Sunteți pe pagina 1din 17

Samuel Beckett

SFÂRŞIT DE PARTIDĂ

Prefaţă mai poate decât târî, pe când femeia se scufundă


continuu în pământ. Iar dacă aceste resturi umane mai
Considerată una din piesele de referinţă atât sunt totuşi capabile să gândească şi să vorbească,
pentru ansamblul viziunii teatrale beckettiene, cât şi cuvintele lor nu mai pot da naştere decât unor divagaţii
pentru întreaga revoluţie literară şi scenică propusă de fără şir, de multe ori incoerente, a căror menire este de
Teatrul Absurdului de la începutul celei de-a doua ju- a umple spaţiul temporal în care sunt înscrise, de a nu
mătăţi a secolului XX, Sfârşit de partidă continuă, în lăsa golul morţii să atingă direct existenţele lor demne
aceeaşi manieră abstractă, în care alternează tonalita- de milă. Cuvântul este aşadar şi pentru Beckett sursa
tea neutră cu cea a unui umor negru, amar, linia dra- unei iluzionări, fără de care nu ar mai exista nimic între
matică trasată de la prima piesă de mare succes a lui viaţă şi moarte. Cuvântul este tot ceea ce i-a mai
Samuel Beckett, Aşteptându-l pe Godot. După patru rămas omului din umanitatea sa, însă nici el nu-şi mai
ani de la prima reprezentaţie a lui Godot, Sfârşitul de poate împlini funcţia comunicativă, de creaţie de sens,
partidă a avut parte de o lansare mai puţin obişnuită, până la capăt: „Clov: Şi apoi, într-o bună zi, deodată,
premiera sa mondială fiind jucată la Royal Court toate se sfârşesc, se schimbă, nu înţeleg, toate mor,
Theatre din Londra, pe data de 3 aprilie 1957, în fran- sau poate chiar eu, n-o mai înţeleg nici pe asta. Întreb
ceză, limba sa originală de creaţie. Abia mai târziu, atunci cuvintele ce mi-au mai rămas – somn, trezire,
piesa a fost tradusă în engleză de către însuşi autorul, seară, dimineaţă. Ele nu ştiu să spună nimic. (O
cu mici modificări, titlul devenind Fin de pârtie, printr-o pauză).
generalizare voită, Endgame. Urmează apoi lun lung Ceea ce se întâmplă în Sfârşit de partidă este,
şir de creaţii teatrale de dimensiuni reduse, în ambele asa cum o afirmă însuşi autorul „şi mai grav, şi mai
limbi, printre care piesele radiofonice Toţi cei care cad inuman decât în Godot”. Şi totuşi, atunci când lucrează
(1957) şi Cenuşi (1959); Ultima bandă (1958) şi piesa la punerea în scenă a acestei piese la Berlin (1967),
în două acte Ce zile frumoase! (1961). Beckett recunoaşte că îi este „cea mai dragă” dintre
Nu puţine au fost problemele de interpretare piesele sale. Se prea poate ca Sfârşitul de partidă să
cu care s-a confruntat critica de specialitate în cazul aducă cel mai bine pe scenă omul timpului său,
Sfârşitului de partidă şi, de altfel, în cel al întregii creaţii precum şi noua formulă a artei, aşa cum şi-o imagina
beckettiene. Căci, deşi în esenţă promotor al Teatrului şi cum şi-o dorea Beckett în Dialoguri cu Georges
Absurdului, ca şi Eugen Ionescu sau Arthur Adamov, Duthuit. În viziunea dramaturgului, explică Nicolae
Samuel Beckett se distanţează de aceştia prin Balotă în Lupta cu absurdul, artistul este cel care
cumplita austeritate pe care o impune atât personajului trebuie să-şi asume condamnarea condiţiei umane la
teatral, cât şi limbajului acestuia. Jocul mecanic, lipsit expresie. „El este (sau ar trebui să fie) conştient că
de sens al existenţei umane, care ia întorsături ciuda- vocea aceea oarbă care dibuieşte în întuneric, care
te, groteşti, chiar monstruoase, antrenând cu sine caută o gură în care să se instaleze, din care să por-
personajele ionesciene, primeşte în viziunea becketti- nească din nou peregrinările sale intramundane, vo-
ană dimensiunea reducerii generalizate. Spectatorului cea aceea este şi nu este a lui, că el nu se exprimă
nu i se mai arată decât un mecanism învârtindu-se în prin ea, nici nu exprimă nimic, că vorbele acestea nu
gol, care încearcă în zadar să-şi recupereze mişcarea denumesc, nu descriu, nu demonstrează nimic, că, în
iniţială, acel început-sursă a primei mutări dintr-o sfârşit, Nimicul pare să fie singurul lor obiect. Tărâmul
partidă jucată la infinit. Tot astfel, orice încercare de artei – al picturii ca şi al literaturii – este acela al
abatere de la monotonia parcursului evolutiv al imposibilei exprimări, al Imposibilului.”
lucrurilor se soldează cu un eşec, căci omului becketti- Permanenta luptă verbală dintre Hamm şi Clov
an îi este refuzată nu numai libertatea fizică, cea a ne conduce, de altfel, la o concluzie asemănătoare,
mişcării, ci şi cea intelectuală, a gândirii, a imaginaţiei. căci în continua lor încercare de a da o expresie lumii
Pe de o parte, Vladimir şi Estragon sunt condamnaţi să obiectuale ce-i înconjoară, cei doi protagonişti se
îl aştepte pe Godot mereu în acelaşi loc, Hamm şi Clov lovesc de totalitatea ori de zidul tăcerii şi al „nonexpre-
sunt dependenţi de camera lor închisă, precum Nagg siei”. Hamm este cel care persistă pe tot parcursul
şi Nell de lăzile lor de gunoi, iar pe de alta, Estragon piesei în încercarea sa nebunească de a se convinge,
nu-şi mai aminteşte că ar mai fi fost în acel loc cu o zi prin intermediul lui Clov, că posibilul a devenit în sfârşit
înainte, cei doi vagabonzi nu mai sunt siguri de nimic imposibil, însă Clov este mereu prezent pentru a-i „da
în afară de faptul că îl aşteaptă pe nedeterminatul replica” nu numai ca partener de joc, ci şi ca un adver-
Godot, iar Hamm şi Clov ajung să se războiască între sar ce mai crede încă în posibilitatea unei atitudini al-
ei cu vorbe „care nu mai înseamnă nimic”, printre ternative şi deci a unei contra-mutări: „HAMM: Tu nu
nenumărate „pauze” ce revin obsesiv, tăindu-le firul te-ai săturat? CLOV: Ba da! (O pauză) De ce? HAMM:
gândirii. Dezechilibrul fizic, sugerat prin orbirea lui De acest, de această… chestie. CLOV: Păi, de când
Pozzo şi asurzirea lui Lucky în Sfârşitul de partidă ne mă ştiu. (O pauză) Tu nu? HAMM (abătut): Atunci nu e
dezvăluie un cuplu de bătrâni fără picioare, cărora li se niciun motiv pentru care să se schimbe. CLOV: Se
schimbă nisipul din lăzile de gunoi precum animalelor, poate termina”.
un tiran orb şi neputincios într-un scaun cu rotile şi un După cum am văzut, însă, cuvântul nu are
servitor ce nu se poate aşeza, pentru ca, în Ce zile niciodată libertatea de a se transforma în acţiune, de
frumoase! să asistăm la agonia unui bărbat ce nu se aceea personajele beckettiene se mişcă, vorbesc, dar
nu acţionează. Sunt nişte prezenţe mereu acţionate
din afară, fie de către un alt personaj – într-o relaţie de suscită interesul în jurul apariţiilor şi prezenţelor
interdependenţă în genul cuplurilor Pozzo-Lucky, scenice. Această regândire a teatrului analitic, care
Vladimir-Estragon, Clov-Hamm, Nagg-Nell, Winnie- intră în criză o dată cu apariţia formelor externe de
Willie – fie de către o putere invizibilă, paradoxală prin dramatizare a absurdului, duce la o condamnare a
însăşi forţa ei generatoare de angoase, dar şi de false personajului teatral la un prezent scenic continuu,
speranţe, ordonatoare prin bănuita ei prezenţă, dar şi reluat la nesfârşit, şi cu posibilităţi infinite de repetare,
creatoare de haos, datorită bănuielii concretizate în aşa cum ne apare în Cântăreaţa cheală sau în Lecţia
apariţie propriu-zisă (a se vedea Godot în Aşteptându-l lui Ionescu, precum şi în Aşteptându-l pe Godot, în
pe Godot sau moartea în Sfârşit de partidă). Sfârşit de partidă sau în Ce zile frumoase!.
Timpul şi spaţiul contribuie în mare parte la „Predeterminarea personajelor, existentă încă,
definirea personajelor beckettiene ca fiinţe limitate, devine confuză, trecutul nu-şi mai revelă, în retro-
claustrate, deci închise într-o existenţă de care nu par specţia onirică, un sens clar, iar, drept urmare, eroii nu
a fi sigure nici ele. Piesa Sfârşit de partidă este evident reuşesc să-şi mai regăsească identitatea” (Ioan
construită pe delimitarea spaţiului şi reducerea austeră Vartic). Ioan Vartic propune aici sugestivul termen de
a acestuia la patrulaterul cameră-insulă, prins undeva „trecut şvaiţer”, un trecut lacunar care nu mai poate
între pământ şi apă, deci între două materii elementa- oferi personajului ros de molii integritatea sa umană de
re, care trimit imediat cititorul-spectator către o repre- altădată. Astfel, deşi repetată în fiecare seară,
zentare cât se poate de clară a morţii. Căci, pe lângă aşteptarea lui Vladimir şi Estragon este o aşteptare
cuvintele explicite ale lui Hamm: „Cum ieşi de aici, dai mereu fără precedent, aşa cum ziua lui Hamm şi Clov
de moarte…”, există nenumărate elemente aparent este „o zi ca toate celelalte”, în care schimbările – ce
disparate în discursurile celor doi condamnaţi, care au totuşi loc – nu sunt luate în considerare, ci numai
notează, fragmentar, dar cu precizie, absenţa totală a notate pe un ton sec, neutru, rareori trădând emoţia
vieţii dincolo de mimarea acesteia din interiorul protagoniştilor. Deseori, o astfel de schimbare
camerei cenuşii. Ni se spune astfel că grăunţele se- constituie şi un prilej pentru manifestarea umorului
mănate de Clov nu au încolţit şi că nici nu vor răsări negru al dramaturgului: când Clov descoperă că Nell a
vreodată, pe când apele sunt calme, cu valuri „de murit şi îl anunţă pe Hamm că „nu mai mişcă”,
plumb”, fără vreo ambarcaţiune ori vreun peşte care să perceperea greşită a ultimului cuvânt îl trimite pe
tulbure liniştea mortuară. Imaginea soarelui dispărut şi acesta cu gândul la paraziţii de care nu scăpaseră
a culorii cenuşii ce invadează întreaga atmosferă încă: „Nu mai pişcă? Oh, în privinţa asta e formidabil,
contribuie la accentuarea sentimentului apocaliptic insecticidul acesta”.
generat de peisajul privit prin lunetă – privire mereu Raportându-se la propriul lor trecut, persona-
indirectă şi deformată de obiectul intermediar. jele beckettiene se lovesc fie de un gol, umplut parţial
Orice încercare de ieşire din acest peisaj se de prezent, fie de bucăţi disparate ale unei experienţe
dovedeşte de la bun început un eşec şi o condamnare situate la graniţa dintre realitate şi ficţiune, alunecând,
la moarte. O moarte abstractă, inconştient dorită de după nevoie, când într-una, când în cealaltă. Astfel,
întreaga fiinţă a personajelor beckettiene, însă o Clov nu mai ţine minte cum a ajuns în casa lui Hamm
moarte inaccesibilă tocmai datorită faptului că este şi nici cine a fost tatăl lui, însă recunoaşte acea parte a
percepută ca moarte, deci ca punct final, după care nu trecutului care mai continuă încă în prezent: „HAMM:
va mai exista nimic altceva decât „un gol imens”. De Ah, vechile întrebări, vechile răspunsuri, doar ele au
aceea, ideea salvatoare de a pleca pe mare – plecare mai rămas! (O pauză) Eu sunt cel care ţi-a ţinut loc de
spre un tărâm al morţii, ar spune Gaston Bachelard – tată. CLOV: Da. (Uitându-se fix la el). Tu mi-ai ţinut loc
este imediat respinsă la gândul că ar putea exista de aşa ceva. HAMM: Casa mea ţi-a ţinut loc de
rechini. Atât Hamm cât şi Clov se joacă de fapt de-a „home”. CLOV: Da. (O lungă privire circulară.) Asta mi-
viaţa şi de-a moartea, încercând să exprime ceea ce a ţinut loc de aşa ceva.” În ceea ce-l priveşte pe
văd şi simt cu adevărat, nereuşind însă decât să se Hamm, el îşi transformă trecutul într-un roman netermi-
contrazică şi să bată astfel pasul pe loc în ceea ce nat, fragmentar şi acesta precum toate amintirile sale,
trebuia să fie înţelegerea şi conştientizarea propriei lor şi imposibil de finalizat, nu pentru că nu ar mai avea
existenţe. Timpul lor nu poate fi astfel decât un inspiraţie, aşa cum ar lăsa el să se înţeleagă, ci pur şi
continuu „zero”, la fel de neutru precum cenuşiul simplu fiindcă şirului povestirii sale nu i se poate pune
luminii, deşi amândoi simt că ceva îşi „urmează un punct final decât o dată cu propria lui moarte, o
cursul”, că ei înşişi îşi „urmează cursul”, că „lucrurile dată cu moartea prezentului. Amintirile rămân totuşi
merge înainte”, că a existat un „altădată” şi că prezen- ceva greu de suportat de către aceste resturi umane
tul nu mai corespunde acelui idealizat „altădată”. care se complac în uitare, sau, mai precis, care vor să
Interesantă este relaţia pe care o stabileşte uite deşi nu le este pe deplin îngăduit. „Replica” dată
Samuel Beckett între personajele sale şi trecutul lor, de Clov lui Hamm este aici esenţială: „HAMM: Eu n-am
relaţie care îl face pe Ion Vartic să adauge fost niciodată acolo. CLOV: Ai avut baftă. HAMM:
calificativului de teatru al deriziunii, dat de Emmanuel Absent, mereu. Totul s-a făcut fără mine. Nu ştiu ce s-
Jacquart pieselor aparţinând Teatrului absurdului şi pe a întâmplat. (O pauză) Tu, unul, ştii ce s-a întâmplat?
cel de critică a piesei analitice. Căci dimensiunii (O pauză) Clov! CLOV: Ce? HAMM: Tu ştii ce s-a
excentrice de negare şi de luare în râs a valorilor stabi- întâmplat? CLOV: Unde? Când? HAMM (cu violenţă):
lite de tradiţia teatrală europeană i se adaugă, atât în Când? Ce s-a întâmplat? Nu înţelegi? Ce s-a
cazul lui Eugen Ionescu cât şi în cel al lui Samuel întâmplat? CLOV: Ce-ţi poate păsa ţie de chestia
Beckett, şi cea a reconsiderării unui teatru în esenţă asta? […] HAMM: Eu, unul, nu ştiu. […] CLOV (dur):
„poliţist”, adică a unei dramatizări a cărei înscenare Când bătrâna Pegg îţi cerea ulei pentru lampă şi o
obligă spectatorul, prin însăşi esenţa sa, la o trimiteai la plimbare, atunci ştiai ce se petrece, nu? (O
întoarcere în trecutul personajelor şi la reconstituirea pauză) Ştii de ce a murit bătrâna Pegg? De întuneric.
logică a celor presupus întâmplate în afara scenei, HAMM (slab): N-aveam ulei. CLOV (acelaşi joc): Ba
pentru rezolvarea finală a enigmelor ce dau viaţă şi aveai!”.
Şi dacă trebuie să recupereze măcar o mică ironică explozie de intrigi ce nu apucă însă niciodată
parte din acel trecut tocmai pentru a da o oarecare să fie consumate până la capăt, poate pentru simplul
consistenţă prezentului, personajul beckettian nu motiv că în cazul personajului beckettian o problemă
numai că nu se simte împlinit sau măcar întregit, nu merită niciodată mai multă atenţie decât alta, toate,
regăsit, ci chiar se goleşte pe sine, întoarcerea în sine la urma urmei, căzând mai devreme sau mai târziu în
reprezentând un „efort creator prelungit”. Anamneza uitare.
este deci ceea ce-l face atât pe Hamm şi Clov cât şi pe Uitarea joacă un rol esenţial în Sfârşitul de
Nagg şi Nell să se epuizeze căutându-se – Nell merge partidă beckettian şi este strâns legată de problema
atât de departe încât moare – căci căutarea lor se durerii şi a suferinţei umane. Dacă a uita echivalează
dovedeşte a fi mereu zadarnică. cu pierderea unei părţi integrante din propria persoană,
Înfruntările verbale dintre Hamm şi Clov, ducând până la pierderea totală de sine, uitarea
aceste adevărate „războaie”, cum le numeşte însuşi înseamnă şi curmarea suferinţei de a fi, de a exista
Beckett, constituie mecanismul central al piesei. Omul marcat de propria condiţie, redusă în ultimă instanţă la
beckettian ca „fiinţă-care-aşteaptă”, în expresia lui invaliditate, neputinţă şi lipsă de sens. În remarcabila
Nicolae Balotă, este condamnat să aştepte vorbind. tradiţie a nonconformismului secolului său, Samuel
Tăcerile, pauzele care îi rup şirul discurisv, demon- Beckett şi-a pus contemporanii faţă în faţă cu un
strează pe de o parte aspiraţia sa la o tăcere absolută, adevăr profund al existenţei înseşi: „Adevărul este o
liniştitoare şi semnificativă – a se vedea încercarea de agonie ce nu se mai termină. Adevărul acestei lumi e
a se ruga lui Dumnezeu a celor trei personaje moartea. Trebuie ales între a muri şi a minţi. […]
masculine din Sfârşit de partidă – şi, pe de altă parte, Dintotdeauna mi-a fost teamă ca nu cumva să fiu gol
tocmai imposibilitatea de a renunţa la cuvânt sau, mai pe dinăuntru, să nu am, de fapt, niciun motiv serios
degrabă, imposibilitatea cuvântului de a renunţa la pentru a exista”. Câte legături strânse nu aflăm aici
expresie. Căci, aşa cum am văzut, acolo unde nu între dramaturgul irlandez ce şi-a ales franceza ca
există expresie nu există nici sens, iar lucrul ne- limbă de expresie şi unul dintre cei mai mari romancieri
exprimat încetează a mai exista, atât pentru Beckett francezi ai secolului XX, Louis-Ferdinand Celine, care
cât şi pentru personajul său. De aceea, Hamm nu îi denunţa încă din 1932, în Călătorie la capătul nopţii,
poate da dreptate lui Clov atunci când acesta îl anunţă cumplita condamnare a omului modern la propria sa
cu nonşalanţă că „Nu mai există natură”. „Dar existenţă. „Viaţa este doar atât, spune tot Celine, un
respirăm, ne schimbăm! Ne pierdem părul, dinţii! Ne capăt de lumină care sfârşeşte în noapte”; „Suntem toţi
pierdem prospeţimea! Ne pierdem idealurile!” A nega o putreziţi încă de la naştere”. Foarte apropiaţi în esenţă
expresie implică deci mult mai multe decât ne-am de personajele Bardamu şi Robinson din romanul citat,
aştepta, aşa cum a nega „natura”, atrage aici după Hamm şi Clov sunt însă construiţi într-o manieră cu
sine o serie de schimbări capitale în însăşi fiinţă mult mai abstractă şi reduşi la ceea ce am putea numi
umană care o neagă. personajul-cuvânt, prin reformularea a ceea ce Nicolae
În aceeaşi ordine de idei, gândind arta ca Balotă numea „imaginea – grotescă şi puternică în
expresie a neputinţei exprimării, Beckett condamna acelaşi timp – a Logosului întrupat”. Căci, după cum
însăşi esenţa artistică, recunoscută până atunci ca am văzut, ei duc un război al cuvintelor, suferă şi
atare. Ajungem aici într-un impas dominat de para- acţionează în cuvinte. Până şi sfârşitul se hotărăşte
doxul exprimării non-exprimabilului, impas pe care prin cuvinte, ezitarea pronunţării cuvântului final
Samuel Beckett îl ocoleşte, până la urmă, prin ducând inevitabil la imposibilitatea încheierii – a se
afirmaţia sa: „Que voulez-vous Monsieur? Cest les vedea replicile de la început ale lui Clov („Terminat, s-a
mots, on n’arien d’autre”. Într-adevăr, nici personajele terminat, se va termina oare, că se va termina”) şi
nu mai au nimic altceva în afară de cuvinte. Nu vom Hamm: „Şi totuşi nu mă încumet, nu mă încumet să…
ajunge însă atât de departe încât să afirmăm, să termin”.
împreună cu Martin Esslin, că personajele beckettiene Putem astfel afirma, o dată cu Celine, că şi
nu mai pot fi considerate „personaje” teatrale sau ca adevărul acestei piese este acea „agonie care nu se
Sfârşit de partidă este o piesă lipsită de intrigă. Cert mai termină”, un sfârşit continuu ce duce la o moarte
este că Beckett îşi considera piesa „un simplu joc”, un lentă, pasivă, aproape imposibil de atins, deşi distanţa
joc în care cuvintele reprezintă materialul principal, care o desparte de viaţă e minimă: un sfârşit, în tot
mişcarea, gesturile şi lumina aflându-se doar pe un cazul, imposibil de grăbit. E o agonie care, la persona-
palier secundar. Însă, contrat aparenţelor, acest joc nu jele beckettiene, goleşte şi închide. Starea de
este nicidecum unul gratuit. Nici nu încape în discuţie „prizonieri” a acestora se manifestă, de altfel, la două
că personajul nu mai poate avea structura tradiţională, niveluri distincte. Într-un prim moment, spaţiul
că el nu mai are un nume, un statut social, o ocupaţie, beckettian ne indică în mod clar această captivitate a
un trecut fix şi un scop al acţiunilor sale, însă prin unui homoviator condamnat la nemişcare. Jocului în
simpla lor prezentă pe scenă, oricât de dezmembrate spaţii închise i-am putea atribui aici o hermeneutică din
şi chinuite ar fi ele, personajele beckettiene îşi joacă perspectiva unei noi lecturi pe care o face Maurice
pirandellianul rol de personaj. Şi oricât ar fi interzis Blanchot Istoriei nebuniei în epoca clasică a lui Michel
dramaturgul să fie căutate simboluri în piesele sale, Foucault. Criticul şi filosoful francez pune în evidenţă
este imposibil să nu observăm constantele culturale în al său Entretien in fini paradoxul „închiderii exterio-
care transpar din fragmentatele sale rânduri şi fără de rului”. Tot ceea ce este resimţit ca exterior de către o
care nu ar exista nimic de negat, de regândit sau de comunitate se vede astfel izolat prin închidere, în
reconstruit. Nu vom vedea, desigur, în vagabonzii lui acelaşi mod în care erau urcaţi nebunii pe acel
Beckett decât una dintre ipostazele acelui homoviator Narrenschi şi trimişi pe insula nebunilor, sau aşa cum
sau homo ludens, iar în spaţiile sale strimte doar una sunt ei internaţi astăzi în ospicii. Hamm şi Clov se află
dintre apariţiile unui no man’s land. Tot astfel, deşi nu şi ei într-o cameră-insulă, ceea ce ne face să ne
există o intrigă propriu-zisă, în sensul tradiţional al întrebăm asupra gradului lor de nebunie; aceasta mai
cuvântului, în piesele lui Samuel Beckett, asistăm la o ales pentru că închiderea exteriorului funcţionează şi
în sens invers, adică de la nebuni spre comunitate, da decât iluzia unui refugiu de câteva clipe. „Totul este
manifestându-se atât ca reacţie inconştientă la prima limbaj în teatru: cuvintele, gesturile, obiectele, acţiunea
mişcare – de unde caracterul său defensiv, să-i însăşi, căci totul serveşte exprimării, semnificării”,
spunem aşa – cât şi ca o opţiune a personajelor înseşi semnalează Eugen Ionescu în Note şi contra-note.
– ceea ce ar conferi de data aceasta închiderii un Nimic în Sfârşitul de partidă nu este lăsat la voia
caracter ofensiv. În Sfârşitul de partidă beckettian întâmplării, piesa este plină de ecouri ce-şi răspund
această reacţie ofensiv-defensivă a interiorului la mereu unul altuia, iar personajele se mişcă greoi
exterior este trădată de majoritatea mişcărilor printre ele. Aceste ecouri asupra evidenţierii cărora a
personajelor precum şi de acţiunile lor proiectate, însă insistat însuşi Beckett în momentul punerii în scenă a
niciodată înfăptuite. Clov ne apare mereu cu luneta în piesei sale, aşa cum o arată Michael Haerdter în
mână urmărind cu atenţie ceea ce se petrece în afară. Bericht von den Proben der Berliner Inszenierung
Apariţia oricărei posibile forme de viaţă în afară de a (1967), se manifestă atât la nivelul mişcării scenice a
lor generează angoase şi trezeşte reacţii dintre cele personajelor, cât şi mai ales şi la cel al textului
mai violente, iar pe de altă parte înseşi personajele dramatic şi, deci, al cuvântului rostit. Putem chiar afir-
sunt excluse unele faţă de celelalte prin diferite forme ma că dramaturgul merge foarte mult în construcţia
de închidere: Hamm, într-un scaun cu rotile; Clow, la el piesei sale pe un fel de joc de-a răspunsul, unde
în bucătărie; Nagg şi Nell în lăzile lor de gunoi, repetiţia şi reorganizarea fragmentelor discursive în re-
separate. Observăm în acelaşi timp că toate aceste plici-ecou, simetrice şi totuşi răsturnate precum o oglin-
personaje nu pot sau nu vor să se atingă: „NAGG: dă verbală, ocupă un loc esenţial: „HAMM: De ce
Sărută. NELL: Nu putem”; „HAMM: Sărută-mă. (O rămâi cu mine? CLOV: De ce mă ţii? HAMM: Nu mai e
pauză.) Nu vrei să mă săruţi? CLOV: Nu. HAMM nimeni altcineva. CLOV: Nu mai e niciun alt loc”;
(întinzând mâna): Dă-mi măcar mâna. (O pauză.) Nu „HAMM: Unde eşti? CLOV: Aici. HAMM: Vino înapoi!
vrei să-mi dai mâna? CLOV: Nu vreau să te ating”. (Clov se întoarce la locul lui, lângă scaun). Unde eşti?
Închiderea spaţială a celor patru personaje din CLOV: Aici”.
Sfârşit de partidă anunţă, de fapt, o închisoare mai Iar acestei camere cu oglinzi a cuvântului, în
adâncă, şi anume prizonieratul acestora în propria lor interiorul căreia se învârt personajele beckettiene, i se
existenţă. Dacă suprapunem replica lui Hamm adaugă şi ecourile intertextuale, nu lipsite de importan-
„Sfârşitul se află-n început şi totuşi, mergem înainte…” ţă şi chiar abundente în Sfârşit de partidă. Avem astfel
şi cuvintele lui Celine, atitudinea personajului becketti- citate, preluate şi ironic transformate, din William
an faţă de naştere şi de perpetuarea speciei nu mai Shakespeare („regatul meu pentru un gunoier!”) sau
necesită nicio explicaţie. Oroarea faţă de progenituri şi din Baudelaire („bieţii morţi” – „les pauvre morts, les
„progenitori” sau „procreatori în putere” se traduce prin pauvres morts, ils ont de grandes douleurs” sau acel
neputinţa de a se revolta în alt mod împotriva vieţii pe „strigai după seară şi uite-o, coboară” din ultimul mo-
care ei înşişi o duc. Această problemă existenţială, nolog al lui Hamm – „tu reclamais le Soir, ii descend; le
ontologică în esenţă, care a dat de atâtea ori naştere voici” din Recueillement), precum şi trimiteri clare la
tragicului fiinţei umane, se vede aici transformată în anumite expresii tipice limbii franceze, pe care le regă-
grotesc, iar suferinţa e luată în derâdere: „HAMM: sim răsturnate şi diferit conotate – aceasta reprezen-
Ticălosule, de ce m-ai făcut? NAGG: N-aveam de tând şi una dintre pietrele de încercare pentru orice tra-
unde să ştiu. HAMM: Ce? Ce n-aveai de unde să ştii? ducător. Din zicala „si jeunesse savait, si vieillesse
NAGG: Că o să fii tu. (O pauză.) O să-mi dai un dra- pouvait” Beckett nu pune în gura lui Clov decât un in-
jeu?”. „NELL: Nimic nu e mai amuzant decât nenoro- complet „si vieillesse savait…” („dacă ar ştii bătrâ-
cirea […] Ba da, să ştii, e lucrul cel mai comic din nii…!”), trăgând prin aceasta un subtil semnal de alar-
lume. Şi noi râdem de el, din toată inima, de la început. mă asupra condiţiei celor două personaje condamnate
Dar e mereu acelaşi lucru. Da, e ca povestea aia la lăzile de gunoi precum un „foetus” reîntors în pân-
nostimă care ni se tot povesteşte, o mai găsim încă tecul mamei, ca să folosim cuvintele lui Nicolae Balotă.
nostimă, dar nu ne mai face să râdem”. Chiar şi numai problematica jocurilor de
Recunoscută drept cea mai importantă cuvinte şi a trimiterilor extra-textuale din pieslee lui
propoziţie din Sfârşitul de partidă, de către Beckett Samuel Beckett ar necesita un studiu complex şi ar
însuşi, prima afirmaţie a lui Nell concentrează în sine putea scoate la iveală substratul profund uman al
esenţa absurdităţii acestei piese. Nenorocirea, suferin- acestora. Căci oricât de abstractizat şi de redus ar
ţa, durerea nu pot fi nici măcar recunoscute şi asuma- părea ca expresie teatrală, întreg jocul beckettian se
te; absurditatea iluzionării umane îşi anulează astfel întoarce la ideea de om, ba mai mult, se construieşte
propriul caracter tragic, aceasta dovedinu-se a fi, în şi ia naştere numai în jurul acestei imagini schimbătoa-
mod paradoxal, tragedia absurdului. re, dar totuşi neclintită în esenţa sa. De aceea este
Nu mai contează dacă piesa aceasta poate fi important, am spune, să nu vedem doar latura
citită ca o monodramă sau nu, aşa cum afirmă Martin pesimistă, neagră, schizoidă, a gândirii beckettiene, ci
Esslin, cert este că personajele lui Samuel Beckett să luăm în considerare, în primul rând acel „posibil” din
sunt esenţial umane, tocmai prin cumplita dezumani- „imposibil” şi constructiva provocare critică lansată
zare ce le-a fost impusă, prin nehotărârea lor carac- cititorului-spectator de către patru personaje ce-şi
teristică, prin permanenta nevoie ce o au de a se ra- denunţă propria existenţă, într-o partidă fără sfârşit.
porta la celălalt, negându-l şi respingându-l în acelaşi
timp. Chinuiţi de o viaţă imposibil de trăit, precum şi de Ştefana Pop
o moarte imposibil de atins, Hamm şi Clov vieţuiesc
printre obiectele disparate, desperecheate, ce le umplu
existenţa. Obiecte aparent neînsemnate, cum sunt
tabloul întors, deşteptătorul, roţile de bicicletă, frânghia
sau căţelul de pluş, devin prilejul unor întregi construc-
ţii de universuri compensative, fragmentare, ce nu pot
opreşte lângă fotoliu.) Împuţi aerul! (O pauză.)
SFÂRŞIT DE PARTIDĂ Pregăteşte-mă, o să mă culc.
CLOV: Abia acuma te-am sculat.
Interior fără mobile. Lumină cenuşie. HAMM: Şi ce?
În peretele din dreapta şi în cel din stânga, mai spre fund, două
CLOV: Nu pot să te scol şi să te culc la fiecare cinci
ferestre mici, cocoţate sus, cu perdelele trase.
O uşă în avanscenă, la dreapta. Agăţat pe perete, lângă uşă, un minute, am treabă.
tablou întors. O pauză.
În avanscenă, la stânga, acoperite cu un cearşaf, două lăzi de HAMM: Nu mi-ai văzut niciodată ochii?
gunoi, una lângă cealaltă.
CLOV: Nu.
În centru, acoperit cu un cearceaf vechi, şezând într-un scaun cu
rotile, Hamm. HAMM: N-ai avut niciodată curiozitatea, în timp ce
Nemişcat, lângă scaun, Clov se uită la el. Tenul foarte roşu. dormeam, să-mi scoţi ochelarii şi să te uiţi în ochii
Merge până sub fereastra din stânga. Mers rigid şi nesigur. Se uită mei?
la fereastra din stânga, cu capul dat pe spate, îşi întoarce capul, se
CLOV: Ridicându-ţi pleoapele? (O pauză.) Nu.
uită la fereastra din dreapta. Merge şi se opreşte sub fereastra din
dreapta. Se uită la fereastra din dreapta cu capul dat pe spate, îşi HAMM: Într-o zi o să-ţi arăt. (O pauză.) Se pare că
întoarce capul şi se uită la fereastra din stânga. Iese şi se întoarce sunt complet albi. (O pauză.) Cât e ora?
imediat cu o scăriţă, o aşază sub fereastra din stânga, se urcă pe CLOV: Aceeaşi ca de obicei.
ea, trage perdeaua. Coboară de pe scăriţă, face şase paşi înspre
HAM: Te-ai uitat?
fereastra din dreapta, se întoarce, ia scăriţă şi o pune sub fereastra
din dreapta. Se urcă pe ea, trage perdeaua. Coboară. Face trei paşi CLOV: Da.
înspre fereastra din stânga, se întoarce să ia scăriţa, o pune sub HAMM: Ei, şi?
fereastra din stânga, se urcă pe ea, se uită pe fereastră. Râde scurt. CLOV: Zero.
Coboară, face un pas înspre fereastra din dreapta, se întoarce să ia
HAMM: Ar trebui să plouă.
scăriţa, o pune sub fereastra din dreapta, se urcă pe ea, se uită pe
fereastră. Râde scurt. Coboară de pe scăriţă, se îndreaptă spre CLOV: N-o să plouă.
lăzile de gunoi, se întoarce să ia scăriţa, o ia, se răzgândeşte, o lasă O pauză.
jos, se duce la lăzile de gunoi, ridcă cearceaful care le acoperă, îl HAMM: Şi în afară de asta, merge?
împătureşte cu grijă şi şi-l pune pe braţ. Ridică un capac, se apleacă
CLOV: Nu mă plâng.
şi se uită în lada de gunoi. Râde scurt. Pune capacul la loc. Aceleaşi
mişcări la lada următoare. Merge înspre Hamm, ridică cearceaful HAMM: Te simţi în starea ta normală?
care îl acoperea, îl împătureşte cu grijă şi şi-l pune pe braţ. În halat, CLOV (enervat): Îţi spun că nu mă plâng.
cu o tichie din pâslă pe cap, cu o batistă mare pătată cu sânge HAMM: Eu mă simt cumva ciudat. (O pauză.) Clov.
întinsă pe faţă, cu un fluier atârnat la gât, cu o pătură pe genunchi,
CLOV: Da.
cu şosete groase de lână în picioare, Hamm pare că doarme. Clov
se uită la el. Râde scurt. Se duce la uşă, se opreşte, se întoarce, HAMM: Tu nu te-ai săturat?
contemplă scena, se întoarce spre sală. CLOV: Ba da! (O pauză.) De ce?
CLOV (privire fixă, voce seacă, fără timbru): Terminat, HAMM: De acest, de această… chestie.
s-a terminat, se va termina, poate că se va termina. (O CLOV: Păi, de când mă ştiu. (O pauză.) Tu nu?
pauză.) Grăunţele se adaugă grăunţelor, una câte una, HAMM (abătut): Atunci nu e niciun motiv pentru care
şi într-o zi, deodată-i o grămadă, o grămăjoară, nesu- să se schimbe.
ferita grămăjoară. (O pauză.) Nu mai pot fi pedepsit. CLOV: Se poate termina. (O pauză.) Toată viaţa
(O pauză.) Mă duc în bucătăria mea, trei metri pe trei aceleaşi întrebări, aceleaşi răspunsuri.
metri, ca s-aştept să mă fluiere. (O pauză.) Sunt nişte HAMM: Pregăteşte-mă. (Clov nu se mişcă). Du-te şi
dimensiuni nostime, o să mă sprijin de masă, o să mă adu cearceaful. (Clov nu se clinteşte.) Clov.
uit la perete, aşteptând să mă fluiere. CLOV: Da.
Rămâne un moment nemişcat. Apoi iese. Se întoarce numaidecât, HAMM: N-o să-ti mai dau nimic de mâncare.
se duce să ia scăriţa şi iese cu scăriţa. O pauză. Hamm se mişcă.
Cască sub batistă, îşi dă la o parte batista de pe faţă. Tenul foarte
CLOV: Atunci o să murim.
roşu. Ochelari negri. HAMM: O să-ţi dau doar atât cât să nu poţi muri. O să-
HAMM: E - (cască) – rândul meu. (O pauză.) Să joc. ţi fie foame tot timpul.
(Ţine cu mâinile întinse batista desfăcută în faţa lui.) CLOV: Atunci n-o să murim. (O pauză.) Mă duc s-aduc
Cârpă veche! (Îşi scoate ochelarii, îşi şterge ochii, faţa, cearceaful.
îşi şterge ochelarii, şi-i pune din nou, împătureşte cu Se îndreaptă către uşă.
grijă batista şi o pune delicat în buzunarul de la piept HAMM: Nu-i nevoie. (Clov se opreşte.) O să-ţi dau
al halatului, îşi drege vocea, îşi împreunează câte un biscuit pe zi. (O pauză.) Un biscuit şi jumătate.
degetele.) (O pauză.) De ce rămâi cu mine?
Poate exis – (cască) – exista o nenoricre mai… mai CLOV: De ce mă ţii?
mare decât a mea? Fără îndoială. Altădată. Dar HAMM: Nu mai e nimeni altcineva.
astăzi? (O pauză.) Tatăl meu? (O pauză.) Mama mea? CLOV: Nu mai e niciun alt loc.
(O pauză.) Câinele… meu? (O pauză.) Oh, sunt de O pauză.
acord să sufere atât cât pot suferi nişte făpturi ca ele. HAMM: Şi totuşi mă plictiseşti.
Dar se poate spune că suferinţele noastre au aceeaşi CLOV: Încerc.
valoare? Fără îndoială. (O pauză.) Nu, totul e a - HAMM: Tu nu mă iubeşti.
(cască) – bsolut, (mândru) cu cât suntem mai mari cu CLOV: Nu.
atât suntem mai plini. (O pauză. Posomorât.) Şi cu atât HAMM: Altădată mă iubeai.
suntem mai goi. (Adulmecă.) Clov! (O pauză.) Nu, sunt CLOV: Altădată!
singur. (O pauză.) Ce vis… adică vise… la plural! HAMM: Te-am făcut prea mult să suferi. (O pauză.)
Pădurile astea! (O pauză.) Destul, e timpul să se Nu-i aşa?
termine cu toate istea, chiar şi în adăpost. (O pauză.) CLOV: Nu-i asta.
Şi totuşi nu mă încumet, nu mă încumet să… să HAMM (indignat); Nu te-am făcut prea mult să suferi?
termin. Da, chiar asta e, e timpul să se termine cu CLOV: Ba da.
toate astea şi totuşi nu mă încumet încă să - (cască) – HAMM (uşurat): Ah! Totuşi! (O pauză. Rece.) Iartă-mă.
să termin. (Cască.) Ohoho, ce am, aş face mai bine să (O pauză. Mai tare.) Am zis, iartă-mă.
mă culc. (Fluieră o dată. Clov intră degrabă. Se CLOV: Aud! (O pauză.) Ţi-a mai curs sânge?
HAMM: Mai puţin. (O pauză.) Nu e ora la care-mi iau CLOV (întorcându-se la locul lui, lângă scaun): Dacă
calmantul? ar şti bătrânii…!
CLOV: Nu. HAMM: Aşază-te pe ea.
O pauză. CLOV: Nu pot să mă aşez.
HAMM: Cum stai cu ochii? HAMM: Ai dreptate. Iar eu nu pot sta în picioare.
CLOV: Rău. CLOV: Aşa-i.
HAMM: Cum stai cu picioarele? HAMM: Fiecare cu specialitatea lui. (O pauză.) Nu
CLOV: Rău. râdem?
HAMM: Dar te poţi mişca. CLOV (după ce se gândeşte): Eu nu ţin neapărat.
CLOV: Da. HAMM (după ce se gândeşte): Nici eu. (O pauză.)
HAMM (violent): Atunci, mişcă! (Clov merge până la Clov.
peretele din spate, se sprijină cu fruntea şi cu mâinile.) CLOV: Da.
Unde eşti? HAMM: Natura a uitat de noi.
CLOV: Aici. CLOV: Nu mai există natură.
HAMM: Vino înapoi! (Clov se întoarce la locul lui, HAMM: Nu mai e natură? Exagerezi.
lângă scaun.) Unde eşti? CLOV: Prin preajmă.
CLOV: Aici. HAMM: Dar respirăm, ne schimbăm! Ne pierdem părul,
HAMM: De ce nu mă omori? dinţii! Ne pierdem prospeţimea! Ne pierdem idealurile!
CLOV: Nu ştiu cifrul de la bufet. CLOV: Atunci înseamnă că nu ne-a uitat.
(O pauză.) HAMM: Dar tu zici că nu mai există.
HAMM: Du-te şi adu-mi două roţi de bicicletă. CLOV (trist): Nimeni pe lumea asta nu a gândit vreoda-
CLOV: Nu mai sunt roţi de bicicletă. tă aşa de întortocheat ca noi.
HAMM: Ce-ai făcut cu bicicleta ta? HAMM: Facem şi noi ce putem.
CLOV: N-am avut niciodată bicicletă. CLOV: Greşim.
HAMM: Nu se poate. O pauză.
CLOV: Când mai erau încă biciclete am plâns să-mi iei HAMM: Te crezi o bucată bună, ai?
una. M-am târât la picioarele tale. M-ai dat afară. Acum CLOV: Bucăţi şi bucăţele.
nu mai sunt. O pauză.
HAMM: Şi atunci, drumurile tale? Când te duceai să-mi HAMM: Hm, nu mergi prea repede… (O pauză.) Nu-i
vezi săracii. Tot pe jos? ora la care îmi iau calmantul?
CLOV: Câteodată călare. (Capacul uneia dintre lăzile CLOV: Nu. (O pauză.) Te las. Am treabă.
de gunoi se ridică şi apar mâinile lui Nagg, agăţate de HAMM: La tine în bucătărie?
margini. Apoi iese la suprafaţă capul acoperit cu o CLOV: Da.
bonetă de noapte. Tenul foarte alb. Nagg cască, apoi HAMM: Ca să faci ce? Mă întreb.
ascultă.) Te las, am treabă. CLOV: Mă uit la perete.
HAMM: La tine-n bucătărie? HAMM: Şi ce vezi acolo, pe peretele tău? Ei, ei? Tru-
CLOV: Da. puri goale?
HAMM: Cum ieşi de aici, dai de moarte. (O pauză.) CLOV: Văd cum îmi moare lumina.
Bine, pleacă. (Clov iese. O pauză.) Lucrurile merg îna- HAMM: Cum îţi - ! Ce mai e şi asta? Ei na, o să moară
inte. tot atât de bine şi aici, lumina ta. Uită-te un pic la mine
NAGG: Terciul meu! şi mai vorbeşte-mi de lumina ta dacă-ţi dă mâna.
HAMM: Progenitor blestemat! O pauză.
NAGG: Terciul meu! CLOV: Greşeşti că-mi vorbeşti aşa. (O pauză.)
HAMM: Ah, nu mai e nimic de capul bătrânilor ăstora! HAMM (rece): Iartă-mă. (O pauză. Mai tare.) Am zis,
Să halească, să halească, numai la asta le stă gândul. iartă-mă.
(Fluieră. Intră Clov. Se opreşte lângă scaun.) Ia te uită! CLOV: Aud!
Credeam că m-ai părăsit. O pauză. Capacul lăzii de gunoi a lui Nagg se ridică.
CLOV: Oh, încă nu, încă nu. Apar mâinile agăţate de margini. Apoi i se iveşte
NAGG: Terciul meu! capul. În mână, biscuitul. Nagg cască.
HAMM: Dă-i terciul! HAMM: Ţi-au răsărit grăunţele?
CLOV: Nu mai e terci! CLOV: Nu.
HAMM (către Nagg): Nu mai e terci. N-o să mai HAMM: Ai scormonit puţin să vezi dacă nu au încolţit?
primeşti niciodată terci. CLOV: N-au încolţit.
NAGG: Vreau terci! HAM: Poate că-i încă prea devreme.
HAMM: Dă-i un biscuit. (Clov iese.) Depravat bleste- CLOV: Dacă ar fi fost să încolţească, ar fi încolţit. Nu
mat! Ce-ţi mai fac cioturile? vor încolţi niciodată.
NAGG: Nu te lega de cioturile mele! O pauză.
Intră Clov cu un biscuit în mână. HAMM: Mai puţin distractiv decât înainte. (O pauză.)
CLOV: M-am întors cu biscuitul. Dar aşa-i întotdeauna spre sfârşitul zilei, nu-i aşa
Pune biscuitul în mâna lui Nagg, care îl ia, îl pipăie, îl Clov?
miroase. CLOV: Întotdeauna.
NAGG (plângăreţ): Ce-i asta? HAMM: E un sfârşit de zi ca toate celelalte, nu-i aşa,
CLOV: E biscuitul clasic. Clov?
NAGG (la fel): E tare! Nu pot! CLOV: Aşa se pare.
HAMM: Închide-i gura! O pauză.
Clov îl apasă pe Nagg în lada de gunoi şi pune HAMM (neliniştit): Dar ce se întâmplă, ce se întâmplă?
capacul. CLOV: Ceva îşi urmează cursul.
O pauză.
HAMM: Bine, du-te. (Îşi dă capul pe spate, şi-l sprijină NAGG: Ţi l-a schimbat?
de spătarul scaunului, rămâne nemişcat. Clov nu se NELL: Nu.
mişcă. Oftează tare. Hamm îşi ridică capul.) Credeam NAGG: Nici mie. (O pauză.) Trebuie să facem gură. (O
că ţi-am spus să te duci. pauză. Arătându-i biscuitul.) Vrei o bucată?
CLOV: Încerc. (Se duce la uşă, se opreşte.) De când NELL: Nu. (O pauză.) Din ce?
m-am născut! (Iese.) NAGG: Din biscuit. Ţi-am păstrat jumătate. (Se uită la
HAMM: Lucrurile merg înainte… biscuit. Mândru.) Trei sferturi. Pentru tine. Ţine (îi
Îşi răstoarnă capul pe speteaza scaunului, rămâne întinde biscuitul.) Nu? (O pauză.) Ţi-e rău?
nemişcat. Nagg bate în capacul celeilalte lăzi. O HAMM (plictisit): Dar mai tăceţi, tăceţi, că nu pot dormi
pauză. Bate mai tare. Capacul se ridică, mâinile lui de voi. (O pauză.) Vorbiţi mai încet. (O pauză.) Dacă
Nell apar, se iveşte şi capul. Bonetă de dantelă. Ten aş dormi, aş face, poate dragoste. M-aş duce prin
foarte alb. păduri. Aş vedea… cerul, pământul. Aş alerga. M-ar
NELL: Ce-i dragule? Ai venit să faci amor? urmări. Aş scapa. (O pauză.) Natura! (O pauză.) Am o
NAGG: Dormeai? picătură de apă în cap. (O pauză.) O inimă, o inimă în
NELL: Oh, nu! cap.
NAGG: Sărută. O pauză.
NELL: Nu putem. NAGG (şoptit): Ai auzit? Are o inimă în cap!
NAGG: Să încercăm. Râde gâlgâit, dar prevăzător.
Capetele se întind cu greu unul către celălalt, nu se NELL: Nu trebuie să râzi de astfel de lucruri, Nagg. De
pot atinge, se despart. ce râzi de ele tot timpul?
NELL: La ce bun toată comedia asta în fiecare zi? O NAGG: Nu aşa de tare!
pauză. NELL (fără să coboare vocea): Nimic nu e mai
NAGG: Mi-am pierdut dintele. amuzant decât nenorocirea, sunt de acord cu tine. Dar
NELL: Când? –
NAGG: Ieri îl aveam. NAGG (scandalizat): Oh!
NELL (ton elegiac): Ah, ieri! NELL: Ba da, să ştii, e lucrul cel mai comic din lume. Şi
Se întorc cu greu unul către celălalt. noi râdem de el, din toată inima, la început. Dar e
NAGG: Mă vezi? mereu acelaşi lucru. Da, e ca şi povestea aia nostimă
NELL: Rău. Tu? care ni se tot povesteşte, o mai găsim încă nostimă,
NAGG: Ce? dar nu ne mai face să râdem. (O pauză.) Mai vrei să-
NELL: Mă vezi? mi spui ceva?
NAGG: Rău. NAGG: Nu.
NELL: Cu atât mai bine, cu atât mai bine. NELL: Gândeşte-te bine. (O pauză.) Atunci te las.
NAGG: Nu spune asta. (O pauză.) Ne-a slăbit NAGG: Nu-ţi vrei biscuitul? (O pauză.) Ţi-l păstrez. (O
vederea. pauză.) Credeam că mă vei părăsi.
NELL: Da. NELL: Te voi părăsi.
O pauză. Se întorc în direcţii opuse. NAGG: Poţi să mă scarpini înainte?
NAGG: Mă auzi? NELL: Nu. (O pauză.) Unde?
NELL: Da. Tu? NAGG: Pe spate.
NAGG: Da. (O pauză.) Nu ne-a slăbit auzul. NELL: Nu. (O pauză.) Freacă-te de margine.
NELL: Nu ne-a slăbit ce? NAGG: E mai jos. În scobitură.
NAGG: Auzul. NELL: Care scobitură?
NELL: Nu. (O pauză.) Mai ai să-mi spui ceva? NAGG: Scobitura. (O pauză.) Nu poţi? (O pauză.) Ieri
NAGG: Îţi aduci aminte… m-ai scărpinat acolo.
NELL: Nu… NELL (ton elegiac): Ah, ieri!
NAGG: De accidentul de tandem în care ne-am lăsat NAGG: Nu poţi? (O pauză.) Şi tu, tu nu vrei să te
ciolanele? scarpin? (O pauză.) Mai plângi?
Râd amândoi. NELL: Încercam.
NELL: S-a întâmplat în Ardeni. Râd mai încet. O pauză.
NAGG: La ieşirea din Sedan. (Râd şi mai încet. O HAMM (şoptit): Poate că-i o venă mică.
pauză.) Ţi-e frig? O pauză.
NELL: Da, foarte frig. Ţie? NAGG: Ce-a zis?
NAGG: Îngheţ. (O pauză.) Vrei să intri? NELL: Poate că-i o venă mică.
NELL: Da. NAGG: Şi asta ce vrea să zică? (O pauză.) Nu vrea să
NAGG: Atunci intră. (Nell nu se mişcă.) De ce nu intri? zică nimic. (O pauză.) O să-ţi povestesc povestea
NELL: Nu ştiu. croitorului.
O pauză. NELL: De ce?
NAGG: Ţi-a schimbat rumeguşul? NAGG: Ca să nu mai fi supărată.
NELL: Nu-i rumeguş. (O pauză, cu oboseală.) Nu poţi NELL: Dar nu-i amuzantă.
să fii un pic mai precis, Nagg? NAGG: Întotdeauna te-a făcut să râzi. (O pauză.)
NAGG: Atunci, nisipul. Ce importanţă are? Prima dată am crezut c-o să mori.
NELL: E important. NELL: Eram pe lacul Como. (O pauză.) O după-
O pauză. amiază de aprilie. (O pauză.) Îţi vine să crezi?
NAGG: Altădată era rumeguş. NAGG: Ce?
NELL: Ei, da. NELL: Că ne-am plimbat pe lacul Como. (O pauză.)
NAGG: Iar acum e nisip. (O pauză.) Plajă. (O pauză. Într-o după-amiază de aprilie.
Mai tare.) Acum e nisip pe care-l aduce de pe plajă. NAGG: Ne logodiserăm în ajun.
NELL: Ei, da. NELL: Logodiţi!
NAGG: Ai râs atât de mult încât ne-am răsturnat. Ar fi HAMM: Ai închis-o?
trebuit să ne înecăm. CLOV: Da.
NELL: S-a întâmplat aşa pentru că mă simţeam HAMM: Sunt închişi amândoi?
fericită. CLOV: Da.
NAGG: Ba nu, ba nu, era din cauza poveştii. Davada, HAMM: O să blocăm capacele. (Clov se îndreaptă
mai râzi şi acum. De fiecare dată. spre uşă.) Dar nu-i urgent. (Clov se opreşte.) Furia mă
NELL: Era adânc, adânc. Şi se vedea fundul. Atât de lasă, mă scapă pipi.
alb. Atât de curat. CLOV: Mă duc să aduc sonda.
NAGG: Mai ascult-o o dată. (Voce de povestitor.) Un Merge spre uşă.
englez - (ia o înfăţişare de englez, apoi şi-o reia pe a HAMM: Nu-i urgent. (Clov se opreşte.) Dă-mi
sa) – având urgent nevoie de un pantalon dungat calmantul.
pentru sărbătorile de Anul Nou, se duce la croitorul lui CLOV: E prea devreme. (O pauză.) E prea repede
care-i ia măsurile. (Vocea croitorului.) „Bun, s-a făcut, după tonicul pe care l-ai luat. N-ar avea niciun efect.
reveniţi peste patru zile, va fi gata”. Bine. Patru zile mai HAMM: Dimineaţa eşti stimulat, iar seara eşti amorţit.
târziu ((Vocea croitorului.) „Sorry, reveniţi peste opt Dacă nu-i chiar invers. (O pauză.) A murit de moarte
zile, nu mi-a ieşit spatele”. Bine, bine, spatele, e bună medicul ăla bătrân?
adevărat, nu-i uşor de făcut. Opt zile mai târziu. CLOV: Nu era bătrân.
(Vocea croitorului.) „Îmi pare rău, reveniţi peste zece HAMM: Dar a murit?
zile, am stricat partea dintre picioare”. Bine, de acord, CLOV: Bineînţeles. (O pauză.) Tu mă întrebi asta?
cu partea dintre picioare e delicat… Zece zile mai O pauză.
târziu. (Vocea croitorului.) „Sunt consternat, dar HAMM: Plimbă-mă un pic. (Clov se pune în spatele
reveniţi peste cincisprezece zile, am lucrat prost şliţul”. scaunului cu rotile şi îl împinge.) Nu prea repede!
Bun, la o adică, un şliţ frumos face impresie. (O pauză. (Clov înaintează împingând.) Condu-mă în jurul lumii!
Voce normală.) O povestesc prost. (O pauză. Abătut.) (Clov împinge.) Du-te de-a lungul pereţilor. Apoi adu-
Povestesc istorioara asta din ce în ce mai prost. (O mă înapoi în centru. (Clov împinge.) Eram chiar în
pauză. Voce de povestitor.) În fine, pe scurt, din centru, nu-i aşa?
cusătură-n cusătură, au venit Paştile, iar el o dă-n bară CLOV: Da.
cu butonierele. (Faţa, apoi vocea clientului.) HAMM: Ne-ar trebui un scaun cu rotile adevărat, cu
„Goddamn, Sir, nu se mai poate, la urma urmei ajunge roţi mari. Roţi de bicicletă. (O pauză.) Mergi de-a
să fie chiar indecent! În şase zile, mă auziţi, în şase lungul peretelui?
zile Dumnezeu a făcut lumea. Da, domnule, exact aşa, CLOV: Da.
Domnule, LUMEA! Şi dumneavoastră, dumneavoastră HAMM (căutând şi pipăind peretele): Nu-i adevărat! De
nu sunteţi în stare să-mi faceţi un pantalon în trei luni!” ce mă minţi?
(Vocea croitorului, scandalizat.) „Dar, Milord! Uitaţi-vă CLOV (mergând şi mai aproape de perete): Uite, uite.
(gest dispreţuitor, cu scârbă) – la lume… (O pauză.)… HAMM: Stop! (Clov opreşte scaunul foarte aproape de
şi priviţi – (gest de îndrăgostit, cu mândrie) – PANTA- peretele din fund. Hamm îşi pune mâna pe perete. O
LONUL meu!” pauză.) Zid bătrân! (O pauză.) Dincolo e… celălalt iad.
O pauză. Se uită fix la Nell, impasibilă, cu ochii (O pauză. Violent.) Mai aproape! Mai aproape! Lipit de
pierduţi, se porneşte pe un râs ascuţit şi forţat, îl perete!
întrerupe brusc, îşi întinde capul spre Nell şi CLOV: Ia-ţi mâna. (Hamm îşi ia mâna, Clov lipeşte
izbucneşte din nou în râs. scaunul de perete.) Poftim.
HAMM: Destul! Hamm se apleacă spre perete şi îşi lipeşte urechea.
Nagg tresare, se opreşte din râs. HAMM: Auzi? (Bate cu degetul îndoit. O pauză.) Auzi?
NELL: Se vedea fundul. Cărămizi goale pe dinăuntru. (Bate din nou.) Toate
HAMM (exasperat): N-aţi terminat! N-aveţi de gând să astea sunt goale pe dinăuntru. (O pauză. Se ridică.
terminaţi odată? (Deodată furios) Astea n-o să se mai Violent.) Gata! Ne întoarcem!
termine-n veci! (Nagg se cufundă în lada de gunoi şi CLOV: N-am înconjurat tot!
trage capacul. Nell nu se clinteşte.) Dar despre ce pot HAMM: Du-mă înapoi la locul meu! (Clov îl duce
ei vorbi, despre ce se mai poate încă vorbi? (Frenetic.) înapoi, îl opreşte.) Aici e locul meu?
Regatul meu pentru un gunoier! (Fluieră, intră Clov.) CLOV: Da, locul tău e aici.
Cară deşeurile astea de aici! Aruncă-le în mare! HAMM: Sunt chiar în centru?
Clov se duce la lăzile de gunoi, se opreşte. CLOV: Stai să măsor.
NELL: Atât de alb. HAMM: Aproximativ, aproximativ.
HAMM: Ce? Ce tot bolboroseşte? CLOV: Mmm, da.
Clov se apleacă asupra lui Nell, îi pipăie încheietura HAMM: Sunt aproximativ în centru?
mâinii. CLOV: Aşa mi se pare.
NELL (şoptit, lui Clov): Dezertează. HAMM: Ţi se pare! Pune-mă exact în centru!
Clov îi lasă mâna, o bagă în ladă şi pune capacul. Se CLOV: Mă duc să aduc Lanţul.
ridică. HAMM: După ochi! După ochi! (Clov mişca foarte puţin
CLOV (întorcându-se la locul său lângă scaun): Nu scaunul.) Chiar în centru!
mai mişcă. CLOV: Aşa. (O pauză.)
HAMM: Nu mai pişcă? Oh, în privinţa asta e formidabil, HAMM: Mă simt prea mult spre stânga. (Clov mişcă
insecticidul acesta. Ce-a tot boscorodit acolo? foarte puţin scaunul. O pauză.) Acum mă simt prea
CLOV: Mi-a spus să plec, în deşert. mult spre dreapta. (Aceleaşi mişcări.) Mă simt cam
HAMM: Şi ce-mi pasă mie? Asta-i tot? prea în faţă. (Aceleaşi mişcări.) Acum mă simt cam
CLOV: Nu. prea în spate. (Aceleaşi mişcări.) Nu rămâne acolo (în
HAMM: Ce mai e? spatele scaunului), mă sperii.
CLOV: N-am înţeles. Clov se întoarce la locul lui, lângă scaun.
CLOV: Dacă aş putea să-l omor, aş muri mulţumit. CLOV (lăsând luneta în jos şi întorcându-se spre
O pauză. Hamm exasperat): Da’ ce vrei să fie la orizont?
HAMM: Cum e vremea? O pauză.
CLOV: Aceeaşi ca de obicei. HAMM: Valurile, cum sunt valurile?
HAMM: Uită-te la pământ. CLOV: Valurile? (Potriveşte luneta.) De plumb.
CLOV: M-am uitat. HAMM: Şi soarele?
HAMM: Cu luneta? CLOV (uitându-se mereu): Ioc.
CLOV: Nu-i nevoie de lunetă. HAMM: Ar trebui să apună acum, totuşi. Caută-l bine.
HAMM: Uită-te la el prin lunetă. CLOV (după ce a căutat): Nici vorbă.
CLOV: Mă duc să aduc luneta. HAMM: Atunci, e deja noapte?
Iese. CLOV (uitându-se): Nu.
HAMM: Nu-i nevoie de lunetă!? HAMM: Atunci cum e?
Intră Clov cu luneta în mână. CLOV (acelaşi joc): E mohorât. (Lăsând luneta în jos
CLOV: M-am întors cu luneta. (Merge spre fereastra şi întorcându-se spre Hamm. Mai tare.) Mohorât! (O
din dreapta, se uită la ea). Am nevoie de scăriţă. pauză, şi mai tare.) MO-HO-RÂÂÂT!
HAMM: De ce? Te-ai micşorat? (Clov iese cu luneta în Coboară de pe scăriţă, se apropie de Hamm prin
mână.) Asta nu-mi place, asta nu-mi place. (Intră Clov spate şi îi vorbeşte la ureche.
cu scăriţa, dar fără lunetă.) HAMM (tresărind): Cenuşiu! Ai spus cenuşiu?
CLOV: Aduc scăriţa. (O pune sub fereastra din CLOV: Negru deschis. În tot universul.
dreapta, se urcă pe ea, îşi dă seama că nu are luneta, HAMM: Întreci măsura. (O pauză.) Nu sta acolo, mă
coboară.) Îmi trebuie luneta. sperii.
HAMM (cu violenţă): Ai luneta! Clov se întoarce la locul lui lângă scaun.
CLOV (oprindu-se, cu violenţă): Ba n-am luneta! (Iese) CLOV: Pentru ce toată comedia asta în fiecare zi?
HAMM: E de compătimit. (Intră Clov cu luneta în HAMM: Obişnuinţa. Nu se ştie niciodată. (O pauză.)
mână. Merge spre scăriţă.) Noaptea trecută am văzut ceva în pieptul meu. Era o
CLOV: Toate astea devin din nou amuzante. (Se urcă rană mare acolo.
pe scăriţă şi îndreaptă luneta spre afară. Îi alunecă din CLOV: Ţi-ai văzut inima.
mâini, cade. O pauză.) Am făcut-o intenţionat. HAMM: Nu, era vie. (O pauză. Neliniştit.) Clov!
(Coboară de pe scăriţă, ia luneta de pe jos, o exami- CLOV: Da.
nează, o îndreaptă spre sală.) Văd… o mulţime în HAMM: Ce se întâmplă?
delir. (O pauză.) Măi, măi, ce mai panoramă- CLOV: Ceva îşi urmează cursul.
panaramă! (Lasă jos luneta, se întoarce spre Hamm.) O pauză.
Ei? Nu râdem? HAMM: Clov!
HAMM (după ce s-a gândit): Eu nu. CLOV (enervat): Ce-i?
CLOV (după ce s-a gândit): Nici eu. (Se urcă pe HAMM: Oare nu suntem pe cale de… de… a însemna
scăriţă, îndreaptă luneta spre afară.) Ia să vedem… ceva?
(se uită plimbând luneta.) Zero… (se uită)… zero… CLOV: A însemna? Noi, să însemnăm ceva! (Râde
(se uită)… şi zero. (Lasă luneta în jos, se întoarce spre scurt.) Ah, asta-i bună!
Hamm.) Ei? Te-ai liniştit? HAMM: Mă întreb. (O pauză.) O mine luminată reîn-
HAMM: Nimic nu mişcă, totul este… toarsă pe pământ, nu ar fi tentată să-şi închipuie tot
CLOV: Zer… felul de lucruri, observându-ne? (Cu vocea minţii lumi-
HAMM (cu violenţă): Nu cu tine vorbesc! (Voce nate.) Ah, da, îmi dau seama ce e, da, îmi dau seama
normală) Totul e… totul e… totul e ce? (Cu violenţă.) ce fac ei! (Clov tresare, lasă joc luneta şi începe să se
Totul e ce? scarpine pe burtă cu amândouă mâinile. Voce
CLOV: Ce e totul? Într-un cuvânt? Asta vrei să ştii? O normală.) Şi chiar fără a ajunge până acolo, noi
clipă. (Orientează luneta spre exterior, se întoarce înşine… (cu emoţie) noi înşine… câteodată… (cu
către Hamm). Mortibus! (O pauză.) Na! Mulţumit? vehemenţă) Şi când te gândeşti că toate astea n-ar fi
HAMM: Uită-te la mare. fost poate în zadar!
CLOV: La fel. CLOV (cu groază, scărpinându-se): Am un purice!
HAMM: Uită-te la ocean! HAMM: Un purice! Mai sunt purici?
Clov coboară de pe scăriţă, face câţiva paşi înspre CLOV (scărpinându-se): Doar dacă n-o fi vreun
fereastra din stânga, se întoarce să ia scăriţa, o pune păduche din ăla lat…
sub fereastra din stânga, se urcă pe ea, îndreaptă HAMM (foarte neliniştit): Dar, pornind de aici, omenirea
luneta spre exterior şi se uită lung. Tresare, lasă s-ar putea alcătui din nou! Prinde-l pentru numele lui
luneta jos, o examinează, o instalează din nou. Dumnezeu!
CLOV: Niciodată n-am mai văzut aşa ceva! CLOV: Mă duc să aduc praful.
HAMM (neliniştit): Ce? O pânză? O întotătoare de Iese.
peşte? Fum? HAMM: Un purice! Îngrozitor! Ce zi!
CLOV (uitându-se mereu): Farul e în canal. Intră Cloc cu un carton pâlnie în mână.
HAMM (uşurat): Ei aş! Tot acolo era şi înainte. CLOV: M-am întors cu insecticidul.
CLOV (acelaşi joc): Mai rămasese o bucată. HAMM: Toarnă-i una, să se sature.
HAMM: Fundaţia. Clov îşi trage cămaşa din pantaloni, se deschide la
CLOV (acelaşi joc): Da. primii nasturi de la pantaloni, şi-i desface de pe burtă
HAMM: Şi acum? şi toarnă praful în deschizătură. Se apleacă, se uită,
CLOV (acelaşi joc): Nu mai e nimic. aşteaptă, tresare, mai toarnă cu frenezie din praf, se
HAMM: Nici pescăruşi? apleacă, se uită, aşteaptă.
CLOV (acelaşi joc): Pescăruşi? CLOV: Ai, ticălosul!
HAMM: Şi orizontul? Nimic la orizont? HAMM: Ai pus laba pe el?
CLOV: Aşa se pare. (Lasă cartonul deoparte şi îşi HAMM: Nu i-ai pus funda.
aranjează hainele.) Doar dacă nu stă tupulat. CLOV (furios): Da’ nu-i gata, ţi-am spus! Mai întâi
HAMM: Tupulat! Tupilat vrei să spui. Doar dacă nu stă termini dintele, şi după aceea-i pui funda! (O pauză.)
tupilat acolo. HAMM: Stă în picioare?
CLOV: Ah! Se zice tupilat? Nu se zice tupulat? CLOV: Nu ştiu.
HAMM: Ei, Doamne! Dacă stătea tupulat, ne-ar fi HAMM: Încearcă. (Îi dă câinele înapoi lui Clov care îl
regulat! pune jos.) Ei?
O pauză. CLOV: Aşteaptă.
CLOV: Ei! Dar pipi faci? Stând pe vine Clov încearcă să-l facă să stea în
HAMM: Se face… picioare, nu reuşeşte, îi dă drumul. Câinele cade într-o
CLOV: Ah, atunci bine, bine. parte.
O pauză. HAMM: Ei? Cum e?
HAMM (cu elan): Hai să plecăm, amândoi spre sud! Pe CLOV: Stă.
mare! O să ne faci o plută. Curenţii o să ne poarte, HAMM (bâjbâind): Unde? Unde-i?
departe, spre alte... mamifere. Clov îl pune la loc în picioare şi îl ţine.
CLOV: Nu cobi! CLOV: Aici.
HAMM: Singur, o să mă-mbarc singur! Pregăteşte-mi Ia mâna lui Hamm şi o îndreaptă spre capul câinelui.
pluta aia imediat. Mâine voi fi departe. HAMM (cu mâna pe capul câinelui): Se uită la mine?
CLOV (precipitându-se spre uşă): M-apuc de ea chiar CLOV: Da.
acum. HAMM (mândru): Ca şi cum mi-ar cere să mergem la
HAMM: Aşteaptă. (Clov se opreşte.) Crezi că o să fie plimbare.
rechini? CLOV: Dacă vrei.
CLOV: Rechini? Nu ştiu. Dacă sunt, o să fie. (Merge HAMM (acelaşi joc): Sau ca şi cum mi-ar cere un os.
spre uşă.) (îşi ia mâna) Lasă-l aşa, să mă implore.
HAMM: Aşteaptă! (Clov se opreşte.) Încă nu e ora la Clov se ridică. Câinele recade într-o parte.
care-mi iau calmantul? CLOV: Te las.
CLOV (cu violenţă): Nu! (Merge spre uşă.) HAMM: Ţi-au mai apărut vedeniile?
HAMM: Aşteaptă! (Clov se opreşte.) Cum stai cu CLOV: Nu prea.
ochii? HAMM: E lumină acasă la bătrâna Pegg?
CLOV: Rău. CLOV: Lumină!? Cum să fie lumină la cineva acasă?
HAMM: Dar vezi. HAMM: Atunci s-a stins.
CLOV: Destul. CLOV: Dar bineînţeles că s-a stins. Dacă nu mai e,
HAMM: Cum stai cu picioarele? înseamnă că s-a stins.
CLOV: Rău. HAMM: Nu, vrea să zic, bătrâna Pegg.
HAMM: Dar poţi umbla. CLOV: Dar bineînţeles că s-a stins! Ce-i cu tine astăzi?
CLOV: Încoace, încolo… HAMM: Îmi urmez cursul. (O pauză.) A fost îngropată?
HAMM: Prin casă. (O pauză. Profetic şi cu voluptate.) CLOV: Îngropată? Cine vrei s-o fi îngropat?
Într-o bună zi vei fi orb. Ca şi mine. Vei sta jos undeva, HAMM: Tu.
un plinuleţ pierdut în gol, pentru totdeauna, în beznă. CLOV: Eu? N-am destul de lucru şi fără să îngrop
Ca mine. (O pauză.) Într-o bună zi îţi vei spune, sunt oamenii?
obosit, o să mă aşez, şi vei merge să te aşezi. Apoi îţi HAMM: Dar pe mine o să mă îngropi.
vei spune: Mi-e foame, o să mă scol să-mi fac de CLOV: Ba n-o să te îngrop!
mâncare. Dar nu te vei scula. Îţi vei spune: am greşit HAMM: Era frumuşică, altădată, ca o inimioară. Şi
aşezându-mă, dar de vreme ce m-am aşezat, o să mai pentru un gologan nu-ţi zicea nu.
stau jos încă puţin, după care o să mă scol să-mi fac CLOV: Şi noi eram frumoşi – altădată. Rar se întâmplă
de mâncare. Dar nu te vei scula şi nu-ţi vei face de să nu fii frumos – altădată.
mâncare. (O pauză.) Te vei uita puţin la perete, apoi îţi O pauză.
vei spune: O să-nchid ochii, poate o să dorm puţin, HAMM: Du-te şi adu-mi cangea. Clov se duce la uşă,
după care-o să-mi fie mai bine, şi-i vei închide. Şi când se opreşte.
îi vei deschide din nou nu va mai exista niciun zid. (O CLOV: Fă asta, fă aia, şi fac. Nu refuz niciodată. De
pauză.) În jurul tău va fi un gol nesfârşit, şi chiar dacă ce?
ar învia toţi morţii din toate timpurile, tot nu l-ar umple: HAMM: Nu poţi.
vei fi acolo ca o pietricică în mijlocul stepei. (O pauză.) CLOV: În curând n-o s-o mai fac.
Da, într-o zi o să ştii cum e, o să fii ca mine, atâta doar HAMM: N-o să mai poţi. (Clov iese.) Ah, oamenii,
că n-o să mai ai pe nimeni, pentru că nu vei fi avut milă oamenii, trebuie să le explici mereu totul.
de nimeni şi pentru că nu va mai fi nimeni de cine să-ţi Intră Clov cu cangea în mână.
fie milă. (O pauză.) CLOV: Uite-ţi cangea. Înghite-ţi-o!
CLOV: Nu-i chiar aşa. (O pauză.) Şi apoi, uiţi ceva. Îi dă cangea lui Hamm care se străduieşte sprijinindu-
HAMM: Ah. se pe ea, la dreapta, la stânga, în faţa lui, să mişte
CLOV: Eu nu pot sta jos. scaunul.
HAMM (impacientat); Ei bine, o să te culci, şi ce-i cu HAMM: Înaintez?
asta! Atunci o să te opreşti, pur şi simplu, o să rămâi CLOV: Nu.
pe loc. Hamm aruncă cangea.
HAMM: Du-te şi adu-mi pompiţa.
CLOV: Nu-i alb. (O pauză.) CLOV: Pentru ce?
HAMM: I-ai uitat sexul. HAMM: Ca să ung roţile.
CLOV (jignit): Dar încă nu-i gata. Sexul se pune la CLOV: Le-ai uns ieri.
sfârşit. (O pauză.) HAMM: Ieri! Ce va să zică. Ieri!
CLOV (cu violenţă): Va să zică o nenorocită de bucată CLOV: Tu mă fluieri. Eu nu vin. Sună deşteptătorul. Eu
de vreme. Folosesc cuvintele învăţate de la tine. Dacă sunt departe. Nu sună. Sunt mort.
nu-ţi spun nimic, învaţă-mă altele. Sau lasă-mă să tac. O pauză.
O pauză. HAMM: Dar merge? (O pauză. Nerăbdător.)
HAMM: Am cunoscut un nebun care credea că venise Deşteptătorul merge?
sfarşitul lumii. Făcea pictură. Ţineam la el. Mă duceam CLOV: De ce n-ar merge?
să-l văd la azil. Îl luam de mână şi-l târam în faţa gea- HAMM: Pentru că a mers prea mult.
mului. Uită-te! Acolo! Tot griul ăsta care răsare! Şi aco- CLOV: Dar n-a mers aproape deloc.
lo! Uită-te! Pânzele pescuitorilor de sardele! Toată fru- HAMM (furios): Atunci pentru că a mers prea puţin!
museţea asta! (O pauză.) Îşi smulgea mâna dintr-a CLOV: Mă duc să văd. (Iese. Joc cu batista. Se aude
mea şi se întorcea în colţul lui. Înspăimântat. Nu vă- scurt soneria din culise. Intră Clov cu deşteptătorul în
zuse decât cenuşă. (O pauză.) Numai el fusese cruţat. mână, îl apropie de urechea lui Hamm, declanşează
(O pauză.) Uitat. (O pauză.) Se pare că un asemenea soneria, îl ascultă amândoi sunând până la sfârşit. O
caz nu e… nu era atât de… atât de rar. pauză.) Vrednic de judecata de apoi! Ai auzit?
CLOV: Un nebun? Când asta? HAMM: Vag.
HAMM: Oh, de mult, de mult. Tu nu erai încă pe lume. CLOV: Finalul e nemaiauzit.
CLOV: Oh, ce vremuri minunate! HAMM: Eu prefer mijlocul. (O pauză.) Nu e ora la care
O pauză. Hamm îşi ridică tichia. să-mi iau calmantul?
HAMM: Ţineam mult la el. (O pauză. Îşi pune tichia la CLOV: Nu. (Merge spre uşă, se întoarce) Te las.
loc. O pauză.) Făcea pictură. HAMM: E ora la care povestesc. Vrei să-mi asculţi
CLOV: Sunt atâtea lucruri îngrozitoare. povestea?
HAMM: Nu, nu mai sunt chiar atâtea. (O pauză.) Clov. CLOV: Nu!
CLOV: Da. HAMM: Întreabă-l pe tata dacă vrea să-mi asculte
HAMM: Tu nu crezi că a durat destul? povestea.
CLOV: Ba da! (O pauză.) Ce? Clov se duce la lăzile de gunoi, ridică capacul lăzii lui
HAMM: Che… chestia asta. Nagg, se uită înăuntru, se apleacă peste ea. O pauză,
CLOV: Am crezut-o dintotdeauna. (O pauză.) Tu nu? se ridică.
HAMM (abătut): Atunci asta-i o zi ca toate celelalte. CLOV: Doarme.
CLOV: Câtă vreme ţine. (O pauză.) Toată viaţa HAMM: Trezeşte-l.
aceleaşi neghiobii. Clov se apleacă şi îl trezeşte pe Nagg făcând ceasul
O pauză. să sune. Cuvinte confuze. Clov se ridică.
HAMM: Eu nu pot să te părăsesc. CLOV: Nu vrea să-ţi asculte povestea.
CLOV: Ştiu. Şi nici nu poţi veni cu mine. HAMM: O să-i dau o bomboană.
O pauză. Clov se apleacă. Cuvinte confuze. Clov se ridică.
HAMM: Dacă mă părăseşti eu de unde-o să ştiu? CLOV: Vrea un drajeu.
CLOV (cu însufleţire): Ei bine, o să mă fluieri şi, dacă HAMM: Va primi un drajeu.
nu vin în fugă, înseamnă că te voi fi părăsit. (O pauză.) Clov se apleacă. Cuvinte confuze. Clov se ridică.
HAMM: N-o să vii să-ţi iei rămas-bun? CLOV: Acceptă. (Clov se îndreaptă spre uşă. Apar
CLOV: Oh, nu cred. mâinile lui Nagg, agăţate de margini. Apoi iese şi capul
O pauză. la suprafaţă. Clov deschide uşa, se întoarce) Tu crezi
HAMM: Dar s-ar putea să fii doar mort la tine în într-o viaţă viitoare?
bucătărie. HAMM: A mea a fost întotdeauna aşa. (Clov iese
CLOV: Ar fi acelaşi lucru. trântind uşa.) Toc! Na că ţi-am spus-o!
HAMM: Da. Dar de unde-o să ştiu că eşti doar mort la NAGG: Ascult.
tine-n bucătărie? HAMM: Ticălosule! De ce m-ai făcut?
CLOV: Ei bine… până la urmă o să put. NAGG: N-aveam de unde să ştiu.
HAMM: Puţi de pe acum. Toată casa pute a hoit. HAMM: Ce? Ce n-aveai de unde să ştii?
CLOV: Tot universul. NAGG: Că o să fii tu. (O pauză.) O să-mi dai un
HAMM (furios): Mă doare-n cot de univers! (O pauză.) drajeu?
Găseşte şi tu ceva. HAMM: După ce asculţi.
CLOV: Poftim? NAGG: Juri?
HAMM: O chestie, găseşte o chestie. (O pauză. Cu HAMM: Da.
furie.) Un tertip! NAGG: Pe ce?
CLOV: Ah, bine! (începe să meargă de colo-n-coace, HAMM: Pe onoare.
cu ochii aţintiţi în pământ, mâinile la spate. Se opreşte) O pauză. Râ
Mă dor picioarele, e de necrezut. În curând n-o să mai NAGG: Două?
pot gândi. HAMM: Unul.
HAMM: N-o să mă mai poţi părăsi. (Clov porneşte din NAGG: Unul pentru mine şi unul…
nou.) Ce faci? HAMM: Unul! Linişte! (O pauză.) Unde rămăsesem?
CLOV: Născocesc! (Merge.) Aha! (O pauză. Abătut.) S-arupt, suntem rupţi. (O pauză.)
Se opreşte. Se va rupe, (O pauză.) Nu va mai fi nicio voce. (O
HAMM: Ce gânditor! (O pauză.) Ei! pauză.) O picătură de apă în cap, plecând de la
CLOV: Aşteaptă. (Se concentrează. Nu foarte fontanele. (Râs înăbuşit al lui Nagg) Se striveşte
convins.) Da… (O pauză. Mai convins.) Da. (Ridică totdeauna în acelaşi loc. (O pauză.) Poate că e o venă
capul.) Am găsit. Pun deşteptătorul. mică. (O pauză.) O arteră mică. (O pauză. Şi mai
O pauză. animat.) Hai, e timpul, unde rămăsesem? (O pauză.
HAMM: Poate că nu sunt într-una din zilele mele bune, Voce de povestitor.) Bărbatul se apropie încet,
dar… târându-se pe burtă. De o paliditate şi de o slăbiciune
admirabilă, părea pe punctul de a - (O pauză. Voce pauză.) Ei bine? (O pauză.) Aici, dacă sunteţi cu
normală.) Nu, pe asta am făcut-o. (O pauză. Voce de băgare de seamă, aţi putea muri de moarte bună cu
povestitor.) O tăcere lungă se auzi. (Voce normală.) picioarele pe uscat. (O pauză.) Atunci? (O pauză.)
Mm, sună bine. (Voce de povestitor.) Îmi înfundai Sfârşi prin a mă întreba dacă aş fi de acord să primesc
liniştit pipa – de magnezit şi o aprinsei cu un… să şi copilul – dacă mai trăia. (O pauză.) Era momentul pe
zicem, cu un chibrit suedez şi trăsei câteva fumuri. care îl aşteptam. (O pauză.) Dacă aş fi de acord să
Aah! (O pauză.) Gata, vă ascult. (O pauză.) Era în ziua primesc copilul. (O pauză.) Îl revăd, în genunchi, cu
aceea, îmi aduc aminte, un frig extraordinar de tăios, mâinile sprijinite în pământ, fixându-mă cu ochii lui
zero pe termometru. Dar cum eram în ajunul demenţi, în ciuda a ceea ce tocmai îi spusesem despre
Crăciunului, asta nu avea nimic… ieşit din comun. O asta. (O pauză. Voce normală.) Destul pentru astăzi.
vreme specifică anotimpului, cum se mai întâmplă. (O (O pauză.) Nu mai am mult din povestea asta. (O
pauză.) Ei, ce vânt murdar vă aduce? îşi ridică înspre pauză.) Doar dacă nu mai introduc şi alte personaje.
mine faţa lui neagră de murdărie şi mânjită de lacrimi. (O pauză.) Dar unde să le găsesc? (O pauză.) Unde
(O pauză. Voce normală.) O să meargă. (Voce de să le caut? (O pauză. Fluieră. Intră Clov.) Să ne rugăm
povestitor.) Nu, nu, nu vă uitaţi la mine, nu vă uitaţi la lui Dumnezeu.
mine! Îşi plecă ochii, bolborosind niscaiva scuze, fără NAGG: Drajeul meu!
îndoială. (O pauză.) Sunt destul de ocupat, ştiţi, cu CLOV: E un şobolan în bucătărie.
pregătirile de sărbători. (O pauză. Cu putere.) Dar de HAMM: Un şobolan! Mai sunt şobolani?
ce daţi aşa năvală? (O pauză.) Era în ziua aceea, îmi CLOV: În bucătărie e unul.
aduc aminte, un soare cu adevărat splendid, cincizeci HAMM: Şi nu l-ai exterminat?
pe heliometru, dar el se scufunda deja la… în lumea CLOV: Pe jumătate. Ne-ai deranjat tu.
morţilor. (Voce normală.) Mm, sună bine. (Voce de HAMM: Şi nu poate să scape?
povestitor.) Haideţi, haideţi, prezentaţi-vă doleanţa, o CLOV: Nu.
mie de alte griji mă cheamă. (Voce normală.) Asta HAMM: O să-l dai gata imediat. Să ne rugăm lui
chiar sună bine! În fine. (Voce de povestitor.) Atunci şi- Dumnezeu.
a luat el inima-n dinţi. E vorba despre copilul meu, CLOV: Iarăşi?
spuse el. Ai, ai, ai, un copil, iată ceva suuupărător. NAGG: Drajeul meu.
Băieţelul meu, zise el, ca şi cum sexul ar fi avut vreo HAMM: Dumnezeu mai întâi. (O pauză.) Sunteţi gata?
importanţă. De unde mai venea şi ăsta? îmi spuse CLOV (resemnat): Daţi-i drumul.
numele văgăunii. La mai bine de o jumătate de zi HAMM (către Nagg): Şi tu?
călare. Doar n-o să-mi spuneţi că mai sunt locuitori NAGG (cu mâinile împreunate, închizând ochii, cu un
acolo. Totuşi! Nu, nu, nimeni în afară de el şi de copil – debit precipitat): Tatăl nostru care eşti în…
asta presupunând că există. Bine, bine. M-am HAMM: Tăcere! În tăcere! Un pic de ţinută! Daţi-i
interesat de situaţie la Kov, de cealaltă parte a drumul. (Atitudini de rugăciune. Tăcere. Descurajându-
strâmtorii. Nu mai era nicio urmă de viaţă. Bine, bine. se cel dintâi). Şi acuma?
Şi vreţi să mă faceţi să cred că v-aţi lăsat copilul acolo, CLOV (deschizând ochii): Nici pomeneală. Şi tu?
singur, şi pe deasupra şi-n viaţă? Hai, hai! (O pauză.) HAMM: Neam! (Spre Nagg.) Şi tu?
Bătea în ziua aceea, îmi aduc aminte, un vânt biciuitor, NAGG: Aşteaptă. (O pauză. Redeschizând ochii). Ioc!
o sută pe anemometru. Smulgea pinii uscaţi şi îi HAMM: Ah ticălosul! Nici nu există!
ducea… departe, departe. (Voce normală.) Sună cam CLOV: Încă nu.
fără vlagă. (Voce de povestitor.) Haide, haide, până la NAGG: Drajeul meu!
urmă ce vreţi de la mine, trebuie să-mi împodobesc HAMM: Nu mai sunt drajeuri. (O pauză.)
pomul de Crăciun. (O pauză.) În fine, pe scurt, am NAGG: Bineînţeles. La urma urmei sunt tatăl tău. E
priceput că vroia pâine pentru copilul lui. Pâine! Un adevărat că dacă nu eram eu ar fi fost altul. Dar asta
cerşetor, ca de obicei. Pâine? Dar n-am pâine, îmi nu-i o scuză. (O pauză.) Rahatul, de exemplu, care nu
produce indigestie. Bun. Atunci grâu? (O pauză. Voce mai există, o ştim prea bine, îmi place mai mult decât
normală.) Asta se poate. (Voce de povestitor.) Grâu orice pe lume. Dar într-o zi o să ţi-l cer, în schimbul
am, e adevărat, în hambare. Dar gândiţi-vă, mai unei concesii, şi mi-l vei promite. Trebuie să trăieşti în
gândiţi-vă. Vă dau grâu, un kilogram, un kilogram şi pas cu vremea. (O pauză.) Pe cine strigai tu, când erai
jumătate, îl duceţi la copilul dumneavoastră şi îl mic de tot şi îţi era frică de întuneric? Pe mama ta? Nu.
preparaţi – dacă mai trăieşte – un terci bun (Nagg Pe mine. Erai lăsat să urli. Apoi te îndepărtam ca să se
reacţionează), un terci grozav şi jumătate, bun şi poată dormi. (O pauză.) Eu dormeam, eram ca un
hrănitor. Bine, îşi revine poate. Şi după aceea? (O rege, şi tu mă făceai să mă scol ca să te ascult. Nu era
pauză.) Mă suuupărai. Dar gândiţi-vă, gândiţi-vă, neapărat necesar, n-aveai tu cu adevărat nevoie să te
sunteţi pe pământ, e fără leac! (O pauză.) Era în acea ascult. De altfel, nici nu te-am ascultat. (O pauză.)
zi, îmi aduc aminte, un timp peste măsură de uscat, Sper să vină ziua când o să ai într-adevăr nevoie să te
zero pe higrometru. Ideal pentru reumatismele mele. ascult, nevoia să-mi auzi vocea, o voce. (O pauză.)
(O pauză. Cu înflăcărare.) Dar, totuşi, dumneavoastră Da, sper că voi trăi până atunci, ca să te aud cum mă
ce speraţi? Să reînvie pământul la primăvară? Să se strigi ca atunci când erai mic de tot şi-ţi era frică
umple mările şi râurile din nou cu peşti? Că mai există noaptea-n întuneric, şi când eram singura ta speranţă.
în cer mană pentru nişte tâmpiţi ca dumneavoastră? (O pauză. Nagg ciocăne în capacul lăzii de gunoi a lui
(O pauză.) Încet, încet, mă liniştii, oricum destul ca să-l Nell. O pauză.) Nell! (O pauză. Ciocăne şi mai tare.)
întreb cât timp îi trebuise ca să ajungă aici. Trei zile Nell!
întregi. În ce stare lăsase copilul. Cufundat în somn. O pauză. Nagg intră în lada lui de gunoi şi-şi pune
(Cu putere.) Dar în ce somn, în ce fel de somn? (O capacul. O pauză.
pauză.) În fine, i-am propus să intre în slujba mea. Mă HAMM: Gata cu distracţia. (Caută, bâjbâind, căţelul.)
impresionase. Şi apoi îmi imaginam că n-o s-o mai duc Cânele a plecat.
nici eu multă vreme. (Râde. O pauză.) Ei bine? (O CLOV: Nu-i un câine adevărat, nu poate pleca.
HAMM (bâjbâind): Nu-i aici. O pauză.
CLOV: S-a culcat. CLOV: Dar zi-i mai departe, pentru Dumnezeu, zi-i mai
HAMM: Dă-mi-l. (Clov ia câinele de pe jos şi i-l dă lui departe!
Hamm. Hamm îl ţine în braţe. O pauză. Hamm aruncă HAMM: Asta-i tot, m-am oprit aici.
câinele.) Javră murdară! (Clov începe să adune O pauză.
obiecte de pe jos.) Ce faci acolo? CLOV: Şi ştii cam ce va urma?
CLOV: Ordine. (Se ridică. Cu elan.) O să strâng totul! HAMM: Aproximativ.
Începe iar să adune. CLOV: Nu te apropii cumva de sfârşit?
HAMM: Ordine! HAMM: Mă tem că da.
CLOV (ridicându-se): Îmi place ordinea. E visul meu. O CLOV: Lasă, c-o să mai faci şi alta.
lume unde totul să fie tăcut şi nemişcat şi fiecare lucru HAMM: Nu ştiu. (O pauză.) Mă simt cam golit. (O
la locul lui cel din urmă, sub praful cel din urmă. pauză.) Efortul creator prelungit. (O pauză.) Dacă m-aş
Începe iar să adune..) putea târî până la mare! Mi-aş face o pernă din nisip
HAMM (exasperat): Da’ ce tot meştereşti acolo şi-ar veni mareea.
CLOV (ridicându-se, încet): Încerc să meşteresc un pic CLOV: Nu mai este maree. (O pauză.)
de ordine. HAMM: Du-te şi vezi dacă-i moartă.
HAMM: Las-o baltă! Clov se duce la lada de gunoi a lui Nell, ridică capacul,
Clov lasă să cadă toate obiectele adunate. se apleacă. O pauză.
CLOV: La urma urmei aici sau în altă parte… Merge CLOV: Se pare că da.
spre uşă. Pune capacul la loc, se ridică. Hamm îşi scoate tichia.
HAMM (enervat): Ce au picioarele tale? O pauză. Şi-o pune la loc.
CLOV: Picioarele mele? HAMM (Fără să lase tichia din mână.): Şi Nagg? Clov
HAMM: Parcă ar fi un regiment de dragoni. ridică capacul lăzii lui Nagg. Se apleacă. O pauză.
CLOV: A trebuit să-mi încalţ bocancii. CLOV: S-ar zice că nu.
HAMM: Te jenau papucii? (O pauză.) Lasă capacul la loc, se ridică.
CLOV: Te las. HAMM (lăsând tichia din mână): Ce face?
HAMM: Nu! Clov ridică capacul lăzii lui Nagg, se apleacă. O
CLOV: La ce-s bun? pauză.
HAMM: Să-mi dai replica. (O pauză.) Ştii, am înaintat CLOV: Plânge… Lasă capacul, se ridică.
cu povestea mea. (O pauză.) Am înaintat destul de HAMM: …Deci trăieşte. (O pauză.) Ai trăit vreodată o
mult. (O pauză.) Întreabă-mă unde am ajuns? clipă de fericire?
CLOV: Oh, apropo, povestea ta!? CLOV: Din câte ştiu eu, nu.
HAMM (foarte surprins): Care poveste? O pauză.
CLOV: Cea pe care ţi-o povesteşti dintotdeauna. HAMM: Du-mă sub fereastră. (Clov merge înspre
HAMM: Ah, vrei să spui, romanul meu? scaun.) Vreau să simt lumina pe faţă. (Clov împinge
CLOV: Da, da. scaunul cu rotile.) Îţi aduci aminte, la început, când mă
O pauză. scoteai la plimbare, ce prost te descurcai? Apăsai prea
HAMM (cu furie): Da’ zi-i mai departe, pentru sus. La fiecare pas, mai, mai să mă răstorni. (Cu glas
Dumnezeu, zi-i mai departe. tremurat.) He, he, ne-am distrat bine amândoi, ne-am
CLOV: Ai înaintat bine cu ea, sper. distrat bine. (Abătut.) Apoi ne-am obişnuit. (Clov
HAMM (modest): Oh, nu cu mult, nu cu mult. (O opreşte scaunul în faţa ferestrei din dreapta.) Deja? (O
pauză.) Mai sunt şi zile dintr-astea când nu eşti în pauză. Dă capul pe spate. O pauză.) E ziuă?
formă. (O pauză.) Trebuie să aştepţi să vină de la sine. CLOV: Nu e noapte.
(O pauză.) Nu trebuie forţat niciodată, nu niciodată, e HAMM (furios): Te întreb dacă e ziuă!
fatal. (O pauză.) Am făcut-o totuşi să înainteze puţin. CLOV: Da.
(O pauză.) Când îţi cunoşti bine meseria, nu-i aşa? (O O pauză.
pauză. Cu putere.) Îţi spun că am reuşit totuşi s-o fac HAMM: Nu-i trasă perdeaua?
să înainteze un pic. CLOV: Nu.
CLOV (admirativ): Măi să fie! Ai reuşit totuşi s-o faci să O pauză.
înainteze! HAMM: Ce fereastră-i asta?
HAMM (modest): Oh, ştii cum e, nu cu mult, nu cu CLOV: Pământul.
mult, dar totuşi mai bine decât nimic. HAMM: Ştiam eu! (Furios.) Dar nu vine nicio lumină
CLOV: Mai bine decât nimic! Măi să fie, mă dai gata! de-acolo! Cealaltă! (Clov împinge scaunul până la
HAMM: O să-ţi povestesc. El vine târându-se pe cealaltă fereastră.) Pământul!? (Clov opreşte scaunul
burtă… sub fereastra cealaltă. Hamm dă capul pe spate.) Asta
CLOV: Cine? da lumină! (O pauză.) Parcă ar fi o rază de soare. (O
HAMM: Cum? pauză.) Nu?
CLOV: Cine el? CLOV: Nu.
HAMM: Păi se poate! încă unul. HAMM: Ce simt eu pe faţă nu-i o rază de soare?
CLOV: Aha, ăla! Nu eram sigur. CLOV: Nu.
HAMM: Pe burtă, cerşind pâine pentru micuţul lui. I se O pauză.
oferă un post de grădinar, înainte de a… (Clov râde.) HAMM: Sunt foarte alb? (O pauză. Violent.) Te întreb
Ce-i aşa de amuzant? dacă sunt foarte alb!
CLOV: Un post de grădinar. CLOV: Nu mai alb decât de obicei.
HAMM: Asta te face să râzi? O pauză.
CLOV: Cred că asta. HAMM: Deschide fereastra!
HAMM: Nu mai degrabă pâinea? CLOV: De ce, mă rog?
CLOV: Sau micuţul. HAMM: Vreau să aud marea.
CLOV: N-ai auzi-o. nu râdă, şi încet, încet… te cuprinde o adevărată
HAMM: Chiar dacă ai deschide fereastra? tristeţe. (Împătureşte din nou batista, o pune iar în
CLOV: Nu. buzunar, ridică puţin capul.) Toţi cei pe care i-aş fi
HAMM: Atunci nu mai e nevoie s-o deschizi? putut ajuta. (O pauză.) Ajuta! (O pauză.) Salva. (O
CLOV: Nu! pauză.) Salva! (O pauză.) Ieşeau de peste tot, din
HAMM (cu violenţă): Atunci, deschide-o! (Clov se urcă toate ungherele. (O pauză. Cu violenţă.) Dar gândiţi-
pe scăriţă, deschide fereastra. O pauză.) Ai deschis-o? vă, gândiţi-vă bine, sunteţi pe pământ, e fără leac! (O
CLOV: Da. pauză.) Căraţi-vă şi iubiţi-vă! Lingeţi-vă unii pe alţii! (O
O pauză. pauză. Mai calm.) Când nu era pâine, era prăjitură cu
HAMM: Juri că ai deschis-o? cremă. (O pauză. Cu violenţă.) Căraţi-vă de aici,
CLOV: Da. întorceţi-vă la destrăbălările voastre perverse. (O
O pauză. pauză. Şoptit.) Toate astea, toate astea! (O pauză.)
HAMM: Ei, da… (O pauză.) Trebuie că-i foarte liniştită. Nici măcar un câine adevărat! (Mai calm.) Sfârşitul se
(O pauză. Cu violenţă.) Te întreb dacă-i foarte liniştită! află-n început şi totuşi, mergem înainte. (O pauză.) Aş
CLOV: Da. putea poate să-mi continui povestea, s-o termin şi să-
HAMM: Pentru că nu mai sunt navigatori. (O pauză.) ncep alta. (O pauză.) Aş putea poate să mă arunc pe
Ţi-au cam pierit cuvintele, aşa, dintr-o dată. (O pauză.) jos. (Se ridică cu greutate şi se aşază la loc.) Să-mi
Nu ţi-e bine? înfig unghiile în crăpăturile podelei şi să mă târăsc
CLOV: Mi-e frig. înainte, sprijinindu-mă în pumni. (O pauză.) Va fi
HAMM: În ce lună suntem? (O pauză.) Închide sfârşitul, iar eu o să mă întreb ce oare l-a putut aduce,
fereastra, ne întoarcem. (Clov închide fereastra, iar eu o să mă întreb ce oare l-a putut… (ezită)… de
coboară de pe scăriţă, duce scaunul cu rotile la locul ce a întârziat atâta. (O pauză.) Voi fi acolo, în vechiul
lui, rămâne în spatele scaunului cu capul plecat.) Nu adăpost, singur împotriva tăcerii şi… (ezită)… a
sta acolo, mă sperii. (Clov se întoarce la locul lui de inerţiei. Dacă pot să tac şi să rămân liniştit, se va fi
lângă scaun.) Tată! (O pauză. Mai tare.) Tată! (O terminat şi cu sunetul şi cu mişcarea. (O pauză.) Îmi
pauză.) Du-te să vezi dacă a auzit. voi fi chemat tatăl şi-mi voi fi chemat… (ezită)… fiul. Şi
Clov se duce la lada de gunoi a lui Nagg, ridică chiar de două ori, de trei ori, în cazul în care nu va fi
capacul, se apleacă deasupra. Cuvinte confuze. Clov auzit prima sau a doua chemare. (O pauză.) O să-mi
se ridică. spun, se va întoarce. (O pauză.) Şi-apoi? (O pauză.) Şi
CLOV: Da. apoi? (O pauză.) N-a putut, a mers prea departe. (O
HAMM: De ambele dăţi? pauză.) Şi apoi? (O pauză. Foarte agitat.) Tot felul de
Clov se apleacă. Cuvinte confuze. Clov se ridică. fantezii! Să mă supravegheaţi! Un şobolan! Paşi! Ochi!
CLOV: Doar o dată. Respiraţia pe care ţi-o ţii şi apoi… (expiră). Şi apoi să
HAMM: Prima sau a doua? vorbeşti repede, cuvinte, precum copilul singuratic ce
Clov se apleacă. Cuvinte confuze. Clov se ridică. se-mparte în mai mulţi, doi, trei, ca să stea împreună şi
CLOV: Nu ştie. ca să vorbească împreună în noapte. (O pauză.) Clipe
HAMM: Trebuie că-i a doua. peste clipe, plici, plici, ca boabele de mei ale… (caută)
CLOV: Nu putem şti. acelui grec bătrân, şi toată viaţa aştepţi ca toate
Clov lasă jos capacul. lucrurile astea să-ţi alcătuiască o viaţă. (O pauză. Vrea
HAMM: Mai plânge? să înceapă din nou, renunţă. O pauză.) Ah, să fii acolo,
CLOV: Nu. să fii acolo! (Fluieră, intră Clov cu deşteptătorul în
HAMM: Bieţii morţi! (O pauză.) Ce face? mână. Se opreşte lângă scaun.) Ia te uită! Nici
CLOV: Îşi suge biscuitul. departe, nici mort?
HAMM: Viaţa continuă. (Clov se întoarce la locul său, CLOV: Numai în gând.
lângă scaunul cu rotile.) Dă-mi o pătură că-ngheţ. HAMM: Care dintre ei?
CLOV: Nu mai sunt pături. CLOV: Amândoi.
O pauză. HAMM: Departe, ai fi mort.
HAMM: Sărută-mă. (O pauză.) Nu vrei să mă săruţi? CLOV: Şi invers.
CLOV: Nu. HAMM (mândru): Departe de mine e moartea. (O
HAMM: Pe frunte. pauză.) Şi şobolanul ăla?
CLOV: Nu vreau să te sărut nicăieri. CLOV: A scăpat.
O pauză. HAMM: Nu va ajunge departe. (O pauză. Neliniştit.)
HAMM (întinzând mâna): Dă-mi măcar mâna. (O Nu-i aşa?
pauză.) Nu vrei să-mi dai mâna? CLOV: Nici nu are nevoie să meargă departe. (O
CLOV: Nu vreau să te ating. pauză.)
O pauză. HAMM: Nu-i ora la care să-mi iau calmantul?
HAMM: Dă-mi câinele. (Clov caută câinele.) Nu, nu-i CLOV: Ba da!
nevoie. HAMM: Ah! În sfârşit! Dă-mi-l repede!
CLOV: Nu-ţi vrei câinele? CLOV: Nu mai sunt calmante.
HAMM: Nu. O pauză.
CLOV: Atunci, te las. HAMM (înfricoşat): Calman…! (O pauză.) Nu mai sunt
HAMM (cu capul aplecat, distrat): Asta e. calmante!
Clov merge spre uşă, se întoarce. CLOV: Nu mai sunt calmante! Nu vei mai primi
CLOV: Dacă nu omor şobolanul ăla, o să moară. niciodată calmante.
HAMM (acelaşi joc): Asta e. (Clov iese. O pauză.) E O pauză.
rândul meu. (Îşi scoate batista, o desface, o ţine de un HAMM: Dar, cutiuţa aceea rotundă. Era plină!
colţ cu braţul întins în faţa lui.) Lucrurile merg înainte! CLOV: Da, acuma-i goală.
(O pauză.) Lumea plânge, plânge, pentru nimic, ca să
O pauză. Clov începe să se învârtă prin încăpere. CLOV (dur): Când bătrâna Pegg îţi cerea ulei pentru
Caută un loc unde să pună deşteptătorul. lampă şi o trimiteai la plimbare, atunci ştiai ce se
HAMM (şoptit): Ce-o să mă fac. (O pauză. Urlând.) Ce- petrece, nu? (O pauză.) Ştii de ce a murit bătrâna
o să mă fac? (Clov observă tabloul, îl ia din cui, îl Pegg? De întuneric.
sprijină pe jos, tot cu faţa la perete, agaţă HAMM (slab): N-aveam ulei.
deşteptătorul în locul lui.) Ce faci? CLOV (acelaşi joc): Ba aveai!
CLOV: Mai dau o raită. O pauză.
O pauză. HAMM: Ai luneta la tine?
HAMM: Uită-te la pământ. CLOV: Nu. E destul de mare şi aşa.
CLOV: Iarăşi? HAMM: Du-te şi adu-o.
HAMM: Păi dacă te cheamă. O pauză. Clov ridică ochii la cer şi braţele în aer, cu
CLOV: Te doar gâtul? (O pauză.) Vrei o caramelă? (O pumnii strânşi, îşi pierde echilibrul, se agaţă de scăriţă,
pauză.) Nu? (O pauză.) Păcat. coboară câteva trepte, se opreşte.
Merge cântând înspre fereastra din dreapta, se CLOV: E ceva care mă depăşeşte. (Coboară până jos.
opreşte în faţa ei, se uită la ea, cu capul dat pe spate. Se opreşte.) De ce ascult întotdeauna de tine. Poţi să-
HAMM: Nu cânta! mi explici?
CLOV (întorcându-se spre Hamm) Nu mai am dreptul HAMM: Nu… poate că-i mila. (O pauză.) Un fel de
să cânt? mare milă. (O pauză.) Eh, o să-ţi fie greu, o să-ţi fie
HAMM: Nu. greu.
CLOV: Atunci cum vrei să se termine toate astea? O pauză. Clov începe să se învârtă prin cameră.
HAMM: Tu ai chef să se termine? Caută luneta.
CLOV: Am chef să cânt. CLOV: Sunt obosit de poveştile noastre, foarte obosit.
HAMM: N-aş avea cum să te opresc. (Caută.) Nu eşti aşezat pe ea?
O pauză. Clov se întoarce spre fereastră. Mişcă scaunul, se uită în locul ascuns, începe să
CLOV: Ce-am făcut cu scăriţa aia? (O caută cu caute din nou.
privirea.) N-ai văzut scăriţa aia? (O caută, o vede.) Ah, HAMM (îngrozit): Nu mă lăsa aici! (Clov pune furios
totuşi! (Merge înspre fereastra din stânga.) Câteodată scaunul la loc şi caută din nou. Slab.) Sunt chiar în
mă întreb dacă sunt în toate minţile. Apoi îmi trece şi centru?
redevin lucid. (Urcă pe scăriţă, se uită pe fereastră.) La CLOV: Ar trebui un microscop ca să găseşti ches…
dracu’! E sub apă! (Se uită.) Cum naiba? (îşi întinde (Vede luneta.) Ah, totuşi!
capul, cu mâna streaşină). Şi totuşi n-a plouat. (Şterge Ia luneta de pe jos merge la scăriţă, urcă pe ea,
geamul, se uită. O pauză. Se bate cu palma peste îndreaptă luneta spre exterior.
frunte.) Doamne ce prost sunt! Am greşit partea! HAMM: Dă-mi câinele.
(Coboară de pe scăriţă, face câţiva paşi înspre CLOV (uitându-se): Taci.
fereastra din dreapta.) Sub apă!? (Se întoarce să ia HAMM (mai tare): Dă-mi câinele!
scăriţa.) Ce prost sunt! (Târăşte scăriţa către fereastra Clov lasă luneta să cadă, îşi ia capul în mâini. O
din dreapta.) Câteodată mă întreb dacă sunt în toate pauză. Coboară rapid de pe scăriţă, caută câinele, îl
minţile. Apoi îmi trece şi redevin deştept. (Pune scăriţa găseşte, îl culege de pe jos, se aruncă spre Hamm şi îl
sub fereastra din dreapta, se urcă pe ea, se uită pe loveşte puternic în cap.
geam. Se întoarce către Hamm.) Sunt anumite CLOV: Na-ţi câinele! Câinele cade pe jos. O pauză.
sectoare care te interesează în mod deosebit? (O HAMM: M-ai lovit.
pauză.) Sau doar totul? CLOV: Mă faci să turbez, sunt turbat!
O pauză. HAMM: Dacă trebuie să mă loveşti, loveşte-mă cu
HAMM (slab): Totul. ciocanul. (O pauză.) Sau cu cangea, uite, loveşte-mă
CLOV: Efectul general? (O pauză. Se întoarce spre cu cangea. Dar nu cu câinele. Cu cangea. Sau cu
fereastră.) Ia să vedem. ciocanul.
Se uită. Clov ridică câinele de pe jos şi i-l dă lui Hamm care-l ia
HAMM: Clov! în braţe.
CLOV (absorbit): Mm. CLOV (implorând): Să terminăm cu joaca!
HAMM: Ştii ceva? HAMM: Niciodată! (O pauză.) Pune-mă în sicriul meu.
CLOV (acelaşi joc): Mm. CLOV: Nu mai sunt sicrie.
HAMM: Eu n-am fost niciodată acolo. (O pauză.) Clov! HAMM: Atunci să se termine odată! (Clov merge spre
CLOV (se întoarce spre Hamm exasperat): Ce-i? scăriţă. Cu violenţă.) Şi cât mai repede! (Clov urcă pe
HAMM: Eu n-am fost niciodată acolo. scăriţă, se opreşte, coboară, caută luneta, o ia, urcă
CLOV: Ai avut baftă. din nou, ridică luneta.) De întuneric! Şi ce? Dar pe
Se întoarce din nou înspre geam. mine, m-a iertat cineva vreodată?
HAMM: Absent, mereu. Totul s-a făcut fără mine. Nu CLOV (lăsând în jos luneta, întorcându-se spre
ştiu ce s-a întâmplat. (O pauză.) Tu, unul, ştii ce s-a Hamm): Ce? (O pauză.) Pentru mine spui asta?
întâmplat? (O pauză.) Clov! HAMM (nervos): E un aparteu! Cretinule! E pentru
CLOV (întorcându-se spre Hamm, exasperat): Vrei să prima oară c-auzi un aparteu? (O pauză.) Îmi
mă uit la gunoiul ăsta, da sau nu? pregătesc ultimul monolog!
HAMM: Răspunde-mi mai întâi. CLOV: Te previn. O să mă uit la greţoşenia asta pentru
CLOV: Ce? că mi-o porunceşti. Dar e chiar pentru ultima dată.
HAMM: Tu ştii ce s-a întâmplat? (Potriveşte luneta.) Ia să vedem… (Mişcă luneta.)
CLOV: Ce-ţi poate păsa ţie de chestia asta? Nimic… nimic… bine… foarte bine… nimic… perf –
Se întoarce spre fereastră. (Tresare, lasă luneta în jos, o examinează, o
HAMM: Eu, unul, nu ştiu. potriveşte din nou. O pauză.) Aoleo!
O pauză. Clov se întoarce spre Hamm.
HAMM: Iar complicaţii? (Clov coboară de pe scăriţă.) ca să închei. (O pauză.) Clov… (O pauză.) Nu mi-a
Măcar de n-ar izbucni din nou toate astea! vorbit niciodată. Apoi, la sfârşit, înainte de a pleca, fără
Clov apropie scăriţa de geam, urcă pe ea, remontează să-i fi cerut nimic, mi-a vorbit, mi-a spus…
luneta. O pauză. CLOV (împovărat): Ah!
CLOV: Aoleo! HAMM: Ceva… din inima ta.
HAMM: E o frunză? O floare? O ro - (cască) – şie? CLOV: Inima mea!
CLOV (uitându-se): Te-aş pocni eu cu roşii! Cineva! E HAMM: Câteva cuvinte din inima ta.
cineva! CLOV (cântă): Drăguţă păsărică nu sta după grilaj /
HAMM: Ei bine, du-te să-l extermini. (Clov coboară de Du-te în zbor către iubita mea / Ascunde-te la ea-n
pe scăriţă.) Cineva! (Vibrând.) Fă-ţi datoria! (Clov se corsaj / Şi spune-i că mi-e viaţa o belea. (O pauză.)
precipită spre uşă.) Nu, nu e nevoie. (Clov se opreşte.) Destul?
La ce distanţă? HAMM (amar): Un scuipat.
Clov se întoarce la scăriţă, urcă pe ea, orientează O pauză.
luneta. CLOV (privirea fixă, voce plată): Mi s-a spus. Dar asta
CLOV: Şaptezeci… şi patru de metri. e, iubirea, ba da, ba da, crede-mă, vezi bine că…
HAMM: Apropiindu-se? Depărtându-se? HAMM: Leagă-ţi cuvintele!
CLOV (uitându-se în continuare): Nemişcat. CLOV (acelaşi joc): …e simplu. Mi s-a spus, dar asta
HAMM: Sexul? e, prietenia, ba da, ba da, te asigur, n-ai nevoie să o
CLOV: Ce importanţă are? (Deschide geamul, se cauţi în altă parte. Mi s-a spus, e chiar aici, opreşte-te,
apleacă în afară. O pauză. Se ridică, lasă luneta jos, ridică-ţi capul şi priveşte splendoarea asta. Ordinea
se întoarce înspre Hamm. Cu spaimă.) S-ar zice că-i asta! Mi s-a spus, haide, tu nu eşti dobitoc, gândeşte-
un puşti. te la toate astea şi vei vedea cum se limpezeşte totul.
HAMM: Ocupaţia? Şi se simplifică! Mi s-a spus, toţi aceşti răniţi de
CLOV: Ce? moarte, cu câtă pricepere sunt îngrijiţi!
HAMM (cu violenţă): Ce face? HAMM: Destul!
CLOV (acelaşi joc): Nu ştiu ce face. Ce făceau puştii. CLOV (acelaşi joc): îmi spun – câteodată – Clov,
(Potriveşte din nou luneta. O pauză. O lasă-n jos, se trebuie să ajungi să suferi mai mult decât atât, dacă
întoarce spre Hamm.) Parcă ar sta pe jos sprijinit de vrei ca într-o bună zi să se plictisească de a te tot
ceva. pedepsi. Îmi spun – câteodată – Clov, trebuie să fii
HAMM: Cu piatra ridicată. (O pauză.) Încep să vezi prezent aici mai mult decât atât, dacă vrei ca într-o
mai bine. Se uită desigur la casă, cu ochii unui Moise bună zi să ţi se dea drumul. Dar mă simt prea bătrân şi
muribund. prea departe ca să deprind noi obiceiuri. Bun, toate
CLOV: Nu. astea nu se vor sfârşi niciodată, eu nu voi pleca aşadar
HAMM: La ce se uită? niciodată. (O pauză.) Şi apoi, într-o bună zi, deodată,
CLOV (cu violenţă): Nu ştiu la ce se uită. (Potriveşte toate astea se sfârşesc, se schimbă, nu înţeleg, toate
luneta. O pauză. Se întoarce spre Hamm.) La bunicul mor, sau poate chiar eu, n-o mai înţeleg nici pe asta,
lui. Mă rog, pe acolo, pe undeva. (O pauză.) Da’ ce-i întreb atunci cuvintele ce mi-au mai rămas – somn,
cu tot interogatoriul ăsta? trezire, seară, dimineaţă. Ele nu ştiu să spună nimic.
HAMM: Poate că-i mort. (O pauză.) Deschid uşa colibei şi plec. Sunt atât de
CLOV: O să mă duc la el. (Coboară, aruncă luneta, se adus de spate încât nu-mi văd decât picioarele, dacă-
duce la uşă, se opreşte) Iau cangea. mi deschid ochii, şi între picioare un pic de praf
Caută cangea, o ia, merge spre uşă. negricios. Îmi spun că s-a stins pământul, deşi nu l-am
HAMM: Nu-i nevoie. văzut niciodată aprins. (O pauză.) Toate astea merg
Clov se opreşte. de la sine. (O pauză.) Când o să cad, o să plâng de
CLOV: Nu-i nevoie? Un procreator în putere? fericire. (O pauză. Merge spre uşă.)
HAMM: Dacă există, va veni aici sau va muri acolo. HAMM: Clov! (Clov se opreşte fără să se întoarcă. O
Dacă nu există, atunci nu merită oboseala. pauză.) Nimic. (Clov porneşte din nou.) Clov!
O pauză. Clov se opreşte fără să se întoarcă.
CLOV: Nu mă crezi? Crezi că inventez? CLOV: E ceea ce numim a da de capăt.
O pauză. HAMM: Îţi mulţumesc, Clov.
HAMM: S-a terminat, Clov, noi am terminat. Nu mai CLOV (întorcându-se, energic): Ah, iartă-mă, eu sunt
am nevoie de tine. cel care-ţi mulţumeşte.
O pauză. HAMM: Noi suntem cei care ne mulţumim. (O pauză.
CLOV: Cade tocmai bine. Clov merge spre uşă.) Încă ceva. (Clov se opreşte.) O
Merge spre uşă. ultimă favoare. (Clov iese.) Ascunde-mă sub cearşaf.
HAMM: Lasă-mi cangea. (O pauză lungă.) Nu? Bine. (O pauză.) E rândul meu.
Clov îi dă cangea, merge spre uşă, se opreşte, se uită (O pauză.) Să joc. (O pauză. Plictisit.) Vechi sfârşit de
la deşteptător, îl ia jos, caută din priviri un loc mai bun, partidă pierdută, sfârşit al pierderii. (O pauză. Mai
merge la scăriţă, pune deşteptătorul pe scăriţă, se însufleţit.) Ia să vedem. (O pauză.) Ah da! (încearcă să
întoarce la locul de lângă scaun. O pauză. mişte scaunul cu rotile sprijinindu-se în cange. Între
CLOV: Te las. (O pauză.) timp intră Clov. Pălărie de panama, vestă de tweed,
HAMM: Înainte de a pleca spune ceva. impermeabil pe braţ, umbrelă, valiză. Lângă uşă,
CLOV: Nu e nimic de spus. impasibil, cu ochii aţintiţi spre Hamm, Clov rămâne
HAMM: Câteva cuvinte… pe care să le pot regăsi… în nemişcat până la sfârşit. Hamm renunţă.) Bun. (O
inima mea. pauză.) A arunca. (Lasă să cadă cangea, vrea să
CLOV: Inima ta! arunce dinele. Se răzgândeşte.) Nu mai sus decât
HAMM: Da. (O pauză. Cu forţă.) Da! (O pauză.) Cu curul. (O pauză.) Şi apoi? (O pauză.) A ridica. (îşi
restul, în sfârşit, cu umbrele, murmurele, cu tot râsul, scoate tichia.) Pace… bucilor noastre! (O pauză.) Şi a
mântui. (κκi pune tichia la loc) Egalitate. (O pauză. Îşi
scoate ochelarii.) A şterge. (Scoate batista şi fără să o
desfacă îşi şterge ochelarii.) Şi a mântui, din nou. (Îşi
bagă batista în buzunar, îşi pune din nou ochelarii.)
Ajungem. Încă vreo câteva porcării ca astea şi strig. (O
pauză.) Puţină poezie. (O pauză.) Chemai - (O pauză.
Se corectează.) STRIGAI după seară; şi vine - (O
pauză. Se corectează.) Şi uite-o: COBOARĂ (Reia
totul, cântat.) Strigai după seară; şi uite-o: coboară. (O
pauză.) Mmm, nostim. (O pauză.) Şi apoi! (O pauză.)
Clipe goale, întotdeauna goale, dar care se-adună,
socoteala e gata şi povestea încheiată. (O pauză.
Voce de povestitor.) Dacă şi-ar putea aduce copilul cu
el… (O pauză.) Era momentul pe care îl aşteptam. (O
pauză.) Nu vreţi să-l abandonaţi? Vreţi, ca el să
crească în timp ce dumneavoastră vă micşoraţi? (O
pauză.) Să vă aline ultimele o sută de mii de sferturi de
oră? (O pauză.) El nu-şi dă seama, nu cunoaşte decât
foamea, frigul, iar la capăt moartea. Dar dumneavoas-
tră, dumneavoastră trebuie să ştiţi ce a devenit
pământul acum. (O pauză.) Oh, l-am pus faţă în faţă
cu propriile-i răspunderi! (O pauză. Voce normală.) Ei
bine, gata, am ajuns, e destul. (Ridică fluierul, ezită, îl
lasă jos. O pauză.) Da, chiar aşa! (Fluieră. O pauză.
Mai tare. O pauză.) Bine. (O pauză.) Tată! (O pauză.
Şi mai tare.) Tată! (O pauză.) Bun. (O pauză.)
Ajungem. (O pauză.) Şi în final? (O pauză.) A arunca.
(Aruncă câinele. Smulge fluierul.) Ţineţi! (Aruncă
fluierul în faţa lui. O pauză. Adulmecă.) Clov! (Şoptit. O
pauză mai lungă.) Nu? Bine. (îşi scoate batista.) De
vreme ce ăsta-i jocul… (desface batista.)… să-l jucăm
aşa cum se joacă… (desface)… şi să nu mai vorbim
despre asta… (termină de desfăcut batista)… să nu
mai vorbim deloc. (Ţine batista larg desfăcută în faţa
lui.) Cârpă veche! (O pauză.) A ţine – te păstrez. (O
pauză. Îşi apropie batista de faţă.)

CORTINA