Frătean Alexandru Grupa I,Istorie,

An2

Istoria Universităţii din Cluj până

la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial

Originile universității. În societatea contemporană Universitățile continuă să ofere prestigiu

și să genereze valori care sunt adesea indispensabile bunului mers al unei comunități. Fie că
vorbim aici de o simplă firmă care are nevoie de personal pentru sarcinile specifice -fie că ne
referim la cercetători, diplomați sau ingineri -Universitatea, prin funcția ei de pregătire și
instruire, de formare de caractere, de cercetare și inovare reprezintă încă, unul dintre elementele
centrale ale societății aducând plus valoare mediilor în care își desfășoară activitatea pe toate
planurile anterior menționate. Printre numeroasele moșteniri ale Evului Mediu putem să spunem
fără îndoială faptul că Universitățile ocupă un loc de frunte având de-a lungul timpului (la cel ca
și azi) un rol primordial în evoluția omenirii. Chiar dacă primele universități de la Bologna,
Salerno, Oxford sau Paris aveau cu totul alte coordonate atât structurale cât și funcționale
-acestea reușeau să adune în jurul lor, la fel ca și astăzi, idealurile și dăruirea merituoșilor
studenți și profesori formând un „întreg”- „ universitas ” distinct aplecat spre știință și cunoaștere
-separați fiind cel puțin în aparență, de tensiunile politico-religioase care guvernau lumea de
atunci.1 Totuși acest „universitas” al profesorilor și al studenților nu a putut să se dezică veșnic
de principiile și direcțiile ce guvernau societatea. În secolul XIV, universitățile. Dacă la început
universitățile au fost create din inițiativă pontificală sau în mod spontan (tot sub patronajul
papilor), în secolele XIV-XV patronajul devine unul princiar în marea majoritate a cazurilor 2.
Universitățile, prin implicarea directă a membrilor lor dar mai ales prin intermediul dorințelor
patronilor lor ajung să joace un rol central în disputele politice și teologice (Războiul de 100 de
ani, mișcarea husită, Schisma Papală etc.)3 pierzându-și tot mai mult acea „autonomie
universitară” cunoscută în primele secole.4 Nu este astfel de mirare faptul că în secolele XIX-
XX universitățile vor deveni printre principalii actori care vor avea menirea să „construiască, să
apere și să consolideze națiunea”.5
Universitatea românească din Cluj se înscrie așadar în acest tipar istoric reușind să cuprindă
în componența sa toate energiile creatoare românești ale Transilvaniei și nu numai, aceasta fiind
văzută de oamenii vremii ca o „întrupare a vieții marelui organism social și creator care e

1
Sorin Mitu, Transilvania mea. Istorii, mentalități, identități , Iași, Polirom,2013, p.149
2
Jacques Verger, Universitățile în Evul Mediu, Iași, Polirom, 2019, p.157
3
Ibidem, pp. 174-186
4
Ibidem, pp. 186-191
5
Sorin Mitu, op.cit., p.150
națiunea”.6 Tradiția universitară a Clujului precede însă universitatea românească înființată în
urbea transilvană în anul 1919 sub numele de „Universitatea Daciei Superioare”. Orașul de pe
Someș primește de la regele Carol I de Anjou al Ungariei privilegiul de civitas în anul 1316.
Treptat, așezarea se dezvoltă până ajunge să fie unul dintre cele mai importante centre
comerciale din estul Regatului Maghiar. Spre jumătatea secolului al XV-lea popualția de etnie
maghiară ajunge la paritate cu cea germană-devenind chiar majoritară în secolul al XVI-lea. 7
Acest secol marchează orașul care suferă schimbări drastice atât din pricina luptei dinastice
pentru tronul Ungariei din deceniile patru cinci și șase dar și cu ocazia pătrunderii și
instituționalizării protestantismului în Transilvania. Personalități ca Adrian Wolphard, Gaspar
Heltai sau Ferenc David au modelat pe rând comunitatea din punct de vedere
confesional( luteranism, calvinism, unitarianism).8 Planuri pentru a întemeia la Cluj un colegiu
academic sunt puse la cale de către principele Transilvaniei, Ioan Sigismund ajuns între timp
adept al unitarianismului și de către Dietă care ia legătura cu diferiți învățați din din Elveția și
Franța.(Petrus Romus de Sorbona, Celi de Basel)9. Împrejurările vitrege atât din interioarul
principatului cât și din afara pun stavilă pentru moment acestor planuri. Revirimentul catolic
(Reforma Catolică) prinde puteri în Transilvania atunci când, în anul 1571, Ștefan Bathory un
catolic convins este ales principe iar ulterior (1575) și rege al Poloniei. Sub patronajul acestuia,
la data de 12 mai 1581 este înființată la Cluj „Academia Claudiopolitana Societatis Jesu”
condusă de către călugării iezuiți. Acest colegiu academic aflat pe Platea Luporum ( azi
str.Mihail Kogălnieranu) în fostul convent franciscan, avea rang de universitate putând acorda
toate cele trei titluri -baccalaureus, magister și doctor. Universitatea iezuită avea cele trei colegii
clasice – teologia, dreptul și filosofia unde predau 32 de călugări veniți din Polonia, Boemia și
Italia10. În anul 1603 însă, în contextul în care susținătorii și credincioșii catolici aproape dispar
din Transilvania, călugării iezuiți sunt alungați din oraș iar Universitatea văzută deja ca o redută
catolică într-un teritoriu quasi-protestant este distrusă. Abia odată cu trecerea Principatului sub
stăpânire habsburgică, călugării iezuiți revin în oraș și refondează vechea universitate de data
aceasta în vechea clădire a colegiului unitarian în anul 1698.11Din 1773, cu ocazia desființării
ordinului iezuit, Universitatea este preluată de catre un alt ordin călugăresc – piariștii. Odată cu
Uniația de la începutul secolului XVIII, românii greco-catolici au avut acces mult mai ușor la
cursurile instituției universitare din Cluj mulți dintre studenți ajungând mari cărturari și savanți.
Nume precum Andrei Illia, Antonie Musca, George Biuitul, Vasile Dobra sau Stefan More ajung
chiar să figureze în listele cu profesorii instituției. După ce își atinge apogeul dezvoltării în 1775
(când în cadrul istituției de învățământ se regăsesc cele patru specializări clasice: filosofie,
teologie, drept și medicină), Universitatea decade începând cu 1786 de când nu mai poate conferi
absolvenților decât titluri de baccalaureus sau magister dar nu și de doctor. 12

6
Ioan Aurel Pop, Structura învățământului istoriei la Universitatea din Cluj în epoca interbelică în Revista de istorie,
tom 36, nr. 2, 1983 p.169
7
Idem. The antecedents of the modern University in Cluj în vol. University and Society. A History of Cluj’s Higher
Education in the 20th Century, edited by Vasile Pușcaș , 1999, p.12
8
Ibidem.
9
Ibidem. p.13
10
Ibidem. p.14
11
Ibidem.
12
Ibidem. p.17
 Anul 1872 reprezintă un moment de turnură pentru evoluția Clujului ca oraș universitar. La
acea vreme, în Transilvania (parte componentă a Coroanei Maghiare în Monarhia Dualistă-din
1867) existau deja o academie de drept și o școală de chirurgie la Cluj (în limba maghiară) dar și
o academie de drept la Sibiu cu predare în limba germană. Clujul, un important centru urban
maghiar își revendică din nou titulatura veche de oraș universitar iar prin legea nr. XIX din anul
1872 este înființată Universitatea Maghiară „Ferenc Jozsef” cu patru facultăți -Drept, Medicină,
Litere și Științe.13 După o perioadă dificilă înprimele decenii în care s-a pus problema chiar a
mutării universității la Poszony (Bratislava), instituția maghiară își recapătă suflul necesar-
numărul de studenți începe să crească anual, sunt ridicate unele dintre cele mai impresionante
edificii din oraș ( Clădirea Universității-1901; Biblioteca Centrală-Universitară- 1909, Facultatea
de Chimie, Căminul A.Iancu, Complexul Clinicilor etc.) 14 . În cadrul Universității Ferenc Jozsef
exista și o catedră de Limba Română a cărei titular a fost profesorul Grigore Silași iar mai apoi
profesorul Grigore Moldovan -acesta din urmă ajungând chiar rector în anii 1906-1907. Deși
proporțional numărul românilor era mai mare decât cel al maghiarilor și al germanilor la un loc,
procentul acestora la Universitatea maghiară nu a depășit niciodată 15-20% din totalul
studenților înscriși15 astfel că pentru populația românească această instituție de învățământ
superior nu putea să susțină nevoia primordială de emancipare a valorilor naționale prin
intermediul unor publicații și cercetări riguroase, motiv pentru care ideea fondării unei
universități românești a răsărit din timp în mințile intelectualilor români ardeleni.
Fondarea și sistematizarea structurilor universității românești. Momentul oportun pentru
românii din Transilvania a venit odată cu sfârșitul primei conflagrații mondiale când sorții
favorabili au făcut ca trupele române să treacă Carpații fără a mai întâmpina vreo rezistență
armată organizată. Deși tratatele de pace încă nu fuseseră semnate iar negocierile de la Paris erau
în toi- demersurile pentru inființarea unei instituții de învățământ superior în Ardeal au fost
printre chestiunile ce necesitau o soluționare grabnică atât pentru Consiliul Dirigent cât și pentru
guvernul central de la București și oamenii de cultură din Transilvania și Vechiul Regat. Deși în
ceea ce privește decizia înființării Universității românești exista un consens general, lucrurile
erau destul de nuanțate când venea vorba de detaliile, scopul și organizarea acestei viitoare
instituții. În acest sens are loc în luna ianuarie a anului 1919 la Sibiu un congres al profesorilor
secundari români din Transilvania unde principala temă de dezbatere era Universitatea din Cluj.
Astfel, docentul Nicolae Drăganu prezintă colegilor săi câteva propuneri care să fie adoptate de
organele competente în vederea urgentării procesului de preluare a Universității maghiare.
Solicitarea înființării unei universități românești la Cluj cât mai repede cu putință, prioritizarea
intelectualilor ardeleni în procesul de recrutare de personal didactic, introducerea imediată a
cursurilor de limba română și de istoria românilor în universitatea actuală până la reformare și
preluare grabnică a inventarului universității au fost câteva dintre cererile lui Nicolae Drăganu.
În opinia sa, la Cluj trebuia înființată o universitate nouă care să reprezinte cel mai înalt centru
cultural ardelean.16 La rândul său, pedagogul Onisifor Ghibu redactează un memoriu în 15
ianuarie 1919 prin care asemenea lui Drăganu cere etatizarea instituției de învățământ superior
13
Ion Breazu, Universitatea Românească „ Regele Ferdinand I” din Cluj , Cluj-Napoca, Editura Școala Ardeleană,
2019, p.39
14
Sorin Mitu , op.cit. p.153
15
Ion Breazu, op.cit. p. 50
din Cluj și preluarea inventarului acesteia dar consideră că predarea limbii română este mai
oportună abia din toamna acelui an.17 Istoricul Nicolae Iorga într-un articol din ziarul „Neamul
Românesc” considera că Universitatea clujeană ar trebui să rămână în posesia minorității
maghiare pentru a nu suprima drepla cultură al acesteia și propunea înființarea unei universități
românești în paralele cu facultăți de minerit, silvicultură comerț etc. Valeriu Braniște spunea că
o universitate de prestigiu „nu se poate făuri peste noapte” astfel că era mai înțelept și mai
eficient ca românizarea Universității să se facă trepatat, în decurs de 2-3 ani. 18 Destul de
incomodă pentru autoritățile române era și atitudinea corpului profesoral maghiar de la Cluj –
care se transformase într-un adevărat bastion al intereselor maghiare în orașul de pe Someș și
chiar redactaseră memorii trimise în străinătate arătând că „românii cu o cultură inferioară
maghiarilor nu ar putea să organizeze o universitate la cele mai înalte standarde în Transilvania”
19
. Cu toate că în general presiunile opiniei publice erau enorme iar majoritatea intelectualilor
ardeleni și regățeni își exprimaseră clar opțiunile , Consiliul Dirigent șovăia la începutul anului
1919 în acțiunile și deciziile legate de această problemă. Motivul era acela că situația
internațională și tartativele care încă erau în plină desfășurare nu tranșaseră situația Transilvaniei
în mod concret. Spre primăvara aceluiași an se pare că sorții sunt favorabili românilor iar
Consiliul Dirigent alege până la urmă o variantă „hibrid”: „preluarea universității maghiare de
catre statul român și așezarea ei pe baze moderne astfel încât instituția să fie una nouă”. 20 Un
ultimatum îi este înaintat rectorului maghiar la 10 mai 1919 -profesorii fiind invitați să depună
jurământul de credință față de noul monarh -cei care acceptau având 2 ani la dispoziție să își
însușească limba română pentru a putea susține cursurile. 21 Aceștia refuză aproape în unanimitate
(pe motiv că încă pacea nu era semnată) așa că la 12 mai universitatea a fost naționalizată și
corpul profesoral a fost demis.

16
Marcela Sălăgean (et al), Universitatea din Cluj între 1919 și 1944 în Ovidiu Ghitta, Istoria Universității Babeș-
Bolyai, Cluj-Napoca, Editura Mega, 2012, p.128
17
Ibidem. p.129
18
Ibidem.
19
Ion Breazu, op.cit. p.54
20
Marcela Sălăgean, op.cit. p129
21
Ion Breazu, op.cit. p.56