Sunteți pe pagina 1din 7

Diaconu George-Catalin Istorie, anul I

Cultura Ferigile
Referat

Grupul Ferigile este un grup cultural din Hallstattul tarziu, caracterizat mai ales prin descoperiri funerare, analoage celor din cimitirul tumular de la Ferigile. Aria de raspandire cuprinde zona de dealuri si depresiuni subcarpatice din Oltenia si Muntenia, din Gorj pana in bazinul Buzaului (in sens mai larg se poate afirma ca intreaga platform getica din N Campiei Romane a fost locuita de purtatorii culturii Ferigile). Descoperiri de tip Ferigile au fost semnalate si in zona muntoasa si deluroasa a Banatului (Brebu si Remetea Poganici) si este posibil ca si versantii nordici ai Carpatilor Meridionali sa se cuprinda in aria aceluiasi grup. Printre descoperirile de tip Ferigile mai importante sunt cele din valea Topologului (Tigveni, Cepari, Rudeni) si de la Curtea de Arges, unde au fost identificate necropole care, prin bogatia inventarului, se apropie de cea eponima si care au permis observatii de mare importanta pentru nuantarea periodizarii si cronologiei absolute a grupului Ferigile (in special Tigveni si Cepari). Alte necropole de tip Ferigile au fost cercetate in jud. Gorj (Alimpesti), Valcea (Teiu, Titesti, Valcele), Dambovita(Odobesti), Prahova (Ploiesti, Budureasca), Buzau (Naieni). Mult mai putin cunoscute raman asezarile. Urme de locuire au fost cercetate la GovoraPoieni si cu totul incidental in alte parti. Nu s-au identificat asezari concentrate sau cetati (de observat totusi ca descoperirile de tip Ferigile de la Remetea Poganici provin dintr-o asezare intarita, dar stadiul cercetarilor este inca prea lacunar pentru a preciza daca acolo este vorba de prezenta grupului Ferigile ca atare sau doar de materiale de tip Ferigile. O situatie asemanatoare se constata si in marea sezare de la Gradina na Bosutu din Serbia, unde, in nivelurile ce suprapun asezarea de tip Basarabi, a aparut multa ceramica cu analogii in grupul Ferigile. Deocamdata este de presupus ca asezarile din aria subcarpatica erau mai ales de tip rasfirat, situate pe culmile dealurilor (necropolele au fost identificate pana acum numai pe vai), de aceea si descoperirea lor este inca la voia intamplarii. Pe de alta parte, este de asteptat ca materialul ceramic din asezari sa fie mult mai putin variat decat cel descoperit in necropole-putinele locuiri cercetate indica inca de pe acum acest faptsi, ca o consecinta, criteriile de definire ale grupului Ferigile, intemeiate pe descoperirile funerare, sa nu mai para atat de clare in asezari. In acest sens apare firesc ca aria constituita din o serie de grupuri culturale cu trasaturi inrudite, cunoscute aproape exclusiv din cercetarea necropolelor, arie din care fac parte grupurile Ferigile, Barsesti, Zimnicea-Canlia, Dobrina-Ravna, intr-un cuvant bazinul Dunarii de Jos, sa alcatuiasca teritoriul in care si-au desfasurat activitatea triburile getice, atestate in sec.5 i.Hr.doar la S de Dunare, dar mai tarziu in toata aceasta mare zona. In cuprinsul ariei grupului Ferigile s-au identificat o serie de descoperiri puse in legatura cu cultul. Este vorba de descoperirile de tip Bistrita

(jud.Valcea) constand din cate o groapa in care se depunea o vatra portativa si numeroase vase intregi sau fragmentare puternic arse secundar. In aria Ferigile numarul descoperirilor de acest tip este redus (trei), dar astfel de gropi au fost semnalate si spre sud de aria propriu-zisa a grupului Ferigile(Balanesti, jud.Olt). Este vorba foarte probabil de un fenomen mai general a carui semnificatie, cu siguranta de ordin cultic, nu poate fi inca precizata. Cronologia grupului Ferigile se intemeiaza in principal pe cea a cimitirului eponim. Cele trei faze mari de dezvoltare au fost surprinse, partial sau integral, si in evolutia celorlalte necropole. Pe valea Topologului s-a putut preciza mai bine ultima faza (Ferigile III), dovedindu-se indiscutabil atat derivarea ei din faza anterioara (Ferigile-Nord), cat si bogatia inventarelor, fapt ce nu reiesea atat de limpede in statiunea eponima. In ansamblul lui, grupul Ferigile urmeaza in timp dupa cultura Basarabi. Afirmatia se intemeiaza in principal pe periodizarea necropolelor din SV Olteniei (Balta Verde si Basarabi, mai vechi decat Gogosu, aceasta din urma fiind contemporana cu cea mai veche faza de la Ferigile) si este confirmata de stratigrafia de la Gradina na Bosutu (Vasica), unde elemente ale celei mai vechi faze Ferigile apar in stratul ce suprapune locuirea de tip Basarabi. De altfel, toate elementele de datare absoluta si relativa (arme, fibule, podoabe etc.) din grupul Ferigile reprezinta tipuri mai recente decat cele ale perioadei Basarabi. Relatia genetica a grupului Ferigile cu cultura Basarabi este evidenta in formele si decorul ceramicii celei mai vechi faze de la Ferigile, desi in aria de raspandire propriu-zisa a grupului Ferigile nu s-au identificat inca descoperiri specific culturii Basarabi. Aria grupului Ferigile se circumscrie insa in totalitatea ei in aria culturii Basarabi, iar lipsa in zona subcarpatica a descoperirilor de tip Basarabi se explica prin foarte slaba locuire a acestei zone in Hallstattul mijlociu. Acest fapt a dus la formularea ipotezei potrivit careia o parte a populatiei din Campia Romana a fost nevoita sa se stramute la sfarsitul Hallstattului mijlociu (in prima jum. A sec.7 i.Hr. sau pe la mijlocul acestui veac) in zona mai ferita a Subcarpatilor meridionali. Fenomenul, care se evidentiaza in mod complementar si prin constatarea unei depopulari foarte accentuate a zonelor de ses din S Munteniei si Olteniei, exact in aceeasi vreme, a fost pus in legatura cu framantarile dintre sciti si cimmerieni in stepele nord-pontice si cu presiunile rezultate si exercitate din diferitele directii si care au facut viata in Campia Dunarii mai putin sigura. In concluzie, purtatorii grupului Ferigile sunt triburi geto-dacice strans inrudite, prin cultura materiala si spirituala, cu cele de la Dunarea de Jos si din zona dintre Dunare si Balcani.

Satul Ferigile, unde s-au facut descoperirile care au pus bazele formarii acestei culturi, face parte din comuna Costesti, situata in mica depresiune subcarpatica Costesti-Bistrita. Depresiunea este strabatuta de albiile a doua paraie paralele, Bistrita si Costestii, care izvorasc din muntii Capatanii. Intemeiat in jurul anului 1920, satul este localizat pe vechiul con de dejectie al confluentei celor doua paraie. Aceasta depresiune a fost totdeauna propice asezarilor omenesti, astfel ca pe dealurile din jurul ei au fost gasite urme de locuire inca din epoca de tranzitie de la neolitic la epoca bronzului (cultura Cotofeni), din epoca bronzului (cultura Verbicioara) sau de la sfarsitul primei epoci a fierului. Aici intalnim un grup de tumuli din epoca de tranzitie neolitic-bronz, peste care se suprapune cimitirul tumular hallstattian. In anul 1955, cu prilejul unor sapaturi facute de un satean, s-au descoperit o spada scurta si trei varfuri de sulite, toate de fier, care au fost daruite Muzeului National de antichitati. Dupa cercetari amanuntite s-a constatat ca a existat aici un cimitir de incineratie din prima epoca a fierului, asezat de-a lungul terasei din dreapta raului Costesti, cu o intindere destul de mare (cca. 1500m lungime si 300m latime). S-au studiat 149 tumuli de mici dimensiuni, cu cca. 200 morminte sigure, toate de incineratie. La 1,5 km nord de acesta s-a identificat un grup de morminte plane, constituite din gropi ce contineau, in cateva cazuri, in afara de ceramica, si oase calcinate. Movilele necropolei tumulare sunt grupate in palcuri apropiate, fapt ce oglindeste structura sociala a comunitatii respective. In momentul descoperirii toti tumulii erau puternic aplatizati, multi fiind partial sau chiar in cea mai mare parte afectati de lucrarile agricole. Tumulii sunt constituiti dintr-un invelis de bolovani de piatra de rau, dispusi pe unul sau mai multe randuri, acoperind mormantul propriu-zis. Este posibil ca mantaua de bolovani sa fi fost acoperita cu un strat de pamant care in timp s-a nivelat. Diametrul tumulilor mai mari este in jur de 6m, rar mai mult, al celor mici de 3-4m si chiar mai putin. Oasele au fost depuse fie direct pe sol, fie intr-o urna. Analizarea antropologica a resturilor osoase cremate a stabilit ca o mare parte dintre morminte apartin unor copii sau adolescenti. Inventarul mormintelor din necropola tumulara, deosebit de bogat, este alcatuit din ceramica, arme si mai rar podoabe. Ceramica Ceramica este neobisnuit de numeroasa si variata pentru vremea respectiva. Desi in aproape in intregime fragmentara - cea mai mare parte a vaselor fusesera

sparte la rug, in morminte depunandu-se doar o parte a fragmentelor - s-au identificat cca. 1570 de vase. In unele morminte s-au gasit resturi din peste 50 de vase, iar numarul obisnuit al pieselor ceramice dintr-un mormant variaza intre 10 si 20. In afara formelor specifice Hallstatului tarziu carpato-dunarean, la Ferigile s-au gasit strachini evazate, decorate in interior cu caneluri si linii in relief dispuse in motive geometrice sau alcatuind spirale. Se remarca cestile decorate tot cu astfel de motive si pe a caror toarta se afla un buton discoidal sau o protoma zoomorfa. Ornamentele spiralice se gasesc reprezentate si pe cani sau pe vase mari pantecoase. In contrast cu varietatea formelor, aspectul ceramicii din necropola tumulara este destul de unitar, tehnica de lucruu fiind, in linii generale, aceeasi. Pasta este neagra in spartura, arderea fiind destul de slaba. O consecinta a acestui fapt este friabilitatea ceramicii. Ca degresant s-a folosit nisip continand mica si pietricele. Cea mai mare parte a vaselor au suprafata acoperita cu un slip foarte fin, care a fost, mai mult sau mai putin, lustruit. Arderea s-a facut in conditii semi-deschise, vasele capatand o culoare bruna. Unele vase, mai ales strachinile, au fost arse inabusit in interior, fiind puse in cuptor cu gura in jos. De aceea ele sunt negre in interior si brune in exterior. In ceea ce priveste calitatea pastei se observa o intreaga gama de sorturi, in functie de finetea degresantului, de la ceramica relativ fina, unde s-a folosit exclusiv nisip fin, pana la o ceramica grosolana, in a carei pasta se observa pietricele cu dimensiuni pana la cea a unui bob de fasole. Arme Armamentul, exclusiv din fier, era alcatuit din topoare de lupta cu doua taisuri (bipene), mai rar de tip ciocan, varfuri de lanci, cutite de lupta, spade scurte de tip akinakes si varfuri de sageti de o forma singulara, din placa de fier triunghiulara, amintind de forma sagetilor din silex. Zabalele din fier descoperite in morminte indica 17 calareti din 52 luptatori siguri. Mai sunt prezente cutitase, topoare cu aripioare si celturi de fier. La Ferigile s-au gasit patru akinakes-uri, dinte care trei cu maciulia dreapta si unul cu antene. Nu este exclus sa fi fost placate cu foita de aur, in genul vestitelor akinakes-uri din sudul Rusiei. Metalul nobil, mai putin rezistent la temperatura rugului, s-a pierdut, topit in timpul incinerarii. Cutitele de lupta sunt usor curbe, cu un singur tais. Manerul este deseori prevazut cu nituri care fixau imbracamintea de lemn. Lungimea medie a acestei arme este de 23cm. In afara formei comune, din care s-au gasit 18 exemplare, s-au mai descoperit trei cutite de tipuri deosebite: un exemplar lung, de 46cm, cu

capatul manerului terminat cu doua antene mici si doua exemplare cu muchia profilata si varful usor intors. Varfurile de lance au fosr lucrate dintr-o singura bucata de fier, tubul de inmanusare fiind obtinut prin curbarea placii de fier, in prealabil latita. Pe latul nervurii se observa decoruri gravate. Tecile de fier serveau pentru cutitele de lupta, precum si pentru varfurile de lanci. Sunt lucrate simplu, din tabla de fier indoita la margini si sunt decorate cu incizii transversale. Varfurile de sageti sunt toate de forma caracteristica, asemanatoare varfurilor de silex din epoca neolitica. Sunt prevazut cu o pereche de gauri pentru sforile care fixau varful de sageata de tija de lemn. Podoabe Mai rare, podoabele reprezinta tipurile caracteristice epocii:piese de centura din bronz ajurate,lanturi spiralice din bronz (saltaleone), fibule din bronz si fier cu picior triunghiular, in forma de scut beotic si alte tipuri, bratari de bronz, verigi de fier, margele de sticla, din fier si bronz, rar din pasta caolinoasa. Deoarece podoabe s-au aflat si in morminte de lupatori, inventarele specific feminine sunt foarte putine la numar; se poate cel mult presupune ca multe dintre numeroasele morminte alcatuite numai din inventar ceramic sa fi fost feminine. Data fiind varietatea inventarului, evolutia in timp a necropolei tumulare apare destul de bine conturata pe parcursul atrei faze principale de dezvoltare , ordinea primelor doua fiind stabilita cu ajutorul stratigrafiei orizontale: in planul cimitirului se observa clar repartizarea pe zone a anumitor tipuri ceramice , de arme sau de podoabe. Din lipsa unor repere suficient de sigure pentru cronologia absoluta, prima periodizare propusa ca provizorie in 1967 a fost revazuta in 1976 pe baza redatarii unor descoperiri din SV Olteniei si din sudul Peninsulei Balcanice. Utilizandu-se metode statistico-combinatorii, acordate la stratigrafia orizontala si la structura pe grupuri de tumuli a necropolei, s-au stabilit urmatoarele faze: Ferigile-Sud (sec.7 i.Hr) (in principal mijlocul si a doua jumatate); Ferigile-Nord (de la sfarsitul sec.7 iHr.pana in pragul sec.5 i.Hr); Ferigile III (sec.5 i.Hr). In prima faza sunt inca evidente elemente ale ceramicii hallstattiene mijlocii (cultura Basarabi), asociate cu elemente culturale sud vest si vest balcanice sau est-alpine. In faza FerigileNord se fac resimtite influentele rasaritene, din aria scitilor nord-pontici, ce se intensifica in special in a doua jum.a sec.6 iHr; in aceasta faza se situeaza cele patru akinakes uri descoperite la Ferigile. In ultima faza (Ferigile III) influentele exercitate din zona Dunarii de Jos devin predominante, fapt observat atat in tipurile de vase ce imita forme lucrate la roata , cat si in tipurile de inmormantari.

Bogatia si varietatea formelor de inventar, posibilitatea periodizarii lor pe o durata apreciabila, fac din necropola tumulara de la Ferigile cel mai important reazem al sistemului cronologic al Hallstatului tarziu din spatiul carpato-dunarean. Cercetarea aproape integrala a monumentului respectiv este o sursa pentru studiul structurii sociale a triburilor din Subcarpatii meridionali, in special, si din aria nord-tracica, in general. In acelasi timp, incrucisarea influentelor culturale din diferite directii pe parcursul dezvoltarii cimitirului oglindeste orientarea triburilor din Subcarpati spre diversele centre de influenta culturala, ceea ce, in ultima instanta, poate fi interpretat si ca un fenomen de influenta politica. Data influentelor culturale scitice coincide cu cea a apogeului puterii politice a scitilor nord-pontici, iar aparitia si cresterea puterii odrise la sud de Dunare, dupa 470 i.Hr., corespunde si intensificarii influentelor culturale din aceasta directie. Importanta descoperirilor de la Ferigile rezida si in dovedirea unei continuitati de viata, reflectata in formele culturii materiale si spirituale a mai bine de doua secole din dezvoltarea triburilor geto-dacice din Subcarpatii meridionali. BIBLIOGRAFIE 1. Preda, Constantin (coord.), Enciclopedia arheologiei si istoriei vechi a Romaniei, vol. 1, Bucuresti, 1994. 2. Idem, vol. 2, Bucuresti, 1994. 3.Vulpe, Alexandru, Necropola hallstattian de la Ferigile: monografie arheologic, Bucuresti, 1967. 4.http://www.enciclopediadacica.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=782&Itemid=462, 11.12.2013