Curs de Arhitectura

Curs 1 Istoria arhitecturii antice

Arhitectura antica este importanta ca obiect de studiu deoarece a influientat hotarator

istoria arhitecturii, pana la inceputul secolului XX. Practic ceea ce numim astazi
arhitectura clasica a fost inventat in mare parte in antichitate.

Stanga: Trezoreria Statelor Unite stil ionic 1855, Dreapta: Templul Erechteion, Atena, 406 i.e.n

Oamenii, prin definitie, sunt capabili sa construiasca, folosind materialele naturale sau
prelucrate, si dintotdeauna si-au construit adaposturi, locuinte, constructii defensive, insa
arhitectura clasica incepe in momentul in care oamenii au incercat si reusit, in zona
Mediteranei, sa translateze in piatra arhitectura monumentala a templelor.

Stanga: Casa in Grecia Antica, Dreapta: Templul=casa zeului in Grecia Antica

Templele, considerate case ale zeilor, au fost literalmente inspirate din arhitectura
constructiilor de locuit. Dar, zeii erau considerati superiori oamenilor asa ca stramosii
nostrii au considerat probabil necesar sa le construiasca si o versiune superioara de casa,
care astazi are titulatura generica de templu.

Evolutia in plan de la casa la templu

Variantele in care erau realizate templele, si in special coloanele acestora (in latina
coloana = stilum) au generat conceptul de stil arhitectural.
Cele 3 stiluri de referinta ale arhitecturii clasice sunt:

 Stilul Doric, cel mai vechi si cel mai des folosit in Grecia antica. Coloanele Dorice sunt
groase, puternice, cu capitel simplu, rectangular la partea superioara. Coloanele Dorice
sunt formate din trunchi si capitel, fara a avea baza.
Stilul Ionic, numit astfel dupa Ionia, partea vestica a Greciei, este inspirat de vechea
traditie locala de a impodobi vechile temple de lemn cu cochilii de melci, in special la
partea superioara a coloanelor. Aceste forme au fost sintetizate intr-o arhitectura sculptata
in piatra bazata pe coloane cu capitel avand forme asemanatoare cochiliilor de melci.
Trunchiul coloanelor Ionice este mai zvelt si de asemenea coloanele Ionice au baza, sub
forma unui tambur de piatra, spre deosebire de cele Dorice.
Stilul Corintic, numit astfel dupa orasul Corint, o veche metropola a Greciei antice, este
inspirat de traditia locala de a lega frunze la partea superioara a coloanelor vechilor
temple, si aceasta idee translatata in piatra sculptata isi gaseste expresie in coloane cu
capitele complexe decorate cu frunze. Truchiul coloanelor Corintice este la fel de zvelt ca
al celor Ionice, si coloanele Corintice au de asemenea, baza.

In afara de temple, orasele Greciei antice beneficiau de constructii multifunctionale

numite STOA, cu rolul de galerie comerciala, hala a orasului, ateliere sau pur si simplu
cu rol de galerie de circulatie in lungul pietelor orasului. Constructiile tip stoa erau
amplasate in AGORA care inseamna piata centrala a orasului sau a asezarii. Practic,
agora era marginita pe cel putin o latura de o constructie de tip stoa.

Ilustrare de principiu a unei stoa de mici dimensiuni, cu magazine

Constructiile de tip stoa sunt interesante spre a fi studiate deoarece sunt poate primele
constructii cu functiune pur civila, de mari dimensiuni, cunoscute in istorie si au
constituit la vremea respectiva provocari speciale din punct de vedere al ingineriei
structurale.

Stoa lui Attalus, cunoscuta si sub numele de Stoa de sud, este o stoa de foarte mari dimensiuni, perfect restaurata, in fosta Agora din Atena

In unele cazuri structurile stoa-urilor erau acoperite cu sarpante de lemn cu deschidere

considerabila. In alte cazuri zona centrala din stoa era suprainaltat pentru a permite
accesul luminii pe la partea superioara in zona centrala a cladirii.
In spatiul latin, aceste structuri poarta numele de BAZILICA. In prezent prin bazilica
intelegem biserica dar adevarul istoric este ca la origine aceste constructii erau folosite in
Imperiul Roman, exact ca in Grecia Antica, ca si hale ale orasului, cladiri
multifunctionale in care se putea intra printre coloane, din lateral, in zona acoperita, prin
ori ce zona, neexistand pereti de inchidere sau usi. Aceste cladiri numite bazilica au
functionat in Imperiul Roman ca spatii pentru petreceri ale orasului, spital temporar, sali
de judecata, intruniri politice, ateliere de productie pentru echipament militar pe timp de
razboi sau ateliere de constructie pentru legiunea stabilita in castrul respectiv.

Basilica Iulia din Roma antica. Aceasta constructie publica asigura acces liber pe mai multe laturi din Forul Roman si in interior avea un spatiu amplu pe mai multe
nivele.

De abia odata cu raspandirea Crestinismului si prabusirea Imperiului Roman de Apus,

aproape toate cladirile de tip bazilica devin biserici inchise. In unele cazuri s-au zidit
spatiile dintre coloane, s-a sfintit spatiul interior, devenind lacas de cult Crestin, si statuia
imparatului Roman, ctitor, a fost transformata in Imparat Ceresc sau chiar Isus Hristos.
Bazilicile odata inchise si transformate in biserici Crestine au avut un rol important in
istoria Evului Mediu, asigurand protectie si liniste credinciosilor in contextul unui mediu
exterior foarte violent, macinat de razboaie si infractionalitate.
O alta constructie aparte in lumea pagana Greco-Romana a fost TEATRUL.
Teatrul ca si constructie a aparut din nevoia cetatenilor din orasele Greciei Antice de a se
aduna in numar mare la sarbatorile zeilor pagani si a urmari serbarile si cantarile
traditionale. Desi o mare parte a ritualului se desfasura in interiorul si de jur imprejurul
templului, spectacolul propriuzis urma sa aiba loc seara, la exterior, corul deplasandu-se
in apropierea unei coline astfel incat oamenii sa se suie pe colina si sa-i poata urmari mai
bine.
Cu timpul colinele au fost amenajate cu banci de piatra, geometria reliefului a fost precis
rectificata sub forma unei suprafete conice, rezultand formula celebra de TEATRU
ANTIC. Teatrele antice erau descoperite, in aer liber si constau din scena (skena) +
podium si laterale, orchestra spatiul central unde statea corul, si bineinteles, gradene
organizate pe sectoare, asemeni peluzelor de pe stadioanele si de la salile de spectacol din
prezent.

Teatrul din Epidaur Grecia Antica

Orasele Greciei Antice beneficiau de obicei de teatre amplasate in zona Acropolei unde
era si templul, si teatrele erau construite direct pe relieful din piatra, rectificat.
Spre deosebire de Grecia Antica, teatrele Romane erau amplasate chiar in oras, suprafata
conica a gradenelor fiind sprijinita pe o mare structura semicirculara din arce de zidarie,
prin care se si circula spre peluze.

Teatrul din Bosra actuala Syria, fostul Imperiu Roman

Practic, teatrele grecesti erau o amenajare a teritoriului pe cand cele romane erau o
constructie.

Teatrul din Pompei Model 3D

De asemenea, la teatrele grecesti de obicei publicul vedea peisajul natural din afara
orasului, pe cand la teatrele romane scena avea un decor fix extrem de inalt pentru
a obtura peisajul orasului. Acesta, numit PROSCENIUM, era foarte decorat cu elemente
arhitecturale si sculpturale.

Amfiteatru Colosseum din Roma

Amfiteatrul din Verona

Sectiune transversala prin Colosseum.

Termenul de AMFITEATRU defineste un teatru fara scena, cu gradene de jur imprejur pe

intreg perimetrul care este de forma circulara sau eliptica. Amfiteatrul reprezinta
stramosul formal si functional a ceea ce astazi numim STADION. Insa, termenul de
STADION in antichitate definea tot o constructie cu gradene, insa cu o forma de potcoava
foarte alungita, destinat intrecerilor sportive.

Circul Maximus din Roma, de forma unui stadion antic, adica potcoava alungita, insa de dimensiuni si mai mari, destinat intrecerilor cu care trase de cate 4 cai.
Avea lungimea de 621m si latimea de 118m si asigura un nr. de 250000 locuri, adica un sfert din populatia Romei Antice. Este cel mai mare stadion construit
vreodata si dateaza din timpul lui Iulius Caesar, acum 2060 de ani.

Teoria arhitecturii in Imperiul Roman

Dintre toate manualele de arhitectura romane, o singura carte s-a pastrat integral si este
bine cunoscuta si in prezent. Autorul, arhitectul imperial Vitruvius, a sintetizat intreaga
stiinta a constructiilor la nivelul anului 15 inainte de Hristos.
Cartea se numeste simplu De Architectura si consta in zece capitole ce descriu intreg
procesul de proiectare si executie a constructiilor civile dar si a altor constructii
ingineresti, lucrari hidroedilitare si altele.
Aceast manual de arhitectura a jucat un rol esential in perioada Renasterii, cand a fost
redescoperita, copiata si a circulat in multe exemplare in Italia si ulterior in tot vestul
Europei.

Stanga: Desen din carte ilustrand realizarea pardoselii incalzite intr-o terma, Centru: Ilustratie cu Vitruvius dedicand cartea imparatului Augustus, Dreapta: Coperta
cartii intr-o versiune din Renastere

In cartea sa De Architectura, la capitolul III, Vitruvius defineste arhitectura ca fiind o

fuziune a 3 elemente:
Firmitas adica elementele ferme ale constructiei, cum ar fi ceea ce numim astazi
structura de rezistenta. Termenul nu se refera insa strict la structura de rezistenta, ci
desemneaza si durabilitatea in timp a tuturor elementelor constructiei.
Utilitas adica utilitatea si functionalitatea constructiei. Acest termen desemneaza
toate deciziile de conceptie si proiectare de natura a configura constructia pentru a face
fata eficient scopului pentru care a fost proiectata.
Venustas de la numele zeitei frumusetii, Venus. Vitruvius, la fel ca si arhitectii
Renasterii, 1500 de ani mai tarziu, erau in cautarea frumusetii formelor, proportiilor,
materialelor, compozitiei, decoratiei, precum si a altor elemente care genereaza
frumusetea in arhitectura si arta.
Trebuie observat faptul ca in timp ce Firmitas si Utilitas se refera la concepte obiective si
cuantificabile, Venustas, frumusetea, este un concept abstract, subiectiv, variabil in timp,
spatiu si de la individ la individ, si foarte greu daca nu imposibil de definit precis.
Insa, in acceptiunea multor istorici si arhitecti, adevarata istorie a arhitecturii incepe din
zona Greciei si Romei antice, deoarece arhitectii de aici cautau in mod sustinut si
stiintific obtinerea unui rezultat nu doar rezistent si practic ci si frumos si armonios, inca
din faza de conceptie, iar rezultatul se materializa sub forma unei constructii perfect
conforme cu proiectul.
Ingineria Romana
Stiinta ingineriei isi are radacini in Imperiul Roman, fiind aplicata atat in domeniul
militar cat si in aplicatii civile, cum ar fi tehnologia constructiilor, termelor, apeductelor,
podurilor, drumurilor.
Avansul ingineresc a fost elementul cheie care a adus bunastare, prosperitate si a
schimbat radical modul de viata al cetatenilor Romani pe tot cuprinsul vechiului imperiu.
Cronologic, prima tehnologie inginereasca preluata si dezvoltata de Romani in domeniul
constructiilor a fost arcul de zidarie.

Arcul de zidarie roman. Executia se face cu elemente radiale dispuse pe cofraje

Arcul de zidarie se realizeaza din zidarie de piatra sau din zidarie ceramica + mortar, prin
dispunerea radiala a caramizilor pe niste elemente de sustinere temporare, numite cofraje.
Cofrajele au concomitent rol de sprijin si rol de a da forma viitoarei geometrii a
elementului. Cofrajele sunt folosite astazi peste tot pentru lucrari de beton simplu si
armat, insa ele au fost folosite initial, timp de 2000 de ani, aproape exclusiv pentru
constructii de zidarie, pentru realizarea arcelor, boltilor, cupolelor de zidarie.

Tehnologia romana de executie a arcelor de zidarie

Alternativa la constructiile de zidarie cu arce si eventual cu bolti o reprezenta in

antichitate sistemul trilitic, sistem ancestral ce consta in dispunerea de stalpi incastrati in
pamant si de grinzi rezemate peste capetele stalpilor.
In timp ce in zona Greciei Antice erau preferate constructiile cu structura trilitica, in
Imperiul Roman domina constructiile structura de zidarie cu arce.

Ingineria Romana a preluat si rafinat mai vechea stiinta generala si comuna a

tamplariei/dulgheriei, pentru constructia de acoperisuri cu deschideri foarte mari,
realizandu-se astfel lucrari imperiale cu acoperiri impresionante cum ar constructiile de
tip Basilica.
Din zona Babyloniei, Romanii au preluat tehnologia fundatiilor de adancime, care au
permis realizarea de fundatii de locuinte pe apa, in zone mlastinoase. Fundatiile de
adancime, executate din trunchiuri lungi de copaci, au permis constructia de poduri peste
rauri relativ mari.
De asemenea, stiinta topometriei si cartografiei au permis realizarea unor aductiuni fara
precedent. Astfel, toate orasele Romane aveau o sursa de apa curgatoare de foarte buna
calitate, adusa uneori de la o distanta considerabila. Roma avea in perioada de maxima
dezvoltare un numar de 11 apeducte, dezvoltate de-a lungul a 500 de ani. Apa venea pe
canale ingropate in formele de relief si uneori traversa vai pe poduri dedicate din zidarie.
In localitate apa ajungea fie la inaltime, fie sub presiune, de unde era distribuita prin tevi
de plumb spre fantanile orasului sau spre fantani private.

Apeductul din Segovia

Orasele romane beneficiau de sisteme de canalizare, de multe ori amplasate sub trotoarele
strazilor. Apa pluviala de pe strazi nu baltea datorita profilului stradal curbat si se scurgea
de asemenea la canalizare.
Toate orasele romane aveau cel putin o terma. Terma era o baie publica, uneori de mari
dimensiuni, si putea avea cazi, bazine de apa calda, rece, piscine, bazine de innot, sali de
gimnastica, sauna precum si alte facilitati.

Terma romana in localitatea Bath din provincia Romana Britania (Actuala Marea Britanie). Terma a fost restaurata total.

Termele aveau in unele spatii incalzire prin pardoseala, apa calda sau aburul circuland
prin trasee din tevi pe sub pardoseala.
In unele cazuri, termele beneficiau de spatii enorme cu bazine, spatii acoperite de sisteme
complexe de bolti. Ingineria constructiilor de biserici crestine a fost puternic inspirata de
ingineria romana a termelor.

Fosta Terma a lui Diocletian din Roma Ruinele au fost transformate in perioada Renasterii de Michelangelo in Biserica Santa Maria degli Angeli

Termele lui Diocletian din Roma, transformate in Biserica Santa Maria degli Angeli.

Remarcam asadar ca inginerii Romani au nu se limitau numai la acoperirea cu sarpante

de lemn a cladirilor mari, cu cunosteau si au dezvoltat sisteme de acoperire cu bolta de
caramida, de forma semicirculara sau incrucisata ca in imaginea interioara a bisericii de
mai sus unde bolta este originala, din antichitate. Bineinteles, pentru constructia de bolti
se executa un cofraj curb, din lemn, sprijinit de un esafodaj gigantic, se executa bolta
caramida cu caramida dupa care, daca aceasta era bine proiectata, se scotea cofrajul de
dedesubt, bolta ramanand suspendata in aer, descarcandu-se eforturile, prin reactiuni
inclinate, in structura laterala a constructiei.
In afara de materiale ca lemn, zidarie de piatra, zidarie ceramica si mortar, Romanii
foloseau si betonul (simplu), pe care il turnau in cofraje, similare sau asemanatoare
cofrajelor pentru zidarie.
Betonul Roman se executa dupa aceeasi reteta ca in prezent, din ciment, pietris, nisip, apa
si posibil si var sau alte adaosuri. Romanii cunosteau atat tehnologia costisitoare a
calcinarii calcarului la temperaturi foarte ridicate pentru obtinerea clincherului care se
macina, insa de preferinta foloseau un fel de ciment nehidratat, foarte rar in natura insa
existent in zona vulcanica Putzoli, de unde si numele Putz=ciment din limba Germana.

Pantheonul din Roma, o constructie unica, acoperita cu o cupola de beton simplu, sub forma unei coji nervurate. La partea superioara cupola este sparta sub
forma unui cerc numit si ochi/oculus, prin care se ilumineaza spatiul. Se presupune ca aceasta cupola a fost proiectata si executata sub supravegherea celebrului
inginer Roman Apolodor din Damasc.

Odata cu decaderea Imperiului Roman, secretul betonului roman a fost pierdut, cupola
Pantheonului ramanand un artefact unic si inexplicabil de-a lungul istoriei. De abia in
jurul anilor 1750-1850 numerosi cercetatori si chimisti au incercat sa dezvolte o
tehnologie de fabricatie a cimentului, culminand in final cu inventarea Cimentului
Portland pe care il cunoastem si folosim in prezent.
Locuinta in Antichitate

Locuinte in orasul antic Priene o colonie din Grecia Antica, acum in Turcia. Se observa parcelarea, perfect ortogonala. Proprietatile aveau mici dimensiuni, cu
locuinte modeste si relativ identice, insa fiecare proprietate avea totusi o curte proprie.

Locuintele din Grecia Antica sau din Imperiul Roman erau diferite in functie de zona,
traditie, materiale locale, perioada, densitatea orasului sau asezarii si bineinteles, in
functie de situatia materiala a familiei.
Insa, exista cateva principii importante:
Familia, de multe ori extinsa cu rude, angajati si/sau sclavi, beneficia de o parcela in
oras, cu acces la una, 2, 3 sau 4 strazi perimetrale.
Familia era perfect aparata de privirile trecatorilor, de ziduri inalte pe conturul
proprietatii.
Incaperile se construiau la rand, una dupa alta, pe conturul proprietatii, pe langa gard.
Rezulta de fiecare data cel putin o curte interioara cu incaperi perimetrale.
In jurul curtii interioare, pe langa intrarile in incaperi se construia un acoperis, fie in
consola dar de cele mai multe ori sprijinit pe stalpi. Acesta poarta numele latin de portic/
peristylum.
In mod ideal, pentru o familie de clasa medie, in imperiul Roman, locuinta avea 2 curti
interioare, prima, mai mica, la intrare, numindu-se ATRIUM si a 2-a, mai mare si mai
selecta, numita PERISTYLUM (adica stalpi pe perimetru/perimetru de stalpi). In
peristylum se gasea ideal o mica gradina cu o fantana cu apa potabila in mijloc.

Imagine 3D sectionata a unei locuinte romane. Aceasta tipologie era larg raspandita in tot imperiul, din Asia pana la Gibraltar.

 Incaperile locuintei romane aveau nume diferite dupa functionalitate:

La strada
Vestibulum = Vestibul = Hol mic de acces in locuinta
Tabernae = Taverne = Mici magazine / restaurante / bistrouri sau orice alt serviciu
urban sau magazin sau atelier, cu acces clienti direct din strada.
In jurul atriumului = Prima curte imediat dupa vestibul
Cubiculum = Camera de ori ce tip, de obicei de dormit / locuit dar posibil si de
depozitare. Camerele din jurul atriumului erau de multe ori destinate sclavilor, rudelor
sarace, angajatilor etc. sau folosite ca depozitare.
Alae = Aripi = Niste spatii deschise, in stanga si dreapta atriumului, de depozitare sau
cu functiune variabila

Curtea principala inconjurata de coloane pe perimetru = peristylum

In jurul curtii principale (Peristylum)

Tablinium = Camera centrala, a seniorului casei, de obicei cu rol de birou / arhiva
documente. Cateodata sau in mod traditional seniorul/seniorii dormeau in aceasta camera.
Tablinium era conceputa cu 2 usi avand vedere spre ambele curti ale casei, pentru ca
seniorul casei sa supravegheze activitatea membrilor familiei sau a sclavilor, sa dea
indicatii, sa primeasca vizitatori.

 Triclinium = Sufrageria, camera de luat masa. De obicei avea 3 banci pe 3 laturi si in

centru o masa.
Culina = Bucataria. Numele vine de la arta culinara iar in Italiana, Cucina inseamna
bucatarie. Aici era o masa de preparat, un cuptor, stoc de lemne, rafturi depozitari, butoi
cu apa etc.
Cubiculum = Camera de ori ce tip, de obicei de dormit / locuit. Camerele de locuit in
jurul peristylumului erau destinate membrilor familiei, oaspetilor importanti.
Esedra sau Exedra = Un spatiu deschis cu vedere spre portic si gradina/piscina sau
fantana.

Locuinta romana in orasul Pompei. 1-Vestibulum/Fauces, 2- Tabernae, 3- Atrium, 4- Impluvium, 5- Tablinium, 6- Triclinium, 7- Alae, 8- Cubiculum, 9- Culina, 10Posticum, 11- Peristylum, 12- Piscina, 13 Exedra cf.

Locuintele din orasele antice erau grupate in insule de locuit. O insula de locuit este
totalitatea locuintelor alipite una de alta, inconjurate pe perimetru de strazi.
Totusi, trebuie spus ca in afara de aceste locuinte oarecum standard in orasele imperiului,
exista numeroase exceptii.
Spre exemplu, oamenii bogati aveau baie/therma proprie, racord la canalizare, aductiune
cu una sau mai multe fantani, mai mult de 2 curti interioare, apartamente extinse pentru

sclavi precum si alte spatii atent decorate, finisaje spectaculoase, pardoseli din mozaic,
coloane, statui.
Un alt caz interesant este cel al locuintelor inalte multietajate, intalnite in Ostia, portul
Romei. Acestea, construite pe structura din zidarie, puteau ajunge si la un regim de
inaltime de P+6.

Insula de locuinte inalte la Ostia.

Pe baza cercetarilor arheologice s-a reconsituit modelul unor astfel de insule de locuit
foarte inalte la Ostia. Aceste insule inalte aveau o curte interioara, asemeni caselor joase,
insa in jurul acestei curti se putea circula la fiecare nivel pe o cursiva perimetrala de unde
se putea accede la apartamente. Locatarii erau chiriasi sau familii sarace.
Comparativ insa cu blocurile de locuit din prezent, insulele romane erau mult mai
insalubre, deoarece nu existau instalatii sanitare avansate cum ar fi veceul cu apa, bazine
de depozitare, robinete. Toti cetatenii mergeau zilnic la therma/baile publice pentru igiena
personala.
Unul dintre motivele majore ale decaderii Imperiului Roman este distrugerea
concomitenta a tuturor apeductelor Romei de catre Vizigoti. Fiind dependenti de apa
curgatoare, proaspata, toti locuitorii Romei, insumand mai mult de 1 milion, au parasit
orasul refugiindu-se in provincie, acesta ramanand in ruina pana in jurul anului 14501500, in Renastere.
Concluzii:
Civilizatiile lumii antice, orasele Greciei antice respectiv Imperiul Roman au
reprezentat o perioada de geniu si puternic avans al rasei umane. In antichitate au aparut
stiintele importante: Matematica, Geometria, Topografia si Topometria, Mecanica,

Hidraulica, Ingineria civila si militara, Chimia, Medicina, iar disciplinele artistice au

cunoscut de asemenea un avans si un rafinament fara precedent.
Disciplina ce poarta numele de arhitectura se situeaza la granita intre arta si inginerie, si
a fost dezvoltata in mod stiintific si unitar pe intreg teritoriul fostului Imperiu Roman.
Ceea ce numim astazi arhitectura clasica a fost inventat si dus la perfectiune de catre
Grecii antici si ulterior de catre Romani.
Cetatenii Imperiului Romani erau civilizati, in mare parte oraseni, locuind in orase de
piatra si zidarie, beneficiind de multiple spatii publice, constructii monumentale si
facilitati.