-Francois Rabelais-

„Gargantua și Pantagruel”
Scriitor reprezentativ al Renașterii, Rabelais include idealurile acestei perioade în creația
sa, remarcându-se prin cultul rațiunii și al naturii în spiritul Antichității. Opera sa reprezintă o
satiră a mentalităților, a structurilor sociale și a instituțiilor vremii.

Renașterea este curentul de înnoire socială şi culturală, care a apărut în Europa, la

sfârşitul Evului Mediu, în secolele al XV-lea şi al XVI-lea.Această mişcare social-culturală
europeană a pus în centrul preocupărilor sale omul purtător al valorilor lumii antice. Se
conturează acum şi o teorie asupra educaţiei, cu influenţe din antichitate, care punea accentul pe
respectul faţă de om, pe încrederea în posibilităţile sale de dezvoltare, pe relevarea unor
modalităţi umane de instruire şi de o mai mare eficientă. Figuri marcante ale umanismului
precum Erasmus din Rotterdam, Michel de Montaigne, Francois Rabelais au criticat sistemul
tradiţional de educaţie bazat pe exerciţii de memorare şi pe pedepse corporale. Ei propuneau o
educaţie care să fie bazată pe stimularea interesului de cunoaştere, a curiozităţii celui care
doreşte să înveţe.

Rabelais afirmă la inceputul primei cărți că: „Voi toți, bunii mei invățăcei, ca și ceilalți
împătimiți ai lenei, văzând numele poznaș al cărților ce-am scris: Gargantua, Pantagruel, Buca-
Groasa, Mandria Prohabului, Slanina pe fasole cum commento și altele, lesne ați putut crede că,
citindu-le, veți găsi în ele numai glume hazlii, snoave piparate si minciuni șugubețe, fiindcă nu v-
ați ostenit să le cercetati mai adanc, ci le-ați judecat după infățișarea lor, adică după denumirea
cărții. Iată de ce, deschizând această carte, să cumpăniți cu multă luare-aminte cuprinsul ei. Veți
vedea astfel că miezul pe care il ascunde are cu totul alt preț decât chipul zugrăvit pe deasupra,
iar gândurile din adanc nu sunt atat de ușuratice, dupa cum ar putea să arate invelișul lor”,

Sursa de inspirație a fost apariția la Lyon, în anul 1532, a unei cărți populare cu autor
anonim , „Marile si nepretuitele cronici despre marele si imensul urias Gargantua”. Preluând
elemente din tradiția bretonă a romanelor cavalerești, cartea aceasta vorbește despre isprăvile
unei familii de uriași, creați prin magie de către vrăjitorul Merlin pentru a-i fi sprijin regelui
Arthur in luptele sale.

Succesul acestei cărți ce parodia romanele cavalerești medievale, a fost sursa de inspirație
cu ajutorul careia Rabelais a dorit să transmită niște idei mai profunde și in același an, 1532, el
concepe ca un fel de continuare a cărții populare, “Grozavele și înspăimântătoarele fapte și
isprăvi ale preavestitului Pantagruel”, regele dipsozilor, fiul marelui uriaș Gargantua. Această
operă, semnată cu pseudonimul Alcofribas Nasier, anagramă a lui François Rabelais, care va fi
ulterior a doua carte a romanului, s-a bucurat de un imens succes, menținându-se aproape de
schema romanelor medievale. Acesta publică cartea sub acest pseudonim deoarece era conștient
de faptul că opera sa ar putea fi condamnată la Sorbona si ca el insuși ar putea fi considerat eretic
si ars de viu.

Cartea începe cu nașterea eroului, marele Pantagruel, descrierea copilăriei acestuia și a

faptelor vitejești. Uriașul Pantagruel, fiul lui Gargantua, oscilează între studiile de medicină și
de drept, de aceea face un tur al universităților din Franța, călătorie ce se termină la Paris, acolo
unde el face cunoștință cu un personaj uimitor, Panurge. I se cere să se pronunțe intr-o dispută
intre doi mari seniori, ocazie în care el își bate joc de justiție și de vocabularul acesteia. Panurge,
care pare să vorbească treisprezecelimbi, dar poate la fel de bine să discute și simplu, făcând
gesturi, devine un erou al cărții, capabil de orice. Pantagruel e rechemat in țara sa pentru a lupta
contra invadatorilor și învinge.

În Pantagruel, autorul parodiază intr-o manieră comică romanele cavalerești, dar și marile
teme antice sau creștine cele mai sacre, cum ar fi coborârea în infern prezentat în Cap. XXX,
Cum l-a vindecat Panurge pe Epistemon, care avea gâtul tăiat, şi ce veşti a adus Epistemon din
iad. El arată astfel că se poate râde de orice, că nimic nu este serios. Totuși, in același timp, el
abordează și probleme grave, cum ar fi: dreptul, razboiul sau educația: astfel, în scrisoarea lui
Gargantua adresată fiului său, Pantagruel, el face un elogiu entuziast timpului prezent și
redactează un program de educație enciclopedică.

În ciuda condamnării carții Pantagruel de catre Sorbona și încurajat de succes, Rabelais

publică, în 1534, sub același pseudonim, începutul povestirii sale cu titlul Preinfricosata viata a
Marelui Gargantua, tatal lui Pantagruel. Din izvorul inițial, autorul pastrează doar puține motive
(dimensiunile gigantice ale lui Gargantua și ale părinților săi, iapa lui gigantică, furtul clopotelor
catedralei Notre Dame), iar restul este rodul creației sale.

Ieșit printr-o minune din urechea stângă a mamei sale, care îl purtase unsprezece luni,
tânărul uriaș se arată a fi plin de calitați și de vitalitate. Este supus apoi, acasă, si pe urma la
Paris, unui învățământ abrutizant de tip medieval reprezentat in Cap. XIV. Gargantua învață de
la un doctor in teologie „atât de bine abecedarul, incât știa să-l spună intreg, pe de rost, de la
început până la sfârșit, și de-a-ndoaselea. Pentru aceasta i-au trebuit cinci ani si trei luni. I-au dat
apoi să citească pe Donatus si pe Facetus, Teodoletul si Alanus in Parabolis, ceea ce i-a mai luat
treisprezece ani, șase luni si două săptămâni.”(Fr. Rabelais, “Gargantua și Pantagruel cartea
întâi”).

Un pedagog umanist, Ponocrate, îl supune unei educații moderne, care ține elevul ocupat
de la ora patru dimineață și până noaptea, îmbinând exercițiile intelectuale cu cele fizice. Acest
dascal îi schimbă rutina, orele de somn, alternează învățarea cu mișcarea. Gargantua invață
matematica, aritmetica, muzica, dar și deprinderi folositoare unui bun ostaș. La sfârșitul zilei,
acesta recapitula ceea ce invățase în ziua respectivă prin intermediul conversației. În zilele
ploioase inlocuiau jocurile de exterior cu alte activități precum: impletitul mănunchiurilor de
paie, observau cum se turna fierul, puștile, incercând să deprindă taina oricărui meșteșug. La
început, Iucrurile au fost anevoioase, dar cu răbdarea și sârguința acestuia, ajunge să îi placă
învățătura percepând-o ca pe o “petrecere regească și nu o “trudă silnică”. Istoria educației lui
Gargantua dezvăluie, așadar, opoziția dintre vechea metodă pedagogic, scolastica și cea noua,
umanistă.

Între timp, un monarh vecin plin de ambiții, Picrocol, găsește un pretext pentru a declanșa
un război contra tatălui lui Gargantua. Descrierea invaziei și planurilor de cucerire ale lui
Picrocol este o satiră la adresa războaielor feudale. Pe fondul razboiului, apare figura
„calugarului mirean”, fratele Jean des Entomeurs- personificarea sănătății fizice și morale a firii
omenești eliberate de cătuțele feudale.

Dupa victoria lor, uriașii dau dovadă de clemență față de dușmanii lor. Pentru a-și
recompensa prietenii și aliații ca pitorescul frate Jean, intemeiază - dupa planurile fratelui Jean -
abatia Telema, esența liberății absolute a personalității, a cărei unică regulă este „Fă ce-ți
place !”. De asemenea , Gargantua le vorbește învinșilor despre puterea recunoștinței, despre
puterea binelui ce “rodește in sufletul curat”.

Cartea a treia, “Despre faptele și pildele mari ale bunului Pantagruel” de François
Rabelais, apare abia în 1546, semnată cu numele autorului. Satira lui Rabelais, devine mai
reținută și mai mascată. Cartea începe cu tabloul colonizării pașnice și umane a țării dipsozilor (a
„însetaților”) cucerită de Pantagruel, în antiteza față de politica colonială a epocii. Panurge,
nedespărțitul însoțitor al lui Pantagruel, nu se poate hotarî dacă să se casatorească sau nu,
temându-se de „coarne” și cere tuturor un sfat, ceea ce dă naștere la o seamă de discuții care
tratează multilateral și cu multă erudiție problemele căsniciei.

El vrea să-și cunoască viitorul și însoțit de Pantagruel, merge să întrebe un variat număr
de personaje: un medic, un jurist, un filozof, un călugăr, un nebun, o ghicitoare. Întrucât oamenii
nu-l pot ajua pe Panurge, el se hotărăște să recurgă la un oracol divin de dincolo de mari.

Cartea a patra, „Despre faptele si pildele mari ale vrednicului Pantagruel”, aparută în
ediție completă, în 1552, povestește despre călătoria pe mare a lui Pantagruel si Panurge către
oracolul Sfintei Butelci spre a risipi îndoielile lui Panurge cu privire la căsătorie. Călătorii opresc
în diferite insule populate de ființe alegorice, iar cartea devine o satiră virulentă a diverselor
tipuri din societate: a reprezentanților justiției, a catolicilor, a protestanților. Fiecare loc vizitat
are o funcție alegorică: insula Papimanilor este cea a adoratorilor Papei, insula Papefigilor e cea
în care lumea îți bate joc de acesta, etc. Cartea se termină inainte de a fi gasită insula in care
adevarul îi va fi dezvăluit lui Panurge.

La unsprezece ani dupa moartea lui Rabelais, apare cartea a cincea, Despre faptele si
pildele mari ale bunului Pantagruel, alcatuită de Domnul François Rabelais, Doctor in
medicină, cuprinzând Oracolul Sfintei Butelci, impreună cu răspunsul Butelcii, pentru aflarea
căruia s-a întreprins lunga călătorie infățișată așa cum a fost, publicată de un anonim, pe baza
materialului rămas de la scriitor. Călătoria celor doi eroi se termină, trecând prin alte insule, la
Oracolul Sfintei Butelci, care îi răspunde lui Panurge cu un singur cuvânt: „Bea !”. Din
comentariul alegoric al preoteselor oracolului , reiese că acest cuvânt, semnifică o invitație de a
se adapa din izvorul înțelepciunii, al științei, dar pentru Panurge si fratele Jean, este o invitație de
a bea, ceea ce declanșează o beție bahică și toți sfârșesc prin a se imbăta.

Prin opera Gargantua și Pantagruel autorul încearcă să pună în opoziție educația

renascentistă față de cea de tip medieval. Rabelais critică dascălii scolatici prin incultura si
incapacitatea lor educațională rezultate din necunoașterea și nesocotirea naturii umane. El
condamnă metodele medievale de educație, care făceau apel mai degrabă la memorie decât la
spiritul critic. De asemenea acesta își exprimă disprețul față de ignoranța și obscuratismul
slujitorilor bisericii.Pentru a-și argumenta convingerea acesta compară în lucrarea sa efectele
educației primite de Gargantua de la un călugăr teolog cu cele rezultate în urma eforturilor
educative depuse de către un perceptor umanist. Autorul scoate in evidență faptul că educația
necorespunzătoare are consecințe dăunătoare asupra dezvoltării naturii bune a omului. În
percepția lui Rabelais un educator ar trebui să aiba anumite insușiri precum: tânar, cultivat,
inventiv, prietenos, voios, senin, priceput în arta predării, un exemplu pentru toți.

Are o concepție naturalistă, conform căreia natura este bună și generoasă, iar omul e
construit după modelul. Calitățile umane dominante sunt:energie, pasiune,
forță,expansiune,exprimare liberă, care se materializează în activități intense, în acțiuni prin care
omul se întoarce la natură

În viziunea lui Rabelais educația are ca scop pregătirea “omului universal” care are la
bază o buna pregătire intelectuală. Autorul evidențiază necesitatea desfășurării unui plan riguros
și a unei programe școlare ce trebuiau stabilite anticipat, aspect evidențiat în scrisoarea pe care
Gargantua o trimite fiului său, scrisoare ce o putem intitula simbolic Crezul pedagogic al lui
Rabelais.

„…Căci la tinerețe învață omul mai toate câte-i vor lumina mintea în cursul vieții. Așadar, deci,
învață științele  vremii tale, artele liberale: geometria, aritmetica și muzica, învață toate
canoanele astronomicești și nu te ține de astrologia prezicătoare, căci nu e decât înșelătoare
închipuire… „

„Iar cât despre cunoașterea celor ce țin de natură vreau să le cercetezi cu multă băgare de
seamă(…)nimic să nu-ți rămâie necunoscut…” 

“De aceea, fiule, te-ndemn (…)să-ți închini tinerețea spre folos de-nvățătură și de virtute(…).
Astfel să ajungi izvor de-nțelepciune…” 

“Dar cum – după spusa înțeleptului Solomon- nu-ncape înțelepciune în suflet plin de răutate,iar
știința fără conștiință nu este decât ruina sufletului – se cade să fii omenos cu semenii tăi și să-i
iubești ca pe tine însuți. Cinstește-i pe învățătorii tăi. Fugi de tovărășia celor cu care nu vrei să
te asemeni și nu prăpădi în van darurile cu care bunul Dumnezeu te-a milostivit.” 
 Prin intermediul sfaturilor oferite de Gargantua către fiul său reies adevarate directii care duc
la pregătirea viitorului oricărui tânăr:

 Cunoașterea limbilor străine: greaca, latina, ebraica, etc.

 cunoaşterea naturii;

 studierea medicinii, astronomiei, ştiinţelor politice, a muzicii;

 cunoaşterea omului.

Ca si modalitate de realizare a instruirii si educației cât și mijloacele de realizare Rabelais

punctează următoarele:

 folosirea eficientă a timpului de studiu;

 alternarea efortului fizic cu cel intelectual;

 lectura unor lucrări cât mai variate;

 vizitarea unor ateliere, laboratoare etc.;

 discutarea celor citite sau văzute;

 confecţionarea diferitelor obiecte, aparate etc.;

 contactul cu munca oamenilor, cu produsele activităţii acestora;

 stimularea interesului elevului pentru învăţare;

 respectarea celor învăţate etc

 Însușirea cunoștințelor menționate mai sus trebuie realizată într-un mod activ, prin
intuiție pe baza stimulării interesului elevilor pentru învățare

O condiție esențială a procesului de instruire primit de Gargantua era repetarea celor învățate
la sfârșitul zilei prin intermediul conversației Rabelais pune un accent deosebit si pe dezvoltarea
fizică a tinerilor, dezvoltare asigurată prin exerciții fizice, sport, mânuirea armelor și chiar munca
fizică, dar si pe educația morală și cea estetică. Astfel în viziunea sa copilul trebuie să învețe să
fie hotărât și harnic, nu leneș și ipocrit precum călugării și trebuie să se îngrijească de formarea
gustului pentru frumos (după-amiezile trebuiau ocupate cu pictură, muzică și lectură). Iată
planul de instruire pe care Ponocrates îl aplica elevului său Gargantua:

“Cum l – a îndrumat Ponocrat pe Gargantua, învățându – l să nu piardă nici un ceas din zi:
(…)Socotind însă că firea omului nu se lasă întoarsă de la o zi la alta decât cu mare silnicie, s –
a arătat la început mai îngăduitor.
 Pentru a izbândi mai lesne în cele ce - și pusese în gând, Ponocrat l–a dus pe Gargantua în
mijlocul învățaților din partea locului,ca după pilda lor să - și ascută mintea și să-și întărească
dorința de o învățătură nouă, mai potrivită cu însușirile lui.

Îndrumat astfel, Gargantua s–a dedicat învățăturii cu atâta râvnă încât, nelăsând să se
irosească nici un ceas al zilei, își petrecea tot timpul cu citirea cărților și adâncirea științei
adevărate despre lume.”(p 23 – 24)

“Aritmetica îi plăcea lui Gargantua și în fiecare zi, după masa de prânz și după cină, își
petrecea vremea cu această îndeletnicire, găsind în ea mai multă desfătare a minții decât
altădată în jocul de cărți sau de zaruri.
Dar, în afară de numere, Gargantua cunoștea tot atât de bine și celelalte ramuri ale
matematicii: geometria, astronomia și muzica, iar în timp ce așteptau să se rumenească
bucatele, cei doi se apucau să înjghebe tot felul de instrumente ale cântecului, însemnau figuri
de geometrie și căutau să deslușească legile științei despre stele.”(p 26– 27)
“După aceea plecau la plimbare, însoțiți de un tânăr Cavaler din Turena, scutierul Gimnast,
care îl învăța pe Gargantua arta călăriei.”(p 27)
“Înota în apă adâncă, pe spate, pe burtă, pe o coastă, numai cu picioarele sau cu un braț afară
din apă.”(p 27)

“Așteptând să li se pregătească cina, mai răsfoiau o dată, cu coatele pe masă, câteva pagini din
cărțile citite”(p 29)

“În răstimpul mesei, dacă socoteau de cuviință, reluau lecția începută la prânz, iar restul
ceasurilor treceau înalte convorbiri, pe cât de folositoare, pe atât de plăcute.(…)Alteori
mergeau să cerceteze adunările cărturărești și ale celor care călătoriseră prin țări străine.

“În toiul nopții, înainte de a se îndrepta fiecare spre odaia lui, alegeau dinadins locul cel
mai îndepărtat și mai descoperit al locuinței, pentru a privi de acolo înfățișarea cerului,
urmărind mersul cometelor (dacă erau), mărimea și așezarea aștrilor,apropierea sau
depărtarea lor.”(p 30)

Asemenea dictonului latin „Mens sana in corpore sano” (minte sănătoasă într-un corp
sănătos) creația lu Rabelais scoate în evidență importanța îmbinării educației intelectuale cu cea
fizică, întrucât echilibrul interior și spiritul se pot manifesta doar într-un trup dezvoltat armonios
în concordanță cu cerințele naturii.

Bibliografie:

1. Stanciu, I. Gh. (1995). Istoria pedagogiei, București. Editura didactică și pedagogică.

2. 24.02.2121
https://www.bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Gargantua_si_Pantagruel_Cartea_in
tai_-_Francois_Rabelais.pdf
3. 24.02.2021
https://www.bibliotecapemobil.ro/content/scoala/pdf/Gargantua_si_Pantagruel_Cartea_a
_doua_-_Francois_Rabelais.pdf
4. 24.02.2021 https://docplayer.org/65551684-Gargantua-si-pantagruel-francois-
rabelais.html
5. 24.02.2021 https://idoc.pub/download/gargantua-si-pantagruel-cartea-a-patra-francois-
rabelais-ylyxz9zeoznm
6. 04.03.2021 https://www.academia.edu/36658240/GARGANTUA_SI_PANTAGRUEL
7. 04.03.2021
https://www.academia.edu/8652704/Fileshare_eugen_david_istoria_pedagogiei_1_