CHIMIE GENERALĂ

Curs 5
 SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR

Proprietăți periodice chimice (continuare)

Caracterul electrochimic al elementelor

Elementele care în procesele chimice cedează electroni
(formează configurații stabile de gaz rar) transformându-se în
ioni pozitivi, au caracter electropozitiv și sunt METALE.
X - ne- → X n+
Elementele care au afinitate pentru electroni (formează
configurații stabile de octet) au un surplus de sarcină negativă și
devin ioni negativi au caracter electronegativ și sunt
NEMETALE.
X + qe- → X q-
Caracterul electrochimic (electropozitiv sau electronegativ) al
unui element este determinat de structura lui atomică.
 SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR
Caracterul metalic
Caracterul metalic se defineşte ca fiind proprietatea elementelor de a ceda electroni şi
de a forma ioni pozitivi.
Cu cât un element cedează mai uşor electroni, are deci energie de ionizare mai mică,
cu atât el are caracter metalic mai accentuat şi va reacţiona mai uşor.
Variaţia caracterului metalic în grupă – se poate deduce cu uşurinţă coroborând
informaţiile referitoare la energia de ionizare precum şi cele studiate anterior la
valenţă (mai exact electrovalenţa metalelor din grupele principale).
Într-o grupă, toate elementele având acelaşi număr de electroni pe ultimul strat,
factorul determinant va fi volumul atomului, deci distanţa de la nucleu la electronii de
valenţă; cum volumul în grupă creşte de sus în jos, înseamnă că la volum mare
influenţa nucleului asupra electronilor de valenţă este mică şi aceştia vor fi cedaţi
uşor, deci au reactivitate mare și caracter metalic pronunţat (creşte de sus în jos): de
la Li la Cs, de la Be la Ba, de la Al la Tl.
SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR
 SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR
Caracterul metalic
 
Variaţia caracterului metalic în perioadă
 
Având în vedere definiţia caracterului metalic precum şi configuraţia electronică a atomilor
elementelor dintr-o perioadă se poate uşor aprecia că cel mai uşor se cedează 1e-, 2e- se
cedează mai greu, 3e- necesită o energie mai mare; deci caracterul metalic scade în perioadă
de la stânga la dreapta (de la grupa I la grupa a VII a).
Experimental se poate deduce variaţia caracterului metalic în perioadă observând
comportamentul unor metale faţă de aer, apă, halogeni.
Comportarea faţă de oxigenul din aer:
Na se oxidează rapid în aer (de aceea el se păstrează în borcane cu petrol; petrolul nu permite
pătrunderea arului) formând Na2O.
Mg se oxidează mai greu, pentru ca reacţia să fie observabilă este necesar a se introduce
panglica de Mg într-o flacără când se formează MgO.
Al se oxidează mai greu decât Na şi Mg, pulberea de Al se aruncă în flacără, reacţia este mai
puţin violentă decât în cazul Mg.
Tăria hidroxizilor scade în acelaşi sens:
 
NaOH Mg(OH)2 Al(OH)3
 
Scade tăria bazelor
 
Cel mai electropozitiv element este cesiul (Cs). El are şi caracterul metalic cel mai accentuat.
 SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR

Caracterul nemetalic
 
Se defineşte ca fiind proprietatea elementelor de a accepta
electroni şi de a se transforma în ioni negativi. Elementele care
au tendinţa de a forma ioni negativi se numesc elemente cu
caracter electronegativ. Acestea sunt situate în tabelul periodic
în partea dreaptă, deasupra liniei ce coboară de la elementul bor
(B) la alementul astatiniu (At).
Când un atom primeşte electroni transformându-se în ion negativ,
se degajă o cantitate de energie numită afinitate pentru electroni,
cu cât aceasta este mai mare atomul va forma cu uşurinţă ion
negativ deci va avea caracter nemetalic pronunţat.
 SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR

Caracterul nemetalic
 
Variaţia caracterului nemetalic în grupă
 
Luând în discuţie grupa a VII a principală – elementele F, Cl, Br, I, At:
atomii lor au pe ultimul strat 7e- de valenţă; configuraţia stabilă se
realizează în acest caz prin acceptarea unui electron şi transformarea
atomului în ion negativ (F-, Cl-, Br-, I-) conform ecuaţiei:
F + 1e- = F- (etc.)
1s22s2p5 1s22s2p6
Volumul atomului de fluor este cel mai mic deci electronul câştigat va fi
atras mai uşor de nucleul care este mai aproape de ultimul strat cu
electroni (sau mai exact atracţia se face mai uşor, deoarece distanţa este
mai mică). Volumul mai mare al bromului, de exemplu, va determina o
acceptare mai greoaie a electronului necesar pentru formarea octetului
aşa încât caracterul nemetalic scade în grupă de la Fluor la Iod,
respectiv la Astatiniu (At).
 SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR

Caracterul nemetalic
 
Variaţia caracterului nemetalic în perioadă poate fi explicată prin aceea
că 3 electroni se acceptă mai greu decât 2e-, iar 1e- se acceptă cel mai
uşor; deci în perioadă vor fi mai reactive elementele pe măsură ce ne
deplasăm de la stânga la dreapta.
 
C N O F

creşte caracterul nemetalic

 
Caracterul nemetalic cel mai pronunţat îl are F.
 SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR
Caracterul nemetalic
 
În cele expuse anterior s-a observat o legătură strânsă între caracterul nemetalic şi
electronegativitate, caracterul metalic şi electropozitivitate, de aceea este necesar a
se concluziona astfel:
• nemetalele sunt elemente cu caracter electronegativ, iar atomii lor au
reactivitate care variază în sensul în care variază electronegativitatea.
• metalele sunt elemente cu caracter electropozitiv, iar atomii lor au o
reactivitate care variază în sensul în care variază electropozitivitatea aşa
cum s-a descris în cele de mai sus şi cum se poate reprezenta grafic.
Variaţia caracterului metalic şi nemetalic se deduce pornind de la experiment
pentru ca apoi să se dea explicaţiile adecvate în funcţie de structura atomilor.
SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR
 SISTEMUL PERIODIC AL ELEMENTELOR
Caracterul acido-bazic
Există un paralelism între electronegativitate şi caracterul acid sau bazic al
elementelor.
Elementele electropozitive (sau cu electronegativitate redusă)
formează oxizi cu caracter bazic iar elementele electronegative (sau
cu electronegativitate mare) formează oxizi cu caracter acid.
Caracterul acid creşte în grupă de jos în sus iar în perioadă de la stânga
la dreapta. Cel mai puternic caracter acid se întâlneşte la elementele
situate în colţul din dreapta sus al sistemului periodic.
Caracterul bazic creşte în perioadă de la dreapta la stânga iar în grupă de
sus în jos. Elementele cu caracterul bazic cel mai pronunţat sunt situate în
colţul din stânga jos al sistemului periodic.
Elementele din grupele secundare nu se supun regulilor de mai sus.
Majoritatea elementelor din grupele secundare apar în mai multe stări de
oxidare. Stările de oxidare inferioare corespund unui caracter bazic iar cele
superioare corespund unui caracter acid.
 Importanţa sistemului periodic
Sistemul periodic a fost confirmat de un număr mare de fapte experimentale, fiind în
strânsă corelare cu teoria electronică a atomului, care a evidenţiat sensul profund al
periodicităţii şi genialitatea lui D.I. Mendeleev.
Importanţa deosebită didactică şi ştiinţifică constă în faptul că:
•este un preţios instrument de cunoaştere, cercetare şi prevedere a proprietăţilor,
•stă la baza studiului chimiei elementelor şi compuşilor,
•este una din cele mai cuprinzătoare realizări ale ştiinţelor naturii.
Legea periodicităţii şi sistemul periodic au stimulat gândirea ştiinţifică în
domeniul chimiei şi fizicii şi au constituit un cadru potrivit pentru interpretarea
rezultatelor experimentale din fizica atomului. Numărul de 109 elemente în sistemul
periodic nu este limitat, fiind posibil ca prin tehnicile de sinteză nucleară cunoscute
să se obţină elemente cu Z>109. Deşi pe măsura creşterii numărului de particule din
nucleu scade energia de legătură, nu este exclusă posibilitatea descoperirii unor
elemente supergrele, stabile.
De altfel, oamenii de ştiinţă sunt preocupaţi pe de o parte de folosirea unor metode
de calcul adecvate pentru prevederea proprietăţilor fizice şi chimice ale elementelor
supergrele nedescoperite încă, iar pe de altă parte de a găsi noi metode de
cercetare pentru stabilirea proprietăţilor izotopilor cu viaţă foarte scurtă.
https://www.youtube.com/watch?v=8U1n44mRmOE
 LEGĂTURA CHIMICĂ
Substanţele chimice sunt în marea lor majoritate compuşi chimici formaţi
din atomi, molecule sau ioni.
Numai gazele nobile pot fi considerate substanţe formate doar din atomi
elementari. Asocierea atomilor, moleculelor şi ionilor în compuşi
chimici are la bază formarea de legături chimice.
Apariţia legăturilor chimice se datorează instabilităţii configuraţiilor
electronice ale elementelor.
Cele mai stabile configuraţii electronice sunt cele ale gazelor nobile, de
aceea, numai acestea pot exista în stare naturală sub formă de atomi
elementari.
Toate celelalte elemente tind să-şi modifice numărul de electroni pentru a
ajunge la configuraţiile electronice mai stabile, în general cele de gaz
nobil, cu 8 electroni pe ultimul nivel energetic (regula octetului).
 LEGĂTURA CHIMICĂ
Teoriile moderne folosite şi astăzi în studiul legăturilor chimice sunt cele elaborate
la începutul secolului XX şi anume:
– teoria electronică a electrovalenţei şi covalenţei enunţată de către
Kossel şi Lewis (1916) şi dezvoltată de Langmuir (1919) pe baza teoriei lui
Bohr asupra structurii atomului
– teoria mecanic - cuantică a covalenţei elaborată după 1926 şi dezvoltată
de către Schrodinger, Hesenberg, Pauli, Hund, Pauling constituid
preocuparea şi a altor cercetători (această teorie explică formarea legăturilor
chimice prin modificarea structurilor exterioare de electroni)
Formarea configuraţiei complete a stratului de valenţã, se poate realiza de
cãtre atomi prin una din variantele:
– primind unul sau mai mulţi electroni de la un alt atom/atomi
– cedând cãtre alt atom/atomi unul sau mai mulţi electroni
– punere în comun cu alt atom/atomi a unuia sau mai mulţi electroni
În funcţie de modul în care atomii îşi formeazã configuraţia completã a ultimului
strat, interacţiunile dintre ei (legãturile chimice) sunt diferite.
 LEGĂTURA CHIMICĂ
Legãturile chimice cunoscute astãzi se clasificã astfel:
 Legãturi intramoleculare, care se stabilesc între atomii
componenţi ai unei combinaţii chimice. În cadrul acestor tipuri de
legãturi sunt incluse:
● Legãtura ionicã
● Legãtura covalentã
● Legãtura coordinativã
● Legãtura metalicã
 Legãturi intermoleculare, care se stabilesc între molecule deja
formate. Dintre acestea, cele mai importante sunt:
● Legãtura de hidrogen
● Legãtura van der Waals
 Legãturi intramoleculare
Legătura ionică (electrovalentă)
Descifrarea structurii atomului, respectiv stabilirea particulelor care îl alcãtuiesc şi a
locului în care acestea sunt localizate, a dus la concluzia cã proprietãţile fizice şi
chimice ale elementelor sunt conferite de electronii stratului exterior al atomilor,
denumit şi strat de valenţã.
Un atom acceptă, cedează sau pune în comun electroni cu un alt atom pentru a atinge
o configuraţie cât mai stabilă.
W. Kossel a observat cã elementele situate în sistemul periodic în jurul gazelor rare au
tendinţa de a pierde sau accepta electroni, în scopul formãrii configuraţiei electronice
complete a gazului rar cel mai apropiat, consideratã a fi configuraţia cea mai stabilã
(energia sistemului este minimã).
Pornind de la aceastã observaţie, în urma pierderii/acceptãrii de electroni, atomii se
transformã în specii chimice încãrcate cu sarcinã electricã pozitivã/negativã.
Între ionul pozitiv şi cel negativ apare o forţã de atracţie de naturã electrostaticã,
denumitã legãturã ionicã. Combinaţiile chimice formate prin atracţia ionilor de semn
contrar rezultaţi în urma unor procese de cedare/acceptare de electroni poartã
numele de combinaţii ionice.
 Legãturi intramoleculare
- legătura ionică -
De exemplu, în clorura de sodiu, NaCl (sarea gemă, sau popular
cunoscută ca „sare de bucătărie” sau simplu „sare”) se poate considera
că legătura chimică dintre Na şi Cl se formează prin cedarea unui
electron din configuraţia atomului de sodiu, electron ce este acceptat de
atomul de clor.
În urma acestui transfer, sodiul capătă o sarcină pozitivă şi formează ionul
de sodiu, Na+ ce prezintă o configuraţie electronică identică cu cea a
gazului nobil neon, iar clorul capătă o sarcină negativă, formează ionul
clorură şi dobândeşte o configuraţie electronică identică cu cea a
argonului, aşa cum se poate vedea din reacţiile de mai jos:
 Legãturi intramoleculare
- legătura ionică -
Deşi pot fi considerate particule individuale, ionii de Na+ şi cei de Cl- se
atrag electrostatic şi formează compusul NaCl (clorură de sodiu).
Pentru că cei doi atomi participanţi la legătură sunt foarte diferiţi
(metal, Na şi nemetal, Cl), în urma procesului descris mai sus apar
ioni, iar legătura chimică ce se stabileşte între aceştia se numeşte
legătură ionică.
 Legãturi intramoleculare
- legătura ionică -
În reacţia magneziului cu oxigenul:
Mg – 2e- = Mg2+
12Mg: 1s2 2s2 2p6 3s2 1s2 2s2 2p6
atom ion pozitiv divalent

O + 2e- = O2-
8O: 1s2 2s2 2p4 1s2 2s2 2p6
atom ion negativ divalent

Legătura ionică:
• este generată de forţe electrostatice
• este o legătură puternică
• nu este orientată în spaţiu
• stă la baza formării reţelelor ionice
• este nesaturată, deoarece un ion poate atrage în jurul său mai mulţi ioni de semn contrar, corespunzător dimensiunilor
acestora fără a-şi compensa câmpul de forte
 Legãturi intramoleculare
Reţele ionice
Legătura ionică nu formează asociaţii închise de tipul moleculelor ca în
cazul legăturii covalente, ci deschise, sub formă de agregate
tridimensionale de ioni, numite reţele cristaline ionice.
Anionii şi cationii ce formează compuşii ionici se organizează în reţele
ionice pe baza forţelor de atracţie electrostatică dintre aceştia, forţe
ce nu sunt orientate în spaţiu. Formula chimică reprezintă în acest
caz doar raportul stoichiometric dintre cationi şi anioni. De exemplu,
raportul cationi / anioni în reţeaua NaCl este 6 : 6 = 1 : 1 (6 anioni
sunt înconjurati de 6 cationi şi reciproc). Numărul de ioni de sarcină
contrară ce se află în imediata vecinătate a unui ion se numeşte
număr de coordinaţie. Numărul de coordinaţie este determinat de
raportul razelor cationului şi anionului.

Cristalul de clorură de sodiu

 Legãturi intramoleculare
- legătura ionică -
Proprietăţile combinaţiilor ionice sunt determinate de
caracteristicile legăturii.
Combinaţiile ionice:
• au aspect salin, specific sărurilor cristalizate;
• au temperaturi de topire şi de fierbere ridicate, consecinţă a
tăriei legăturii;
• sunt solubile în solvenţi polari şi insolubile în solvenţi nepolari
(datorită slăbirii forţelor electrostatice ce reţin ionii din reţeaua
cristalină, ca urmare a hidratării ionilor);
• conduc curentul electric în soluţie apoasă şi în topitură (sunt
electroliţi tari);
• au moment de dipol permanent şi cu valori mari (μ>50), care
determină o polarizare puternică.
 Legãturi intramoleculare
- legătura ionică -
Proprietăţile combinaţiilor ionice
• Starea de agregare - la temperaturã obişnuitã, substanţele ionice sunt solide. Forţele
de atracţie puternice care se manifestã între ionii de semn contrar, determinã
apropierea lor pânã la distanţe specifice structurii compacte.
• Solubilitate - având un caracter polar (datoritã celor douã tipuri de ioni din structurã),
substanţele ionice se dizolvã în solvenţi cu aceeaşi structurã cu a lor (ex: apa).
• Conductibilitatea electricã - ionii sunt menţinuţi în reţea prin forţe de naturã
electrostaticã care nu le permite deplasarea. În consecinţã, substanţele ionice aflate în
stare solidã nu conduc curentul electric. În cazul în care legãturile ionice care menţin
ionii în reţea sunt distruse (prin dizolvare sau topire), ionii pãrãsesc reţeaua, devin
mobili şi pot asigura transportul curentului electric.
• Temperatura de topire - legãtura ionicã este foarte puternicã, distrugerea ei
necesintând un aport energetic ridicat. Cu cât diferenţa de electronegativitate dintre
ionii componenţi este mai mare, cu atât temperatura de topire este mai mare, respectiv
cu cât sarcina ionului pozitiv este mai mare.
• Comportarea la lovire - substanţele ionice solide sunt casante. Sub acţiunea unei
forţe exterioare, planele de ioni din reţea se deplaseazã astfel încât, la un moment dat,
ionii cu sarcini electrice de acelaşi fel ajung unuii sub alţii, ceea ce determinã apariţia
unei forţe de respingere şi desfacerea cristalului mare în cristale mai mici.
 Aplicație M01 (2 rar.)
file:///C:/Users/A/AppData/Local/Temp/Rar$EX15.
360/2/M01/index.html