Aspecte din activitatea diplomatică desfășurată de Neagu Djuvara

Neagu Djuvara s-a născut la 18 august (stil vechi) / 31 august (stil nou) 1916 la Bucureşti,
într-o familie în care tatăl, Marcel, căpitan de Geniu în armata română, se trăgea dintr-o
familie veche de celnici aromâni, iar mama, Tinca, aparţinea unei vechi familii de boieri,
Grădişteanu, înrudită cu mai toate familiile boiereşti din Ţara Românească.

Neagu Djuvara şi-a definitivat studiile liceale în capitala Franţei, apoi fiind licenţiat în litere
la Sorbona în 1937 şi doctor în drept la aceeaşi universitate, în anul 1940.

În anul 1937 se căsătoreşte în Franţa cu France Henriette Marie Gaillet, nepoata generalului
Jean Baptiste Estienne, cel care a inventat în 1916 carele de luptă (tancul), cei doi fiind
cununaţi de Monseniorul Vladimir Ghika, personalitate remarcabilă a vremii şi rudă cu mama
lui Neagu Djuvara.

În 1940 lansează, la Paris, volumul „La législation roumaine en matière de nationalité”.

Tot în 1940 revine în ţară pentru satisfacerea stagiului militar, iar între iunie şi noiembrie
1941, participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă. Ca
infanterist, Djuvara este rănit uşor la o mână, în faţa Odesei, iar şansa îi surâde, căci, după
trimiterea lui la Tiraspol pentru refacere, regimentul este angrenat, dezastruos, în cucerirea
Odesei, iar din cei 3.000 de oameni vor scăpa cu viaţă doar 92.

În mai 1943 intră prin concurs în Ministerul de Externe, la „direcţia cifru”, fiind apoi trimis de
Antonescu curier diplomatic la Stockholm, la 23 august 1944 (unde avea misiunea să o
contacteze pe doamna Kolontay, ambasadorul URSS la Stockholm, ca să reia negocierile de
pace cu guvernul Antonescu), cu doar câteva ore înainte de arestarea mareşalului, apoi fiind
secretar de legaţie la Stockholm (numit de guvernul Sănătescu) funcţie în care rămâne până în
septembrie 1947.Tot în 1940 revine în ţară pentru satisfacerea stagiului militar, iar între iunie
şi noiembrie 1941, participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de
rezervă. Ca infanterist, Djuvara este rănit uşor la o mână, în faţa Odesei, iar şansa îi surâde,
căci, după trimiterea lui la Tiraspol pentru refacere, regimentul este angrenat, dezastruos, în
cucerirea Odesei, iar din cei 3.000 de oameni vor scăpa cu viaţă doar 92.

Până în anul 1961, rămâne în exil, militând în diverse organizaţii, fiind secretar general al
Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris, apoi jurnalist la Radio Europa
Liberă şi secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”.

În anul 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, cu un contract de doi ani, în calitate de
consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent,
profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey. Şederea
sa în Africa se prelungeşte însă pentru o perioadă mult mai lungă.

În mai 1972 obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, apoi obţine şi
diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris pentru limba sârbo-
croată.
Între anii 1984 – 1989, este secretar general al Casei Româneşti de la Paris.

După Revoluţie, în 1990, revine în ţară, între anii 1991 şi 1998 este profesor asociat la
Universitatea din Bucureşti, la Facultăţile de Istorie şi de Ştiinţe Politice.

Devine membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi al Institutului
de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti. Este, de asemenea, membru de onoare al Fundaţiei
Culturale Erbiceanu.

În calitate de diplomat, Djuvara a fost implicat în organizarea mai multor expoziții culturale și
științifice, precum și în organizarea de conferințe și evenimente culturale.

Djuvara a fost implicat în eforturile de dezvoltare a relațiilor culturale și științifice între

România și alte țări, inclusiv prin intermediul fundației "Dacia-Brâncuși", pe care a înființat-o
împreună cu un grup de intelectuali români în Franța.

În timpul mandatului său ca ambasador al României în Regatul Unit, Djuvara a jucat un rol
important în dezvoltarea relațiilor economice și comerciale dintre cele două țări.

În general, activitatea diplomatică a lui Neagu Djuvara a fost marcată de un interes pronunțat
pentru promovarea culturii și istoriei românești în străinătate, precum și pentru dezvoltarea
relațiilor bilaterale cu alte țări.
 

În anul 2006, Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Naţional „Servicul Credincios” în grad
de Mare Cruce, iar în ianuarie 2008, a lansat activitatea Fundaţiei Calea Victoriei prin cursul
său de istorie „Cum am trăit secolul XX”.

Pe 5 martie 2010, primeşte din partea ambasadorului francez la Bucureşti ordinul Arts et
Lettres în grad de Ofiţer, din noiembrie 2012 este Doctor Honoris Causa al Universităţii din
Bucureşti şi din 5 decembrie 2012, deţine titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii
„Dunărea de Jos” din Galaţi.

La 9 august 2016, istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua
României” în grad de Cavaler, la împlinirea a 100 de ani de viaţă.

Este autorul a peste 20 de volume de istorie, diplomaţie, filosofie între care menţionăm „O
scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, seria istorie, Humanitas, 1999, „Între Orient
şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne”, ediţia a IV-a, Humanitas, 2006 (o
carte pitorească, unde cititorul descoperă viaţa ţărilor române de la începutul secolului al
XIX-lea şi un mod inedit, mai nuanţat, de a privi domniile fanariote), „Amintiri din pribegie”,
Humanitas, 2012 (o carte memorialistică, în care talentul de povestitor al autorului este bine
susţinut de biografia sa excepţională), „Aromânii: istorie, limbă, destin, Humanitas, 2012 sau
„O scurtă istorie ilustrată a românilor”, Humanitas, 2013.

În scrierile sale, Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria

românilor, punând la îndoială calitatea informaţiilor din perioadele interbelică și comunistă,
afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri
politice.

De asemenea, Djuvara a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabile occidentului în

politica românească, sugerând că societatea și cultura române nu pot fi clasificate ca
occidentale.

Deşi a primit şi numeroase critici pentru opiniile sale, Djuvara a rămas un înţelept original, un
om comunicativ şi un tip extrem de jovial şi elegant.

Istoricul Neagu Djuvara a murit la vârsta de 101 ani, la 25 ianuarie 2018.