CENTRUL DE EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ ȘI FARMACIE „RAISA PACALO”

Nicolae Iorga
A elaborat:Stașcu Angela,gr.337
Profesor:Guja Veronica
Nicolae Iorga (născut Nicu N. Iorga,
n. 5 iunie 1871, Botoșani – d. 27 noiembrie 1940,
Strejnic, județul Prahova) a fost un istoric, critic literar
, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist,
memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru,
profesor universitar și academician român.
Este cunoscut în lume ca medievist,
bizantinist, romanist, slavist, istoric al
artelor și filozof al istoriei. După cum a afirmat
George Călinescu, Iorga a jucat în cultura
românească, în primele decenii ale secolului
XX, „rolul lui Voltaire”.
După studii elementare și gimnaziale în Botoșani, a
urmat Liceul Național din Iași în 1888. A absolvit
Universitatea din Iași într-un singur an cu diploma
"magna cum laude", apoi a continuat studiile
universitare la Paris, Berlin și Leipzig, obținând
doctoratul (1893) la numai 23 de ani.
A fost cofondator al partidului Partidul
Naționalist-Democrat în 1910, membru
al Parlamentului, președinte al Camerei
Deputaților și al Senatului, ministru, A predat la Universitatea din
și, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru. București, la cea din Paris și la alte
instituții de învățământ academice și a
  fondat Congresul Internațional de
Studii Bizantine și Institutul de Studii
Copil minune, polimat și poliglot Sud-Est Europene (ISSEE).
cu o activitate științifică prolifică A transformat orașul Vălenii de Munte
Iorga a scris 1003 volume, într-un centru academic și cultural.
12755 articole și studii și 4963 recenzii
aceasta culminând cu Istoria României,
în zece volume.
 Sămănătorul și scandalul din 1906
 În 1903, Nicolae Iorga a devenit unul dintre conducătorii revistei Sămănătorul. Din
acest moment s-a distanțat de influența lui Maiorescu, renunțând la Junimism și
afiliindu-se unei curentelor etno-naționalist și neoromantic pe care le promova
revista.
 În 1905, anul în care istoricul Onisifor
Ghibu îi devine prieten apropiat și discipol,
a scris 23 de titluri distincte, printre care două
volume din Geschichte des Rümanischen
Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen
(„O istorie o românilor în contextul formării
naționale”) în germană, Istoria românilor în chipuri
și icoane, Sate și mănăstiri din România ("Villages and
Monasteries of Romania") și eseul Gânduri și sfaturi ale unui om ca oricare altul.
 Istoriografie
■ Activitățile științifice ale lui Iorga reflectă credințele sale de-o viață. Fiind un
naționalist moderat și un apărător al tradiționalismului țărănesc (aspect observabil
și din asocierea sa cu Sămănătorul), Iorga a devenit interesat în documentarea
istoriei domeniilor rurale din vechea Valahie și Moldova.

■ Constatând lipsa de surse privind istoria română

din Evul Mediu și încercând să descrie procesul
de tranziție de la Dacia romană la un popor vorbind
o limbă romanică (vezi Originile românilor), Iorga
și-a concentrat eforturile în direcția cercetării modului
în care au fost păstrate obiceiurilor romane în zonele rurale.
 Asasinarea lui Iorga

■ În anul 1940 regimul lui Carol al II-lea s-a prăbușit.

Neașteptata cedare a Basarabiei și Bucovinei de nord
sovieticilor a șocat societatea românească și l-a revoltat
pe Iorga.
■ Nicolae Iorga a fost obligat să părăsească domiciliile
din București (unde deținea o casă nouă în cartierul Dorobanți)
și din Vălenii de Munte din cauza cutremurului din noiembrie 1940.
Moartea lui Iorga a generat consternare și a cutremurat comunitatea academică.
După aflarea veștii asasinării lui Iorga, 47 de universități și academii din întreaga
lume au arborat drapelul în bernă.
Discursul funerar a fost ținut de istoricul
francez exilat Henri Focillon, din New York,
numindu-l pe Iorga „una dintre personalitățile
legendare plantate, pentru eternitate, în pământul
unei țări și în istoria inteligenței umane"
Cadavrul savantului este ridicat de la marginea
drumului în dimineața zilei de 28 noiembrie 1940.