Prin integrare rezultă:

eB
m 0    0   (15.20)
2

unde  este viteza unghiulară pe care o capătă electronul în prezenţa câmpului

magnetic şi care se menţine constantă atât timp cât B este menţinut constant.
Din (15.20) se obţine:

eB
  0 (15.21)
2m 0

ceea ce înseamnă că în prezenţa lui B viteza unghiulară creşte cu o valoare:

eB
L  (15.22)
2m 0
unde L se numeşte pulsaţie Larmor.

Teorema lui Larmor

Atomul - privit ca un mic magnet - efectuează o mişcare de precesie în

jurul direcţiei câmpului magnetic B , astfel ca axa de rotaţie a atomului

păstrează o înclinare  neschimbată faţă de direcţia lui B .
Revenind la efectul Zeeman, frecvenţa precesiei Larmor este:

L eB B
L     BP (15.23)
2 4m 0 h

iar înclinarea  este cuantificată.

Cuantificarea se face prin numărul cuantic magnetic n m: nm = - l, ... , 0, ... , l.
 
Momentul magnetic orbital m l se orientează faţă de B numai sub

anumite unghiuri , pentru care proiecţia sa pe direcţia lui B este:

m l z = nm BP (15.24)

Pentru fiecare înclinare , există o valoare a energiei

magnetice EB. Pentru a ieşi din poziţia de echilibru, trebuie să se consume
energia:
 
EB  m lB  mlB cos 
(15.25)

208
 Aceasta energie suplimentară se adună sau se scade din energia

electronului, în funcţie de orientarea momentului magnetic orbital m l .
Odată cu modificarea energiei, se modifică şi valoarea nivelelor
energetice.
Fie două orientări ale momentului magnetic, pentru care numărul
cuantic magnetic variază cu  nm. În acest caz, energiile corespunzătoare
celor două orientări variază cu:

EB = (nm BP) B = BP B nm (15.26)

Atunci între două orientări consecutive permise (nm = 1) va exista diferenţa
de energie:

EB = BP B (15.27)

După cum se ştie (14.18), în nivelele energetice m şi n, în absenţa

câmpului magnetic, poate exista o tranziţie de frecvenţă:

E  En
 m,n  m
h

În prezenţa câmpului magnetic exterior B , energia nivelelor se
modifică: Em + EmB şi En + EnB; se va emite un interval de frecvenţe:

E m  E mB   E n  E nB   E m  E n E mB  E nB
 m,n     
h h h
E B  BP B n m
  m,n    m,n 
h h
(15.28)

De aici rezultă deplasarea de frecvenţă în funcţie de frecvenţa Larmor:

BP B nm
   L nm (15.29)
h

Atunci:

m,n = Bohr + L n m (15.30)

În cazul efectului Zeeman normal:

209
 n m = 0,  1

Pe direcţia transversală:
 pentru: n m = 0  m,n = Bohr

radiaţia este polarizată liniar, paralel cu B şi corespunde componentei .
 pentru: n m =  1  m,n = Bohr  L
radiaţia este polarizată circular şi corespunde componentelor  .
Efectul Zeeman dovedeşte că într-un câmp magnetic atomul nu poate
lua decât nm = 2l + 1 orientări distincte.
Pe direcţie longitudinală, în absenţa câmpului magnetic extern, se

observă o linie de absorţie. În prezenţa lui B , se observă două linii  ;
deplasarea  fiind dată de relaţia 15.29.

15.4 Studiul atomului în câmp electric. Efectul Stark

Efectul Stark reprezintă scindarea liniilor Balmer ale hidrogenului aflat

în câmp electric în mai multe componente, numărul acestora fiind cu atât mai
mare, cu cât numărul cuantic principal variabil al seriei Balmer este mai mare.
În câmp electric forţa care acţionează asupra electronului este de tipul:

F = m02r + br3 (15.31)

iar descompunerea liniilor spectrale este proporţională cu intensitatea câmpului

electric:

be 2
  E (15.32)
4m 0  2

Această descompunere este destul de slabă chiar în prezenţa câmpurilor

electrice intense.

210