DESEN TEHNIC ȘI INFOGRAFICĂ

Cursuri, aplicatii

1
Curs 1-3
CURS 1

1. Noțiuni introductive
Generalitați

Desenul tehnic este un limbaj universal care înlesneşte comunicarea între oameni, fără a
fi limitat de cuvinte. Deşi nonverbal este cel mai expresiv, complex şi accesibil limbaj, folosit
din cele mai vechi timpuri şi având o largă răspândire în artă, economie, industrie, altele.
Colaborarea tehnică între diferite state ale lumii nu este posibilă fără ajutorul desenului tehnic,
care adevenit astfel un mijloc absolut necesar, de legătură, între gândirea şi realizarea tehnică pe
plan internaţional, desenul tehnic a devenit un adevărat limbaj internaţional.Pentru a îndeplini
această funcţie, desenul tehnic trebuie însă alcătuit după metode şi principii care să permită
realizarea clară, exactă şi completă a unui obiect, excluzând ambiguităţi, confuzii sau diverse
interpretări.Aceste condiţii fundamentale care se pun la alcătuirea desenelor tehnice se realizează
prin combinarea şi folosirea raţională a desenului geometric, a geometriei descriptive şi a
standardelor (norme, prescripţii, reguli etc).
Dacă desenul geometric şi geometria descriptivă sunt unice, standardele, care au în
general un specific naţional, trebuie să nu difere prea mult sau chiar să fie identice cu cele
adoptate în alte ţări.
Activitatea de normare pe plan mondial revine ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE
DE STANDARDIZARE (I.S.O.), cu sediul la Zurich, şi care are sarcina de a îmbunătăţi şi lărgi
aplicarea standardelor în toate ţările afiliate ei.

Ansamblul de informaţii tehnice date pe un suport de informaţii, conform unor reguli

convenite, poartă numele de desen ethnic.
Spre deosebire de desenul artistic unde aproape orice este permis, desenul tehnic este
constrâns de reguli generale şi convenţii numite standarde de stat (STAS). Acestea sunt un fel de
legi şi au rolul de asigura unitatea şi uniformitatea în desenul tehnic, adică acelaşi obiect să fie
reprezentat în acelaşi fel,ca formă, ca proporţia dimensiunilor, simboluri, de către orice
proiectant, pentru a se evita confuziile în interpretarea desenului.
Desenul tehnic se defineşte ca fiind reprezentarea şi determinarea grafică a unor obiecte
pe baza unor convenţii,stabilite anterior, astfel încât să se cunoască sau să se poată determina în
mod cât mai clar, caracteristicile reale ale obiectului ( formă, dimensiuni, etc. )
Desenul tehnic, este folosit în diferite domenii în scop ştiinţific şi tehmic, în diferite
ramuri:
În construcţii de maşini,pentru asamblarea diferitelor piese,în industrie, în construcţii, în
arhitectură, etc.

2
1.2. CLASIFICAREA DESENELOR TEHNICE
Desenele tehnice se clasifică după mai multe criterii:
A) După domeniulla care se referă, desenele tehnice se clasifică în:
- desenul industrial care este reprezentarea grafică plană a obiectelor şi concepţiilor
tehnice privind structura, construcţia, funcţionarea şi realizarea obiectelor din diverse ramuri
industriale (construcţii de maşini, electrotehnică, energetică, electronică, etc.);
- desenul de construcţii care se referă la reprezentarea plană a construcţiilor de clădiri, a
lucrărilor de artă, a căilor de comunicaţii terestre, a construcţiilor hidrotehnice, etc. precum şi a
concepţiei tehnice privind elementele de construcţie şi finisaj ale acestora;
- desenul de arhitectură care este reprezentarea plană a concepţiei funcţionale şi estetice a
construcţiilor şi a elementelor de decor şi finisaj, etc.;
- desenul de instalaţii care este reprezentarea grafică plană a ansamblurilor şi elementelor
de legătură ale instalaţiilor electrice, hidraulice, pneumatice, energetice, etc., aferente unităţilor
industriale, agregatelor, construcţiilor, centrelor populate, etc.;
- desenul cartografic (topografic, geodezic, etc.) care este reprezentarea grafică plană a
unor regiuni geografice, suprafeţe de teren, cu formele de relief şi construcţiile de pe ele;
- desenul de sistematizare (urbanistic) care este reprezentarea grafică plană a concepţiilor
de ansamblu şi de detaliu în vederea amenajării unui teritoriu, centru populat, unităţi industriale
sau agricole, etc.
B) După modul de întocmiredesenele tehnice se clasifică în:
- schiţa care este desenul întocmit cu mâna liberă respectând proporţia între dimensiunile
obiectului reprezentat în limitele aproximaţiei vizuale;
- desenul la scară, întocmit cu ajutorul instrumentelor de desen pe planşetă sau cu ajutorul
computerului respectând un raport constant între dimensiunile obiectului de pe desen şi cele
reale.
C)După modul de reprezentare sau proiecţie folosit se deosebesc desene în protecţie ortogonală,
desene în perspectivă şi desene în proiecţie cotată.
- desenul în proiecţie ortogonală se foloseşte pentru reprezentarea obiectului în proiecţie
paralelă pe două sau mai multe plane perpendiculare între ele două câte două. Obiectul este
reprezentat în mai multe vederi: din faţă, de sus, din lateral, cu o bună precizie şi păstrându-şi
forma reală. Este cea mai uzuală în desenul industrial.
- desenul în perspectivă ,foloseşte proiecţia conică, toate proiecţiile pleacă dintr un punctşi
ajung peun singur plan, obiectul fiind reprezentat cu toate cele trei dimensiuni. Se foloseşte în
general în arhitectură, construcţii, etc.
- desenul în proiecţie cotată , (cartografic sau topografic) reprezintă obiectul (terenul) pe un
singur plan din care se pot determina toate cele trei dimensiuni; înălţimea fiind reprezentată prin
diferite procedee, curbe, de nivel, tente, haşuri. Este folosit în cartografie, topografie,
cadastru,
D) După gradul de detaliere a reprezentării, desenele tehnice se clasifică în:
- desenul de ansamblu este desenul în care se pune în evidenţă forma, construcţia,
componenţa şi funcţionarea unui ansamblu, precum şi ordinea de montaj a componentelor sale;
- desenul de piesă este desenul care are ca scop reprezentarea grafică a unei singure piese;
- desenul de detaliu este desenul care are ca scop reprezentarea, la o altă scară, a unei părţi dintr-
un ansamblu sau piesă, în vederea precizării unor date suplimentare ce nu au putut fi evidenţiate
în reprezentarea a cărei detaliu este.

3
- E) După destinaţie, desenele tehnice se clasifică în:
- desenul de studiu este desenul întocmit, de regulă, în mai multe variante, în vederea stabilirii
desenului final;
- desenul de execuţie este desenul definitiv, întocmit la scară, care conţine toate informaţiile
pentru executarea piesei sau ansamblului respectiv;
- desenul de montaj este desenul care conţine informaţiile necesare pentru montarea obiectului
respectiv, pentru punerea sa în funcţiune sau pentru verificare şi rodaj;
- desenul de reparaţieeste desenul care conţine informaţiile necesare reparării obiectului
reprezentat (piesă sau ansamblu);
- desenul de prospect sau catalog este desenul realizat în vederea utilizării lui în scopuri
comerciale.
F) După conţinut, desenele tehnice se clasifică în:
- desenul de operaţie - conţine date necesare executării unei anumite operaţii tehnologice
(turnare, strunjire, frezare, rectificare, etc.);
- desenul de gabarit este desenul în care este reprezentat numai conturul obiectului împreună cu
datele referitoare la dimensiunile de gabarit;
- schema este desenul în care informaţiile referitoare la obiectul reprezentat (construcţie, formă,
structură, funcţionare, etc.) sunt reprezentate cu ajutorul unor simboluri şi semne convenţionale;
- desenul de releveu este desenul întocmit după un obiect existent;
- epura este desenul care conţine rezolvarea grafică a unei probleme dintr-un anumit domeniu
(geometrie, mecanică, rezistenţa materialelor, teoria mecanismelor, etc.);
- graficul(nomograma, diagrama, cartograma, etc.) este desenul care reprezintă, într-un sistem
de coordonate, dependenţa funcţională a două sau mai multe mărimi variabile.
F) După valoarea ca document, desenele se clasifică în:
- desen original este desenul care constituie un act legal de bază şi care poartă semnăturile, în
original, ale persoanelor responsabile de executarea şi verificarea desenului respectiv;
- desenul duplicateste desenul, care din punct de vedere legal, ţine locul desenului original, este
identic cu acesta şi, pentru recunoaşterea sa, poartă pe el un indicator special care conţine
semnăturile persoanelor responsabile cu autentificarea sa;
- copiaeste desenul identic cu desenul original sau duplicat şi este executat în scopul folosirii
curente în locul acestora.
Observaţii:
a) Clasificările făcute mai sus nu sunt limitative şi nici restrictive;
b) Un desen poate fi clasificat simultan după mai multe criterii.

1.3.INSTRUMENTE UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

Desenatorul trebuie să-şi însuşească anumite tehnici şi reguli de desenare, folosind corect
instrumentele pentru desenat fie ele chiar si cele clasice.Datorită vitezei cu care am avansat in
informatică, marea majoritatea a proiectanților folosesc programe grafice de desenare care au o
precizie mult mai bună și timpi mult mai scuți de execuție.

4
Programele utilizate pentru executarea desenelor sunt diverse: AUTOCAD, COREL DRAW,etc.

CURS 2

2. STANDARDE GENERALE UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

Standardizarea reprezintă operaţia de sistematizare şi unificare a regulilor şi convenţiilor de
reprezentare, proiectare, executare, exploatare şi întreţinere a maşinilor, agregatelor, instalaţiilor
sau a altor produse industriale şi bunuri de larg consum. Începuturile acestei activităţi de
standardizare datează din perioada premergătoare celui de al doilea război mondial, primele
standarde cu caracter naţional fiind adoptate în 1937-1938 în cadrul AGIR - Asociaţia Generală a
Inginerilor din România.
Pe plan naţional această activitate se realizează de către Asociaţia de Standardizare din România
- ASRO. Primul organism naţional care s-a ocupat de această activitate a fost Comisiunea de
standardizare înfiinţată în anul 1948. În anul 1970 ia fiinţă Institutul Român de Standardizare
(IRS) care funcţionează până în anul 1998, când se pun bazele standardizării voluntare în
România. De la aceasta data, organismul naţional de standardizare este Asociaţia de
Standardizare din România (ASRO). În prezent ASRO este membru cu drepturi depline la:
ISO - Organizaţia Internaţională de Standardizare
CEN - Comitetul European de Standardizare
CENELEC - Comitetul European de Standardizare pentru Electrotehnică
CEI - Comisia Electrotehnică Internaţională şi membru observator la:
ETSI - Institutul European de Standardizare pentru Telecomunicaţii
Pe plan internaţional, în anul 1946 s-a înfiinţat Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO)
la care este afiliată şi ţara noastră. Aceasta emite standarde care, însă, nu au caracter obligatoriu
pentru ţările membre, dar devin obligatorii când sunt adoptate de către acestea.
În România îşi desfăşoară activitatea Institutul Român de Standardizare - IRS - organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, subordonate guvernului,careare ca obiect de
activitate realizarea strategiei de standardizare, acreditare şi certificare în domeniul produselor
bunuri şi servicii. IRS este membru al Comitetului European de Standardizare (CEN) şi al
Organizaţiei Internaţionale de Standardizare (ISO) şi are următoarele atribuţiuni principale:
1. coordonarea şi îndrumarea activităţilor de standardizare, de acreditare şi certificare din
România;
2. crearea comitetelor tehnice;
3. coordonarea şi aprobarea programelor de standardizare;
4. examinarea proiecte/or de standarde române, supunerea lor anchetei publice şi aprobarea
lor ca standarde române;
5. organizarea şi coordonarea Sistemului Naţional de Certificare a Calităţii;
6. acreditarea şi notificarea organismelor de certificare şi organismelor de acreditare a
laboratoarelor;
7. certificarea conformităţii cu standardele române privind gestionarea mărcilor de
certificare a produselor;

5
 8. reprezentarea intereselor României în faţa organismelor internaţionale şi europene de
standardizare.
Termenul ISO reprezintă abrevierea de la,International OrganisationforStandardisation, adică
Organizaţia Internaţională de Standardizare, înfiinţată în anul 1926 sub denumirea de Federaţia
Internaţională a Comisiilor Naţionale pentru Stabilirea Normelor ISA (Intenational Federation of
The National Standardising Associations), care din anul 1946 poartă actualul nume şi este o
federaţie de organisme naţionale de standardizare, după cum s-a prezentat anterior.
Activitatea de standardizare naţională, precum şi lucrările de standardizare internaţională
şi europeană, se desfăşoară în cadrul a 316 comitete tehnice organisme pe domenii de
specialitate - înfiinţate cu acordul IRS pe lângă organizaţii de afaceri (companii, firme,
corporalii, agenţi economici, etc.) şi ale administraţiei publice, precum şi pe lângă IRS. Structura
şi modul de lucru ale comitetelor sunt stabilite prin SR 10000-3.
Standardele sunt simbolizate şi clasificate alfanumeric pe sectoare, grupe şi subgrupe.
Sectoarele sunt notate cu o literă –A,B,C,- grupele sunt notate cu o cifră de la 0 la 9, iar
subgrupele cu o a doua cifră de la 0 la 9.
În cadrul fiecărei subgrupe, standardele sunt prezentate în ordine numerică şi grupate,
după caz, în:
I - standarde internaţionale adoptate de standardeleromâne;
E - standarde europene adoptate de standarde române;
R - standarde române.
Standardele române aprobate înainte de 28 august 1992 au sigla STAS, anul ediţiei fiind
înscris prin ultimele două cifre. De exemplu, STAS U 188-87 privind “Cotarea în desenul
tehnic”
Standardele române aprobate după 28 august 1992 au sigla SR, urmată de numărul
standardului şi anul ediţiei. De exemplu, SR 74:1994 privind „Desene tehnice-împăturire”
Standardele române identice cu standardele internaţionale au sigla SR ISO (STAS ISO),
respectiv SR CEI (STAS CEI), iar cele identice cu standardele europene au sigla SR EN (STAS
EN).
Standardele identice cu documentele de armonizare europene au sigla SR HD. Numărul
standardului român este acelaşi cu cel al standardului internaţional, respectiv european adoptat.
De exemplu, SR ISO 7200:1994 “Desene tehnice-indicator”.

2.2. FORMATELE DESENELOR TEHNICE

Desenele tehnice se execută în general manual, în creion sau în tuş folosind instrumente
de desen sau cu ajutorul calculatorului prin utilizarea unor programe specifice de grafică.
Desenele executate manual pot fi realizate pe coală de hârtie sau de calc în funcţie de faza în care
se află acestea. Desenele realizate cu ajutorul calculatorului pot fi tipărite cu ajutorul unor
terminale cum ar fi: imprimante sau plotter. În funcţie de complexitatea ansamblului,
subansamblului, zonei sau a piesei se vor reprezenta un număr de proiecţii care trebuie să se
încadreze într-un anumit format de hârtie:
Formatul reprezintă spaţiul delimitat de coala de desen prin conturul de decupare care are
dimensiunile a x b reprezentat cu ajutorul unei linii continue subţiri (figura 2.1.). Acest contur
este utilizat la decuparea copiei desenului original.

6
 Fig. 2.1. Dimensiunile formatului standardizat şi împărţirea formatului AO în formate
normale (uzuale).

Formatele preferenţiale sunt date în tabelul 2.1. Se observă că aceste formate se obţin prin
înjumătăţirea succesivă a formatului A0.

Tabelul 2.1Formate preferenţiale

Simbolul Copia desenului Spaţiul de desenare Desenul original (U)
formatului original (T) (Chenarul) P
entru
a1 b1 a2 b2 a3 b3
executar
A0 841 1189 821 1159 880 1230 ea
A1 594 841 874 811 625 880 desenelo
r tehnice
A2 420 594 400 564 450 625 prin
folosirea
A3 297 420 277 390 330 450 raţională
A4 210 297 180 277 240 330 a hârtiei,
dimensi
unile acesteia se aleg într-un anumit raport, de1:2. Formatele uzuale standardizate au acelaşi
raport constant între lungimea şi lăţimea lor. Formatele desenelor tehnice se notează simbolic cu
litera A, urmată de o cifră care indică tipul formatului şi dimensiunile corespunzătoare.
Pentru stabilirea dimensiunilor a şi b ale formatului dreptunghiular al hârtiei se consideră
formatul A0 care are suprafaţa de 1m2 sau 10 6 mm2. Din figura 2.1 se constată că b = a´ 2.
Tot din figura 2.1 se observă că un format inferior unui format model se obţine prin
înjumătăţirea laturii mari, iar unul superior prin dublarea laturii mici.
Formatul din figura 2.2, având dimensiunile a x b , reprezintă, conturul pentru decuparea
copiei desenului original.

7
Fig. 2.2. Dimensiunile copiei şi ale formatului original

Tot în figura 2.2., dimensiunile c x d reprezintă conturul pentru decuparea desenului

original, care trebuie să fie cu 10 mm mai mare decât cele ale formatului respectiv. Acest contur
se trasează pe coala de desen cu o linie continuă, vizibil mai subţire decât cea utilizată la trasarea
conturului copiei. Se admite ca liniile pentru decuparea desenului original să fie figurate numai
în colţurile colii de desen. Se recomandă ca dimensiunile e x/ale colii de desen, pentru un format
ales, să fie cu câte cel puţin 16 mm mai mari decât cele ale formatului respectiv.
Formatele desenelor tehnice şi prezentarea elementelor grafice ale planşelor de desen sunt
standardizate prin SR ISO 5457-1994, care înlocuieşte STAS 1-84, elaborat iniţial în 1949 şi
modificat în 1957 şi 1975, faţă de care au fost efectuate următoarele modificări principale:
- mărirea zonei neutre, mărire necesară pentru microfilmarea formatelor;
- eliminarea prevederilor privind utilizarea formatelor A5;
- eliminarea înscrierii simbolului formatului sub indicator
Simbolurile şi dimensiunile formatelor normale (uzuale), utilizate în desenul tehnic, sunt
prezentate în tabelul 2.2

Tabel 2.2.Dimensiunile formatelor standard

Denumire format a x b [mm]

A0 841 x 1189
A1 594x841
A2 420x594
A3 297x420
A4 210x297

1. Formatele normale trebuie să aibă, aşa cum se observă şi în figura 2.3, următoarele
elemente grafice permanente:

8
 2. chenarul formatului, care se trasează cu o linie continuă groasă la minim 10 mm distanţă
de conturul pentru decuparea copiei la formatele A2, A3, A4 şi la minim 20 mm pentru
formatele A0şiAl;
3. indicatorul, care este amplasat în colţul inferior dreapta a câmpului desenului, iar pentru
economisirea planşelor de desen preimprimate se admite indicatorul situat în colţul
superior dreapta al câmpului desenului, astfel încât datele din indicator să poată fi citite
de un observator plasat în dreapta desenului;
4. fâşia de îndosariere de 20 x 297 mm, care se prevede la toate formatele pe latura din
stânga formatului, rezervată pentru perforarea copiei în vederea îndosarierii, având,
pentru o mai precisă aşezare a desenului la perforare, mijlocul spaţiului respectiv indicat,
pe toată lăţimea sa, printr-o linie de reper continuă subţire;
5. repere de centrare, care trebuie să figureze pe toate formatele normale şi alungite
speciale
6. pentru facilitarea pozitionari desenului la multiplicare sau la micrografiere și care trebuie
situate la extremităţile celor două axe de simetrie ale planşei, fiind reprezentate prin linii
continue cu grosimea minimă de 0,5 mm, care încep de la marginea formatului şi
depăşesc cu aproximativ 5 mm chenarul, care delimitează câmpul desenului.

Fig. 2.3. Format natural (A2, A3, A4).

Formate alungite speciale sunt formate de preferinţa a doua, obţinute prin alungirea
dimensiunii a a formatelor din seria A, ISO, astfel încât lungimea (dimensiunea b) a formatului
alungit să fie un multiplu întreg al dimensiunii a formatului de bază ales; multiplul este indicat în
simbolul formatului (tabelul 2.3).

Tabelul 2.3 Formate alungite speciale

Denumire format a x b [mm]
A3x3 420x891
A3x4 420x1189
A4x3 297 x 630

9
A4x4 297x841
A4x5 297x 1051

Formate alungite excepţionale sunt formate de preferinţa a treia, obţinute prin alungirea
dimensiunii a a formatelor din seria A, ISO, astfel încât lungimea (dimensiunea b) a formatului
alungit să fie un multiplu întreg al dimensiunii a a formatului de bază ales; multiplul este indicat
în simbolul formatului (tabelul 2.4).

Tabelul 2.4 Formate alungite excepţionale

Simbol a x b [mm] Simbol a x b [mm]

A0x2 1189x1682 A3x5 420x1486
A0x3 1189x2523 A3x6 420x1783
Alx3 841x1783 A3x7 420 x 2080
Alx4 841x2378 A4x6 297x 1261
A2x3 594x1261 A4x7 297x1471
A2x4 594x1682 A4x8 297x1682
A2x5 594x2102 A4x9 297 x 1892

Planşele de desen pot fi utilizate cu dimensiunea cea mai mare, fie în lungime (format de
tip x), fie în lăţime (format de tip y)( figurile 2.4.-2.5.).

X Y
Fig. 2.4. Format tip X Fig. 2.5. Format tip Y

Pentru economisirea planşelor de desen preimprimate se admite utilizarea planşelor tip X

în lăţime şi a celor tip Y în lungime. În acest caz indicatorul va fi poziţionat dreapta sus, astfel
încât datele să poată fi citite din partea dreaptă a desenului.

2.3.ELEMENTELE GRAFICE ALE FORMATULUI DE DESEN TEHNIC

În figura 2.6 sunt prezentate elementele care asigură pregătirea pentru utilizarea unui format.

10
Figura 2.6. Pregătirea formatului pentru desen

1. conturul formatului (copiei desenului original);

2. chenarul, trasat cu linie continuă groasă, la 20 mm de marginea din stânga a conturului şi
la 10 mm faţă de celelalte margini;
3. zona neutră este zona cuprinsă între chenar şi contur;
4. reţeaua de coordonate care permite o localizare mai uşoară pe desen a detaliilor,
notaţiilor, reviziilor, etc. Aceasta se obţine prin împărţirea unei fâşii de 5 mm din zona
neutră adiacentă chenarului în câmpuri cu lungimea de 50 mm începând de la axele de
simetrie ale formatului (reperele de centrare). Delimitarea acestor câmpuri se face cu linie
a cărei grosime este de 0,35 mm, iar numărul acestora pentru fiecare latură a formatului
este dat în tabelul 1.3. Numerotarea spaţiilor rezultate pentru formatele A0÷A3 se va face
pe toate laturile formatului începând din colţul din stânga-sus: pe orizontală cu cifre
arabe, iar pe verticală cu majuscule (cu excepţia literelor I şi O). Pentru formatul A4
notarea câmpurilor se va face numai pe latura de sus şi din dreapta. Mărimea literelor şi
cifrelor este de 3,5 mm.
5. reperele de centrare sunt segmente cu lungimea de 10 mm şi grosimea de max. 0,5 mm
trasate pe mijlocul fiecărei laturi a formatului, depăşesc chenarul cu 5 mm spre interior;
sunt necesare pentru poziţionarea desenului la microfilmare sau multiplicare;
6. indicatorul conţine date referitoare la identificarea desenului şi este amplasat în colţul din
dreapta-jos al chenarului; se trasează cu aceeaşi linie cu care se trasează şi chenarul;

11
 7. marcajele pentru decuparea sunt necesare la tăierea manuală sau automată a formatului.
Sunt alcătuite din câte două dreptunghiuri înnegrite cu dimensiunile de 10 mm x 5 mm
suprapuse parţial.
8. câmpul desenului este spaţiul din interiorul chenarului în care se execută desenul.
9. Formatul unui desen se alege un funcţie de mărimea şi gradul de complexitate al
obiectului de reprezentat. Se va începe alegerea cu un format din cadrul celor
preferenţiale, iar dacă nu este posibil, atunci se va alege din cealaltă categorie.
După poziţia de utilizare formatele sunt:
• tip X cu latura mare pe orizontală, numit peisaj (landscape);
• tip Y cu latura mică pe orizontală, numit portret (portrait).
Formatul A4 este numai de tip Y.
În tabel 2.5 este prezentat formatul A0 divizat în formate inferioare, iar în fig. 2.7 este
prezentat formatul A3, cu toate elementele grafice.

Tabel 2.5. Formatul A0 divizat în formate inferioare

Formatul A0 A1 A2 A3 A4
Latura mare 24 16 12 8 6
Latura mică 16 12 8 6 4

Fig.2.7 formatul A3, cu toate elementele grafice

2.4. LINII UTILIZATE ÎN DESENUL TEHNIC

Tipurile de linii care se folosesc la executarea desenelor tehnice sunt precizate în SR EN

ISO 128-20:2002 şi sunt clasificate după:
 grosimea liniei:
 aspect

12
 În funcţie de grosime, liniile sunt groase şi subţiri. Grosimea de bază este grosimea liniei
groase care se alege din următorul şir de valori standardizate: b=2; 1,4; 1; 0,7; 0,5; 0,35; 0,25;
0,18.
Grosimea liniei subţiri se alege, în funcţie de b, cu relaţia: b b
Simbol Denumire Aspect Utilizări
A Linie continuă groasă A1 - Contururi şi muchii reale
vizibile
B Linie continuă subţire B1 - muchii fictive, vizibile B2 –
linii de cotă
B3 – linii ajutătoare de cotă B4 –
linii de indicaţie
B5 – haşuri
B6 – linii de contur ale secţiunilor
suprapuse
B7 – linii de axă scurte mai mici de
10 mm pe desen
B8 – linii de fund la filetele vizibile
B9 – linii teoretice de îndoire la
reprezentări de desfăşurate
C Linia continuă subţire C1 – linia de ruptură în piese
ondulată metalice C2 – linia de separare a
vederilor de secţiune pe
reprezentările combinate vedere-
secţiune
D Linia continuă subţire D1 - linia de ruptură pentru desenele
în zig-zag executate pe calculator
E Linia întreruptă groasă E1 - Contururi şi muchii acoperite
F Linia întreruptă subţire F1 - Contururi şi muchii acoperite
G Linia-punct subţire G1 – axe de revoluţie
G2 - traseele planelor de simetrie
G3 – reprezentarea traiectoriilor G4
– reprezentarea suprafeţelor de
rostogolire la roţi dinţate
H Linie-punct mixtă H1 - Marcarea traseelor de
secţionare
J Linie-punct groasă J1 - Indicarea suprafeţelor cu
prescripţii speciale

13
K Linie-două puncte K1 – linii de contur pentru piesele
subţire învecinate
K2 – reprezentarea poziţiilor
intermediare şi extreme ale pieselor
în mişcare K3 – reprezentarea
conturului pieselor înainte de Nu se
fasonare reco
K4 – liniile de marcare a centrelor mand
de greutate ă
K5 – reprezentarea pieselor aflate în utiliz
faţa planului de secţionare area
valori
i de 0,18 mm.
Pentru linia subţire notată cu b v trebuie respectată relaţia:
b/3 ≤ b1 ≤ b/2
În cadrul aceluiaşi desen, respectarea grosimii liniei de bază este obligatorie.
Pentru linia întreruptă (linie-punct, linie-două puncte), segmentele de linie şi intervalele
dintre ele trebuie să fie de aceeaşi mărime pe lungimea liniei respective.
De asemenea , linia-punct şi linia-două puncte încep şi termină numai cu segmente
intersecţia dintre două linii acest tip se face prin segment,
Pentru desene de scheme se permiteşi utilizarea altor tipuri de linii, cu precizarea ca
aceste aibă o semnificaţie standardizată sau folosirea lor într-un desen să fie prezentată printr-o
legendă în cuprinsul acestuia.
În figura 2.8 este reprezenta piesă în două proiecţii, pentru care s-au folosit categoriile de
care au simbolurile: A, B,C1,D,E, F,G,H.

Fig.2.8 Exemplu de utilizare a tipurilor de linii

14
 2.5. INDICATORUL ŞI TABELUL DE COMPONENŢĂ ÎN DESENUL TEHNIC
Identificarea desenului tehnic şi a obiectului reprezentat în cuprinsul unei documentaţii tehnice,
precum şi a modificărilor operate pe desen se realizează într-un spaţiu amplasat în colţul din
dreapta al desenului, alipit de chenar (figura 2.9.), cu o anumită compartimentare, numit
indicator şi se trasează cu linii continue groase (A) şi cu linii continue subţiri (B), conform
STAS 103-84. Standardul românesc care reglementează alcătuirea indicatorului este SR
ISO7200:1994, standard care este identic cu standardul internaţional ISO 7200:1984.
Noul standard românesc înlocuieşte parţial prevederile din STAS 282-86 („Indicatorul şi
tabelul de componenţă în desenul industrial”) şi stabileşte următoarele:
 indicatorul este format din mai multe dreptunghiuri alăturate care pot fi împărţite în
rubrici;
 un dreptunghi este destinat „zonei de identificare”, care constituie elementul de bază al
indicatorului;
 alte dreptunghiuri dispuse în stânga sau deasupra zonei de identificare sunt folosite pentru
înscrierea de informaţii suplimentare;
 lungimea dreptunghiului pentru zona de identificare este de maxim 170 mm şi este trasată
cu linie continuă groasă, ca şi chenarul formatului de desen, pentru a fi pus în evidenţă. În
cuprinsul zonei de identificare se înscriu:
 numărul de înregistrare sau de identificare al desenului;
 denumirea desenului;
 numele proprietarului legal al desenului.
Zonele de informaţii suplimentare cuprind elemente de specific indicativ, tehnic sau
administrativ.
Informaţiile indicativesunt necesare pentru evitarea erorilor de interpretare a metodei
de reprezentare folosite în desen, şi anume:
 simbolul, care indică metoda de proiectare;
 scara principală a desenului;
 unitatea pentru exprimarea dimensiunilor liniare, dacă este o altă unitate decât milimetru
Informaţiile tehnicese referă la:
 metoda de indicare a stării suprafeţelor;
 metoda de indicare a tolerantelor geometrice etc.
Informaţiile de ordin administrativse pot referi la:
 formatul de desen folosit;
 data primei ediţii a desenului etc.
Spre deosebire de standardul românesc anterior (STAS 282-86), care stabilea un indicator
unic, prezentul standard permite construirea de indicatoare proprii, de firmă pe baza respectării
unor principii generale convenite internaţional.
În figura 2.9. este desenat un indicator care respectă cerinţele lui SR ISO 7200:1994
semnificaţia cifrelor înscrise în dreptunghiurile indicatorului fiind următoarea:
1. - Numărul de înregistrare sau de identificare al desenului;
2. - Denumirea desenului;
3. - Proprietarul desenului;
4. - Metoda de proiecţie (reprezentare): E sau A (europeană sau americană);
5. - Scara principală a desenului;
6. - Unitatea de exprimare a desenelor liniare, alta decât „mm”, dacă este cazul;
7. - 00 - Prima ediţie a desenului/data elaborării;
15
 - 01 - Indicele aferent modificării/data şi fişa de modificare;
8. - Colectivul tehnic de elaborare a desenului;
9. - Material (marca)/standard în vigoare
10. - Masa netă (kg);
11. - Simboluri de notare a rugozităţii;
12. - Se specifică, dacă este cazul, „Muchiile ascuţite necotate 0,5'45°"
13. - Se specifică, dacă este cazul, „Tolerante generale conform SR EN 22768:1995”
14. - Starea suprafeţelor - care se notează conform SR ISO 1302.

Fig. 2.9. Aşezarea indicatorului unui desen tehnic

Pentru formatele A4 şi mai mari decât acesta, forma şi dimensiunile indicatorului sunt
arătate în figura 2.10.

16
 Fig. 2.10. Forma şi dimensiunile indicatorului pentru formate A4 şi mai mari.

Căsuţele 1... 12 sunt destinate identificării desenului, iar căsuţele 13... 18 sunt destinate
identificării modificărilor operate pe acesta. Modul de completare a indicatorului este dat în
tabelul 2.6.

Tabel 2.6.Complectarea indicatorului

Căsuţa Elemente ce se înscriu
(1) Denumirea (sau iniţialele) întreprinderii, instituţiei etc. în cadrul căreia a fost executat
desenul, sau în arhiva căreia se păstrează originalul
(2) Scara sau scările la care a fost executat desenul
(3) Data la care a fost executat desenul
(4) Denumirea obiectului reprezentat în desen, identică cu denumirea respectivă înscrisă în
tabelul de componenţă al desenului de ansamblu sau în ansamblu de ordin superior
(5) Numele respectiv şi semnătura persoanelor care au proiectat, desenat, verificat, controlat
(6) STAS şi aprobat desenul. Când trebuie vizat şi de alte persoane decât cele menţionate
(de exemplu, inginerul şef, directorul tehnic etc.), acestea vor semna în afara
indicatorului
(7) Numărul de cod, simbolul sau denumirea materialului din care este executat obiectul
reprezentat, precum şi numărul standardului sau normele interne referitoare la acesta. Se
mai pot înscrie indicaţii referitoare la starea materialului (de exemplu „îmbunătăţit") cât
şi dimensiunile şi numărul standardului sau normei referitoare la semifabricatul din care
urmează a se executa obiectul respectiv.
(8) Masa netă a obiectului
(9) Numărul desenului
(10) Număr curent al planşei, raportat la numărul total de planşe
Pentru desenul tehnic, indicatorul se execută conform STAS 1434-83, în trei formate:
 format mare, cu sau fără tabelul modificărilor, folosit pentru formatele A2 şi mai mare (figura
2.11.);
 format mic, cu sau fără tabelul modificărilor, folosit pentru formatele A3 şi A4 (figura
2.12.);

17
 format îngust, fără tabelul modificărilor, folosit pentru desenele proiectelor şi ale detaliilor-tip
(figura 2.13.).

Fig. 2.11. Indicatorul unui desen tehnic pentru formate A2 şi mai mari.

Fig. 2.12. Indicatorul unui desen tehnic pentru formatele A3 şi A4.

Fig.2.13. Indicatorul proiectelor şi detaliilor-tip folosit în desenul tehnic

Tabelul modificărilor se completează conform indicaţiilor din figura 2.14., cotele din paranteză
referindu-se la formatul mic

18
 Fig. 2.14. Tabelul modificărilor din desenul tehnic.

Tabelul de componenţă este necesar pentru identificarea reperelor componente ale piesei
reprezentate şi se aplică pe toate desenele de ansamblu. Poate fi executat şi separat la nevoie pe
planşe de format A4 şi A3. Se trasează cu linii continue groase (A) şi cu linii continue subţiri
(B), forma şi dimensiunile fiind cele din figura 2.15.

Fig. 2.15. Tabelul de componenţă.

Tabelul de componenţă se aşează deasupra indicatorului şi alipit în dreapta chenarului.

Dacă tabelul de componenţă trebuie întrerupt, din cauza reprezentării piesei desenate sau dacă
depăşeşte latura de sus a chenarului, atunci se poate aşeza în stânga indicatorului cu latura
terminală pe latura de jos a chenarului desenului şi cu latura din dreapta alături de latura din
stânga a indicatorului, la o distanţă de 10 mm, fără a mai fi nevoie să se repete titlurile respective
ale tabelului de componenţă, conform figurii 2.16.

Fig. 2.16. Aşezarea tabelului de componenţă:

a - indicatorul desenului; b - tabelul de componenţă.

Completarea căsuţelor tabelului de componenţă se face conform tabelului 2.7.

Tabelul 2.7.Completarea tabelului de componenţă
Căsuţa Elemente care se înscriu
1 Numărul de poziţie a fiecărui element component poziţionat pe desen înscris în ordine
numerică crescătoare, începând cu numărul 1, sau în ordinea corespunzătoare
necesităţilor când drept număr de poziţie se utilizează codul elementului sau o grupă
de cifre a acestuia

19
2 Denumirea elementului component respectiv. În cazul elementelor componente
standardizate, în această căsuţă se admite să se înscrie şi numărul standardului sau
normei tehnice corespunzătoare (titlul căsuţei devenind Denumire şi nr. STAS), dacă
în scopul prelucrării automatizate sau mecanizate a datelor, în căsuţa (3) se înscrie
codul elementului component respectiv
3 Numărul desenului în care elementul component este reprezentat de sine stătător.
Pentru elemente componente standardizate după caz, se înscriu numărul standardului
sau al normei tehnice corespunzătoare, sau codul elementului component respectiv
4 Numărul de bucăţi din elementul component respectiv, necesar pentru produsul
reprezentat în desen.
5 Marca (sau denumirea) şi codul materialului din care este executat elementul
component respectiv, precum şi numărul standardului sau normei tehnice referitoare
la material
6 Date suplimentare care se consideră necesar să fie indicate, ca: numărul modelului de
turnătorie, al matriţei sau al unor scule sau dispozitive speciale, caracteristici
dimensionale, întreprinderea de unde se procură etc.
7 Masa netă a unei bucăţi din elementul component respectiv

Alinierea la sistemul internaţional, ISO, permite fiecărui utilizator să-şi creeze un

indicator propriu, fiind recomandate rubricile componente şi limitată dimensiunea orizontală la
maxim 190 mm.
În figura 2.17. sunt prezentate două modele de indicator şi un model de tabel de
componenţă adaptate condiţiilor şcolare în învăţământul superior.

20
Fig. 2.17. Indicatoare şi tabele de componenţă

CURS 3

3.PLIEREA FORMATELOR DESENELOR TEHNICE

Desenele tehnice trebuie păstrate în plicuri sau îndosariate. În vederea păstrării, ele
trebuie împăturite. Regulile după care se face împăturirea copiilor desenelor tehnice, executate
pe formate standardizate, sunt prevăzute în SR 74-1994, care înlocuieşte STAS 74-86, elaborat
iniţial în 1949 şi revizuit în 1962 şi 1975. Faţă de ediţia anterioară au fost efectuate următoarele
modificări principale:
- eliminarea metodei de împăturire la dimensiuni a copiilor desenelor, deoarece această
metodă este greu de aplicat, necesitând repere de împăturire;
- restrângerea aplicării metodei de împăturire a copiilor desenelor în scopul perforării
numai pentru formatele A3 şi A4, deoarece în cazul formatelor mai mari (A0, Al, A2), plierea şi
deplierea repetată pot produce deteriorarea desenelor.
Împăturirea se face în aşa fel încât să se ajungă în final la formatul A4 (210 x 297), considerat
modul de pliaj, iar pe latura de jos a desenului împăturit, trebuie să apară indicatorul în
întregime, în poziţia normală de citire a desenului. În cazul împăturirii în scopul perforării, fâşia
de îndosariere trebuie să rămână complet neacoperită pe toată lungimea sa.
Desenele se împăturesc executând mai întâi plierea după linii perpendiculare pe baza
formatului şi apoi, dacă mai este cazul, plierea după linii paralele cu aceasta.
Copiile desenelor se împăturesc după una din următoarele metode: - împăturirea modulară;

21
 - împăturirea în scopul aplicării unei benzi adezive perforate; - împăturirea în scopul
perforării.
Prima metodă este aplicată desenelor care urmează a fi păstrate în mape sau plicuri, iar
celelalte două metode sunt aplicabile copiilor desenelor care urmează a fi îndosariate.
Pentru evitarea deteriorării desenelor, prin plieri şi deplieri repetate, se recomandă ca
numai copiile desenelor executate pe formate A3 şi A4 să fie perforate direct şi prin urmare
ultima metodă este aplicabilă numai pentru formatele A3.
Regulile de împăturire pentru formatele normale se aplică prin similitudine şi formatele
alungite speciale şi excepţionale.
În figurile 3.1., 3.2., 3.3. sunt reprezentate posibilităţile de împăturire pentru copiile
desenelor tehnice executate pe formate A2 şi A3 după cele trei metode. Liniile de pliere sunt
marcate prin numere de ordine, în succesiunea operaţiilor de împăturire.

Format Schema de împăturire Împăturire

Longitudinală Transversală
A2(
420
x59
4)

A3(
297
x42
0)

22
Fig. 3.1.Plierea în scopul aplicării unei benzi adezive perforate a formatelor A3 şi A2.

Format Schema de împăturire Împăturire

Longitudinală Transversală
A3(
297
x42
0)

Fig. 3.2. Plierea în scopul perforării a formatului A3.

3.1SCĂRI NUMERICE

Scările numerice (SR EN ISO 5455: 1997) utilizate în desenul tehnic se exprimă sub forma unui
raport între dimensiunea liniară a reprezentării unui element pe desenul original și dimensiunea
liniară realăa elementului unui obiect n:1 în cazul scărilor de mărire, 1:n în cazul scărilor de
micșorare și 1:1 în cazul scărilor de mărime naturală. Mărimea scărilor se alege din șirul de valori
stabilite prin standard.
Reprezentarea obiectelor în desenele tehnice se face de preferinţă în mărime naturală sau altfel
spus la scara 1:1 ceea ce înseamnă că o dimensiune de un milimetru din planșa de desen
reprezintă tot un milimetru în realitate. Scara naturală de reprezentare a obiectelor pe desene are
avantajul că oferă o imagine mai clară asupra gabaritului real al obiectului atunci când încercăm
să deducem forma și mărimea lui prin citirea reprezentării lui în desen. De foarte multe ori însă
reprezentarea obiectelor în mărime naturală nu este practică sau uneori chiar imposibilă. Astfel,
un obiect de mici dimensiuni va putea fi foarte greu de reprezentat în desen și mai ales foarte
greu de citit. Ca atare un obiect mic va trebui reprezentat la o scară mai mare, de pildă la scara

23
2:1 ceea ce înseamnă că 2 milimetri de pe desen reprezintă în realitate doar 1 milimetru, cu alte
cuvinte, pe desen am mărit de 2 ori dimensiunile reale ale obiectului. În acest mod desenul fiind
mărit va putea fi mai ușor de citit de către utilizatori. Valorile pentru scara unui desen
recomandate de standard sunt cele din tabelul urmator :

Tabel 3.1
Mărime reală scara 1:1
Reducere scările 1:2 1:5 1:10
1:20 1:50 1:100
1:200 1:500 1:1000
Mărire scările 2:1 5:1 10:1
20:1 50:1 100:1

Scara numerică se scrie, de obicei, sub cadrul de jos al planului, la mijloc. Formula scării
numerice este:
𝒅 𝟏
Formula 𝑫 = 𝑵

Cu cât numitorul este mai mic cu atât fracţia este mai mare, iar scara se măreşte (tabelul 3.2.).
Astfel scara 1 : 500 este mai mare decât scara 1:10000.

Tabel 3.2.Valori la scară

Scara N 1:N Valoarea suprafeţei de teren de pe plan
Mare Mic Mare Mică
Mică Mare Mic Mare

Ţinând cont de formula scării numerice, cunoscând două valori se poate determina a treia.
În tabelul 3.3.sunt prezentate câteva exemple de folosire a scării numerice.

Tabel 3.3.Scari numerice

Scara Distanţa măsurată Scara Distanţa măsurată
Teren Plan(cm) Plan (cm) Teren (m)
(m)
1:200 50,0 25 1:200 3,00 6
1:500 75,6 15,3 1:500 1,50 7,5
1:1000 200 20 1:1000 7,00 70
1:2000 42 2,10 1:2000 8,60 172
1:5000 65,0 1,30 1:5000 15,6 780
1:10000 2500 25 1:10000 10,0 1000

24
 Scara grafică este reprezentarea grafică a scării numerice şi se construieşte odată cu
planul sau harta, deformându-se împreună cu aceasta ceea ce reprezintă un avantaj.
Scara directă apare pe planuri sub forma 1cm = 30m sau 1mm = 3m, etc.
În topografie pentru planurile folosite în construcţii se foloseşte scara numerică.
Pentru hărţi, scările sunt cuprinse între 1:20.000 şi mai mici, iar pentru planuri între
1:10.000 şi mai mari.

Exemple
Clasificarea planurilor
Tipul planurilor Scara de reprezentare
Topografice 1:10000 - 1:5000
De situaţie 1:2500 - 1:2000 1:2000

Tehnice 1:500 - 1:1000 1:1000

De detaliu 1:100 - 1:50 1:50

3.2. SCRIEREA STANDARDIZATĂ UTILIZATĂ ÎN DESENUL TEHNIC

Desenul tehnic este însoţit de cote şi explicaţii în legătură cu execuţia piesei desenate.
Pentru aceasta s-a prevăzut scrisul standardizat. Standardul SR ISO 3098-0:2002 stabileşte
dimensiunile caracterelor curente ale alfabetului latin, utilizate pentru scrierea cu şablonul sau cu
mâna liberă pe desenele tehnice şi pe documentele asociate, precum şi regulile, tipurile şi
modurile de scriere.
Se utilizează două tipuri de scriere:
Scriere A (scriere îngustă) recomandată pentru scrierea desenelor destinate a fi
microfilmate:

25
Scriere B (scriere normală) recomandată pentru a fi utilizată în mod curent:

Atât scrierea tip A, cât şi scrierea tip B, poate fi dreaptă şi înclinată. Scrierea dreaptă se
execută cu caracterele grafice perpendiculare pe linia de bază a rândului, iar scrierea înclinată se
execută la 15° spre dreapta, respectiv o înclinare de 75o.
Pe toate desenele tehnice ale unei documentaţii, se foloseşte un singur tip de scriere
(scriere A sau scriere B, dreaptă sau înclinată).
Dimensiunea caracteristică a scrierii o reprezintă înălţimea literelor majuscule şi a
cifrelor, care se notează cu h. Celelalte valori pentru elementele caracteristice scrierii sunt alese
în funcţie de valoarea înălţimii h.
Elementele dimensionale ale celor două tipuri de scriere, în funcţie de dimensiunea
nominală a scrierii h, sunt indicate în tabelul 3.4.

Tabel 3.4.Elementele dimensionale ale tipuri de scriere

Caracteristica Dimensiuni [mm] Scriere
1 Înălţimea majusculelor 2,5 3,5 5 7 10 14 20 Scriere A
2 înălţimea literelor mici - 2,5 3,5 5 7 10 14 Scriere A
- 2,5 3,5 5 7 10 14 Scriere B
3 Distanţa dintre caractere 0,35 0,5 0,7 1 1,4 2 2,8 Scriere A
0,5 0,7 1 1,4 2 2,8 4 Scriere B
4 Distanţa minimă dintre liniile de bază 3,5 5 7 10 14 20 28 Scriere A
(dintre rânduri)

3,5 5 7 10 14 20 28 Scriere B

5 Distanţa minimă dintre cuvinte 1,05 1,5 2,1 3 4,2 6 8,4 Scriere A
1,5 2,1 3 4,2 6 8,4 12 Scriere B
6 Grosimea liniei 0,18 0,25 0,35 0,5 0,7 1 1,4 Scriere A
0,25 0,35 0,5 0,7 1 1,4 2 Scriere B

26
Distanţa a dintre două caractere poate fi redusă la jumătate pentru a îmbunătăţi efectul vizual, de
exemplu: LA, TV; în acest caz ea corespunde grosimii liniei d.
Citirea tabelului
Pentru scriere B, cu dimensiunea nominală 10 mm (h =10), se citesc valorile celorlalte
caracteristici la intersecţia rândurilor respective cu coloana corespunzătoare lui h =10.
Astfel avem:
c înălţimea literelor mici = 7 mm;
a distanţa dintre caractere = 2 mm;
b distanţa dintre rânduri =14 mm;
e distanţa dintre cuvinte = 6 mm;
d grosimea liniei = 1 mm.

Grosimea liniei folosite pentru literele majuscule şi mici trebuie să fie aceeaşi Scrierea cu
dimensiunea de 2,5 mm este numai cu majuscule.
Nu alegeţi scriere cu înălţimea mai mică de:
-3,5 mm pentru formate AO şi A1;
-2,5 mm pentru formate A2.A3 şi A4.

Tabelul 3.5. valorile pentru grosimea liniei de scriere.

Dimensiunea nominală a scrierii [mm] 2,5 3,5 5 7 10 14 20
Grosimea liniei de A1/14h (îngustă) 0,18 0,25 0,35 0,5 0,7 1,0 1,4
scriere [mm] B1/10h (normală) 0,25 0,35 0,5 0,7 1,0 1,4 2,0

Tabelul3.6.Elementele caracteristice pentru scrierea normală (tip B)şi scrierea îngus (tip
A).
Scriere tip Scriere tip
Elemente caracteristice
B (normală) A (îngustă)
Grosimea liniilor de scriere 1/10 /h 1/14h
Înălţimea literelor mari şi cifrelor 10/10 /h 14/14h
Înălţimea literelor mici 7/10 /h 10/14h
Distanţa între două litere alăturate ale unui cuvânt, între două cifre 2/10/h 2/14h
ale unui număr sau între o cifră şi o literă alăturate ale unui simbol
Distanta între două cuvinte sau numere alăturate 6/10h 6/14h
Distanţa minimă între două rânduri (între liniile de bază) 14/10h 20/14h
Distanţa minimă între două rânduri (între liniile de bază) 14/10h 20/14h
Distanţa între linia de bază pentru indici faţă de linia de bază a 2/10h 3/14h
rândului
Distanţa între linia de bază pentru exponenţi faţă de linia de bază a 6/10h 8/14h
rândului
În desenul tehnic se utilizează grosimea liniei de scriere egală aproximativ cu 1/10 h pentru
scrierea normală (înclinată sau dreaptă).

27
 Exemplu

Tabelul 3.7.Dimensiunile literelor şi cifrelor.

Elemente caracteristice Scrierea de

tipul B
Înălţimea literelor mari şi a cifrelor............................................................. 10/10 h
Înălţimea literelor mici fără depăşire........................................................... 7/10 h
Înălţimea literelor mici cu depăşire............................................................. 10/10 h
Grosimea de trasare.................................................................................... 1/10 h
Lăţimea literelor mari (cu excepţia lui C, E, F, I, J, L, M, W)..................... 6/10 h
Lăţimea literei A........................................................................................ 7/10 h
Lăţimea literelor C, E şi F........................................................................... 5/10 h
Lăţimea literei I.......................................................................................... 1/10 h
Lăţimea literelor J şi L................................................................................ 7/10 h
Lăţimea literei M ....................................................................................... 7/10 h
Lăţimea literei W....................................................................................... 9/10 h
Lăţimea literelor mici(cu excepţia lui c, f, i, j, 1, m, r, t şi w).................. 5/10 h
Lăţimea literei c......................................................................................... 4/10 h
Lăţimea literelor f şi t................................................................................. 4/10 h
Lăţimea literei i.......................................................................................... 1/10h
Lăţimea literelor j şi 1 ................................................................................. 3/10 h
Lăţimea literei m........................................................................................ 9/10h
Lăţimea literei r ......................................................................................... 4/10 h
Lăţimea literei w........................................................................................ 9/10h

Distanţa dintre două litere ale unui cuvânt, dintre două cifre ale unui număr sau 2/10 h
dintre o cifră şi o literă alăturată ale unui simbol……………………………

Distanţa minimă dintre două rânduri (dintre liniile de 14/10 h

bază)………………………………………………...

Exemplu

28
29