Sunteți pe pagina 1din 6

François rabelais – gargantua si pantagruel - comentariu literar referat

Scriitor reprezentativ al Renasterii, Rabelais incarneaza in opera sa idealurile


acestei perioade, remarcandu-se prin cultul ratiunii si al naturii in spiritul
Antichitatii, cartile sale fiind in acelasi timp o satira a mentalitatilor, a structurilor
sociale si a institutiilor vremii.
„Voi toti, bunii mei invatacei, ca si ceilalti impatimiti ai lenei, vazand numele
poznas as cartilor ce-am scris: Gargantua, Pantagruel, Buca-Groasa, Mandria
Prohabului, Slanina pe fasole cum commento si altele, lesne ati putut crede ca,
citindu-le, veti gasi in ele numai glume hazlii, snoave piparate si minciuni
sugubete, fiindca nu v-ati ostenit sa le cercetati mai adanc, ci le-ati judecat dupa
infatisarea lor, adica dupa denumirea cartii [] Iata de ce deschizand aceasta carte,
sa cumpaniti cu multa luare-aminte cuprinsul ei. Veti vedea astfel ca miezul pe
care il ascunde are cu totul alt pret decat chipul zugravit pe deasupra, iar gandurile
din adanc nu sunt atat de usuratice, dupa cum ar putea sa arate invelisul lor”, iata
cum isi incepea François Rabelais opera care urma sa ii aduca glorie.

Rabelais urmeaza, deci, modelul romanelor cavaleresti, stabilind mai intai


genealogia eroului sau, povestindu-i copilaria si ispravile vitejesti. Uriasul
Pantagruel, fiul lui Gargantua, ezita intre studiile de medicina si de drept, de aceea
face un tur al universitatilor din Franta, calatorie ce se termina la Paris, acolo unde
el face cunostinta cu un personaj uimitor, Panurge. I se cere sa se pronunte intr-o
disputa intre doi mari seniori, ocazie in care el isi bate joc de justitie si de
vocabularul acesteia.Panurge, care pare sa vorbeasca treisprezece limbi dar poate la
fel de bine sa discute si simplu, facand gesturi, devine adevaratul erou al cartii,
capabil de orice. Pantagruel e rechemat in tara sa pentru a lupta contra
invadatorilor si invinge.
In Pantagruel, autorul parodiaza intr-o maniera comica romanele cavaleresti, dar si
marile teme antice sau crestine cele mai sacre, cum ar fi coborarea in infern el arata
astfel ca se poate rade de orice, ca nimic nu este serios. Totusi, in acelasi timp, el
abordeaza si probleme grave cum ar fi dreptul, razboiul sau educatia: astfel, in
scrisoarea lui Gargantua adresata fiului sau Pantagruel, el face un elogiu entuziast
timpului prezent si redacteaza un program de educatie enciclopedica. In acest
amestec neincetat de comic si de serios rezida originalitatea profunda a operei lui
Rabelais.
Iesit printr-o minune din urechea stanga a mamei sale care il purtase unsprezece
luni, tanarul urias se arata a fi plin de calitati si de vitalitate. Este supus apoi, acasa,
si pe urma la Paris, unui invatamant abrutizant de tip medieval :
„I-au adus, intr-adevar, un dascal vestit, pe magistrul Thumbal Holofern, doctor in
teologie, care l-a invatat atat de bine abecedarul, incat stia sa-l spuna intreg pe de
rost, de la inceput pana la sfarsit, si de-a-ndoaselea. Pentru aceasta i-au trebuit
cinci ani si trei luni. I-au dat apoi sa citeasca pe Donatus si pe Facetus, Teodoletul
si Alanus in Parabolis, ceea ce i-a mai luat treisprezece ani, sase luni si doua
saptamani.
Sa tineti seama ca, in acet rastimp, a mai invatat si scrierea gotica, copiindu-si
singur toate cartile, fiindca pe vremea aceea tiparul nu fusese nascocit inca. […]
A citit dupa acea Modis significandi (Cum sa cugeti), cu toate insemnarile lui
Hurtebise, Fasquin, Troptideaux, Gualehaul, Jehan zis Vitelul, Billonic,
Brelinguandus si multi altii ; invatatura aceasta i-a mai luat inca optsprezece ani si
sase luni, la capatul carora stia carte atat de bien, incat o spunea pe deasupra, de-a-
ndaratelea, cu ochii inchisi, dovedind maica-si, pe degete, ca De modi significandi
non erat scientia.” (Gargantua si Pantagruel, Editura Albatros, Bucuresti, 1980, pp.
12-l4)
Un pedagog umanist il supune apoi unei educatii moderne, care tine elevul ocupat
de la ora patru dimineata si pana noaptea, imbinand exercitiile intelectuale si cele
fizice. Istoria educatiei lui Gargantua dezvaluie, asadar, opozitia dintre vechea
metoda pedagogic, scolastica, si cea noua, umanista.
Intre timp, un monarh vecin plin de ambitii, Picrocol, gaseste un pretext pentru a
declansa un razboi contra tatalui lui Gargantua. Descrierea invaziei si planurilor de
cucerire ale lui Picrocol este o stralucita satira la adresa razboaielor feudale. Pe
fondul razboiului apare figura „calugarului mirean”, fratele Jean des Entomeurs,
personificarea sanatatii fizice si morale, a firii omenesti eliberate de catusele
feudale.
Dupa victoria lor, uriasii dau dovada de clementa fata de dusmanii lor si, pentru a-
si recompensa prietenii si aliatii ca pitorescul frate Jean, intemeiaza - dupa
planurile fratelui Jean - abatia Telema, esenta libertatii absolute a personalitatii, a
carei unica regula este „Fa ce-ti place !”
Cartea a treia, Despre faptele si pildele mari ale bunului Pantagruel, alcatuita de
Domnul François Rabelais, Doctor in medicina si monarh al ostroavelor Hier,
apare abia in 1546, semnata cu numele autorului. Satira lui Rabelais devine mai
retinuta si mai mascata. Cartea incepe cu tabloul colonizarii pasnice si umane a
tarii dipsozilor (a „insetatilor”) cucerita de Pantagruel, in antiteza fata de politica
coloniala a epocii. Panurge, nedespartitul insotitor al lui Pantagruel, nu se poate
hotari sa se casatoreasca temandu-se de „coarne” si cere tuturor un sfat, ceea ce da
nastere la o seama de discutii care trateaza multilateral si cu multa eruditie
problemele casniciei.
El vrea sa-si cunoasca viitorul si insotit de Pantagruel, merge sa intrebe in acest
scop un variat numar de personaje: un medic, un jurist, un filozof, un calugar, un
nebun, o ghicitoare Dar nimeni nu-i poate da un raspuns satisfacator. Intrucat
oamenii nu-l pot ajuta pe Panurge, el se hotaraste sa recurga la un oracol divin de
dincolo de mari.
Cartea a patra, Despre faptele si pildele mari ale vrednicului Pantagruel, aparuta in
editie completa in 1552, povesteste despre calatoria pe mare a lui Pantagruel si
Panurge catre oracolul Sfintei Butelci spre a risipi indoielile lui Panurge cu privire
la casatorie. Calatorii opresc in diferite insule populate de fiinte alegorice, iar
cartea devine o satira virulenta a diverselor tipuri din societate: a reprezentantilor
justitiei, a catolicilor, a protestantilor. Fiecare loc vizitat are o functie alegorica:
insula Papimanilor este cea a adoratorilor Papei, insula Papefigilor e cea in care
lume isi bate joc de acesta, etc. Cartea se termina inainte de a fi gasita insula in
care adevarul ii va fi dezvaluit lui Panurge.
La unsprezece ani dupa moartea lui Rabelais apare cartea a cincea, Despre faptele
si pildele mari ale bunului Pantagruel, alcatuita de Domnul François Rabelais,
Doctor in medicina cuprinzand Oracolul Sfintei Butelci, impreuna cu raspunsul
Butelcii, pentru aflarea caruia s-a intreprins lunga calatorie infatisata aici asa cum a
fost, publicata de un anonim pe baza materialului ramas de la scriitor. Calatoria
celor doi eroi se termina, trecand prin alte insule, la Oracolul Sfintei Butelci, care ii
raspunde lui Panurge cu un singur cuvant: „Bea !”. Din comentariul alegoric al
preoteselor oracolului reiese ca acest cuvant semnifica o invitatie de a se adapa din
izvorul intelepciunii, al stiintei, dar pentru Panurge si fratele Jean, el este o
invitatie de a bea, ceea ce declanseaza o betie bahica si toti sfarsesc prin a se
imbata

REALISMUL LUI RABELAIS


Opera burlesca, rod al unei imaginatii debordante dar si opera de inspiratie
livresca, tradand aspiratia eroului spre universalitate, Gargantua si Pantagruel are,
in acelasi timp, si un pronuntat caracter realist. Topografia tarii uriasilor isi
dovedeste analogii cu tinutul copilariei scriitorului, razboiul dintre Grandgousier si
Picrocol se pare ca este imaginea literara a conflictelor pe care tatal lui Rabelais le-
a avut cu unul din vecinii sai, iar situatiile intalnite in insulele unde eroii fac escale
cu prilejul calatoriei lor catre Oracolul Divinei Butelci (cartile a IV-a si a V-a) pot
fi infatisate ca fiind realitati din Franta, tratate alegoric.
Rabelais realizeaza o vasta panorama parodica a societatii vremii sale. Procedeul
predilect este devalorizarea prin evidentierea caracterului rizibil al unor stari de
lucruri, situatii sau personaje.

PANTAGRUELISMUL
Morala crestina sfatuia omul sa se indeparteze de la cele lumesti, sa-si considere
trupul drept salas al ispitelor satanice, sa-si impuna, in timpul vietii, tot felul de
privatiuni pentru ca, dupa moarte, sa se poata bucura de o ipotetica fericire
perpetua. Pentru Rabelais nu exista viata de apoi.
Cand Gargantua, in scrisoarea catre fiul sau aflat la Paris, vorbeste despre
imortalitate, acceptia pe care o da acestui termen e total diferita de cea religioasa:
poate fi vorba de nemurire doar in sensul ca viata copiilor o continua pe cea a
parintilor, iar celor dintai le revine obligatia morala de a implini nazuintele pe care
cei ce le-au dat nastere nu au avut timp sa le realizeze.
Credinta scriitorului francez este in atotputernicia naturii. Corpul uman, creatie a
naturii, nu mai face parte dintre lucrurile odioase si, ca atare, despre cele trupesti se
poate vorbi fara ocolisuri.
Rabelais numeste atitudinea sa si a eroilor sai pantagruelism. Stapanire de sine,
cumpatare, dreapta judecata, capacitatea de a lua in considerare numai partea buna
a lucrurilor, seninatate si detasare, curiozitate si sete de cunoastere, totul pe fondul
unei netarmurite bucurii de a trai – iata trasaturile fundamentale ale
pantagruelismului, filozofie intemeiata pe increderea in posibilitatile nelimitate ale
omului.

IDEILE PEDAGOGICE
Educatia uriasilor se desfasoara conform orientarii fundamentale a autorului. De
aceea se acorda un loc atat de important cunoasterii naturii, atat in mod direct cat si
mediat, prin intermediul autorilor clasici care au lasat studii despre ea. In vreme ce
sistemul scolastic, orientat cu precadere catre problematica metafizica impusa de
religie, era inchis si exclusiv livresc, instruirea primita de uriasi, desfasurata sub
imperativul „NIMIC SA NU-TI RAMANA NECUNOSCUT !”, ofera o deschidere
maxima spre ceea ce este nou, spre viata.
Educatia intelectuala trebuie dublata de cea fizica, intrucat echilibrul interior,
simtamintele alese, vioiciunea spiritului nu se pot manifesta decat intr-un trup
armonios dezvoltat, care functioneaza in concordanta cu cerintele naturii. Acest
deziderat este comun intregii Renasteri. In Curteanul, de pilda, Baldesar
Castiglione enumera printre insusirile omului de curte desavarsit, necesitatea ca
acesta, pe langa aptitudinile politice, filozofice, literare, pe langa stiinta manuirii
armelor si dexteritatea in exercitiile fizice, sa stie sa cante la instrumente muzicale,
sa fie o prezenta agreabila in societate, cunoscand apologuri, anecdote si snoave cu
care sa contribuie la buna dispozitie a grupului in care se afla.
Prin educatia multilaterala pe care o primesc, uriasii corespund exigentelor cerute
de Castiglione curteanului perfect, constituind o replica franceza a idealului italian
de uomo universale.
Filiatia dintre cei 3 uriasi ar putea avea (in opinia criticului francez Jean Paris) o
insemnatate culturala, fiecare dintre ei reprezentand cate un stadiu al culturii:
GRANDGOUSIER – stadiul narativ-oral al culturii populare
GARGANTUA – trecerea la cultura realizata prin texte, dar numai
PANTAGRUEL dobandeste o atitudine creatoare fata de cultura (prin calatoria
pantagruelistilor care e de fapt o incercare de a da sens lumii si de a cauta adevarul
ultim, dobandind astfel caracterul creator al unui fapt nou de cultura).
Grandgousier este omul trecutului, rudimentar, naiv, dar cu intelegere fata de
stiinta. Gargantua intruchipeaza Renasterea incipienta, preocupata de reguli de
conduita morala; este prudent, cu bun simt, are o inteligenta intuitiva si este
receptiv la nou. Pantagruel este omul Renasterii, asa cum il visa Rabelais, in
personalitatea caruia stiinta se aliaza cu intelepciunea, si a carui existenta se
implineste armonios in natura.

IDEILE POLITICE. UTOPIA SOCIALA (Manastirea Telema)


Rabelais e cucerit de noile idei ale secolului sau, pe care le apara cu entuziasm. El
condamna metodele medievale de educatie, care faceau apel mai degraba la
memorie decat la spiritul critic. Pentru uriasii sai, el viseaza o cunoastere
enciclopedica si vreau sa faca din ei niste eruditi care cunosc pe cat de perfect
posibil limbile si textele antice. Desigur ca ei mai au multe de invatat pe de rost,
dar Rabelais se dovedeste novator cand cere educarea corpului dupa principii
sanatoase de igiena.
Din punct de vedere politic, Rabelais este un monarhist dupa parerea caruia regele
nu trebuie sa fie un tiran, ci un parinte pentru supusii sai, cautand pacea pentru a
garanta prosperitatea generala. Episodul razboiului dus de Grandgousier contra lui
Picrocol ilustreaza opiniile politice ale scriitorului. Tolerant si pacifist, el
condamna razboaiele de cucerire si politica monarhilor feudali bazata pe forta
brutala. Gloria armelor, in viziunea sa, nu reprezinta decat tari devastate si tarani
ruinati. In persoana lui Grandgousier se contureaza idealul de conducator politic,
bun, drept, pasnic, urmarind bunastarea poporului.
Rabelais doreste, de asemenea, o justitie mai echitabila si o Universitate mai libera.
Morala sa se inspira din intelepciunea antica, pe care o admira pentru ca respecta
natura, adica viata. Ea e bazata pe libertatea individuala si nu pe constrangere.
Clerul si cultul catolic sunt criticate cu insistenta, dezvaluindu-se ipocrizia si
bigotismul. Consecvent convingerii ca inclinatiile firesti calauzesc fiinta umana
catre ceea ce este frumos si bun, Rabelais imagineaza o societate ai carei membri
trebuie sa se supuna unei singure legi: FA CE-TI PLACE ! Autorul numeste
manastire un palat a carei arhitectura poarta amprenta Renasterii italiene, caci aici
locuiesc laolalta barbati si femei care au schimbat austera rasa monahala cu
vesmintele somptuoase de la curtile principilor; in programul cotidian rugaciunile,
slujbele si celelalte activitati religioase sunt inlocuite cu reuniuni mondene, jocuri,
curse pe hipodrom, intruniri muzicale. Toate randuielile traditionale ale vietii
manastiresti apar rasturnate, fiind proclamat exemplar un mod de viata total opus.
Este imaginea unei oranduiri din care tensiunile de orice natura au disparut, unde
domneste armonia, unde oamenii conlucreaza intru frumos, eliberati de patimi si
ganduri egoiste, adica o utopie. Este descrierea unei cetati perfecte, rezervate unei
elite, barbati si femei care primisera o educatie umanista. Originala, abatia nu
contine capela , caci credinta este un act individual, nu respectarea unor ritualuri.
Societatea telemita ramane un model imaginar neviabil: lipsesc producatorii
bunurilor materiale, activitatile locatarilor marginindu-se la cele artistice si de
divertisment.

LIMBAJUL
Vocabularul rabelaisian cuprinde toate nivelele limbii franceze, de la stilul nobil al
umanistilor, pana la dialecte, jargoane si argouri, cuprinde termeni din mai multe
limbi straine, si chiar cuvinte faurite pe baza unor etimologii imaginare.