Definirea temei alese

Politica Europeana de Vecinatate (PEV) reprezinta o noua modalitate de abordare a

relatiilor dintre UE si tarile vecine, modalitate care depaseste simpla cooperare intre
state vecine. PEV isi propune sa asigure cooperarea regionala si promovarea valorilor
europene (bazate pe democratie, prosperitate, stabilitate si securitate) in tarile vecine
UE, prin promovarea unui proces de integrare economica intensificata, printr-o
cooperare transfrontaliera intarita si prin prevenirea conflictelor. PEV reprezinta o
consecinta directa a ultimului val de extindere a UE, dand nastere unui tip nou de relatii
intre UE si vecinii sai (in special state incurajate sa continue procesele de reforma
structurala si institutionala si de democratizare). Pentru cele mai avansate state
partenere, exista si perspectiva participarii la PIU ca si cea a aderarii progresive la
anumite politici comune (cultura, mediu, cercetare, etc). “Generozitatea europeana”
apare ca justificata, deoarece in lipsa unei motivatii reprezentata de aderare, oferta UE
trebuie sa apara cat mai atractiva, astfel incat, pe de o parte, sa permita adoptarea
masurilor necesare creerii unui spatiu de securitate si stabilitate si, pe de alta parte, sa
limiteze, din partea statelor partenere, presiunile in directia aderarii. Cu alte cuvinte,
dupa cum foarte bine observa Ro-mano Prodi, la acea vreme Presedinte al Comisiei
Europene, esenţa strategiei UE fata de noii vecini este ”de a împărţi totul cu Uniunea,
mai puţin instituţiile”.
Politica europeană de vecinătate (PEV) se aplică în cazul următoarelor țări: Algeria,
Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel, Iordania, Liban, Libia, Moldova,
Maroc, Palestina, Siria, Tunisia și Ucraina. Ea urmărește consolidarea prosperității,
stabilității și securității tuturor.
PEV se bazează pe democrație, pe respectarea statului de drept și pe respectarea
drepturilor omului și este o politică bilaterală între UE și fiecare țară parteneră, însoțită
de inițiative de cooperare regională: Parteneriatul estic (PaE) și Uniunea pentru
Mediterana.
https://www.europarl.europa.eu/

Revista Academiei de Stiinte ale Securitatii Nationale - 1/2016

www.ipp.md/strategia Europeana

Politica europeană de vecinătate a fost elaborată în 2004, în primul rând spre a nu permite o nouă
împărţire a Europei, aşa cum s-a întâmplat în timpul Războiului Rece între Est şi Vest, de această dată
între statele membre ale UE şi cele aflate în afara acesteia, dar la frontiera sa. Un alt obiectiv a fost
consolidarea prosperităţii, a stabilităţii şi a securităţii, atât a statelor membr,e cât şi a celor din
vecinătatea Uniunii Europene.

Politica europeană de vecinătate se diferenţiază de procesul de extindere, neavând şi nepropunându-şi

această finalitate, dar nu influenţează şi nu condiţionează evoluţia prezentă şi viitoare a relaţiilor dintre
UE, în ansamblul său şi statele partenere. În anul 2011, UE a revizuit Politica europeană de vecinătate şi
a întărit importanţa acordată încurajării şi dezvoltării democraţiei reale şi sustenabile şi celei acordate
dezvoltării economice ce favorizează incluziunea socială, ca reacţie la revoltele care, în termeni
jurnalistici, sunt cunoscute drept "primăvara arabă", dar care în realitate au marcat revitalizarea
islamismului în ţările arabe.

Uniunea Europeană a dezvoltat principiul „mai mult pentru mai mult” în relaţia sa cu statele partenere,
principiu care de fapt individualizează fiecare relaţie în parte, în sensul de a oferi mai mult acelor state
care progresează mai semnificativ, în special în domeniul democraţiei. Astfel, cu ţările care progresează
semnificativ se dezvoltă parteneriate mai consistente.

Instrumentele pe care se bazează Politica europeană de vecinătate sunt în primul rând planurile
bilaterale de acţiune, care au fost negociate şi semnate între Uniunea Europeană şi douăsprezece state
vecine şi partenere, ce au aderat la această iniţiativă (trei ţări, respectiv Belarus, Libia şi Siria, nu au căzut
de acord asupra nevoii şi conţinutului unor planuri de acţiune, în timp ce cu Algeria procesul de
negociere este în desfăşurare). Acestea identifică şi stabilesc programe de reforme în domeniile
prioritare, adică politice şi economice, cuprinzând priorităţi ce vizează atât termene scurte, cât şi medii
(între trei şi cinci ani).

Politica europeană de vecinătate este fundamentată pe cele două tipuri de acorduri juridice în vigoare în
prezent între Uniune şi ţările partenere (mai vechile acorduri de parteneriat şi cooperare, care au fost
încheiate iniţial, urmate de acordurile de asociere, încheiate mai recent). Uniunea Europeană sprijină
realizarea obiectivelor stabilite în cadrul Politicii europene de vecinătate atât prin sprijin financiar cât şi
prin obiective de cooperare în plan politic şi tehnic.

Sunt utilizate, de asemenea, şi alte instrumente şi programe pentru finanţarea Politicii europene de
vecinătate, cum ar fi, de exemplu, Facilitatea pentru societatea civilă. În plus, Comisia Europeană sprijină
din punct de vedere financiar programele de parteneriat, acordând subvenţii statelor vecine partenere,
în timp ce Banca Europeană de Investiţii şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
suplimentează aceste ajutoare, acordând împrumuturi statelor partenere.

Planurile de acțiuni sunt semnate cu fiecare stat în parte. Planurile de

acțiuni prevăd colaborări în următoarele domenii: respectarea valorilor

comune, dialogul politic, dezvoltare economică și socială, comerț, piață

internă și reforme legislative, cooperarea în domeniul justiției, al libertății și

securității, integrarea în rețele de infrastructură,politica socială și contacte.

Planurile de acțiuni nu prevăd crearea unor instrumente și mecanisme și

susțin realizarea obiectivelor deja existente.

Planurile de Actiuni PEV constituie unul dintre instrumentele-cheie în vederea implementarii Politicii

Europene de Vecinatate.

Obiectivele Politicii Europene de Vecinătate:

Obiectivul principal al PEV este împărţirea beneficiilor aduse de extinderea UE din 2004 cu

ţările sale vecine. Un alt obiectiv este cel stabilit prin Strategia Europeană de Securitate din

2003, şi anume creşterea securităţii în vecinătatea Uniunii extinse.

Politica Europeană de Vecinătate nu oferă statelor vizate (statele din estul Europei şi statele

mediteraneene, şi din iunie 2004 şi statele sud-caucaziene) perspectiva aderării la UE, ci

permite o relaţie privilegiată cu vecinii şi o mai bună focalizare a eforturilor în domenii de

importanţă vitală pentru apropierea statelor vizate de standardele europene. Printre beneficiile

oferite de PEV se numără cele ce ţin de dezvoltarea economică şi social precum şi

obţinerea posibilităţii de acces pe piaţa internă şi integrarea în cadrul altor alte politici

europene:

•Educaţia, pregătirea profesională şi tineretul;

•Cercetarea;

•Cultura;

•Politica audio-vizualului

•Probleme de mediu;

Geneza:

Necesitatea unei Politici Europene de Vecinătate (PEV) se face acut simţită în 2003, cînd apare

problema creării a noi bariere în Europa după extinderea Uniunii Europene. În martie 2003,

Comisia Europeană în Comunicarea sa asupra Europei Extinse trasează principiile politicii de

vecinătate a şi pune accentul pe importanţa acordată de către Uniunii relaţiilor cu vecinii săi.

Conform acestei Comunicări, ajutorul financiar furnizat pînă acum statelor vecine, îndeosebi

prin programele TACIS şi MEDA, va fi suplimentat în viitor prin crearea unui nou instrument
financiar, Instrumentul European pentru Vecinătate şi Colaborare care va susţinea

implementarea politicii de vecinătate. În octombrie 2003, Consiliul European a salutat

iniţiativa şi a invitat Comisia şi Consiliul de Miniştri să o continue. Pe 12 mai 2004 Comisia

Europeană prezintă Comunicarea „Politica Europeană de Vecinătate. Strategia şi Rapoartele pe

Ţară” care stabileşte paşii concreţi de implementare a politicii de vecinătate şi modul de

extindere a beneficiilor lărgirii UE asupra noilor săi vecini.

Atingerea acestor scopuri urma să se facă prin definirea împreună cu ţările vecine vizate a

unui set de priorităţi ce vor fi notate în Planuri de Acţiune, care reprezintă documentul politic-

cheie în dezvoltarea relaţiilor dintre UE şi vecinii săi.

2.Continut, principii, documente de lucru

In loc de perspectiva integrarii

De la bun inceput, politica de vecinatate europeana este alaturata si distincta de politica de

largire a UE: totodata, aceasta politica nu poate fi considerata ca o etapa de “pregatire” a largirii,
deoarece statele carora li se adreseaza nu sunt vizate a fi integrate 4.

Desi interesanta aceasta politica ridica numeroase probleme conceptuale. Astfel, PEV nu poate

fi compatibila cu politicile sale din ultimul deceniu in Centrul si Estul Europei fara a oferi

promisiunea de a deveni “membre” in schimb promovand o clauza de “conditionalitate”? “A

apartine Europei” si “a se asocia Europei” sunt doua sintagme diferite atat prin ceea ce ofera

cat si prin procesualitate, cel putin pe termen scurt. PEV mizeaza pe presupunerea ca statele

vecine vor adopta politica sa si se vor adapta normelor sale asa cum au facut statele din

Europa Centrala si de Est, chiar si in lipsa unei oferte care sa includa beneficii clare in schimbul

eforturilor sale. La ora actuala, PEV este incapabila sa ofere doua beneficii pe care acestea si

le doresc foarte mult: accesul liber in UE si comertul liber al produselor agricole.

Statele incluse în Politica de Vecinătate Europeană:

În Est: Moldova, Ucraina, Belarus Uniunea Europeană şi Rusia au stabilit să dezvolte în

continuare parteneriatul strategic, deja existent, prin crearea celor patru spaţii comune,

conform deciziilor adoptate la summitul de la St.Petersburg Rusia din luna mai 2003.

În Caucazul de Sud: Georgia, Armenia, şi Azerbaidjan

În Zona Mediterană: Maroc, Algeria, Tunisia, Liban, Libia, Egipt, Israel, Iordania, Siria, Autoritatea
Palestiniană

România a susţinut proiectul Politicii Europene de Vecinătate încă de la apariţia PEV (în 2004), aflându-se
la vremea respectivă pe poziţia unui stat candidat, salutând public iniţiativa şi promovând activ
obiectivele şi principiile ce aveau să stea la baza sa.
România s-a numărat printre statele ce au solicitat reformarea PEV, în sensul îmbunătăţirii sale, pentru a
răspunde mai bine şi mai eficient atât nevoilor statelor partenere PEV cât şi provocărilor din zonă.
România sprijină obiectivul creării unei zone de stabilitate şi de securitate în vecinătatea sa estică, prin
urmare salută iniţiativele ce au drept obiectiv consolidarea cooperării regionale. Astfel, România a
întâmpinat cu interes Comunicarea Comisiei din mai 2009 cu privire la Lansarea oficială a Parteneriatului
Estic, precum şi dezbaterile ce au urmat. Este de menţionat aici că acest proiect a fost privit iniţial cu
oarecare reticenţă de Bulgaria şi de România, de teamă a nu fi cumva ştirbită importanţa şi atenţia
acordată proiectului Sinergiei Mării Negre.