CAP.

8 Electrocinetica

8.1 Mărimi principale în electrocinetică

Electrostatica este acea parte a electrocineticii care se ocupă cu studiul

regimului dinamic al sarcinilor electrice şi, în mod deosebit, cu mişcarea lor
ordonată în spaţiu, mişcare care determină curentul electric.
Curentul de conducţie reprezintă deplasarea ordonată a sarcinilor
electrce libere într-un conductor; în afară de acesta, mai există şi curentul de
convenţie care este dat de deplasarea corpurilor electrizate (conductori sau
dielectrici) în spaţiu. Deplasarea este însoţită şi de un flux de masă, deci
curentul electric de conducţie este caracterizat de mărimi care reflectă atât
transportul de sarcină, cât şi de masă. 
a) Densitatea curentului de conducţie j este un vector a cărui mărime este
egală în fiecare punct cu sarcina care trece în unitatea de timp prin
unitatea de suprafaţă normală la direcţia de deplasare şi al cărui versor
coincide cu versorul vitezei medii de deplasare a particulelor:

 
d  dq  v
j   (8.1)
dS n  dt  v

Volumul elementar transferat de sarcina dq în timpul dt este:

d = dSn v dt (8.2)

Atunci (8.1) se poate scrie:

 dq  
j  v  v
d
(8.3)

unde  este densitatea volumică de sarcină.

b) Intensitatea curentului de conducţie I care trece prin suprafaţa  este

fluxul densităţii de curent prin această suprafaţă:
  
I=  j dS   j dS n
 
(8.4)

şi este egal cu sarcina care trece în unitatea de timp prin suprafaţa :

96
 dq
I= (8.5)
dt

c) Densitatea fluxului de masă jm este vectorul a cărui mărime este egală
în fiecare punct cu masa care trece în unitatea de timp prin suprafaţa normală
la direcţia de deplasare şi al cărui versor coincide cu versorul vitezei medii de
deplasare a particulelor:

 
d  dm  v dm  
jm     v  m v
dS n  dt  v d
(8.6)

unde m este densitatea masică.

d) Liniilede curent sunt curbe tangente în fiecare punct la direcţia locală a

vectorului j şi ecuaţia lor este dată de:

dx dy dz
  (8.7)
jx jy jz


unde jx, jy, jz sunt componentele vectorului j .

8.2 Legi de continuitate

a) Ecuaţia de continuitate a masei

Ecuaţia de continuitate este expresia matematică a legii conservării

masei în mecanica mediilor continue.
Mişcarea unui punct material este descrisă prin dependenţa de timp a
coordonatelor sale xi (i =1,2,3) faţă de un sistem de coordonate considerat fix şi
depinde şi de poziţia sa iniţială, dată de valorile Xi (i=1,2,3), la momentul iniţial:

xi = xi (Xi, t0) (8.8)

 x1  x1  x1
 X1  X 2  X 3
x 2 x 2 x 2
J   0
 X1  X 2  X 3

Se
x 3 x 3 x 3
 X1  X 2  X 3

consideră că funcţiile care intervin în

legea de mişcare (8.8) sunt continue şi
derivabile, iar între mărimile xi şi Xi
există o corespondenţă biunivocă:

Xi = Xi (xi, t) (8.9)

97
Aceasta înseamnă că jacobianul
transformării (8.8) este diferit de zero:
(8.10)

Deci, evoluţia sistemului în cadrul descrierii spaţiale este dată de cunoaşterea

unui ansamblu de funcţii de forma:

f = f (xi , t) (8.11)

cu i= 1,2,3, corespunzătoare punctului material, care la momentul t ocupă poziţia xi.

De exemplu, viteza punctului material la momentul t, care iniţial ocupa
poziţia dată de xi, este:
d
vi = x
i = xi (xi, t) (8.12)
dt
iar acceleraţia este:

d2
ai = x i  xi (xi, t) (8.13)
dt 2

Atunci, în cazul general al funcţiei f, derivata (parţială sau totală) a câmpului

mărimii f (xi, t) va fi dată de:

df f 3  f dx i f 3 f f 
f 
dt

t
  x 
t
  vi x i

t
 v grad f
i1 i dt i 1
(8.14)

Ecuaţia (8.14) e valabilă doar dacă funcţia f este scalară.


Dacă f este o mărime vectorială, atunci (8.14) se va scrie:
 
df f 
  v  f


dt t
(8.15)
  
în care:  v    v x  x  v y  y  v z  z


(8.16)
 
De exemplu, pentru f  v , rezultă:

98
  
dv v
  v  v
  
a  
dt t
(8.17)
Considerând că un volum , mărginit de suprafaţa 0 cuprinde masa m, atunci
variaţia acestuia în timp va fi:

dm d
dt 
  m d
dt 
(8.18)
unde m este o funcţie scalară - densitate masică - şi care depinde de punct şi timp:

m = m ( r , t) (8.19)

Cum volumul  variază el însuşi în timp odată cu deplasarea

particulelor, operatorul de derivare din (8.18) nu poate intra sub integrală. De
aceea, trecând la coordonatele materiale, volumul  trece în volumul 0 fix,
între care există legătura:

d = J d0 (8.20)

unde J este determinantul dat de (8.10). În acest caz, relaţia (8.18) devine:

 
dm d d
dt

dt   m  x,t  d 
dt   m  x  X,t ,t  J d 0   m J  m
 0 0

(8.21)

Conform teoremei lui Euler, rezultă că:

  J

v 1 v 2 v 3  
  J div v
J  x  x  x 
 1 2 3 
(8.22)

Atunci, folosind (8.20) şi (8.22), relaţia (8.21) devine:

dm
    m   m div v  d

dt 
(8.23)
Deoarece masa m este constantă în timpul mişcării (dm/dt = 0), iar volumul 
este ales arbitrar, rezultă:

99
 d m 
  m div v = 0 (8.24)
dt
ceea ce reprezintă ecuaţia de continuitate. Conform (8.14), se mai poate scrie:

 m  
 v  m   m  v  0
t
(8.25)
  
sau întrucât  (m v ) = m v + v m, rezultă:

 m
   m v   0

(8.26)
t
Relaţiile (8.24), (8.25) şi (8.26) sunt expresii echivalente ale ecuaţiei de
continuitate.

100