Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
literar referat
STRUCTURA
Ideea de a scrie o asemenea carte i-a fost sugerata de aparitia la Lyon in 1532 a unei carti populare
cu autor anonim, „Marile si nepretuitele cronici despre marele si imensul urias Gargantua”. Preluand
elemente din traditia bretona a romanelor cavaleresti, cartea aceasta relata despre ispravile unei
familii de uriasi, creati prin magie de catre vrajitorul Merlin pentru a-i fi sprijin regelui Arthur in luptele
sale.
Succesul acestei carti ce parodia romanele cavaleresti medievale l-a determinat pe Rabelais sa
intrebuinteze o astfel de formula pentru transmiterea unor idei mai profunde si in acelasi an, 1532, el
concepe ca un fel de continuare a cartii populare, Grozavele si inspaimantatoarele fapte si ispravi ale
preavestitului Pantagruel, regele dipsozilor, fiul marelui urias Gargantua. Aceasta opera, semnata cu
pseudonimul Alcofribas Nasier, anagrama a lui François Rabelais, care va fi ulterior a doua carte a
romanului, s-a bucurat de un imens succes, mentinandu-se aproape de schema romanelor medievale.
Prudentul pseudonim sub care se ascunde autorul indica faptul ca era constient ca opera sa ar putea fi
condamnata la Sorbona si ca el insusi ar putea fi considerat eretic si ars de viu
Rabelais urmeaza, deci, modelul romanelor cavaleresti, stabilind mai intai genealogia eroului sau,
povestindu-i copilaria si ispravile vitejesti. Uriasul Pantagruel, fiul lui Gargantua, ezita intre studiile de
medicina si de drept, de aceea face un tur al universitatilor din Franta, calatorie ce se termina la Paris,
acolo unde el face cunostinta cu un personaj uimitor, Panurge. I se cere sa se pronunte intr-o disputa
intre doi mari seniori, ocazie in care el isi bate joc de justitie si de vocabularul acesteia.Panurge, care
pare sa vorbeasca treisprezece limbi dar poate la fel de bine sa discute si simplu, facand gesturi,
devine adevaratul erou al cartii, capabil de orice. Pantagruel e rechemat in tara sa pentru a lupta
contra invadatorilor si invinge.
In Pantagruel, autorul parodiaza intr-o maniera comica romanele cavaleresti, dar si marile teme antice
sau crestine cele mai sacre, cum ar fi coborarea in infern el arata astfel ca se poate rade de orice, ca
nimic nu este serios. Totusi, in acelasi timp, el abordeaza si probleme grave cum ar fi dreptul, razboiul
sau educatia: astfel, in scrisoarea lui Gargantua adresata fiului sau Pantagruel, el face un elogiu
entuziast timpului prezent si redacteaza un program de educatie enciclopedica. In acest amestec
neincetat de comic si de serios rezida originalitatea profunda a operei lui Rabelais.
In ciuda condamnarii cartii Pantagruel de catre Sorbona si incurajat de succes, Rabelais publica, in
1534, sub acelasi pseudonim, inceputul povestirii sale cu titlul Preinfricosata viata a Marelui
Gargantua, tatal lui Pantagruel, asa cum a fost alcatuita mai demult de Domnul Alcofribas, Abstragator
de chintesenta. Din izvorul initial, autorul pastreaza doar putine motive (dimensiunile gigantice ale lui
Gargantua si ale parintilor sai, iapa lui gigantica, furtul copotelor catedralei Notre Dame), iar restul
este rodul creatiei sale.
Iesit printr-o minune din urechea stanga a mamei sale care il purtase unsprezece luni, tanarul urias se
arata a fi plin de calitati si de vitalitate. Este supus apoi, acasa, si pe urma la Paris, unui invatamant
abrutizant de tip medieval :
„I-au adus, intr-adevar, un dascal vestit, pe magistrul Thumbal Holofern, doctor in teologie, care l-a
invatat atat de bine abecedarul, incat stia sa-l spuna intreg pe de rost, de la inceput pana la sfarsit, si
de-a-ndoaselea. Pentru aceasta i-au trebuit cinci ani si trei luni. I-au dat apoi sa citeasca pe Donatus
si pe Facetus, Teodoletul si Alanus in Parabolis, ceea ce i-a mai luat treisprezece ani, sase luni si doua
saptamani.
Sa tineti seama ca, in acet rastimp, a mai invatat si scrierea gotica, copiindu-si singur toate cartile,
fiindca pe vremea aceea tiparul nu fusese nascocit inca. […]
A citit dupa acea Modis significandi (Cum sa cugeti), cu toate insemnarile lui Hurtebise, Fasquin,
Troptideaux, Gualehaul, Jehan zis Vitelul, Billonic, Brelinguandus si multi altii ; invatatura aceasta i-a
mai luat inca optsprezece ani si sase luni, la capatul carora stia carte atat de bien, incat o spunea pe
deasupra, de-a-ndaratelea, cu ochii inchisi, dovedind maica-si, pe degete, ca De modi significandi non
erat scientia.” (Gargantua si Pantagruel, Editura Albatros, Bucuresti, 1980, pp. 12-l4)
Un pedagog umanist il supune apoi unei educatii moderne, care tine elevul ocupat de la ora patru
dimineata si pana noaptea, imbinand exercitiile intelectuale si cele fizice. Istoria educatiei lui
Gargantua dezvaluie, asadar, opozitia dintre vechea metoda pedagogic, scolastica, si cea noua,
umanista.
Intre timp, un monarh vecin plin de ambitii, Picrocol, gaseste un pretext pentru a declansa un razboi
contra tatalui lui Gargantua. Descrierea invaziei si planurilor de cucerire ale lui Picrocol este o
stralucita satira la adresa razboaielor feudale. Pe fondul razboiului apare figura „calugarului mirean”,
fratele Jean des Entomeurs, personificarea sanatatii fizice si morale, a firii omenesti eliberate de
catusele feudale.
Dupa victoria lor, uriasii dau dovada de clementa fata de dusmanii lor si, pentru a-si recompensa
prietenii si aliatii ca pitorescul frate Jean, intemeiaza - dupa planurile fratelui Jean - abatia Telema,
esenta libertatii absolute a personalitatii, a carei unica regula este „Fa ce-ti place !”
Cartea a treia, Despre faptele si pildele mari ale bunului Pantagruel, alcatuita de Domnul François
Rabelais, Doctor in medicina si monarh al ostroavelor Hier, apare abia in 1546, semnata cu numele
autorului. Satira lui Rabelais devine mai retinuta si mai mascata. Cartea incepe cu tabloul colonizarii
pasnice si umane a tarii dipsozilor (a „insetatilor”) cucerita de Pantagruel, in antiteza fata de politica
coloniala a epocii. Panurge, nedespartitul insotitor al lui Pantagruel, nu se poate hotari sa se
casatoreasca temandu-se de „coarne” si cere tuturor un sfat, ceea ce da nastere la o seama de discutii
care trateaza multilateral si cu multa eruditie problemele casniciei.
El vrea sa-si cunoasca viitorul si insotit de Pantagruel, merge sa intrebe in acest scop un variat numar
de personaje: un medic, un jurist, un filozof, un calugar, un nebun, o ghicitoare Dar nimeni nu-i poate
da un raspuns satisfacator. Intrucat oamenii nu-l pot ajuta pe Panurge, el se hotaraste sa recurga la
un oracol divin de dincolo de mari.
Cartea a patra, Despre faptele si pildele mari ale vrednicului Pantagruel, aparuta in editie completa in
1552, povesteste despre calatoria pe mare a lui Pantagruel si Panurge catre oracolul Sfintei Butelci
spre a risipi indoielile lui Panurge cu privire la casatorie. Calatorii opresc in diferite insule populate de
fiinte alegorice, iar cartea devine o satira virulenta a diverselor tipuri din societate: a reprezentantilor
justitiei, a catolicilor, a protestantilor. Fiecare loc vizitat are o functie alegorica: insula Papimanilor
este cea a adoratorilor Papei, insula Papefigilor e cea in care lume isi bate joc de acesta, etc. Cartea se
termina inainte de a fi gasita insula in care adevarul ii va fi dezvaluit lui Panurge.
La unsprezece ani dupa moartea lui Rabelais apare cartea a cincea, Despre faptele si pildele mari ale
bunului Pantagruel, alcatuita de Domnul François Rabelais, Doctor in medicina cuprinzand Oracolul
Sfintei Butelci, impreuna cu raspunsul Butelcii, pentru aflarea caruia s-a intreprins lunga calatorie
infatisata aici asa cum a fost, publicata de un anonim pe baza materialului ramas de la scriitor.
Calatoria celor doi eroi se termina, trecand prin alte insule, la Oracolul Sfintei Butelci, care ii raspunde
lui Panurge cu un singur cuvant: „Bea !”. Din comentariul alegoric al preoteselor oracolului reiese ca
acest cuvant semnifica o invitatie de a se adapa din izvorul intelepciunii, al stiintei, dar pentru Panurge
si fratele Jean, el este o invitatie de a bea, ceea ce declanseaza o betie bahica si toti sfarsesc prin a se
imbata.
REALISMUL LUI RABELAIS
Opera burlesca, rod al unei imaginatii debordante dar si opera de inspiratie livresca, tradand aspiratia
eroului spre universalitate, Gargantua si Pantagruel are, in acelasi timp, si un pronuntat caracter
realist. Topografia tarii uriasilor isi dovedeste analogii cu tinutul copilariei scriitorului, razboiul dintre
Grandgousier si Picrocol se pare ca este imaginea literara a conflictelor pe care tatal lui Rabelais le-a
avut cu unul din vecinii sai, iar situatiile intalnite in insulele unde eroii fac escale cu prilejul calatoriei
lor catre Oracolul Divinei Butelci (cartile a IV-a si a V-a) pot fi infatisate ca fiind realitati din Franta,
tratate alegoric.
Rabelais realizeaza o vasta panorama parodica a societatii vremii sale. Procedeul predilect este
devalorizarea prin evidentierea caracterului rizibil al unor stari de lucruri, situatii sau personaje.
PANTAGRUELISMUL
Morala crestina sfatuia omul sa se indeparteze de la cele lumesti, sa-si considere trupul drept salas al
ispitelor satanice, sa-si impuna, in timpul vietii, tot felul de privatiuni pentru ca, dupa moarte, sa se
poata bucura de o ipotetica fericire perpetua. Pentru Rabelais nu exista viata de apoi.
Cand Gargantua, in scrisoarea catre fiul sau aflat la Paris, vorbeste despre imortalitate, acceptia pe
care o da acestui termen e total diferita de cea religioasa: poate fi vorba de nemurire doar in sensul ca
viata copiilor o continua pe cea a parintilor, iar celor dintai le revine obligatia morala de a implini
nazuintele pe care cei ce le-au dat nastere nu au avut timp sa le realizeze.
Credinta scriitorului francez este in atotputernicia naturii. Corpul uman, creatie a naturii, nu mai face
parte dintre lucrurile odioase si, ca atare, despre cele trupesti se poate vorbi fara ocolisuri.
Rabelais numeste atitudinea sa si a eroilor sai pantagruelism. Stapanire de sine, cumpatare, dreapta
judecata, capacitatea de a lua in considerare numai partea buna a lucrurilor, seninatate si detasare,
curiozitate si sete de cunoastere, totul pe fondul unei netarmurite bucurii de a trai – iata trasaturile
fundamentale ale pantagruelismului, filozofie intemeiata pe increderea in posibilitatile nelimitate ale
omului.
IDEILE PEDAGOGICE
Educatia uriasilor se desfasoara conform orientarii fundamentale a autorului. De aceea se acorda un
loc atat de important cunoasterii naturii, atat in mod direct cat si mediat, prin intermediul autorilor
clasici care au lasat studii despre ea. In vreme ce sistemul scolastic, orientat cu precadere catre
problematica metafizica impusa de religie, era inchis si exclusiv livresc, instruirea primita de uriasi,
desfasurata sub imperativul „NIMIC SA NU-TI RAMANA NECUNOSCUT !”, ofera o deschidere maxima
spre ceea ce este nou, spre viata.
Educatia intelectuala trebuie dublata de cea fizica, intrucat echilibrul interior, simtamintele alese,
vioiciunea spiritului nu se pot manifesta decat intr-un trup armonios dezvoltat, care functioneaza in
concordanta cu cerintele naturii. Acest deziderat este comun intregii Renasteri. In Curteanul, de pilda,
Baldesar Castiglione enumera printre insusirile omului de curte desavarsit, necesitatea ca acesta, pe
langa aptitudinile politice, filozofice, literare, pe langa stiinta manuirii armelor si dexteritatea in
exercitiile fizice, sa stie sa cante la instrumente muzicale, sa fie o prezenta agreabila in societate,
cunoscand apologuri, anecdote si snoave cu care sa contribuie la buna dispozitie a grupului in care se
afla.
Prin educatia multilaterala pe care o primesc, uriasii corespund exigentelor cerute de Castiglione
curteanului perfect, constituind o replica franceza a idealului italian de uomo universale.
Filiatia dintre cei 3 uriasi ar putea avea (in opinia criticului francez Jean Paris) o insemnatate culturala,
fiecare dintre ei reprezentand cate un stadiu al culturii:
GRANDGOUSIER – stadiul narativ-oral al culturii populare
GARGANTUA – trecerea la cultura realizata prin texte, dar numai
PANTAGRUEL dobandeste o atitudine creatoare fata de cultura (prin calatoria pantagruelistilor care e
de fapt o incercare de a da sens lumii si de a cauta adevarul ultim, dobandind astfel caracterul creator
al unui fapt nou de cultura).
Grandgousier este omul trecutului, rudimentar, naiv, dar cu intelegere fata de stiinta. Gargantua
intruchipeaza Renasterea incipienta, preocupata de reguli de conduita morala; este prudent, cu bun
simt, are o inteligenta intuitiva si este receptiv la nou. Pantagruel este omul Renasterii, asa cum il visa
Rabelais, in personalitatea caruia stiinta se aliaza cu intelepciunea, si a carui existenta se implineste
armonios in natura.
LIMBAJUL
Vocabularul rabelaisian cuprinde toate nivelele limbii franceze, de la stilul nobil al umanistilor, pana la
dialecte, jargoane si argouri, cuprinde termeni din mai multe limbi straine, si chiar cuvinte faurite pe
baza unor etimologii imaginare.