Sunteți pe pagina 1din 6

Curs 1

Desenul tehnic este o reprezentare grafică a unui obiect, realizată pe baza unor reguli şi convenţii
stabilite în acest scop.
Scopul desenului tehnic este acela de a reprezenta obiecte din spaţiul tridimensional pe o foaie de
hârtie, astfel încât reprezentarea obţinută să descrie complet, ca formă şi dimensiuni, obiectul însuşi.
Desenul tehnic are ca obiectiv comunicarea universală a unei concepţii sau idei tehnice, ce se
supune unor reguli şi norme stabilite prin transpunerea proiectelor şi calculelor sub formă de
reprezentări grafice ce răspund unei cerinţe.

Clasificarea desenelor tehnice


1. După domeniul la care se referă, desenele tehnice pot fi:
desen industrial,
desen de construcţii, se referă la construcţiile de clădiri;
desen de arhitectură, se referă la concepţia structurală şi estetică a clădirilor, la evidenţierea
elementelor decorative ale lor;
desen cartografic, se referă la reprezentarea zonelor geografice şi a suprafeţelor de teren cu formele
lor de relief,
desen de instalaţii, se referă la reprezentarea ansamblurilor de instalaţii aferente unităţilor
industriale, agregatelor, construcţiilor,
desen de sistematizare sau urbanistic,

2. După modul de reprezentare, desenele tehnice pot fi:


a. desen în proiecţie ortogonală,
b) desen în perspectivă, în

3. După modul de întocmire,


a) desen de schiţă,
b) desen la scară,

Formatele desenelor tehnice


A0 (1189x841) (841x1189)
A1 (594x841)
A2 (594x420)
A3 (297x420)
A4 (210x297)
A5 (210x148)

Orientarea formatelor desenelor tehnice


A - orientarea în lungime (orientare orizontală);
B - orientarea în lăţime (orientare verticală)

Primul element care se traseaza pe un format ?


este chenarul

Linii utilizate în desenul tehnic:


Linie continuă groasă
Linie continuă subţire
Linie întreruptă mijlocie
Linie punct groasă
Linie punct subţire
Linie punct subţire cu margini îngroşate

Scrierea în desenul tehnic


scrierea dreaptă,
scrierea înclinată, 75 grade

Chenarul este conturul prin care se delimitează câmpul desenului de marginile formatului.

Indicatorul este partea desenului tehnic destinat identificării, exploatării şi înţelegerii acestuia.

Tabelul de componenţă furnizează cu precizie lista elementelor componente ale produsului


reprezentat pe un desen de ansamblu.

Scări de reprezentare în desenul tehnic:


sunt 3 tipuri de scari :
de marime n:1, 2:1 , 5:1, 10:1, 20:1
scara de marime naturala: 1:1
scari de micsorare: 1:n, 1:2, 1:5, 1:10, 1:20

Curs 2

MODUL DE REPREZENTARE AL PIESELOR:


in secțiune
in vedre
in secțiune si vedere

Proiecţie ortogonală este o metodă de proiecţie în care direcţia de proiecţie este perpendiculară
pe planul de proiecţie.

Dispunerea proiecţiilor
metoda europeană
metoda americană
Secţiunea se defineşte ca o reprezentare, în proiecţie ortogonală, pe un plan a piesei, după ce
aceasta a fost intersectată cu o suprafaţă fictivă de secţionare şi a fost îndepărtată imaginar
porţiunea din piesă aflată între suprafaţa de secţionare şi ochiul privitorului.
Clasificarea secţiunilor:

Ruptura este reprezentarea convenţională, în proiecţie ortogonală pe un plan, a unei piese din
care se îndepărtează o porţiune pentru a pune în evidenţă suprafeţe şi dimensiuni ascunse.

Curs 3
Tipuri de aplicati in autodesk:
IPT :schite de baza , esene in 3 D
IAM: asamblari

Pasi pe care ii parcurgem pentru a deschide o noua aplicatie sunt:


-se execută click pe butoanele corespunzătoare tipului de aplicaţie dorit: Part, Assembly,
Drawing sau Presentation;
-se apelează comanda New
- După selectarea tipului de aplicaţie dorit, de exemplu Standard (mm).ipt - (3), se execută
click pe butonul Create
- se va deschide o fereastră de start a aplicaţiei – se va alege planul XY
- se execută click pe butonul Start 2D Sketch din panglica Sketch
Proiectele sunt sisteme de organizare şi accesare a fişierelor care sunt asociate cu anumite
activități de proiectare. Autodesk Inventor generează automat trei tipuri de proiecte:
- proiecte Default
- proiecte Sample
- proiecte Tutorial

Panoul Model – se află in partea stanga, si contine istoricul lucrarii, plane de lucru

Zona grafică - Este rezervată desenării propriu-zise. Ea poate fi divizată în mai multe ferestre,
care pot fi create prin opţiunea New Window, preluată din bara Window a meniului principal.

Pe bara de stare sunt afişate informaţii care asistă utilizatorul în timpul execuţiei comenzilor,

Curs 4

Schiţa reprezintă un ansamblu de elemente geometrice, format din linii de contur şi axe,
necesare generării tridimensionale (3D) a unei entităţi.

Pe baza schiţei se pot realiza următoarele modelări:


- extrudare
- rotire după o axă,
- deplasare elicoidală a schiţei,

Modificarea unei schiţe, prin opţiunea Edit Sketch.

Stiluri de schiţare:
- stilul Normal
- stilul Construction
- stilul Centerline

Comanda miror oglindeşte elementele selectate în raport cu o axă, concomitent cu


aplicarea unei constrângeri de simetrie;

Dimensiunea - produce aplicarea automată a tuturor cotelor şi constrângerilor ce


definesc schita
Dimensiunea de referinta- reflecta marimea elementului dimensionat chiar si in cazul
modificarii geometriei in cazul acestuia.
Tipuri de constrângeri:
Perpendicular, tangent , Paralel, coliniar , orizontal , fix, vertical, simetric,

Curs 5
Etapele de schitare in 3D sunt :

Instrumente de modelare in 3D
-Extrudare
-Revolve

Comanda Revolve, din Autodesk Inventor, generează entităţi solide prin rotaţia unor
schiţe (contururi închise) în jurul unor axe de rotaţie sau a unor muchii.

Extrude – operaţia de deplasare a unei schiţe de bază pe o direcţie perpendiculară pe


planul în care a fost generată, în sensul pozitiv sau negativ al axei, generând o entitate 3D
de bază prin adăugarea sau eliminarea de material la model;
Coil – operaţie de rotire pe o direcţie spiralată a unei schiţe de bază, generând un model
3D spiralat (arc elicoidal);
Fillet – generează racordări sau rotunjiri;
Hole – generarea unei găuri pe baza unui punct sau a altei geometrii;
Shell – îndepărtează material din interiorul unui solid cu stabilirea grosimii pereţilor;
Mirror – realizează oglindirea după un plan a unor entităţi 3D
Trim – realizează îndepărtarea unei suprafeţe selectate;

Curs 6

Metode de realizare a ansamblelor


Standard.iam.
Generarea ansamblelor poate fi realizată prin trei metode:
metoda bottom-up:
metoda top-down:
combinaţia celor două metode.

Care sunt etapele de realizare a unei asamblari?


Realizam componentele, deschidem aplicatia IAM , aducem componentele , apoi aplicam
constrangeri

Poate fi modificata o componenta?


R: Da

Curs 7

Care este tipul de aplicaţie folosit pentru realizarea desenelor de execuţie?


Desenele de execuţie se creează în mediul desen - Drawing Management,

Care sunt principalele comenzi din panoul pentru realizarea desenelor de


execuţie?

Care sunt etapele realizării unui desen de execuţie?


se deschide programul Autodesk Inventor;
-în fereastra de start a aplicaţiei se accesează opţiunea New (1) pentru deschiderea
ferestrei de dialog Create New File unde se găsesc toate şabloanele programului;
-din lista Templates se alege standardul de lucru: Metric
-din secţiunea Drawing - Create a annotated document se execută dublu-click peşablonul
ISO.idw (3) sau un click pe şablon urmat de click pe butonul Create

Care sunt etapele cotării unui desen de execuţie?

Cum se poate salva o planşă ce conţine un desen de execuţie?


-in format idw
-in format dwg
-ca sablon dwg sau idw
-Folosind comanda Export, se poate salva ca imagine bmp, gif , sau pdf

S-ar putea să vă placă și