și cele
nemembre ale UE.

 PROGRAMUL OPERAŢIONAL COMUN al Mării Negre 2007-2013

Programul Operaţional Comun al Mării Negre 2007-2013 (POC al bazinului Mării
Negre) este un program finanţat prin Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat (ENPI).
În acest Program participă 10 ţări ca Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Moldova,
Federaţia Rusa, Turcia, Ucraina, România şi Grecia.
Scopul principal al POC al bazinului Mării Negre este de a contribui la „o dezvoltare
durabilă în regiunea Bazinul Mării Negre”.
Cu ajutorul acestui Program, comunităţile din aceasta regiune vor fi încurajate să dezvolte
economia locală, soluţioneze problemele legate de mediu şi să promoveze interacţiunea dintre
populaţie.
POC al bazinului Mării Negre are ca bază trei priorităţi şi un component de asistenţă
tehnică. Fiecare din cele trei priorităţi este împărţită în acţiuni care sunt prezentate mai jos:
Prioritatea 1: Susţinerea parteneriatului transfrontalier pentru dezvoltarea economica şi socială
în baza resurselor comune cuprinde următoarele acțiuni:
- Consolidare accesului şi conexiunii între regiuni a noilor informaţii, comunicaţii, transport şi
comerţ.
- Crearea unei reţele de turism pentru promovarea iniţiativei de dezvoltare a turismului comun
şi a produselor tradiţionale.
11
- Crearea capacităţii administrative pentru elaborarea şi implementarea politicilor de
dezvoltare locală.
Prioritatea 2: Repartizare resurselor şi capacităţilor pentru protecţia şi conservarea mediului
înconjurător. Acțiuni:
- Consolidarea bazelor comune de cunoştinţe şi informaţii care este necesară pentru
soluţionarea problemelor legate de protecţia sistemelor fluviale şi maritime.
- Promovarea cercetărilor, inovaţiilor şi conştientizarea populaţiei în domeniul protecţiei şi
conservării ariilor protejate
- Promovarea iniţiativei de cooperare cu scopul modernizării tehnologiilor şi managementului
deşeurilor solide şi a apelor reziduale
Prioritatea 3: Sprijinul reţelei culturale şi educaţionale pentru stabilirea în regiunea Bazinului
unui mediu cultural comun:
- Promovarea reţelei culturale şi schimbul de educaţie în regiunea bazinului Mării Negre.
 PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMUN ROMÂNIA-REPUBLICA
MOLDOVA
Programul Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 contribuie la
atingerea obiectivului general al IEV de „progres către o zonă de prosperitate comună și
bună vecinătate între statele membre și vecinii lor”.
Strategia de intervenție se bazează pe o viziune comună privind dezvoltarea zonei
Programului și o viziune comună de dezvoltare pentru următorii ani în sectoarele decise a fi
sprijinit de Program. Abordarea strategică propusă se concentrează pe acele aspecte specifice ale
politiciI comune relevante pentru cooperarea transfrontalieră.
Conform documentului de programare pentru sprijinul UE pentru cooperarea
transfrontalieră IEV (2014-2020), Programul trebuie să abordeze următoarele obiective
strategice :
A. Promovarea dezvoltării economice și sociale în regiunile de pe ambele părți ale granițelor
comune;
B. Abordarea provocărilor comune în materie de mediu, sănătate publică, siguranță și securitate;
C. Promovarea unor condiţii şi modalităţi mai bune de asigurare a mobilităţii persoanelor,
mărfurilor și capitalului.
La începutul anului 2020, Autoritatea de management a Programului Operațional Comun
România-Republica Moldova 2014-2020 a demarat activitățile pentru pregătirea Programului
Interreg NEXT România-Republica Moldova aferent perioadei 2021-2027. În luna martie 2020
a fost constituit Comitetul Comun de Programare, structură care reunește reprezentanți ai

12
autorităților publice centrale și locale, precum și alte organizații partenere din cele două state și
este principalul decident în ceea ce privește etapa de programare. Componența instituțională a
Comitetului Comun de Programare poate fi consultată aici.
Aria programului este constituită din întregul teritoriu al Republicii Modova şi de
judeţele româneşti aflate la frontieră, respectiv Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi.
e întreaga durată a procesului de programare, au fost consultaţi actorii relevanţi de la nivel local
sau naţional (autorităţi publice locale, naţionale, reprezentanţi ai societăţii civile etc.), atât în
procesul de elaborare a analizei teritoriale, cât şi în ceea ce priveşte selectarea priorităţilor
programului, a grupurilor ţintă sau a potenţialilor beneficiari, precum şi în procesul de
identificare a unor proiecte mari de infrastructură care să fie dezvoltate în parteneriat, cu scopul
de a răspunde unor necesităţi comune.
Totodata, publicul a fost invitat să transmită propuneri privind proiectul de program care
a fost publicat atât în această secţiune a site-ului ro-md.net, cât şi pe site-ul MLPDA (România)
şi al Ministerului Finanţelor din Republica Moldova.
Programul Interreg VI-A NEXT România-Republica Moldova a fost aprobat de Comisia
Europeană pe data de 30 noiembrie 2022.

 PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMUN BAZINUL MĂRII NEGRE

2014-2020
Acest program, la fel ca și celelalte menționate anterior,face parte din Cooperarea
transfrontalieră a Uniunii Europene în cadrul Instrumentului european de vecinătate.
Programul operational comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 se bazează pe cadrul de cooperare
anterior, programul operațional Bazinul Mării Negre 2007-2013, în cadrul căruia au fost atribuite
și implementate 62 de proiecte în 8 țări din jurul Bazinului Mării Negre.
Programul dat s-a bazat pe următoarele obiective :
- Promovarea business-ului și antreprenoriatului în cadrul bazinului Mării Negre
- Promovarea coordonării protecției mediului și reducerea comună a deșeurilor maritime în
cadrul bazinului Mării Negre
- Promovarea comună a business-ului și antreprenoriatului în domeniului turismului și culturii
- Creșterea oportunităților de comerț transfrontalier și modernizarea sectorului agricol,
precum și a sectoarelor conexe
- Îmbunătățirea monitorizării comune a mediului
- Promovarea în comun a acțiunilor de conștientizare pentru a reduce deșeurile marine și din
râuri

13
 VI. CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Punându-se, din ce în ce mai mult accentul pe colaborare și susținere reciprocă,atât la

nivel regional, cât și internațional, programele de cooperare tranfrontalieră sunt o punte spre
atingerea unor culmi ale dezvoltării și afirmării Republicii Moldova pe arena internațională.
Totodată, prin intermediul Politicii Europene de Vecinătate și a programelor survenite din
aceasta , s-au finanțat și urmează să se mai finanțeze proiecte importante ce asigură
potențialul țării din punct de vedere economic, strategic, social și cultural.
Pe lângă toate acestea , cele 3 programe au inclus dimensiunea de gen și nondiscriminare
ca o tematică intersectorială. Argumentul care a determinat această abordare este faptul că
aceste teme vizează diferite sfere ale vieții și ar trebui să fie incluse în toate aspectele
relațiilor sociale.
Manualul operațional al Programului Operațional Comun de la Bazinul Mării Negre
2007-2013 a subliniat, de asemenea, ca principiile de realizarea a obiectivelor programului
includeau promovarea egalității de șanse, în special reducerea discriminării de gen și
promovarea contribuției femeilor la dezvoltarea economică și socială, durabilitatea ecologică
a activităților, în special a celor cu impact regional și promovarea integrării culturale și
înțelegerea reciprocă a comunităților din bazinul Mării Negre – fapt demn de toată
aprecierea în contextul prezenței inegalității de genuri.
În concluzie, cooperarea transfrontalieră la frontierele externe ale UE reprezintă o
prioritate-cheie în cadrul politicii europene de vecinătate. Adoptarea Instrumentului
European de Vecinătate și Parteneriat (IEVP) a îmbunătățit considerabil domeniul de
aplicare al cooperării transfrontaliere, atât calitativ, cât și cantitativ.

14
 BIBLIOGRAFIE
 Programul Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2007-2013
http://blacksea-cbc.net/programme/programme-documents/
 Strategia de țară al UE pentru Republica Moldova acoperă perioada 2007-2013
https://ec.europa.eu/europeaid/sites/devco/files/csp-moldova-2007-2013_en.pdf
 Legea nr. 295-XVI din 21 decembrie 2007 privind dezvoltarea regională în
Republica Moldova
 Fonduri oferite de UE https://www.fonduri-ue.ro/ro-bmn
 The EU’s relations with its neighbours, A survey of attitudes in the European
Union, Fieldwork: May-June 2007, Publication: September 2007, Special
Eurobarometer 285 / Wave 67.3 – TNS Opinion & Social, accesibil la:
http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_285_sum_en.pdf

 Comunicat de presă
European Neighbourhood Policy: A year of progress, Brussels, 24 November 2005,
IP/05/1467

15