Metamorfoze sau măgarul de aur, de Lucius Apuleius (rezumat literar / comentariu literar)

Lucius Apuleius (125-190) - scriitor.

• Prima ediţie: Imperiul Roman, secolul al II-lea d.Hr.

Geneza şi apariţia romanului. Traduceri româneşt

Romanul apare după o perioadă raţionalistă, când lumea avea o anumită arhitectură. Perioada
alexandrină este una de punere a perioadei precedente sub semnul îndoielii. Astfel, valorile
Greciei clasice sunt minate şi sunt descoperite alte valori, mai libere, momentele de tranziţie
fiind întotdeauna caracterizate de forme izomorfe. Textul s-a păstrat integral (în latneşte,
Metamorphoseon libri undecim), sub acest ttlu fiind desemnat „de autori ca Lactantus şi
Fericitul Augustn. Un filolog de mai târziu, ca Fulgentus, preferă ttlul Asinus aureus, romanul
fiind astfel cunoscut sub un nume compus, strâns legat de simbolistca sub care el evoluează.

În ceea ce priveşte geneza propriu-zisă. au fost descoperite mărturii care pledează în favoarea
pre-existenţei a două hipotexte care au stat la ba/a romanului apuleian: Loukios sau măgarul,
scris în limba elenă de Luokios din Paatrai şi un alt roman atribuit lui Pseudo-Lucian. Romanul
are, astfel, un pronunţat caracter livresc, dar şi unul pregnant cultural - în structura lui naratvă
fiind inclus un număr mare de „fabulae Milesiae” (mici nuvele picareşt, pe tema triunghiului
conjugal). Prima traducere românească integrală a fost realizată în 1958, de către I. Teodorescu,
fiind reeditată în 1967. În 1996, Ion Acsan a oferit publicului românesc o variantă mai rafinată,
cartea apărând la Editura „Univers”, Bucureşt.

Rezumat literar / comentariu literar

Romanul, după cum aflăm chiar din ttlul său latnesc - Metamorphoseon libri undecim
(Unsprezece cărţi de metamorfoze) - este structurat în unsprezece cărţi, al căror element
unificator este metamorfoza. Metamorfozele lui Apulcius au fie caracter cultural, fiecare
personaj al istorioarelor de factură picarescă inserate în roman fiind supus la câte o schimbare
majoră, ontologic semnificatvă, fie caracter livresc - experienţa negustorului corintan Lucius
fiind una preluată din alte tpare, dar revelatoare’ pentru personaj. În prelungirea acesteia se
poate situa autorul care, voit sau nu, va dobândi „subiect”, se va formaliza în propriul său text.

Subiectul romanului este, aparent, simplu. Un tânăr negustor din Corint, pe nume Lucius, pleacă
într-o călătorie în Thessalia. Călătoria sa este una din iniţiatvă proprie, stârnită de dorinţa sa de a
cunoaşte, fascinat fiind de vesttul tărâm al vrăjitoriei. Ajungând în Hypata, este găzduit de un
prieten, Milo, cunoscut prin zgârcenia sa, care are o soţie vrăjitoare, Pamfila. Tot aici se
întâlneşte cu Byrrhena, o aristocrată locală care, avertzându-l în legătură cu practcile vrăjitoreşt
ale soţiei gazdei sale, îi stârneşte şi mai mult curiozitatea de a afla unele din secretele magiei.
Întorcându-se din vizită, Lucius întâlneşte trei oameni care încercau să spargă locuinţa unde era
găzduit. Fiind preocupat de soarta prietenului său, nu va pregeta să-i provoace la luptă pe
„asediatori”. Totul, însă, se va dovedi a fi o farsă.
Nu-i va trebui mult să se îndrăgostească de Fots, slujnica Pamfilei şi a lui Milo, care nu era nici ea
străină de îndeletnicirile stăpânei. Într-o noapte, aceasta îi dezvăluie lui Lucius secretele Pamfilei,
iar cei doi o surprind tocmai când aceasta, în puterea nopţii, se transformă în bufniţă. La
rugăminţile stăruitoare ale lui Lucius, care-i cere lui Fots să-şi arate puterile, aceasta cedează şi,
vrând să-l transforme pe curios în pasăre, greşeşte combinaţia de substanţe magice şi acesta se
va metamorfoza într-un măgar auriu. Toată jalea slujnicei se va dovedi de prisos şi nu va putea
schimba nimic. Singurul leac pentru Lucius era ca măgarul în care fusese transformat să mănânce
trandafiri.

Deşi Lucius este subiectul unei metamorfoze regresive, la starea de animalitate, transformarea
lui este una pur exterioară; la nivelul sensibilităţii, al gândirii, structura sa umană se păstrează.
Ajuns în grajd, ca orice măgar, Lucius speră să fie recunoscut de calul său, însă acesta, împreună
cu un alt cal, supăraţi că noul locatar le-a mâncat fânul, se hotărăsc să-l piardă. Personajul
nostru, însă, tocmai zărise o cunună de trandafiri încă proaspeţi, agăţată de gâtul unei oarecare
zeităţi, şi încerca din răsputeri să o apuce, nerăbdător să-şi recupereze vechea înfăţişare. Spre
nenorocul lui, o ceată de tâlhari îşi face apariţia în casa lui Milo şi, neavând cum să plece cu toată
prada luată, o încarcă pe măgarul şi pe calul „acestuia” din grajd.

Pe drum mânat de tâlhari spre peştera lor, Lucius trece pe lângă o tufă de trandafiri plini de rouă,
dar se teme pentru viaţa lui şi ratează, astfel, şansa umanizării exterioare. Temerea sa este legată
de posibilitatea de a fi declarat vrăjitor. Ajunşi acasă, hoţii se ospătează, după care se îmbracă în
stafii şi pleacă la furat prin împrejurimi. Nu peste mult tmp se întorc, fără cine şte ce pradă,
doar cu o fecioară bogată, din a cărei răscumpărare intenţionau să scoată mulţi bani. Fata era
teribil de îngrozită şi încerca să câştge bunăvoinţa slujnicei hoţilor-o bătrână surdă şi parşivă.
Aceasta din urmă. Încercând s-o aline, îi povesteşte mitul lui Eros şi al Psychei, întreaga poveste
nefiind decât o „mise en abîme” a întregului text.

Legenda spunea că, demult, o regină şi un rege aveau trei fete. Una dintre ele, Psyche, era atât
de frumoasă, încât muritorii uitaseră de Venus şi veneau să i se închine. Zeiţa, supărată, se duse
la fiul său, Eros, şi-i ceru să trimită o săgeată spre Psyche, astfel încât aceasta să se
îndrăgostească de un monstru. Eros se înţepă la un deget când vru s-o săgeteze şi astfel se
îndrăgost de rivala mamei sale, hotărând ca tânăra să-i devină soţie. Cercetând un oracol al lui
Apollo din Milet, cei doi regi află că zeii i-au sortt fiicei lor o nuntă mai puţin obişnuită, aceasta
trebuind să-şi aştepte viitorul soţ singură, pe o stâncă. Cu multă jale, familia o conduse pe
mezină la locul stabilit.

După un tmp, Psyche fu purtată de Zefir spre noul său palat şi lăsată în grija unor slujnice
invizibile. Stăpâna putea face orice, în afară de a încerca să-şi vadă soţul. Urmă vizita celor două
surori care, roase de invidie, jurară să se răzbune. În ciuda avertsmentelor lui Eros, Psyche
acceptă o a doua vizită a surorilor ei şi, încurcându-se în explicaţii, admise că nu a văzut încă faţa
bărbatului ei. Acestea, cuprinse de grijă, o sfătuiră să-şi calce jurământul, căci ar trebui să şte cu
cine trăieşte: acela ar putea fi un monstru. Psyche le ascută şi, noaptea, încearcă să-i vadă soţului
chipul. Bărbatul se trezi şi plecă pentru totdeauna. Psyche deveni slujnica lui Venus, care încerca
să o piardă cu fiecare ocazie. Îşi închise şi fiul într-un turn şi-i puse sub supraveghere arcul şi
sandalele înaripate.

Ultma probă pe care fata trebui s-o treacă fu aceea dea coborî pe tărâmul lui Pluto, spre a-i
aduce stăpânei sale o alifie cu efecte de întnerire. Ispittă de substanţă, Psyche vru s-o încerce şi
căzu într-un somn adânc. Între tmp, Eros scăpă din prizonierat şi zbură spre ea, recuperă
conţinutul cutei, mulţumind-o şi pe Venus. Cei doi soţi găsiră înţelegere la Jupiter, care o făcu pe
Psyche zeiţă. Când li se născu fiica, aceasta fu botezată Voluptatea. Când bătrâna îşi sfârşea
povestea, tâlharii se întoarseră de la îndeletnicirile lor, nemulţumiţi de măgar, care nu şta decât
să mănânce mult şi să lenevească. Se hotărăsc să-l ucidă. Înfricoşat, Lucius încearcă să fugă, dar
slujnica îl vede. O a doua tentatvă de scăpare, iniţiată de fata răpită, eşuează din vina unor
păstori care-i întorc din drum. Astfel că moartea măgarului pare iminentă. Întorcându-se în
peştera tâlharilor, Lucius aude că este căutat datorită dispariţiei sale de la casa lui Milo din
Hypata chiar după jefuirea acestuia.

În urma unei alte escapade a tâlharilor, de astă dată eşuată, Lucius ajunge pe mâna unor păstori.
Nemulţumiţi şi aceşta de prestaţia măgarului, se hotărăsc să-l vândă. Ajuns în târg, Lucius este
vândut - lui Filebus - un tâlhar desfrânat, şeful unei cete de pretnşi indivizi pioşi care mergeau
dintr-un oraş în altul slăvind o zeitate siriană. Aceasta trona pe spinarea măgarului şi le aduce
fariseilor hrana zilnică. Un credincios le oferă găzduire într-o seară şi îi invită la masă.
Întâmplarea face. Însă, ca bucătarul - al cărui câine, cuprins de turbare, îi furase o pulpă de
căprioară - să vrea să-l sacrifice pe măgar pentru a-i putea găt bucatele stăpânului. Aflând de
epidemia de turbare, oamenii îl închid pe măgar în grajd, plănuind să-l omoare a doua zi, dar vor
constata că măgarul este perfect sănătos. Tot acum, tâlharii sunt găsiţi vinovaţi de fariseism şi
Lucius este vândut unui morar. Nici aici nu are o viaţă prea uşoară, căci. pe lângă istovitoarea
muncă depusă, mai trebuie să suporte şi torturile desfrânatei morăriţe.

După ce Lucius îi demască stăpânului amantul, acesta o alungă de acasă, dar este omorât de
morăriţă cu ajutorul unei vrăjitoare. Astfel, măgarul ajunge în stăpânirea unui grădinar foarte
sărac, dar cu suflet bun. În tmpul iernii, Lucius suferă de foame alături de stăpânul său, şi este
singura avere a acestuia. Dar, într-o seară, venind acasă, cei doi se întâlnesc cu un soldat care,
grăbindu-se foarte tare. vru să iu măgarul. După o scurtă încăierare, grădinarul fuge şi se
ascunde cu tot cu măgar la un prieten Nu va trece mult, şi camarazii soldatului le vor afla
refugiul, iar Lucius va fi luat de acel soldat, primul lor popas fiind la casa unui decurion. Acolo, el
este martorul unor întâmplări îngrozitoare regizate de soţia decurionului - o Fedră - care în cele
din urmă va fi demascată. Pentru Lucius va începe o perioadă mai dulce, fiind vândut unor sclavi
de pe moşia alăturată. Stăpânul Thiasus, un om bogat şi fără respect, auzind că măgarul
supuşilor săi, un cofetar şi un bucătar, mănâncă de toate pe furiş şi bea vin, hotărăşte să-l
dreseze pentru a partcipa cu el la jocuri.

Mergând dintr-un loc în altul cu Thiasus din Corint şi etalându-şi calităţile în faţa unui public din
ce în ce mai numeros şi mai atras de isteţimea sa. Lucius va trebui să posede în public o
criminală. Îngrozit de povestea ei, reuşeşte să fugă, oprindu-se doar seara pe malul unei mări.
Zărind Luna, o roagă pe zeiţă să pună capăt suferinţelor sale, să-i redea înfăţişarea umană.
Ascultându-i rugămintea, Isis i se arată în vis şi-i spune ce trebuie să facă pentru a-şi recupera
chipul. A doua zi va avea loc o procesiune în cinstea zeiţei: el va trebui să aştepte cortegiul şi să-şi
croiască drum spre marele preot care va ţine în mână o cunună de trandafiri. Atunci el, fără frică,
să se apropie şi să mănânce trandafirii.

Lucrurile se vor petrece întocmai şi o nouă perioadă începe în viaţa lui Lucius. Această a doua
metamorfoză reprezintă o ruptură de nivel ontc în existenţa personajului. Acum, prin aceeaşi
experienţă şi în acelaşi tmp, din neofit el devine iniţiat (va pleca la Roma şi va fi sacerdot isiac şi
avocat pledant), şi din personaj, autor. Lucius se transformă în Apuleius, căci, strălucitul avocat
din capitală nu este un corintan, ci un ins din Madaura (locul de naştere al scriitorului), devenit
adeptul zeiţei Isis.