Arta antică

Arta antică cuprinde numeroasele tipuri de artă produse de culturile avansate ale

societăților antice cu o anumită formă de scriere, cum ar fi cele
din China, India, Mesopotamia, Persia, Palestina, Egipt, Grecia și Roma.

Arta societăților prealfabetizate e denumită în mod normal ca „artă preistorică” și nu e

cuprinsă aici.
Chiar dacă unele culturi precolumbiene au dezvoltat scrierea în secolele dinaintea
venirii europenilor, din motive de datare, ele sunt cuprinse în arta precolumbiană și
articole precum ca arta mayașă antică și arta muiscană. Arta olmecă este menționată
mai jos.

Cuprins

 1Orientul Mijlociu și Mediterana

o 1.1Mesopotamia
 1.1.1Sumerul
 1.1.2Babilonul
 1.1.3Asiria
o 1.2Hitiții
o 1.3Bactrienii
o 1.4Imperiul Ahemenid
o 1.5Fenicia
o 1.6Arabia preislamică
o 1.7Egiptul
o 1.8Minoicii
o 1.9Micenienii
o 1.10Grecia
o 1.11Etruscii
o 1.12Imperiul Roman
 2Asia de Sud
 3Asia de Est
o 3.1China
o 3.2Japonia
 4Mesoamerica
o 4.1Olmecii
 5Vezi și
 6Referințe
 7Lectură suplimentară

Orientul Mijlociu și Mediterana

Mesopotamia
Arta mesopotamiană.
Mesopotamia (din grecescul Μεσοποταμία „[pământ] între râuri”, în siriacă numită ‫ܒܝܬ‬
‫ ܢܗܪܝܢ‬pronunțat „Beth Nahrain”, „Țara râurilor”, redat în arabă ca ‫دين‬LL‫ بالد الراف‬bilād al-
rāfidayn) este un toponim pentru zona sistemului fluvial Tigru-Eufrat, care corespunde
în mare măsură Irakului actual, precum și unor părți din nord-estul Siriei, sud-estul
Turciei și sud-vestul Iranului. Mesopotamia e adesea considerată „leagănul civilizației”.
În teritoriul său, unele dintre cele mai vechi civilizații cunoscute au dezvoltat pentru
prima dată scrierea și agricultura. Multe civilizații au înflorit acolo, lăsând în urmă un
bogat patrimoniu de artă antică.

Considerată pe scară largă drept leagănul civilizației, Mesopotamia din Epoca

Bronzului a inclus Sumerul și imperiile Akkadian, Babilonian și Asirian.

În Epoca Fierului, a fost condusă de imperiile Neo-Asirian și Neo-Babilonian. Sumerienii

și akkadienii indigeni (inclusiv asirieni și babilonieni) au dominat Mesopotamia de la
începutul istoriei scrise (circa 3100 î.Hr.) până la căderea Babilonului în 539 î.Hr., când
a fost cucerită de Imperiul Ahemenid. A căzut în mâna lui Alexandru cel Mare în 332
î.Hr. și după moartea sa a devenit parte a Imperiului Seleucid.

În jurul anului 150 î.Hr., Mesopotamia se afla sub controlul parților. Mesopotamia a

devenit un câmp de luptă între romani și parți, părți din Mesopotamia (în special Asiria)
intrând sub control periodic roman. În 226 d.Hr., a căzut în mâinile persanilor sasanizi și
a rămas sub stăpânire persană până la cucerirea arabă islamică din secolul al VII-lea a
Imperiului Sasanid.
Un număr de state mesopotamiene native în primul rând creștine au existat între
secolele I î.Hr. și secolul III d.Hr., inclusiv Adiabene, Osroene și Hatra. Etimologie:
Toponimul regional Mesopotamia (din rădăcinile „meso” <μέσος = mijloc și „potamia”
<ποταμός = râu, la propriu „între râuri”) a fost inventat în perioada elenistică pentru a se
referi la o zonă geografică largă, fără limite definite, și a fost probabil folosit și de
seleucizi. Termenul biritum/birit narim corespundea unui concept geografic similar și a
fost inventat în timpul aramaicizării regiunii, în secolul al X-lea î.Hr.

Cu toate astea, e larg acceptat faptul că societățile mesopotamiene timpurii se refereau

pur și simplu la întreaga aluviune prin termenul sumerian kalam („pământ”). Mai recent,
termeni ca „Mesopotamia Mare” sau „Siro-Mesopotamia” au fost adoptați pentru a se
referi la geografii mai largi corespunzătoare Orientului Apropiat sau celui Mijlociu.
Eufemismele astea ulterioare sunt termeni eurocentrici atribuiți regiunii în mijlocul
diferitelor încălcări occidentale din secolul XIX.
Sumerul
Descoperirile arheologice atestă existența lor în mileniul al V-lea î.Hr.. Sumerienii și-au
decorat ceramica cu vopsea cu ulei de cedru, și au dezvoltat și arta bijuteriilor.
Unul dintre cele mai remarcabile artefacte rămase de la civilizația sumeriană este
cunoscut sub numele de Stindardul Urului. Datat aproximativ la 2500 î.Hr., Stindardul
este o cutie din lemn încrustată cu scoici și lapis lazuli. Înfățișează, pe o față, soldați
care îi prezintă regelui lor prizonieri și, pe cealaltă față, țăranii care îi prezintă daruri -
dovezi uimitoare care atestă vibrația artei din această cultură antică.
Sumerul făcuse multe progrese importante; de exemplu, inventarea roatei, care
facilitase transporturile sumerienilor. Arcul a fost cea mai mare realizare arhitecturală
sumeriană.
 Ziguratele erau temple în formă de piramidă construite de ei, crezând că zeii trăiau în
vârful templelor. Regii declarau că zeii i-au trimis să conducă, iar sumerienii urmau cu
bucurie legile regilor. Regele avea multe ocupații importante, cum ar fi conducerea
armatei și îngrijirea irigațiilor, cu care sumerienii puteau să controleze râurile.
 Tăbliță cu cuneiforme; 3100-2900 î.Hr.; argilă; 5,5 x 6 x 4,15 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)

Închinător masculin în picioare, una dintre cele 12 statui din Tezaurul de la Tell Asmar; 2900-2600 î.Hr.; alabastru de
gips, scoică, calcar negru și bitum; 29,5 × 12,9 × 10 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

Cunună; 2600-2500 î.Hr.; aur (frunzele), lapis lazuli (mărgelele albastre) și carneol (cele portocali); lungime: 38,5 cm;
Muzeul Metropolitan de Artă

 
 

Unul dintre Berbecii dintr-un tufiș; 2600–2400 î.Hr.; aur, cupru, scoici, lapis lazul și calcar; înălțime: 45,7 cm; British
Museum (Londra)

Stindardul Urului; 2600–2400 î.Hr.; scoici, calcar roșu și lapis lazuli pe lemn; înălțime: 21,7 cm, lungime: 50,4 cm;
descoperit în Cimitirul Regal din Ur (Guvernoratul Dhi Qar, Irak); British Museum

Ornament în formă de cap de taur, de la o liră; 2600-2350 î.Hr.; bronz încrustat cu scoici și lapis lazuli; înălțime:
13,3 cm, lățime: 10,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

 
 

Figurină votivă; 2600-2350 î.Hr.; piatră; înălțime: 41,3 cm, lățime: 14,5 cm, adâncime: 13,5 cm; Muzeul Metropolitan de
Artă

Vază cu modele și trei benzi suprapuse cu palmeieri; mijlocul spre sfârșitul mileniului 3 î.Hr.; clorit; înălțime: 23,5 cm;
Muzeul Metropolitan de Artă

Parte a unei statui a unui închinător; 2500-2250 BC; alabastru-calcit; înălțime: 19,5 cm, lățime: 13,3 cm, adâncime:
10 cm; Muzeul de Artă Walters (Baltimore, SUA)

 
 

Statuia lui Ebih-Il; c. 2400 î.Hr.; gips, șist, scoici și lapis lazuli; înălțime: 52,5 cm; Luvru

Fragment dintr-o stelă votivă cu silueta zeiței Ninsun așeazată pe tron; 2255-2040 î.Hr.; steatit; înălțime: 14 cm; Luvru

 
 Statuia O a lui Gudea; circa 2100 î.Hr.; steatit; înălțime: 0.63 m; Noua Gliptotecă
Carlsberg (Copenhaga, Danemarca)

Babilonul
Cucerirea Sumerului și a Akkadului de către Babilon marchează un punct de cotitură în
istoria artistică și politică a regiunii.
Babilonienii au profitat de abundența lutului din Mesopotamia pentru a crea cărămizi.
Folosirea cărămizii a dus la dezvoltarea timpurie a pilastrului și a coloanei, precum și a
frescelor și a țiglelor emailate. Pereții erau strălucitori și uneori placați cu bronz sau aur,
precum și cu dale. Conuri de teracotă pictate au fost, de asemenea, încorporate în
tencuială.
Ei erau, de asemenea, lucrători ai metalelor, creând lucruri funcționale și frumoase cu
cupru. E posibil ca Babilonia să fi fost casa originală a lucrărilor de cupru, care s-au
răspândit spre vest odată cu civilizația căreia îi aparțineau. În plus, lipsa de piatră din
Babilonia a făcut ca fiecare pietricică să fie prețioasă și a dus la o înaltă perfecțiune în
arta tăierii de bijuterii. Arta babiloniană a inclus, de asemenea, tapiserii, iar civilizația
babiloniană era încă de la începuturi faimoasă pentru broderiile și covoarele sale.
 

Cap feminin; circa 2000-1600 î.Hr.; ceramică; 18 x 12,7 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)

Placă cu un nud feminin între doi bărbați cu bărbi care poartă kilturi; circa 2000-1600 BC; bronz; 9,7 x 9,7 cm; Muzeul
Metropolitan de Artă

Sigiliu cilindric cu impresie; circa secolele 18-17 î.Hr.; hematit; 2,39 cm; Muzeul Metropolitan de Artă


 Cap masculin; circa sfârșitul secolului 8-începutul secolului 7; ceramică; 12,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

Asiria
Sculptura asiriană.
Sigiliu cilindric cu zeități, una dintre ele fiind un leu înaripat; secolele 8-7 î.Hr.; cuarț criptocristalin; 4,09 cm; Muzeul Metropolitan de

Artă (New York City)

La fel ca toate celelalte regate, regatul babilonian nu a durat pentru totdeauna. Când
Babilonul a căzut în declin, a fost în cele din urmă cucerit de Asiria, una dintre fostele
sale colonii, asirienii moștenindu-i arta, precum și imperiul.
La început, arhitecții și artiștii asirieni au copiat stilurile și materialele babiloniene, dar
odată cu trecerea timpului, asirienii de mai târziu au început să se elibereze de
influențele babiloniene. Pereții palatelor asiriene erau căptușiți cu plăci de piatră în loc
de cărămidă și erau colorate în loc de pictate ca în Caldeea. În
locul basoreliefurilor avem figuri sculptate, cele mai vechi exemple fiind statuile din
Girsu care sunt realiste, dar oarecum stângace.
Nu s-au găsit exemplare remarcabile de artă metalurgică din Asiria timpurie, dar într-o
epocă ulterioară s-a obținut o mare excelență în fabricarea unor bijuterii ca cercei și
brățări de aur. Cuprul a fost, de asemenea, lucrat cu pricepere.
Formele ceramicii asiriene erau grațioase; porțelanul, la fel ca sticla descoperită în
palatele din Ninive, a fost derivat din originale egiptene. Sticla transparentă pare să fi
fost introdusă pentru prima dată în timpul domniei lui Sargon al II-lea. Piatra, precum și
argila și sticla au fost folosite la fabricarea vazelor. Vase de piatră dură au fost
dezgropate la Tello, similare cu cele din Perioada Dinastică Timpurie a Egiptului.
Assurbanipal promovase arta și cultura și avea la Ninive o vastă bibliotecă de
tăblițe cuneiforme.

Fragment de mobilă; secolele 9-8 î.Hr.; fildeș; 12,7 × 11,91 × 1,09 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

 
 

Relief cu doi cavaleri asirieni care atacă dușmani; circa 728 î.Hr,; gips; înălțime: 129 cm, lățime: 183 cm; British
Museum (Londra)

 
 Placă de teracotă glazurată din Nimrud, cu o scenă de la curte; 875-850 î.Hr.; teracotă arsă și glazurată; înălțime (fără
bază): 30,6 cm, înălțime (cu bază): 38,3 cm; British Museum

Relief din capitala asiriană Dur-Șarrukin, care înfățișează transportul de cedru libanez; 716-713 î.Hr.; înălțime: 2,41 m,
lățime: 38 cm; Luvru

Relief; 713-706 î.Hr.; înălțime: 3,3 m; Luvru

 
 

Greutate în formă de leu; secolele 6-4 î.Hr.; bronz; înălțime: 29,5 cm; Luvru

 
 Ornamente și modele asiriene, ilustrate într-o carte din 1920

Ilustrație a unui hol din Palatul lui Assurnasirpal al II-lea, de Austen Henry Layard (1854)

Hitiții
 Arta hitită.
Arta hitită a fost produsă de civilizația hitită din Anatolia antică, în Turcia modernă, și se
extinde și din Siria în timpul celui de-al II-lea mileniu î.Hr., din secolul al XIX-lea până în
secolul al XII-lea î.Hr. Perioada asta se încadrează în Epoca anatoliană a Bronzului. Se
caracterizează printr-o lungă tradiție de reprezentări și motive canonizate rearanjate,
chiar dacă sunt încă recunoscute, de artiști pentru transmiterea sensul unei populații în
mare parte analfabete.
„Datorită vocabularului limitat al tipurilor figurative [și motivelor], invenția pentru artistul
hitit a fost de obicei o chestiune de a combina și manipula unitățile pentru a forma
compoziții mai complexe”[1]
Multe dintre aceste reprezentări recurente gravitează în jurul înfățișătii zeităților hitite și
a practicilor ritualice. Există, de asemenea, o prevalență a scenelor de vânătoare
în reliefurile hitite și în formele reprezentate ale animalelor. O mare parte a artei provine
din așezări ca Alaca Höyük, sau capitala hitită Hattușa din apropierea orașului
modern Boğazkale. Savanții au dificultăți în datarea unei mari părți a artei hitite,
menționând faptul că lipsesc inscripții și o mare parte din materialele găsite, în special
din locurile de înmormântare, au fost mutate din locațiile lor originale și distribuite printre
muzee în secolul al XIX-lea.
 

Cupă de băut, în formă de pumn; 1400-1380 î.Hr.; argint; din Turcia Centrală; Muzeul de Arte Frumoase (Boston, SUA)

Vas în forma capului și torsului de cerb (sau riton); circa secolele 14-13 î.Hr.; argint cu incrustații de aur; înălțime:
18 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)

Sigiliul lui Tarkasnawa, rege al regatului Mira; circa 1220 î.Hr.; argint; înălțime: 1 cm, diametru: 4.2 cm; Muzeul de Artă
Walters (Baltimore, SUA)

Trei reliefuri din Muzeul Arheologic din Adana (Turcia)

 

Relief din Persepolis (Iran) care înfățișează oameni care duc blouri și amfore

Egiptul
Arta egipteană antică.
Datorită naturii extrem de religioase a civilizației egiptene antice, multe dintre marile
opere ale Egiptului Antic îi înfățișează pe zei, zeițe și faraoni, care erau considerați
divini.
Arta egipteană antică se caracterizează prin ideea de ordine. Liniile clare și simple
combinate cu forme simple și suprafețe plate de culoare au ajutat la crearea unui
sentiment de ordine și echilibru în arta egipteană antică.
Artiștii egipteni antici foloseau linii de referință verticale și orizontale pentru menținerea
proporțiilor corecte în operele lor.
În arta egipteană s-a menținut atât ordinea politică și religioasă, cât și cea artistică.
Pentru definirea în mod clar a ierarhiei sociale a unei situații, personajele au fost reduse
la dimensiuni care se bazau nu pe distanța lor față de perspectiva pictorului, ci pe
importanța relativă. De exemplu, faraonul ar fi desenat ca cea mai mare figură dintr-o
pictură, indiferent de locul în care era situat, iar un zeu mai mare ar fi atras mai mare
decât unul mai mic.

Simbolismul a jucat, de asemenea, un rol important în stabilirea sentimentului de

ordine. Simbolismul, de la statutul refal al faraonului (simbolizând puterea sa de a
menține ordinea) la simbolurile individuale ale zeilor și zeițelor egiptene, e omniprezent
în arta egipteană.
Animalele erau, de obicei, figuri extrem de simbolice.
Culoarea, de asemenea, avea un sens extins - albastru și verde reprezentau Nilul și
viața; galben a reprezentat zeul soarelui; iar roșul reprezenta puterea și vitalitatea.
Culorile artefactelor egiptene au supraviețuit extrem de bine de-a lungul secolelor
datorită climatului uscat al Egiptului.
În ciuda formelor stilizate cauzate de lipsa de perspectivă, arta egipteană antică este
adesea extrem de realistă.
Artiștii egipteni antici arată des o cunoaștere sofisticată a anatomiei și o atenție
deosebită la detalii, în special în interpretarea animalelor. În timpul celei de-a
XVIII-a Dinastii, un faraon pe nume Akhenaton a preluat tronul și a
abolit politeismul tradițional. El a format o religie monoteistă bazată pe venerarea
lui Aten, un zeu al soarelui. Schimbările artistice au urmat revoltelor politice. A
fost introdus un nou stil de artă, mai naturalist decât friza stilizată favorizată în
arta egipteană în ultimii 1700 de ani. Cu toate astea, după moartea lui Akhenaton,
artiștii egipteni au revenit la stilurile lor vechi.AMARNIANA
Faianța care era folosită în antichitatea egipteană încă din 3500 î.Hr. a fost, de fapt,
superioară faianței din sticlă din secolul al XV-lea european. [13] Faianța egipteană antică
nu a fost făcută din argilă, ci, de fapt, dintr-o ceramică compusă în principal din cuarț.

Stelă a prințesei Nefertiabet mâncând; 2589–2566  î.Hr.; calcar pictat; 37,7 × 52,5 × 8,3 cm; din Giza; Luvru

Colier cu pectoral (bijuterie purtată pe piept), al prințesei Sithathoriunet; 1887–1813 î.Hr.; aur, carneol, lapis
lazuli, turcoaz, granat și feldspat; înălțimea pectoralului: 4,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)

Hipopotamul William; 1961–1878 î.Hr.; faianță; 11,2 × 7,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

 
 

Statuie a lui Amenemhat stând în genunchi și ținând o stelă cu inscripții; circa 1500 î.Hr.; calcar; Muzeul Egiptean din
Berlin (Germania)

Scaun al lui Hatnefer; 1492–1473 î.Hr.; chiparos, abanos și alte tipuri de lemn și țesătură de in; înălțime: 53 cm; Muzeul
Metropolitan de Artă

Statuetă a reginei Tiy; 1390–1349; lemn, carneol, aur, sticlă, albastru egiptean și vopsea; înălțime: 24 cm; Muzeul
Metropolitan de Artă

 
 

Masca lui Tjuyu; 1387–1350 î.Hr.; aur, pastă de sticlă, alabastru și alte materiale; înălțime: 40 cm; Muzeul
Egiptean (Cairo)

Masca lui Tutankhamon; circa 1327 î.Hr.; aur masiv, lapis lazuli, carneol, obsidian, turcoaz și pastă de sticlă;
[14]
 înălțime: 54 cm; descoperită în 1922 de Howard Carter; Muzeul Egiptean din Cairo

Bustul lui Nefertiti; 1352–1336 î.Hr.; calcar, ipsos și vopsea; înălțime: 48 cm; de la Amarna (Egipt); Neues
Museum (Germania)

 
 

Templul lui Ramses al II-lea, de la Abu Simbel (Egipt), din aproximativ 1264 î.Hr.

Sarcofag al lui Nesykhonsu; circa 976 î.Hr.; lemn pictat, și cu gesso; per total: 70 cm; Muzeul de Artă din
Cleveland (Cleveland, Ohio, SUA)

Set de canope decorate cu hieroglife; 744–656 î.Hr.; lemn pictat; British Museum (Londra)

Cutiuță cosmetică în formă de capital compozit egiptean, capacul său fiind în partea stângă; 664–300 î.Hr.; faianță
sticloasă; 8,5 × 9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

 
 

Statuetă a lui Anubis; 332–30 î.Hr.; lemn pictat, și cu ipsos; 42,3 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

Templul lui Isis din Philae (Egipt) este un exemplu de arhitectură egipteană bine conservată și sculptură arhitecturală

Ilustrații cu diverse tipuri de capiteluri, desenate de egiptologul Karl Richard Lepsius

Minoicii
Arta minoică.
Cea mai mare civilizație din Epoca Bronzului a fost cea minoică, un popor care a
construit un imperiu comercial din patria lor Creta și din alte insule din Marea Egee.
Civilizația minoică e cunoscută pentru frumoasa sa ceramică, dar și
pentru frescele, peisajele și sculpturile din piatră.
La începutul perioadei minoice, ceramica era caracterizată de spirale, triunghiuri, linii
curbe, cruci și motive în formă de oase de pește.
 La mijlocul perioadei minoice, designuri naturaliste, cum ar fi peștele, calamarul,
păsările și crinii erau obișnuite. La sfârșitul perioadei minoice, florile și animalele erau
încă cele mai caracteristice, dar variabilitatea crescuse.
„Stilul palatial” al regiunii din jurul Cnossosului e caracterizat de o simplificare
geometrică puternică a formelor naturaliste și de pictura monocromatică. Palatul din
Cnossos a fost decorat cu fresce care arătau aspecte ale vieții de zi cu zi, inclusiv
ritualul curții și forme de divertisment, cum ar fi săriturile de tauri și boxul. Minoicii erau,
de asemenea, aurari pricepuți, care creau pandantive și măști frumoase.

Ulcior, un exemplar al ceramicii de Kamares; 1850-1675 î.Hr,; ceramică; înălțime: 27 cm; de la Phaistos (Creta,
Grecia); Muzeul Arheologic din Heraklion (Grecia)

 
 Pandantivul cu Albine, o bijuterie minoică reprezentativă; 1700-1600 î.Hr.; aur; lățime: 4.6 cm; din Chrysolakkos
(groapă de aur), în Malia (Creta); Muzeul Arheologic din Heraklion[15]

 
 Frescă în care apar acrobați care sar peste un taur; 1675-1460 î.Hr,; tencuiala de var; înălțime: 0,8 m, lățime: 1 m; din
Palatul din Cnossos (Creta); Muzeul Arheologic din Heraklion

 
 Fresca cu Tribună; 1675-1460 î.Hr.; tencuială cu var; înălțime (fără margine): 26 cm; din Palatul din Cnossos; Muzeul
Arheologic din Heraklion

Cupele din Vafio; 1675-1410 î.Hr.; aur; înălțime: 7,8 cm, diametru: 10,7 cm; din Vafio (Laconia, Grecia); Muzeul
Național de Arheologie (Atena)[16]

 
 

Zeită minoică cu șerpi; 1460-1410 î.Hr.; faianță; înălțime: 29,5 cm; din Depozitul Templului din Knossos; Muzeul
Arheologic din Heraklion

Sarcofagul din Hagia Triada; 1370-1315 î.Hr.; calcar; lungime: 1,4 m, înălțime: 0,9 m; din Mormântul Cameră 4 la
Hagia Triada, aproape de Phaistos (Creta); Muzeul Arheologic din Heraklion[17]

Intrarea Nordică restaurată a Palatului din Cnossos, cu o frescă în care apare un taur

Micenienii
Arta miceniană e aproapiată de cea minoică și include multe descoperiri splendide din
mormintele regale, cea mai faimosă fiind Masca lui Agamemnon, o mască funerară de
aur.
După cum se observă din acest articol, micenienii s-au specializat în prelucrarea
aurului. Lucrările lor sunt cunoscute pentru multitudinea de motive decorative folosite.
La un moment dat în istoria lor culturală, micenienii au adoptat zeițele minoice și au
asociat aceste zeițe cu zeul lor al cerului; oamenii de știință cred că panteonul grecesc
al zeităților nu reflectă religia miceniană, cu excepția zeițelor și a lui Zeus. Zeițele, cu
toate acestea, sunt de origine minoică.
 

Masca lui Agamemnon, cea mai reprezentativă operă de artă miceniană; 1675-1600 î.Hr.; aur; înălțime: 25 cm, lățime:
27 cm, greutate: 169 g; Muzeul Național de Arheologie (Atena)

 
 Pumnal incrustat; 1550-1500 î.Hr.; bronz, argint, aur și nielaj; lungime: 16 cm; Muzeul Național de Arheologie (Atena)[18]

Trei figurine feminine miceniene; 1400-1300 î.Hr.; teracotă; înălțimi: 10,8 cm, 10,8 cm și 10,5 cm; Muzeul Metropolitan
de Artă (New York City)

Două femei cu un copil; 1400-1300 î.Hr.; fildeș; înălțime: 7.8 cm; Muzeul Național de Arheologie (Atena)[19]

 
 

Colier micenian; 1400-1050 î.Hr.; teracotă aurită; diametrul rozetelor: 2,7 cm, cu variații de aproximativ 0,1 cm,
lungimea pandantivului: 3,7 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

Cap de luptător; 1300-1200 î.Hr.; fildeș; înălțime: 8 cm; Muzeul Național de Arheologie (Atena)[20]

Poarta Leilor, construită în circa 1250 î.Hr., o clădire miceniană reprezentativă


 Vas cu o caracatiță; circa 1200-1100 î.Hr.; teracotă; înălțime: 26 cm, diametru: 21,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

Greci
 Arta în Grecia antică.

Capiteluri în cele trei ordine clasice grecești: doric, ionic și corintic

Arta greacă antică include multă ceramică, sculptură, precum și arhitectură.

Sculptura greacă este cunoscută pentru poziția contrapposto a figurilor.
Arta Greciei Antice e de obicei împărțită stilistic în trei perioade: arhaică, clasică și
elenistică.
Istoria ceramicii grecești antice este împărțită stilistic în perioade: protogeometrică,
geometrică, geometrică târzie sau arhaică, stilul figurilor neagre și cel al figurilor roșii.
Arta greacă antică a supraviețuit cu cel mai mare succes în sculptură și arhitectură,
precum și în artele minore, cum ar fi monede, ceramică și gravarea bijuteriilor.
Cea mai prestigioasă formă de pictură greacă antică a fost pictura pe panouri,
cunoscută acum doar din descrierile literare.
Astăzi nu prea mult a supraviețuit din pictura greacă, cu excepția potretelor de mumii și
a câtorva picturi pe pereții mormintelor, mai ales în Macedonia și Italia. Pictura pe
ceramică, din care a rămas foarte mult, dă un anumit sentiment al esteticii picturii
grecești. Cu toate astea, tehnicile implicate au fost foarte diferite de cele folosite în
pictura de format mare. Era în principal în negru și auriu și colora folosind vopsele
diferite de cele folosite pe pereți sau lemn, deoarece era o suprafață diferită.
 

Amforă; circa 530 î.Hr.; teracotă pictată; înălțime: 62,2 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)

Zeus sau Poseidon; 460-450 î.Hr,; bronz; înălțime: 2,1 m; Muzeul Național de Arheologie (Atena)

Partenonul de pe Acropola din Atena, cel mai cunoscut templu grec doric, construit din marmură și calcar, între circa
460-406 î.Hr., dedicate zeiței Atena[21]


Oglindă cu suportul în formă de femeie; mijlocul secolului 5 î.Hr.; bronz; înălțime: 40,41 cm; Muzeul Metropolitan de
Artă

Caliciu-crater; 400-375 î.Hr.; ceramică; înălțime: 27,9 cm, diametru: 28,6 cm; din Teba (Grecia); Luvru

Relieful de mormânt al lui Thraseas și Euandria; 375-350 î.Hr.; marmură pentilică; înălțime: 160 cm, lățime:
91 cm; Muzeul Pergamon (Berlin)

Hermes și Dionis Copil; de Praxiteles; 330-320 î.Hr.; marmură; înălțime: 2,15 m; Muzeul Arheologic din
Olympia (Olympia, Grecia)[22]

 
 

Scaofagul lui Alexandru; 320-310 î.Hr.; marmură; lungime: 3,18 m; Muzeele de Arheologie din Istanbul (Turcia)[23]

Crater cu volute; 320-310 î.Hr.; ceramică; înălțime: 1,1 m; Muzeul de Artă Walters (Baltimore, SUA)

Statueta unei femei; secolul 2 î.Hr.; teracotă; înălțime: 29,2 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

 
 

Venus din Milo; 130–100 î.Hr.; marmură; înălțime: 203 cm; Luvru

Grup fromat din Afrodita, Pan și Eros; circa 100 î.Hr.; marmură; înălțime (fără bază): 1,32 m; Muzeul Arheologic
Național (Atena)[24]

Laocoon și fiii săi; secolul 1 î.Hr. timpuriu; marmură; înălțime: 2,4 m; Muzeele Vaticane (Vatican)


 Mozaic care prezintă Epifania lui Dionis; secolul 2 d.Hr.; din Vila lui Dionis (Dion, Grecia); Muzeul Arheologic din Dion

Ilustrații cu exemple de ornamente și modele grecești, desenate în 1874

Policromia reconstruită a antablamentului și capitelului unui templu doric, care arată faptul că templele grecești erau
colorate, și nu doar marmură albă

Etruscii
Arta etruscă.
Arta etruscă a fost produsă de civilizația etruscă în Italia Centrală între secolele al IX-lea
și al II-lea î.Hr.. Din jurul anilor 600 î.Hr., a fost puternic influențată de arta greacă, care
a fost importată de etrusci, dar și-a păstrat întotdeauna caracteristici distincte. Deosebit
de puternice în această tradiție au fost sculpturile figurative de teracotă (în special
mărimi naturale pe sarcofage sau temple), pictura pe perete și prelucrarea metalelor, în
special a bronzului. Au fost produse bijuterii și pietre gravate de înaltă calitate.[25]
Sculptura etruscă din bronz turnat a fost renumită și exportată pe scară largă, dar relativ
puține exemplare au supraviețuit (materialul era prea valoros și a fost reciclat ulterior).
Spre deosebire de teracotă și bronz, au existat relativ puține sculpturi etrusce din piatră,
în ciuda faptului că etruscii controlau surse fine de marmură, inclusiv marmură de
Carrara, care pare să nu fi fost exploatată până la romani.
Majoritatea operelor care au supraviețuit provin din morminte, fiind de obicei înghesuite
cu sarcofage și lucruri de morminte, sau fragmente de teracotă de la sculpturi
arhitecturale, mai ales în jurul templelor. Pentru morminte au fost produse
toate frescele, care prezintă scene de sărbătoare și unele subiecte mitologice narative.
 

Carul de război din Monteleone; al doilea sfert al secolului 6 î.Hr.; bronz și fildeș; înălțime totală: 130,9 cm; Muzeul
Metropolitan de Artă (New York City)

 
 Sarcofagul soților; 530–520 î.Hr.; teracotă; 111 x 194 x 69 cm; Luvru

Vas pentru apă cu Heracle și Hidra; circa 525 î.Hr.; ceramică; înălțime: 44,5 cm, diametru: 33,8 cm; Vila
Getty (California, SUA)

Apollo din Veii; circa 510 î.Hr.; teracotă pictată; înălțime: 1,81 m; Muzeul Național Etrusc (Roma)

 
 

Frescă cu dansatori și cântăreți; circa 475 î.Hr.; frescă; înălțime (a peretelui); 1,7 m; Mormântul Leoparzilor (Necropola
Monterozzi, Lazio, Italy)

Set de bijuterii; secolul 5 timpuriu; aur, sticlă, cuarț, agat și carneol; diverse dimensiuni; Muzeul Metropolitan de Artă

Bază de trepied pentru un thymiaterion (arzător de tămâie); 475-450 î.Hr.; bronz; înălțime: 11 cm; Muzeul Metropolitan
de Artă

Cercel în formă de delfin; secolul 5 î.Hr.; aur; 2,1 × 1,4 × 4,9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă
Imperiul Roman

 Arta romană.

Maison Carrée din Nîmes (Franța), unul dintre cele mai bine conservate temple romane antice, pozat din două unghiuri

Se spune frecvent că arta romană derivă din cea greacă și etruscă.

Într-adevăr, vilele romanilor bogați dezgropate la Pompeii și Herculaneum arată o
puternică predilecție pentru toate lucrurile grecești.
Multe dintre cele mai semnificative opere de artă grecești supraviețuiesc în virtutea
interpretărilor și imitatiilor lor romane.
Artiștii romani au căutat să comemoreze marile evenimente din viața statului lor și
să-și glorifice împărații, precum și să consemneze viața interioară a oamenilor și
să exprime idei de frumusețe și noblețe. Busturile lor, și mai ales reprezentările
indivizilor pe pietre funerare, sunt foarte expresive și realiste, finisate cu
îndemânare.
În Grecia și Roma, pictura murală nu era considerată o artă înaltă.
Cea mai prestigioasă formă de artă în afară de sculptură era pictura pe panouri, adică
pictura cu tempera sau culori encaustice pe panouri de lemn.
Din păcate, din moment ce lemnul este un material perisabil, doar câteva exemple de
astfel de picturi au supraviețuit, și anume Severanul Tondo din circa 200 d.Hr., un
portret oficial de rutină de la un birou al guvernului provincial, și bine-cunoscutele
portrete de mumii de Fayum, toate din Egiptul roman și aproape sigur nu de cea
mai înaltă calitate contemporană. Portretele erau atașate pe fața mumiilor, de pe care
aproape toate au fost acum desprinse. De obicei, înfățișează o singură persoană,
arătându-i capul sau capul și pieptul superior, frontal. Fundalul e întotdeauna
monocrom, uneori cu elemente decorative. În ceea ce privește tradiția artistică,
reprezentările derivă în mod clar mai mult din tradițiile greco-romane decât din cele
egiptene. Ele sunt remarcabil de realiste, chiar dacă variabile în ceea ce privește
calitatea artistică. Câteva portrete pictate pe sticlă și medalii din imperiul ulterior au
supraviețuit, la fel și portretele de pe monede, dintre care unele sunt considerate și
foarte realiste. Plinius cel Tânăr s-a plâns de starea de decădere a artei portretelor
romane, „Pictura portretelor care transmiteau de-a lungul veacurilor asemănările exacte
ale oamenilor, s-a stins în întregime... Indolența a distrus artele”.

Statuetă de bronz a unui filozof; secolul 1 î.Hr. trâziu; bronz; per ansamblu: 27,3 cm; greutate: 2,9 kg; Muzeul
Metropolitan de Artă (New York City)

 
 

Augustus din Prima Porta; circa 20 î.Hr.; marmură albâ; înălțime: 2,06 m; Muzeele Vaticane (Vatican)

Frescă din dormitorul unei vile antice; 50-40 î.Hr.; dimensiunile camerei: 265,4 x 334 x 583,9 cm; Muzeul Metropolitan
de Artă

Altar cu festoane; circa 50 d.Hr.; marmură; înălțime: 99,5 cm, lățime: 61,5 cm, adâncime: 47 cm; Luvru


Caliciu-crater cu reliefuri cu fecioare care dansează; secolul 1 d.Hr.; marmură pentilică; înălțime: 80,7 cm; Muzeul
Metropolitan de Artă

Vedere panoramică a Panteonului din Roma, construit între 113 și 125

Capul unei zeițe care poartă o diademă; secolele 1-2; marmură; înălțime: 23 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

Canapea cu taburet; secolele 1-2; lemn, os și sticlă; canapeaua: 105,4 × 76,2 × 214,6 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

Sarcofag cu Apollo, Minerva and the Muzele; circa 200; din Via Appia; Antikensammlung Berlin (Berlin)

 
 

Sarcofag cu festoane; 200–225; marmură; 134,6 x 223,5 cm; Muzeul Metropolitan de Artă

Mozaic marin (panoul central din trei panouri ale unei podele); 200-230; mozaic (piatră și sticlă); înălțime: 2.915 mm,
lățime: 2.870 mm; Muzeul de Arte Frumoase (Boston, SUA)

Mozaicul cu Tezeu; 300-400; bucățele de marmură și calcar; 4,1 x 4,2 m; Muzeul de Istorie a Artei din Viena (Austria)

Asia de Sud[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Pictura indiană și Sculptura în Subcontinentul Indian.
Primele sculpturi din India datează din timpul Civilizației de pe Valea Indului cu
aproximativ 5.000 de ani în urmă, unde au fost descoperite mici sculpturi din piatră și
piese turnate din bronz. Mai târziu, pe măsură ce hinduismul, budismul și jainismul s-au
dezvoltat în continuare, India a produs unele dintre cele mai complexe bronzuri din
lume, precum și sculpturi inegalabile de temple, unele în altare uriașe, ca cel de
la Ellora.
Peșterile Ajanta din Maharashtra (India) sunt monumente rupestre tăiate din stâncă
datând din secolul al II-lea î.Hr. și conțin picturi și sculpturi considerate capodopere atât
ale artei religioase budiste, cât și ale artei picturale universale.

Vas ceremonial; 2600-2450 î.Hr.; teracotă cu vopsea neagră; 49,53 × 25,4 cm; Muzeul de Artă al Comitatului Los
Angeles (SUA)

 
 Sigiliu cu o impresie modernă lângă el, cu un unicorn și un arzător de tămâie (?); 2600-1900 î.Hr.; steatit ars; 3,8 x 3,8
x 1 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)

Dansatoarea de la Mohenjo-daro; 2400–1900 î.Hr.; bronz; înălțime: 10,8 cm; Muzeul Național din New Delhi (India)

Regele-Preot; 2400–1900 î.Hr.; steatit; înălțime: 17,5 cm; Muzeul Național al Pakistanului (Karachi)

  

Capul și pieptul unui leu; circa secolul 5; gresie; înălțime: 61 cm, lățime: 35,6 cm; Muzeul de Arte Frumoase din
Boston (USA)

Buddha așezat; circa 475; gresie; înălțime: 1,6 m; Muzeul din Sarnath (India)

 
 Idol chaumukha; circa 600; gresie; 58,42 x 43,18 x 44,45 cm; Muzeul de Artă al Comitatului Los Angeles

Bodhisattva Padmapani; 450–490; pigmenți pe piatră; înălțime: circa 1,2 m; Peșterile Ajanta (India)

Asia de Est
China
 Bronzurile ritualice chineze și Sanxingdui.
Pentru informații suplimentare, vezi Dinastia Shang și Dinastia Zhou
În timpul Epocii de Boronz în China (dinastiile Shang și Zhou), intercesiunile de curte și
comunicarea cu lumea spiritelor erau conduse de un șaman (eventual regele însuși). În
timpul dinastiei Shang (c. 1600-1050 î.Hr.), divinitatea supremă era Shangdi, dar
familiile aristocratice au preferat să contacteze spiritele strămoșilor lor. Pregăteau
pentru ei banchete elaborate cu mâncare și băutură, încălzite și servite în vase ritualice
de bronz. Vasele de bronz erau folosite în ritualurile religioase pentru cimentarea
autorității Dhang, iar când capitala Shang a căzut, în jurul anului 1050 î.Hr., cuceritorii
săi, Zhouii (c. 1050-156 î.Hr.), au continuat să folosească containerele astea în ritualuri
religioase, dar în principal pentru mâncare, mai degrabă decât pentru băut. Curtea
Shang fusese acuzată de o beție excesivă, iar Zhou, promovând Tian-ul imperial
(„Raiul”) ca forță spirituală principală, mai degrabă decât strămoșii, limitează vinul în
riturile religioase, în favoarea mâncării. Folosirea bronzurilor ritualice a continuat până
în timpul dinastiei Han timpurii (206 î.Hr. - 220 d.Hr.).
Unul dintre motivele cel mai des folosite e taotie-ul, o față stilizată împărțită central în
două jumătăți de imagine aproape în oglindă, cu nări, ochi, sprâncene, maxilare, obraji
și coarne, înconjurată de modele incizate. Nu se poate determina dacă taotie a
reprezentat creaturi reale, mitologice sau în întregime imaginare.
Bronzurile enigmatice de la Sanxingdui, în apropiere de Guanghan (în provincia
Sichuan), sunt dovezi ale unui misterios sistem religios sacrificial, spre deosebire de
orice altceva din China antică și cu totul diferite de arta contemporă a dinastiei Shang
de la Annyang. Săpăturile de la Sanxingdui din 1986 au scos la iveală patru gropi care
conțin artefacte de bronz, jad și aur. S-a găsit o statuie mare de bronz, cu o figură
umană, care se află pe un piedestal decorat cu capete abstracte de elefant. Pe lângă
figura în picioare, primele două gropi conțineau peste 50 de capete de bronz, unele
purtând pălărie și trei acoperite frontal cu foițe de aur.

Statuia unui rege sau lider șaman; c. 1200–1000 î.Hr.; probabil bronz; înălțime totală: 2,62 m; Muzeul
Sanxingdui (Guanghan, provincia Sichuan, China)

Houmuwu ding, cel mai mare bronz antic găsit vreodată; 1300–1046 î.Hr.; bronz; Muzeul Național al Chinei (Beijing)
 

Set de altar; secolul 11 î.Hr. târziu; bronz; per ansamblu (masa): înălțime: 18,1 cm, lățime: 46,4 cm, adâncime:
89,9 cm; Muzeul Metropolitan de Artă (New York City)

Unul dintre soldații din Armata de Teracotă, o colecție celebră de sculpturi de teracotă care înfățișează armatele lui Qin
Shihung-di, primul împărat al Chinei