Frătean Alexandru Istorie, An III

Referat -The Origins of the Slavic Nations

Premodern Identities in Russia, Ukraine and Belarus
Serhii Plokhy

Lucrarea profesorului Serhii Plokhy – The Origins of the Slavic Nations dorește a schița
parcursul istoric atât din punct de vedere politic cât și cultural și identitar a ceea ce azi putem
identifica ca fiind trei popoare – rușii, bielorușii și ucrainienii. Conceptul de Nation building
specific modernității cuprinde și interpretări ale originii națiunii iar atunci când mai multe state
moderne își revendică originea într-o entitate politică arhaică și unică- istoria poate veni să ofere
răspunsuri însă fără a avea un rol activ în dispută și fără a fi părtinitoare în analiza datelor. Serhii
Plokhy reușește în acest sens să ofere o imagine concludentă a mecanismelor de funcționare a
Rusiei Kievene atât la nivelul mentalităților și identităților (atât cât se lasă a fi întrevăzute în
Cronica lui Nestor) cât și în ceea ce privește instrumentalizarea acesteia de către istoriografiile
imperiale/naționale începând chiar cu secolul al XVIII-lea.

Serhii Plokhy este un profesor de origine rusă născut în anul 1957. Absolvă studiile la
Universitatea din Dnipopetrovsk unde obține și o catedră ulterior. După niște experiențe la
institutele și universitățile din Canada, la începutul anilor 2000 este numit profesor la Harvard
ajungând în 2013 director la Institutul de Studii Ucrainiene din cadrul acestei universități.
Lucrările sale privesc în general spațiul slavilor răsăriteni mai ales Ucraina iar printre temele
centrale ale lucrărilor sale se regăsesc - relația papalității cu statul ucrainean și relațiile
internaționale în contextul Războiului Rece

Primul capitol al cărții sale numit The Origins of Rus surprinde în principal cu ajutorul
Cronicii primare cunoscută și sub denumirea de Cronica lui Nestor dinamica și caracterul
acestei construcții politice destul de puțin cunoscute de la începutul mileniului doi. Așa numita
Rusie Kieveană (astfel denumită de către istoriografia imperială rusească) este o entitate politică
a cărei existență poate fi încadrată cronologic în intervalul secoleleor X- XIII. La apogeul său
teritorial, Rusia Kieveană se întindea de la nordul Mării Negre până la Marea Baltică spre nord,
având ca limită vestică Munții Carpați și ca limită estică fluviul Volga. Pentru început, istoricul
Serhii Plokhy trece în revistă ipostazele istoriografice pe care acest stat medieval le-a căpătat de-
a lungul anilor. De la controversa Varangă până la interpretările naționale de secol XX după
obținerea independenței de către fostele republici sovietice -Rusia Kieveană a fost un subiect de
aprigi dezbateri între istorici fiecare istoriografie încercând să își impună viziunea și deci să-și
însușească moștenirea Rusiei Kievene.

Principala fereastră prin care Plokhy încearcă să deslușească trăsăturile specifice ale acestei
entități politice medievale este Cronica Primară / Cronica lui Nestor. Aceasta s-a păstrat prin
intermediul unor compialții târzii de secol XIV/ XV și se presupune că e rezultatul unor scrieri
mai vechi (cele mai optimiste datări -secolul X) pe care călugărul Nestor le-ar fi editat și
compilat în jurul anului convențional 1113. O certitudine este faptul că această cronică nu este
munca unei singure penițe ci poartă în cuprinsul ei vocile unor scrieri succesive astfel devenind o
sursă inedită pentru a compara uneori fapte identice care însă se contrazic în interiorul aceleiași
lucrări. Serhii Plokhy scoate în evidență importanța Coronicii prin valoarea ei de depozitar al
expresiilor unor identități și a unor perspective inedite asupra modului cum era înțeleasă Rusia
Kieveană de către contemporani. O viziune dominantă până în secolul XX a fost cea a etnicității
unice – a vechilor ruși – statul Kievean fiind unul slav omogen din punct de vedere lingvistic si
etnic. Totuși susținătorii acestor teorii s-au lovit adesea de anumite obstacole în ceea ce privește
veridicitatea imaginii unitare propuse de ei (unul dintre aceste obstacole ar fi fost dificultatea de
a explica formarea acestui popor într-un timp atât de scurt). Ce se poate observa însă din
Cronică este faptul că acest Nestor (un personaj concret sau un nume umbrelă pentru a desemna
mai mulți autori) avea noțiunea identității comune însă doar la nivel marginal si nici decum nu
era una care să cuprindă exclusiv elemente cultural-lingvistice. Dimpotrivă aceste identități
exprimate par a fi mai degrabă legate de imaginea unei entități politice sub conducerea dinastiei
Rurik, de apartenența la o lume slavă (o lume slavă diversă însă!) și nu în ultimul rând de
apartenența la lumea creștină. În acest sens pentru fiecare dintre cele expuse mai sus- Nestor
încearcă să creeze o imagine în care poporul prin conducătorii săi este cel care își alege benevol
calea și nu este cosntrâns sub amenințarea armelor ( pactul cu căpeteniile nordice, adoptarea
alfabetului chirilic, creștinarea). Alt concept interesant este cel al conștiinței dintre centru și
periferie. Dacă teritoriul propriu zis al stăpânirii directe de către dinastia Rurik – cuprins în
triunghiul Kiev, Chernihiv și Pereislav – este pentru Nestor de fapt chiar regatul în sine, periferia
reprezintă doar niște possesiones – niște teritorii tributare centrului. Totuși așa cum
demonstrează Plokhy relațiile dintre aceste entități periferiferice și centru sunt foarte complexe și
reprezintă un punct central în scrierile nestoriene.

Concluzia profesorului Serhii Plokhy întărește ideea unei imagini mai complexe asupra
identităților cuprinse în interiorul acestei entități numite generic -Rusia Kieveană. Istoria acesteia
nu se reduce la existența unei componențe monolitice a rușilor vechi și nici nu poate fi împărțită
după granițele ideologiilor naționale ale modernității ci reprezintă un amalgam impresionant de
individualități în evoluția și în caracterul lor față de transformările politice din secolele XVIII-
XX.