- Voievozii Transilvaniei-

1.Mercurius (1103; 1111-1113)

În 1111, într-un document emis de regele Coloman al Ungariei este menționat primul conducător
laic al Transilvaniei, Mercurius, principes Ultrasilvanus (Mercurius, principe al Țării de dincolo
de Păduri), cu capitala la Bălgrad (azi Alba Iulia).
Mercurius a domnit în 1103 și între 1111 și 1113.
În plan politic, la 1111 sunt atestaţi Mercurius, "princeps Ultrasilvanus" şi Simion, catolic, în
calitate de "episcopus Ultrasilvanus.
2.Leustachisu Ratot
Leustachius Rátót (Eustachius) a fost mai întâi comite de Dăbâca. În 1176 este menționat și ca
voievod al Transilvaniei (Leustachius Voyvoda).
Cu acordul regelui Ungariei, Béla al III-lea, voievodul Transilvaniei Leustachius Rátót este
trimis împreună cu comandantul Ampud– Ban al Slavoniei și Palatin al Ungariei, să lupte în
imperiul bizantin sub conducerea împăratului Manuel Komnenos, împotriva turcilor selgiucizi
aflați în regiunea antică din Asia Mică numită Frigia. La data de 17 septembrie 1176, are loc
Bătălia de la Myriokephalon, încheiată prin înfrângerea forțelor militare creștine.
Leustachius din familia Rátót , conform unui decret regal din 1230, a servit ca voievod al
Transilvaniei din 1176 până în 1196, astfel fiind prima persoană "documentată" care a detinut
acest titlu,"Eustachius voivoda".
Rátót ( Ráthold sau Rátold ).Potrivit lui Simon de Kéza și alți cronicari, strămoșii lui erau italieni
din Caserta , Napoli , cu numele Rathold și Oliver care s-au stabilit în Ungaria în jurul anului
1097 în timpul domniei lui Coloman, regele Ungariei . Au venit în Ungaria alături de Felicia din
Sicilia , membră a dinastiei normande Hauteville, ea devenind regină consortă a Ungariei.
Voievodul Transilvaniei, Leustachie, alături de palatinul Ampud* (Ompud), a fost însărcinat să
conducă întăririle maghiare trimise în Imperiul Bizantin împotriva Imperiului Selgiuc în bătălia
de la Myriokephalon din 1176. Bătălia s-a încheiat cu victoria selgiucilor.

*Ampud sau Ampod,Apod( latină : Ompudinus ; a murit 1186) aristocrat în Regatul Ungariei în
a doua jumătate a secolului al XII-lea. El a fost Banul Slavoniei şi Palatinul Ungariei. În 1176, a
fost unul dintre cei doi comandanți ai trupelor auxiliare maghiare, alături de Voievodul
Transilvaniei ,Leustachius Rátót
3. Legforus
Neavând multe informaţii despre el voi bifurca spre situaţia dimprejur.
Legforus (decedat după 1200) a fost un nobil distins, care a servit ca voievod al Transilvaniei din
1199 până în 1200, în timpul domniei lui Emeric .Titlul său de voievod este documentat de cel
mai timpuriu statut regal din 1199. „Legforus voieuda”
4. Eth
Eth de Geregye (Écs; a murit după 1215) a fost un nobil care a servit ca voievod al Transilvaniei
și ispán (jupân) al județului Fehér în 1200, în timpul domniei regelui Emeric. Eth indeplinit
funcţia de jupân al județului Újvár în 1201 și al județului Kolozs în 1215.
Eth a fost primul membru cunoscut al familiei Geregye, originar din zonele de frontieră ale
județelor Vas și Zala din Transdanubia. Concomitent cu funcţia de voievod, Eth a devenit
proprietar de pământ în Transilvania, când a primit primele donații regale în județul Bihor și în
împrejurimi pentru urmașii săi, care au fost numiți „domnii Berettyó” (sau Barcău în limba
română) Fiul lui era judecătorul regal Paul Geregye, prin urmare, era bunicul voievodului
Nicolae Geregye.
5.Gyula Kan
Clanul Kán a fost una dintre cele mai influente și mai bogate clanuri de-a lungul secolului al
XIII-lea - puterea sa reală a fost fundamentată de Gyula Kán, care a fost voievodul Transilvaniei,
ispan (jupân) în Alba Iulia (1201) şi în alte județe, respective Ban, până în 1235. După moartea
regelui Andrei al II-lea, regele Béla al IV-lea l-a încarcerat fiind acuzat de infidelitate. A murit ca
prizonier în jurul anului 1237. Fiul lui Gyula a fost László (bunicul lui László Kán), cel care
apare în documentele emise între 1217 și 1245.
În 1217, ca maestru cavalier, participă la Cruciada lui Andrei al II –lea. După invazia tătară face
parte din aristocraţia de conducere, în funcția de palatin și ban slavon.
6.Miklos/Nicolae + Benedict fiul lui Konrad
Miklós (Nicolae I, a fost menționat pentru prima dată ca ispán (vine) din județul Sopron în 1198.
A fost ban al Slavoniei, ispán al județului Zala și ispán al județului Bihar în 1199. A fost numit
voievod al Transilvaniei în 1201. Mai târziu a ocupat funcția de ispán din județul Újvár în 1203.
Următorul voievod fiind Benedeh, fiul lui Korlát (Konrad). Se ştie că a primit de la regele
Imre(Emeric) satul Márton din judeţul Şopron.
Korlát fia Benedek (Benedict, fiul lui Korlát; a murit după 1221) a fost voievod al Transilvaniei
de două ori: 1202-1206, respectiv 1208-1209. A fost căsătorit cu Tota de Fraknó (sau Tota
Bajóti). Ca și conducător al armatei lui Andrei al II-lea, a cucerit Halychyna, unde a fost numit
guvernator în 1206. Așadar, în documentele ulterioare, el a fost pomenit ca și dux. În 1209–1210
a participat la un complot împotriva lui Andrei al II-lea, conspirație care a eșuat. Benedict a fost
condamnat la exil și deposedat de proprietăți.
7. Smaragd
Smaragd II , judecător regal (1205-1206), voievod al Transilvaniei (1206-1208)
Smaragd (Smaragdus) sau Zsámbéki era numele unui clan din Regatul Ungariei. Strămoșul
clanului a fost un cavaler francez care s-a numit pe atunci "Aynard de Champagne”. S-a stabilit
în Ungaria în jurul anului 1186 în timpul domniei lui Béla III. a Ungariei ,primind ca dar regesc
regiunea Zsámbék. Numele său a fost scris mai târziu în maghiară sub numele de Ajnárd. S-a
căsătorit cu o cu o aristocratică maghiară, numele ei nu este cunoscută. Fiul lui a fost botezat
Smaragd și, ca atare, a devenit cunoscut sub numele de Smaragd I-ul.
El şi fiii lui au construit Mănăstirea Premont din Zsámbék în memoria Sfântului Ioan
Botezătorul, ruinele fiind încă vizibile. Au construit un castel la Pilis fiind proprietari şi la
Perbál.
Sumbuk (Zsámbék de astăzi în județul Pesta) este mai mult decât probabil o formă alterată a
cuvântului „Șampanie”. Smaragd I, fiul lui Ainordi de Champagne, vine

Smaragd II , judecător regal (1205-1206), voievod al Transilvaniei (1206-1208)

Smaragd III , arhiepiscop de Kalocsa (1257–1265), vice-cancelar (1254–1258)

Voievodul Smaragd al II-lea ocupă demnități importante între 1205 și 1222: curialis comes
(judecător la curtea regelui), ispán al Szolnok-ului, voievodul Transilvaniei (1206) și ispán al
Bihorului (1208-1209). În 1208 apare în documente ca proprietar al Szeghalom și Csökmő,
aceasta este prima mențiune referitoare la averiile clanului Smaragd. Între 1214 și 1222 este
ispan al Bratislavei, iar în 1222 devine ispán al comitatului Bács. În documentele din anii 1217-
1218, numele lui apare între cei 16 însoțitori al lui Andrei al II-lea, la Cruciada a V-a, încercând
o recucerire a Țării Sfinte.
8. Mihail Kacsis
Mihail Kacsics a fost voievod al Transilvaniei între 1209 și 1212, fiind succesorul lui Benedict,
fiul lui Conrad(1208 - 1209).(postat ieri)
Ca membru al unei familii nobiliare originare din nordul Ungariei, în timpul în care a slujit ca
voievod, Mihail a primit feude în părțile răsăritene ale comitatului Cluj.A fost primul voievod
care a primit proprietăți în Transilvania, în jurul anului 1210.
Numit ulterior ban al Sloveniei,a părăsit Ardealul
păstrându-și probabil moșiile.
L-a urmat la conducere Berthold de Andechs-Merania, arhiepiscop de Calocea (1212 - 1213).
( mâine e rândul lui)
Mihail Kacsics a ocupat demnitatea de voievod al Transilvaniei a doua oară, venind la conducere
în 1222.
A avut doi fii, Leustach, strămoșul familiei Zagyvafői, și Falkos, strămoșul familiei Szécsényi.
Fratele său, Simon, fusese unul dintre primii mari seniori din nordul Ungariei, care s-a stabilit in
Ardeal, pentru o scurtă perioadă însă, moșiile fiindu-i confiscate pentru implicarea în complotul
din 1213, complot care viza asasinarea reginei Gertrude a Ungariei. Din cauza neloialității lui
Simon, o parte din aceste terenuri au fost câștigate în 1228 de către Dénes (Dionysius) Tomaj
(vistiernic, ulterior voievod al Transilvaniei, 1233–34), care este considerat întemeiătorul
familiei Bánffy.
Membri notabili al clanului Kacsics.

Michael Kacsics (decedat după 1228), Voievodul Transilvaniei între 1209 și 1212, Banul
Slavoniei 1212

Simon Kacsics (decedat după 1228), Voievod al Transilvaniei în 1215, Banul Slavoniei în 1213

Farkas, Stăpânul purtătorilor de cupru pentru regină în 1298, tatăl lui Thomas Szécsényi .

Simon Kacsics (decedat după 1327), comite al Secuilor* între 1321 și 1327

Kónya Szécsényi (decedat după 1367), Banul Croației între 1366 și 1367

Matthias Geréb (decedat în 1489), Banul Croației între 1483 și 1489

*Comitele secuilor (în maghiară székelyispán, în latină comes Sicolorum) a fost conducătorul
comunității secuiești din Transilvania în cadrul Regatului Ungariei. Comiții îndeplineau atribuții
administrative, judiciare și militare. Ei administrau scaunele secuiești, plus Țara Bârsei și alte
teritorii săsești din Transilvania. Reședința oficială a comiților era cetatea de la Gurghiu, care se
afla în afara teritoriilor atribuite lor.
Numiți în mod direct de către regele Ungariei, comiții secuilor rămâneau independenți față de
voievodul Transilvaniei. Existența acestei funcții este atestată încă de prin 1220. Ea a fost
îndeplinită întotdeauna de un nobil maghiar și niciodată de către un membru al comunității
secuiești. Comiții au fost subordonați voievozilor în anii 1460.
9. Berthold
Berthold de Andechs-Merania a fost arhiepiscop de Kalocsa, şi pentru scurt timp, în anul 1212,
voievod al Transilvaniei. Era fratele reginei Gertrude a Ungariei și al lui Otto al II-lea de
Merania. După asasinarea surorii sale în 1213, Berthold a părăsit Ungaria fiind ales patriarh al
Aquileiei. Din 1220 până la moartea lui în anul 1251,Friulia, Istria și Carniola au trecut sub
jurisdicția Aquileiei datorită împăratului Frederic al II-lea. Probabil împins de soția sa, András al
II-lea l-a numit în 1206 pe cumnatul său, Bertold, arhiepiscop. Papa Inocențiu al III-lea (1198-
1216) a invalidat această numire, considerând că tânărul cleric (pe atunci de 25 de ani) nu are
cunoștințe suficiente pentru a ocupa o astfel de poziție. Bertold a reușit, totuși, să păstreze titlul
de arhiepiscop de Kalocsa; mai întâi a studiat la Vicenza și apoi la cererea Papei la Kalocsa.
Influența puternică a reginei Gertrude se vede și din faptul că Bertold a acumulat din ce în ce mai
multe titluri. Aristocrația maghiară a devenit din ce în ce mai iritată cu privire la ascensiunea
meranienilor.
După moartea lui Gertrude în 1213, Bertold a fugit în străinătate timp de doi ani, iar după
întoarcere și-a menținut scaunul de arhiepiscopie încă trei ani. Papa Honoriu al III-lea l-a numit
patriarh al Aquileiei în 1218, așadar a părăsit Ungaria definitive.
Arhidieceza romano-catolică de Kalocsa-Kecskemét (în latină Archidioecesis Colocensis-
Kecskemetensis) este una din cele patru arhiepiscopii mitropolitane ale Bisericii Romano-
Catolice din Ungaria, cu sediul în orașul Kalocsa. Patronul arhiepiscopiei este sfântul Paul din
Tars. În prezent ea deține două sufragane: Dieceza de Pécs și Dieceza de Seghedin-Cenad.
Episcopia de Kalocsa a fost înființată în anul 1000 de regele Ștefan I al Ungarieiși ridicată în
anul 1009 la rang de arhiepiscopie. În Evul Mediu a fost una din cele două arhiepiscopii ale
Regatului Ungariei, cu numeroase episcopii sufragane, între care cele de Oradea Mare, Cenad,
Alba Iulia și Zagreb. A fost devastată de Marea invazie mongolă din anul 1241.
S-a refăcut în a doua jumătate a secolului al XIII-lea și și-a continuat activitatea de răspândire a
creștinismului.
Pál Tomori, arhiepiscop de Kalocsa, a căzut în Bătălia de la Mohács (1526)dată împotriva
otomanilor.
10.Simon din familia Kacsis
Simon din familia lui Kacsics
Singurul său frate cunoscut a fost Mihail Kacsics, Voievodul Transilvaniei (1209–1212) și Banul
Slavoniei în 1212. În timp ce Mihail și Simon au apărut brusc în surse contemporane maghiare
fără antecedente genealogice, mai mulți savanți, inclusiv istoricul croat Ivan Majnarić au
considerat că familia lor ar putea fi descendenți ai lui Omiš Kačićs, una dintre "cele
douăsprezece triburi nobile", croate descrise în Pacta conventa și Supetarski kartular.
Frații au fost menționați pentru prima dată la începutul secolului al XIII-lea, aveau sate în județul
Nógrád, de exemplu Salgó și Hollókő. Majnarić a susținut că frații Kacsics ar fi putut aparține
susținătorilor ducelui Andrei în rebeliunea sa împotriva fratelui mai mare și apoi a regelui
Emeric. În urma încoronării lui Andrei al II-lea în 1205, frații au fost înzestrați probabil cu moșii
în Ungaria, înființând o nouă ramură, care acum a devenit parte a nobilimii ungare. O relație
intre maghiari și Omiš Kačićs este identificată în principal în mențiunea lui Šimun Kačić într-un
document din 1178, cu tatăl Nikola și fratele Jakov și cu frații Borislav, Bogdan și alți membri ai
familiei într-un document din 1190.
Simon Kacsics și soția sa neidentificată au avut doi fii, Ioan I și Simon al II-lea și o fiică care a
devenit călugăriță.
Deținea moșii în Transilvania,a servit ca ispán(vine) al județului Szabolcs și Maestru al
ispravnicilor (magister dapiferorum) în 1214. Ulterior, Simon a fost menționat ca Voievod al
Transilvaniei si în 1215. Mai târziu a activat ca ispán al județului Satu Mare (Szatmár) în 1221.
Viitorul rege Béla al IV -lea la forțat pe tatăl său ,Imre al II-lea să confiște moșiile nobililor care
au complotat împotriva mamei sale cu un deceniu și jumătate in urma. În consecință, Simon și-a
pierdut pământurile și satele din Transilvania, inclusiv Castelul Kemeny din Brâncovenești, care
au fost acordate de Denis Tomaj și neamului său (strămoșii familiei Bánffy de Losonc). Simon a
murit după 1228
Geaca, județul Cluj, România
Castelul Béldy.
Așezământ din perioada Arpadiană, prima mențiune scrisă datează din 1228. Variații ale numelui
său: Gyeka (1228), Geke (1326), Gekekuta (1329), Kege (1332), Gywke (1455). În timpurile
moderne, este menționat de mai multe ori ca Nagygyeke.
Înainte de 1228, era proprietatea lui Simon, pe la care Regele Andrei al II lea a luat-o și a dat-o
lui Dénes, fiul lui Dénes din clanul Tomaj.
11. Ipoch
Ipoch din neamul Bogátradvány a fost un nobil din clanul Bogátradvány care era originar din
Boemia.
El a ocupat funcția de ispán(vine) a județului Bács între 1202 și 1204. După aceea a fost numit
ban al Slavoniei de regele Emeric în 1204. A primit moșia din Zsurk, județul Szabolcs .Mai
târziu o ramură a acestui clan va da naştere familiei Rákoczi.
După moartea lui Emeric și ascensiunea lui Andrei al II-lea la tron, Ipoch și-a pierdut influența
politică mult timp. El a putut intra în consiliul mic al regelui abia în 1216, când a fost numit
voievod al Transilvaniei. A ocupat acest post până în 1217.
I s-a acordat functia de ban al Slavoniei în 1222, când nobilii seculari au venit temporar la
putere după adoptarea Bulei de Aur din 1222 de catre regele Andrei al II-lea.
12.Raphael
Raphael sau Raphain (maghiară: Rafael sau Rafain) a fost un nobil maghiar, care a servit ca
voievod al Transilvaniei în 1217, în timpul domniei lui Andrei al II-lea al Ungariei.
S-ar putea să fi fost în funcție și în 1218. Potrivit unor surse era originar din clanul Szalók.
Înainte să fie voievod, Raphael a servit ca ispán(vine) al comitatului Târnava (Küküllő) în 1214.
13.Neuka
Neuka a servit ca voievod al Transilvaniei între 1219 și 15 martie 1221, în timpul domniei lui
Andrei al II-lea al Ungariei. Înainte de voievodatul său, Neuka a detinut functia de ispán (vine)al
comitatului Bihor (Bihar) din 1216 până în 1217.
Numele lui a fost scris în mai multe feluri de copiștii diplomelor. Károly Szabó, care a avut
acces la documentul original, a citit numele Szleuka afirmând că a fost greşit transcris în Neuka;
și episcopul Knauz, a cărui autoritate ne putem referi cu îndrăzneală, l-a scris Nevka, în timp ce
alții în Leuka şi Jenka .
Probabil este una şi aceeaşi persoană cu Neucha, comitele de Bihor amintit de Registrul de la
Oradea.
14.Paul fiul lui Petru
Paul, fiul lui Petru (maghiar: Péter fia Pál; a murit după 1222) a fost un nobil care a detinut
functia de voievod al Transilvaniei între 1221 și 1222, în timpul domniei lui Andrei al II-lea al
Ungariei.
Înainte de voievodatul său, Paul a servit ca ispán (comes) al comitatului Csanád din 1220 până în
1221.
Primul vice-voievod cunoscut, Bocha a ocupat funcția în 1221, în timpul domniei lui Paul.
Adjunctul voievodului este vice-voievodul transilvănean. Această funcţie este mentionată pentru
prima dată în 1221 ca "vicarius woyvode", dar din 1278 de-a lungul Evului Mediu numele
"alvajda" (vicevayuoto Transsilvanus) a devenit comun. Mandatul vice-voievodului se încheia
odată cu înlocuirea voievodului, cu excepția câtorva cazuri. În Evul Mediu, vice-voievozii au
deținut și funcția de ișpan (comes) a județului Fehér, întrucât scaunul se afla în acest județ.
Administratorii adevărați ai afacerilor transilvănene erau adesea vice-voievozii, deoarece
voievozii erau în mare parte la curtea regală. În secolul al XV-lea de mai multe ori au fost numiţi
doi voievozi în fruntea Transilvaniei, în consecință doi vice-voievozi.
În 1222 Andrei al II-lea îl menționează și pe Michael ca voievod, cel care a introdus Ordinul
Cavalerilor Teutoni în Tara Bârsei, din care rezultă că în 1222 erau doi voievozi alternativ.
În primăvara anului 1222 Andrei al II-lea întăreşte privilegiile Ordinul Cavalerilor Teutoni, și
chiar le îmbogățește cu altele noi. Permite construirea de castele și orașe din piatră. Le dă zona
de la sud de Tara Bârsei până la Dunarea de jos. Pe Olt și Mures primesc 6-6 nave și ocne de sare
pentru a extrage sarea pentru cele 12 nave. Aceştea se bucură de circulație fără taxe vamale prin
pământurile secuilor și valahilor. (Aceasta este prima mențiune clară a românilor care trăiesc în
Transilvania - în regiunea Făgăraș!). Noile privilegii ale cavalerilor vor fi confirmate de Papa la
sfârșitul aceluiași an (1222).
Dar ordinul teuton nu s-a ţinut de înţelegerile încheiate cu regele Andrei al II-lea, tinzând să
lărgească teritoriul primit şi să obţină libertatea de acţiune, recunoscând doar autoritatea
papalităţii. Crescând tensiunea între ordin şi rege, acesta s-a decis să-l izgonească din regat.
Importantă ni se pare şi data emiterii diplomei pentru saşii din provincia Sibiului după 30
noiembrie 1224, suveranul folosindu-i pe aceştia împotriva cavalerilor. Este posibil ca, în afara
armatei regale, la izgonirea cavalerilor din reşedinţa ordinului, Marienburg (Feldioara), şi din
alte patru fortificaţii să fi participat chiar şi saşii din Ţara Bârsei. Ulterior, acest ordin va fi aşezat
pe ţărmul Mării Baltice, în Mazovia, unde va lupta împotriva pruşilor păgâni şi a popoarelor
baltice, aici teutonii creându-şi un stat propriu, ce avea să ducă războaie continue împotriva
vecinilor. Saşii şi-au continuat traiul în Ţara Bârsei, în locul Feldioarei reşedinţa lor devenind
Braşovul.
15. Pousa fiul lui Solyom
Pousa, fiul lui Sólyom (maghiara: Sólyom fia Pósa) a fost un nobil maghiar, care a servit ca
voievod al Transilvaniei de două ori, în 1227 și 1235 pana in 1241.
Pousa a servit ca ispán al comitatului Vas în 1225. În timpul domniei lui Andrei al II-lea, a fost
un susținător credincios al prințului coroanei Béla, care a deținut titlul de duce al Transilvaniei
după 1226, în urma acordului dintre rege și fiul său, după o serie de conflicte pentru tron.
Cândva, ducele Béla a acționat independent de tatăl său, așa cum este demonstrat prin acordarea
scutirii de impozite cavalerilor transilvăneni în 1231 și prin donațiile de terenuri aflate în Țara
Românească în 1233. Pousa a ocupat functia de vistier al tezaurului (camerarius) lui Béla în
1225.
El a fost numit voievod al Transilvaniei în 1227. Potrivit lui László Markó, el a ocupat funcția
între 1226 și 1229, cu toate că hrisoavele existente demonstrează ca acesta a ocupat functia si în
1227. El a ocupat postul de Maestru al cailor al ducelui Béla între 1229 și 1233.
Când Béla a urcat pe tron în 1235, Pousa a fost numit voievod al Transilvaniei pentru a doua
oară. În 1241, Transilvania a suferit în timpul invaziei mongole din Europa. Güyük Khan a
invadat Pasul Oituz în martie. Pousa a luptat cu armata regală lângă Țara Bârsei (maghiară:
Barcaság), unde a căzut în luptă la 31 martie 1241. Mongolii și-au continuat campania spre
interiorul Regatului Ungariei.
16. Dionisie Tomaj
Dionysius Tomaj a fost un vistiernic al regatului Ungariei în slujba regelui Andrei al II-lea, care
i-a acordat moșii importante în Ardeal. Accede la demnitatea de voievod al Transilvaniei între
1233 și 1234 în timpul regelui Béla al III-lea. Dionisie (II) din familia Tomaj a fost poreclit
Dionisie cel cu nasul mare (maghiară: Dénes Nagyorrú; latină: cum magno nasu) . A deținut mai
multe funcții în timpul domniei regilor Andrei al II-lea și Béla al IV-lea. El a fost cel mai notabil
membru al neamului Tomaj.
S-a născut în Szentgrót în clanul Tomaj din comitatul Zala ca fiu al lui Dionisie I. În vechile
scrieri, satul Tomaj a fost menționat pentru prima dată în 1234.În acel timp, numele satului era
dat de proprietarul satului sau unul din cele învecinate. În acest sat exista o Mănăstire a
călugărilor din Ordinul Premonstratens care a fost fondată la începutul celui de-al XIII-lea secol.
Influența lui a crescut în timpul domniei lui Andrei al II-lea, fiind menționat pentru prima dată în
registrele din 1220. Dionisie devine susținător credincios al prințului Béla care a deținut titlul
de duce al Transilvaniei după 1226, în urma acordului dintre rege și fiul său după o serie de
conflicte pentru tron. Drept urmare, a fost numit voievod al Transilvaniei de Béla în 1233. El a
ocupat acest mandat până în 1234.
Când Béla a urcat pe tron în 1235, Denis a fost numit maestru al cailor și a servit în această
calitate până în 1241. El a ocupat şi functia de ispán al comitatului Timis în 1240, a servit ca ban
a Slavoniei din 1241 până în 1244 deținând titlul de "ban și duce de Slavonia" ( după 1242 și
titlul de "ban de Primorje până în 1245.)
Dionisie a participat la dezastruoasa bătălie de la Muhi, la 11 aprilie 1241, de unde a fugit
împreună cu regele Béla al IV-lea spre coasta dalmată. Dionisie, ca guvernator regal al
Dalmației, a luat parte la asediul orasului Zara(azi Zadar, Croația) în 1243. La 30 iunie 1244,
Béla a incheiat pace cu Republica Veneția predând supremația asupra oraşului Zara dar
păstrând cea de-a treia parte din veniturile vamale ale orașului dalmatian. În 1244, Dionisie a
condus armata regală împotriva Spalato (astăzi: Split, Croația), care s-a revoltat împotriva
monarhului ungar.
În 1245 a fost numit palatin al Ungariei, al doilea cel mai important titlu după rege, ocupând
funcția până în 1246. De altfel, a fost şi ispán al comitatului Somogy. A ocupat funcția de
maestru al tezaurului în 1247. Mai târziu a detinut și functia de Ispán al comitatului Bratislava
din 1247 până în 1248. A fost ales palatin pentru a doua oară în 1248. A servit ca ispán al
comitatului Szolnok între 1251 și 1255 până la decesul lui.
*Ordinul Premonstratens (în latină Candidus et Canonicus Ordo Praemonstratensis) a fost
întemeiat în anul 1120 de Norbert de Xanten împreună cu alți 13 însoțitori, în localitatea
Prémontré de lângă Laon (Franța). Ordinul cuprinde canonici regulari, ce reprezintă o sinteză a
vieții monahale și a celei canonice. Există și o ramură feminină a ordinului.
Pe teritoriul actual al României a existat o mănăstire premonstratensă la Sânmartin, Bihor. De
această mănăstire au aparținut Băile Felix, denumite după canonicul Felix Helcher, care a
amenajat primele băi.
Premonstratenzii au avut la Oradea un liceu, actualul Colegiul Național Mihai Eminescu.
Biserica fostei mănăstiri premonstratense din Abram a devenit în contextul reformei protestante
biserică parohială reformată. În prezent se află în stare de paragină, comunitatea reformată
construindu-și o biserică nouă în Abram.
Ordinul premonstratens a mai întemeiat trei mănăstiri în județele Brașov și Sibiu.*
17. Andrei fiul lui Serafim
Andrei, fiul lui Serafin (maghiar: Szerafin fia András) a fost un nobil și proprietar de terenuri,
care a deținut mai multe funcții în timpul domniei regilor Andrei al II-lea și Béla al IV-lea.
Influența sa a apărut în timpul domniei lui Andrei al II-lea. El a fost un susținător al prințului
Béla, astfel a deținut funcții în curtea domnească. El a servit ca "maestru al ispravnicilor" pentru
Béla de două ori, în 1225 și din 1231 până în 1233. Potrivit lui László Markó, el a fost ispán
(comite) al comitatului Borsod în 1230. El a fost ultimul voievod al regelui Andrei al II-lea în
1235, când Béla a deținut titlul de duce al Transilvaniei. După ce Béla al IV-lea a urcat pe tron în
1235, el a fost înlocuit cu Pousa, fiul lui Sólyom. Andrei a ocupat postul de ispán (comite) al
comitatului Pozsony între 1235 și 1240 (sau 1241).
În 1239, a fost numit judecător regal de Béla al IV-lea. El a fost ucis în bătălia de la Muhi la 11
aprilie 1241 și mai târziu înlocuit de Paul Geregye.
18. Laurențiu Aba
Laurentiu Aba (maghiar: Lőrinc) a fost un nobil și lider militar care a detinut functia de voievod
al Transilvaniei între 1242 și 1252.
Originea sa este incertă; Tudor Sălăgean l-a atribuit familiei Aba, totuși, potrivit lui Pál Engel, el
a aparținut filialei Illyéd din clanul Kán. El a avut un fiu de la soția sa neidentificată, Laurentiu al
II-lea, care a servit ca maestru degustator (1272–1273; 1274) și ban de Severin (1279; 1291).
Laurentiu a fost menționat pentru prima dată in inregigtrarile vremii în primul an regal (1235) a
lui Béla IV al Ungariei, când a ocupat functia de ispán (comite) al comitatului Fejér. În 1238, un
hrisov cu o donație lui Andrei al II-lea din Ungaria, a făcut referire ca "a fost” (tunc temporis)
ispán, ceea ce presupune că Laurentiu poate să fi ocupat deja acest birou în timpul sfârșitului
stapanirii regelui Andrei. El a servit ca ispán al comitatului Bihor (Bihar) între 1236 și 1238. El
a fost numit maestru degustator în 1240.
După invazia mongolă (1241–1242), unde a murit voievodul Pousa, fiul lui Sólyom,
consolidarea provinciei Transilvaniei a fost sarcina principală a lui Laurentiu, care a fost numit
voievod de Béla IV și a ocupat funcția timp de 10 ani din 1242. De asemenea, el a luptat în
armata regală într-un război împotriva Austriei în 1246 și a participat la bătălia de pe raul Leitha,
unde Frederick al II-lea a fost ucis. Pe lângă voievodatul său, Laurentiu a fost şi ispán (comite) al
comitatului Valkó din 1248 până în 1252.
În timpul luptelor de tron din anii 1260, l-a sprijinit pe regele junior Ștefan,(Ştefan al V-lea al
Ungariei) care s-a revoltat împotriva stăpânirii tatălui său și a guvernat Transilvania independent
de Béla al IV-lea, deținând titlul de duce de Transilvania. În consecință, Laurentiu a funcționat ca
maestru trezorier pentru Ștefan între 1263 și 1265. A fost numit ban de Severin (maghiar:
Szörény) în 1263, unde Ștefan si-a exercitat și drepturile regale.
19.Ernye
Ernye din familia Ákos a fost un baron și proprietar de terenuri. Este cunoscut pentru salvarea
vieții regelui Béla al IV-lea după dezastruoasa bătălie de la Muhi din 1241. A participat la
diferite campanii militare în deceniile următoare. A evoluat în grupul celor mai puternici baroni
până în a doua jumătate a domniei regelui Béla al IV-lea. Și-a păstrat influența chiar și după
moartea lui Béla.
Ernye a avut doi frați, Albert cel Mare, care au servit ca maestru al cailor (1270-1272), apoi ban
al Severinului (1272), și Erdő II, ispan al comitatului Tolna (1272) și Trencsén ( 1274). Singurul
fiu al lui Ernye de la soția sa neidentificată a fost Ștefan, palatin al Ungariei (1301-1307), care a
devenit unul dintre cei mai puternici oligarhi din timpul interregnului după regele Andrei al III-
lea.
Un hrisov autentic emis în 1261 se referă la el ca "fost ban al Transilvaniei” (latină: banus
quondam Transiluanus), el deținând prin urmare funcția de voievod al Transilvaniei uneori
înainte de acest an. Voievodul precedent cunoscut a fost Laurențiu Aba
,https://www.facebook.com/groups/487079461684888/permalink/1176352926090868/ care a
detinut titlul de voievod timp de 10 ani între 1242 și 1252, dar nu a existat nicio dovadă că Ernye
a ocupat deja funcția din 1252.
Potrivit istoricului Gyula Kristó, titlul neobișnuit al lui Ernye ("Banul Transilvaniei”) reflecta un
concept de reformă de scurtă durată, atunci când Transilvaniei i s-ar fi acordat un sistem
municipal autonom similar cu cel al Banatului Slavoniei.
Armata mongolă a atacat regiunile sudice ale Transilvaniei si a fost învinsă de voievodul Ernye
în 1260. Mai târziu în acel an, în calitate de susținător al lui Béla IV, a fost demis probabil de fiul
regelui, Ștefan, care tocmai a preluat Transilvania cu titlul de duce. Totuși, această acțiune a
ducelui a fost rezultatul unor tensiuni emergente între Béla și Ștefan, nu din cauza vreunei
animozități între duce și Ernye.
Relația lui Béla cu cel mai mare fiu și moștenitorul său, Ștefan, a devenit tensionată, ceea ce a
provocat un război civil care a durat până în 1266. După un scurt conflict, Béla al IV-lea și fiul
său au împărțit țara și Ștefan a primit pământurile de la est de Dunărea în 1262. Ernye a rămas un
partizan fidel și dedicat al lui Béla al IV-lea, în ciuda faptului că majoritatea bunurilor sale se
aflau pe teritoriul ducelui Ștefan. Drept urmare, el și-a mutat centrul domeniului său în Füzitő,
comitatul Komárom, abandonându-și proprietățile din comitatul Borsod. Susținătorul local al
ducelui Ștefan, Panyit Miskolc, a încercat să profite de situație și a dobândit mai multe terenuri
în comitat cu permisiunea lui Ștefan. Rivalitatea dintre cele două clanuri a durat până în 1281 și
mai puțin intens, până la sfârșitul secolului al XIII-lea.
20.Ladislau II Kan
Ladislau al II-lea a servit ca voievod al Transilvaniei (și astfel șef al comitatului Solnoc-Dăbâca
(Szolnok) din 1263 până în 1264, , când fiul regelui, Ștefan a guvernat Transilvania independent
de Béla IV, deținând titlul de duce al Transilvaniei. Ladislaus a sprijinit eforturile ducelui Ștefan.
În 1263, a condus o armată maghiară în alianță cu un magnat bulgar, Jacob Svetoslav împotriva
reformării Imperiului Bizantin. Cu toate acestea, împreună cu fratele său Iulius, a dezertat la Béla
IV în 1264 și a condus o campanie prin valea râului Mureș (Maros) pentru a invada Transilvania,
unde a suferit o înfrângere serioasă din partea armatei lui Peter Csák la cetatea Déva , care a
funcționat ca "castelul regal" al lui Ștefan.
Din cauza trădării sale, el și-a pierdut pe deplin influența politică după încoronarea lui Ștefan al
V-lea în 1270. Această reducere a puterii politice este demonstrată de faptul că a fost capabil să
dețină o funcție abia după moartea subită a regelui, când a slujit ca Ispán (comite) al comitatului
Pojon (Pozsony) între 1272 și 1273. A fost numit judecător regal de două ori în 1273, care a fost
cea de-a doua poziție laică după cea de palatin. În afară de asta, el a detinut si functia de ispán al
comitatului Baranya si Sibiu. Între 1275 și 1276, a fost voievodul Transilvaniei și ispán al
comitatului Solnoc-Dăbâca (Szolnok) pentru al doilea mandat.
În timpul lui László Kán, prințul Ștefan deținea titlul de duce al Transilvaniei. Relațiile lui Ștefan
cu tatăl său, Béla al IV-lea, a fost extrem de tensionată, ajungând la un război, care s-a finalizat
printr-un tratat de pace semnat la Pozsony/Bratislava. Prin acest tratat, din 1262, Ștefan și-a
exercitat puterea asupra întregii părți de est a țării, până la Duna, sub titulatura de „rex junior”. În
partea de țară aflată sub stăpânirea lui, Ștefan a acționat ca rege: a avut deplină putere asupra
moșiilor regale, a făcut donații și a distribuit titluri de noblețe. Amândoi aveau adepții proprii în
cealaltă parte a țării și, acest fapt a dus la o diviziunea politică a țării.
László Kán era susținătorul regelui Béla al IV-lea și în 1264, când regele a pornit un război
împotriva fiului său, László Kán, împreună cu cumani, atacă armata lui Ștefan chiar sub castelul
din Deva (sub castro Dewa vocato), însă, sunt învinși de trupele tânărului rege.
21. Nicolae din falimia Geregye
Era fiul judecătorului regal Paul (d. inainte de 1271) și o mamă neidentificată din clanul Győr,
care era nepoata lui palatinului Pat Győr. El a avut trei frați - Ștefan, Geregye II, Eth II și o soră,
Agnes care s-a căsătorit cu Turul Nagymihályi și după moartea soțului, s-a alăturat mănăstirii de
pe insula Margareta. Bunicul lui Nicolae a fost voievodul Eth I Geregye. Întrucât Geregye și Eth
au apărut în registrele vremii zeci de ani mai târziu la începutul anilor 1270 și 1280 decât frații
lor mai mari, istoricul Attila Zsoldos consideră că erau copiii dintr-o presupusă a doua căsătorie a
lui Paul Geregye. Nu există informații despre soțiile sau descendenții lui Nicolae.
Cam în același timp, fratele său Ștefan a fost comite (ispán) al comitatului Vas în 1260. După
aceea Nicolae a detinut functia de voievod al Transilvaniei între 1267–1268, 1272–1273, 1273–
1274 si 1274.
Nicolae și fratele său Ștefan au fost menționați pentru prima dată de un hrisov regal în 1256,
când Béla al IV-lea al Ungariei l-a obligat pe tatăl lor, Paul, să restituie anumite terenuri
dobândite de-a lungul Sebeș-Körös, proprietarilor originali. Conform unui statut din 1278, Paul
și fiii săi au deținut ilegal pământul Székelyhíd (astăzi Săcueni, România). În urma acestor fapte
nelegiuite, Paul a cazut in dizgratie la curtea regală și nu a mai ocupat funcții. În acest context,
Nicolae și Ștefan aparțineau partizanilor ducelui Ștefan, a căror relație cu tatăl său Béla al IV-lea
s-a deteriorat până la începutul anilor 1260.
Voievodatul apartinea ducelui Ștefan, care a adoptat chiar titlul de rege junior în a doua jumătate
a anilor 1260. Frații Geregye au susținut ducele în conflictul soldat cu război civil dintre tată și
fiu, care a evoluat în 1264–1265. Este posibil ca aceștia să fi luptat în bătălia de la Isaszeg, în
martie 1265, deoarece unul dintre războinicii lui Nicolae din comitatul Vas a primit statutul de
servitor regal pentru meritele sale militare pe câmpul de luptă, acordat de Ștefan.
22. Matei Csaki al II-lea
Numele său a fost menționat pentru prima dată printr-un hrisov autentic la 13 iunie 1270, când a
servit ca voievod al Transilvaniei (1270–1272), ceea ce indică că Matei al II-lea a castigat
influența după moartea regelui Béla al IV-lea, fiind astfel un susținător fidel al ducelui Ștefan,
care s-a revoltat împotriva guvernării tatălui său și a preluat guvernarea Transilvaniei în anii
1260.
Conform document publicat în 1273, Matei al II-lea a participat la bătălia de la Isaszeg din 1265,
unde Ștefan a obținut o victorie strategică asupra armatei tatălui său. După aceea, Béla al IV-lea
a fost obligată să accepte autoritatea lui Ștefan în părțile estice ale regatului. La 23 martie 1266,
tatăl și fiul au confirmat pacea în Mănăstirea Binecuvantatei Fecioare de pe Insula Margareta.
Voievodatul Transilvaniei și veniturile comitatului Szolnok au fost răsplata lui Matei când Ștefan
al V-lea a urcat pe tron în 1270. A luat parte la o campanie militară împotriva lui Ottokar al II-lea
al Boemiei în 1271. El a ținut voievodatul până la moartea subită a lui Ștefan al V-lea în august
1272, după care a fost înlocuit de Nicolae Geregye, fost susținător al lui Béla al IV-lea. Doar un
document asumat, neautentic, se referă la Matei II ca voievod în aprilie 1273.
Dupa ce Matei al II-lea și-a recăpătat influența politică în curte, când a fost numit voievod al
Transilvaniei în 1274 și a ocupat postul până în 1275, cu o întrerupere mică, când Nicolae
Geregye a preluat funcția timp de câteva luni in 1274. Între 1275 și 1276, a devenit maestru
trezorier, pe lângă faptul că a activat și ca ispán (comite) al comitatului Pojon si Baranya. În
1276, a servit ca voievod pentru a patra oară, înlocuind ruda sa îndepărtată, Ugrinus Csáki III.