Arhitectura antica

Arhitectura antica este importanta ca obiect de studiu deoarece a influientat hotarator

istoria arhitecturii, pana la inceputul secolului XX. Practic ceea ce numim astazi arhitectura
clasica a fost inventat in mare parte in antichitate.

Stanga: Trezoreria Statelor Unite – stil ionic 1855, Dreapta: Templul Erechteion, Atena, 406 i.e.n

Oamenii, prin definitie, sunt capabili sa construiasca, folosind materialele naturale sau
prelucrate, si dintotdeauna si-au construit adaposturi, locuinte, constructii defensive, insa
arhitectura clasica incepe in momentul in care oamenii au incercat si reusit, in zona
Mediteranei, sa translateze in piatra arhitectura monumentala a templelor.

Stanga: Casa in Grecia Antica, Dreapta: Templul=casa zeului in Grecia Antica

 Templele, considerate case ale zeilor, au fost literalmente inspirate din arhitectura
constructiilor de locuit. Dar, zeii erau considerati superiori oamenilor asa ca stramosii nostrii
au considerat probabil necesar sa le construiasca si o versiune superioara de casa, care
astazi are titulatura generica de templu.

Evolutia in plan de la casa la templu

Variantele in care erau realizate templele, si in special coloanele acestora (in latina
coloana = stilum) au generat conceptul de stil arhitectural.

Cele 3 stiluri de referinta ale arhitecturii clasice sunt:

– Stilul Doric, cel mai vechi si cel mai des folosit

in Grecia antica. Coloanele Dorice sunt groase,
puternice, cu capitel simplu, rectangular la partea
superioara. Coloanele Dorice sunt formate din
trunchi si capitel, fara a avea baza.

– Stilul Ionic, numit astfel dupa Ionia, partea

vestica a Greciei, este inspirat de vechea traditie
locala de a impodobi vechile temple de lemn cu
cochilii de melci, in special la partea superioara a
coloanelor. Aceste forme au fost sintetizate intr-o
arhitectura sculptata in piatra bazata pe coloane cu
capitel avand forme asemanatoare cochiliilor de melci. Trunchiul coloanelor Ionice este mai zvelt
si de asemenea coloanele Ionice au baza, sub forma unui tambur de piatra, spre deosebire de cele
Dorice.

– Stilul Corintic, numit astfel dupa orasul Corint, o veche metropola a Greciei antice, este inspirat
de traditia locala de a lega frunze la partea superioara a coloanelor vechilor temple, si aceasta idee
translatata in piatra sculptata isi gaseste expresie in coloane cu capitele complexe decorate cu
frunze. Truchiul coloanelor Corintice este la fel de zvelt ca al celor Ionice, si coloanele Corintice
au de asemenea, baza.

In afara de temple, orasele Greciei antice beneficiau de constructii multifunctionale

numite STOA, cu rolul de galerie comerciala, hala a orasului, ateliere sau pur si simplu cu rol de
galerie de circulatie in lungul pietelor orasului. Constructiile tip stoa erau amplasate in AGORA
care inseamna piata centrala a orasului sau a asezarii. Practic, agora era marginita pe cel putin o
latura de o constructie de tip stoa.
Ilustrare de principiu a unei stoa de mici dimensiuni, cu magazine

Constructiile de tip stoa sunt interesante spre a fi studiate deoarece sunt poate primele
constructii cu functiune pur civila, de mari dimensiuni, cunoscute in istorie si au constituit la
vremea respectiva provocari speciale din punct de vedere al ingineriei structurale.

Stoa lui Attalus, cunoscuta si sub numele de Stoa de sud, este o stoa de foarte mari dimensiuni, perfect restaurata, in fosta
Agora din Atena

In unele cazuri structurile stoa-urilor erau acoperite cu sarpante de lemn cu deschidere

considerabila. In alte cazuri zona centrala din stoa era suprainaltat pentru a permite accesul
luminii pe la partea superioara in zona centrala a cladirii.

In spatiul latin, aceste structuri poarta numele de BAZILICA. In prezent prin bazilica
intelegem biserica dar adevarul istoric este ca la origine aceste constructii erau folosite in
Imperiul Roman, exact ca in Grecia Antica, ca si hale ale orasului, cladiri multifunctionale in
care se putea intra printre coloane, din lateral, in zona acoperita, prin ori ce zona, neexistand
pereti de inchidere sau usi. Aceste cladiri numite bazilica au functionat in Imperiul Roman ca
spatii pentru petreceri ale orasului, spital temporar, sali de judecata, intruniri politice, ateliere
de productie pentru echipament militar pe timp de razboi sau ateliere de constructie pentru
legiunea stabilita in castrul respectiv.

Basilica Iulia din Roma antica. Aceasta constructie publica asigura acces liber pe mai multe laturi din Forul Roman si in
interior avea un spatiu amplu pe mai multe nivele.

De abia odata cu raspandirea Crestinismului si prabusirea Imperiului Roman de Apus,

aproape toate cladirile de tip bazilica devin biserici inchise. In unele cazuri s-au zidit spatiile
dintre coloane, s-a sfintit spatiul interior, devenind lacas de cult Crestin, si statuia imparatului
Roman, ctitor, a fost transformata in Imparat Ceresc sau chiar Isus Hristos. Bazilicile odata
inchise si transformate in biserici Crestine au avut un rol important in istoria Evului
Mediu, asigurand protectie si liniste credinciosilor in contextul unui mediu exterior foarte
violent, macinat de razboaie si infractionalitate.

O alta constructie aparte in lumea pagana Greco-Romana a fost TEATRUL.

Teatrul ca si constructie a aparut din nevoia cetatenilor din orasele Greciei Antice de a
se aduna in numar mare la sarbatorile zeilor pagani si a urmari serbarile si cantarile
traditionale. Desi o mare parte a ritualului se desfasura in interiorul si de jur imprejurul
templului, spectacolul propriuzis urma sa aiba loc seara, la exterior, corul deplasandu-se in
apropierea unei coline astfel incat oamenii sa se suie pe colina si sa-i poata urmari mai bine.

Cu timpul colinele au fost amenajate cu banci de piatra, geometria reliefului a fost

precis rectificata sub forma unei suprafete conice, rezultand formula celebra de TEATRU
ANTIC. Teatrele antice erau descoperite, in aer liber si constau din scena (skena) + podium si
laterale, orchestra – spatiul central unde statea corul, si bineinteles, gradene organizate pe
sectoare, asemeni peluzelor de pe stadioanele si de la salile de spectacol din prezent.
Teatrul din Epidaur – Grecia Antica

Orasele Greciei Antice beneficiau de obicei de teatre amplasate in zona Acropolei

unde era si templul, si teatrele erau construite direct pe relieful din piatra, rectificat.

Spre deosebire de Grecia Antica, teatrele Romane erau amplasate chiar in oras,
suprafata conica a gradenelor fiind sprijinita pe o mare structura semicirculara din arce de
zidarie, prin care se si circula spre peluze.

Teatrul din Bosra – actuala Syria, fostul Imperiu Roman

 
 Practic, teatrele grecesti erau o amenajare a teritoriului pe cand cele romane erau o
constructie.

De asemenea, la teatrele grecesti de obicei publicul vedea peisajul natural din afara
orasului, pe cand la teatrele romane scena avea un decor fix extrem de inalt pentru a obtura
peisajul orasului. Acesta, numit PROSCENIUM,  era foarte decorat cu elemente arhitecturale
si sculpturale.

Amfiteatrul din Verona

Termenul de AMFITEATRU defineste un teatru fara scena, cu gradene de jur imprejur

pe intreg perimetrul care este de forma circulara sau eliptica. Amfiteatrul reprezinta stramosul
formal si functional a ceea ce astazi numim STADION. Insa, termenul de STADION in
antichitate definea tot o constructie cu gradene, insa cu o forma de potcoava foarte alungita,
destinat intrecerilor sportive.
Circul Maximus din Roma

Circul Maximus din Roma, de forma unui stadion antic, adica potcoava alungita, insa
de dimensiuni si mai mari, destinat intrecerilor cu care trase de cate 4 cai. Avea lungimea de
621m si latimea de 118m si asigura un nr. de 250000 locuri, adica un sfert din populatia
Romei Antice. Este cel mai mare stadion construit vreodata si dateaza din timpul lui Iulius
Caesar, acum 2060 de ani.

Cariatida se numește o
statuie ce reprezenta o femeie,
drapata după moda antică sau
seminuda, care sustine cornisa
unui acoperis, o intrare etc.,
indeplinind intr-un edificiu
rolul unei coloane, unui stalp
sau pilastru. Statuile, cu acelasi
rol portant, care reprezinta
barbati se numesc atlanti.