Henric al V-lea

De William Shakespeare

Regele Henric: Pe rege totul! Suflete şi vieţi, și văduve mîhnite, datorii, copii, greşeli, în
seama regelui! Să duc eu totul! Ce soartă grea, și care,-ngemănată cu mărirea, supusă-i
clevetirii-oricărui prost, ce ştie numai de durerea lui. De cîte făr' de seamăn bucurii nevoie e
să se lipsească-un rege cînd orice om de rînd e plin de ele. Şi unde-i oare partea regilor de
care-un om de rînd să n-aibă parte, afară de măriri, obşteşti măriri? Ce eşti tu, mărire, chip
cioplit? Ce zeu eşti tu că griji lumeşti înduri mai mult decît acei ce ţi se-nchină? Cu ce te-
alegi? Ce cîştiuri dobîndeşti ? Mărire, spune-mi care ţi-este preţul, și-al închinării tale suflet,
care-i? Eşti altceva decît un tron, un rang ce nasc în oameni teamă şi-umilinţă? De ce adesea,-
n loc de-un drept prinos, Sorbi cupa-nveninată-a linguşirii? Încearcă doar să cazi la pat,
mărire, și cată-ţi leacu-n proslăvirea ta: vei stinge, crezi, al frigurilor foc La suflul unor
măguliri deşarte, gonit cu-nchinăciuni şi temenele? Tu care-l îngenunchi pe-orice calic poţi da
porunci şi sănătăţii sale? Eşti doar un vis trufaş care te joci în fel şi chip cu-al regilor repaus.
Un rege sînt şi eu, dar te descopăr, și ştiu: nici sfîntul mir şi nici coroana, nici sceptrul, globul,
spada, buzduganul, nici toate-acele denumiri umflate ce-ntîmpină pe rege, şi nici tronul pe
care stă, nici valul de onoruri ce bate-n ţărmul 'nalt al ăstei lumi, nu! Tot acest de trei ori
falnic fast Şi tot ce-ncape-n patu-i de paradă nu poate-adînc dormi ca bietul rob, ce, fără
gînduri, cu stomacul plin, sătul de-a trudii pîne, se-odihneşte, și-n veci nu vede groaznicele
bezne — Aceste ale iadului odrasle. —Un sărăntoc deci, de măriri lipsit, ce-şi trece ziua-n
muncă, noaptea-n somn, e mult mai fericit decît un rege. Şi-un sclav, părtaş al păcii ţării lui,
se bucură de ea, şi nu-şi dă seama, cu mintea-i proastă, cît veghează-un rege să ţină
pacea...Căleşte-mi, zeu al oştilor, soldaţii, Şi nu-i lăsa să fie pradă fricii. Dezvaţă-mi-i şi de-a
mai număra De-i îngrozeşte numărul potrivnic, Şi nu azi, Doamne, azi nu-ţi aminti păcatul
săvîrşit de-al meu părinte, uzurpator de tron. Pe Richard eu l-am îngropat din nou şi-am plîns
asupră-i cu mult mai multe lacrimi de căinţă decît i-au curs din rană stropi de sînge. Cinci sute
de săraci eu ţin pe an, Iar ei de două ori pe zi ridică uscatele lor braţe către cer, să-i ierți
sîngele vărsat. Am zidit șidouă schituri...de sufletul lui Richard...cîntă încă. Voi face şi mai
mult. Dar ce pot eu e prea puţin, căci pocăinţa mea, cerând iertare, vine după toate.