Sunteți pe pagina 1din 12

Elev Anda Groza Clasa a V-a D

16 februarie 2010

ARHITECTURA GRECIEI ANTICE Referat la Istorie

Arhitectura greaca s-a constituit si s-a dezvoltat conditionata de anumiti factori cu actiune larga care i-au determinat tendintele majore, definitorii: - o configuratie geografica particulara care a situat teritoriul grec la confluenta unor vechi si prestigioase culturi; contactele realizate cu alte civilizatii au permis omului grec o deschidere a orizonturilor; arhitectura s-a imbogatit prin cunoasterea si asimilarea ,cu un acut simt selectiv, a unor experiente si idei constructive; - existenta, pe acelasi teritoriu a unor traditii prehelenice care au furnizat modele si experiente arhitecturale elaborate intr-un spirit nou, marcand insa un proces de continuitate; - o comanda sociala specifica; arhitectura greaca s-a constituit ca un instrument al comunitatii umane libere careia trebuia sa-i asigure cadrul material al existentei si sa-I afirme presigiul; - o inclinatie proprie lumii elene carte armonie, echilibru, simtul masurii, evitarea exceselor; evolutia arhitecturii a stat sub semnul perfectionarilor lente nu al modificarilor spectaculoase iar in geneza formelor sale a interevenit in mod constant raportatrea la scara umana in detrimentul monumentalizarii abstracte; - un simt al naturii profund ancorat in mentalitatile lumii grecesti care a condus catre o consecventa raportare a arhitecturii la mediul inconjurator, la stabilirea unei relatii intime, neantagonizarea intre creatia omului si cea naturala; - un pronuntat individualism al omului grec sursa a varietatii formelor, a refuzului uniformizarii rezolvarilor, in conditiile mentinerii unui caracter unitar al arhitecturii. Constructorii Greciei antice nu s-a manifestat ca inovatori, nu au creat noi sisteme de acoperire a spatiilor si au utilizat materialele pe care le oferea solul grec: piatra si marmora. Au folosit aceste materiale conform unor tehnici cunoscute si in special sistemul trilitic ca trditie megalitica: arhitrave rezemate pe coloane. Ceea ce caracterizeaza tehnica de constructie greaca si reprezinta un aport incontestabil in evolutia civilizatiei este efortul constant de a conferi sistemului constructiv primar calitatea expresivitatii, printr-un proces de elaborare estetica a formelor. Acest efort a condus catre elaborarea ordinelor de arhitectura.Dupa o prima perioada in care materialul principal de constructie a fost lemnul, s-a trecut la folosirea pe scara larga a pietrei: diferite calcare, marmura de Paros, de Pentelic etc. Zidaria era realizata di blocuri cioplite regulat, nelegate cu mortar. Asamblarea diferitelor elemente se facea cu ajutorul unor piese metalice (scoabe, crampoane, etc.). Sistemul costructiv, traspunerea in piatra a strcturii de lemn, se baza pe principiul trilitului: doua elemente verticale care sustineau un element orizontal. Acoperirea spatiilor se facea cu grinzi de piatra. Invelitorile in doua ape, generand in cazul templelor frontoane pe fatadele mici, erau realizate din solzi de piatra, material ceramic etc. URBANISMUL Constructiile publice mai importante erau grupate de obicei in jurul agorei, piata in care se desfasura viata politica si comerciala a orasului. Constructiile pentru educatie fizica erau nelipsite in cadrul cetatilor sau in zona sanctoarelor. Printre aceste se numara: stadionul pentru intreceri atletice, hipodromul pentru curse de cai. Locuintele erau de obicei modeste, inchise catre exterior, cu incaperile grupate in jurul unor curti inerioare cu coloane (peristil). Partea rezervata barbatilor (andronitis) era de obicei separata de cea destinata femeilor (gynekonitis).In timpurile cele mai vechi, polisurile se dezvoltau relativ intamplator, cu cartierele de locuinte grupate in jurul sanctuarului cetatii, ridicat de obicei pe o inaltime fortificata: acropola. Inunele cazuri, intregul oras era protejat cu ziduri puternice de piatra (Atena). In secolul al V-lea i.e.n. au aparut germanii unui urbanism ratinal, bazat pe o trama rectangulara de strazi. Epoca elenistica si-a insusit principiile hippodamice, concretizate in centrele urbane Alexandria, Milet, Priene; pietele comerciale-agorele- si constructiile publice inscrise in textura ordonata a strazilor alcatuiau compozitii complexe, cu axe de simetrie.

Sub conducerea abila si inteleapta a lui Pericles (450-430 i.e.n.) cetatea Atenei a devenit un adevarat model de organizare democratica pentru toate celelalte orase grecesti. In epoca lui Pericles au fost create conditiile unei maxime infloriri a artei, stiintelor si gandirii filozofice, fiind socotita, impreuna cu deceniile ce I-au urmat, epoca de aur a culturii grecesti. Acropolis inseamna "orasul de sus " si fiecare oras grec isi avea o acropole a sa . Pentru lumea moderna Acropola Atenei este cea spre care se indreapta interesul si admiratia tuturor . Din initiativa lui Pericle , in jurul anului 447 i.Hr. Fidias , marele sculptor , a fost insarcinat , ca arhitect sef , sa coordoneze activitatea de construire a Acropolei .

In 40 de ani au fost construite : templul Parthenon (447-432) , in partea de sud a platoului , Propileele (437-432) - constructie inaltata de Mnesicles si care inlocuia vechea poarta - si templul Erehteion (430-418-410) , care adapostea noua culte diferite . In afara edificiilor de pe platou , pe aripa masivului de zidarie , care flanca in dreapta intrarea monumentala , s-a construit un mic templu ionic , ridicat in cinstea zeitei Athena - Nike - Apteros , la 428 i.Hr. celebru pentru relieful cunoscut . Pe aripa masivului din stanga intrarii pe Acropole se afla Pinacoteca , galeria de picturi . Langa Erehteion , sculptata de Fidias , se afla Statuia Zeitei Athena Parthenos (cea de 15 m.) , a carei lance putea fi vazuta din departare de corabieri . Ansamblul armonios al Acropolei a devenit nu numai platoul sacru , loc al sarbatorii Panateneelor , ci si expresia idealului de civilizatie al epocii , a aspiratiei spre frumos al grecilor .Pericle a fost marea personalitate a momentului care a hotarat realizarea ansamblului reprezentativ.Sculptorul Fidias a fost cel care a realizat capodopera ansamblului ,cel care a gandit si a infaptuit artistic proiectul.Marele Fidias a creat Parthenonul, ca o uriasa bijuterie a ansamblului. Marmura de Pentelic, din care a construit templul, avea stralucirea si incandescenta diamantina a pietrei pretioase. Stilul doric, combinat cu stilul ionic, fac din Parthenon unul dintre miraculoasele monumente ca frumusete din lume si unul dintre cele mai pure exemplare de perfectiune. Dedicat zeitei Athena, Parthenonul este capodopera arhitecturii clasice . Deasupra coloanei erau 92 de metope prezentand scene mitologice (Gigantomahia , la est , Lupta centaurilor cu lapitii , la sud , Lupta atenienilor cu amazoanele , la vest , Caderea Troiei , la nordc ) ; frontoanele (estic si vestic ) se refereau la Nasterea zeitei Athena si la Luptele pentru cucerirea Aticii. In interiorul colonadei ornand partea superioara a fatadei , friza se desfasura pe 159 m avand 1m inaltime . Friza ionica , celebra ca frumusete, evoca Sarbatoarea Panateneelor , marcand apogeul sculpturii clasice. Alaturi de Parthenon, Erehteionul isi defineste incinta, ca unul dintre sanctuarele cele mai elegante ale arhitecturii ionice. Cele sase cariatide care antablamentul loggiei (devenita celebra datorita originalitatii si gratiei) inlocuiesc coloanele obisnuite.Atitudinea relaxata ,chipul senin ,usoara flexiunii a piciorului lasa draperia sa vibreze in lumina .

La poalele Acropolei , Templul lui Hefaistos numit Theseion , construit prin anii 449 - 444 i.Hr . pastreaza expresia severa a spiritului doric . Arhitectura profana continua vechile traditii . Agora , locul intalnirilor publice , primeste un aspect impunator marginii de porticuri . Palestrele , locul de antrenamente ,capata o infatisare monumentala. Teatrele , la sfarsitul sec al 5-lea i.Hr. incep sa aiba gradenele din piatra si sa primeasca o compartimentare ampla , ele asigurand desfasurarea spectacolelor de teatru atat de pretuite de grecii timpului Arta greaca veche exprima cele mai inalte sentimente, cele mai nobile nazuinte ale cetateanului grec din antichitate. Operele clasice sunt de mare valuare si sunt renumite in lumea intreaga; ele au dat idealul perfectiunii artei europene din primul ev mediu si de la Renastere incoace.

TEATRELE Constructiile pentru spectacol, legate si de unele practici religioase, au detinut un loc insemnat in arhitectura greaca. Teatrul, la inceput din lemn, apoi, din secolul al V-lea din piatra, era o constructie descoperita alcatuita dintr-un teatron cu gradenele asezate pe panta naturala a trenului, avand un plan a carui forma depasea un semicerc si imbratisa orchestra-locul corului- o platforma circulara de dale. In perioada tarzie, ca urmare a evolutiei artei dramatice, scena s-a dezvoltat mult devenind un organism complex (skene). Este caracteristica pentru teatrele grecesti rezolvarea impecabila a problemelor de acustica. Adaptarea pentru desfasurarea spectacolelor muzicale, teatrul, in acest caz acoperit, se numea odeon.

Teatrul a fost creat de greci n secolul V .Hr. S-a nscut din serbrile organizate n cinstea zeului Dionis, zeul viei-de-vie, al vinului i al veseliei. Un grup de brbai l reprezentau pe zeu i pe nsoitorii si, satirii, costumai cu blnuri i coarne de ap (tragos), cntnd i dansnd n jurul unui altar. Treptat, din grupul respectiv, numit cor, s-a desprins o persoan, apoi dou, mai multe - actorii care schimbau replici cu corul. n timp s-au amenajat locuri speciale pentru reprezentaiile teatrale (amfiteatre) i s-au scris texte speciale interpretate de actori i cor. Autorii greci au scris tragedii i comedii. Cei mai de seam autori de tragedii au fost Eschil, Sofocle i Euripide, iar cel mai important autor de comedii a fost Aristofan. In Grecia Antica,numai baietii si barbatii erau actori.ei purtau masti pentru ca publicul sa stie ce rol joaca-de barbat sau de femeia,de intelept sau de nebun.Teatrele grecesti erau imensa,cu pana la 17.000 de locuri.Fetele actorilor reau greu de vazut din ultimele randuri,dar mastile mari si colorate erau usor de recunoscut. Teatrele grecesti erau construite pe coastele dealurilor.Datorita formei lor semicirculare,vocile actorilor se auzeau pane in ultimul rand,chiar daca acestia vorbeau in soapta! Unele reprezentatii durau o zi intrega.Spectatorii isi aduceau perne si covorase pe care le puneau pe scaunele tari de piatra ,iar cand li se facea foame sau sete isi cumparau gustari si vin. Personalul teatrului era inarmat cu niste bete mari,ca sa nu aiba necazuri.Uneori, publicul numeros era atat de impresionat de o piesa,incat incepea sa se revolte.Cateva lovituri viguroase linisteau indata spectatorii! FORME ARHITECTURALE SPECIFICE. Capacitatea creatoare a arhitectilor greci s-a concentrat in realizarea unor volume cu caracter scuptoral, urmarind stabilirea unor raporturi expresive intre cladirile ce alcatuiau ansamblul. Efecte speciale erau obtinute prin compizitii bazate pe o asimetrie plina de rafinament. Ca o reflectare a umanismului, arhitectura greaca nu s-a indepartat de scara omului, nici chiar in edificiile reprezentative. Caracterul monumental al constructiilor acestei epoci rezida in rigoarea si simplitatea formelor. Plastica arhitecturala se baza pe folosirea porticului de coloane, atat la cladirile laice, cat si la temple. De-a lungul istoriei arhitecturii grecesti s-au constituit cele trei tipuri principale de colonade apartinand ordinelor doric, ionic si corintic. Ordinul doric a fost folosit cu precadere in Grecia continentala. Formele sale sunt simple, severe, dand impresia de soliditate si forta. Principalele caracteristici sunt: Lipsa bazei, coloana rezemand direct pe stilobat partea superioara a platformei deasupra careia se ridica templul; Fusul coloanei are caneluri verticale cu muchii vii;

Captelul alcatuit dintr-o echina rotunjita si o abaca prismatica; Friza decorativa cu metope sculptate si triglifi;

Ordinul doric este cel mai simplu dintre toate celelalte ordine greceti.Soclul (fundaia) este alctuit din: stereobat (baza), krepis (treptele). Solul pe care se ntinde fundaia are o parte vizibil, numit euthynerie. Treapta superioar se numete stylobat i reprezint fundamentul pe care stau coloanele. Spre deosebire de coloana ionic i cea corintic, coloana doric st direct pe stylobat, neexistnd ntre acestea nicio treapt intermediar.Coloana se subiaz n sens ascendent i este prevzut, n seciune transversal, cu nite adncituri concave semirotunde, numite caneluri.Grinda are dou trepte: arhitrav i friz.

Ordinul ionic a aparut in Asia Mica si in insulele marii egee, patrunzand apoi, cu unele modificari, in Grecia continentala, in special in Attica. Se resimte preferinta specific orientala pentru o decoratie mai bogata, ionica remarcandu-se prin suplete si eleganta. Ordinul iomic se caracterizeaza prin: Coloana rezemata pe stilobat prin intermediul unui baze; Fusul coloanei zvelt, avand caneluri cu muchi tesite; Capitelul decorat cu volute; Friza in varianta attica, decorata cu basoreliefuri in camp continu. Acest stil arhitectonic ofer un aspect suplu, punnd accent pe elementele decorative.Soclul este alctuit din stereobat (fundamentul coloanei) i krepis (treptele). Partea vizibil a fundaiei pe care se afl soclul se numete euthynerie.Trepta superioar a krepis-ului este stylobat-ul (platforma).Spre deosebire de ordinul doric, la cel ionic coloana este susinut de baz, care separ fusul coloanei de stylobat.

Coloana i seciunea transversal De asemenea i sistemul de caneluri al coloanei ionice difer de cel doric. Dac stilul doric prevede canelurile de forma unor muchii ascuite, n cadrul celui ionic muchiile sunt teite avnd, n seciune transversal, forma unui trapez isoscel.Abaca ionic este mai redus fa de cea doric. Grinda are dou pri:

Ordinul corintic mai putin folosit de greci decat celelalte doua, difera de ionic prin aceea ca are coloana usor mai inalta si capitelul imbracat in frnze de acant. Uneori coloana era inlocuit cu reprezentari sculpturale ale corpului uman. Pentru accentuarea unor anumite efecte s-a folosit culoarea: straturi de pictura in tonuri vii care subliniau antablamentul si capitelurile, sau elemente ceramice. Ordinul corintic este cel mai nou dintre cele trei ordine de arhitectur al antichitii greceti. Evoluia sa ncepe n jurul anului 400 .Hr. dar abia peste vreo trei secole ajunge la forma sa canonic. Cea mai vechi edificiu care prezint capitel corintic este Templul lui Apollo din Bassai (c. 400 .Hr.). Alte edificii construite ulterior conin elemente corintice fie n arhitectura interioar (Tholos din Delphi, Tholos din Epidauros, Templul Atenei din Tegea), sau doar detalii ornamentale (Monumentul lui Lysicrate, Ptolemaion din Samotrace, Mausoleul din Belevi).Abia prin veacul al III-lea .Hr., capitelul corintic este tot mai prezent n arhitectura monumental a templelor. Un exemplu elocvent l constituie Olympieion-ul din Atena (174 - 164 .Hr.).

Templul lui Zeus Olimpicul din Atena Coloana este mai zvelt i are capitelul ornat cu frunze de acant.Soclul (fundaia) este alctuit din: stereobat (baza) i krepis (treptele). Solul pe care se ntinde fundaia are o parte vizibil, numit euthynerie. Treapta superioar se numete stylobat i reprezint fundamentul pe care stau coloanele. Fusul coloanei este oarecum asemntor cu cel ionic, dar ceva mai zvelt. Ceea ce ofer particularitate coloanei corintice este capitelul. Acesta prezint ornamentul numit acant, preluat ulterior i de capitelurile compozite.

Arhiectura greciei antice a parcurs o intreaga evolutie, de-a lungul careia s-au constituit formele sale carcteristice. PERIOADA ARHAICA (1100-450 i.e.n.). Arhitectura perioadei arhaice a urmat o linie evolutiva marcata de acumulari succesive, de o continua perfectionare a formelor si proportiilor, punandu-se trptat bazele maturitatii artistice a epocii clasice. In plastica arhitecturala, formele greoaie sunt caracteristice primelor monumente dorice: coloane robuste (6-8 moduli), puternic galbate, echina capitelului foarte evazata, antablamentul masiv. Parcurgand diferite etape inermediare, spre sfarsitul epocei arhaice s-a ajuns la asa numitul arhaic avansat, in cadrul caruia formele ordinulu doric se apropie de cele clasice, exemplul cel mai caracteristic fiind templul Atenei Aphaia din insula Aegina (495- 485 i.e.n.). Coloana a devenit mai ingusta, ajungand la o inaltime de 10-11 moduli, raportul ei fata de latimea antablamentului fiind de 2,5: 1, iar inclinarea echinei apropiata de 45o .

Daca ordinul doric a fost folosit cu precadere in Grecia continentala si in coloniile din Magna Grecia, in Asia Mica a aparut si s-a dezvoltat ordinul ionic. O imagine a primelor forme o ofera capitelul gasit la Neandria. Monumentele ionice cele mai cunoscute din vremurile arhaice sunt cele doua temple diptere de mari dimensiuni: Heraionul din Samos (secolul VI i.e.n.) si Arthemisionul din Ephes (550-500 i.e.n.) care au suferit ulterior transformari. Patrunzand in Grecia, ordinul ionic a imbracat si unele forme particulare. La tezaurul Siphnienilor din sanctuarul de la Delphi (535530 i.e.n.), in locul coloanele au fost folosite ca puncte de sprijuin,cariatide: elemente scupturale reprezentand femei. PERIOADA CLASICA (450-306 i.e.n.). In epoca de aur si in deceniile ce i-au urmat, arhitectura greceasca a atins deplinul ei maturitate. Democratia sclavagista a favorizat edificarea constructiilor publice: agore, gimnasioane, sali pentru reuniuni politice, teatre, monumente comemorative si funerare. Cel mai celebru ansamblu al perioadei clasice, acropola cetatii Atena este reprezentativa pentru intreaga arhitectura greceasca. Dupa distrugerea sanctoarului de catre persi, in anul 447 i.e.n., Pericles a initiat refacerea tuturor constructiilor acropolei, incredintand conducerea lucrarilor marelui sculptor Phidias. Primul edificiu ridicat, cel mai prestigios monument al cetatii, Partenonul, templul Atenei, protectoarea orasului construit intre anii 447-439 i.e.n. de arhitectii Ictinos si Calictras, a ramas pana in zilele noastre. Ionicul si-a gasit insa expresia desavarsita intr-un alt edificiu construit de arhitectul Philokles in anii imediat urmatoari, 421-405 i.e.n. Erechteionul dedicat Atenei polais si lui Poseidon Erechteu. Templul trebuia sa cuprinda cateva locuri cu semnificatie scara: maslinul plantat de Atena, izvorul de apa sarata si urmele tridentului lui Poseidon, semn al luptei celor doi zei pentru suprematia orasului.

In intreaga perioada clasica, in Grecia continentala ca si in Magna Grecia, ordinul doric a fost cel preferat de arhitecti, in forme apropiate de cele ale Parthenonului. In Asia Mica, ponderea principala a detinut-o in continuarea ordinul ionic, in edificii de mari proportii cum ar fi Arthemisionul din Ephes refacut integral dupa anul 356 i.e.n. PERIOADA ELENISTICA (306-30 i.e.n.). Ultima forma de dezvoltare a culturii grecesti, cea elenistica, a fost rodul contactului direct stabilit intre vechea Grecie si regiunile inglobate in imperiul macedonean. Cultura elenistica s-a constituit in secolul al III-lea i.e.n., centrulau de greutate gasindu-se in marile orase orientale: Alexandria, Pergam, Priene, Milet. In urbanism, principiile dipodamice, intarite de o legislatie autoritara, au capatat o larga utilizare. Orasele elenistice Alexandria, Priene, Milet- erau alcatuite conform unor structuri ordonate cu parcelari dreptunghiulare, intre care se inserau constructiile publice. O gandire rationala a stat la baza amenajarilor edilitare, a orientarii optime in raport cu punctele cardinale etc. Teatrele si-au cucerit un rol din ce in ce mai insemnat in viata orasului elenistic. Forma lor a devenit mai complexa. Deplasarea spatiului de joc de pe orchestra pe avanscena a implicat o dezvoltare a intregii structuri scenice. Sant celebre teatrele de la Priene (secolele IV-III i.e.n.) si Pergam (secolul III i.e.n.), care prin formele lor, fac trecerea intre teatrele grecesti si cele romane. In constructia cladirilor de cult elenistice, traditia clasica a fost amplificata printr-o vadita tendinta catre forme monumentale, grandioase: refacerea templului lui Apollo Didymaeionul din Milet (313 i.e.n.), completat cu alte spatii de cult, altarul lui Zeus din Pergam (180 i.e.n.), dominat de plastica dinamica a altoreliefurilor ce decorau soclul etc. TEMPLELE Templul a fost cea mai importanta tema a arhitecturii Greciei antice. Construit pe o inaltime, in cadrul incintei sacre a cetatii sau facand parte din ansamblul marilor sanctuare panelenice, templul indeplinea rolul de locuinta a zeului caruia ii era dedicat, personificat printr-o statuia simbolica. Cel mai simplu tip de templu era alcatuit dintr-un naos si un vestibul deschis, cu doua coloane intre prelungirile zidurilor, purtand denumirea de in antis. La templele clasice, rapotul dintre numarul de coloane ale laturilor scurte si ale celor lungi era fix, dictat de formula 2n+1 care stabilea numarul de coloane laterale fata de cele frontale (n). In varianta circulara, templul se numeste tolos.

Sanctuarul, ansamblul de mari dimensiuni., folosite de intregul popor grec, era ridicat in locuri cu semnificatie religioasa sau in legatura cu existenta unor izvoare tamaduitoare: Delphi, Olimpia, Eleusis, unde se desfasurau mistere, oracole si alte forme de cult. Sanctoarele cuprindeau temple, altare, teatre, statui, monumente votive, in raza lor ridicandu-se diferite edificii destinate gazduirii vizitatorilor (un fel de hanuri). Templul a fost un edificiu sacru in care se oficia serviciul religios, inchinat zeului ce era divinizat si adorat de anumite popoare antice, printre care si grecii.La inceput sacrificiile si ritualurile in cinstea zeilor respective aveau loc in afara templului. Templul de asemenea putea fi un depozit votiv. Pana prin secolul IX I.Hr.grecii construiau temple din caramizi suprapuse din lut, apoi, odata patrunse in arta elena, ordinele dorice, corintice si ionice au revolutionat arhitectura greaca. Sanctuarul reprezinta partea sacra a templului, fiind cunoscut si sub numele de altar si fiind interzis profanilor. Sanctuarul este un loc de cult, in limba greaca fiind numit naos sau sanctuarium in latina. O sa incepem cu templul zeitei Aphaia / construit special pentru aceasta divinitate, aflat pe insula Aegina, la 30 de km de Atena, in Attica.

Sub hegemonia ateniana, zeita Aphaia a fost identificata cu Pallas Atena, Artemis sau Britomartis. Templul a fost construit in secolul VI i.Hr.pe locul unui alt templu vechi, fiind distrus la finalul aceluiasi veac, ramasitele fiind ingropate in pamant pentru conservare. Pausanias a fost cel care a mentionat pentru prima data in operele sale despre templul zeitei Aphaia, in secolul II d.Hr. Sanctuarul dedicate zeitei Aphaia a fost ridicat in varful unei coline de aproximativ 160 m in partea de nord-est a insulei Aegina Templul de la Didyma / a fost un templu ionian inchinat zeului Apollo, situat in orasul din zilele noastre numit Didim, in vestul Turciei, pe coasta marii Egee.

In fosta Ionie a fost intrecut ca marime si splendoare doar de templul Heraion de pe insula Samos si templul Artemisei din Efes. In prezent acest templu se afla printre cele mai bine conservate temple apartinand antichitatii, fiind vizitat de zeci de mii de turisti annual. Templul a fost contruit in jurul anului 300 i.Hr pe locul unui alt templu vechi, de secolul VI i.Hr,numit se pare Didymaion, fiind inconjurat de doua siruri de coloane, care pornesc ca doua aripi spre dreapta si stanga lui. Aceste coloane inconjurau o camera sacra, care adapostea statuia marelui zeu Apollo. Aceste coloane sunt in stilul ionic si au 19.5 m inaltime constituind o mare impresie din grandoare pe care acest templu sfant o avea acum mai bine de doua mii de ani. Pausanias de asemenea a vizitat acest templu iar Pliniu cel Batran a scris despre acest templu inchinat lui Apollo.

Un alt templu al lui Apollo se afla la Delphi (sau Delfi) fiind localizat in partea centrala a Greciei, la nord de Golful Corintului.

Numele de Delphois / -delphus inseamna uter si reprezinta un vechi epitet al Mamei Mari Terra Mater sau Gaia, simbolizand femininul Pamant. In aceasta locatie se afla un intreg complex spiritual, originile acestui complex fiind pre-elene. Mnaseas din Patras, discipolul lui Eratosthene ne spune ca locuitorii din Delphi erau de nationalitate Hyperborei (fragment facand parte din Istoria Grecilor III pag. 153 frag. 24.). Clearch din Soli,discipolul lui Aristotel, ne spune ca Leto (Latona) dup ace a nascut pe Apollo si Artemis (Diana) a venit la Delphi istoria grecilor Ed.Didot II pag. 318, frag. 46). Locuitorii din Delphi adresau in fiecare an rugaciuni lui Apollo, ca zeul sa vina in timpul verii de la hyperborei la ei. (Preller, Griech Myth I 1854 pag. 157-158). O alta legenda spune ca Apollo, dorind sa se razbune pe odiosul Python pentru raul pricinuit de acesta mamei sale Leto, il cauta pe Python, il gaseste, apoi il ucide cu sagetile lui care nu ratau niciodata tinta. Apoi Apollo ingropa cadavrul lui Python in locul unde se afla orasul sfant Delfi, punand acolo temelia unui altar si al unui oracol, pentru a profeti oamenilor dorintele tatalui sau, Zeus. Cum zari pe mare niste marinari cretani, Apollo pune acesti marinari sa aibe grija de oracolul din Delfi. Acestia au fost primii preoti ai oracolului. Un alt mare templu dedicate zeului Apollo se afla in Arcadia, la Bassae, fiind cunoscut si sub numele de Templu lui Apollo Epicurius.

Constructia lui se situeaza la jumatatea secolului 5 i.Hr. Templu a fost dedicate lui Apollo Epikourios (Apollo Ajutatorul) si a fost construit de arhitectul Iktinos. Pausanias a mentionat acest templu in scrierile sale. In prezent face parte din patrimonial mondial UNESCO. Templul lui Zeus din Olympia, partea de vest din Peloponez, locul unde aveau loc jocurile olimpice in perioada clasica, comparabile cu jocurile Pitiene tinute la Delphi.

Aici se afla o statuie imensa ce reprezenta pe Zeus, construita din fildes si aur si facand parte din Cele Sapte Minuni ale Lumii, opera a marelui mester Phidias. Se spune ca statuia a fost gazduita la inceput in atelierul lui Phidias unde a fost creata statuia, urmand ca acel atelier sa fie transformat in templu. Sapaturile din jurul templului de catre arheologii germani la sfarsitul secolului XIX au ajutat si la descoperirea statuii lui Hermes de Praxiteles si a stadionului, unde se desfasurau intrecerile sportive. Acest sit a fost inscris in 1989 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Templul zeitei dragostei Afrodita (Venus la romani) se afla in orasul antic Aphrodisias in Asia Minor, vestul Turciei de azi.

Marele Templu Olimpian (Olympieion) al lui Zeus ( or Naos tou Olimpiou Dios) se afla in centrul orasului Atena.

Constructia acestui templu incepe in secolul VI i.Hr. in timpul tiraniei ateniene fiind terminat in timpul imparatului roman Adrian in secolul II d.Hr. Durata lui nu a fost foarte mare,in urmatorul secol fiind distrus de o invazie barbara, lasand doar ruine. Templul este localizat la aproximativ 500 m sud-est de Acropolis fiind construit in stilul corintic. Un alt mare templu al antichitatii a fost dedicate zeitei Artemis, sora zeului Apollo (Artemision, latina Artemisium, Diana la romani, Artume la etrusci, probabil Bendis la traci) care se afla in faimosul oras Efes, vestul Turciei, la 50 km sud de orasul Izmir.

Acest templu a fost ridicat in anul 550 i.Hr perioada cand orasul Efes se afla sub Imperiul Ahemenid, facand parte din Cele Sapte Minuni ale Lumii. Se spune ca durata constructiei acestui templu a fost de 120 de ani. Cladirea avea 51 m latime si 105 m lungime. Acoperisul era sustinut de 127 coloane fiecare masurand 18 m inaltime. In interiorul acestui templu se afla statuia zeitei Artemis, inalta de 2 m, fiind acoperita cu aur masiv si argint. Philon,un mare architect atenian, a spus despre templu: Am vazut zidurile din Babilon, am vzut gradinile din Semiramis, am vazut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar cand am vazut templul din Efes, celelalte minuni au disparut ca in ceata. La 22 iulie 356 i.Hr., templul a ars intr-un incediu. Se spune ca un om numit Herostratus a aprins focul, si ca si el a murit in foc. Istoria acestui om este una din cele mai dramatice si pline de invataminte din antichitate. El nu se deosebea prin nimic de semenii sai,insa,in dorinta de a se mentine in constiinta oamenilor si in istorie comite aceasta crima. De aici a luat nastere expresia Slava lui Herostrate. Legenda spune ca in noaptea in care templul a ars, s-a nascut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupata cu nasterea lui si nu a avut grija de templu. In 356 templul a fost reconstruit de catre cetatenii orasului Efes, dar a fost darmat odata cu aparitia crestinismului. Ne intoarcem din nou in Atena unde avem Templul Atenei Nike, aflat pe Acropolis,fiind cel mai vechi templu ionic de pe Acropolis.

Templul zeitei se afla la in partea dreapta de Propylaea, intrarea sacra in Acropolis. Templul mai purta numele si de Templul Victoriei neinaripate. Constructia templului a fost terminate in 410 i.Hr. si avea ca scop comemorarea victoriei grecilor asupra persilor, fiind decorat cu ilustratii ce reprezentau scene de lupta de la razboaiele medice. In vremuri vechi,atenienii aduceau omagii fara aripi zeitei Atena Nike astfel incat zeita sa nu poata zbura dintre ei. Hefaistos ( Hphaistos) la romani Vulcan,era zeul metalurgiei,metalelor,focului si era protectorul fierarilor. Templul lui numit Hephaisteion () sau Theseion () se afla in partea de nordvest fata de Agora din Atena.

A fost construit in stilul Doric,in perioada 449-415 i.Hr fiind inaugurat oficial in 416 sau 415 i.Hr. Nu se cunoaste numele arhitectului,dar putem spune despre acest templu ca a fost construit din marmura masiva si bucati de calcar. Dimensiunile templului sunt de 13.708 m (nord spre sud) si 31.776 m (est spre vest). Contine sase coloane scurte in partea de est si vest si treisprezece coloane lungi in partea de nord si sud, cele patru coloane din colt fiind numerate de doua ori. Hera (Juno la romani) avea si ea un sanctuar, in Corint, numit Heraion de Perachora.

Acest sanctuar se afla in golful Corint, la capatul peninsulei Perachora. O legenda relatata de Euripide ne spune ca Medea si-a ingropat copii ucisi la sanctuarul Hera Akraia, apoi a parasit Corintul. Strabo, in secolul I d.Hr. scria ca aici se afla si un oracol asociat cu acest sanctuar.

COLOSUL DIN RODOS Colosul din Rhodos a fost o statuie imens construit n antichitate pe insula Rhodos din Grecia, una din cele apte minuni ale lumii. Statuia l nfia pe zeul grec al Soarelui, Helios, i msura ntre 32 i 36 de m. Construcia s-ar fi realizat n 12 ani i ar fi fost finalizat n anul 282 .H. Dup unii, strjuia intrarea n portul din insul.

Rhodos devine n anul 408 .H. capitala mai multor teritorii unite i un important port comercial. Se bazeaz pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii ncearc s rup acest alian, ns locuitorii din Rhodos sunt unii i rezist asediului. Colosul din Rhodos a fost construit n cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulumire pentru protecia locuitorilor n timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe aceast insul, a fost angajat pentru construcia statuii. Statuia ar fi strjuit intrarea n port timp de 56 de ani. Cnd soarele rsrea dimineaa, se reflecta n suprafaa de bronz i fcea ca figura zeului s strluceasc. n 225 .H., n urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. Dup prbuirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut s o reconstruiasc, primind chiar o ofert de la Ptolemeu al III-lea, ns un oracol le-a interzis. Dup ce arabii au cucerit insula n anul 653, statuia a fost vndut de ctre acetia unui evreu din Siria, care a crat-o pe 900 de cmile, dup cum spune legenda. Statuia era construit din bronz i ntrit ulterior cu fier i piatr. Se spune c au fost folosite 15 tone de bronz i 9 tone de fier, ns calculele arat c aceste cantiti au fost chiar mai mari. Avea o nlime de 33 m i sttea pe un soclu nalt de 15 m. Teoria c acest colos sttea cu cte un picior pe fiecare mal al portului este doar o legend, pentru c n nici o scriere nu se specific acest lucru. Se crede c ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertii din SUA.