Metodele geometriei descriptive

Cap. 5. METODELE GEOMETRIEI DESCRIPTIVE

Prin metodele geometriei descriptive se realizează transformarea proiecțiilor unor elemente

geometrice, aflate în poziții oarecare față de planele de proiecție în alte poziții care sunt mai
avantajoase pentru rezolvarea unor probleme specifice geometriei descriptive sau desenului tehnic.
Se știe, de exemplu, că diverse elemente geometrice (segmente de dreaptă, unghiuri oarecare,
suprafețe plane) se proiectează în adevărata mărime dacă sunt conținute într-un plan paralel cu unul
din planele de proiecție.
Rezolvarea grafică a unor probleme metrice (determinarea unor distanțe, unghiuri, arii etc)
impune, deci, utilizarea unor metode pentru transformarea pozițiilor datelor inițiale ale acestor
probleme în poziții particulare față de sistemul de referință. Această transformare se realizează fie
prin modificarea sistemului de referință în raport cu elementul geometric considerat fix, fie prin
modificarea poziției elementului în raport cu sistemul de referință adoptat. Ca urmare, rezultă cele
două metode ale geometriei descriptive:
metoda schimbării planelor de proiecție prin care elementele geometrice, considerate fixe,
sunt aduse în poziții particulare în raport cu noul sistem de referință, obținut în urma
modificării sistemului adoptat inițial;
metoda rotației (cu un caz particular al acesteia, denumit rabatere) prin care elementele
geometriei sunt aduse în poziții particulare în raport cu sistemul de referință, considerat fix,
în urma rotirii acestora în jurul unor axe convenabil alese).

5.1. METODA SCHIMBĂRII PLANELOR DE PROIECȚIE

Prin această metodă se poate schimba fie numai planul vertical de proiecție [V ] , fie numai
planul orizontal de proiecție [H ] , fie - succesiv - ambele plane de proiecție. Planele de proiecție
sunt astfel schimbate încât elementul proiectat să ocupe o poziție particulară, în general paralelă față
de planul de proiecție schimbat.
În mod frecvent, modificarea sistemului de referință se realizează prin schimbarea unuia din
planele de proiecție și menținerea celuilalt.
Astfel, prin schimbarea planului de proiecție [V ] în poziția [V1 ] , sistemul inițial de referință
[V ] - [H ] se transformă în noul sistem de referință [V1 ] - [H ] , iar prin schimbarea planului orizontal
de proiecție [H ] în poziția [H 1 ] , sistemul [V ] - [H ] se transformă în sistemul [V ] - [H 1 ] . În noile
sisteme de referință, planele de proiecție rămân ortogonale, adică [V1 ] ⊥ [H ] și [H 1 ] ⊥ [V ] .

5.1.1. Schimbarea planului vertical de proiecție pentru un punct

Fie un punct A în sistemul de proiecție [V ] - [H ] , cu proiecțiile sale a și a’ (fig. 5.1, a).

29
 Geometrie descriptivă și desen tehnic

Fig. 5.1. Schimbarea de plan vertical de proiecție pentru un punct

Înlocuind planul [V ] cu [V1 ] , diedrul de proiecție devine [V1 ] - [H ] cu [V1 ] ⊥ [H ] , iar punctul
A, rămas imobil în spațiu, are în noul sistem proiecțiile a și a’1.
Se observă că, prin schimbarea planului vertical de proiecție, se modifică proiecția verticală
a’ a punctului, axa de proiecție și depărtarea punctului. Rămân neschimbate proiecția orizontală a și
cota punctului ( Aa = a'1 a x1 ) .
( )
Noua axă de proiecție O1 x1 = [H ] ∩ [V1 ] se notează în așa fel încât un observator situat în
proiecția orizontală a neschimbată, cu fața către noul plan vertical [V1 ] , să poată citi axa O1 x1 în ( )
( )
același sens în care se citea axa Ox (în fig. 5.1. având originea O1 a sistemului în dreapta).
Epura punctului A, raportat la noul sistem de proiecție, se obține prin rabaterea planului [V1 ]
( )
în jurul axei O1 x1 și așezarea acestuia în planul orizontal [H ] (fig. 5.1, b). Rabaterea se efectuează
( )
în așa fel încât proiecțiile a’1 și a ale punctului A să se situeze față de axa O1 x1 într-o poziție
asemănătoare cu aceea pe care o aveau proiecțiile a’ și a față de vechea axă (Ox) (în fig. 5.1 b
aceste proiecții se află de o parte și de cealaltă față de axa de proiecție).
La întocmirea epurei schimbării planului vertical de proiecție pentru un punct se parcurg
( )
următoarele etape: se trasează, într-o poziție convenabilă, noua axă de proiecție O1 x1 se trasează
( )( )
linia de ordine aa x1 ⊥ O1 x1 ; se transpune, pe această linie de ordine, cota (a a' ) = (a a' )
x1 1 1

rămasă nemodificată.

5.1.2. Schimbarea planului vertical de proiecție pentru o dreaptă

Schimbarea planului vertical de proiecție pentru o dreaptă se execută, de regulă, în scopul

transformării acesteia din dreaptă oarecare într-o frontală. În acest caz noul plan vertical oarecare
( )
[V1 ] se așază paralel cu dreapta. În fig. 5.2 a dreapta oarecare D , din sistemul [H ] − [V ], se
( ) (
transformă în dreapta frontală D // [V1 ], în sistemul [H ] − [V1 ]. Noua axă de proiecție O1 x1 devine )
paralelă cu proiecția orizontală d a dreptei, proiecție rămasă nemodificată.
( )
Considerând pe dreapta D două puncte A (a, a’) si B (b, b’) și aplicând schimbarea de plan
vertical pentru fiecare dintre acestea, se obține noua proiecție verticală a'1 b'1 a dreptei, dreaptă care
astfel a devenit frontală (fig. 5.2 b). Pe această proiecție, segmentul AB = a'1 b'1 aparținând dreptei
( )
se proiectează în adevărata mărime. Unghiul α pe care dreapta D îl face cu planul [H ] se

30
 Metodele geometriei descriptive

proiectează în adevărata mărime pe noul plan [V1 ] , ambele laturi ale unghiului fiind paralele cu
acest plan.

Fig. 5.2. Schimbarea de plan vertical de proiecție pentru o dreaptă

5.1.3. Schimbarea planului vertical de proiectie pentru un plan

Schimbarea planului vertical de proiecție pentru un plan se execută, de regulă, pentru

transformarea unui plan oarecare într-un plan de capăt. În fig. 5.3 a se poate observa că așezând
noul plan vertical [V1 ] perpendicular pe planul [P ] acesta devine, în sistemul [H ] − [V ], un plan de
capăt.
( )
În epură (fig. 5.3 b) noua axă de proiecție O1 x1 se trasează perpendicular pe urma
(
orizontală Ph a planului. Intersecția axei O1 x1 ) cu urma Ph determină punctul Px1 , punct care
contribuie la definirea urmei verticale Pv1 . Cel de-al doilea punct necesar trasării urmei verticale
Pv1 se consideră a fi un punct M (m, m’), situat pe vechea urmă verticală Pv a planului. Aplicând
construcția cunoscută de la schimbarea de plan pentru un punct, se determină m’1, cel de-al doilea
punct al urmei verticale Pv1 .
Construcția epurei se simplifică dacă punctul M (m, m’) se consideră a fi punctul comun
( ) (
planelor [P ], [V ] și [V1 ] . Ca urmare, proiecția orizontală a acestui punct va fi m = Ox ∩ O1 x1 )
(vezi fig. 5.3 b).

Fig. 5.3. Schimbarea de plan vertical de proiecție pentru un plan

31
 Geometrie descriptivă și desen tehnic

Unghiul diedru α , pe care planul oarecare [P ] îl face cu planul orizontal de proiecție [H ] ,

se proiectează în adevărata mărime pe noul plan vertical de proiecție [V1 ] (vezi fig. 5.3 b) adică
α = m((Pv1 )(O1 x1 )) .

5.2. METODA ROTAȚIEI

Metoda rotației constă în rotirea unui element geometric în jurul unei axe până când ocupă o
poziție particulară față de planele de proiecție, în general, o poziție paralelă cu unul din aceste
plane. Planele de proiecție [V ] și [H ] rămân fixe iar rotația elementelor geometrice se efectuează în
jurul unor axe perpendiculare pe acestea.
Dacă axa de rotație este o dreaptă verticală, deci perpendiculară pe [H ] , punctele se rotesc
în plane de nivel și rotația se numește rotație de nivel. Dacă axa de rotație este o dreaptă de capăt,
deci perpendiculară pe [V ] , punctele se rotesc în plane frontale și rotația se numește rotație de
front.

5.2.1. Rotația de nivel pentru un punct

În fig. 5.4 este reprezentată, în spațiu (fig. 5.4 a) și în epură (fig. 5.4 b), rotația cu un unghi
( )( )
α a unui punct A (a, a’) în jurul unei axe Z z , z' perpendiculară pe [H ] . Punctul A se rotește în
planul de nivel [N ] în punctul Ω (ω , ω' ) = (Z ) ∩ [N ] care este centrul de rotație. Raza de rotație R
este distanța de la punctul A la axa (Z ) ; R = ΩA .

Fig. 5.4. Rotația de nivel pentru un punct

Deoarece punctul A se rotește într-un plan de nivel, cercul pe care se deplasează acest punct,
cât și unghiul de rotație α se proiectează în adevărata mărime pe planul [H ] ; și
. Proiecția orizontală a ocupă pe cerc, dupa rotație, pozitia a1, iar proiecția verticală a’
se deplasează în planul [V ] , pe urma N v a planului de nivel, în poziția a’1. Punctul A1 (a1, a’1) este
()
rotitul punctului A (a, a’) față de axa verticală Z .

5.2.2. Rotația de nivel pentru o dreaptă

Pentru a roti o dreaptă oarecare în jurul unei axe este necesar să se rotească, cu același unghi
și în același sens, două puncte ale sale, alese arbitar. În fig. 5.5 este reprezentată, în spațiu (fig. 5.5

32
 Metodele geometriei descriptive

( )( )
a) și în epură (fig. 5.5 b), transformarea unei drepte oarecare D d , d' într-o dreaptă frontală, prin
( )( )
rotirea acesteia în jurul unei axe verticale Z z , z' . Pentru simplificarea construcției axa Z s-a ()
( )
considerat concurentă cu dreapta D în punctul B (b, b’), care va fi propriul său rotit, adică B (b,
b’) = B1 (b1, b’1). Punctul A (a, a’) se rotește în jurul axei, în planul de nivel [N ] , până când
depărtarea lui va fi egală cu depărtarea punctului B (b, b’). Raza de rotație este R = ΩA ,
()
Ω = Z ∩ [N ] , iar rotația punctului A se efectuează cu unghiul γ în sensul indicat în fig. 5.5.
( )( )
Dreapta D d1 , d'1 determinată de punctele A1 (a1, a’1) și B (b1, b’1) este o frontală,
( )
segmentul a'1 b'1 reprezentând adevărata mărime a segmentului AB ∈ D , iar α - unghiul real
( )
făcut de dreapta D cu planul [H ] . Din fig. 5.5 se observă că în timpul rotației de nivel a unei
( ) ()
drepte D , concurentă cu axa de rotație Z în punctul B, dreapta generează suprafața laterală a
()
unui con circular drept cu baza în planul [H ] și axa Z . Ca urmare, unghiul α , pe care dreapta îl
face cu planul orizontal de proiecție [H ] , rămâne constant în timpul rotației dreptei D . ( )

Fig. 5.5. Rotația de nivel pentru o dreaptă

5.2.3. Rotația de nivel pentru un plan

( )( )
Un plan oarecare [P ] este rotit în jurul unei axe verticale Z z , z' cu scopul de a-l
transforma într-un plan de capăt (fig. 5.6).
()
Axa Z intersectează planul [P ] în punctul Ω care este centru de rotație: Ω = Z ∩ [P ] . ()
Centrul de rotație al urmei P h este punctul ω = z . Fie ωm perpendiculara comună a axei de
()
rotație Z și a urmei Ph . Se rotește segmentul ωm în jurul lui ω cu un unghi α , pana când acesta
( )
devine paralel cu axa Ox , iar punctul m se deplasează în m1. Tangenta în m1 la cercul cu centrul în
( )
ω și raza ωm , perpendiculară pe axa Ox în Px1 , este noua urmă orizontală a planului rotit Ph1 .
Punctul Px1 aparține și urmei verticale Pv1 . Pentru trasarea urmei verticale a planului Pv trebuie să
( )
cunoaștem încă un punct. Pentru aceasta, se consideră o dreaptă orizontală D ∈ [P ] care trece prin
() ( )
punctul Ω . Efectuând rotația de nivel în jurul axei Z , dreapta D se transformă într-o dreaptă de
( )( )
capăt D1 d1 , d1' , iar urma ei verticală V ' ∈ Pv se deplasează în punctul v'1 = ω' , punct prin care va
trece urma verticală a planului [P1 ] . Deci Pv1 este determinată de punctele Px1 si v’1.
33
 Geometrie descriptivă și desen tehnic

Fig. 5.6. Rotația de nivel pentru un plan

5.3. METODA RABATERII

Rabaterea reprezintă un caz particular al rotației. Prin rabatere se întelege rotirea unui plan
[P], oarecare sau proiectant, în jurul uneia din urmele sale, până cand acesta se suprapune peste
unul din planele de proiecție.
Axa de rabatere (de rotație) este urma planului [P ] pe planul de proiecție pe care se
efectuează rabaterea. Rabaterea unui plan [P ] se poate efectua și pe un plan paralel cu unul din
planele de proiecție. În acest caz axa de rabatere este urma planului [P ] pe planul paralel cu unul
din planele de proiecție, adică dreapta de intersecție dintre planul care se rabate și planul pe care se
efectuează rabaterea. Frecvent utilizată este rabaterea pe unul din planele de proiecție. Spre
deosebire de rotație, unde axele se aleg - în general - perpendicular pe unul din planele de proiecție,
la rabatere axele sunt conținute într-unul din planele de proiecție sau paralele cu unul din aceste
plane. În timpul rabaterii, diversele puncte situate în planul care se rabate descriu arce de cerc
conținute în plane perpendiculare pe axa de rabatere.
Un punct situat pe axa de rabatere este, în acelasi timp, propriul său rabătut. Rabaterea unui
plan [P ] se poate efectua în două sensuri. În epură se preferă acel sens de rabatere care asigură o
claritate corespunzătoare a construcției grafice.
După rabatere, diversele elemente geometrice (segmente de dreaptă, unghiuri, figuri plane),
conținute în planul rabătut, apar în adevărata lor mărime. Pe o figură rabătută, soluțiile problemelor
propuse se pot obține utilizând axiomele și teoremele geometriei plane.

5.3.1. Rabaterea pe planul [H ]

În fig. 5.7 este reprezentată în spațiu (fig. 5.7 a) respectiv în epură (fig. 5.7 b) rabaterea unui
plan oarecare [P ] pe planul orizontal de proiecție.
Rabaterea planului [P ] efectuându-se pe planul [H ] de proiecție, urma orizontală Ph devine
axă de rabatere. Ca urmare, dupa rabatere, urma orizontală Ph rămâne neschimbată. Pentru a
construi planul [Po ] , rabătut al planului [P ], în planul [H ] de proiecție este necesar a fi cunoscut un
al doilea element care contribuie la definirea acestui plan. Fie punctul V (v ,v' ) ∈ Pv acest element. În
timpul rabaterii, punctul V se rotește în planul [Q ]⊥ Pv și descrie un arc de cerc cu raza R = ωV și
centrul ω = Ph ∩ Qh . După rabatere, punctul V ajunge în poziția V0 ∈ [H ] (vezi fig. 5.7 a). Astfel,

34
 Metodele geometriei descriptive

planul [P0 ] , rabătut al planului [P ] în planul [H ] de proiecție, este definit de urma orizontală Ph și
punctul V0. Urma verticală Pv0 a planului rabătut [P0 ] este definită de punctele Px și V0 . Pentru a
construi epura rabaterii planului [P ] este necesar a se cunoaște raza R de rabatere a punctului V.
Raza de rabatere R este ipotenuză în ∆ V' Vω , dreptunghic în V; acest triunghi poartă denumirea de
triunghi de poziție (de rabatere) al punctului V.

Fig. 5.7. Rabaterea unui plan [P ] pe planul orizontal de proiecție

Raza ωv' de rabatere a punctului V, având o poziție oarecare față de planele de proiecție, nu
se proiectează în adevărata mărime pe nici unul din aceste plane. Din acest motiv, pentru a se
construi în epură punctul V0, triunghiul de poziție al punctului V se rotește în jurul catetei ωv până
când se suprapune cu planul [H ] de proiecție. După rotație, ∆ V' Vω devine ∆ V'1 Vω , conținut în
planul [H ] . În epură, ∆ V'1 Vω se construiește știind că Vω ⊂ [H ] ; v'1 v ≡ v' v si .
Arcul de cerc având centrul în ω și raza ωv'1 intersectează în V0 urma orizontală Qh a planului
vertical [Q ] în care se rotește punctul V. Punctele Px și V0 definesc urma verticală Pv0 a planului
[P ], rabătut în planul [H ] .

35