UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT „ION CREANGĂ” DIN

CHIŞINĂU

Disciplina-Istoria literaturii române.Perioada postbelică

Tema referatului-Vintilă Horia și exilul românesc

A elaborat -Tarlapan Alexandra gr.31 Filologie

A verificat -Taburcean Polina,doctor în filologie,conferențiar

universitar interimar
 Cuprins

Date biografice………………………………pag. 3-5

Opere literare………………………………...pag.6-8

Exilul românesc…………………………….pag.9-10

Premiul Goncourt……………………………pag.11-13

Date bibliografice……………………………pag.14-15
S-a născut în 1915, în localitatea Segarcea, județul Dolj, Oltenia. A început școala primară
la Râmnicu Sărat și a terminat-o la București. A absolvit Colegiul Sfântul Sava. A studiat la
Facultatea de Drept, în paralel cu cea de Litere și Filozofie.
Aidoma altor intelectuali români de calibru mondial cu traiectorii
similare, Cioran, Eliade și Noica, Horia a fost atras de extrema dreaptă. A fost, timp de șase
luni, cuzist și a colaborat în perioada 1937 - 1941 cu revista antisemită Sfarmă-Piatră.

În anii 1940 - 1945, când Vintilă Horia a locuit la Roma și Viena, a fost parte a diplomației
românești, ca șef de cabinet la Ministerul Propagandei și, ulterior, atașat de presă la Roma.
Reprezentarea la Roma a fost întreruptă în anii conducerii statului român de alianța
dintre guvernul mareșalului Ion Antonescu și legionari. A revenit în diplomație, de data
aceasta la Viena. Când România întoarce armele împotriva Germaniei (august 1944), Vintilă
Horia și soția lui, Olguța (n. Teohari), sunt internați într-un lagăr german. La sfârșitul
războiului, cei doi soți pleacă în Italia. Aici, Vintilă Horia îl cunoaște pe Giovanni Papini,
scrie și publică în reviste italiene, dar situația economică grea a Italiei postbelice îl determină
să plece mai departe, în Argentina (primăvara lui 1948). Va sta la Buenos Aires până în
martie 1953, când se întoarce în Europa, și anume în Spania, unde are o activitate literară
susținută și se face cunoscut.

În 1946, Tribunalul Poporului din România l-a condamnat în contumacie la 25 ani muncă
silnică, pentru crime de război, în baza legii 312/1945, art 2: [indivizi care] „s-au pus în slujba
hitlerismului sau fascismului și au contribuit prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor
politice sau la aservirea vieții economice a țării în detrimentul intereselor poporului român.”
Completul de judecată care l-a condamnat pe Vintilă Horia era format din:
președinte: Alexandru Voitinovici; doi membri, „judecători ai poporului,” doi învățători, un
muncitor CFR, un comerciant, un fost consilier la Camera de Muncă, un „judecător delegat,”
un grefier, un acuzator public și un singur magistrat. Fiica scriitorului, Cristina Horia, a inițiat
o acțiune judiciară în vedera abolirii acestei sentințe emise de un tribunal politic de tip
sovietic

În articolele sale publicate între anii 1937-1941, Vintilă Horia s-a remarcat prin elogiile aduse
lui Benito Mussolini, Adolf Hitler, național-socialismului și fascismului în general. A
colaborat cu ziarul fascist Sfarmă-Piatră, condus de Nichifor Crainic. Totodată, a criticat în
mai multe rânduri forma de guvernare democratică și a practicat un discurs instigator la ură
împotriva evreilor în timpul Holocaustului, când aceștia erau supuși persecuției și exterminării
sistematice.[14] După emigrarea sa în Argentina, în anul 1948, Vintilă Horia a fost redactor la
ziarul neolegionar „România” și colaborator al ziarului „Însemnări”, editat de Radu Ghenea,
legionar și apropiat al lui Corneliu Zelea Codreanu.

Vintilă Horia a considerat că fascismul este o revoluție spirituală și o operă de renaștere a

Europei. După declanșarea războiului din Est, a justificat masacrele anti-evreiești întreprinse
de trupele române. De asemenea, a considerat că principalii inamici ai României și Europei
sunt democrații, evreii și masonii, acuzându-i pe aceștia că sprijină comunismul.
Eeste singurul scriitor român distins cu Premiul Academiei Goncourt. Acordat în 1960 pentru
romanul Dumnezeu s-a născut în exil şi contestat imediat de oficialităţile de la Bucureşti, cu
sprijinul larg al stângii comuniste franceze, premiul (care nu i s-a retras niciodată) atestă
creaţia unui scriitor şi gânditor cu o profundă vibraţie creştină şi a unui stilist de reputaţie
mondială. A scris enorm, în diverse genuri, în română, franceză, spaniolă şi italiană. A fost
tradus în peste douăzeci de ţări. Toate cărţile sale exprimă credinţa în renaşterea spirituală.
"Rădăcinile noastre - spune el -, fără să ştim, se întind în sus, către acolo unde nimic nu se
schimbă." Gândirea filosofico-literară a lui Vintilă Horia se încadrează într-o „dreaptă ideală”,
unde toate imperiile decad; „nu supravieţuieşte decât imperiul etern al spiritului”.

Cititorii vor descoperi o extraordinară forţă morală în fiinţa acestui scriitor care n-a încetat
nici o clipă să-şi mărturisească iubirea pentru Ţara în care s-a născut. Întoarcerea avea pentru
el sensul revenirii în patria binelui, la rădăcinile credinţei. „Mai devreme sau mai târziu,
fiecare lucru şi fiecare fiinţă se vor întoarce la locul lor, pentru ca ordinea divină să nu aibă de
suferit.”

Poezia sa, legata strans de atmosfera literara de esenta traditionalista, se apropie de poezia
epocii sale, fiind, "in spiritul creatiei lirice interbelice", opera "unui profesionist al scrisului,
cultivat si exigent cu sine" (Alex. Stefanescu). Dupa observatia aceluiasi critic literar, in
contact cu modelele straine, poezia sa nu a fost influentata in vreun fel, Vintila Horia
dovedindu-se nereceptiv la poezia occidentului. Aceasta confera creatiei sale poetice o
anumita unitate si un echilibru, date de incadrarea tematica in universul obisnuit al liricii
epocii interbelice - dragostea, atasamentul fata de pamant si de natura, evocarea copilariei,
lumea spirituala populara -exprimate in aceeasi cizelare specifica prozodiei clasice. Este un
artizan al versului in care uneori emotia artistica sparge carapacea nivelatoare a
profesionalismului.

Vintilă Horia a murit în anul 1992.

Centenarul nașterii lui Vintilă Horia a fost sărbătorit în decembrie 2015 prin colocvii la
Madrid, Craiova, Alba Iulia, Deva și prin lansări de carte la Segarcea, locul natal al
scriitorului
Consiliului Local al orașului Segarcea (județul Dolj), prin Hotărârea nr. 60 din 27 noiembrie
2015, i-a atribuit titlul de cetățean de onoare - post mortem. La cererea Institutului Elie
Wiesel, i s-a retras titlul la 10 februarie 2016
 Operă literară

Romane
 Acolo și stelele ard, Editura Gorjan, București, 1942
 Dieu est né en exil, Fayard, Paris, 1960
 Le Chevalier de la Résignation, Fayard, Paris, 1961
 Les Impossibles, Fayard, Paris, 1962
 La septième lettre, Le roman de Platon, Pon, Paris, 1964
 Une femme pour l’Apocalypse, Julliard, Paris, 1968
 El hombre de las nieblas, Plaza y Janés, Barcelona, 1970
 El viaje a San Marcos, Magisterio Español, Madrid, 1972
 Marta o la segunda guerra, Plaza y Janés, Barcelona, 1982
 Persécutez Boèce, L’Age d’Homme, Lausanne, 1987
 Un sepulcro en el cielo, Planeta, Barcelona, 1987
 Les clefs du crépuscule, L’Age d’Homme, Lausanne, 1988
 Mai sus de miazănoapte, Cartea Românească, București, 1992

Nuvele
 El despertar de la sombra, Editora Nacional, Madrid, 1967.
 Informe último sobre el Reino H, Plaza y Janés, Barcelona, 1981.
 Moartea morții mele, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1999.
 El fin del exilio, Cuentos de juventud, Criterio Libros, Madrid, 2002.

Jurnale

 Journal d’un paysan du Danube, Table Ronde, Paris, 1966;

 Scrisori din Exil, vol.I si II, corespondența dintre Vintilă Horia și fratele său Alexandre
Castaing (1972-1992), 2011, 350p.;
 Jurnalul unui fost sagetator, Ed. Vremea, București, 2015.

Eseuri
 Pepi Sánchez,Prensa Española, Madrid, 1972.
 Mester de novelista,Prensa Española, Madrid, 1972.
 Encuesta detrás de lo visible, Plaza y Janés, Barcelona,1975.
 Introducción a la literatura del siglo XX. (Ensayo de epistemología literaria), Gredos, Madrid,
1976.
 Consideraciones sobre un mundo peor, Plaza y Janés, Madrid, 1978.
 Literatura y disidencia, Ed. Rioduero, Madrid, 1980.
 Los derechos humanos y la novela del siglo XX, Magisterio Español, Madrid, 1981.
 Mai bine mort decât comunist, Phoenix, București, 1990.
 Dicționarul Papilor, Editura Saeculum I.O., 1999. Poesía y libertad, Madrid, Ateneo,
1959.
 La rebeldia de los escritores soviéticos,Rialp, Madrid, 1960.
 Quaderno italiano, Pisa, 1962.
 Giovanni Papini, Wesmael-Charlier, Paris, 1963.
 Juan Dacio, Diccionario de los Papas. Prefacio de Vintila Horia. Editorial Destino,
Barcelona 1963. (Juan Dacio este pseudonimul lui Vintilă Horia.)
 Platon, personaje de novela, Ateneo, Madrid, 1964.
 España y otros mundos,Plaza y Janés, Barcelona, 1970.
 Viaje a los Centros de la Tierra,Plaza y Janés, Barcelona, 1971.

Poezie
 Procesiuni, Ed. Pavel Suru, București, 1936.
 Cetatea cu duhuri, Ed. Pavel Suru, București, 1939.
 Cartea omului singur, Ed. Pavel Suru, București, 1941.
 A murit un Sfânt, Valle Hermoso (Argentina), 1952.
 Poesia romaneasca noua. Antologie, Colecția “Meșterul Manole”, Salamanca, 1956.
 Jurnal de copilărie, Fundația Regală Universitară Carol I, Paris, 1958.
 Viitor petrecut, Salamanca, 1976.

Cărți
 Sanda Stolojan, Au balcon de l’exil roumain à Paris: avec Cioran, Eugène Ionesco,
Mircea Eliade, Vintilă Horia…, Paris, L ’Harmattan, 1999.
 Crenguța Gânscă, Vintilă Horia. Al zecelea cerc: eseu despre o trilogie a exilului, Cluj-
Napoca, Dacia, 2001.
 Marilena Rotaru, Întoarcerea lui Vintilă Horia, Ideea, București, 2002.
 Cecilia Latiș, Arhitecturi paralele: Marguerite Yourcenar –Vintilă Horia, Suceava, Editura
Universității din Suceava, 2003.
 Cecilia Latiș, Polifonii creatoare: paralelă între creația lui Marguerite Yourcenar și a lui
Vintilă Horia, Suceava, Editura Universității din Suceava, 2003.
 Pompiliu Crăciunescu, Vintilă Horia - Translittérature et Réalité, Editura L’Homme
Indivis, Veauche, Franța, 2008.
 Georgeta Orian, Vintilă Horia, un scriitor împotriva timpului său, Cluj-Napoca, Limes,
2008.
 Pompiliu Crăciunescu, Vintilă Horia - Transliteratură și Realitate, București, Curtea
Veche, 2011.
 Sonia Elvireanu, Fața întunecată a lui Ianus – Vintilă Horia, Dumitru Țepeneag, Norman
Manea, Gabriel Pleșa, Editura Tipo Moldova, Colecția „Academica”, Iași, 2013.
 Nicolae Florescu, Vintilă Horia între „ieșirea din a exista și intrarea în a fi”, București,
Editura Jurnalul Literar, 2014.

Teze de doctorat
 Monica Nedelcu, La obra literaria de Vintila Horia. El espacio del exilio en cuatro
novelas francesas (L’œuvre littéraire de Vintila Horia. L’espace de l’exil dans quatre
romans français), Madrid, Universidad Complutense, Colección Tesis Doctorales, 1989.
 Claudia Drăgănoiu, La prose littéraire d’exil : Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu
et L. M. Arcade (Proză literară de exil: Vintilă Horia, Constantin Virgil Gheorghiu și L.
M. Arcade), Strasbourg, Faculté des Lettres, Université de Strasbourg, 2011.
 Manuela Alexe, Représentations de l’espace dans la prose de Vintilă Horia (Reprezentări
ale spațiului în proza lui Vintilă Horia), Școala doctorală de studii literare și culturale,
Universitatea din București, 2012.
 Renata-Simona Georgescu, L’image de la Roumanie chez Vintilă Horia, Petru Dumitriu
et Paul Goma, Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 2013.
 Alina Elena Costin, Vintilă Horia: Exil et création, Facultatea de Litere, Universitatea
« Alexandru Ioan Cuza », Iași, 2013.
 Sonia Elvireanu, Fața întunecată a lui Ianus – Vintilă Horia, Dumitru Țepeneag, Norman
Manea, Gabriel Pleșa, Facultatea de Istorie și Filologie, Universitatea „1 Decembrie
1918” din Alba Iulia, 2013.
 Premiul Goncourt
În noiembrie 1960, romanului lui Dieu est né en exil îi este atribuit Premiul Goncourt.
Autorul, stabilit la Paris (între 1960-1964), respinge oferta ambasadei române de a intra în
rolul de reprezentant al scriitorimii României comuniste. Guvernul român, cu sprijinul
comuniștilor francezi, începe o campanie de denigrare a scriitorului, atribuindu-i – printr-un
dosar falsificat – un trecut de legionar. Sub presiunea acestei campanii, Vintilă Horia refuză
premiul Goncourt. Dar, conform regulamentului Premiului Goncourt nu poate fi anulat. El
rǎmâne atribuit, dar nedecernat. Romanul a fost distins în 1961 la Milano cu o medalie de aur
(Medalla de Oro de „Il Conciliatore” - a se vedea Vintilă Horia, El despertar de la sombra,
Madrid, Editora Nacional, 1967. Alte premii: “Bravo para loshombres que unem en la
verdad”, Madrid (1972) și Premiul Dante Aligheri, Florența (1981).
Vintilă Horia se întoarce în Spania în 1964, unde continuă să scrie, în spaniolă și în franceză.
Vintilă Horia este singurul scriitor român distins cu Premiul Academiei Goncourt, acordat
pentru romanul „Dumnezeu s-a născut în exil” din 1960.

Contestat dur de mediile literare de extremă stânga de la Paris, care reproşau juriului că a
premiat un fost membru al unui partid fascist, scriitorul a renunţat la acest premiu, printr-o
scrisoare adresată juriului Academiei Goncourt. Premiul însă nu i-a fost retras niciodată.

La începutul lunii decembrie 1960, ziarul Le Monde puncta finalul acestui caz „atrăgând
atenţia, într-un articol semnat de Robert Escarpit, asupra faptului că un premiu literar
încununează o carte şi nu are nici o legătură cu biografia autorului”.

„Diversă ca expresie, ficţională şi eseistică, redactată în patru limbi neolatine, încărcată de

livresc şi vertebrată în acelaşi timp de exil, ca topos fundamental, opera lui Vintilă Horia se
alătură ilustrei triade a lui Mircea Eliade, Emil Cioran şi Eugen Ionescu printr-o creaţie
simptomatică pentru destinul intelectualităţii româneşti şi de aiurea, supusă totalitarismului de
azi şi de ieri”, spune criticul şi istoricul literar, Mircea Muthu.
 Exilul românesc
„Exilul nu înseamnă a pleca dintr-un loc pentru a trăi în alt loc. Pentru scriitor, exilul este o
tehnică a cunoaşterii. Pentru mine, dragostea, exilul şi moartea sunt cele trei chei ale
cunoaşterii”. Revenind obsedant în universul tematic al romanelor sale „poliistorice”, cele trei
experienţe gnoseologice, amintite de V. Horia într-un text publicat în 1991 în revista
canadiană Cuvântul Românesc, jalonează traseele existenţiale ale eroilor confruntaţi cu
„teroarea Istoriei”, proiecţii, oreşte, ale unui artist plasat între două lumi şi bântuit de dileme
identitare. Romane ale unor iniţieri şi ale unor încercări de cucerire a eternităţii, Dumnezeu s-
a născut în exil, Cavalerul resemnării, Mai sus de miazănoapte fixează în decoruri „istorice”
destinele unor eroi prototipici pentru care exilul utopic (interior) reprezintă, până la un punct,
una din căile exorcizării unei istorii „demonice”.

Romanul lui Vintilă Horia propune istoria unei metamorfoze spirituale, a unei „metanoia”
prin intermediul unei mitologii a artistului, „legitimate” prin raportarea la marile mituri
întemeietoare (Pitagora, Zamolxis, Hristos sunt principalele fguri mitice la care apelează
scenariul parabolic), o parabolă cu multiple paliere care îşi „luminează” reciproc
semnificaţiile: o parabolă a condiţiei umane a cărei temă e enunţată spre final de eroul-narator
(„bătălia între subiect şi trup, între timp şi eternitate”), una despre condiţia creatorului şi a
creaţiei şi, nu în ultimul rând, o parabolă politică totalitară.

Personajele lui Vintilă Horia sunt arhetipuri; destinele lor construiesc o imagine a Istoriei
purtând amprenta unei vocaţii utopice a exilatului, care rezolvă – în spaţiul ficţiunii –
contradicţiile unei lumi pe dos prin proiectarea ei în mit, „singura transcendenţă posibilă a
unei lumi desacralizate”

„Mi-am transformat de la început exilul într-o căutare permanentă a adevărului, lucru pe care-l
oglindesc cărţile mele dintotdeauna“

„În ceea ce priveşte un articol apărut în 1938, în care făceam elogiul lui Adolf Hitler, acesta
ilustra atitudinea mea din primăvara acelui an, când timp de trei luni, am simpatizat cu
naţional-socialismul. Mi-am dat repede seama că mă înşelasem, mi-am retras admiraţia şi am
scris, de atunci şi până la sfârşitul războiului, articole în care atacam principiile unui partid şi
ale unei ideologii cu care un creştin nu putea fi de acord. Am scris, tot în acea epocă, articole
împotriva fascismului, într-o vreme în care Mussolini îşi manifesta simpatia pentru Ungaria.
Dacă aş fi mers la Ambasada reperistă, bineînţeles, aş fi fost iertat şi nimeni nu şi-ar fi adus
aminte de scurta mea perioadă nazistă. Cu toate riscurile, am preferat să rămân fidel mie
însumi. Din această fidelitate, împotriva tuturor furtunilor pe care duşmanii le-au dezlănţuit
împotriva mea, îmi e ţesută soarta. În acest fel, mi-am transformat de la început exilul într-o
căutare permanentă a adevărului, lucru pe care-l oglindesc cărţile mele dintotdeauna.“
Fragment dintr-un articol scris de Vintilă Horia în „Cuvîntul românesc“ din ianuarie 1991, în
care explică refuzulomenirii de a merge la Ambasada României în 1960 şi scandalul în jurul
premiului Goncourt.

Trăind o viaţă zbuciumată, Vintilă Horia este supus la diferite probe existenţiale; în ciuda
acestora are o atitudine perseverentă. Având întotdeauna această atitudine reuşeşte să
depășească orice obstacol: „Trebuie să trăieşti în înfruntarea permanentă cu tot. În
polemos. Dacă accepţi viaţa ca pe o bătălie, pe care, până la urmă, tu o câştigi trecând în
eternitate, adică învingând timpul, atunci capeţi un stil de luptător, de cruciat sigur de
victorie. Altfel, printre atâtea necazuri circumstanţiale (care sunt singurele biete arme ale
inamicului Timp) te pierzi, te macini şi te frămânţi inutil. Singura poziţie acceptabilă e
bucuria de a fi în bătălie, ştiind dinainte că vei câştiga”

Opera lui Vintill Horia inci nu se cunoagte in totalitate gi merti o atenlie deosebit[ pentru importanfa
gi implicaliile pe care ie are la nivel european, mondial, gi, mai ales, nalional, in ciuda thptului (sau
tocmai pentru) c[ a fost elaborati in exil, intr-un moment istoric care gi-a pus amprenta asupra
acesteia, asupra relaliilor interumane, asupra formei de a gindi Ei a acliona a persoanelor, asupra
relaliilor intre state.

Date bibliografice

Apud Cornel Ungureanu, Vintilă Horia. Spiritul vienez, în „Jurnalul literar”, serie nouă,
anul III, nr. 23 – 26/septembrie 1992, p. 7.
Cristian Radu, Publicistica lui Vintilă Horia, în „Tribuna”, serie nouă, an VIII, nr.
46/14 – 20 noiembrie 1996, p. 1.
Vintilă Horia, Journal d’un paysan du Danube, Éditions de la Table Ronde, Paris, 1966,
p. 13: „Exilul meu începe la vârsta de opt luni. Iată un alt fapt înscris cu precizie în
povestea mea” (trad. DMV).
Apud Marian Popa, „Vintilă Horia: un constructor de sfârşituri pentru vechi
începuturi noi”, în vol. Istoria literaturii române de azi pe mâine, vol. I, Editura
Fundaţia Luceafărul, Bucureşti, 2001, p. 1193.
Cornel Ungureanu, „O introducere în literatura exilului”, în vol. La vest de Eden. O
introducere în literatura exilului, Editura Amarcord, Timișoara, 1995, p. 8.
Vintilă Horia, Journal d’un paysan du Danube, ed. cit., p. 14: „Mă dedublez. Şi când
scriu aceste cuvinte, nu mă refer la visele mele, ci la dubla mea existenţă ca
scriitor. Căci însuşi faptul de a scrie acest jurnal reprezintă o dedublare” (trad.
DMV).
Mircea Eliade, „Destinul culturii româneşti”, în vol. Împotriva deznădejdii. Publicistica
exilului, Ediţie îngrijită de Mircea Handoca, cu o prefaţă de Monica Spiridon,
Editura Humanitas, Bucureşti, 1992, pp. 28 – 37 („Uniunea Română”, ianuarie –
martie 1949).