Poziția elementelor în tabelul periodic și proprietățile periodice

Proprietățile elementelor chimice sunt împărțite în două categorii principale, după modul în care
variază în tabelul periodic: proprietăți periodice și proprietăți neperiodice.

I. Proprietăți periodice: proprietăți care se repetă după un anumit număr de elemente

(se repetă periodic). Repetarea periodică a proprietăților elementelor din aceeași grupă
se datorează completării cu electroni – structura stratului exterior a elementelor variază
periodic. Aceste proprietăți sunt:
i. Chimice:
▪ Valența;
▪ Electronegativitatea;
▪ Caracterul metalic;
▪ Caracterul nemetalic;
ii. Fizice:
▪ Volumul atomic;
▪ Raza atomică;
▪ Volumul ionic;
▪ Raza ionică;
▪ Energia de ionizare.
II. Proprietăți neperiodice: proprietăți care variază continuu de la un element la altul și nu
se repetă deloc; sunt proprietățile specifice fiecărui element în parte. Acestea sunt:
i. Numărul atomic, Z;
ii. Numărul de masă, A.

Variația proprietăților periodice fizice în tabelul periodic

Volumul atomic este distanța dintre nucleul unui atom și electronii de valență (electronii cei
mai îndepărtați de nucleu). Pentru că poziția electronilor în învelișul electronic este o funcție de
probabilitate, această distanță nu este o măsură precisă. Așadar, pentru mai multă precizie, s-a
introdus noțiunea de rază atomică.

Variația volumului atomic în tabelul periodic: crește de sus în jos în grupă și scade de
la stânga la dreapta în perioadă. Volumele atomice ale elementelor tranziționale sunt foarte
mici.
Raza atomică (ra) a unui element în stare solidă este jumătate din distanța dintre nucleele a doi
atomi vecini dintr-o probă de material solid. Definiția este valabilă numai pentru solide,
deoarece pentru măsurare este nevoie de doi atomi identici legați între ei, însă e bine să se țină
cont de faptul că toate elementele pot fi aduse în stare solidă, iar unele elemente (în special
metale) sunt solide la temperatura camerei.

Variația razei atomice în tabelul periodic: crește de sus în jos în grupă și scade de la
stânga la dreapta în perioadă. Razele atomice ale elementelor tranziționale sunt foarte mici.

Ionii sunt specii chimice pentru care numărul protonilor din nucleu este diferit de numărul
electronilor din învelișul electronic. Acest lucru face ca ionii să aibă sarcină electrică diferită de
zero.
Pentru a ajunge la o configurație stabilă, unii atomi neutri (care au sarcina electrică egală cu
zero) acceptă sau cedează electroni:

• Când un atom cedează/pierde un număr n de electroni, atomul neutru se va transforma

într-un ion pozitiv care se mai numește și cation. În acest caz: nr. p+ > nr.
e- sarcina pozitivă, n+

E – ne- En+

• Când un atom câștigă/primește un număr n de electroni, atomul neutru se va

transforma într-un ion negativ care se mai numește și anion. În acest caz: nr. p+ < nr.
e- sarcina negativă, n-

E + ne- En-
Raza ionică

• Raza cationilor este mai mică decât raza atomilor din care provin cationii: ri+ < ra
• Raza anionilor este mai mare decât raza atomilor din care provin anionii: ri- > ra

Pentru un element E, : ri+ < ra < ri-

Variația razei ionice în tabelul perodic: crește în grupă de sus în jos, și scade în
perioadă de la stânga la dreapta.

Variația energiei de ionizare

Anionii sunt ioni negativi. Un atom devine anion atunci când primește electroni. Așadar, un
anion are un număr de electroni mai mare decât numărul de protoni din nucleu.
Cationii sunt ioni pozitivi. Un atom devine cation atunci când cedează electroni. Așadar, un
cation are un număr de electroni mai mic decât numărul de protoni din nucleu.
Exemplu – Formarea ionilor Al3+ și O2-:

13 Al: Al – 3 e- Al3+

• Cei 3 e- cedați de Al sunt electronii care se aflau pe ultimul său strat electronic.
• Ionul Al3+ are acum o configurație stabilă de octet, identică cu configurația gazului rar
Ne.

O:
8 O + 2 e- O2-

• Atomul de oxigen are 6 e- pe ultimul strat electronic. Așadar, pentru a ajunge la o

configurație stabilă de octet, atomul de oxigen primește 2 e-.
• Ionul O2- are acum o configurație stabilă de octet, identică cu configurația gazului rar Ne.
Energia de ionizare reprezintă cantitatea de energie necesară pentru a smulge un electron din
învelișul electronic al unui atom în stare gazoasă. Rezultatul este obținerea unui cation.
Prima energie de ionizare sau energia de ionizare primară (notată în continuare cu I1)
reprezintă cantitatea de energie necesară pentru a smulge electronul cel mai slab reținut de
sarcina nucleară a unui atom.
Dacă atomul unui element în stare gazoasă are mai mulți electroni pe ultimul strat, aceștia pot fi
și ei smulși din stratul electronic sub influența unei energii de ionzare secundare, terțiare,
cuaternare, etc, (I2, I3, I4, etc) în funcție de numărul de electroni care vor fi smulși din învelișul
electronic.
Energia de ionizare poate fi energie termică (căldură) și atunci se măsoară în kcal/mol sau
în kJ/mol. Energia de ionizare se poate măsura și în electronvolți, eV.
Electronul sau electronii smulși din învelișul electronic al unui atom vor fi preluați de un alt atom
sau vor fi împărțiți cu un alt atom în cadrul unei reacții chimice – electronii nu rămân niciodată în
aer.
Procesul de ionizare poate fi reprezentat astfel:

Ionizare primară: E(gaz) + I1 E+ + e-

Ionizare secundară: E(gaz) + I2 E2+ + 2 e-

Ionizare terțiară: E(gaz) + I3 E3+ + 3 e-

I1 < I2 < I3

Variația energiei de ionizare primare

• În grupă: energia de ionizare descrește de sus în jos.

• În perioadă: energia de ionizare crește de la stânga la dreapta.

Cele mai scăzute valori ale energiei de ionizare le au elementele situate în colțul din stânga,
jos, al tabelului periodic.
Reacția elementelor din grupa 1 cu apa: există o corelație între reacția elementelor cu apa și
valoarea energiei lor de ionizare: cu cât energia de ionizare este mai scăzută, cu atât elementul
va reacționa mai rapid și mai violent cu apa.

• Cs și H2O reacționează cu explozie;

• K și H2O reacționează cu degajare de căldură (din reacție se va degaja H2 care se
aprinde de la sine);
• Na și H2O reacționează tot cu degajare de căldură (apa din vasul de reacție se va
încălzi).

Cele mai ridicate valori ale energiei de ionizare le au elementele din colțul dreapta, sus, al
tabelului periodic. În cazul unora dintre aceste elemente, energia de ionizare este atât de
ridicată încât este greu, sau aproape imposibil ca un electron să fie smuls din înveliș. Aceste
elemente preferă să primească electroni pentru a ajunge la o configurație stabilă.
Variația proprietăților periodice chimice

Proprietățile periodice ale elementelor chimice sunt proprietățile care revin de la o perioadă la
alta la elementele din aceeași grupă. Periodicitatea acestor proprietăți se datorează existenței
aceluiași număr de electroni în stratul de valență al elementelor din aceeași grupă.
În special în cazul grupelor principale, elementele din aceeași grupă au aceleași proprietăți
chimice generale.
Un element chimic poate obține o configurație electronică stabilă de octet sau de dublet, în
două feluri:

• Prin transfer de electroni (cedare sau acceptare de electroni);

• Prin punere în comun de electroni (formare de legături chimice covalente).

Electronegativitatea este puterea cu care un element atrage electronii dintr-o legătură

covalentă și are valori numerice.
Scara numerică a electronegativității are valori între 0,7 și 4, unde elementul cu valoarea 4
atrage cel mai puternic electronii dintr-o legătură covalentă.

Valorile electronegativităților elementelor din grupele principale conform lui Linus Pauling.
Cei mai electronegativi atomi sunt cei cărora le mai lipsesc 1 e-, 2 e-, sau 3 e- până la
configurația de octet. Cele mai mici valori ale electronegativității le au atomii care pot realiza
configurația de octet pierzând un singur electron (elementele din grupa 1).
Electronegativitatea are o variație în tabelul periodic similară cu energia de ionizare: cu cât un
element este mai electronegativ, cu atât elementul respectiv are o energie de ionizare mai
mare.
Variația electronegativității în tabelul periodic:

• crește în perioadă de la stânga la dreapta;

• crește în grupă de jos în sus.

Electropozitivitatea este tendința atomilor de a ceda electroni cu ușurință ( unul, doi sau 3 e-)
și a forma ioni pozitivi, pentru a ajunge la o configurație electronică stabilă.
Valența este un număr întreg ce caracterizează capacitatea de combinare a unui atom cu un
alt atom. NU este același lucru cu numărul electronilor de valență sau cu numărul stratului de
valență. Valența este determinată de numărul electronilor cu care un atom poate participa la o
legătură chimică și variază în funcție de element și de poziția acestuia în tabelul periodic.
Valența se poate raporta la reacția elementelor cu hidrogenul sau oxigenul. De exemplu,
ilustrând formulele generale ale oxizilor elementelor din grupele principale, se poate observa
variația periodică a valenței elementelor.
Grupa 1 2 13 14 15 16 17
Valența I II III IV, II V, III VI, IV VII, V
EO2 E2O5 EO3 E2O7
Oxizi E2O EO E2O3
EO E2O3 EO2 E2O5

Variația valenței în tabelul periodic:

• crește în perioadă de la stânga la dreapta;

• nu variază în grupă.

Metale și nemetale
În tabelul periodic există trei categorii principale de elemente
chimice: metale, nemetale și semimetale (numite și metaloizi).
Nemetalele sunt despărțite de semimetale și metale prin diagonala care pornește în zig-zag de
la bor spre poloniu.
Caracteristicile metalelor
• conduc căldură și electricitate;
• sunt maleabile și ductile (se pot trage
în foi și fire);
• au luciu metalic;
• sunt solide la temperaturi obișnuite
(excepție: Hg);
• au între 1 și 3 e- de valență;
• cedează electroni, formând ioni
pozitivi;
• oxizii metalici au caracter bazic (în
reacție cu apa formează hidroxizi).
Caracteristicile nemetalelor
• nu conduc căldură și electricitate;
• nu sunt maleabile, nici ductile;
• nu au luciu metalic;
• se găsesc în toate cele 3 stări de
agregare: solide (C, Si, P, S, I2),
gaze (N, O2, F2, Cl2, Ar, Ne, Kr, etc),
lichide (Br2);
• au între 4 și 8 e- de valență;
• acceptă electroni, formând ioni negativi;
• oxizii nemetalici au caracter acid (în
reacție cu apa formează acizi).

Variația caracterului metalic în tabelul periodic:

• scade în perioadă de la stânga la dreapta;

• crește în grupă de sus în jos.

Caracterul bazic al oxizilor metalici variază la fel ca și caracterul metalic al elementelor.

Variația caracterului nemetalic în tabelul periodic:

• scade în perioadă de la dreapta la stânga;

• crește în grupă de jos în sus.

Caracterul acid al oxizilor nemetalici variază la fel ca și caracterul nemetalic al elementelor.