Componenţa şi structura armatei romane

în nordul Munteniei, între anii 101-117

Mihail Zahariade, Dan Lichiardopol

Pe lângă datele arheologice semnificative pentru cunoaşterea unui segment cronologic

scurt, dar deosebit de important pentru istoria zonei sub-carpatice a Munteniei în primele
decenii ale secolului II d.Ch., cercetările arheologice din castrele romane din arealul amintit
(fig. 1), Pietroasele, Drajna de Sus, Mălăieşti, Târgşor şi Voineşti 1 , au dus la descoperirea unui
material epigrafic impresionant cantitativ şi de o varietate remarcabilă, care permite începutul
nuanţării unor aspecte privind ocupaţia militară romană în regiune.
Sunt două puncte de referinţă pe care le vom aborda în cele ce urmează, pe baza
materialului de construcţie ştampilat (lateres, tegulae, imbrices, tubuli) descoperit în cele cinci
castre, baze ale corpul expediţionar roman în timpul războaielor dacice, precum şi după acest
eveniment. Primul se referă la componenţa corpului de armată roman prezent în zona
subcarpatică a Munteniei în perioada 101-106 şi apoi ca forţă de ocupaţie a teritoriului în
intervalul 106-117; al doilea vizează structura unităţilor şi/sau detaşamentelor care au compus
acest corp expediţionar. Rezultatele cercetărilor arheologice au impus clar concluzia că aceste
castre au avut o durată de funcţionare relativ scurtă, între 101-118, şi au jucat rolul de baze ale
armatei romane în timpul şi imediat după războaiele dacice 2 .
În proporţie covârşitoare, materialul epigrafic discutat în cele ce urmează provine din
cercetările arheologice din castrele de la Drajna de Sus şi Târgşor, dar descoperiri în contexte
mai mult sau mai puţin arheologice s-au mai făcut la Voineşti şi Pietroasele. Sondajele efectuate
mai de mult de C. Zagorit şi, mai recent, de Dan Lichiardopol, în castrul aproape în totalitate
distrus de la Mălăieşti, nu s-au soldat cu vreo descoperire epigrafică semnificativă, putând
aminti aici doar o cărămidă ştampilată, menţionată de C. Zagoriţ şi Grigore Florescu-Expectatus
Bujor, dar nepublicată şi probabil disparută.
Analiza materialului tegular ştampilat descoperit în cele cinci castre arată că în zona
subcarpatică a Munteniei au acţionat detaşamente din trei legiuni: I Italica, V Macedonica şi XI

1
Pietroasele: Diaconu 1976, 1055-1072; Diaconu, Tzony, Constantinescu 1977, 199-220; Diaconu 1980,
1063-1069; Tzony 1980, 348-351; Târgşor: Popescu et al. 1960, 637-638; Vulpe 1965, 375-376;
Diaconu 1965, 11-12; Tzony, Diaconu 1979, 264; Mălăieşti: Zagoriţ 1940; Florescu, Bujor 1955, 271-
279; D. Lichiardopol, cercetări inedite; Drajna de Sus: Ştefan 1948, 115-144; Protase 1977, 191-193;
Vlădescu, Zahariade, Dvorski, Teodorescu 1994, 22 nr. 43; Zahariade, Dvorski, Avram, Teodorescu
1995, 29 nr 42; Zahariade, Dvorski, Peneş, Avram 1996, 38-39 nr. 46; Zahariade, Dvorski, Peneş 1997;
Zahariade, Dvorski 1997; Voineşti: Tudor 1978, 309 nr. 53; Bădescu 1981, 291-296; Gudea 1997, 81
nr. 64 Z 1-2.
2
Florescu 1960; Vulpe 1961; Petolescu 1982. Este de remarcat că la Pietroasele, din punct de vedere
arheologic, nu a fost încă identificat un castru construit şi care să fi funcţionat în perioada lui Traian.
Existenţa lui este doar presupusă pe baze logice, ale prezenţei unei coloane romane pe valea Buzăului,
traseu de importanţa strategică care oferea acces direct spre pasul Buzăului şi apoi spre Transilvania.
Un alt castru roman pe valea Buzăului, din timpul războaielor dacice, posibil un castru de marş, se
presupune a fi existat la Filipeşti, în nord-estul Munteniei: TIR, L-35, 41; R. Vulpe (1976, 161 nota 45)
mai adăuga posibile castre la Ciolan, Năieni, Şarânga, Gherghiţa; v. şi Petolescu 1982, 67.
 DACIA AVGVSTI PROVINCIA

Figura 1.
Harta de
referinţă.

Claudia, precum şi o unitate auxiliară, cohors I Flavia Commagenorum 3 . În afara trupelor

menţionate, nu au mai fost descoperite urme ale prezenţei vreunei alte unităţi în zonă.
Repartiţia unităţilor militare amintite mai sus, în nordul Munteniei, pe baza materialului
de construcţie tegular, este următoarea:
Pietroasele: legio XI Claudia;
Târgşor: legio XI Claudia şi cohors I Flavia Commagenorum;
Mălăieşti: legio V Macedonica;
Drajna de Sus: legio I Italica, legio V Macedonica, legio XI Claudia şi cohors I Flavia
Commagenorum;
Voineşti: legio XI Claudia şi cohors I Flavia Commagenorum.

3
O discuţie generală despre armata romana în Muntenia la: Florescu 1960, 226; Zahariade, Gudea 1997,
28-29; Zahariade, Dvorski 1997, 55-69.

2
 GARNIZOANA DIN NORDUL MUNTENIEI

Unităţile provin în exclusivitate din

armata Moesiei Inferior şi reprezintă numai o
parte din efortul şi contribuţia acestei
provincii la războaiele dacice 4 .
Aşa cum se observă, arealul acoperit de
corpul expediţionar moesic în nordul
Munteniei, de aproximativ 100 km, pe axa
est-vest, şi aproximativ 50 km, pe axa nord-
sud, contrastează semnificativ cu
componenţa acestuia, unitară, dar relativ
redusă (detaşamente din trei legiuni şi o
singură unitate auxiliară). Modalităţile de
articulare la sud de Dunăre şi afluirea acestui
corp expediţionar moesic spre zona amintită
devine un element cheie în explicarea
componenţei acestuia.
Legio I Italica (figura 2) este
reprezentată în nordul Munteniei numai prin
material tegular ştampilat: la Drajna 108
piese de tipul I, variantele a-e (LEGIITAL) 5 ;
la Durostorum-Yavorov 6 5 piese de tipul I,
varianta b; la Târgşor un exemplar dintr-un
tip recent descoperit 7 . Varianta
Durostrorum-Drajna de Sus şi tipul Târgşor Figura 2.
8
lipsesc la Novae . Cele 322 de piese Ştampile tegulare ale Legiunii I Italic:
a-e: Drajna de Sus; f: Târgşor; g: Yavorovo.
cunoscute până acum la Drajna de Sus
depăşesc numeric, de departe, întreaga
cantitate a celorlalte două detaşamente legionare şi a cohortei de Commageni luate la un loc. La
Drajna de Sus, varianta Ib este cea mai numeroasă, cu 108 piese, urmată îndeaproape de
varianta IC şi apoi, de departe, de celelalte variante.
Legio V Macedonica (figura 3) se situează la Drajna de Sus pe locul 2 în privinţa
cantităţii de material tegular ştampilat, cu 76 de piese până în prezent. Tipul cunoscut prezintă
două variante. Unul este reprezentat şi la Oescus, sediul de bază, în perioada premergătoare
războaielor dacice, şi nu mai apare după 106, când o altă tipo-variantă se impune la Troesmis,
noul sediu al legiunii după 106/107 9 . Una din aceste variante se întâlneşte şi la Durostorum pe
câteva piese 10 .

4
Aprecieri generale despre contribuţia armatei Moesiei Inferior la războaiele dacice la Gostar 1979,
Tudor 1979, Poulter 1986, Sarnowski 1987, Diaconescu 1997.
5
Zahariade, Dvorski 1997, 19-20.
6
Donevski 2006.
7
Cercetari inedite D. Lichiardopol.
8
Pentru o tipologie a ştampilelor tegulare la Novae vezi Sarnowski 1983.
9
Zahariade, Dvorski 1997, 21-22.
10
Donevski 2006.

3
 DACIA AVGVSTI PROVINCIA

Legio XI Claudia (fig. 4) prezintă o varietate notabilă de tipuri şi variante în nordul

Munteniei.
- Pietroasele 11 şi Durostorum 12 , cu
ştampile de tip A, varianta 2 cu scris
retrograd şi inversat, identice. Ştampila
nu apare la Drajna de Sus şi nici în vreo
altă localitate din Germania sau
Pannonia, unde au staţionat efective din
această legiune. Suspectăm această
variantă a fi fost nou creată odată cu
venirea unor detaşamente la Durostorum
direct din Germania.
- Drajana de Sus şi Târgşor 13 . Tip I cu
trei variante (a-c). Varianta a este
specifică numai la Drajna şi Târgşor, în Figura 3. Ştampile tegulare ale LegiuniiV
timp ce restul numai la Târgşor. Varianta Macedonica: a-b: Drajna; c: Yavorovo
a cuprinde o tabula ansata înscrisă în
chenar cu brâu torsionat şi o rozetă în mijlocul ansei stângi, ca simbol al soarelui;
- Târgşor, varianta b. La designul cunoscut se adaugă două simboluri solare (sau rozeta)
înscrise în câte o ansă;
- Târgşor, varianta c a tipului A. La designul cunoscut se adaugă un simbol solar înscris
în ansa stângă, iar în ansa dreapta un spic sau ramurică de brad;
- Târgşor. Tip II cu două variante. În varianta a, ansele trapezoidale conţin trei nervuri
în relief; tabula ansata înscrisă în chenar cu nervuri oblice ferm trasate şi drepte; la
varianta b nervurile sunt vizibile, dar sunt executate mai neglijent;
- Târgşor. Tip III cu o singură variantă; chenar cu nervuri oblice, L+E şi P+F în ligatură,
iar cifra XI este suprapusă de o hastă orizontală;
- Voineşti, o piesă; nu este foarte exact redată în desenul autorului, dar uşor încadrabilă
uneia din variantele tipului I 14 .
Întreg materialul tegular aparţinând legiunii XI Claudia de la Drajna de Sus, Târgşor şi
Voineşti, este unic ca tipologie. El nu se mai intâlneşte la sud de Dunăre, ci este specific numai
Munteniei şi celor trei castre amintite. Tipurile şi variantele par să fie forme hibride derivate la
rândul lor dintr-o combinaţie de ştampile de la Vindonissa şi Brigetio. La Vindonissa
(Windisch), pe două piese apare rozeta, coroana radială, simbol solar, plasat în interiorul aripii
drepte a tabulei ansata. De asemenea, la Vindonissa, în interiorul ansei din stânga apare
rămurica de brad 15 . La Brigetio (fig. 4 e) se întâlneşte un brâu vălurit ce înconjoară literele,
precum şi punctul de după litera C 16 din Claudia, ca în cazul de la Drajna-Târgşor.

11
Diaconu, Tzony, Constantinescu 1977, 206, fig. 9; IDR II 605.
12
Donevski 2006.
13
Zahariade, Dvorski 1997, 22. Toate piesele cu ştampila legiunii XI Claudia provenite de la Târgşor
provin din cercetările încă inedite ale lui Dan Lichiardopol.
14
Bădescu 1981, 317.
15
CIL XIII 12234.
16
Szilágyi 1933, XIV 2 a-d.

4
 GARNIZOANA DIN NORDUL MUNTENIEI

Cohors I Flavia
Commagenorum (fig. 5) apare în
trei locaţii în zona subcarpatică a
Munteniei, la Drajna de Sus,
unde deţine cea mai mare
cantitate de material dintre toate
castrele (52), la Târgşor şi
Voineşti. La Drajna se cunosc
trei tipuri diferite, ultimul cu
două variante. La Târgşor a fost
descoperită o altă variantă,
necunoscută la Drajna. La
Voineşti se întâlneşte tipul III,
varianta a, de la Drajna 17 .
Pentru războiul împotri-
va regatului dac, care urma să fie
atacat şi dinspre sud, din armata
Moesiei Inferior au fost pregătite
câteva corpuri de armată cărora
le reveneau sectoare bine
definite de înaintare, pe direcţia
generală sud-nord, şi care urmau
să devină decisive în viitoarea
configuraţie a operaţiilor. Ne
vom ocupa în cele ce urmează Figura 4. Ştampile tegulare al Legiunii XI Claudia:
a: Yavorovo, Pietroasele; b: Drajna, Târgşor;
numai de corpul de armată
c-d, f-h: Târgşor; e: Brigetio; i: Voineşti
căruia i-a fost încredinţată
înaintarea dinspre Moesia
Inferior spre regatul dac, prin pasurile Buzău, Bratocea şi Tabla Buţii.
Compararea descoperirilor efectuate la Durostorum arată că tipuri sau tipo-variante de
ştampile ale legiunilor I Italica, V Macedonica şi XI Claudia se întâlnesc şi în castrele din
nordul Munteniei. Nu cunoaştem la Durostorum, până în prezent, materialul tegular al cohortei I
Flavia Commagenorum. Coroborarea caracteristicilor pieselor de la Vindonissa, Brigetio,
Drajna de Sus şi Târgşor, arată că odată cu venirea unor efective de la Vindonissa şi Brigetio,
foarte probabil direct la Durostorum 18 , s-au produs noi tipare, în diverse variante hibride, care
însă moşteneau simbolul solar (rozeta) şi rămurica de brad din Germania Superior, cât şi brâul
în jurul literelor, întâlnit la Brigetio, numai că acesta din urmă a căpătat un aspect torsionat în
noile locaţii din Muntenia. În acest caz, va trebui să ne gândim la posibilitatea nefolosirii
tiparelor nou create la Durostorum sau, mai probabil, la producera lor pe loc, la Drajna şi
Târgşor.
La Durostorum, în primăvara lui 101, în cazul în care efective nu se aflau în staţionare
aici dintr-o perioadă anterioară, au fost aduse detaşamente din legiunile I Italica, aşa cum arată
tipul I, variantele a-e, din legiunea V Macedonica (două variante), ambele rupte în mai multe

17
Zahariade, Dvorski 1997, 23. Cercetări inedite Dan Lichiardopol la Târgşor; pentru Voineşti v. nota 1.
18
Strobel 1984, 93-95; Zahariade 1999, 599-607.

5
 DACIA AVGVSTI PROVINCIA

detaşamente în scopul articulării dispozitivului de război 19 . Legiunea XI Claudia, ale cărei

subunităţi se mai întâlnesc la Oescus şi Novae 20 în primii ani ai secolului II, baze ale armatei
romane în primul război dacic, este reprezentată la Durostorum prin efective care emit doar
tipul A, varianta 2. Această situaţie ar sugera că ele au putut veni ceva mai devreme din
Germania Superior, şi ar fi putut lua parte la unele lucrări de construcţie, la terme sau clădiri, ca
cele de la Yavorovo sau str. Bogdan Voyvoda, unde au fost descoperite. Altele, cum ar fi unele
efective remanente de la Vindonissa sau de la Brigetio, au putut veni la Durostorum chiar în
preajma declanşării ostilităţilor, în calitate de vexilaţii de război, fără a fi angajate în lucrări de
reconstrucţii şi deci fără a emite la Durostorum material tegular ştampilat.
Cohors I Flavia Commagenorum este menţionată în Moesia Inferior prin diplomele
militare din 92, 97, 105 21 . Regimentul pare să fi fost divizat în mai multe detaşamente, în
preajma războiului cu dacii. Trebuie menţionat, fie şi în trecere, faptul că regimentul pare foarte
probabil să fi fost spart în cinci detaşamente, dintre care patru, reprezentate de tipurile I-II, III
(variantele a-b) de la Drajna şi IV de la Târgşor. Ele trebuie să fi fost concentrate de asemenea
la Durostorum, dar nu ca subunităţi de construcţie, ci de război, şi astfel s-ar explica de ce nu au
lasat urme epigrafice aici 22 .
Durostorum a fost ales ca baza de acţiune spre nord a armatei romane pe mai multe
criterii 23 . Primul este faptul că în secolul I d.Ch. Durostorum a fost cea mai importantă bază
militară de la est de Novae, posibil sediu de legiune, după unele păreri, dar în orice caz de trupa
auxiliară 24 ; al doilea – pentru ca poziţia strategică pe Dunăre ii conferea avantajul de a controla
navigaţia într-un punct cheie, cât şi posibilitatea unei mişcări lejere de forţe şi mijloace în aval şi
amonte pe fluviu; apoi – pentru că Durostorum era cel mai potrivit punct de a exercita un
control discreţionar între bazinele Dâmboviţa-Argeş şi Ialomiţa, era cel mai apropiat punct
major de principala şi cea mai rapidă cale de acces spre cursul superior al Ialomiţei, iar de aici
spre văile Prahovei, Teleajenului şi pasurile montane.
Din analiza materialului epigrafic prezentat mai sus, a rezultatelor cercetărilor
arheologice efectuate la castrele romane din zona subcarpatică a Munteniei (Drajna de Sus,
Târgşor, Mălăieşti, Pietroasele şi Voineşti), dar şi a cetăţilor dacice din aceeaşi zonă, putem
contura un tablou mai nuanţat al evenimentelor şi mişcărilor de trupe, al componenţei
garnizoanelor romane din cele cinci castre în discuţie la acest moment, cât şi a structurii lor în
anii 101-104.

19
Despre istoria legiunilor I Italica şi V Macedonica în primul război dacic vezi Sarnowski 1987, passim;
Gostar 1979, 117; Tudor 1979, 104; Strobel 1984, 93-95.
20
Zahariade, Dvorski 1997, 57-59; Zahariade 1999, 600-601.
21
Pentru acest regiment auxiliar vezi Petolescu 2002, 95-97.
22
Există un alt tip, al V-lea, al ştampilelor acestei trupe cu marca COHIFCOW, care este documentat la
Acidava (Enoşeşti), pe valea Oltului (Vlădescu, Poenaru Bordea 1978, 137-142 fig. 4). Credem că
varianta este ceva mai târzie, dupa 118, când unitatea se stabileşte pe Olt; vezi şi Petolescu 2002, 95.
23
Poulter 1986, 520 fig. 1 presupune că una din principalele coloane ale armatei Moesiei Inferior s-a
deplasat pe valea Ialomiţei, situaţie posibilă, dar care rămâne deocamdata fără o acoperire arheologică
şi epigrafico-istorică. De asemenea, ipoteza noastră că forţa armată din nordul Munteniei ar proveni din
corpul expediţionar de la Buridava (Zahariade, Dvorski 1997, 59-60, nota 8) nu mai poate fi susţinută.
24
Recent Farnum 2006, 18-19, 30. Staţionarea legiunii IV Scythica este apreciată între cca. 9-55 p. Chr.,
iar V Alauda între 69-86 (Farnum 2006, 19, 30). Staţionarea cohortei II Flavia Brittonum equitata este
sustinută de existenţa unei inscripţii a unui centurion în activitate, Antonius Valerius (CIL III 7478);
recent Matei-Popescu 2004, 196-197.

6
 GARNIZOANA DIN NORDUL MUNTENIEI

După 4 aprilie 101, corpul

expediţionar Durostorum a primit
ordinul de a înainta pe direcţia
generală SE-NV, pe cursul Mostiştei şi
apoi pe cursul superior al Ialomiţei, cu
misiunea de a atinge cursurile
inferioare ale râurilor Prahova şi
Teleajen, de a pătrunde cu forţele
reunite pe valea Telejenului şi de a
anihila punctele de rezistenţă inamice
din această zonă, de unde să dezvolte
mai apoi ofensiva spre pasurile
Bratocea, Tabla Buţii şi Buzău. Prima
fază a misiunii era accederea în sud-
estul regatului dac. Distrugerea
grupului de cetăţi dacice de la Tinosul,
Gura Vitioarei, Făget şi Homorâciu,
care, aşa cum o dovedesc rezultatele
cercetărilor întreprinse aici, îşi Figura 5.
Ştampile tegulare ale cohortei I Flavia Commagenorum:
încetează existenţa cu ocazia primului
a-d: Drajna de Sus; e-f: Târgşor; g: Voineşti.
război dacic 25 , au fost un obiectiv
major realizat de corpul expediţionar
Durostorum. Cel mai nordic punct atins în timpul acestei campanii a fost Drajna de Sus, unde
armata romană va fi întâmpinat o ultimă rezistenţă dacică, la punctul „Cetăţeaua” (vezi figura
1).
Ar fi urmat faza a doua a misiunii, şi anume înaintarea spre trecătorile sud-est carpatice,
dar datorită evoluţiei situaţiei politice de pe front, marcată de pacea din primavara anului 102,
corpul expediţionar pare sa fi primit ordin de staţionare şi consolidare a poziţiilor la Drajna de
Sus. Aşa cum indică atât cercetarile lui Gheorghe Ştefan, cât şi cele ale colectivului din 1992-
1996, condus de Cr. Vlădescu şi după 1996 de Mihail Zahariade, aici a fost construit un castru
din pământ (Drajna de Sus I), de tipul turf and timber (după terminologia britanică) din
caespites (murus caespiticius), cu agger dublu şi, desigur, palisadă. Nu cunoastem exact
dimensiunile castrului din aceasta fază. De asemenea, nu cunoaştem încă din ce material au fost
construite clădirile din interior (lemn, cărămidă, piatră sau o combinaţie din ultimele două).
Castrul pare să fi fost transformat, imediat după primirea ordinului de staţionare, dintr-o tabără
de marş (castra aestiva), având corturile soldăţeşti şi ale comandanţilor drept singurele
„construcţii” în interior, într-o fortificaţie stabilă, care urma să devină – şi nimeni nu putea
prevedea la acea dată – o castra hiberna (hibernaculum), cu clădiri de lemn sau piatră, desigur
nu de mari dimensiuni, cum nici efectivele nu par să fi fost foarte numeroase.
Pe baza analizei materialului tegular ştampilat disponibil se poate nuanţa structura şi
componenţa garnizoanei romane din nordul Munteniei, între primavara lui 101 şi primavara lui
105 26 .

25
Despre aceste cetăţi dacice vezi R. Vulpe 1976, 158.
26
Următoarele cifre oferite referitoare la numărul efectivelor, deşi aproximative, sunt bazate pe numărul
real şi cunoscut al mărimii subunităţilor din legiuni şi trupe auxiliare. În acest fel, cifrele avansate de
noi reflectă îndeaproape mărimea efectivelor.

7
 DACIA AVGVSTI PROVINCIA

Drajna de Sus I. Apariţia invariabilă a cinci variante de ştampilă (a-e) a tipului I,

aparţinând legiunii I Italica, sugerează tot atâtea ateliere de producţie de material de construcţie
ale detaşamentului, ceea ce revine a spune că fiecare variantă a putut aparţine câte unei centurii
legionare. În acest caz, cele cinci tipo-variante ar aparţine unei întregi cohorte de legiune,
însumând în jur de 480 oameni, plus ofiţerii şi personalul auxiliar, având în vedere că de obicei
o centurie cuprindea nu 100 de oameni, cum îi arată numele, ci 80, rezultaţi din 10 contubernia
a câte 8 oameni. Total: 400. Nu am fi înclinaţi să atribuim tipul II de ştampilă, documentat în
cadrul numerosului material al legiunii, fazei Drajna de Sus I, având ca argument numărul foarte
mic de piese, în comparatie cu cele cinci variante ale tipului I.
Reanalizarea materialului tegular al legiunii V Macedonica de la Drajna de Sus arată că
de fapt avem de aface cu două variante ale aceluiaşi tip, ceea ce ar indica prezenţa iniţială a 160
de soldaţi în garnizoană, apoi numai 80, prin plecarea detaşamentului la Mălăieşti. Total: 80.
Legiunea XI Claudia este reprezentată la Drajna de Sus numai de varianta A a tipului I,
ceea ce indică prezenţa unei singure centurii (80 de oameni) în castru. Total 80.
Cele trei tipuri, din care tipul III cu două variante, ale cohortei I Flavia Commagenorum
sugerează un total de 320 oameni. Total general la Drajna de Sus, pentru perioada primăvara lui
101- primăvara lui 105: 880 de oameni.

Mălăieşti. Recentele cercetări de la Mălăieşti nu au dus la descoperirea unor noi

documente epigrafice, în afara celui menţionat de C. Zagoriţ şi Grigore Florescu-Expectatus
Bujor, şi anume o cărămidă ştampilată aparţinând legiunii V Macedonica. Nu avem nici un
motiv să ne îndoim de exactitatea informaţiei. În acest caz, una din centuriile legiunii V
Macedonica, din cadrul corpului expeditionar, pare să fi venit de la Drajna şi a putut iniţia
construcţia castrului de caespites de la Mălăieşti. Aici însă s-a descoperit o cantitate
semnificativă de ceramică dacică, ceea ce ar conduce la idea unei masive implicări a populaţiei
locale, eventual sub atenta supraveghere a uneia dintre centurii (80 de oameni). Oricum,
Mălăieşti ar putea face parte din politica de consolidare a teritoriului controlat de corpul
expediţionar Durostorum şi am putea sugera ridicarea lui în anii de pace, 102-104.

La Pietroasele varianta de ştampilă aparţinând legiunii XI Claudia, documentată şi la

Durostorum, nu apare la Drajna. Aceasta ar sugera, în opinia noastră, că detaşamentul de
legiune a făcut parte din corpul expediţionar Durostorum, a luat parte la evenimente, dar pare să
nu fi participat la construcţia fazei de pământ a castrului (Drajna de Sus I). În acţiunea generală
de consolidare a zonei înconjurătoare, detaşamentul a putut fi trimis în zona Pietroasele, la
Gruiul Dării, unde distrugerea incintei sacre şi a aşezării de aici, ambele recent cercetate şi
publicate, este datată pe baza materialului arheologic la începutul secolului II d.Ch. 27 . Din forţa
trimisă în zona Pietroasele au putut face parte şi detaşamente din celelate două legiuni moesice,
şi chiar din regimentul auxiliar, numai că dovezi epigrafice clare ale ridicării eventualului
castellum de aici, a cărei descoperire se lasă încă aşteptată, provine numai de la legiunea XI
Claudia, reprezentată de ştampile varianta 2 a tipului a, eventual tot cu implicarea masivă a
populaţiei locale.

La Târgşor se cunoaşte existenţa unui castru de pământ, dar nu s-au stabilit încă
dimensiunile sale exacte şi forma. Abundenţa şi varietatea materialului de construcţie ştampilat
sunt însă remarcabile. Piesele cu marca legiunii XI Claudia au fost descoperite în totalitate în

27
Dupoi, Sârbu 2001, 70.

8
 GARNIZOANA DIN NORDUL MUNTENIEI

terme, care au putut fi construite în intervalul 102-105. Aici sunt reprezentate trei tipuri
însumând şase variante: tipul I (trei variante), tipul doi (două variante) şi tipul trei (o singura
variantă). Toate acestea ar sugera existenţa a 480 de oameni ai legiunii XI Claudia, pentru
perioada 101-105.
Dacă urmăm principiul atribuirii unei tipo-variante unei singure centurii, mai bine spus
un atelier de fabricare a materialului de construcţie de fiecare centurie, vom obţine o cifră totală
a corpului expediţionar Durostorum, între 101-105 (fără ofiţeri, cifre orientative):
Drajna de Sus: 880
Târgşor: 480
Mălăieşti: 80
Pietroasele: 80
Total: 1520
Declanşarea celui de al doilea război cu regatul dacic, în primăvara lui 105, pare să fi
adus câteva modificări în componenţa corpului expediţionar staţionat în nordul Munteniei.
Efortul militar roman va fi atins în aceşti ani maximum de intensitate, iar invazia în regatul lui
Decebal sau în teritoriile pe care acesta le mai deţinea a necesitat trupe suplimentare.
Referindu-ne numai la problema care ne interesează, vom observa că noi trupe sunt
trimise acum în Moesia Inferior 28 ; efectivele legiunii XI Claudia, anterior rămase în Pannonia,
au fost trimise în totalitate la Novae şi Durostorum, unde se produc noi tipare.
Efectivele din nordul Munteniei par să fi fost suplimentate, aşa cum ar indica materialul
de construcţie ştampilat descoperit în castrele din zonă. La Drajna de Sus a fost detaşată o
centurie a unei alte cohorte din legiuniea I Italica. Ea este reprezentată de tipul II (cu o singură
variantă) din care s-au descoperit un număr de 18 exemplare.
La Târgşor apare o variantă a tipului de ştampile aparţinând cohortei I Flavia
Commagenorum, nemaiîntâlnită la Drajna în perioada anterioară. De asemenea, a fost
descoperită o marcă de tip III (varianta a) a aceleiaşi trupe auxiliare. Tot aici, garnizoana pare să
fi fost suplimentată şi cu o nouă centurie din legiunea I Italica, aşa cu ar indica o nouă variantă
de ştampilă.
Activitatea acestor subunităţi este relativ uşor de întrevăzut. Ele au primit probabil ordin
de a înainta prin trecătorile montane deschise anterior şi au participat la cel de al doilea război,
cu misiunea anihilării centrelor de rezistenţă dacice din sud-estul Transilvaniei şi pacificării
comunităţilor dacice. Nu ne facem însă iluzii despre largi desfăşurări de forţe şi masive angăjari
în mari bătalii ale acestui corp expeditionar.
Suplimentările de trupe după 105 par să fi vizat, aşadar, în special castrele de la Drajna
de Sus şi Târgşor. La Drajna, garnizoana creşte teoretic cu încă 80 de oameni, reprezentând o
centurie din legiunea I Italica, ajungând la 960 (trupă). La Târgşor garnizoana este
suplimenatata cu 160 de oameni, conferind garnizoanei de aici mărimea de 640 de oameni. Între
Drajna şi Târgşor s-a putut însă produce mişcări de trupe. Apariţia la Târgşor a tipului III,
varianta a a cohortei de commageni, ar însemna că de la Drajna a fost detaşată o centurie pentru
construcţii. În acest caz, Drajna pierde temporar 80 de oameni, reducându-şi garnizoana la 880,
iar Târgşor câştigă, tot temporar, 80 de oameni de la Drajna, efectivele ridicându-se la 720. În

28
Strobel 1984, Sarnowski 1987, 118-119.

9
 DACIA AVGVSTI PROVINCIA

aprecierea finală a numărului de efective nu vom ţine însă cont de aceste mişcări temporare de
trupe.
După 106, la castrele din zona subcarpatică a Munteniei s-au petrecut importante
modificări, care răspundeau noilor comandamente ale politicii lui Traian pe teatrul de război în
general. Victoria totală obţinută asupra regatului lui Decebal şi noua configuraţie strategică
concepută de împărat, oricare vor fi fost raţiunile ei, a prevazut şi integrarea teritoriului
Munteniei şi sudului Moldovei în cadrul provinciei Moesia Inferior, teritoriu altminteri deja
controlat de armata acestei provincii 29 . În această nouă schemă, castrele Drajna de Sus, Târgşor,
Mălăieşti, Pietroasele şi Voineşti, ca să cităm pe cele cunoscute, vor fi fost transformate în baze
permanente ale armatei romane în această zonă. De aceea au fos iniţiate masive lucrări de
construcţii, reconstrucţii sau reamenajări. În cadrul acestora, castrul de la Drajna de Sus a fost
transformat într-o bază permanentă (castra hiberna) şi a fost reconstruit în întregime în piatră.
Aşa cum arătam mai sus, nu ştim încă în ce proporţie dimensiunile castrului de pământ au fost
modificate, în scopul lărgirii spaţiului de cazare a noilor detaşamente sosite în vederea
operaţiilor din timpul celui de-al doilea război. În orice caz, castrul a fost reconstruit în piatră,
cu incinta dublă, tehnică cunoscută şi în alte regiuni din Dacia. În noile sale dimensiuni (Drajna
de Sus II) castrul avea o suprafaţă de 185 x 190 m (3.5 ha), ceea ce putea uşor găzdui cei 960 de
oameni din trupă, cifră la care se adaugă ofiţerii şi personalul auxiliar.
După 106 pare să fi fost construit şi castellum-ul de la Voineşti. Aici, aşa cum arătam,
s-au descoperit cărămizi din tipul I Drajna-Târgşor, alături de tipul III varianta b a cohortei I
Flavia Commagenorum, ceea ce ar însemna implicarea ambelor subunităţi în construcţie. Este
dificil de a şti dacă detaşamentele de construcţie la Voineşti au fost detaşate de la Drajna, sau de
la Târgşor, unde s-au descoperit aceleaşi variante de ştampilă. Construcţia acestui castellum a
implicat însă atribuirea aproape obligatorie a unei garnizoane, oricât de mici, ceea ce facea ca
unul din marile castre să piardă efectivele transferate în noua locaţie.
După 106, tabloul repartiţiei efectivelor din corpul de armată existent în castrele din
nordul Munteniei ar putea fi sugerat după cum urmeaza:
- Drajna de Sus: 480 de oameni din legio I Italica (tipul I, variantele a-e; tipul II); 80 de
oameni din legio V Macedonica (varianta 1); 80 de oameni din legio XI Claudia (Tip I,
varianta A); 320 de oameni din cohors I Flavia Commagenorum (tipurile I, II III
varianta A). În total: 960 de oameni.
- Târgşor: 480 de oameni din legio XI Claudia (tip I variantele A-C; tip II variantele A-
B; tip III (o variantă); 80 de oameni din legio I Italica (variantă unică); 80 de oameni
din cohors I Flavia Commagenorum (tip IV, tip III, varianta A). Total 640.
- Mălăieşti: 80 de oameni din legio V Macedonica (una din cele două variante ale
tipului documentat la Drajna de Sus). Total: 80.
- Pietroasele: 80 de oameni din legio XI Claudia (tip A varianta 2). Total: 80.
- Voineşti: 80 de oameni cohors I Flavia Commagenorum (tipul III varianta b). Total:
80.

Total general în castrele din nordul Munteniei, între anii 106-117: cca 1840 de oameni.

29
Macrea 1969, 39-42; Vulpe 1976, 160-163; Petolescu 1982, 66-69.

10
 GARNIZOANA DIN NORDUL MUNTENIEI

Cifrele de mai sus sunt, evident, estimări. Efectivele calculate în nordul Munteniei, pe
baza raportului între tipologia şi repartiţia materialului tegular ştampilat, reprezintă o primă
încercare de a evalua cantitativ şi topografic această importantă categorie de material de
construcţie. Aceste rezultate vor avea in viitor nevoie de nuanţări şi precizări, îndeosebi în cazul
castrelor mai puţin cercetate din zona.

REZUMAT?

Bibliografie

Bădescu 1981 – M. Bădescu, Ştampilele tegulare de la Voineşti-Muscel (com. Lereşti, jud.

Arges), SCIVA 32, 2, 291-296.
Diaconu 1965 – Gh. Diaconu, Târgşor, necropola din secolele III-IV e.n., Bucureşti.
Diaconu 1976 – Gh. Diaconu, Castrul de la Pietroasa, A. Odobescu, Tezaurul de la Pietroasa,
Opere vol. IV, Bucureşti, 1055-1072.
Diaconu 1980 – Gh. Diaconu, Noi descoperiri privind prezenţa romană la nordul Dunării în
secolul al IV-lea, RI 33, 6, 1063-1069.
Diaconu, Tzony, Constantinescu 1977 – Gh. Diaconu, Magda Tzony, M. Constantinescu,
L’ensemble archéologique de Pietroasele, Dacia NS 21, 199-220.
Diaconescu 1997 – Al. Diaconescu, Dacia under Trajan. Some Observations on Roman Tactics
and Strategy, Acta MN 34, 13-52.
Donewski 2006 – P. Donevski, poster, 20th International Congress of Roman Frontier Studies,
Leon, septembrie 2006.
Dupoi, Sârbu 2001 – Vasile Dupoi, Valeriu Sârbu, Gruiul Dării. Incinta dacică fortificată, I,
Buzău.
Farnum 2006 – J. H. Farnum, The Positioning of the Roman Imperial Legions, BAR IS 1458,
Oxford.
Florescu 1960 – Gr. Florescu, Problema castrelor romane de la Mălăieşti, Drajna de Sus şi
Pietroasa, Omagiu C. Daicoviciu, Bucureşti, 225-232 = Studii şi materiale privitoare la
trecutul istoric al judetului Prahova, I, 1968, 31-39.
Florescu, Bujor 1955 – Gr. Florescu, Expectatus Bujor, Săpăturile arheologice de la Mălăieşti,
SCIV 6, 1-2, 271-279.
Gostar 1979 – N. Gostar, L’Armée romaine dans les guerres daces de Trajan (101-102, 105-
106), Dacia N.S., 23, 115-122;
Gudea 1997 – N. Gudea, Der dakische limes. Materialien zu seiner Geschichte, JRGZM 44
(Sonderdruck).
Macrea 1969 – M. Macrea, Viaţa în Dacia romană, Cluj.
Matei-Popescu 2004 – Florian Matei-Popescu, Trupele auxiliare romane din Moesia inferior, în
SCIVA 52-53, 196-197.
Petolescu 1982 – C. C. Petolescu, Contribuţii la istoria Munteniei în secolul al II-lea e.n., RI 35,
1, 65-77;

11
 DACIA AVGVSTI PROVINCIA

Petolescu 2002 – C. C. Petolescu, Auxilia Daciae, Bucureşti.

Popescu et al. 1960 – Dorin Popescu, Nicuşor Constantinescu, Gheorghe Diaconu, Victor
Teodorescu, Şantierul arheologic Tîrgşor, MCA 7, 631-644.
Protase 1977 – D. Protase, Castre romane cu dublu zid de incintă descoperite în Dacia, Sargetia
13, 191-202 (191-193).
Poulter 1986 – A. Poulter, The Lower Moesian Limes and the Dacian Wars of Trajan, Limes 13
Aalen, 519-528, (521-526)
Sarnowski 1983 – T. Sarnowski, Die Ziegelstempel aus Novae, Archaeologia 34, 17-61.
Sarnowski 1987 – T. Sarnowski, Zur Truppengeschichte der Dakerkriege Traians, Germania 65,
1, 107-122;
Strobel 1984 – K. Strobel, Untersuchungen zu den Dakerkriegen Trajans, Antiquitas Reihe I
Abhandlungen zur alten Geschichte 33, Bonn.
Szilágyi 1933 – J. Szilágyi, Inscriptiones tegularum Pannonicarum, Budapest.
Ştefan 1948 – Gh. Ştefan, Le camp romain de Drajna de Sus, Dep. Prahova, Dacia 11-12, 115-
144;
Tudor 1978 – Dumitru Tudor, Oltenia romana, Bucureşti.
Tudor 1979 – D. Tudor, Ouverture officielle de la dernière guerre entre Trajan et Decebal,
Dacia N.S. 23, 93-114;
Tzony 1980 – Magda Tzony, Termele de la Pietroasele, MCA 14, 348-351;
Tzony, Diaconu 1979 – Magda Tzony, Gh. Diaconu, Şantierul arheologic Târgşor, MCA 13,
264;
Vlădescu, Poenaru Bordea 1978 – Cr. M. Vlădescu, Gh. Poenaru Bordea, Cercetari arheologice
in castrul roman de la Acidava, satul Enoşeşti, comuna Piatra Olt, judetul Olt, SMMIM
11, 1978 p.137-142 fig. 4).
Vlădescu, Zahariade, Dvorski, Teodorescu 1994 – Cristian M. Vlădescu, M. Zahariade, T.
Dvorski, V. Teodorescu, Drajna de Sus, jud. Prahova, CCA 1993 (1994), 22, nr. 43;
Vulpe 1976 – R. Vulpe, La Valachie et la Basse Moldavie sous les Romains, Studia
Thracologica, 1976, 150-179 (= Dacia NS, 5, 1961, 365-395).
Zahariade 1999 – M. Zahariade, How and When The Legion XI Claudia Arrived in Lower
Moesia, Limes 17 Zalău, 599-607.
Zahariade, Dvorski, Avram, Teodorescu 1995 – M. Zahariade, T. Dvorski, R. Avram, V.
Teodorescu, Drajna de Sus, jud. Prahova, CCA 1994 (1995), 29, nr 42.
Zahariade, Dvorski 1997 – M. Zahariade, T. Dvorski, The Lower Moesian Army in Northern
Wallachia (A.D. 101-118), Bucharest.
Zahariade, Dvorski, Peneş 1997 – M. Zahariade, T. Dvorski, T. Penes, Drajna de Sus, jud.
Prahova, CCA 1996 (1997).
Zahariade, Dvorski, Peneş, Avram 1996 – M. Zahariade, T. Dvorski, T. Peneş, R. Avram,
Drajna de Sus, jud. Prahova, CCA 1995 (1996), 38-39, nr. 46.
Zahariade, Gudea 1997 – M. Zahariade, N. Gudea, The Fortifications of Lower Moesia (AD 86-
275), Amsterdam.
Zagoriţ 1940 – C. Zagoriţ, Castrul roman de la Mălăieşti, Ploieşti.

12