Desen Tehnic 2017 NG

Costel DATCU Desen Tehnic pentru Inginerie Civilă
CAPITOLUL 1: NORME GENERALE DE DESEN TEHNIC
1. Tematica lucrãrii:
I. Linii utilizate în desenul tehnic de construcţii;
II. Formatele desenelor tehnice;
III. Indicatorul desenelor tehnice;
IV. Spaţii rezervate pentru desen, text şi indicator pe planşele de
desen tehnic;
V. Plierea planşelor;
VI. Scrierea în desenul tehnic;
VII. Dispunerea proiecţiilor în desenul tehnic;
VIII. Reprezentarea secţiunilor în desenul tehnic;
IX. Reprezentarea rupturilor în desenul tehnic;
X. Cotarea în desenul tehnic;
XI. Scãrile utilizate în desenul tehnic;
2. Generalităţi
Desenul tehnic este o reprezentare grafică a unor idei sau a unor obiecte din spaţiu,
după anumite norme şi convenţii riguros stabilite.
Obiectele din spaţiul tridimensional se transpun grafic pe planul hârtiei de desen
prin intermediul regulilor convenţionale de reprezentare ortogonală.
Proiecţiile plane pot reda adevărata formă şi mărime a feţelor plane ale obiectelor.
Standardizarea desenelor tehnice este operaţia de sistematizare şi unificare a
regulilor şi convenţiilor utilizate în desenul tehnic. În urma alinierii standardelor naţionale
(STAS) la standardele europene (SE) şi internaţionale (ISO), desenul tehnic constituie
principala formă de transmitere a informaţiilor în toate domeniile inginereşti.
În desenul tehnic sunt consacraţi anumiţi termeni de specialitate. În Tabelul nr.

1.1. se prezintã cei mai utilizaţi termeni referitori la desenele tehnice.
Tabelul nr. 1.1. PRINCIPALII TERMENI UTILIZAŢI ÎN PLANŞELE DE DESEN TEHNIC
Nr. Termen Definiţie

crt.
1. Vedere Reprezentarea în proiecţie ortogonalã pe un plan, a unui obiect de construcţie situat
între observator şi planul de proiecţie.
1
2. Vedere desfãşuratã a). În cazul obiectelor cu feţe plane este reprezentatã prin alãturarea vederilor mai
multor feţe ale obiectului de construcţie astfel încât sã formeze o singurã imagine
a feţelor obiectului într-o succesiune continuã;
b). În cazul obiectelor cu feţe curbe este reprezentatã prin vederea ortogonalã a
feţei curbe a obiectului de construcţie, considerând cã în prealabil a fost
desfãşuratã pe un plan paralel cu planul de proiecţie.
3. Elevaţie Vedere din faţã a unui obiect de construcţie.
4. Secţiune cu vedere Reprezentarea în proiecţie ortogonalã a unui obiect de construcţie, secţionat cu o
suprafaţã imaginarã, astfel încât partea aflatã între observator planul de secţionare
este consideratã înlãturatã.
5. Secţiune Reprezentarea în proiecţie ortogonalã numai a figurii obţinute prin secţionarea
propriu-zisã unui obiect cu o suprafaţã imaginarã.
6. Plan a). Secţiune orizontalã a unei clãdiri la o anumitã înãlţime determinatã, vãzutã de
sus în proiecţie ortogonalã directã sau în oglindã;
b). Vedere orizontalã a unui teren, sau a unui obiect de construcţie, privit de sus.
7. Traseu de secţionare Urma suprafeţei de secţionare pe o suprafaţã perpendicularã pe aceasta.
8. Perspectivã Reprezentarea în care obiectul de construcţie este redat printr-o imagine obţinutã
printr-o proiecţie centralã sau paralelã prin care se pune în evidenţã forma spaţialã
a acestuia.
9. Desen preliminar Desenul de studiu sau de prezentare prin care se pun în evidenţã intenţiile
proiectantului.
10. Schiţã (crochiu) Desen întocmit cu respectarea în limitele aproximaţiei vizuale a proporţiilor între
dimensiunile obiectului reprezentat
11. Schemã Desen întocmit la scarã sau nu, redând doar o reprezentare simplificatã de exemplu
a fluxurilor tehnologice, reprezentare redusã uneori la semne convenţionale sau
simboluri prin care se pun în evidenţã anumite funcţiuni sau etapizãri.
12. Desene de execuţie Ansamblu de desene definitive elaborate şi întocmite la scarã, desene care servesc
la realizarea unui obiect, cuprinzând toate datele în acest scop.
13. Plan general de situaţie Plan care permite identificarea zonei şi reperajul poziţiei clãdirilor în raport cu
planul de sistematizare urbanã sau cu o incintã mai mare.
14. Plan de situaţie Plan care permite poziţionarea clãdirilor, a amenajãrilor înconjurãtoare şi a
racordurilor la reţelele edilitare în raport cu configuraţia terenului şi cãile de acces.
15. Desene de ansamblu Desene care indicã alcãtuirea generalã a obiectului prin planuri, secţiuni şi elevaţii
precizând forma, poziţia şi dimensiunile elementelor constructive portante şi
neportante, a golurilor, a lucrãrilor de instalaţii, a lucrãrilor şi elementelor de
finisaj
16. Desene de detaliu Desene redactate mai mari decât desenele de ansamblu, având ca scop precizarea
unor date suplimentare, mai amãnunţite, referitoare la execuţia construcţiilor.
17. Detalii tip Detalii omologate de un for competent, în vederea utilizãrii în condiţii asemenea,
pentru a se asigura un nivel tehnico-economic superior, pentru a se economisi
timpul de proiectare , precum şi pentru a se crea condiţii de industrializare a
execuţiei elementelor obiectelor de construcţii.
18. Desen de montaj Desen care indicã modul de asamblare a pãrţilor componente ale unui obiect
realizat din mai multe elemente.
2
Desenul de construcţii este reprezentarea graficã dupã anumite reguli

standardizate, în proiecţie ortogonalã, a clădirilor de orice fel (civile, industriale,
agrozootehnice, etc.), a lucrărilor de artă (poduri, tunele, etc.), a căilor de comunicaţii,
a amenajãrilor şi a construcţiilor hidrotehnice (baraje, canale, ecluze, etc.) precum şi a
unor pãrţi ale acestora, redând concepţii funcţionale şi tehnice, având în vedere în
principal stabilitatea, rezistenţa şi tehnologia de execuţie a acestora.
Clasificarea desenelor tehnice:
 După domeniul la care se referă, se disting următoarele tipuri de desene
tehnice:
– desenul industrial;
– desenul de arhitectură;
– desenul de construcţii;
– desenul de instalaţii;
– desenul cartografic, topografic şi de cadastru;
– desenul de sistematizare a teritoriului;
- desenul de ingineria mediului.
 După gradul de detaliere a reprezentări:
– desenul de ansamblu;
– desenul de piesă sau element;
– desenul de detaliu.
3. Linii utilizate în desenul de construcţii
Linia este elementul grafic cel mai utilizat într-un desen tehnic. Conform
standardului STAS 1434 - 83, în desenul de construcţii se utilizează trei tipuri de linii:
- linia continuă, cu simbolul C;
- linia întreruptă, cu simbolul I;
- linia punct, cu simbolul P.
În STAS 1434 – 83 se recomandã pentru desenele tehnice trei tipuri de linii în
funcţie de grosime:
- linia groasă (b);
- linia mijlocie (b/2);
- linia subţire (b/4).
La nivel internaţional în SR. ISO. 128 – 82 se prescriu urmãtoarele tipuri de linii:
- linia foarte groasă (b);
- linia groasã (b/2);

- linia subţire (b/4).
Grosimea de bază b se alege între 0,5 şi 2 mm. Combinaţiile posibile ale liniilor
din desenul de construcţii şi cazurile de utilizare sunt prezentate în tabelul nr. 1.2.
Tabelul nr. 1.2. GROSIMI DE LINII STANDARDIZATE
3
Denumirea liniei Aspect Cazuri de utilizare

groasă Contururi de secţiuni, tabele, chenare
(C1) pentru desene.
Contururi şi muchii văzute în vederi şi
mijlocie secţiuni.
(C2) Curbe de nivel principale.
Construcţii geometrice.
Continuă ( C ) Linii de cote, linii ajutătoare de cotă,
haşuri, axe de goluri la uşi şi ferestre,
subţire linii de referire sau de indicaţie pentru
(C3) cote, notări sau observaţii scrise pe
desen, contururi de secţiuni rabatabile;
Curbe de nivel curente.
subţire în
zigzag Linii de ruptură şi întreruperi.
(C3)
subţire
ondulată Linii de ruptură şi întreruperi.
(C3)
Întreruptă (I) mijlocie Contururi şi muchii acoperite de alte
(I2) elemente
mijlocie Orice fel de axe cu excepţia celor
Linie-punct (P2) indicate la C3 şi P3.
(P) Axele geometrice ale pieselor
subţire componente.
(P3) Traseele de secţionare.
Liniile de întrerupere.
Se pot utiliza şi alte tipuri de linii, semnificaţiile lor fiind indicatã pe desen.
Linia întreruptă are segmente de lungimi constante, cuprinse între (2 ÷6)b. Pentru
liniile întrerupte scurte, segmentele sunt mai scurte iar pentru liniile
întrerupte lungi, segmentele sunt mai lungi. Intervalele dintre segmente se iau între (0,5
÷ 0,7)b pentru liniile scurte şi între (1,5 ÷ 1,2)b pentru liniile lungi.
Linia punct se reprezintă printr-o succesiune de segmente având lungimile între
(3 ÷ 30)b. Lungimea segmentelor este proporţională cu lungimea liniei punct; liniile
scurte au segmente de cel puţin “3 x b”, iar liniile lungi au segmente de cel mult “30 x
b” lungime.
Distanţa dintre un punct şi un segment este de “1 b” la liniile punct scurte şi de “2
b” la liniile punct lungi.
La trasarea liniilor discontinue (întrerupte sau linii punct) se respectă următoarele
reguli:
- linia discontinuă începe şi se termină cu un segment;
- intersectarea acestor linii se face segment pe segment.
4
În cazul suprapunerii unor linii se trasează cu prioritate liniile mai groase.
4. Formatele desenelor tehnice
Pentru folosirea raţională a hârtiei şi în scopul uniformizării desenelor,

dimensiunile desenelor tehnice sunt standardizate.
Conform standardului SR ISO 5457 - 94, formatul reprezintă spaţiul de pe coala
de desen limitat de conturul dreptunghiular de dimensiuni a x b.
Formatele sunt grupate în:
- formate de bază (seria A, ISO);
- formate derivate.
Formatele de bază din seria A au dimensiunile prezentate în tabelul nr.1.3.
Dimensiunile formatelor sunt în milimetri.
Se poate utiliza şi formatul A5, cu dimensiunile 148x210 mm.
Formatele derivate se obţin din formatele de bază; se întâlnesc formate
alungite speciale şi formate alungite excepţionale.
Tabelul nr. 1.3. FORMATELE DE BAZĂ DIN SERIA “A”
Simbol Dimensiuni
a x b (mm)
A0 841x1189
A1 594x841
A2 420x594
A3 297x420
A4 210x297
Formatele alungite speciale se obţin prin multiplicarea unei dimensiuni a unui

format mic cu un coeficient, ca în exemplele din tabelul nr. 1.4.
Tabelul nr. 1.4. FORMATELE ALUNGITE SPECIALE

Simbol Dimensiuni
a x b (mm)
A3x3 420x891
A3x4 420x1189
A4x3 297x630
A4x4 297x841
Formatele alungite excepţionale au suprafeţele mai mari, ca în exemplele din

tabelul nr.1.5.
Tabelul nr. 1.5. FORMATELE ALUNGITE EXCEPŢIONALE
5
Simbol Dimensiuni
a x b (mm)
A0x2 1189x1682
A0x3 1189x2523
A1x3 841x1783
A1x4 841x2378
Formatele desenelor tehnice trebuie să conţină elementele grafice standardizate. În

Fig. nr. 1.1. sunt prezentate elementele grafice ale unui desen tehnic, conform
standardului SR ISO 5457 - 94.
Elementele grafice ale formatului reprezentat în Fig. 1.1. au următoarele
semnificaţii:
1. conturul formatului (a x b) delimiteazã dimensiunile formatului
conform şirului de formate standardizate;
2. chenarul delimiteazã câmpul desenului; trebuie executat cu linie
continuã cu grosimea minimã de 0,5 mm;
3. fâşia de îndosariere trebuie sã aibã o lãţime de 20 mm incluzând şi zona
neutrã şi trebuie sã fie situatã pe latura planşei din stânga indicatorului,
în sensul de citire a acestuia;
4. indicatorul trebuie poziţionat în câmpul desenului în colţul inferior
dreapta al câmpului desenului, pentru toate tipurile de tipuri de planşe;
6
Fig. nr. 1.1. Elementele formatului planşelor de desen tehnic
5. locul de notare a simbolului formatului este în partea din dreapta

dedesubtul indicatorului în zona neutrã;
7
6. reperele de centrare (sunt patru repere) trebuie sã figureze pe toate

planşele în scopul facilitãrii poziţionãrii desenelor;
7. reper de orientare (sunt douã repere) se prevãd simetric faţã de reperele
de centrare din partea de jos şi din partea stângã a planşei pentru
indicarea poziţiei planşei;
8. gradaţie metrică de referinţă are lungimea minimã de 100 mm şi este
divizatã în centimetri; se dispune în zona neutrã lipitã de chenar,
simetric faţã de reperul de centrare din partea de jos a planşei; trebuie
sã aibã lãţimea maximã de 5 mm şi se executã cu linie continuã groasã
de minimum 0,5 mm;
9. sistemul de coordonate de coordonate permite localizarea desenelor pe
planşã; numãrul de diviziuni ale sistemului trebuie sã fie divizibil cu
doi; acest numãr se alege în funcţie de complexitatea desenelor
executate pe planşã; se recomandã ca lungimea unei diviziuni a
sistemului sã fie cuprinsã între 25 şi 75 mm; liniile utilizate pentru
identificarea coordonatelor trebuie sã aibã grosimea minimã de 0,5
mm; diviziunile sistemului se noteazã cu litere majuscule pe direcţia
verticalã şi cifre pe direcţia orizontalã, considerându-se ca origine
colţul opus indicatorului; notarea se repetã pe latura opusã; literele şi
cifrele sistemului trebuie scrise cu caractere drepte, conform ISO
3098/1, plasate în zona neutrã, lângã chenar la distanţã minimã de 5mm
faţã de marginile planşei finite;
10. unghiul de decupare poate fi prevãzut în cele patru colţuri ale
formatului finit, prin trasarea a câte unui dreptunghi isoscel, cu laturile
unghiului drept de 10 mm.
Pentru formatele A2, A3 şi A4 între chenar şi format se păstrează 10 mm. Pentru

formatele mai mari, A0 şi A1, distanţa dintre chenar şi format se recomandă să fie de 20
mm.
Formatele se pot utiliza având ca bază oricare dintre dimensiunile a şi b, cu
excepţia formatului A4 care are ca bază latura mai scurtă.
În Fig. 1.2. şi Fig. 1.3. sunt prezentate variantele de construire a unui format A3,
cu un minim de elemente grafice.
8
Fig. nr. 1.2. Formatul A 3 dispus orizontal
9
Fig. nr. 1.3. Formatul A 3 dispus vertical
Toleranţele de dimensionare a formatelor finite sunt definite în I S O 216.
10
Formatul A4 prezintă unele deosebiri la trasarea elementelor grafice. În Fig. nr.

1.4. este prezentat formatul A4 cu un minim de elemente grafice.
Fig. nr. 1.4. Formatul A 4
Reperele de centrare au rolul facilitării poziţionării desenului la multiplicare sau

la micrografiere.
Pentru formatele alungite excepţionale se prevăd repere de centrare suplimentare
situate pe dimensiunile mari ale formatelor şi pe mijlocul fiecărui segment de înregistrare.
Reperele de orientare au rolul de a indica poziţia de execuţie, de citire şi de aşezare
în dispozitivele de multiplicare.
Indicatorul trebuie să se amplaseze în partea dreaptă inferioară a formatului în

sensul de citire a planşei şi trebuie să aibă lungimea minimă de 100 mm.
Desenul original trebuie executat pe un suport având cel mai mic format din şirul
standardizat, care permite claritatea şi precizia dorită.
11
5. Indicatorul desenelor tehnice
Orice desen tehnic trebuie prevãzut cu un indicator. Conform recomandărilor din

SR ISO 7200 - 94, indicatorul serveşte la identificarea desenului şi a obiectului
reprezentat.
Indicatorul se desenează în colţul din dreapta jos al desenului, lipit de chenar pe
două laturi.
Informaţiile trebuiesc grupate în mai multe zone dreptunghiulare alãturate dupã
cum urmeazã.
► Zone de identificare care trebuie sã cuprindã urmãtoarele informaţii de bazã:

denumirea desenului;
numãrul de înregistrare sau de identificare al desenului;
denumirea proprietarului legal al desenului;
► Zone de informaţii suplimentare:
 indicative (scară, metodă de proiectare);

 tehnice (material, toleranţe, starea suprafeţelor);
 administrative (formatul, data, numele celor care au elaborat desenul).
Zona de identificare trebuie amplasatã în unghiul inferior dreapta al indicatorului,

sensul de citire fiind cel al desenului. De preferinţã se pune în evidenţã zona de
identificare prin încadrare cu linie continuã, având aceeaşi grosime ca linia folositã pentru
executarea chenarului care delimiteazã câmpul desenului. Pentru ca zona de identificare
sã fie lizibilã pe prima planşã a copiei împãturite a desenului în format A 4, lungimea sa
maximã trebuie sã fie de 180 mm.
Pentru activitatea de desenare sau proiectare (a studenţilor) în domeniul

construcţiilor este propus indicatorul din Fig. nr. 1.5.
12
Fig. nr. 1.5.

Indicator
pentru
desenul
tehnic
Desenele cu
mai multe
planşe
identificate
prin acelaşi
numãr al
desenului
trebuiesc
numerotate cu numere succesive pe fiecare planşã. Numãrul total de planşe şi numãrul
planşei se indicã astfel:
“Planşa nr. n / p”,
în care:
n este numãrul planşei;
p este numãrul total de planşe.
Pentru toate planşele cu excepţia primei planşe se poate folosi un indicator
prescurtat conţinând numai zona de identificare.
13
6. Spaţii rezervate pentru desen, text şi indicator pe planşele de

desen tehnic
O planşă este împărţită conform SR ISO 9431 în urmãtoarele zone:
 Zona rezervată pentru desen

Desenele trebuie aliniate pe orizontală şi pe verticală. Figura principală, de obicei
se amplasează în partea superioară din stânga a grupului de desene sau a planşei. Dacă
este posibil, la dispunerea desenelor trebuie să se ţină seama de plierea planşei de desen
la formatul A4.
 Zona rezervată pentru text

În zona rezervată pe planşă pentru text trebuie să fie grupate toate informaţiile
necesare înţelegerii cu uşurinţă a conţinutului desenului; acestea sunt informaţiile care nu
trebuie amplasate direct în zona rezervată desenului.
Zona rezervată pentru text trebuie să fie de obicei situată în partea dreaptă a
planşei; lăţimea zonei trebuie să fie egală cu dimensiunea indicatorului (min. 100 - max.
180).
Dacă un desen se desfăşoară pe toată lăţimea planşei, zona rezervată pentru text
trebuie să fie plasată în partea inferioară a planşei; înălţimea zonei trebuie să fie aleasă în
funcţie de spaţiul necesar.
Zona rezervată pentru text trebuie să fie împărţită în coloane de lăţimi adecvate;
dacă este posibil, trebuie să se ţină seama de pliere.
În zona rezervată pentru text se găsesc următoarele informaţii:
 explicaţii: sub rubrica “EXPLICAŢII” trebuie date informaţiile necesare citirii
desenului, explicarea simbolurilor, abrevierilor şi unităţile de măsură;
 instrucţiuni: sub rubrica “INSTRUCŢIUNI” trebuie să fie date informaţiile
necesare realizării a ceea ce este indicat în desen, completând informaţiile date
în zona rezervată acestuia; dacă pe planşă sunt prezentate mai multe obiecte,
instrucţiunile generale trebuiesc date în zona destinată pentru text, iar
instrucţiunile specifice sunt date împreună cu figurile corespunzătoare;
 referinţe: sub rubrica “REFERINŢE” trebuie prezentate datele sau desenele
complementare şi alte documente referitoare la figura reprezentată.;
 vigneta trebuie amplasată astfel încât să rămână vizibilă şi după plierea planşei
în format A4; în măsura în care este necesar, vigneta trebuie să cuprindă:
– un plan schematic, cu indicarea nordului clădirii şi a ariei aferente,
– un plan schematic cu indicarea părţii de clădire şi a ariei aferente,
– o secţiune schematică prin clădire cu indicarea etajului şi direcţiei de
observare a vederilor.
14
 Tabelul de modificări trebuie utilizat pentru notarea tuturor corecturilor şi /sau

schimbărilor aduse desenului după prima editare.
Tabelele de modificări trebuie să conţină următoarele informaţii:
– indicarea modificării şi numerotarea locurilor unde au fost făcute
modificările (rubrica notare),
– detaliile modificării,
– data modificării,
– semnătura celui care a făcut modificarea.
Lăţimea tabelului de modificări trebuie să fie egală cu:
– lăţimea indicatorului dacă tabelul de modificări este amplasat imediat
deasupra acestuia;
– min 100 mm dacă tabelul de modificări este plasat în stânga
indicatorului.
Înălţimea fiecărui rând în tabelul cu modificări trebuie să fie conform cu regulile
date în I S O 3098 /1 – ‘93 şi trebuie să asigure spaţiu minim între liniile suport ale
scrisului.
O planşă este împărţită conform SR ISO 9431 în zone: rezervate desenului,

textului şi indicatorului, ca în exemplele din Fig. 1.6. şi Fig. 1.7.
7. Plierea planşelor
Plierea planşelor se realizează conform STAS 74 – 1994 sub formă de armonică

astfel încât să se obţină formatul A4. Iniţial se pliază planşa pe orizontală la intervale de
190 mm, urmând plierea pe verticală la intervale de 297 mm, ca în Fig. 1.8.
15
Fig. nr. 1.6. Spaţii rezervate pentru desen text şi indicator

pe planşele de desen tehnic
16
Fig. nr. 1.7.

Dispunerea pe
orizontalã a
textului aferent
planşelor de desen
tehnic
17
Fig. nr. 1.8. Plierea planşelor
18
8. Scrierea în desenul tehnic
Standardul SR ISO 3098 stabileşte tipurile de scriere cu mâna liberă sau cu

şablonul. Principala caracteristică a scrierii este înălţimea literelor mari şi a cifrelor
(notată h).
Această înălţime poate avea valorile: 2,5; 3,5; 5; 7; 10; 14 şi 20 mm.
În funcţie de grosimea liniei de trasare a literelor, scrierea poate fi:
h
- îngustă, de tip A (grosimea de trasare este );
14
h
- normală, de tip B (grosimea de trasare este ).
10
Cea mai utilizată este scrierea normală, de tip B.
Pentru trasarea literelor cu mâna, se foloseşte o reţea ajutătoare de linii
echidistante orizontale şi verticale. Liniile orizontale formează 16 rânduri între ele; liniile
verticale pot fi perpendiculare sau înclinate la 75o faţă de liniile orizontale.
În funcţie de liniile verticale, scrierea poate fi dreaptă sau înclinată. În Fig. nr. 1.9.
este prezentat un exemplu de scriere normală dreaptă.
În Fig. nr. 1.10. este prezentat un exemplu de scriere normală înclinată la 75o.
În Fig. nr. 1.11. sunt prezentate câteva semne de largă utilizare.
În Fig. nr. 1.12. sunt prezentate literele alfabetului grecesc.
În Fig. nr. 1.13. este prezentat un exemplu de scriere îngustată.
În cazul scrierii normale, liniile orizontale formează 16 rânduri între ele; scrierea
se execută pe cele 10 rânduri din mijloc.
În cazul scrierii îngustate, reţeaua de linii orizontale formează 22 de rânduri iar
scrierea se execută pe cele 14 rânduri din mijloc.
Liniile verticale se trasează perpendicular sau înclinate la 75° faţă de liniile
orizontale. Pasul dintre liniile verticale este egal cu pasul dintre liniile orizontale ale
reţelei.
19
Fig. nr. 1.9. Scrierea normalã dreaptã
20
Fig. nr. 1.10. Scrierea normalã înclinatã la 75˚
21
Fig. nr. 1.11. Semne de largã utilizare în scrierea standardizatã
22
Fig. nr. 1.12. Scrierea în alfabetul grecesc
23
Fig. nr. 1.13. Scrierea îngustatã
În tabelul nr.1.6. sunt prezentate caracteristicile scrierilor normale şi îngustate.
Tabelul nr. 1.6. CARACTERISTICILE SCRIERILOR NORMALE ŞI ÎNGUSTATE
Scriere normală Scriere îngustă

Înălţimea literelor mari şi a cifrelor 10 1/10h 14 1/14h
Înălţimea literelor mici 7 1/10h 10 1/14h
Lăţimea literelor mari în afară de literele I,
Î, J, M şi W 6 1/10h 6 1/14h
Lăţimea literelor mari I şi Î 1/ h
10
1/ h
14
Lăţimea literei mari J 1
5 /10h 1
5 /14h
Lăţimea literelor mari M şi W 9 1/10h 9 1/14h
Lăţimea literelor mici în afară de literele f,
i, î, l, m, r, t, ţ, w 6 1/10h 6 1/14h
Lăţimea literelor mici i, î, j, l, t şi ţ 1/ h
10
1/ h
14
Lăţimea literei mici r 3 1/10h 3 1/14h
Lăţimea literelor mici m şi w 9 1/10h 9 1/14h
Lăţimea cifrelor arabe în afară de 1 6 1/10h 6 1/14h
Grosimea liniei de trasare 1/ h 1/ h
10 14
Distanţa dintre două litere alăturate ale
unui cuvânt; între două cifre alăturate ale
unui număr 2 1/10h 2 1/14h
Distanţa minimă între două cuvinte sau
numere alăturate 6 1/10h 6 1/14h
Distanţa minimă între două rânduri (între
liniile de bază) 16 1/10h 22 1/14h
În tabelul nr. 1.7.este prezentată grosimea de trasare a literelor şi cifrelor în funcţie

de înălţimea literelor mari.
Tabelul nr. 1.7. GROSIMEA DE TRASARE A LITERELOR ŞI CIFRELOR ÎN

FUNCŢIE DE ÎNĂLŢIMEA LITERELOR MARI
24
Dimensiunea nominală a 2,5 3,5 5 7 10 14 20

scrierii, mm
Grosimea liniei A(1/14h) 0,18 0,25 0,35 0,5 0,7 1,0 1,4
de scriere, mm B(1/10h) 0,25 0,35 0,5 0,7 1,0 1,4 2,0
9. Dispunerea proiecţiilor în desenul tehnic
În desenul tehnic, obiectele se reprezintă prin proiecţii (vederi şi secţiuni).

Dispunerea proiecţiilor este reglementată de standardul STAS 614.
Pentru obţinerea proiecţiilor unui obiect cât şi a poziţiilor acestor proiecţii, se
consideră obiectul situat în interiorul unui cub, denumit cubul de proiecţie în
conformitate cu Fig. 1.14.
6
4
3
1
Fig. nr. 1.14. Cubul de proiecţie
După proiectarea obiectului pe cele 6 feţe ale cubului, se desfăşoară suprafaţa

cubului. Se obţin şase proiecţii (vederi) ca în Fig. 1.15.
Proiecţiile obţinute au următoarele denumiri:
1. Vedere din faţă;
2. Vedere de sus;
3. Vedere din stânga;
4. Vedere din dreapta;
5. Vedere de jos;
25
6. Vedere din spate.
Fig. nr. 1.15.

Dispunerea
vederilor conform
metodei europene
STAS 716
Dacă unele
proiecţii (vederi şi
secţiuni) sunt
dispuse în alte
poziţii decât cele
rezultate din Fig.
1.15, este necesar să
se noteze deasupra
acestora denumirea
proiecţiei.
În Fig. 1.16. este reprezentată o construcţie în trei vederi.
Fig. nr. 1.16.

Construcţie în
trei vederi
Vederile
obţinute prin
proiecţii
ortogonale, pe planele de proiecţie determină forma şi dimensiunile elementelor
exterioare ale construcţiei.
10. Reprezentarea secţiunilor în desenul tehnic
26
Urma planului de secţiune pe planul de proiecţie se numeşte traseu de secţionare

şi se reprezintă cu linie punct subţire (P3). Capetele traseului de secţionare şi locurile de
schimbare a direcţiei se reprezintă cu segmente groase (C1).
Direcţia de privire se indică prin săgeţi subţiri, perpendiculare pe segmentele
îngroşate. În dreptul fiecărei săgeţi, traseul de secţionare se marchează cu cifre sau litere.
Traseele de secţionare pot fi rectilinii, decalate sau frânte ca în exemplele din Fig.
1.17.
Fig. nr. 1.17.

Trasee de
secţionare
Secţiunile
propriu-zise şi
secţiunile cu
vedere pot fi la
rândul lor:
 secţiuni
rectilinii
(traseu
de
secţionare drept);
 secţiuni decalate(traseu de secţionare ca în Fig. 1.17.b).
 secţiuni desfăşurate (traseu de secţionare cu linie frântă).
În desenul de construcţii se utilizează două tipuri de secţiuni ca în exemplele din

Fig. 1.18:
secţiunea propriu-zisă;
secţiunea cu vedere.
Fig. nr. 1.18. Tipuri de secţiuni
27
În Fig. 1.19. este prezentată o secţiune decalată. Elementele secţionate se

conturează cu linie mai groasă.
Fig. nr. 1.19. Secţiune
decalatã
După poziţia planului

de secţionare faţă de planul
de proiecţie orizontal,
secţiunile pot fi:
- secţiuni orizontale;
- secţiuni verticale;
- secţiuni înclinate ca în
Fig. 20.
Fig. nr. 1.20. Secţiune înclinatã
Elementele de construcţie simetrice se pot reprezenta secţionate numai pe

jumătate, ca în exemplul din Fig.1.21.
28
Fig. nr. 1.21. Reprezentarea elementelor simetrice
Secţiunile se aşează pe desen conform modului de dispunere a proiecţiilor prescris

de STAS 614.
Pentru reprezentarea elementelor de construcţii se pot utiliza şi urmãtoarele tipuri

de secţiuni:
- secţiune suprapusã peste vedere - caz exemplificat în Fig. 1.22;
- secţiune intercalatã - conform Fig. 1.23.
Fig. nr. 1.22. Secţiune suprapusã
Fig. nr. 1.23. Secţiune intercalatã
Aceste secţiuni sunt acceptate în scopul economisirii spaţiului pe coala de hârtie.

La reprezentarea secţiunilor se vor respecta următoarele reguli:
- suprafaţa secţionată se haşurează sau se poşează;
- materialele de pe suprafaţa secţionată se reprezintă prin simboluri
convenţionale;
- materialele pot fi simbolizate prin culori convenţionale.
Haşurile se execută cu linii subţiri C3, paralele, echidistante şi înclinate la 45o faţă
de cadrul desenului. Distanţa dintre haşuri se alege între 1 şi 6 mm, în funcţie de scara
desenului.
29
Secţiunile prin două obiecte alăturate se haşurează cu linii orientate deferit ca în

exemplul din Fig. 1.24.
Fig. nr. 1.24. Haşurarea a douã obiecte alãturate secţionate
Dacă obiectele alăturate sunt din acelaşi material dar de compactităţi diferite, se
schimbă densitatea liniilor de haşură ca în exemplul din Fig. 1.25.
Fig. nr. 1.25. Secţiune prin materiale de compactitãţi diferite

Desimea haşurilor pentru acelaşi material trebuie să fie identică pe toate desenele
reprezentate la aceeaşi scară. Dacă liniile de contur ale elementului haşurat au o înclinare
de 45o faţă de cadrul desenului, haşurile se pot reprezenta la 60o sau 30o faţă de cadrul
desenului, Fig. 1.26.
Fig. nr. 1.26. Exemplu de material secţionat reprezentat prin haşuri la 60o.
Dacă suprafaţa secţionată are dimensiuni mari se admite haşurarea numai pe o

porţiune îngustă ca în Fig. 1.27.
30
Fig. nr. 1.27. Exemplu de haşurare a obiectelor de dimensiuni mari
Pentru determinarea elementelor interioare ale unei construcţii (compartimentarea

interioară, grosimea pereţilor, a planşeelor, poziţionarea uşilor, a ferestrelor, dimensiunea
încăperilor, adâncimea şi forma fundaţiilor) se folosesc secţiuni prin construcţie.
Secţiunea este reprezentarea obiectului după tăierea lui imaginară cu un plan de
secţionare şi îndepărtarea părţii dintre acest plan şi ochiul observatorului.
Planurile de secţionare se aleg perpendicular pe planele de proiecţie, rezultând
secţiuni orizontale sau verticale prin construcţie.
Secţiunea orizontală se numeşte plan; fiind privită de sus, va cuprinde elementele
caracteristice interioare, existente de la nivelul secţiunii în jos.
Planurile se definesc prin poziţia lor: plan parter sau plan cota ± 0,00; plan etaj
cota +2,80 etc.
În Fig. 1.28. este prezentat un exemplu de secţiune orizontală: planul parter al unei
clădiri.
Secţiunea verticală printr-o construcţie poate fi transversală (perpendiculară pe
dimensiunea mai mare) sau longitudinală (paralelă cu dimensiunea mai mare).
Secţiunea B-B din Fig. 1.28. reprezintă o secţiune longitudinală.
Secţiunea A-A din Fig.1.28. reprezintă o secţiune transversală.
31
Fig. nr. 1.28. Reprezentarea

schematicã a unui plan şi a
unor secţiuni printr-o clãdire
Materialele de
construcţie din secţiuni
se pot reprezenta şi prin
culori convenţionale.
Utilizarea culorilor este
limitată de faptul că nu
este posibilă
reproducerea lor în
aparatele de copiat
obişnuite.
În tabelul nr. 1.8.
sunt prezentate culorile
utilizate în desenul tehnic
de construcţii.
Tabelul nr. 1.8. CULORILE
UTILIZATE ÎN DESENUL
TEHNIC DE CONSTRUCŢII
Felul materialului Culoarea

Lemn Siena
Zidărie de cărămidă Roşu
Zidărie de piatră Cenuşiu
Beton Cenuşiu
Material refractar Galben închis
Sticlă Verde deschis gălbui
Pământ Cafeniu
Oţel Violet închis
Dacă în secţiune se urmăreşte evidenţierea materialelor, acestea se reprezintă prin

simboluri. Simbolurile convenţionale se reprezintă în special în cazul secţiunilor verticale. Liniile
simbolurilor se trasează în general cu linie subţire. În tabelul nr. 1.9. sunt prezentate simbolurile
pentru reprezentarea materialelor şi a structurilor.
Tabelul nr. 1.9. PRINCIPALELE SIMBOLURI UTILIZATE PENTRU REPREZENTAREA
MATERIALELOR ŞI A STRUCTURILOR
32
Materialul Reprezentare Materialul Reprezentare

Pământ Beton armat
Stâncă monolit > 1:50
< 1:50
Beton armat
Lichide prefabricat la
scara > 1:50
Metal: profile şi
Umplutură bare rotunde
Piatră naturală Lemn în

secţiune
Zidărie în longitudinală
general Lemn în
secţiune
transversală
Zidărie de Izolaţie termică,
dărâmat fonică etc. (cu
explicaţii)
Izolaţie
hidrofugă
Tencuială
Azbociment,
produse de
Mozaic ipsos
Rabiţ Geam
Indiferent de
Beton simplu material pentru
dimensiuni mici
ale câmpului
În Fig. 1.29. se exemplifică reprezentarea simbolică a materialelor pentru o

secţiune printr-o fundaţie.
33
Fig. nr. 1.29. Exemplu de reprezentare simbolicã a materialelor
11. Reprezentarea rupturilor în desenul tehnic
În desenul tehnic, rupturile sunt o reprezentare convenţională care indică ruperea şi

îndepărtarea unei porţiuni din obiectul reprezentat. Linia de ruptură nu este necesară atunci când
suprafeţele secţionate sunt haşurate sau reprezentate prin simboluri de materiale ca în exemplul
din Fig. 1.30.
Fig. nr. 1.30. Exemplu de reprezentare a rupturii în beton
În mod convenţional pentru planşele de desen tehnic se reprezintă rupturile cu

următoarele linii:
– linie punct subţire dacă sunt evidenţiate mai multe elemente din
acelaşi material sau materiale diferite; în cazul elementelor
întrerupte, indiferent de material, ruptura se indică prin două linii
punct paralele ca în Fig. 1.31.a.
34
Fig. nr. 1.31.

Reprezentarea
convenţionalã a
rupturilor
elementelor metalice
– linie continuă
ondulată subţire, în
cazul obiectelor
metalice conform exemplului din Fig. 1.31.b.
- linie continuă subţire în formă de buclă în cazul barelor de lemn rotund

ca în Fig. 1.32.
Fig. nr. 1.32.
Reprezentarea
convenţionalã a
rupturilor
elementelor
rotunde
- linie continuă subţire în zig-zag la obiectele din lemn ecarisat în

conformitate cu Fig. 1.33.
Fig. nr.1.33.
Reprezentarea
convenţionalã
a rupturilor
elementelor de
lemn
Dacă ruptura trece prin suprafeţe mari, conturul acesteia se reprezintă cu o linie
continuă subţire întreruptă ca în Fig. 1.34.
35
Fig. nr. 1.34. Reprezentarea convenţionalã a rupturilor
În cazul a două elemente suprapuse din acelaşi material, liniile de ruptură se

execută decalate ca în Fig. 1.35.
36
Fig. nr. 1.35.

Reprezentarea
convenţionalã a
rupturilor a douã
elemente diferite
realizate din acelaşi
material
12. Cotarea în desenul tehnic de construcţii
Cota este valoarea numericã exprimatã în unitãţi de mãsurã corespunzãtoare şi

reprezentatã grafic prin linii, simboluri şi note.
► Tipuri de cote:
- cota funcţionalã este esenţialã pentru funcţionarea unui obiect sau a unui
spaţiu;
- cota nefuncţionalã este importantã pentru definirea formei piesei;
- cota auxiliarã se înscrie între paranteze; decurge din alte valori date pe desen.
Cu excepţia cazurilor în care cotele sunt precizate într-o documentaţie conexã,
toate informaţiile dimensionale necesare pentru definirea clarã şi completã a unui obiect
trebuie înscrise direct pe desen.
Fiecare element trebuie cotat o singurã datã pe desen.
Cotele trebuiesc înscrise pe vederile sau pe secţiunile care reprezintã cel mai clar
obiectul desenat.
Toate cotele unui desen trebuie exprimate în aceeaşi unitate de mãsurã (de exemplu
mm), fãrã a se indica simbolul unitãţii. Pentru a se evita orice confuzii se poate preciza
pe planşa de desen la rubrica “EXPLICAŢII” simbolul unitãţilor de mãsurã utilizate la
cotarea desenelor. Dacã pentru necesitãţile specificãrii pe
desen trebuiesc indicate alte unitãţi de mãsurã (de exemplu KPa – pentru presiune) trebuie
sã se figureze împreunã cu valoarea simbolul unitãţii corespunzãtoare.
Pentru a defini un obiect trebuiesc înscrise numai cotele necesare nu mai mult
decât o singurã cotã pe o singurã direcţie. Fac excepţie de la aceastã regulã urmãtoarele
cazuri:
- când este necesar sã se dea cote referitoare la stadiile intermediare de execuţie;
- când adãugarea unei cote auxiliare poate fi avantajoasã.
Metodele de verificare a cotelor dimensiunilor obiectului desenat trebuiesc
specificate numai dacã sunt indispensabile bunei execuţii.
Cotarea unui desen constă în scrierea dimensiunilor parţiale şi totale ale
elementelor reprezentate.
37
Cotarea trebuie realizată în aşa fel încât pentru determinarea dimensiunilor

elementelor reprezentate să nu fie nevoie de calcule suplimentare.
Elementele cotării exemplificate în Fig. 1.36. sunt:
- linia de cotă;
- linia ajutătoare de cotă;
- linia de indicaţie;
- cota;
- cota de nivel.
Fig. nr. 1.36. Elementele cotãrii
 Linia de cotă este linia deasupra căreia se înscrie valoarea cotei; linia de cotă
se trasează cu linie continuă subţire C3 şi se delimitează prin: sãgeţi, puncte îngroşate,
sau liniuţe înclinate la 45o faţă de linia cotei ca în Fig. 1.37.
Fig. nr. 1.37. Exemple de delimitãri ale liniilor de cotã
38
Delimitarea cu săgeţi este obligatorie şi în cazul cotării arcelor şi unghiurilor.

Săgeţile se execută cu un unghi cuprins între 150 şi 900. în cazul delimitării liniilor de cotă
cu puncte şi liniuţe la 45o, atât linia de cotă cât şi linia ajutătoare se prelungesc cu (2÷3)
mm după punctul lor de intersecţie.
Pentru un desen tehnic se va folosi un singur mod de delimitare a liniilor de cotă.
 Linia ajutătoare delimitează grafic dimensiunile care se cotează. Se trasează
cu linie continuă subţire C3. Ca linii ajutătoare se pot folosi liniile de contur şi axele ca în
Fig. 1.38.
Fig. nr. 1.38. Exemplu de cotare prin folosirea liniilor de contur ale obiectului desenat
Liniile ajutătoare sunt perpendiculare pe liniile de cotă şi pornesc de la conturul

elementului reprezentat sau de la o distanţă apropiată de acesta ca în Fig. 1.39.
Fig. nr. 1.39.

Exemple de cotare
a desenelor tehnice
Liniile
ajutătoare depăşesc
liniile de cotă cu
aproximativ 2 mm.
În anumite situaţii
liniile ajutătoare se pot trasa la 45o sau la 60o ca în Fig. 1.40.
39
Fig. nr. 1.40. Exemplu de cotare prin trasarea la 45o liniilor ajutãtoare
Liniile ajutătoare se trasează perpendicular pe curbă sau paralele între ele în cazul
suprafeţelor curbe, ca în Fig. 1.41.
Fig. nr. 1.41. Cotarea arcelor, unghiurilor şi a coardelor
Liniile de contur, axele, liniile ajutătoare şi prelungirile lor nu pot fi utilizate ca

linii de cotă. Liniile de cotă se trasează paralel cu dimensiunea la care se referă, ca în
exemplul din Fig. 1.42.
40
Fig. nr. 1.42. Cotarea elementelor înclinate
Distanţele dintre liniile de cotă sau dintre linia de cotă şi conturul elementului
cotat trebuie să fie de minim “7 x b”(în care “b” este grosimea liniei foarte groase utilizate
în desen).
Liniile de cotă se trasează astfel încât să se evite:

- intersectarea liniilor de cotă între ele sau cu liniile ajutătoare de cotă;
- intersectarea liniilor de indicaţie sau de referinţă;
- trecerea liniilor de cotă prin goluri;
- repetarea cotelor pe aceeaşi proiecţie a desenului.
Liniile de cotă ale unghiurilor razelor şi diametrelor se delimitează numai cu săgeţi
ca în Fig. 1.43.
Fig. nr. 1.43. Cotarea razelor şi a diametrlor

În cazul cercurilor mici, săgeţile se orientează spre interior. Dacă cercurile sunt
mai mari de 6 mm, săgeţile se orientează spre exterior. Centrele arcelor de cerc se indică
printr-o cruciuliţă sau un cerculeţ dacă nu sunt determinate de intersecţia a două axe. În
cazul reprezentării elementelor simetrice, acestea se pot cota numai pentru o jumătate;
cotele generale se indică obligatoriu pe linia de cotă generală ca în Fig. 1.44.
41
Fig. nr. 1.44. Cotarea

elementelor simetrice
La cotarea elementelor
simetrice, se admite ca linia de
cotă să se termine cu o săgeată
numai la unul din capete ca în
Fig. nr. 1.45. Liniile de cotă
depăşesc în această situaţie cu
5-10 mm axa de simetrie.
Fig.
nr.
1.45. Exemplu de cotare a

elementelor cilindrice
amplasate simetric
În cazul în care spaţiul

pentru înscrierea valorii
cotei nu este suficient se
poate utiliza modul de cotare
exemplificat în Fig. 1.46.
Fig. nr. 1.46. Modul

de înscriere a valorii
cotei în cazul în care
spaţiul dintre liniile ajutãtoare nu este suficient
Dacã centrul unui arc de cerc nu poate fi reprezentat în cadrul desenului, linia de
cotă a razei se trasează ca în Fig. 1.47.
42

de cotare a razelor
care nu pot fi cuprinse
în cadrul desenului la
valoarea
corespunzãtoare scãrii
de reprezentare a
obiectului
 Linia de indicaţie sau de referinţă (linia frântã) se foloseşte la cotarea

intervalelor mici ca în exemplul din Fig. 1.48.
Fig. nr. 1.48. Cotarea desenelor tehnice cu linie de indicaţie
Liniile de referinţă se termină cu un punct când se opresc pe o suprafaţă şi cu

săgeţi când se opresc pe linii.
Linia de referinţă se utilizează şi pentru alte notaţii sau observaţii ca în exemplul

din Fig. 1.49.
43
Fig. nr. 1.49. Utilizarea liniei de referinţã pentru notaţii
La cotarea reprezentărilor axonometrice, liniile ajutătoare se trasează paralele între

ele, urmând direcţiile muchiilor elementului reprezentat ca în Fig. nr. 1.50.
Fig. nr. 1.50. Cotarea elementelor reprezentate axonometric
 Cota indică valoarea nominală a dimensiunii elementului cotat. Cota poate fi

însoţită de simboluri, cuvinte sau prescurtările necesare pentru precizarea tipului de
element cotat. Cotele se scriu cu cifre arabe, înălţimea minimă de scriere fiind de 2,5mm
(conform standardului de scriere).
În reprezentările executate pe o planşă, la aceeaşi scară, scrierea cotelor se face cu
o singură înălţime nominală. Cotele se scriu deasupra liniei de cotă, la circa 1mm, şi pe
cât posibil la mijlocul liniei de cotă.
44
În cazul desenelor de ansamblu, dacă specificul desenului nu are alte reglementări,

cotele mai mari sau egale cu 1m se indică în metri, cu două zecimale iar cele mai mici de
1m se indică în centimetri. Când trebuie indicaţi şi milimetri aceştia se scriu sub formă
de exponent: 125, 75 etc.
În anumite situaţii, standardele admit utilizarea unei alte unităţi de măsură. Dacă
pentru desenele reprezentate pe o planşã se utilizeazã unităţi de mãsurã care nu sunt
standardizate, trebuiesc precizate într-o notă pe desen unităţile de mãsurã utilizate şi
echivalenţa acestora cu cele din sistemul I S O.
Cotele se scriu astfel încât să fie citite din faţă şi din dreapta. Se evită trasarea
liniilor de cotă şi înscrierea cotelor cu înclinările cuprinse în zona haşurată ca în exemplul
din Fig. 1.51.

de înscriere a
valorilor cotelor în
desenele tehnice
În cazul cotării
unghiurilor, scrierea
cotei se face ca în exemplul din Fig. nr. 1.52.
45
Fig. nr. 1.52. Modul de înscriere a valorilor cotelor pentru unghiuri
Nu se admite intersectarea cotelor cu liniile care pot împiedica citirea lor.

Haşurile şi semnele convenţionale se întrerup în dreptul cotelor ca în Fig. nr. 1.53.
Fig. nr. 1.53. Modul de înscriere a valorilor cotelor în interiorul elementelor secţionate
Cotele care se referă la dimensiuni reprezentate la altă scară decât cea a desenului
respectiv se subliniază, cu excepţia elementelor desenate cu întreruperi ca în Fig. nr. 1.54.
Fig. nr. 1.54.

Modul de cotare
a obiectelor
desenate cu
întreruperi şi a
elementelor
care nu sunt
reprezentate la
scarã
În planşele de desen tehnic se pot înscrie valorile cotelor precedate de urmãtoarele

simboluri:
-  la cotarea unor dimensiuni care nu se pot indica cu precizie;
-  la cotarea diametrelor (nu este obligatoriu la reprezentările cu contur
circular);
- R la cotarea razelor (dacă centrul arcului nu este indicat).
În desenele de instalaţii, se mai întâlnesc şi alte simboluri:
-  se înscrie la cotarea unui pătrat;
- SR se înscrie înaintea cotei care indică raza unei sfere;
- S se înscrie înaintea cotei care indică diametrul unei sfere.
46
Pentru suprafeţele filetate, simbolul  este înlocuit de litere. Pentru filetul

metric, se utilizează litera M. Pentru alte tipuri de filete se mai întâlnesc notaţii de tipul E
(filet Edison), W (filet Withworth în ţoli) etc.
Deasupra cotelor pentru lungimi curbilinii se pune semnul de arc.
 Cota de nivel indică valoarea numerică a diferenţei de înălţime dintre un punct
al unei construcţii şi un nivel de reper. Cotele de nivel se indică în metri cu două zecimale.
Ca reper se ia de obicei nivelul pardoselii finite de la parterul clădirii ( 0,00).
Cotele de deasupra cotei reper se înscriu precedate de semnul “+” iar cele de sub
acest nivel se înscriu precedate de semnul “-“.
Pentru înscrierea cotelor de nivel se utilizează simboluri triunghiulare cu înălţimea
triunghiului egală cu înălţimea valorii de scriere a cotelor.
Pentru cotele relative raportate la reperul construcţiei simbolul triunghiular utilizat

pentru scrierea cotei se poşeazã pe jumătate ca în Fig. nr.1.55.a; pentru cotele raportate
la un alt nivel, din afara construcţiei, triunghiul utilizat pentru scrierea cotei este
exemplificat în Fig. nr. 1.55. b. În proiecţiile orizontale (planuri de nivel) simbolul utilizat
pentru scrierea cotei este un dreptunghi care se poate reprezenta ca în Fig. nr. 1.55.c.
Fig. nr. 1.55.

Cotele de nivel
utilizate în
desenele
tehnice
În anumite
cazuri, pentru
claritatea
desenului,
simbolul cotei
de nivel
se poate
reprezenta pe o
linie de indicaţie ca în Fig. nr. 1.56.
47
Fig. nr. 1.56. Utilizarea liniei de indicaţie pentru cotele de nivel ale desenelor tehnice
În Fig. nr. 1.57. este prezentat un exemplu de înscriere a cotelor de nivel

pentru o clădire.
Fig. nr. 1.57. Exemplu de înscriere a cotelor de nivel pentru o clãdire
Simbolurile triunghiulare utilizate pentru cotele de nivel pot fi reprezentate şi în

modul indicat în Fig. nr. 1.58. Pentru desenele realizate pe aceeaşi planşã notaţiile trebuie
să fie unitare.
Fig. nr. 1.58.

Exemple de
simboluri care pot fi
utilizate pentru cotele de nivel
► Metode de înscriere a valorilor cotelor conform standardului I S O:

Înscrierea valorilor cotelor trebuie fãcutã conform uneia din cele douã metode
descrise în cele ce urmeazã.
Metoda 1.
În conformitate cu aceastã metodã standardizatã în sistemul I S O trebuie ca valorile
cotelor sã fie înscrise paralel cu liniile lor de cotã, de preferinţã la
48
mijloc, deasupra şi la o distanţã egalã cu grosimea liniei foarte groase. Fac excepţie cotele
suprapuse. Modul de cotare “Metoda 1” recomandat de I S O este exemplificat în Fig.
nr. 1.59.
40
Fig. nr. 1.59. Modul de înscriere a valorilor cotelor conform I S O – “Metoda 1”
Metoda 2.
În conformitate cu recomandãrile I S O – “Metoda 2” trebuiesc înscrise valorile
cotelor astfel încât sã poatã fi citite dinspre baza planşei de desen. Liniile de cotã care nu
sunt orizontale se întrerup la mijloc, pentru a se înscrie valoarea cotei, ca în exemplul din
Fig. nr. 1.60.
40
Fig. nr. 1.60. Modul de înscriere a valorilor cotelor conform I S O – “Metoda 2”
Dispunerea şi înscrierea cotelor pe un desen tehnic se poate face conform

prescripţiilor I S O în modul urmãtor:
a). Cotarea în serie – exemplificatã în Fig. nr. 1. 61.
10 20 10 20 8
Fig. nr. 1.61. Cotarea în serie a obiectelor reprezentate în desenul tehnic
b). Cotarea în paralel – este particularizatã în Fig. nr. 1. 62.
10
49
30
60
68
Fig. nr. 1.62. Cotarea în serie a obiectelor reprezentate în desenul tehnic

c). Cotarea în coordonate;
d). Cotarea combinatã.
Axele de trasare a construcţiilor se notează cu cifre arabe şi litere mari înscrise în
cercuri sau pătrate cu latura cuprinsă între 6 şi 9 mm, în funcţie de scara desenului.
Axele transversale sau radiale se notează cu cifre iar axele longitudinale sau
circulare cu litere ca în Fig. nr. 1.63.
Fig. nr. 1.63.

Exemple de indicare
a axelor
construcţiilor în
desenele tehnice
Dimensiunile
şi poziţiile stâlpilor
se cotează ca în
Fig. nr. 1.64.
Fig. nr. 1.64.
Exemple de cotare
a stâlpilor
50
Secţiunile elementelor structurilor de construcţii pot fi cotate cu linie de indicaţie

ca în Fig. nr. 1.65.
Fig. nr. 1.65.
Exemple de
cotare cu linie
de indicaţie
În
cazurile
similare cu
exemplele din
Fig. nr. 1.65. se
înscrie valoarea
laturii orizontale a elementului ca primã cotă, celãlalt factor fiind valoarea laturii verticale
a elementului desenat şi cotat.
Cotarea elementelor repetitive se poate face ca în exemplul din Fig. nr.1.66.
Fig. nr. 1.66. Cotarea elementelor repetitive în desenul tehnic
Golurile verticale în zidărie (coşuri, canale, şanţuri de conducte) se

cotează prin înscriere pe o linie de referinţă a dimensiunilor secţiunii transversale.
Adâncimea unui gol se înscrie sub linia de referinţă, precedată de notaţia “h” ca
în Fig. nr. 1.67.
51
Fig. nr. 1.67. Exemple de cotare a golurilor în zidãrie
Simbolurile nivelurilor corespondente golurilor verticale se notează cu S şi P

pentru subsol sau parter şi cu cifre romane pentru etaje.
Golurile din plăci se reprezintă ca în Fig. nr. 1.68.
Fig. nr. 1.68. Reprezentarea golurilor în plãci
Pantele se indică printr-o săgeată paralelă cu sensul de urcare pentru scări, rampe de
circulaţie etc. şi de coborâre pentru pantele de scurgere ca în Fig. nr.1.69.
52
Fig. nr. 1.69. Reprezentarea

şi cotarea rampelor de
circulaţie
13. Scările utilizate în

desenul tehnic de
construcţii
Prin scara unui desen

se înţelege raportul dintre
dimensiunile liniare măsurate
pe desen şi dimensiunile reale
corespondente ale obiectului
de desenat.
Desenele de
construcţii se execută de regulă la scări de micşorare şi numai unele detalii se fac la scara
de mărime naturală 1:1 sau mărite.
În standardul STAS 2-82 sunt prezentate prescripţiile referitoare la mărimea şi
modul de notare a scărilor. În tabelul nr. 1.10. sunt prezentate cele mai utilizate scări
standardizate pentru desenul tehnic.
Tabelul nr. 1.10. SCĂRILE STANDARDIZATE PENTRU DESENUL TEHNIC

Scări de mărire 2:1 20:1
5:1 50:1
10:1 100:1
Scara de mărime
naturală 1:1
Scări de micşorare 1:2 1:20 1:200 1:2000 1:20000
1:5 1:50 1:500 1:5000 1:50000
1:10 1:100 1:1000 1:10000 1: 100000
Scara unui desen se stabileşte în funcţie de mărimea obiectului şi gradul de

detaliere necesar la reprezentare.
Toate proiecţiile unui obiect trebuie să fie la aceeaşi scară. În desenul de construcţii
se utilizează frecvent scările:
- 1:5000, 1:2000, 1:1000, 1;500 şi 1:200 pentru planurile de situaţie şi de
amplasament;
-1:200, 1:100 şi 1:50 pentru desenele de ansamblu ale construcţiilor de clădiri;
- 1:50 şi 1:20 pentru desene de execuţie;
- 1:20, 1:10, 1:5, 1:2 şi 1:1 pentru detalii de construcţii.
Dacă toate proiecţiile obiectului sunt reprezentate pe planşã la aceeaşi scară se
indică scara numai în indicatorul planşei.
53
În cazul în care sunt unele proiecţii la altă scară, pe aceeaşi planşã, scara se notează
în felul următor:
- în indicator se trece mărimea scării principale (scara proiecţiei principale) urmată
de scările secundare între paranteze; de exemplu: 1:20 (1:5,1:2).
- în zona desenului, alãturi de denumirea proiecţiei se înscrie mărimea scării de
reprezentare la scarã a respectivului desen; de exemplu: secţiunea A-A / Sc. 1:5.
Dacă planşele cuprind numai detalii executate la scări diferite, scara fiecărei
reprezentări se înscrie în dreptul titlului proiecţiei respective, iar în indicator în
compartimentul scării, se înscrie o linie scurtă.
În cazul în care planşele cuprind scări diferite pentru cele două axe de reprezentare,
cele două scări se înscriu în indicator precedate de litera H pentru axa orizontală (de
exemplu H - 1:50) şi de litera V pentru axa verticală (de exemplu V - 1:100)
 Scări grafice
În cazul unor desene care urmează a fi mărite sau micşorate, scara se indică şi
grafic.
Scările grafice permit determinarea dimensiunilor necotate pe desen, eliminând
calculele de transformare.
Scara grafică se execută de asemenea în cazul desenelor reprezentate la o scară
nestandardizată şi în cazul hărţilor. Sunt utilizate trei tipuri de scări grafice:
– scara grafică simplă;
– scara grafică progresivă sau scara cu reţea;
– scara triunghiulară universală.
Scara grafică simplă se caracterizează prin gradaţii echidistante.
Distanţa dintre două gradaţii se numeşte modulul scării.
În Fig. nr. 1.70.este prezentat un exemplu de scară grafică 1:2,5. Scara are două
linii paralele la o distanţă de (1÷1,5) mm, pe care se execută gradaţia.
Fig. nr. 1.70. Exemplu de scarã graficã
La aceeaşi scară, gradaţiile principale sunt din 5 în 5 cm. Distanţa dintre două
gradaţii sau modulul scării este: 50/2,5 =20mm. Diviziunile sunt distanţate la 20 mm între
ele numerotându-se de la stânga la dreapta, în ordinea 5, 0, 5, 10, 15 etc. Ultima gradaţie
are ataşată unitatea de măsură reprezentată (cm). Intervalul (5 – 0) numit contrascară se
împarte în intervale mai mici.
Cu această scară se lucrează în felul următor: dacă trebuie trecută pe desen o
lungime de 32 cm, se pune unul din vârfurile compasului pe diviziunea 30 la dreapta lui
54
0, iar celălalt vârf pe diviziunea 2 de pe contrascară. Lungimea măsurată între vârfurile

compasului dă lungimea de notat pe desen.
Scara progresivă sau scara cu reţea se foloseşte mai ales în desenul topografic.
Este o scară mult mai precisă decât scara grafică simplă.
Scara triunghiulară universală permite faţă de celelalte variante, trecerea de la o
scară la alta.
55
14. Subiecte din “Lucrarea nr. 1” pentru colocviu
I. Sã se reprezinte în trei vederi unul din corpurile geometrice urmãtoare:
Fig. nr. 1.71.
Fig. nr. 1.72.
56
Fig. nr. 1.73.
Fig. nr. 1.74.
57
Fig. nr. 1.75.
Fig. nr. 1.76.
58
Fig. nr. 1.77.
Fig. nr. 1.78.
59
Fig. nr. 1.79.
Fig. nr. 1.80.
60
Fig. nr. 1.81.
Fig. nr. 1.82.
61
Fig. nr. 1.83.
Fig. nr. 1.84.
62
Fig. nr. 1.85.
Fig. nr. 1.86.
63
Fig. nr. 1.87.
Fig. nr. 1.88.
64
Fig. nr. 1.89.
Fig. nr. 1.90.
65
Fig. nr. 1.91.
Fig. nr. 1.92.
66
Fig. nr. 1.93.
Fig. nr. 1.94.
I. Tipuri de linii utilizate în desenul tehnic de construcţii;

II. Formatele desenelor tehnice;
IV. Indicatorul desenelor tehnice;
V. Spaţii rezervate pentru desen, text şi indicator pe planşele de desen;
67
VI. Plierea planşelor;

VII. Scrierea în desenul tehnic;
VIII. Dispunerea proiecţiilor în desenul tehnic;
IX. Reprezentarea secţiunilor în desenul tehnic;
X. Reprezentarea rupturilor în desenul tehnic;
XI. Elementele cotãrii în desenul tehnic;
XII. Cotarea arcelor unghiurilor şi a coardelor;
XIII. Cotarea razelor şi a diametrelor;
XIV. Cotarea elementelor simetrice;
XV. Cotarea cu linie de indicaţie;
XVI. Modul de înscriere a valorilor cotelor în cazul elementelor înclinate;
XVII. Metoda I de cotare din prescripţiile de standardizare I S O;
XVIII. Metoda II de cotare din prescripţiile de standardizare I S O;
XIX. Cotarea elementelor desenate întrerupt şi a celor care nu sunt reprezentate la scara
desenului tehnic;
XX. Cote de nivel utilizate în desenul tehnic;
XXI. Cotarea stâlpilor şi a grinzilor elementelor structurale ale construcţiilor;
XXII. Cotarea elementelor repetitive;
XXIII. Cotarea şi simbolizarea golurilor din zidãrie şi din plãci;
XXIV. Cotarea pantelor pentru rampe de circulaţie;
XXV. Cotarea în serie;
XXVI. Cotarea în paralel;
XXVII. Cotarea în interiorul elementelor haşurate;
XXVIII. Scãri numerice utilizate în desenul tehnic;
XXIX. Scãri grafice utilizate în desenul tehnic;
XXX. Indicarea axelor construcţiilor în desenele tehnice.
Bibliografie legislativã pentru lucrarea nr. 1
I. STAS 1434-’83 - Desene tehnice de construcţii. Linii, cotare, reprezentãri

convenţionale, indicator;
II. SR. ISO 5457-’94 - Desene tehnice. Formate şi prezentarea elementelor
grafice ale planşelor de desen;
III. SR ISO 7200 – ’94 – Indicatorul desenelor tehnice;
68
IV. V.SR ISO 9431 –’96 – Desene de construcţii. Spaţii rezervate pentru desen, text
şi indicator pe planşele de desen;
V. SR ISO 3098- ’93 – Scrierea în desenul tehnic;
VI. STAS 614- ’76 - Desene tehnice. Dispunerea proiecţiilor;
VII. SR ISO 129- ’94 – Desene tehnice. Cotare. Principii generale, definiţii,
metode de executare şi indicaţii speciale;
VIII. ISO 128- 82 – Desene tehnice. Principii generale de reprezentare;
IX. STAS 856 - 71 - Construcţii din lemn. Prescripţii de proiectare.
X. SR ISO - 857 - 94 - Construcţii de lemn. Piese şi elemente din lemn pentru
construcţii. Condiţii tehnice de calitate.
XI. STAS 6224 - 82 - Deşeuri tehnice. Produse finite din lemn. Clasificarea
deşeurilor şi reprezentări convenţionale.
XII. STAS 11461 - 80 - Îmbinarea lemnului masiv. Îmbinări cu dinţi trapezoidali.
Prescripţii de execuţie şi verificare.
XIII. STAS 1040 - 85 - Lemn rotund de răşinoase pentru construcţii. Manele şi
prăjini.
XIV. STAS 3415 - 84 - Lemn rotund pentru piloţi.
XV. STAS 4342 - 85 - Lemn rotund de foioase pentru construcţii.
XVI. STAS 942 - 86 - Cherestea de răşinoase. Dimensiuni nominale.
XVII. STAS 8689 - 86 - Cheresteaua de foioase. Dimensiuni nominale.
XVIII. STAS 575 - 88 - Panel.
XIX. STAS 1624 - 92 - Plăci celulare din lemn pentru uşi interioare.
XX. STAS 6438 - 86 - Plăci din aşchii de lemn. Plăci de interior presate
perpendicular pe feţe.
XXI. STAS 6964 - 88 - Plăci din fibre de lemn. Clasificare şi terminologie.
XXII. STAS 7004 - 89 - Placaj din lemn pentru lucrări de exterior.
XXIII. STAS 465 - 90 - Ferestre şi uşi de balcon din lemn pentru construcţii.
Secţiuni.
XXIV. STAS 466 - 92 - Uşi din lemn pentru construcţii civile. Secţiuni.
XXV. STAS 469 - 79 - Ferestre din lemn pentru clădiri industriale. Ferestre
simple. Secţiuni.
XXVI. STAS 470 - 80 - Uşi de lemn pentru construcţii industriale,
agrozootehnice şi tip M. Uşi cu falţ. Secţiuni.
XXVI. STAS 9796/1- ’82 - Desene de construcţii şi arhitecturã. Terminologie;
XXVII. STAS 855 - 79 - Desene tehnice de construcţii. Întocmirea
desenelor pentru construcții din beton și beton armat.
69
Lucrarea nr. 2.
1. Tematica lucrãrii:
I. Construirea tangentelor la cercuri;
II. Racordarea dreptelor;
III. Racordarea cercurilor;
IV. Construirea curbelor tehnice;
V. Arce şi bolţi;
VI. Muluri;
VII. Canalul ovoidal;
2. Introducere
În desenul tehnic de construcţii se folosesc numeroase construcţii grafice pentru
reprezentarea terenului, clãdirilor, cãilor de acces, etc.
Dintre construcţiile grafice mai des întâlnite se pot enumera urmãtoarele:
- construirea tangentelor la cercuri;
- racordarea dreptelor prin arce de cerc;
- construirea curbelor tehnice;
- arce şi bolţi;
- muluri;
3. Construirea tangentelor la cercuri
În continuare sunt prezentate câteva exemple de trasare a tangentelor la cercuri:

- construirea tangentei într-un punct pe cerc;
- construirea tangentelor la un cerc dintr-un punct exterior;
- construirea tangentelor exterioare la două cercuri;
- construirea tangentelor interioare la două cercuri.
În Fig. nr. 2.1. este prezentată o variantă de construire a tangentei la un cerc cu

rigla şi compasul, variantã care cuprinde urmãtoarele etape: se prelungeşte mai întâi raza OP şi se ia un punct
P1 în aşa fel încât OP = OP1, se construieşte apoi mediatoarea segmentului OP1 cu ajutorul compasului,
obţinându-se tangenta căutată.
70
Fig. nr. 2.1. Construirea tangentei într-un punct pe cerc

În Fig. nr. 2.2 este prezentată construirea tangentelor la un cerc
dintr-un punct exterior, trasare realizatã în urmãtoarele etape: se unesc O cu P şi se determină mijlocul
segmentului în M; se trasează un cerc cu raza MP care permite găsirea punctelor A şi B, care sunt punctele de tangenţă
căutate; se unesc A cu P şi B cu P.
Fig. nr. 2.2. Construirea tangentelor la un cerc dintr-un punct exterior
În Fig. nr.2.3. este prezentată construirea tangentelor comune exterioare la două

cercuri. Punctele de tangenţă se pot găsi cu o construcţie ajutătoare în modul urmãtor: se construieşte în
O2 un al treilea cerc concentric cu cercul mare şi de rază R – r; din punctul O1 se duc tangentele la noul cerc
ca în exemplul din Fig. nr. 2.2; construind razele care trec prin O2 şi A apoi prin O2 şi B se obţin punctele
C şi D; se duc razele O1E paralelă cu O2C şi O1F paralelă cu O2D; se obţin astfel punctele E şi F; unind E
cu C şi F cu D se obţin tangentele comune exterioare.
71
FIG. NR. 2.3. CONSTRUIREA TANGENTELOR

COMUNE EXTERIOARE LA DOUÃ CERCURI
În Fig. nr. 2.4. este prezentată construirea tangentelor comune interioare la două
cercuri, trasare care se poate face în modul urmãtor: în O2 se construieşte un al treilea cerc cu raza R + r;
se construiesc în continuare tangentele exterioare la acest cerc duse din O1 conform modelului din Fig.
nr.2.2. obţinându-se punctele A şi B; raza O2 A determină punctul E iar raza O2B determină punctul F; în
cercul cu centrul O1 se duc razele O1G paralelă cu O2F şi O1K paralelă cu O2E; tangentele comune interioare
se trasează între K şi E respectiv F şi G.
Fig. nr. 2.4. Construirea tangentelor comune interioare la două cercuri
4. Racordarea dreptelor
72
În general, prin racordare se înţelege unirea a două linii (drepte sau curbe) printr-
un arc de cerc. Racordările prezentate în continuare se referă la:
- racordarea a două drepte;
- racordarea unei drepte cu un cerc.
În Fig. nr. 2.5 este prezentată racordarea a două drepte printr-un arc de cerc de
rază dată (R) cu urmãtoarele cazuri particulare: Fig. nr. 2.5.a. prezintă cazul dreptelor
care formează un unghi ascuţit, iar Fig. nr. 2.5.b. cazul dreptelor care formează un unghi
obtuz. Centrul arcului de racordare (C) se găseşte la intersecţia a două paralele duse la
cele două drepte, la distanţa R. Extremităţile arcului de racordare (A şi B) se găsesc
ducând din C perpendiculare la dreptele date.
Fig. nr. 2.5. Racordarea a două drepte printr-un arc de cerc de rază dată (R)
O metodă de găsire a centrului de racordare şi a extremităţilor arcului de racordare

utilizând numai compasul este prezentată în aplicaţia corespunzãtoare
racordãrii dreptelor perpendiculare reprezentate în Fig. nr. 2.6.
73
Fig. nr. 2.6. Racordarea dreptelor perpendiculare

În Fig. nr. 2.7. este prezentată racordarea a două drepte paralele cu arce de cerc
egale, fiind date extremităţile arcelor de racordare ( A şi B)se procedeazã în modul
urmãtor: punctele de racordare A şi B se unesc; apoi se construieşte mediatoarea, obţinându-se punctul D;
mediatoarea segmentului DB intersectează perpendiculara dusă în B la D2, în O1; acest punct este un centru de
racordare; dreapta O1D se prelungeşte şi se intersectează cu perpendiculara dusă în A la D1, obţinându-se al doilea
centru de racordare, O2.
Fig. nr. 2.7. Racordarea a două drepte paralele cu arce de cerc egale
74
În Fig. nr. 2.8 este prezentată racordarea printr-un arc de rază dată a unei drepte
cu un cerc exterior arcului de racordare, trasare care se face în modul urmãtor: dacă arcul
de racordare are raza R, se construiesc o paralelă la dreapta D (la distanţa R) şi un arc de
cerc de rază r + R concentric cu primul cerc; liniile construite se intersectează în C, centrul
de racordare; extremităţile arcului de racordare (E şi F) se obţin unind O cu C şi ducând
perpendiculara din C la D.
Fig. nr. 2.8. Racordarea printr-un arc de rază dată a unei drepte cu un cerc exterior
arcului de racordare
În Fig. nr. 2.9. este prezentat cazul racordării unei drepte cu un cerc interior
arcului de racordare, care se efectueazã în urmãtoarele etape:
- pentru găsirea centrului de racordare se duce paralela la D la distanţă R;
- se construieşte un arc de cerc cu raza (R – r) care se intersectează cu paralela trasată
anterior în C - centrul de racordare;
- se prelungeşte CO dincolo de cerc obţinându-se B;
- din C se coboară perpendiculara la D obţinându-se E;
- arcul se trasează între B şi E.
75
Fig. nr. 2.9. Racordarea unei drepte cu un cerc interior arcului de racordare
5. Racordarea cercurilor
În Fig. nr. 2.10. este prezentat cazul racordării cu un arc a două cercuri
exterioare racordării. Etapele execuţiei racordãrii sunt urmãtoarele: centrul arcului de
racordare se găseşte la intersecţia a două arce, unul dintre arce are centrul în O1 şi raza
(R1 + R), în care R este raza impusă de racordare, al doilea arc are centrul în O2 şi raza
(R2 + R) şi intersectează primul arc în C-centrul de racordare; extremităţile arcului de
racordare se găsesc unind C cu O1 şi C cu O2 (punctele A şi B).
76
Fig. nr. 2.10. Racordarea cu un arc a două cercuri exterioare racordării
Cazul racordării cu un arc a două cercuri interioare racordării este
. prezentat în Fig. nr. 2.11. Centrul arcului de racordare se găseşte la intersecţia unor arce de cerc cu centrul
în O1 şi O2 şi de raze (R - R1) şi (R - R2) în care R este raza impusă de racordare. Unind C cu O1 şi C cu O2 se obţin
punctele A şi B care constituie extremităţile arcului de racordare.
Fig. nr. 2.11. Racordarea cu un arc a două cercuri interioare racordării

În Fig. nr. 2.12. este prezentat cazul racordării a două cercuri, arcul de racordare
fiind exterior unui cerc şi interior celuilalt.
77
Fig. nr. 2.12. Racordarea a două cercuri, arcul de racordare fiind exterior unui cerc şi interior
celuilalt.
Modul de trasare a acestei racordãri poate fi etapizat în modul urmãtor: se traseazã

două arce de cerc, unul cu raza (R + R1) şi celălalt cu raza (R - R2), se obţine centrul de
racordare C. Unind C cu O1 se obţine A; B se obţine unind C cu O2 şi prelungind
segmentul.
6. Construirea curbelor tehnice
În cele ce urmeazã sunt prezentate câteva curbe mai des întâlnite în tehnică:
– elipsa;
– ovalul;
– hiperbola;
– parabola;
– spirala.
Elipsa se poate construi cu suficientă precizie când se cunosc axele. În Fig. nr.
2.13. se prezintă metoda construcţiei elipsei prin puncte, trasare care se face în modul
urmãtor:
- Se construieşte un dreptunghi. Segmentele EC şi OC se împart în acelaşi număr
de părţi egale, în funcţie de precizia cerută la construcţia elipsei;
78
- Prin A şi B se duc segmente spre diviziunile de pe EC şi OC. Segmentele se

intersectează obţinându-se punctele de construire a elipsei. În mod similar construcţia se
repetă şi pentru celelalte sferturi ale elipsei.
Fig. nr. 2.13. Construcţia elipsei prin puncte
În Fig. nr. 2.14. este prezentată o metodă de construire a unui oval. În tehnica
inginereascã se poate aproxima elipsa cu un oval. Etapele construirii ovalului sunt
urmãtoarele:
- Se trasează mai întâi un cerc ajutător, cu diametrul egal cu axa mare a ovalului. Cu
ajutorul compasului, se trasează arcul AB cu raza = semiaxa mare. Se unesc E cu A
şi E cu B, obţinându-se centrele C1şi C2. Se unesc apoi F cu C1 şi F cu C2.
- Trasarea ovalului începe cu arcul cu centrul în C1 (tangent la cerc) apoi cu arcul cu
centrul în C2, extremităţile fiind pe liniile care trec prin C1 şi C2. Pentru închiderea
ovalului se duc arce cu centrele în F şi E.
79
Fig. nr. 2.14. Trasarea ovalului
În Fig. nr. 2.15. este prezentată construcţia unei hiperbole prin puncte.
- Se consideră cunoscute: distanţa dintre vârfurile hiperbolei şi focarele.
- Pe axa transversală se iau diferite puncte Ki (în exteriorul segmentului F1F2). Cu
centrul în F1 se trasează un arc de cerc cu raza K1A1 iar cu centrul în F2 un arc de cerc cu
raza R2= K1A2.
- La intersecţia arcelor de cerc apar punctele H1 şi H2 care sunt puncte ale
hiperbolei. Dacă se păstrează centrele, prin inversarea razelor se determină puncte
simetrice cu primele dar situate pe cealaltă ramură a hiperbolei. Luând alte puncte Ki se
determină şi alte puncte ale hiperbolei.
80
Fig. nr. 2.15. Construcţia hiperbolei
În Fig. nr. 2.16. este prezentată construcţia unei parabole prin puncte.
- Se consideră cunoscută distanţa de la focarul parabolei la axa directoare (p).
- Primul punct care se determină este vârful O situat la p/2. Alte puncte se găsesc ducând paralele la
directoare la distanţe luate arbitrar. Prin punctul B s-a dus o paralelă la directoarea D. Cu centrul în focarul
F se trasează un arc de
cerc de rază R = EB, care intersectează paralela dusă prin B în punctele P1 şi P2 care aparţin parabolei.
Fig. nr. 2.16. Trasarea parabolei

81
În Fig. nr. 2.17. este dat un exemplu de construire a unei spirale . Spiralele se pot
construi cu mai multe centre. În exemplul dat, spirala are trei centre.
Fig. nr. 2.17. Construcţia spiralei
Pentru trasarea spiralei se construieşte mai întâi triunghiul echilateral cu latura

egală cu o treime din mărimea pasului spiralei. Vârfurile triunghiului sunt centrele arcelor
de cerc care formează spirala, iar prelungirea laturilor limitează arcele de cerc succesive.
7. Arce şi bolţi
Arcele sunt construcţii curbe din cărămidă, piatră sau beton, destinate să acopere
un gol dintr-un zid şi să descarce greutatea construcţiei aflată deasupra acestora.
Elementele unui arc sunt prezentate în Fig. nr. 2.18:
 arcada - partea curbă a arcului;
 planul de naştere - suprafaţa pe care se reazemă arcul;
 deschiderea - distanţa dintre punctele de susţinere măsurate pe planul de naştere;
 înălţimea (h) - distanţa între planul de naştere şi punctul cel mai înalt al arcului.
82
Fig. nr. 2.18. Trasarea arcului din bolţari
La construirea unui arc se folosesc blocuri de zidărie numite bolţari. Între bolţari
sunt rosturi înclinate numite asize, care converg spre centrul arcului.
Arcele mai des utilizate în construcţii sunt:

- arcul în plin cintru;
- arcul eliptic;
- arcul ogivă;
- arcul rampant.
În Fig. nr. 2.19. este prezentat un exemplu de arc în plin cintru, (cu înălţimea
egală cu jumătate din deschidere):
Fig. nr. 2.19. Arcul în plin cintru
În Fig. nr. 2.20. este prezentat un exemplu de arc eliptic. Construcţiile geometrice
sunt asemănătoare celor întâlnite la construcţia ovalului. Axa mare AE se împarte în trei
83
părţi egale; se construieşte apoi triunghiul echilateral C1C2C3. Vârfurile triunghiului sunt
folosite ca centre pentru arcele de cerc.
Fig. nr. 2.20. Arcul eliptic
În Fig. nr. 2.21 este prezentat un exemplu de arc-ogivă. Arcul ogivă este compus
din două arce care pot avea razele egale cu deschiderea arcului (arc-ogivă echilaterală)
sau mai mici (ogivă ascuţită).
Fig. nr. 2.21. Arcul – ogivã echilateralã

În Fig. nr. 2.22. este prezentat un exemplu de arc rampant. Se consideră cunoscute
deschiderea şi înclinarea rampei.
84
Fig. nr. 2.22. Arcul rampant
Pentru construirea arcului rampant se parcurg mai multe etape:

1) se construiesc bisectoarele unghiurilor  şi . Bisectoarea unghiului  intersectează
segmentul D1D2 în punctul C1;
2) din C1 se duce perpendiculara la FE, obţinându-se C2; perpendiculara construită
intersectează bisectoarea unghiului  în C3;
3) se trasează arcul D2C2 cu centrul în C1 şi arcul PC2 cu centrul în C3.
Bolta este un element de construcţie destinat să acopere un spaţiu între elementele
verticale de susţinere (coloane, ziduri etc.). Bolţile se pot clasifica, în funcţie de forma lor, astfel:
- bolţi cilindrice (au forma unui semicerc în secţiune);
- bolţi inelare (au axa longitudinală arcuită);
- bolţi conice (au în secţiune forma con sau trunchi de con);
- bolţi sferice.
8. Muluri
Mulurile sunt elemente ornamentale folosite în decorarea clădirilor. Profilul

mulurilor este format din arce de cerc. Mulurile pot fi formate din arce de cerc simple
(sfert de cerc, cavet, tor) sau din arce de cerc racordate între ele (scoţia, dusina, talonul).
În Fig. nr. 2.23. sunt prezentate trei tipuri de muluri din arce simple: a - sfert de cerc; b –
cavet (concav); c - tor.
85
Fig. nr. 2.23. Muluri din arce simple
În Fig. nr. 2.24. sunt prezentate două tipuri de muluri din arce racordate:
a - dusina cu arce egale, în pătrat,
b - dusina cu arce egale, în cerc.
Prin inversarea flexiunilor se obţine talonul.
Fig. nr. 2.24. Muluri din arce racordate
9. Canalul ovoidal
În Fig. nr. 2.25. este prezentată construcţia grafică (scara 1:20), a secţiunii unui
canal colector ovoidal.
86
Construcţia grafică a ovoidului începe cu trasarea a două cercuri tangente.

Diametrul cercului mare este dublul diametrului cercului mic. Diametrul cercului mare se
împarte în părţi egale obţinându-se O2 şi O’2. Se unesc O2 cu O1 şi O’2 cu O1. Se
construieşte mediatoarea segmentului O’2 şi se obţine prin prelungire, O3. Unind O3 cu
O1 şi prelungind dincolo de cercul mic
se obţin punctele de tangenţă 1 şi 1’. Se trasează arcul de racordare 2’-1’ cu centrul în O3
şi apoi arcul simetric cu centrul în O’3. Se construiesc mediatoarele segmentelor 3’-4’ şi
3-4, găsindu-se prin prelungire O5 şi O’5 la intersecţia cu prelungirea diametrului 2-2’.
Arcele exterioare 3’-4’ şi 3-4 se construiesc cu centrele în O’5 şi O5. Considerând
punctul 5’ la cota -1,45, se unesc punctele 3’ şi 5’ şi se construieşte mediatoarea
segmentului. Mediatoarea permite găsirea punctului O4 şi a simetricului acestuia, O’4. Cu
centrele în O4 şi O’4 se construiesc arcele 3’-7 şi
3-8.
87
88
Fig. nr. 2.25. Canalul ovoidal
89
10 Subiecte din “Lucrarea nr. 2.” pentru colocviu
I. Sã se reprezinte la scara 1: 1 construcţiile geometrice urmãtoare:
Fig. nr. 2.26.
90
Fig. nr. 2.27.
91
Fig. nr. 2.28.
92
Fig. nr. 2.29.
93
Fig. nr. 2.30.
94
Fig. nr. 2.31.
95
Fig. nr. 2.32.
96
Fig. nr. 2.33.
97
Fig. nr. 2.34.
98
Fig. nr. 2.35.
99
Fig. nr. 2.36.
II. Construirea tangentei într-un punct pe cerc;

III. Construirea tangentelor la un cerc dintr-un punct exterior;
IV. Construirea tangentelor exterioare la douã cercuri;
100
V. Construirea tangentelor interioare la douã cercuri;

VI. Racordarea a douã drepte cu un arc de razã datã;
VII. Racordarea dreptelor perpendiculare;
VIII. Racordarea a douã drepte paralele;
IX. Racordarea cu un arc de razã datã a unei drepte cu un cerc;
X. Racordarea unei drepte cu un arc de cerc interior arcului de racordare;
XI. Racordarea cu un arc a douã cercuri exterioare racordãrii;
XII. Racordarea cu un arc de cerc a douã cercuri interioare racordãrii;
XIII. Racordarea cu un arc a douã cercuri, arcul de racordare fiind exterior unui cerc
şi interior celuilalt;
XIV. Trasarea elipsei;
XV. Construcţia ovalului;
XVI. Trasarea hiperbolei;
XVII. Construcţia parabolei;
XVIII. Trasarea spiralei;
XIX. Construcţia arcului din bolţari;
XX. Trasarea arcului în plin cintru;
XXI. Construcţia arcului eliptic;
XXII. Trasarea arcului ogivã;
XXIII. Construcţia arcului rampant;
XXIV. Trasarea mulurilor;
XXV. Construcţia canalului ovoidal.
Bibliografie legislativã pentru lucrarea nr. 2
XXVII. STAS 1434-’83 - Desene tehnice de construcţii. Linii, cotare,

reprezentãri convenţionale, indicator;
101
XXVIII. SR. ISO 5457-’94 - Desene tehnice. Formate şi prezentarea

elementelor grafice ale planşelor de desen;
XXIX. SR ISO 7200 – ’94 – Indicatorul desenelor tehnice;
XXX. V.SR ISO 9431 –’96 – Desene de construcţii. Spaţii rezervate pentru desen, text
şi indicator pe planşele de desen;
XXXI. SR ISO 3098- ’93 – Scrierea în desenul tehnic;
XXXII. STAS 614- ’76 - Desene tehnice. Dispunerea proiecţiilor;
XXXIII. SR ISO 129- ’94 – Desene tehnice. Cotare. Principii generale,
definiţii, metode de executare şi indicaţii speciale;
XXXIV. ISO 128- 82 – Desene tehnice. Principii generale de reprezentare;
102

Desen Tehnic 2017 NG

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Desen Tehnic 2017 NG

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Costel DATCU Desen Tehnic pentru Inginerie Civilă

CAPITOLUL 1: NORME GENERALE DE DESEN TEHNIC

În desenul tehnic sunt consacraţi anumiţi termeni de specialitate. În Tabelul nr.

Tabelul nr. 1.1. PRINCIPALII TERMENI UTILIZAŢI ÎN PLANŞELE DE DESEN TEHNIC

Nr. Termen Definiţie

Desenul de construcţii este reprezentarea graficã dupã anumite reguli

3. Linii utilizate în desenul de construcţii

- linia groasã (b/2);

Tabelul nr. 1.2. GROSIMI DE LINII STANDARDIZATE

Denumirea liniei Aspect Cazuri de utilizare

În cazul suprapunerii unor linii se trasează cu prioritate liniile mai groase.

4. Formatele desenelor tehnice

Pentru folosirea raţională a hârtiei şi în scopul uniformizării desenelor,

Tabelul nr. 1.3. FORMATELE DE BAZĂ DIN SERIA “A”

Formatele alungite speciale se obţin prin multiplicarea unei dimensiuni a unui

Tabelul nr. 1.4. FORMATELE ALUNGITE SPECIALE

Formatele alungite excepţionale au suprafeţele mai mari, ca în exemplele din

Tabelul nr. 1.5. FORMATELE ALUNGITE EXCEPŢIONALE

Formatele desenelor tehnice trebuie să conţină elementele grafice standardizate. În

Fig. nr. 1.1. Elementele formatului planşelor de desen tehnic

5. locul de notare a simbolului formatului este în partea din dreapta

6. reperele de centrare (sunt patru repere) trebuie sã figureze pe toate

Pentru formatele A2, A3 şi A4 între chenar şi format se păstrează 10 mm. Pentru

Fig. nr. 1.2. Formatul A 3 dispus orizontal

Fig. nr. 1.3. Formatul A 3 dispus vertical

Toleranţele de dimensionare a formatelor finite sunt definite în I S O 216.

Formatul A4 prezintă unele deosebiri la trasarea elementelor grafice. În Fig. nr.

Fig. nr. 1.4. Formatul A 4

Reperele de centrare au rolul facilitării poziţionării desenului la multiplicare sau

Indicatorul trebuie să se amplaseze în partea dreaptă inferioară a formatului în

5. Indicatorul desenelor tehnice

Orice desen tehnic trebuie prevãzut cu un indicator. Conform recomandărilor din

► Zone de identificare care trebuie sã cuprindã urmãtoarele informaţii de bazã:

► Zone de informaţii suplimentare:

 indicative (scară, metodă de proiectare);

Zona de identificare trebuie amplasatã în unghiul inferior dreapta al indicatorului,

Pentru activitatea de desenare sau proiectare (a studenţilor) în domeniul

Fig. nr. 1.5.

6. Spaţii rezervate pentru desen, text şi indicator pe planşele de

O planşă este împărţită conform SR ISO 9431 în urmãtoarele zone:

 Zona rezervată pentru desen

 Zona rezervată pentru text

 Tabelul de modificări trebuie utilizat pentru notarea tuturor corecturilor şi /sau

O planşă este împărţită conform SR ISO 9431 în zone: rezervate desenului,

Plierea planşelor se realizează conform STAS 74 – 1994 sub formă de armonică

Fig. nr. 1.6. Spaţii rezervate pentru desen text şi indicator

Fig. nr. 1.7.

Fig. nr. 1.8. Plierea planşelor

8. Scrierea în desenul tehnic

Standardul SR ISO 3098 stabileşte tipurile de scriere cu mâna liberă sau cu

Fig. nr. 1.9. Scrierea normalã dreaptã

Fig. nr. 1.10. Scrierea normalã înclinatã la 75˚

Fig. nr. 1.11. Semne de largã utilizare în scrierea standardizatã

Fig. nr. 1.12. Scrierea în alfabetul grecesc

Fig. nr. 1.13. Scrierea îngustatã

În tabelul nr.1.6. sunt prezentate caracteristicile scrierilor normale şi îngustate.

Tabelul nr. 1.6. CARACTERISTICILE SCRIERILOR NORMALE ŞI ÎNGUSTATE

Scriere normală Scriere îngustă

În tabelul nr. 1.7.este prezentată grosimea de trasare a literelor şi cifrelor în funcţie

Tabelul nr. 1.7. GROSIMEA DE TRASARE A LITERELOR ŞI CIFRELOR ÎN

Dimensiunea nominală a 2,5 3,5 5 7 10 14 20

9. Dispunerea proiecţiilor în desenul tehnic

În desenul tehnic, obiectele se reprezintă prin proiecţii (vederi şi secţiuni).