UNIVERSITATEA ”DUNĂREA DE JOS” DIN GALAȚI

FACULTATEA TRANFRONTALIERĂ

Specializarea : RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

Disciplina : PERSONALITĂȚI ALE DIPLOMAȚIEI ROMÂNEȘTI

REFERAT

”NEAGU DJUVARA – DIPLOMAT ROMÂN”

ELABORAT:CULICOVSCHI Milena,RISE 3 Cahul

VERIFICAT: conf. univ. dr.ALEXANDRACHE Carmen

2022
 CUPRINS

I. INTRODUCERE .................................................................................................................3
II. EVOLUȚIA VIEȚII ............................................................................................................3
II.1Educație și studii
II.2Campania din Basarabia , Transnistria, Stockholm
II.3Anticomunism și exil
II.4Anii in Niger și doctoratul
III. ÎNTOARCEREA ÎN ROMÂNIA ..................................................................................... 4
IV. ACTIVITATE ISTORICĂ ................................................................................................ 5
V. TITLURI ONORIFICE ..................................................................................................... 6
VI. LUCRĂRI PUBLICATE ................................................................................................... 6
VI.1 Volume colective
VI.2 Volume omagiale
VII. CONCLUZII ........................................................................................................................ 8
VIII. BIBLIOGRAFIE ................................................................................................................. 8

2
 I. INTRODUCERE

Neagu Bunea Djuvara, cunoscut ca Neagu Djuvara  s-a născut la 18 august (stil vechi) / 31
august (stil nou) 1916 într-o familie aristocrată cu rudele din partea tatălui de
origine aromână, comercianți așezați în țările române la sfârșitul secolului al XVIII-lea, ce a dat mulți
oameni politici, diplomați și universitari de prestigiu.
Tatăl său, Marcel Djuvara, frate cu ministrul de externe Alexandru Djuvara, șef de promoție
la Politehnica din Berlin-Charlottenburg (1906) și căpitan de geniu în armata română, a murit în
cursul marii epidemii de gripă spaniolă din 1918. Tinca Grădișteanu, mama sa, aparținea ultimei
generații dintr-un neam de mari boieri munteni, Grădișteanu, înrudită cu mai toate familiile boiereşti
din Ţara Românească.
Familia sa, din partea tatălui, se ocupa (la 1820) cu comerțul vitelor și cerealelor „de la Brașov
până la Brăila”, iar la un moment dat, o parte a familiei s-a orientat către „profesiuni liberale”, și așa au
apărut intelectualii și politicienii din familia Djuvara. După primul război mondial, în
urma exproprierilor efectuate de statul român și crizei din 1929, familia devine relativ săracă, iar
mama (văduvă) hotărăște plecarea lor în străinătate.

II. EVOLUȚIA VIEȚII LUI NEAGU DJUVARA

2.1 Educație și studii

Neagu Djuvara și-a făcut studiile la Nisa (primii ani de liceu) și Paris, licențiat în litere
la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). În acei ani, Franța era plină de mișcări
radical socialiste (guvernul fiind socialist moderat), multe violențe și greve. Impresionat negativ de
aceste evenimente, tânărul Djuvara a devenit interesat de Mișcarea Legionară, ajungând un simpatizant
al acesteia.
Dându-și seama că „soluțiile radicale” și mișcările totalitare sunt nocive, partidul unic și
dictatura sunt idei groaznice ce duc la crime, a devenit adeptul economiilor de piață libere și
a democrațiilor parlamentare de tip vest-european.

2.2 Campania din Basarabia și Transnistria, Stockholm

A luat parte la campania din Basarabia și Transnistria ca elev-ofițer de rezervă (iunie–
noiembrie 1941), fiind rănit aproape de Odesa.
Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943 (Departamentul Cifru), în dimineața
zilei de 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm, în legătură cu negocierile de pace
cu Uniunea Sovietică, reprezentată de doamna Kollontai. Numit secretar de legație la Stockholm de

3
guvernul Sănătescu, a rămas în Suedia până în septembrie 1947, când comuniștii au preluat și acest
minister.
2.3 Anticomunism și exilul
Neagu Djuvara a fost un anticomunist convins, a colaborat timp de patru ani cu serviciile
secrete americane și franceze în vederea antrenării și parașutării de voluntari anticomuniști în
România ocupată de Sovietici.
Implicat în procesele politice din toamna lui 1947, hotărăște să rămână în exil, militând până
în 1961 în diverse organizații ale exilului românesc: secretar general al Comitetului de Asistență a
Refugiaților Români de la Paris, ziaristică la Radio Europa Liberă, secretar general al Fundației
Universitare „Carol I”.
2.4 Anii în Niger și doctoratul
În 1961, a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a stat douăzeci și trei de ani în calitate de
consilier diplomatic și juridic al Ministerului Afacerilor Străine din Niger, fiind concomitent profesor
de drept internațional și de istorie economică la Universitatea din Niamey.
Între timp, a reluat studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, a obținut doctoratul de stat
(docența) la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, sub conducerea cunoscutului sociolog și
filozof Raymond Aron. Mai târziu a obținut și o diplomă a prestigiosului Institut național de limbi și
civilizații orientale de la Paris (INALCO).

III. ÎNTOARCEREA ÎN ROMÂNIA

Din 1984 până după decembrie 1989, a fost secretar general al Casei Românești de la Paris,
după care s-a întors în țară. La Paris fiind, s-a înscris la școala de limbi orientale din capitala Franței,
iar după 4 ani, la vârsta de 72 de ani, și-a luat licența în sârbo-croată. Din 1991 și până în 1998, a fost
profesor asociat la Universitatea din București. A fost membru de onoare al Institutului de Istorie „A.
D. Xenopol” din Iași și al Institutului de Istorie „N. Iorga” din București.
În partea a patra a cărţii ”Amintiri din pribegie”, este descris şocul întoarcerii într-o Românie
traumatizată de comunism, adăpostind încă fantomele unui trecut absurd: „În contrast cu starea
mizerabilă a noilor cartiere periferice, clădirile nou-nouţe din uriaşul cartier din faţa şi din jurul Casei
Poporului mi-au părut a fi solide şi ostentativ luxoase. Palatul, el însuşi, m-a speriat – prea masiv, cu
două etaje sus, mai joase, absolut nejustificate în echilibrul ansamblului – apoi lungimea nemaivăzută
a coloanelor faţadei… Am găsit ansamblul copleşitor şi urât: un uriaş tort cu frişcă pentru o nuntă la
mahala. Mi s-a spus că cele două etaje superioare – inutile – fuseseră impuse de Ceauşescu pentru a fi
sigur că acest monument, aşezat în vale, deoarece era pe malul Dâmboviţei, era mai înalt decât oricare
altă clădire mai la deal din Bucureşti, inclusiv Casa Scânteii!”.

4
 IV. ACTIVITATEA ISTORICĂ

Neagu Djuvara a publicat în principal lucrări despre istoria României și a poporului român. O

bună parte din cărțile sale se referă la filosofia istoriei, concentrându-se în jurul problemei
obiectivității istoriei și istoriografiei.
Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la
îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică și perioada comunistă, afirmând că anumite părți
ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a servi scopuri politice. Ipotezele lansate de
Djuvara atrag deseori controverse și sunt văzute ca subminând identitatea națională română, precum
teoria sa că nobilimea din formațiunile statale medievale românești ar fi fost de origine cumană.
Neagu Djuvara a analizat în multe dintre cărțile sale relațiile pe care România le-a avut
cu Europa, plasând-o politic și cultural „între orient și occident”, caracterizând-o ca fiind
„ultima [țară] intrată în ceea ce se numește Concertul European”, referindu-se nu atât la aderarea
României la Uniunea Europeană din 2007, cât la orientarea politică a țării către un model politic și
cultural de natură occidentală. Acesta și-a exprimat scepticismul față de
politica multiculturalismului din Europa, pe care a considerat-o dăunătoare pentru stabilitate în
cadrul UE.
De asemenea, a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabile occidentului în cadrul politicii
românești, sugerând că societatea și cultura română nu pot fi clasificate ca occidentale, oferind ca
argumente credința ortodoxă, prezența multor elemente nelatinești în limba română modernă, precum
și istoria ultimelor veacuri.
A mai scris despre ceea ce el numește „hegemonia americană” și premisele acesteia, analizând
influența Statelor Unite ale Americii asupra politicii globale și, mai restrâns, asupra Europei. Djuvara
descrie eforturile SUA de a stabili ceea ce seamănă cu o hegemonie în Europa și alte părți ale lumii ca
un „război de șaptezeci și șapte de ani” care a avut loc pe parcursul veacului XX.
Neagu Djuvara a fost perceput ca un popularizator și demistificator al istoriei, publicând cărți
adresate celor tineri, precum și cărți care își propun să explice originea istorică a unor figuri de mit,
precum Dracula sau Negru Vodă. În memoriile sale, Neagu Djuvara își istorisește viața din exil
la Paris și Niamey.

5
 V. TITLURI ONORIFICE

 În 2010 i s-a conferit titlul de cetățean de onoare al Sinăii.

 Neagu Djuvara a primit la 30 octombrie 2012 titlul de Doctor Honoris
Causa al Universității din București, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat în Sala
Stoicescu a Palatului Facultății de Drept. Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost atribuit și
de către Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în urma ceremoniei din 5 decembrie
2012.
 În 2016 i s-a conferit Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler.
 La 25 august 2016, cu ocazia împlinirii vârstei de 100 de ani, i s-a conferit titlul de
cetățean de onoare al municipiului București „în semn de recunoaștere a activității în
domeniul culturii și istoriografiei românești”.
 La 15 martie 2017 i s-a acordat gradul de general de brigadă — cu o stea, în retragere.

VI. LUCRĂRI PUBLICATE

 Le droit roumain en matière de nationalité , Paris, 1940

 Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire, în Revue des études roumaines, Paris, 1973
 Civilisations et lois historiques, Essai d'étude comparée des civilisations, Mouton, Paris -
Haga, 1975 (premiată de Academia Franceză); carte tradusă în românește sub titlul „Civilizații și
tipare istorice”, Humanitas, 2012, 2013
 Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne, Humanitas, 1995 (Le pays
roumain entre Orient et Occident. Les Principautés danubiennes dans la première moitié du XIXe
siècle) 
 O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, seria Istorie,
Humanitas, 1999, 2006, 2008, 2010
 Cum s-a născut poporul român, seria Humanitas Junior, 2001
 Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii, seria Humanitas Junior, Humanitas, 2001
 De la Vlad Țepeș la Dracula vampirul, Humanitas, 2003
 Însemnările lui Georges Milesco: roman autobiografic, roman, 2004, 2011
 Există istorie adevărată?, Humanitas, 2004 și 2012 ISBN 978-973-50-3333-0
 Amintiri din pribegie, Humanitas, 2005, 2010; versiune franceză: Bucarest–Paris–Niamey et retour
ou Souvenirs de 42 ans d’exil (1948–1990);

6
 Thocomerius - Negru Vodă. Un voivod cuman la începuturile Țării Românești,
Humanitas, 2007, 2011
 Războiul de șaptezeci și șapte de ani și premisele hegemoniei americane (1914 - 1991). Eseu de
istorie-politologie, Humanitas, 2008
 Amintiri și povești mai deocheate, Humanitas, 2009 și 2016 ISBN 978-973-50-5489-2
 Ce-au fost „boierii mari” în Țara Românească? Saga Grădiștenilor (secolele XVI–XX),
Humanitas, 2010
 Răspuns criticilor mei și neprietenilor lui Negru Vodă, Humanitas, 2011
 Misterul telegramei de la Stockholm din 23 august 1944 și unele amănunte aproape de necrezut
din preajma dramaticei noastre capitulări, Humanitas, 2012
 O scurtă istorie ilustrată a românilor, Humanitas, 2013; tradusă și în limba engleză - A Brief
Illustrated History of Romanians;
 Trecutul este viu. Filip-Lucian Iorga în dialog cu Neagu Djuvara, Humanitas, 2014 

6.1 Volume colective

 Aromânii: istorie, limbă, destin (coordonator), Editura Fundației Culturale Române, 1996, Editura
Humanitas, 2012;
 Pot să vă mai enervez cu ceva? Interviuri între vehemență și emoție, Ed. Cartier, 2009;
 Care-i faza cu cititul? Ed. Art, 2010;
 Cărțile care ne-au făcut oameni, Ed. Humanitas, 2010;
 Intelectuali la cratiță. Amintiri culinare și 50 de rețete Ed. Humanitas, 2012;
 Evreii din România. Lucrările simpozionului din 17 februarie 2013. Contributori: Andrei
Oișteanu, Andrei Pleșu, Neagu Djuvara, Adrian Cioroianu; moderator Aurel Vainer, Ed. Hasefer,
București, 2013;
 Ferestre din București și poveștile lor, Ed. Peter Pan, 2015;
 Bucureștiul meu -  Neagu Djuvara , Andrei Pleșu, Dan C. Mihăilescu, Ioana Pârvulescu, ș.a. Ed.
Humanitas, 2016.
6.2 Volume omagiale
 George Rădulescu, Un secol cu Neagu Djuvara, Editura Adevărul, 2010, 2015
 444 de fragmente memorabile ale lui Neagu Djuvara, Humanitas, 2016

7
 VII. CONCLUZII
Deși unele dintre teoriile sale nu sunt acceptate de majoritatea istoricilor români, Neagu
Djuvara rămâne unul dintre cei mai importanți istorici români ai secolului XX, încurajând în general o
atitudine critică asupra istoriei românilor și a istoriei în general. Opiniile sale legate de glorificarea
nejustificată a istoriei naționale au atras la rândul lor critici din partea unor figuri politice naționaliste
în România, fiind catalogate drept „antiromânești”, și exercitând o influență nefavorabilă asupra
percepției de sine a românilor de acasă precum și a românilor din afara granițelor țării.
Unii dintre istoricii contemporani i-au contestat teoriile și calificarea ca istoric, numindu-l,
după propria-i afirmație, „amator”. Studiile sale în domeniu precum și doctoratul de stat în filosofia
istoriei acordat de Universitatea Sorbona sunt însă necontestate, iar scrierile sale au căpătat recent o
atenție sporită, datorată în mare parte popularității sale din România.
La vârsta de 100 de ani, Neagu Djuvara primea “Steaua României”, cea mai înaltă
decorație a statului Român, în semn de înaltă apreciere față de dăruirea cu care acesta și-a servit
patria. Istoric, filosof, jurnalist, diplomat și romancier, Neagu Djuvara rămâne a fi una dintre cele
mai îndrăgite personalități culturale din România, apreciat pentru spiritul său viu și pentru
erudiția sa. 

VIII. BIBLIOGRAFIE
 Neagu Djuvara: „Românul de azi nu mai știe ce a fost acum 200 de ani“, 13 septembrie
2013, Alexandra Constanda, ziarul  Adevărul
 https://www.iiccmer.ro/exil/exilul-romanesc-postbelic/personalitati/litera-d/neagu-djuvara-
1916-2018/
 https://editiadedimineata.ro/destin-departe-de-casa-neagu-djuvara-45-ani-de-exil/

 Interviu Neagu Djuvara, ultimul aristocrat, 16 decembrie 2010, Doinel Tronaru,  ziarul
Adevărul
 Interviu Neagu Djuvara - O viață sub semnul miracolului, 18 septembrie 2007, Rodica
Nicolae, Cariere Online
 Interviu Neagu Djuvara, istoric, diplomat, jurist: „Era foarte bună școala noastră, iar eu am
făcut la Sinaia“, 29 iunie 2012, Carmen Constantin,ziarul  Adevărul