Nicolae Iorga

Membru al Academiei Române

(06 iunie 1871 - 27 noiembrie 1940)

Nicolae Iorga nascut pe 17 ianuarie 1871, Botoşani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnic, judeţul Prahova) a
fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru,
parlamentar, prim-ministru, profesor universitar şi academician român. După cum a afirmat George
Călinescu, Iorga a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”.

Primii ani

Strămoşii lui Nicolae Iorga se pare că erau de origine aromână, veniţi din zona Pindului, deşi
istoricul nu s-a identificat niciodată explicit şi fără echivoc cu această etnie. Părinţii lui au fost
Nicu Iorga, avocat, şi Zulnia Iorga, născută Arghiropol. Numele de botez este Niculae, acesta
fiind şi motivul pentru care, în majoritatea cazurilor, în timpul vieţii s-a semnat N. Iorga. Numele
Nicolae apare târziu şi rar din mâna sa, fiind covârşitor folosit ulterior, la reeditarea (cenzurată şi
parţială) a scrierilor sale. Soţia lui Nicolae Iorga a fost Catinca.

Studiile

După studii elementare şi gimnaziale în Botoşani, termină Liceul Naţional din Iaşi în 1888.
Absolvă Universitatea din Iaşi într-un singur an cu diploma "magna cum laude". Continuă
studiile universitare la Paris, Berlin şi Leipzig, obţinând doctoratul (1893) la numai 23 de ani.

Un patriarh al culturii române

Iorga devine in 1893, la numai 23 de ani, membru corespondent al Academiei Române. În 1894,
la 24 de ani, obţine prin concurs catedra de istorie la Universitatea din Bucureşti. Din 1911 este
membru activ al Academiei Române. Începând din 1908 ţine cursuri de vară la Vălenii de
Munte, judeţul Prahova.

Dotat cu o memorie extraordinară, cunoştea istoria universală şi în special pe cea română în cele
mai mici detalii. Nu este cu putinţă să-ţi alegi un domeniu din istoria românilor fără să constaţi
că Nicolae Iorga a trecut deja pe acolo şi a tratat tema în mod fundamental. În timpul regimului
comunist opera sa istorică a fost în mod conştient ignorată, istoria României fiind contrafăcută în
concordanţă cu vederile regimului de către persoane aservite acestuia. Iorga a fost autor al unui
număr uriaş de publicaţii, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume şi 25.000 de
articole.

Opera sa istorică cuprinde diverse domenii: monografii de oraşe, de domnii, de familii, istoria
bisericii, a armatei, comerţului, literaturii, tipăriturilor, a călătorilor în străinătate etc. Câteva din
publicaţiile mai importante: Studii şi documente cu privire la istoria românilor, în 25 volume
(1901-1913), Istoria imperiului otoman în 5 volume (apărută în limba germană: Geschichte des
osmanischen Reiches, 1908-1913), Istoria românilor în 10 volume (1936-1939). Ca literat,
Nicolae Iorga a scris poezii, drame istorice (Învierea lui Ştefan cel Mare, Tudor Vladimirescu,
Doamna lui Eremia, Sfântul Francisc din Asisi şi altele), volume memorialistice (Oameni cari
au fost, O viaţă de om, aşa cum a fost). În 1903 a preluat conducerea revistei Sămănătorul.
Ca istoric literar, a publicat: Istoria literaturii române în secolul al XVIII-lea (vol. I-II, 1901);
Istoria literaturii religioase a românilor până la 1688 (1904); Istoria literaturii româneşti în
veacul al XIX-lea, de la 1821 înainte. În legătură cu dezvoltarea culturală a neamului (vol. I,
1907, vol. II, 1908, vol. III, 1909); Istoria literaturii româneşti (vol. I, 1925, vol. II, 1926, vol.
III, 1933)); Istoria literaturii româneşti contemporane (1934); Istoria literaturii româneşti.
Introducere sintetică (1929).
Ca om politic, a fost co-fondator al Partidului Naţionalist-Democrat, în anii 1931-1932 Prim-
ministru şi Ministru al Educaţiei Naţionale. Membru al parlamentului în mai multe legislaturi,
Iorga era un reputat orator, temut de adversarii săi politici.

Contribuţii

Nicolae Iorga a fost fondatorul (1920) şi director al Şcolii Române din Paris ("Fontenay-aux-
Roses"). A editat şi condus numeroase ziare şi reviste ("Neamul românesc", "Revista istorică",
"Revue Historique du Sud-Est-Européen", "Floarea darurilor" etc.). Unul dintre doctrinarii
sămănătorismului (a condus revista "Sămănătorul" în perioada 1905-1906).

A întocmit numeroase volume de izvoare, documente (Notes et extraits pour servir à l'histoire
des Croisades au XV-e siècle, 6 vol., Studii şi documente cu privire la istoria românilor, 31 vol.
ş.a.). Deşi structural refractar subordonării faptului istoric unui sistem filosofic, a îmbogăţit
gândirea istorică cu o nouă viziune, dominată de factorul spiritual şi întemeiată pe unele
"permanenţe", coordonate ale dezvoltării istorice. În domeniul istoriei naţionale, a elaborat
monografii şi sinteze de mare valoare (Istoria lui Mihai Viteazul, Istoria bisericii româneşti şi a
vieţii religioase a românilor, Istoria armatei româneşti, 2 vol., Istoria comerţului românesc, 2
vol., Geschichte des rumänischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen, 2 vol., Istoria
românilor, 10 vol. ş.a.) şi a integrat istoria României în istoria universală (La place des
Roumains dans l'histoire universelle, 3 vol.), relevând originalitatea culturii româneşti şi
interdependenţa istoriei poporului român cu istoria altor popoare. Contribuţia la cercetarea
istoriei universale (Geschichte des Osmanischen Reiches, 5 vol., Cărţi reprezentative în istoria
omenirii, Histoire de la vie Byzantine, 3 vol.), la cercetarea istoriei literaturii române, ca şi
vastitatea operei şi preocupărilor sale, îl situează între marii istorici ai lumii.
Împreună cu un grup de profesori, fizicieni şi alţi oameni de ştiinţă a ajutat la pornirea mişcării
de cercetaşi din România şi la dezvoltarea organizaţiei Cercetaşii României.

Sfârşitul

Nicolae Iorga a avut un sfârşit tragic, fiind ridicat de la vila sa din Sinaia şi asasinat la 27
noiembrie 1940 de către legionari. Membrii Gărzii de Fier îl considerau responsabil de uciderea
comandantului lor, Corneliu Zelea Codreanu în timpul regimului de autoritate monarhică a
regelui Carol al II-lea, când în urma unei scrisori deschise adresate de Codreanu către Iorga,
acesta fiind şi consilier regal, i-a intentat proces şi liderul legionarilor a fost condamnat pentru
calomnie. Ulterior, Codreanu a fost asasinat din ordinul regelui. După aflarea veştii despre
asasinarea lui Iorga, 47 de universităţi şi academii din întreaga lume au arborat drapelul în bernă.

Istoriografie

Activităţile ştiinţifice ale lui Iorga reflectă credinţele sale de-o viaţă. Fiind un naţionalist moderat
şi un apărător al tradiţionalismului ţărănesc (aspect observabil şi din asocierea sa cu
Sămănătorul), Iorga a devenit interesat în documentarea istoriei domeniilor rurale din vechea
Valahie şi Moldova. Constatând lipsa de surse privind istoria română din Evul Mediu şi
încercând să descrie procesul de tranziţie de la Dacia romană la un popor vorbind o limbă
romanică (vezi Originile românilor), Iorga şi-a concentrat eforturile în direcţia cercetării modului
în care au fost păstrate obiceiurilor romane în zonele rurale.

Cronologie
1871- 06- iunie Se naşte, la Botoşani, Nicolae Iorga, fiul avocatului Nicu Iorga şi al
Zulniei, născută Arghiropol.
1878-1881 Urmează şcoala primară din Botoşani, obţinând premiul I la sfârşitul fiecărui
an.
1881-1886 Urmează liceul la Botoşani. E tot premiant întâi. Dă meditaţii şi în 1884
publică primele articole în foaia „Românul”, scoasă de unchiul său Emanuel Arghiropol
în oraşul Roman.
1886-1888 Continuă liceul la Iaşi, cu aceleaşi excelente rezultate. Învaţă strălucitor
greaca şi latina. Franceza şi italiana le cunoştea din primii ani de liceu.
1888 Se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi.
1889 Cu dispensă de la Ministerul Învăţământului îşi trece toate examenele într-un singur
an. Absolvă Facultatea de Litere, specialitatea literatură franceză, cu „Magna cumm
laude”.
1890 E numit profesor de latină la Ploieşti, unde nu se prezintă. Se căsătoreşte cu Maria
Tassu; călătoreşte în Italia şi Elveţia; beneficiază de o bursă de studii în Franţa şi se
înscrie la L’École Pratigue des Hautes Études, secţia istorie-filosofie.
1891 Îşi pregăteşte la Paris lucrarea de diplomă; se
perfecţionează în cunoaşterea limbilor engleză, daneză, olandeză,
suedeză şi norvegiană; colaborează la Enciclopedia Franceză.
1893 Pleacă la Berlin, apoi la Leipzig, unde îşi pregăteşte teza de doctorat, publicată în
limba franceză.
1894 Lucrează în arhivele din Germania şi Italia. Revine în ţară cu o bibliotecă de 10000
de volume şi mii de documente copiate în arhivele din Europa.
1895 Cătoreşte în Italia, Austria şi Olanda. E numit profesor universitar provizoriu, la 1
noiembrie, deschizându-şi cursul cu lecţia „Despre utilitatea studiilor istorice”.
1896-1897 La 9 aprilie este ales membru corespondent al Academiei; publică rapoarte
consulare prusiene din Iaşi şi Bucureşti.
1898 Începe să conferenţieze la „Ateneul Român”; călătoreşte în Austria şi Italia în
scopuri ştiinţifice.
1899 Cercetări în arhivele din Transilvania. Activitate bogată în cadrul Academiei. Are
numeroase colaborări la publicaţii străine de specialitate.
1900 În urma unui conflict cu membrii secţiei de istorie a Academiei încetează a mai ţine
comunicări în acest for până în
1904. Divorţează de Maria Tassu. Depune spre premiere la Academie „Istoria literaturii
române în secolul al XVIII-lea”.
1901 Se căsătoreşte cu Ecaterina Bogdan, sora istoricului şi slavistului Ioan Bogdan.
Marele istoric german Karl Lamprecht îi propune să scrie o istorie a românilor pentru
colecţia sa de istorie universală. Apare „Istoria literaturii române în secolul al XVIIIlea”,
care inaugurează lunga serie a celei mai cuprinzătoare istorii literare din cultura română.
1903 Începe să colaboreze la „Sămănătorul”.
1904 Vede lumina tiparului „Istoria literaturii religioase a românilor până la 1683”.
1905 Ajunge director al revistei „Sămănătorul”, căreia îi va imprima o orientare foarte
precisă, rămasă în istorie sub numele de „sămănătorism”. Ideile lui găsesc partizani
devotaţi şi apar chiar reviste care se revendică de la ele.
1906 La 13 martie, Iorga rosteşte o fulminantă conferinţă în apărarea drepturilor limbii
naţionale, provocând o mişcare de masă în Piaţa Teatrului Naţional împotriva unui
proiect spectacol în limba franceză. Apare primul număr al publicaţiei de lungă durată
„Neamul românesc”, iar în toamnă Iorga abandonează direcţia „Sămănătorului” în urma
neînţelegerilor care-l acuză a fi transformat revista într-o tribună personală.
1907-1909 Apare „Istoria literaturii române în secolul al XIX-lea”, în trei volume. Iorga
scoate noi publicaţii prin care îşi continuă activitatea de la „Sămănătorul: Floarea
darurilor” în 1907 şi „Neamul românesc literar” în 1908. Se hotărăşte să se statornicească
la Vălenii-de-Munte unde îşi instalează o tipografie şi înfiinţează faimoasa lui
Universitate populară.
1910 Este ales membru activ al Academiei Române. Face să apară săptămânalul „Neamul
românesc pentru popor”.
1911 Rosteşteste discursul de recepţie la Academie intitulat„Două concepţii istorice”.
1914 Întemeiază „Institutul de Studii Sud-Est European”. Ia atitudine contra războiului
mondial, „acest odios masacru”.
1915 Începe să editeze „Revista istorică”.
1916-1917 Militează prin vorbă şi faptă pentru victoria poporului român în lupta de
reintregire naţională şi documentează prin lucrări istorice apartenenţa Transilvaniei la
România.
1918 Devine deputat şi apoi preşedinte al primei Adunări a deputaţilor din România
reîntregită.
1919 Devine membru al Institutului Franţei.
1920 Apare „Istoria literaturilor romanice în dezvoltarea şi legăturile lor” care va avea
trei volume.
1921 Îşi deschide cursul La Sorbona şi înfiinţează Şcoala română de la Fonteney-aux-
Roses lângă Paris. Este sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 50 de ani. „Ramuri”
scoate un volum omagial.
1923 Ia fiinţă „Fundaţia Iorga” pentru care donează casa şi biblioteca sa din Bucureşti.
1924 Organizează şi conduce primul congres internaţional de bizantinologie care are loc
în Bucureşti.
1926-1928 Apar la Paris cele patru volume ale monumentalei opere „Essai de synthese de
l'histoire de l'humanite”.
1928 Începe să apară revista „Cuget clar”. În toţi aceşti ani,Iorga călătoreşte şi
conferenţiază neobosit în toate ţările europene, e primit cu fast de mari universităţi care-i
decernează titlul de doctor honoris causa, iar în 1930 vizitează Statele Unite ale Americii.
1929 După ce, în 1927, fusese numit decan al Facultăţii de Litere, acum, devine rector al
Universităţii din Bucureşti. Tipăreşte „Istoria literaturii române. Introducere sintetică”,
alcătuită dintr-un număr de prelegeri universitare.
1931 Preşedinte al Consiliului de Miniştri până în 1932.Începe să-şi publice „Memoriile”.
Dovezi numeroase şi impresionante ale recunoaşterii internaţionale a operei sale, acum şi
în toţi anii următori.
1933-1934 Iorga ia o atitudine tot mai fermă împotriva pericolului fascist, a
expansionismului german şi a ascensiunii politice a Gărzii de Fier.
1934 Apar câteva opere fundamentale şi anume „O viaţă de om aşa cum a fost”, „Istoria
literaturii româneşti contemporane”, „Oameni cari au fost”, „Histoire de la vie
byzantine”.
1935 Circa 180 de conferinţe în ţară şi în străinătate. Publică „La place de Roumains dans
l'histoire universalle”, „Istoria lui Mihai Viteazul”, etc.
1936 Apare primul volum din „Sfaturi pe întunerec”, conţinând conferinţe ţinute la radio,
şi tot primul din impunătoarea „Istoria românilor” care va număra în final nu mai puţin de
11 volume. Scoate noua serie din „Cuget clar” cu semnificativul subtitlu „Noul
Sămănător”, în ale cărui pagini desfăşoară nedrepte capmanii polemice contra literaturii
moderne.
1937-1940 Ani de muncă încordată şi de luptă neînfricată împotriva primejdiei fasciste.
Legionarii îl ameninţă cu moartea.
Articolele publicate în aceşti ani sunt un exemplu de conştiinţă civică. Lucrează la un
mare proiect de sinteză, un fel de istorie universală, „Istoriologia umană”. Continuă să
conferenţieze peste hotare, continuă să primească cele mai înalte onoruri ştiinţifice,
continuă să-i apară volume peste volume. 1940 Atmosfera politică se înăspreşte în
condiţiile create de declanşarea războiului la 1 septembrie 1939. După Dictatul de la
Viena şi instaurarea regimului antonescian, libertăţile democratice sunt abolite aproape în
totalitate. În semn de protest, Iorga suspendă apariţia ziarului său „Neamul românesc”.
După cutremurul din 10 noiembrie, care-i avariază casa de la Vălenii-de-Munte, se mută
în vila sa de la Sinaia unde lucrează mai departe la „Istoriologia umană”. Într-un
asemenea moment, la 27 noiembrie după amiază, este ridicat de legionari şi asasinat cu
ferocitate în aceeaşi noapte. A doua zi trupul neînsufleţit este decoperit în
apropiere de Ploieşti.

Astfel s-a stins Nicolae Iorga, cea mai vie forţă de creaţie apoporului său, omul celor
1250 de cărţi şi al celor 25000 de articole.
Publicatii

Bizanţ după Bizanţ. Bucureşti, Editura Enciclopedică Română,

1972, 304 p.

Conferinte

Ce e Bizanţul : Conferinţă la Universitatea Liberă (Mart.1939).

Bucureşti, 1939, 22 p.