Definiţiile reprezintă explicaţiile directe sau figurative pe care le dă autorul

cuvintelor introduse în grilă, în funcţie de tema tratată.

S-au făcut şi se mai fac în continuare confuzii între definiţii şi semnificaţii,

aceste cuvinte fiind utilizate destul de frecvent ca sinonime. După "Mic dicţionar
enciclopedic", semnificaţia este "înţelesul sau conţinutul semantic al unui
cuvânt", spre deosebire de definiţie, care reprezintă "propoziţia prin care se
exprimă operaţia logică de dezvăluire a conţinutului semantic al unei noţiuni
(deci al semnificaţiei), cu ajutorul genului proxim şi a diferenţei specifice".

Careul cu temă dacă este susţinut de definiţii adecvate, inteligente şi judicioase,

care să se adreseze perspicacităţii dezlegătorilor, constituie o bună ocazie de
verificare a cunoştinţelor acumulate anterior şi de completare cu altele noi.

DEFINIŢIILE DIRECTE vizează aspectul informativ, reliefându-se numai în cazul

careului cu temă.

Definiţiile "de dicţionar" rezultă din transcrierea aproape fidelă a explicaţiilor

date de dicţionare în dreptul noţiunilor care ne interesează.

Definiţiile didactice (explicative-informative), care urmează şi ele îndeaproape

litera dicţionarelor şi a tratatelor de specialitate, fără a fi rigide, trebuie să fie
prezentate într-un mod cât mai atrăgător.

Definiţiile "punct-de-vedere" sunt mai mult sau mai puţin "tehniciste", fiind
inspirate din domeniul de activitate al specialistului devenit rebusist.

Definiţiile distractive împrumută câte ceva din elementele caracteristice atât

definiţiilor directe, cât şi celor figurative, în oarecare măsură personale.

DEFINIŢIILE INDIRECTE SAU FIGURATIVE, care sunt de fapt cele mai gustate
de dezlegători, se caracterizează prin aşa-zisele "figuri de stil", "proceduri
stilistice prin care se modifică înţelesul propriu al unui cuvânt sau se asociază
cuvintele în aşa fel încât înţelesurile lor capătă un spor de expresivitate" ("Mic
dicţionar enciclopedic").

Definiţiile rebusiste, bazate pe interpretarea enigmistică a noţiunilor incluse în

careu constituie un izvor inepuizabil de spirit şi inventivitate, deoarece în
alcătuirea lor intră acele categorii de explicaţii bazate pe omonimie, sinonimie,
calambururi, afereze sau pe tehnica compunerii şi dezlegării unor probleme
enigmiste ca monoverbul şi derivatele lui, şaradele etc.

Definiţiile "expresie" cu dublu sens au fost şi sunt foarte folosite, aria lor
restrângându-se până aproape de epuizare.

Definiţiile umoristice, spirituale sunt mult gustate şi apreciate de rebusişti, prin

fondul şi forma lor de prezentare, directă sau figurată, tehnică sau folosind
expresii de multă vreme stabilite dar cu un înţeles nou, care duc la concluzii cu
totul neaşteptate, comparativ cu ideile iniţiale urmărite. Adesea, prin schimbarea
accentului în cazul unor omonime, se obţin piste false fără forţarea sensurilor.
De exemplu : REA = Haină la purtare; RARI = Deşi nu par... sunt pierduţi în
spaţiu.

Definiţiile literare (în versuri, mai rar în proză) utilizează în mare măsură
procedee stilistice specifice literaturii ca: metafora, comparaţia, alegoria,
imaginea poetică ş.a.

Definiţiile "surpriză" sunt specifice careurilor "surpriză" sau "idee"; ele se

bazează pe anumite date şi criterii dinainte stabilite, care duc la soluţii
interesante şi neprevăzute, pline de un anumit umor. Astfel pentru careurile
"surpriză", titlurile, subtitlurile şi semnele reprezintă de cele mai multe ori
"cheia" rezolvării.

Procesul de gândire la dezlegarea careurilor de definiţii este deci cu totul diferit

de cel efectuat în cazul careurilor tematice, mult mai simplist, care face în
general apel la memorie şi la surse adecvate de informare.

De multe ori, soluţionarea unui careu de cuvinte încrucişate, ca şi a altor

probleme rebusiste, constituie un proces destul de dificil, transformându-se dintr-
o îndeletnicire deconectantă într-un adevărat chin pentru dezlegătorul fără
experienţă. De aceea, pentru a evita asemenea eşecuri trebuie să ţii seama de
următoarele reguli:

-         nu se iau în consideraţie semnele diacritice (A=Ă, Â; S=Ş; T=Ţ; I=Î

etc), inclusiv accentele; literele care alcătuiesc diftongii AE şi OE se
scriu separat (A, E şi O, E); cuvintele compuse se trec fără cratimă;

-         se citesc mai întâi, cu atenţie şi una după alta, toate definiţiile careului,
căutând să ne imaginăm la fiecare soluţia exactă; noţiunile considerate ca
probabile, care rezultă în urma acestei sumare treceri în revistă, vor fi
înscrise în grilă uşor numai cu creionul  pentru a putea fi eventual şterse;

-         se reia apoi citirea definiţiilor pentru cuvintele ce nu au fost intuite prima
dată, dar care acum, după înscrierea grupului de cuvinte presupuse
sigure, au cel puţin o literă comună cu acestea; cu ajutorul acestor litere
de sprijin şi al raţionamentului, vom putea găsi mai uşor cuvintele care
lipsesc din careu. Trebuie să existe o deplină concordanţă între cuvintele
găsite şi trecute de noi în careu şi soluţia autorului, altfel riscăm să
mergem pe o pistă falsă. "Capcanele" sunt frecvente la careurile de
cuvinte încrucişate, autorul putând introduce cu sau fără voie noţiuni
 sinonime cu acelaşi număr de litere;

-         cele mai sigure puncte de reper în rezolvarea unui careu sunt:

a)     cuvintele scurte, de 2, 3, chiar de 4 litere, din care unele apar, de

regulă, la sfârşitul definiţiilor, în aşa-zisul "dicţionar"; aceste cuvinte
sunt mai uşor de găsit fiind în general definite foarte simplu;

b)     pluralul substantivelor şi adjectivelor intuit din text sau după

explicaţia din paranteze: în acest caz terminaţia nu poate fi decât I sau
E;

c)      femininul sau masculinul adjectivelor intuit din cuprinsul definiţiilor

sau din paranteze: cu terminaţia în vocala A sau, mai rar în E pentru
feminin şi în mai toate literele pentru masculin;

d)     infinitivul scurt al verbelor : cu terminaţia în vocalele A, E, I;

e)     participiul trecut al verbelor : cu terminaţia în consoanele S şi T

pentru masculin singular, în vocala A pentru feminin singular şi în
vocalele I şi E la plural, pentru masculin şi feminin;

f)        diminutivele, terminate de obicei în -EL, -UŢ şi -OR pentru masculin

(pl. -EI, -UŢI şi -ORI) şi în -ICĂ, -UŢĂ şi -OARĂ la fem. (pl. -ELE, -UŢE
şi -OARE);

-         dezlegătorul trebuie de asemenea să cunoască regulile formale unanim

acceptate în compunerea careurilor (neadmiterea la încrucişare a
cuvintelor articulate, declinate, conjugate sau inexistente etc.).

În concluzie: înscriind în careu grupurile de 2, 3 litere şi noţiunile de la

"dicţionar", precum şi anumite terminaţii, după indicaţiile definiţiilor, se creează în
unele porţiuni ale grilei spaţii parţial completate, care dau posibilitate
dezlegătorului să depisteze şi alte cuvinte mai lungi.

rebusmania.com

Pentru o mai bună înţelegere a tehnicii de dezlegare a careurilor de cuvinte

încrucişate, se recomandă consultarea volumuilui "Îndreptar rebusist" de Dr.
Nicolae Andrei aparut la Editura Sport-Turism în 1980.

Website design and content © Ivy&Co.