STREET ART, formă de comunicare şi estetică urbană

Street Art este un curent puternic în arta contemporană a spaţiilor publice:

graffiti, stencil grafitti, stickers, wheatpasting şi street posters. Motivaţiile artiştilor
acestui gen de artă sunt variate: street dance este un mod puternic de a pătrunde în
mintea publicului.
Street Art-ul, deşi este un curent care parcă abia se face simţit în România,
este destul de des întâlnit pe străzile Bucureştiului.
Street Art inseamnă orice gen de artă ce se desfasoară în spaţii publice:
graffiti, stencil grafitti, stickers, wheatpasting şi street posters. Street Art este folosit
pentru a distinge contemporanul spaţiu public de grafiiti-ul teritorial, şi vandalismul
adesea întâlnit pe străzile din toată Europa.
Tehnicile şi recuzita Street Art constau în stickere (printuri sau desene pe
hârtie autocolantă, ulterior lipite în diferite spaţii publice), stencils (desene realizate cu
ajutorul şabloanelor tăiate din carton sau material plastic, peste care se sprayează
culoare) şi wheatpasting (desene sau printuri de diferite dimensiuni, lipite în spaţii
publice, cu ajutorul unui adeziv).
Termenul de „Street Art” este adesea înlocuit de post-graffiti sau guerilla art.
În afară de artiştii organizaţi în grupuri, există şi artişti solitari care şi-au dezvoltat,
prin Street Art, o carieră stralucită, ba chiar o notorietate internaţională.
Observăm în fiecare zi, pe unde mergem, pe clădiri, pe garduri ori în metrou
forme expresive de artă stradal; urbană cum i se mai spune. Exprimată prin stencil-
urile colorate care împânzesc oraşul, ori prin graff-urile frumos conturate şi cu
precizie, street arta este pur şi simplu o formă de exprimare nonverbală, o exprimare
care, de cele mai multe ori este făcută de către tinerii care au ceva de spus şi de
transmis ochiului trecătorului.
Această artă stradală era considerată şi încă mai este considerată a fi doar o
formă de vandalism. Dar să stăm un pic şi să ne gândim: dacă aceste simple „desene”
pe pereţii unor clădiri sunt luate drept acte de vandalism, să ne uităm la reclamele care
umplu şi gâtuie întregul oraş. Este şi asta o formă de vandalism? Eu spun că da, este,
dar, normal, părerile sunt împărţite. Multe reclame sunt amplasate în locuri nepotrivite
şi de multe ori, nu sunt în ton cu arhitectura străzilor, dar mai ales cu cea a clădirilor.
Spaţiu prin excelenţă public, oraşul devine scena acestor „întâmplări” - ca
forme active absolute, în care se concretizează comunicarea, prin care se produce
estetica.
În contrast cu estetica oraşului - estetica determinată în principal de o
economie de piaţă, de politici guvernamentale de paternalism şi de politici de consum
- se situează Street Artists (street artiştii), care recuceresc spaţiul urban, îl
personalizează, şi-l însuşesc printr-o implicare directă şi cu conştiinţa de a se afla în
legitimitate, de a participa personal la o estetică ai cărei receptori sunt şi ei înşişi.
Manifestările plastice stradale n-au fost dintotdeauna o artă. Au debutat ca
forme de exprimare a unor mesaje personale: un desen licenţios, un sentiment (inimă
strapunsă de o săgeată), un „denunţ” amoros (A+B = Love), dar mai ales înjurături şi
insulte. Denumirea iniţială a fenomenului a fost aceea de graffiti, din acesta
desprinzându-se, în zilele noastre, mai multe forme de expresie, intrate pe teritoriul
artei.
Formele acestui gen de artă, care se manifestă în spaţiile publice a căpătat şi o
denumire specifică: Street Art. Motivaţiile artiştilor care o practică sunt determinate
de abuzul de panouri publicitare care bruiază sau maschează identitatea arhitecturală.
O altă determinare este protestul faţă de acel graffiti primitiv care nu este, în fond,
decât o variantă a vandalizării. Arta stradală a împrumutat multe din tehnicile
advertisingului şi chiar a pătruns în acest domeniu, păstrând însă spiritul specific.
Arta de stradă a ajuns chiar şi în casele noastre. Dacă stăm să ne uitam în jurul
nostru, cu toţii avem prin agenda noastră sau pe marginea ecranului sau pe boxe, câte
un stiker, un desen mai ciudăţel, făcut acum ceva vreme.
Street Art este un fenomen care în ultima decadă a cunoscut o amploare
deosebită în marile oraşe ale lumii: New York, Paris, Londra, Berlin, Kopenhaga, un
fenomen care a modificat dinamica esteticii şi a comunicării urbane. Dincolo de
criminalizare şi de acapararea comercială a fenomenului, există, din păcate, puţine
iniţiative de reflectare a dimensiunilor culturale, sociale şi artistice ale Street Art.
În acest sens, expoziţia intitulată „Backjumps - The Live Isuue“ s-a constituit în
ultimii patru ani într-o platformă internaţională pentru această formă artistică atât de
vie şi în acelaşi timp atât de contradictorie a spaţiului public. Anul acesta, aflat la a
treia ediţie (prima expoziţie a avut loc în 2003, iar a doua în 2005), proiectul
Backjumps prezintă şi reflectează evoluţia internaţională a Street Art, constituindu-se
într-un forum unic, orientat pe calitatea şi medierea acestei forme artistice. Mult mai
puternic centrată pe calitatea aspectelor de mediere şi difuzare, ediţia din acest an a
organizat convorbiri şi referate pe tema Street Art, workshop-uri, plimbări prin oraş,
adresându-se celor mai variate grupuri de interese. Scopul Street Art este de a arăta că
evoluţia ulterioară a acestei arte la nivel internaţional s-ar putea situa la acelaşi nivel
cu tendinţele actuale din artă, dacă nu chiar parţial să devină un soi de „deschizător de
drumuri“ pentru Arta secolului 21.
S-au deschis şi galerii pentru astfel de expimări artistice, au apărut reviste şi
emisiuni televizate care promovează şi încurajează această exprimare pur artistică.
În ultimii 5-6 ani, s-a observat o îmbinare între street art şi muzică. Dacă ne
aducem aminte, Street Art a început, să zicem, cu graffiti-urile care erau pe toţi
pereţii, ele fiind mai des observate în cartierele mărginaşe ale oraşelor, pe gardurile
sau pereţii blocurilor morocănoase. La început, inscripţionările erau banale nume ale
unor formaţii de hip-hop, iniţial combinate cu un desen complicat, sau mesaje cu iz
politic, căci practic de aici a început totul. Hip-hop-ul şi arta stradală au o strânsă
legatură una cu alta; practic vin din aceleaşi rădăcini. Societatea îi învinovăţea pe cei
care făceau aceste graff-uri pentru distrugerea spaţiilor publice şi îi condamna ca fiind
doar nişte rebeli fără cultură. Dar iată, că după câţiva ani, roata s-a întors şi acum le
prezentăm acestor rebeli lucrările în galerii special amenajate pentru ei, le oferim
oportunităţi la care nu-şi imaginau să ajungă şi cel mai important, le privim „actele de
vandalism” dincolo de nişte desene pe pereţi.
Dacă înainte garffiti-urile şi stencil-urile erau doar pe aria hip-hop,
underground, acum toată această „piaţă” a apărut şi pe aria de muzică electronică de
orice gen. În numeroase locuri unde se ţin evenimente de muzică electronică sunt fie
terase că doar e vară, sau în locuri închise, pentru că Street Arta s-a implicat foarte
frumos în peisajul electronic. Avem clădiri a căror încăperi deţin mici opere de artă a
artiştilor români, mai cunoscuţi sau mai puţin cunoscuţi de lumea care e preocupată
sau măcar pasionată de această formă de exprimare.
Dar undeva, între stradă şi galerii a intervenit un alt punct forte al exprimării
artistice, şi anume muizca. Ea a ajutat mult, poate chiar undeva pe la 60%. Mulţi
dintre orgaizatorii de evenimente găsesc acest amestec de Street Art şi muzica, unul
foarte pozitiv. Arta stradală, combinată cu muzica a ajuns să formeze o putere care
pare să caştige tot mai mult teren şi tot mai mulţi pereţi sau garduri.
 Street artiştii pot fi consideraţi adevăraţi experţi ai spaţiului urban, însă într-un
mod cu totul diferit faţă de cei responsabili cu planificarea urbană. În vreme ce
perspectiva urbaniştilor, inginerilor sau experţilor de piaţă este aceea a unui spaţiu
abstract pus la dispoziţia valorificării economice, street artiştii sunt interesaţi de
valorificarea spaţiului urban din perspectiva utilităţii pe care acesta o poate avea în
întrebuinţarea acestui spaţiu, la modul cel mai concret, cotidian. Ei sunt preocupaţi
mai degrabă de trăirea şi, prin urmare, modificarea, schimbarea acelei părţi pe care o
reprezintă spaţiul urban, de a se poziţiona la modul cel mai conştient în spaţiul şi
timpul vieţii cotidiene.
Deşi originile Street Art - ca fenomen artistic modern - se pot localiza în New
York, în stilul scrierii stradale (Style Writing1), deci în Graffiti şi în cultura Hip-Hop,
Street Art nu se reduce la Graffiti ca formă de expresie artistică în spaţiul urban. Ea a
devenit o formă culturală care atinge o mult mai mare categorie de artişti; materialul
de lucru poate fi faţada unei clădiri, coşul de gunoi, cabina telefonică, staţia de metrou
sau de autobuz, o casă abandonată, şantierul, parcul, copacul; iar tehnicile utilizate
acoperă de asemenea o gamă foarte variată: de la doza de spray colorantă, la stencils
(chenare), markere, vopsea, ulei, etc.
Prin transplantarea artei stradale în spaţialitatea unei galerii sau a unui muzeu
nu se poate pretinde o traducere literală, însă experienţele, impresiile şi diferitele
situaţii pe care le documentează o astfel de expoziţie într-un spaţiu destul de neutru,
cum este acela al unei galerii, conduc la un alt mod de trăire a artei stradale.
Consumatorul de artă devine mai receptiv, mai conştient şi mai familiarizat cu
existenţa Street Art atunci când se întoarce pe stradă.
Drumul înspre artă este un drum al toleranţei. Arta este un instrument frumos
de a-i apropia pe oameni, tocmai pentru că în spatele ei nu se ascunde o religie sau o
anumită cultură.
Etimologic, cuvântul grafitti provine din grecescul “graphein”; în limba
italiană “Sgraffiti”, respectiv “Graffiti”s-a dezvoltat din termenul “sgraffiare” care
înseamnă „a zgâria”, „zgârietură” şi care desemna tehnica de comunicare datată în
Roma Antică.
Graffiti are singularul graffito, deşi pluralul este folosit ca substantiv de masă.
Părinţii acestui curent sunt americanii Jean-Michel Basquiat şi Keith Haring. Graffiti
modern, aşa cum îl cunoaştem în prezent, a apărut în New York, la începutul anilor
1970, în mod curios, pentru că un puştan scrisese pe zid : Taki 183. Aşadar, la
începuturi, Graffiti presupunea scrierea numelui de artist pe ziduri, ajungându-se la o
adevarată competiţie: cine îşi poate scrie numele cât mai mare. O dată ce fiecare şi-a
dat seama că oricine poate scrie mare, a devenit important stilul. Astfel, s-a dezvoltat
o întreagă gamă a perfecţiunii pe care o poate parcurge un „writer”.
„Graffitecture” este numele unui proiect la care au fost invitaţi unii dintre cei
mai importanţi street artişti din Chicago şi al cărţii în care sunt adunate lucrările
acestora. Aceştia au aplicat tehnicile de graffiti în diferite spaţii arhitecturale, cum ar
fi locuinţele, ai căror pereţi au fost decoraţi cu desenele semnate de artişti, o
combinaţie-hibrid între street art, arhitectură si arta decorativă.
Chiar dacă experimentul pune în discuţie chiar statutul artei de stradă, el a
funcţionat ca modalitate de extindere a funcţiei acesteia.
În ceea ce priveşte designul de produs, graffiti pot fi cât se poate de eficiente şi
de inspirate. Tagurile sau personajele pe care de regulă le găsim pe ziduri sau metrouri
îşi pot găsi locul în cele mai diferite medii, ca de exemplu pe un set de ceai. Ceştile şi
ceainicul de porţelan pot fi customizate cu graffiti în miniatură, acest lucru fiind
cumva o adaptare a ceramicii cu motive tradiţionale. În anumite comunităţi rurale se
fac farfurii cu scene din viaţa cotidiană, iar la New York, ilustrarea se face prin
fragmente de graffiti.
Cumva inrudită cu această întrebuinţare a tehnicilor de graffiti este şi
combinaţia dintre design vestimentar si Street Art. Dacă piaţa de haine se dovedeşte
uneori prea îngustă pentru cumpărători sau dacă se caută alternativa la moda
mainstream, graffiti şi stencilul pot fi o modalitate relativ simplă de customizare a
hainelor.
Alt suport pentru graffiti sunt bancnotele. Aplicarea unui stencil sau desenarea
unui tag cu markerul pe bani este considerată ilegală şi, prin urmare, folosirea acestui
mediu nu mai face parte din aceeaşi categorie de graffiti reorientate către formule
legitime. Mulţi artişti lasă astfel de mesaje pe bancnote, care intră din nou în
circulaţie, multe dintre ele devenind un instrument de comunicare.
Numerose Graffiti sunt însoţite de un personaj comic cu expresia feţei mai
vesele sau mai triste. Materialul folosit este spray-ul, dar şi marker-ul sau chiar şi
pixul sau creionul, în cazul toaletelor publice. Folosirea şabloanelor pentru realizarea
unui Graffiti este vazută de unii „writeri” cu tradiţie nu tocmai autentică, însă acest
tip de Graffiti există in Berlin în egală măsură, având adesea conţinut politic direct.
 Aşadar, un alt aspect important al Graffiti este ilegalitatea. Graffiti este interzis
prin lege, cu câteva excepţii: cand este realizat contra unui cost pentru o instituţie sau
în cazul spaţiilor legale, rezervate de către primărie acestui scop sau când este obiectiv
de atracţie turistică, prin expunerea unor bucati din „Zidul Berlinului”, de exemplu,
care pe partea din vest erau pline de Graffiti. Pe de o parte, Graffiti a fost întotdeauna
perceput ca un atac la proprietatea privată şi criminalizat ca „mâzgalitură” (în termeni
populişti), respectiv „pagubă materială” (în termeni juridici). Pe de altă parte a fost
considerat ca un atac la ideea de curăţenie şi siguranţă a oraşului. Cei ce nu înţeleg
Graffiti nici nu se obosesc să încerce măcar, respingându-l şi catalogându-l drept
„mânjeală”.
De ce picturile murale sunt considerate artă şi pictatul modern pe pereţi este
considerat vandalism? Nu mi se pare normal să se faca distincţie între cele două feluri
de artă, care, de fapt, este aceeaşi artă, adaptată timpului. Dacă stăm bine să ne
gândim la graffiti, primul lucru care ar trebui să ne vină în minte sunt portretele şi
inscripţiile de pe zidurile mormintelor antice sau de pe ruine.
Dacă reuşeşti să combini stilurile, să faci un hibrid între pictură, sculptură şi
graffiti iese ceva extraordinar. Îmi pare rău că oamenii nu privesc graffiti ca pe o artă,
aşa cum ar trebui, ci ca pe un soi de vandalism, care după părerea unora ar trebui
pedepsit.
În planul lingvisticii, Graffiti poate fi lecturat ca un atac la scrierea standard
impusă de elite, pentru că pe langa faptul că literele sunt distorsionate până la
indescifrabilitate, practicanţii acestei forme de „artă de stradă” au dezvoltat un dialect
propriu. Anunţurile publicitare nu vor fi niciodată ilegale pentru că în spatele acestei
forme de comunicări stă un şir întreg de instituţii, o intreaga maşinărie economică, pe
când Graffiti, o formă de comunicare evident necesară, de vreme ce se manifestă cu o
asemenea amploare, nu are drept de existenţă legală.
În Australia, Graffiti este considerat sport şi se organizează competiţii de
Graffiti sponsorizate de mari companii comerciale. În acest mod, Graffiti se
instituţionalizează şi devine un alt segment al economiei capitaliste.
Lumea grafferilor este un fel de sistem din care practic nu înţelegi nimic dacă
nu ştii noţiunile de bază. „Tag”-ul este semnătura unui graffer, în timp ce „throw-up”
sau „bomb” este o semnătura mai elaborată, pentru care se folosesc două culori (una
pentu contur şi una pentru umplere), iar literele sunt rotunjite, uşor de executat pentru
grafferi. Una dintre cele mai importante opere de artă din sectorul graffiti-ului este
„piece”, de la masterpiece (operă de artă). De cele mai multe ori, „piece” este o
imagine mare, uneori cu efecte 3D, cu săgeţi care dau fluiditate şi direcţie, multe
culori şi tranziţii cromatice şi alte efecte diverse. Mai amplu şi mai elaborat decât un
piece normal este „burner-ul”, care spre deosebire de piece, este făcut legal. În
subcultura graffiti, „bombing” înseamnă realizarea cât mai multor graffiti, pe cât mai
multe suprafeţe.
Majoritatea grafferilor respectă operele altora, dacă cineva încalcă aceste
reguli, este considerat un "toy", un graffer fără experienţă, fără talent sau nou-apărut,
mai ales pentru profesionişti, denumiţi „kings”.
Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin
cuvinte, dar care pot fi decodificate, creând înţelesuri. Aceste semnale pot repeta,
contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
Aşadar, întrucât Street Art este o personalizare a spaţiului public cu ajutorul
desenelor, imaginilor pictate pe pereţi, cu scopul de a transmite ceva, aceasta poate
reprezenta o forma de comunicare nonverbală foarte expresivă.