DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL

SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

PROGRAM DE CALIFICARE PROFESIONALĂ

în ocupaţia
REVIZOR TEHNIC de VAGOANE
SUPORT DE CURS-

1
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

MODULUL 3
DESEN TEHNIC INDUSTRIAL
(12 ore)

2
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

DESEN TEHNIC INDUSTRIAL

Obiective :
➢ Să cunoască desenul tehnic industrial şi noţiunile introductive ale acestuia
➢ Să cunoască modul de executare a unei schiţe
➢ Să cunoască modul de cotare în desenul industrial
➢ Să cunoască modul de executare a desenului la scară

3.1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

3.1.1. Formate, linii, indicator
DESENUL TEHNIC este activitatea de reprezentare pe un unic plan, după anumite norme şi convenţii a obiectelor din spaţiul
tridimensional, utilizând tehnicile şi metodele geometriei descriptive.
Desenul tehnic constituie singurul mijloc de reprezentare a unei concepţii sau a unei idei tehnice. În acelaşi timp, el este principalul mijloc
de legătură dintre conceperea și realizarea practică a lucrărilor inginereşti.
Principalele condiţii de calitate, pe care trebuie să le îndeplinească un desen tehnic, sunt următoarele:
- să fie complet, simplu şi clar, pentru a fi uşor inteles, fără a crea confuzii;
- să fie ales corect formatul planşei iar desenul să fie corect încadrat în planşă;
- să cuprindă toate indicaţiile necesare executării obiectivului reprezentat;
- să poată fi realizat într-un timp cât mai scurt și cu cheltuieli cât mai mici.
Au existat tentative de a determina normele internaţionale pentru dimensiunea hârtiei şi în secolul XVIII, de către George Lichtenberg,
apoi în secolul XIX, când Wilhelm Ostwald a exprimat termenul de "format internaţional". Însă standardele folosite azi în aproape întreaga
lume, au fost stabilite de inginerul german Dr. Walter Porstmann, care a sugerat ca formatul hârtiei să se bazeze pe raportul dintre
lungime şi lăţime radical din 2, acestea urmând a fi rotunjite către cel mai apropiat număr întreg. Astfel, dimensiunea formatului A0 a fost
fixată la un metru pătrat, iar celelalte mărimi au fost definite ca fiind aproximativ jumătate din suprafaţa anterioară
Acest standard a fost preluat şi condus de Comitetul pentru standardizare al Industriei Germane (DIN) şi publicat în august 1922 ca DIN
476. În timp, tot mai multe ţări au adoptat sistemul propus de Porstmann, printre care şi România, în anul 1949.
Astfel că, în anul 1926, în Statele Unite ale Americii, a fost fondată Federaţia Internaţională a Asociaţiilor Naţionale de Standardizare (ISA)
cu 14 ţări membre, care s-a axat în special, pe definirea standardelor internaţionale în domeniul ingineriei mecanice. Ultima conferinţă ISA
a avut loc în 1939, Federaţia fiind abandonată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar în 1946, ISA a fost reorganizată sub numele
de ISO – Organizaţia Internaţională pentru Standardizare ("isos" în limba greacă înseamnă "egal"), acest nume eliminând confuziile ce
puteau interveni la traducerea numelui organizaţiei.
În 1961, ISO a publicat o recomandarea pentru folosirea standardului ISO/R 216 numai pentru formatele de hârtie A.
Până la sfârşitul anilor ’70 a fost implementat Sistemul internaţional standard ISO 216 (numit în Europa şi EN 20216), care are în
componenţă toate seriile de formate A, B, C, cu menţiunea că au mai fost adăugate extensiile germane (2A0, 4A0), suedeze (seriile D, E,
F, G) şi japoneze (JIS), şi formatele nord-americane (ANSI, Arhitectural etc).
3.1.2. CLASIFICAREA DESENELOR TEHNICE
Clasificarea desenelor tehnice este stabilită prin STAS 415-73, care definește și terminologia obligatorie pentru denumirea unor
categori de desene utilizate în diferite domenii de activitate.
Analizând acestă clasificare în baza câtorva din criteriile adoptate de STAS 415-73, se va putea stabili un limbaj comun pentru acei
care în activitatea lor folosesc desenul tehnic .
Criteriul apartenenței la domeniu diferențiază desenele în :
desen industrial, care se referă la reprezentarea obiectelor și concepțiilor tehnice privind structura, construcția, funcționarea și realizarea
obiectelor din domeniul construcțiilor de mașini, construcțiilor navale, aerospațiale, construcțiilor metalice. ;
desen de construcții, care se referă la reprezentarea construcțiilor de clădiri, a lucrărilor de artă, a căilor de comunicații, a construcțiilor
hidroenergetice etc. ;
desene de arhitectură, care se referă la concepția funcțională și estetică a construcțiilor, la evidențierea elementelor decorative și de
finisare ș.a.m.d. ;
desen de instalații, care se referă la reprezentarea ansamblurilor sau elementelor de instalații aferente unităților industriale,
agregatelor,construcțiilor etc.
desen cartografic (topografic, geodezic etc), care se referă la reprezentarea regiunilor geografice sau a suprafeţelor de teren cu forme
de relief, elemente fizice naturale, construcții și amenajări existente etc. ;
desen de sistematizare (urbanistic), care se referă la reprezentarea concepțiilor de ansamblu și de detaliu în vederea amenajării
teritoriilor, centrelor populate, unităților industriale și agricole etc.
Adoptând criteriul modul de reprezentare , rezultă urmă toarele categorii de desene :
desenul în proiecție ortogonală – desenul în care elementele și dimensiunile obiectului rezultă din una sau mai multe reprezentări
obținute prin proiecții perpendiculare pe planele de proiecție ;
desenul în perspectivă - desenul în care elementele și dimensiunile obiectului rezultă dintr-o singură reprezentare ce redă imaginea
spațială a obiectului respectiv, obținută prin proiecția în perspectivă sau axonometrică a acestuia pe planul de proiecție.
După modul de întocmire, există :
schița, care este un desen întocmit, în general, cu mâna liberă, respectând proporțiile dimensiunilor obiectului și reprezentării în limitele
aproximației vizuale ;
desen la scară, este desenul care se în tocmește cu ajutorul instrumentelor de desen, păstrând un raport constant, din șirul rapoartelor
standardizate, între dimensiunile obiectului și cele corespunzătoare ale reprezentări lui.
După gradul de detaliere a reprezentării, se deosebesc :
desen de ansamblu, care are ca scop precizarea pozițiilor relative ale tuturor reperelor componente, reprezentarea structurii și
funcționalității ansamblului;
desen de piesă sau element, care are ca scop reprezentarea tuturor detaliilor geometrice ale piesei sau elementului în vederea
determinării lui complete ;
desen de detaliu, care are ca scop reprezentarea intr-o asemenea proporție care să permită determinarea mai clară a unui părți dintr-un
desen, în vederea precizării unor date suplimentare ce nu au putut fi cuprinse în desenul obiectului al cărui detaliu este.
Clasificarea desenelor tehnice după destinație cuprinde :

3
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

desen de studiu, întocmit de obicei la scară care servește ca bază pentru elaborarea desenului definitiv ;
desen de execuție, care este un desen definitiv, întocmit la scară, ce servește la execuția obiectului reprezentat, cuprinzând toate datele
necesare în acest scop ;
desen de montaj, care este desenul întocmit în scopul precizării modului de asamblare sau amplasare a părților componente ale
obiectului reprezentat ;
desen de operație, care conține datele necesare executării unei singure operații tehnologice (turnare, forjare, așchiere etc) ;
desen de gabarit, care conține conturul obiectului și cotele corespunzătoare dimensiunilor maxime ;
schița, este un desen simplificat prin care obiectul este reprezentat cu ajutorul unor simboluri și semne convenționale specifice domenilui
la care se referă ;
desen de releveu, este desenul întocmit după un obiect existent ;
epură, este desenul ce conține rezolvarea grafică a unor probleme (geometrie, rezistență, statică) ;
graficul, adică desenul care conține reprezentarea variației unor mărimi în funcție de alte mărimi.
După valoarea lor ca documente, desenele pot fi :
desene originale, documente de bază ,purtând în original semnăturile legale ;
desene copii, desenele reproduse prin diferite sisteme de multiplicare a desenului original, în scopul folosirii curente în locul acestuia.
Formatul desenului tehnic reprezintă spaţiul de pe suportul utilizat pentru desen, limitat de un contur dreptunghiular cu dimensiunile a
x b.
Formatele din seria A sunt: (în milimetri şi inch)

Standardul roman SR ISO 5457:1994, identic cu standardul internaţional, ISO 5457:1980 precizează că desenul original trebuie executat
pe un suport având cel mai mic format care permite claritatea şi precizia cerută desenului.

Între dimensiunile laturilor formatului seria A exista relatia , unde: a este dimensiunea mica iar b este dimensiunea mare.
a - latura mică a formatului
b - latura mare a formatului

4
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

g - zona neutra dintre chenar şi marginea formatului ( 5 mm )

h - fâşia de îndosariere ( 20 mm )
Chenarul este conturul prin care se delimiteze câmpul desenului de marginile formatului. Chenarul se execută cu linie continuă, de aceiaşi
grosime cu cea mai groasă linie din desenul tehnic, dar nu mai mic de 0,5mm.
Zona neutră este regiunea cuprinsă între marginile formatului şi chenar.
Fâşia de îndosariere este regiunea care permite practicarea perforaţiilor. Ea are o lăţime de 20 mm şi se plasează în stânga indicatorului.
Pentru reprezentare şi cotare, în desenul tehnic industrial, se utilizează diferite tipuri de linii, diversificate funcţie de aspect şi grosime. În
conformitate cu standardele în vigoare, se folosesc 4 (patru) categorii de linii:
- linia continuă
- linia întreruptă
- linia punct
- linia două puncte
Linia subţire trebuie să fie trasată cu o grosime cuprinsă între b/3 şi b/2.
Categoriile de linii, simbolizarea acestora, aspectul şi cazurile de utilizare sunt prezentate în tabelul următor:

*Pe acelaşi desen se utilizează aceeaşi grosime de linie întreruptă.

Pentru trasarea estetică şi corectă, în cazul liniei întrerupte, liniei pinct şi liniei două puncte, lungimea segmentelor şi intervalul dintre ele
trebuie să fie uniformă.
Linia punct şi linia două puncte încep şi se termină cu segmente drepte, iar intersecţia acestora şi schimbarea direcţiei, de asemenea cu
segmenta drepte.
Indicatorul în desenul tehnic industrial servește la identificarea desenului și a obiectului reprezentat și este obligatoriu pentru toate
desenele care servesc la execuția obiectelor reprezentate pe acesta.
Indicatorul se așează în mod obligatoriu în colțul din dreapta, jos, al desenului, cu baza şi latura dreaptă lipite de chenarul desenului.
Forma şi dimensiunile indicatorului sunt reprezentate în imaginea de mai jos.

5
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

În câmpurile indicatorului se notează următoarele date:

(1) – denumirea organizaţiei care a realizat desenul, proiectarea
(2) – scara la care s-a realizat desenul
(3) – data finalizării desenului
(4) – denumirea ansamblului
(5)-(6) – funcţia, numele şi semnătura celor care au contribuit la realizarea desenului
(7) – denumirea materialului din care este executată piesa desenată, inclusiv standardul referitor la material
(8) – masa netă a produsului
(9) – numărul desenului
(10) – numărul planşei, dacă aceasta face parte dintr-o suită de mai multe desene
(11) – numărul desenului înlocuit
(12) – număr de inventar
(13) – eventualele modificări efectuate
(14) – numărul de astfel de modificări
(15) – numărul centralizatorului în care sunt trecute aceste modificări
(16)-(17)-(18) – data efectuării modificării (modificărilir), numele şi semnătura celui care a efectuat aceste modificări
3.2. EXECUTAREA SCHIŢEI ŞI COTAREA ÎN DESENUL TEHNIC INDUSTRIAL
3.2.1 Reprezentarea în vedere
Sistemul tridimensional cunoscut, permite realizarea proiecţiilor unei piese după cele şase direcţii reciproc perpendiculare. Astfel, proiecţia
europeană utilizată înţara noastră consideră obiectul spaţial ca fiind situat între observatorul uman şi planul de proiecţie, spre deosebire
de proiecţia americană care interpune planul de proiecţie între obiectul de proiectat şi observatorul uman.
Dispunerea proiecţiilor pe planul de proiecţie, conform STAS 614-76 rezultă prin desfăşurarea unui cub de proiecţie în interiorul căruia se
află obiectul de reprezentat grafic, care se proiectează pe partea interioară a feţelor acestui cub (fig.6.2.1.).
Proiecţia principală (proiecţia din faţă). – după direcţia principală de proiecţieA - se alege astfel încât să definească cele mai multe
detalii de formăşi/sau poziţia de funcţionare ale piesei sau corpului geometric spaţial. După desfăşurarea cubului de proiecţie, proiecţiile
obţinute pe feţele interioare ale cubului vor fi astfel dispuse (fig.2.4):
- proiecţia principală este proiecţia obţinută după direcţia A,
- proiecţia de jos este proiecţia obţinută după direcţia B, pe un plan de nivel (plan paralel cu planul orizontal de proiecţie)şi este dispusă
deasupra proiecţiei principale,
- proiecţia de sus este proiecţia obţinută după direcţia C, pe cel de-al doilea plan de nivel al cubului de proiecţie (care poate fi considerat
planul orizontal de proiecţie)şi este dispusă sub proiecţia principală,
- proiecţia din dreapta este proiecţia obţinută după direcţia D, pe planul lateral stânga (respectiv dreapta în cazul proiecţiei americane) şi
este dispusă în stânga proiecţiei principale (respectiv în dreapta în cazul proiecţiei americane),
- proiecţia din stânga este proiecţia obţinută după direcţia E, pe planul lateral dreapta (respectiv stânga în cazul proiecţiei americane)şi
este dispusă în dreapta proiecţiei principale (respectiv în stânga în cazul proiecţiei americane),
- proiecţia din spate este proiecţia obţinută după direcţia F, pe un plan de front, situat în faţa pieseişi este dispusă în dreapta proiecţiei din
stânga, sau în stânga proiecţiei din dreapta.

6
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

Exemplu reprezentare piuliţă

Exemplu reprezentare şurub

7
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

3.2.2. Reprezentarea în secţiune

Prin secţiune se înţelege reprezentarea, în proiecţie ortogonală, pe un plan a piesei, după ce aceasta a fost intersectată cu o suprafaţă
fictivă de secţionare şi a fost îndepărtată imaginar porţiunea din piesă cuprinsă între suprafaţa de secţionare şi ochiul observatorului.

Urma suprafeţei de secţionare pe planul de proiecţie se numeşte traseu de secţionare şi se reprezintă cu o linie punct mixtă (linie punct
subţire care are la capete şi în locul în care îşi schimbă direcţia segmente de linie groasă). La extremităţile acesteia se amplasează săgeţi
care sugerează în care d fost dusă secţiunea.
Notarea traseelor de secţionare se face cu litere majuscule din alfabetul latin, având dimensiunea nominală de 1,5...2 ori mai mare decât
cea folosită pentru înscrierea cotelor pe desen. Notarea se poate face şi în locurile de schimbare direcţiei suprafeţei de secţionare.

Secţiuni cu traseu de secţionare frânt:

8
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

Haşuri utilizate în desenul tehnic:

3.2.3 Elementele cotării, executarea cotării

Cotarea desenelor tehnice se efectuează conform reglementărilor prevăzute înstandardul SR ISO 129:1994
(Desene tehnice. Cotare. Principii generale,definiţii, metode de executare şi indicaţii speciale).
Elementele cotării sunt:
- linia de cotă
- extremităţile liniei de cotă şi punctul de origine
- linia de indicaţie
- linia ajutătoare
- cota
Linia de cotă este linia deasupra căreia se înscrie cota şi care determină limitele de măsurare pentru elementul cotat.
Se trasează cu line continuă subţire, paralel cu elementul cotat, la o distanţă de minim 7mm. Distamţa dintre două linii de cotă paralele
este de minim 7mm.
Extremităţile liniei de cotă.
Linia de cotă este delimitată de săgeţi (dispuse în interior către exterior sau invers) sau acestea se pot înlocui din lipsă de spaţiu, cu linii
oblice sau puncte.

Punctul de origine este punctul de la care se poate preciza într-un desen tehnic anumite dimensiuni, liniare sau unghiulare

Liniile ajutătoare sunt linii continue subţiri, trasate în prelungirea segmentului cotat şi care delimitează linia de cotă pe care o depăşeşte cu
2-3 mm. Obişnuit liniile ajutătoare sunt perpendiculare pe linia de cotă.
Ca linii ajutătoare pot fi folosite liniile de contur, porţiunile de linie din axele de simetrie.

Linia de indicaţie se trasează cu linie continuă subţire şi serveşte pentru precizarea unei prevederi tehnice, a unei notări convenţionale
sau a unei cote care, din lipsă de spaţiu, nu poate fi înscrisă deasupra unei linii de cotă.
Linia de indicaţie, dacă este nevoie poate avea un braţ frânt.

9
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

Cota se înscrie deasupra liniei de cotă cu 1-2mm, de obicei la mijlocul acesteia. Pentru înscrierea cotelor se folosesc cifre arabe cu
înălţimea minimă de 3,5mm. Pe liniile de cotă verticale, cotele se înscriu astfel încât să poată fi citite cu uşurinţă din colţul dreapta jos a
desenului.
Într-un desen toate cotele se înscriu cu aceeaşi înălţime.

Elementele cotării

10
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

3.2.4 Filete
Filetul reprezintă o nervure elicoidala pe o suprafaţă de rotaţie, cilindrică sau conică. Când se execută pe o suprafată exterioară se
numeste filet exterior, iar când se excută pe o suprafaţă interioară se numeşte filet interior.
După profilul secţiunii nervurii generatoare, se cunosc : filete triunghiulare, filete pătrate, filete rotunde, trapezoidale ăi altele.
3.2.4.1 Reprezentarea filetelor:

Filetul are o mare aplicare în executarea unor elemente de asamblare ( şuruburi, piuliţe, etc.) sau a altor piese din construcţia de maşini,
fiind unul din mijloacele cele mai utilizate pentru realizarea asamblărilor demontabile.
3.2.4.2 Notarea şi cotarea filetelor

11
 DEUTSCHE BAHN CARGO ROMANIA SRL
SUPORT DE CURS
PROGRAMUL DE CALIFICARE REVIZOR TEHNIC VAGOANE

3.3. EXECUTAREA DESENULUI LA SCARĂ

3.3.1. Generalităţi
Utilizarea schiţei pentru desenarea pieselor se face doar în cazuri excepţionale. Pentru fabricarea pieselor se folosesc desene de execuţie
întocmite în original la scară.
Prin definiţie, desenul la scară este un desen definitiv realizat prin intermediul instrumentelor de desen sau a calculatorului, după o schiţă
întocmită anterior şi ţinând cont de o anumită scară de reprezentare standardizată.
3.3.2. Scări numerice
Prin scara unui desen se înţelege raportul dintre dimensiunile liniare măsurate pe desen şi dimensiunile reale ale obiectului reprezentat.
Ele sunt reglementate prin standardul SR EN ISO 5455:1997.
Scările de reprezentare se aleg conform tabelului următor:

În afara acestor scări se mai admite folosirea următoarelor scări cu destinaţie specială:
1: 2,5 – când este necesară folosirea completă a câmpului desenului
1: 15 – pentru desen de construcţii metalice sau navale
1: 250, 1: 2 500 şi 1: 25 000 pentru planurile de hărţi
Scara de reprezentare se va alege astfel încât să se obţină o reprezentare cât mai clară a obiectivului reprezentat.
3.3.3. Fazele executării desenului la scară
Desenul la scară se întocmeşte, ca şi schiţă, într-o anumită ordine, şi anume:
- alegerea scării desenului
- stabilirea formatului de desen
- executarea grafică propriu-zisă a desenului la scară
Alegerea scării desenului
Scara de reprezentare se alege având în vedere:
- prevederile SR EN ISO 5455:1997
- desenul care se va realiza să fie cât mai clar
- reprezentarea grafică să poată fi efectuată într-un timp minim şi cu economie maximă
Stabilirea formatului desenului
Formatul de desen este determinat de:
- scara aleasă pentru reprezentare
- numărul de proiecţii
- dimensiunile maxime (de gabarit) ale piesei
- spaţiile ocupate de cote
- spaţiile libere
Dimensiunile formatului necesar se stabilesc pornind de la dimensiunile dreptunghiurilor minime de încadrare, dimensiuni care se
determină pe cotele înscrise pe schiţa piesei
De asemenea, se au în vedere spaţiul necesar pentru cotare între dreptunghiurile minime de încadrare şi un spaţiu liber destinat încadrării
raţionale a desenului în câmpul formatului de desen.
Etapa execuţiei grafice a desenului la scară
Această etapă respectă aceeaşi succesiune de faze ca şi la realizarea schiţei şi anume:
- trasarea cu linie continuă subţire a dreptunghiurilor minime de încadrare în care se vor desena proiecţiile stabilite pentru reprezentare
- trasarea axelor de simetrie
- desenarea contururilor exterioare şi interioare cu linie continuă subţire la început în proiecţia (vedere) principală, apoi în celelalte
proiecţii. La proiecţiile în care se efectueaza şi secţiuni, se desenează la început contururile şi apoi cele interioare rezultate prin
secţionare. Se trasează muchiile fictive dacă este cazul)
- trasarea liniilor de cotă şi înscrierea cotelor
- verificarea desenului realizat faţă de schiţa modelului; se şterg porţiunile nefolosite din dreptunghiurile minime de încadrare
- îngroşarea contururilor care se recomandă să înceapă cu liniile curbe şi razele de racordare
- haşurarea secţiunilor
- notarea stării suprafeţelor
- înscrierea tuturor datelor necesare în indicator
- verificarea desenului şi efectuarea corecturilor şi completărilor necesare
VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR
Cate categorii de linii se utilizează in desenul tehnic industrial?
Cum se alege prioecţia principală?
Unde se plasează pe desen, proiecţia de sus?
Unde se plasează pe desen proiecţia din stânga?
Ce se înţelege prin secţiune?
Cum se haşurează o secţiune într-o piesă de metal?
Cum se haşurează o secţiune într-o piesă din material nemetalic ?
Ce este linia de cota?
Care sunt fazele executării unui desen la scară?
Cum se reprezintă un traseu de secţionare?

12