◤

Ioni. Metale si
nemetale
◤
Formarea ionilor
▪ În natură marea majoritate a substanțelor se găsesc sub formă de compuși
chimici.

▪ Elementele chimice care se găsesc sub formă de atomi liberi stabili sunt cele
șase gaze nobile (rare) din grupa a VIII a A (sau grupa nr.18) a Tabelului
periodic, având configurație stabilă a ultimului strat de dublet ( He ) sau octet (
celelalte gaze rare ).

▪ Atomii celorlalte elemente se unesc între ei pentru a obține forme stabile, ioni sau
molecule.

▪ In acest proces, elementele nu mai au egalitate intre numarul de electroni si cel

de protoni.

▪ Particula provenită din atom care nu mai prezintă egalitate între numărul de
protoni și cel de electroni se numește ion.

▪ Procesul prin care un atom se transformă în ion se numește proces de ionizare.

 ◤
Formarea ionilor pozitivi

▪ Atomii metalelor, având un număr mic de electroni pe ultimul strat, cedează

acești electroni și ajung la configurația stabilă a penultimului strat, identică
cu cea a gazului rar precedent lui în Sistemul periodic.

▪ Prin cedare de electroni atomii metalelor devin ioni pozitivi (cationi),

deoarece vor avea un surplus de protoni în nucleu. Spunem că metalele au
un caracter electropozitiv.
 ◤
Caracter metalic

▪ Atomii elementelor din grupele 1 și 2 manifestă tendința de a-și forma o

configurație stabilă, cedând electronii de pe ultimul strat. Atomii se
transformă în ioni pozitivi care se numesc cationi și care au sarcina egală
cu numărul de electroni cedați. Aceste elemente au caracter metalic.

▪ Atomii elementelor care cedează electroni și formează ioni pozitivi au

configurația gazului rar din perioada precedentă a Tabelului Periodic al
Elementelor.

▪ Elementele cu caracter metalic completează grupele 1 – 12 în totalitate,

precum și parțial grupele 13 – 16.
Metalele din grupa 1 ( I A ) au 1 ē de valență pe care îl cedează, formând ioni pozitivi cu
sarcina +1.

Metalele din grupa a 2 a ( a II-a A ) au 2 ē de valență pe care îi cedează, formând ioni

pozitivi cu sarcina +2.

Metalele din grupa a 13 a ( a III-a A ) au 3 ē de valență pe care îi cedează, formând ioni

pozitivi cu sarcina +3.
 ◤
Formarea ionilor negativi
▪ Atomii nemetalelor având un număr mare de electroni pe ultimul strat, acceptă electroni
pentru a forma octet stabil pe stratul de valență, identic cu cea a gazului rar ulterior lui în
Sistemul periodic.

▪ Prin acceptare de electroni atomii nemetalelor devin ioni negativi (anioni), deoarece vor
avea un surplus de electroni în înveliș. Spunem că nemetalele au un caracter
electronegativ.
 ◤
Caracterul nemetalic

▪ Atomii elementelor care au pe ultimul strat 5, 6 sau 7 electroni manifestă

tendința de a-și forma configurație stabilă acceptând, în anumite condiții, 3, 2,
respectiv 1e– pe ultimul strat.

▪ Acești atomi se transformă în ioni negativi care se numesc anioni și care au

sarcina electrică egală cu numărul de electroni primiți. Aceste elemente au
caracter nemetalic.

▪ Elementele cu caracter nemetalic ocupă în totalitate grupele 17 și 18 și parțial

grupele 13, 14, 15 și 16 fiind situate deasupra liniei îngroșate din Tabelul
Periodic al Elementelor.

▪ Atomii elementelor care acceptă electroni și formează ioni negativi au

configurația gazului rar următor, de la sfârșitul perioadei respective.
Nemetalele din grupa a 15 a ( a V-a A ) au 5 ē de valență și trebuie să accepte 3 ē
pentru a ajunge la configurația stabilă de octet, formând ioni negativi cu sarcina - 3.

Nemetalele din grupa a 16 a ( a VI-a A ) au 6 ē de valență și trebuie să accepte 2 ē

pentru a ajunge la configurația stabilă de octet, formând ioni negativi cu sarcina - 2.

Nemetalele din grupa a 17 a ( a VII-a A ) au 7 ē de valență și trebuie să accepte 1 ē

pentru a ajunge la configurația stabilă de octet, formând ioni negativi cu sarcina - 1.
Proprietate Metale Nemetale
Stare de agregare Sunt solide, cu excepția Se găsesc în toate stările de agregare (un
mercurului care este lichid. singur nemetal lichid – bromul).

Aspect (pentru cele solide) Prezintă luciu caracteristic. Nu prezintă luciu; cu excepția iodului.

Conductibilitate electrică și Sunt bune conducătoare de Sunt izolatori termici și electrici.

termică căldură și electricitate. Excepție face grafitul, care este bun
conducător de căldură și electricitate.

Maleabilitate Pot fi trase în foi subțiri (sunt Sunt sfărâmicioase (cele solide), nu sunt
maleabile). maleabile.

Ductilitate Pot fi trase în fire de diferite Nu sunt ductile (cele solide).

grosimi (sunt ductile).

Solubilitate în apă Metalele nu sunt solubile în apă. Pot fi insolubile în apă: carbon, sulf.
Pot fi parțial solubile în apă: oxigen, clor.
◤
Aliaje

▪ Un aliaj este un amestec omogen, solid, a două sau mai multe substanțe.
Dintre acestea, un metal se află în cantitatea cea mai mare.

▪ Aliajele sunt folosite mai mult decât metalele în stare pură, pentru că
proprietățile lor sunt superioare, comparativ cu cele ale metalelor pe care le
conțin.

▪ Temperatura de topire a aliajului este mai mică decât cea a metalelor

componente, scăzând astfel considerabil costurile energetice de prelucrare.

▪ De asemenea, rezistența mecanică, rezistența față de acțiunea agenților

chimici și duritatea sunt mult mai mari în cazul aliajelor decât în cazul
metalelor componente.
 ◤
Formarea compusilor ionici
▪ Compușii ionici se formează în două etape:
1. Transfer de electroni (ē) de la metale la nemetale cu formarea ionilor pozitivi și
negativi.

2. Atracția electrostatică între ionii de semn opus, fiind legătura chimică (legătură
ionică) care se stabilește între ionii de semn contrar. Se formează un compus ionic
stabil și neutru din punct de vedere electric (nr. sarcini pozitive = nr sarcini negative),
întotdeauna între două elemente cu caracter diferit (metale cu nemetale).

Sarea de bucătărie: Clorura de sodiu: NaCl

Clorura de magneziu: MgCl2

Clorura de aluminiu: AlCl3

◤
Proprietățile fizice ale compușilor ionici:

▪ 1) Substanțele ionice sunt solide, divers colorate și cristaline.

▪ 2) Marea majoritate a compușilor ionici sunt solubili în apă.

▪ 3) În stare solidă compușii ionici nu conduc curentul electric.

▪ 4) În soluție și în topitură compușii ionici conduc curentul electric.

Elementele ai căror atomi nu prezintă configurație stabilă pe ultimul strat au tendința de a-și
forma o astfel de configurație prin cedare sau acceptare de electroni.
 ◤
Molecule
▪ Prin punere în comun de electroni, între atomi care nu au o configurație stabilă pe
ultimul strat, se formează asociații de atomi cu stabilitate mare, care pot exista în stare
liberă. Aceste asociații de atomi se numesc molecule.

▪ Cea mai mică particulă dintr-o substanță, care poate exista în stare liberă și care, în
condiții standard de temperatură și presiune, prezintă toate proprietățile substanței din
care provine se numește moleculă.

▪ Punerea în comun de electroni și formarea de molecule este specifică elementelor cu

caracter nemetalic, cu excepția gazelor rare.

▪ În molecule legătura obținută prin punerea în comun de electroni se numește legătură

covalentă.
 ◤
Proprietatile fizice ale moleculelor

▪ Substanțele moleculare pot fi sunt solide (zahăr, acid citric, naftalină),

lichide (apa, acid sulfuric, alcool etilic) și gazoase (monoxid de carbon,
dioxid de carbon, dioxid de sulf, acid clorhidric, amoniac).

▪ În soluție unii compuși moleculari conduc curentul electric (acid sulfuric,

acid citric etc.). Alți compuși moleculari nu conduc curentul electric, fiind
izolatoare electrice (zahărul, naftalina, masele plastice etc.).

▪ După solubilitatea în apă, substanțele moleculare pot fi foarte solubile

(acizii, alcoolii), puțin solubile (oxigenul, hidrogenul), insolubile (metanul,
uleiul).
 ◤
Valenta
▪ Proprietatea caracteristică a atomilor de a se uni între ei se numește valență.

▪ Valența unui element într-un compus este egală cu numărul electronilor cedați sau
acceptați sau puși în comun de un atom al elementului.

▪ Un element chimic poate fi monovalent ( are valența I ), divalent ( are valența II ), trivalent (
valența III), tetravalent ( valența IV ), pentavalent ( valența V ), hexavalent ( valența VI )
sau heptavalent ( valența VII ).

▪ Gazele rare sunt zerovalente, adică nu au valență, deoarece ele deja au structură stabilă
de dublet sau octet pe ultimul strat și nu formează compuși chimici.

▪ Valențele elementelor sunt importante pentru a scrie formula unui compus chimic.

▪ Numărul electronilor de pe ultimul strat determină valența elementului.

 ◤

▪ Valențele elementelor chimice situate în grupe principale :

▪ Elementele din primele trei grupe principale I A ( 1 ), IIa A ( 2 ) și III A( 13) au
valența egală cu cifra unităților din numărul grupei ( egală cu numărul electronilor
de pe ultimul strat ).

▪ Elementele din grupele principale IV A (14), V A ( 15) , VI A( 16) și VII A (17) au

valența egală cu diferența dintre opt și cifra unităților din numărul grupei ( egală
cu opt minus numărul electronilor de pe ultimul strat) în compușii cu hidrogenul
sau cu metalele.

▪ Valența nemetalelor variază în compușii cu oxigenul. Același element poate

avea mai multe valențe, iar cea maximă fiind egală cu numărul grupei
principale.

▪ Mai avem ca exceptie si fluorul (F) cu valenta 1 constanta

 ▪ În monoxidul de carbon (CO) : O –valența II
◤
Exemplu și C-valența II (divalent), deoarece se
combină cu 1 atom de O.

▪ În dioxidul de carbon (CO2) : O –valența II

Deoarece oxigenul este constant și C-valența IV (tetravalent), deoarece se
divalent, valența nemetalelor se
combină cu 2 atomi de O.
stabilește față de acesta astfel:

▪ În trioxidul de sulf (SO3) : O –valența II și

S-valența VI (sexavalent), deoarece se
combină cu 3 atomi de O.
◤

▪ Pentru elementele din grupele secundare ( metalele tranziționale )

nu putem afla valența lor după numărul grupei , deoarece ele nu au
întotdeauna numărul electronilor de pe ultimul strat egal cu cifra
unităților din numărul grupei.
▪ Fierul (Fe) poate fi divalent sau trivalent

▪ Cuprul (Cu) poate fi monovalent sau divalent

▪ Zincul (Zn) are valenta 2

▪ Mercur (Hg –hidragir) are valenta 2

▪ Argintul (Ag) are valenta 1

◤
Formula Chimica
▪ Notația prescurtată care evidențiază tipul și numărul de atomi care se asociază
pentru a forma o substanță se numește formulă chimică.

▪ Formula chimică este alcătuită din simbolurile chimice ale elementelor

componente, însoțite, în partea din dreapta jos, de un număr care indică
numărul de atomi din acel element.

▪ Acest număr se numește indice. Indicele 1 nu se scrie, prin convenție. Simbolul

chimic indică un atom din acel element.

▪ Formula chimică a unei substanțe se poate determina după modelul de mai sus
sau, prin calcul, pe baza valenței elementelor, parcurgând mai multe etape.
◤

▪ Pentru stabilirea formulei chimice:

▪ Se scriu simbolurile chimice ale elementelor componente.

▪ Deasupra simbolului chimic se scrie valența elementului, cu cifre

romane.

▪ Valența unui element devine indice pentru celălalt element.

▪ Dacă indicii sunt numere care se pot simplifica, se vor scrie ca indici
cele mai mici numere întregi, pozitive, obținute prin simplificare.
◤
Determinarea formulei chimice pentru
compușii formați din mai multe elemente
▪ Există substanțe alcătuite din trei elemente, care se numesc compuși
ternari, și substanțe din mai multe elemente.

▪ Acestea pot conține în compoziția lor grupări de atomi care, în timpul

celor mai multe transformări chimice, nu se modifică.

▪ Aceste grupări de atomi se numesc radicali și intră în alcătuirea

substanțelor alături de ioni de metal, atomi de hidrogen sau alte
grupe de atomi.

▪ Radicalii au valența determinată de capacitatea lor de asociere cu

ionii de metal sau cu atomii de hidrogen.
 ◤
Exemple
Formula radicalului Denumirea radicalului Valența

–NO3 azotat I

–NO2 azotit I

–CO3 carbonat II

–SO4 sulfat II

–SO3 sulfit II

–PO4 fosfat III

-OH hidroxil I

-NH4 amoniu I

Pentru scrierea formulelor chimice ale substanțelor care conțin radicali, se

procedează la fel ca și în cazul compușilor binari.
◤
Substante simple. Substante compuse
▪ Substanțele sunt de două feluri:
▪ A) Substanțe organice:
▪ naturale (exemple: proteine, grăsimi, zahăr, alcool, vitamine, acid citric, amidon, cauciuc
natural etc.) și

▪ artificiale (medicamente, mase plastice, fibre sintetice, acetonă, insecticide etc.)

▪ B) Substanțe anorganice:
▪ I.Substanțe simple:
▪ Metale

▪ Nemetale.

▪ II. Substanțe compuse(compuși chimici) care sunt:

▪ Oxizi,

▪ Baze,

▪ Acizi

▪ Săruri.
◤

Substante simple Substante compuse

▪ Substanța simplă este formată din ▪ Substanța compusă este alcătuită din
atomi de același fel, aparținând atomi proveniți de la două sau mai
aceluiași element. multe elemente chimice.

▪ Exemple de substanțe simple: oxigen, ▪ Exemple de substanțe compuse: H2O

azot, clor, hidrogen, fosfor (P4), sulf (apă), CaO (var nestins), Ca(OH)2 (var
(S8) stins), NaHCO3 (praf de copt).

▪ În mediul înconjurător, numărul de ▪ Substanțele compuse prezintă

substanțe este mult mai mare decât proprietăți diferite de cele ale
numărul cunoscut de elemente elementelor din care sunt formate.
chimice, datorită posibilității nelimitate
de combinare a acestora.
◤
Oxizi

▪ Oxizii sunt compuși binari ai oxigenului cu un element chimic

(metal sau nemetal).

▪ Formula generală: E2On, unde E=metal sau nemetal, n=valența

elementului E.
◤
Clasificarea oxizilor
▪ Clasificarea oxizilor după felul elementului:
▪ a) Oxizi metalici: M2On se denumesc „oxid de denumire metal”:
▪ Oxid de calciu: CaO

▪ Oxid de sodiu: Na2O

▪ Oxid de aluminiu: Al2O3

▪ Oxid de fier II: FeO

▪ Oxid de fier III: Fe2O3

▪ b) Oxizii nemetalici se denumesc folosind prefixe care ne arată numărul atomilor de oxigen
din componența lor sau a atomilor nemetalelor mai mare de unu:
▪ Monoxid de carbon: CO

▪ Dioxid de carbon: CO2

▪ Trioxid de sulf: SO3

▪ Trioxid de diazot: N2O3

▪ Pentaoxid de difosfor: P2O5

▪ Heptaoxid de diiod: I2O7

◤
Baze
▪ Bazele (hidroxizii) sunt substanțe compuse dintr-un ion metalic și una
sau mai multe grupări hidroxid.

▪ Formula generală: M(OH)n, unde M=metal și n=valența metalului

▪ Denumirea bazelor: „hidroxid de denumire metal”

▪ Hidroxid de mercur: Hg(OH)2

▪ Hidroxid de calciu: Ca(OH)2

▪ Hidroxid de fier III: Fe(OH)3

◤
În unele lucrări de specialitate întâlnim și o denumire uzuală care se
realizează adăugând sufixul -os, pentru baza în care metalul are
valență inferioară, și sufixul -ic, pentru baza în care metalul are valență
superioară.