METODA CUBULUI

Metoda cubului și-a luat numele de la mijlocul didactic (un cub) prin care vehiculează sarcinile
către elevi. Ea reprezintă o modalitate de predare-învățare ce valorifică resursele elevilor de
participare conștientă la descoperirea cunoștințelor și a relațiilor dintre acestea (C. Cucoș, 2009,
p.380).

Se folosește în cazul în care se dorește explorarea unui subiect, a unei situații din mai multe
perspective, oferind, astfel, elevilor posibilitatea de a-și dezvolta competențele necesare unor
abordări complexe și integratoare.

Tehnica cubului poate fi folosită în orice moment al lecției și cu orice tip de subiect sau grupă
de vârstă, iar utilitatea acestei tehnici constă în facilitarea înțelegerii unor problematici, noțiuni,
idei, etc. prin apelul la operațiile de gândire implicate în procesul de asimilare a unui conținut.

Cum se aplică această metodă?

Profesorul pregătește un cub pe ale cărui fațete se vor nota următoarele acțiuni: ,,Descrie! ”,
,,Compară”, ,,Asociază! ”, ,,Analizează! ”, ,,Aplică! ” și ,,Argumentează pro și contra! ”.
Participanții vor trebui să arunce cubul, asemeni unui zar, și să realizeze acțiunea
corespunzătoare. Acțiunea poate porni fie de la lecturarea unui text, fie de la propunerea unei
tematici din partea cadrului didactic. În ambele situații, scopul principal al activității este de a
investiga în profunzime problematica în discuție (I.-O. Pânișoară & M. Manolescu, 2019, p.402).

Dacă își proiectează lecția pe baza acestei tehnici,profesorul are posibilitatea de a o utiliza fie
frontal (prezintă o față a cubului, citește sarcina și dezbate cu întreaga clasă), fie individual
(întorcând o față a cubului și propunându-le elevilor sarcina ca o activitate independentă) sau
poate grupa elevii în perechi sau echipe de 4-5, fiecare primind spre rezolvare una dintre cele
șase sarcini.

Abordarea conținutului de studiat se poate face, pe de o parte, într-o ordine de complexitate a

sarcinilor ce reia traseul firesc al producerii cunoașterii științifice astfel (Dumitru, 2000, apud
Cucoș, 2009, p.380).

1. descrie-elevii îndeplinesc această sarcină cercetând cum arată, ce caracteristici are

obiectul de studiat;
2. compară-determină elevii să sesizeze asemănări și deosebiri (cu ce/cine se aseamănă și de
cine/ce diferă?);
3. asociază-elevii răspund la această provocare căutând analogii, corelații cu alte experiențe
sau fenomene; întrebarea de sprijin ar putea fi: ,,La ce ne gândim când vorbim despre...?
”;
 4. analizează-face trimitere la menționarea și ,,disecarea elementelor componente: ,,Din ce e
făcut?”,,,Ce conține?”,,,Ce etape cuprinde desfășurarea sa?”;
5. aplică-,,Cum poate fi folosit(ă)?”, ,,Ce putem face cu ...?”, ,,Ce utilizare are?”;
6. argumentează (pro sau contra)-,,E bine să folosim...?”, ,,E bun sau rău?”, ,,Periculos sau
nu?”, ,,De ce?”.

Ordinea rezolvării sarcinilor nu este fixă, în sensul că același conținut poate fi aborat și aleatoriu,
în ordinea în care fețele cubului apar, după ce acesta a fost rostogolit.

Etape ale desfășurării (I. Cerghit, 2006, pg. 172-173):

 anunțarea temei;
 parcurgerea unității de conținut propusă (texte, materiale auxiliare,articole sau o minimă
bibliografie);
 împărțirea clasei de elevi în șase echipe eterogene;
 fiecare echipă își alege un lider, ca purtător de cuvânt al acesteia, fără să-și impună
propriile opinii;
 confecționarea unui cub de hârtie (carton, placaj sau material plastic) ;
 înscrierea ,de către profesor, pe fiecare dintre suprafețele cubului, a câte o sarcină de
lucru (6 suprafețe=6 sarcini sau perspective). De exemplu: Analizează!, Descrie!,
Compară!, Asociază!, Aplică!, Argumentează pro și contra! (În funcție de specificul
temei și a obiectivului, se pot formula și alte perspective.);
 fiecare echipă urmează să examineze tema propusă din perspectiva cerinței înscrise pe
una dintre fețele cubului, și care i-a fost repartizată inițial de către profesor sau care i-a
revenit prin aruncarea zarului (prin hazard);
 la epuizarea sarcinii, liderul fiecărei echipe urmează să prezinte în plenul clasei
rezultatele perspectivei cercetate. În timpul expunerii, membrii echipei pot intervenii
pentru eventualele clarificări și completări. Toți elevii clasei iau notițe și ,după nevoi,
interoghează echipa care își expune segmentul cercetat;
 după ce toate echipele își expun rezultatele în plen, profesorului îi revine obligația de a
integra cele șase perspective într-o expunere succintă;
 după epuizarea activității, profesorul poate lansa ,eventual, alte șase perspective pe
aceeași temă sau poate recurge la un exercițiu de brainstorming, aplicabil unora sau
tuturor celor șase perspective;
 în finalul activității se poate aplica o probă cu șase itemi prin intermediul cărora să se
sondeze gradul de înțelegere și de însușire a problemei puse în discuție.

O ilustrare practică a metodei se poate face, de exemplu, în cadrul unei lecții de limba română,
având titlul ,,Timpurile verbului”. Ea ar valorifica didactic, în plan gramatical, textul unei poezii
cunoscute sau recent predate elevilor. Lecția ar putea lua următoarea formă (C. Cucoș, 2009,
p.381):
 1. descrie-precizați timpul verbelor din textul dat/al verbelor subliniate;
2. compară-treceți verbele subliniate la celelalte două timpuri cunoscute de voi;
3. asociază-completați versurile cu verbele din paranteză, respectând timpul cerut,
4. analizează-analizați verbele din versurile 1 și 3 , arătând numărul, persoana și timpul lor;
5. aplică-scrieți forma corectă a ultimilor cinci verbe din poezie, la persoana a II-a, singular,
timpul trecut;
6. argumentează-transformați verbele din prima strofă în substantive, apoi în adjective.
Argumentați soluțiile găsite.

Elevii pot lucra sarcinile la tablă-în varianta frontală-sau rezolvă pe caiete și, apoi, se verifică
corectitudinea cu toată clasa; se poate utiliza și tehnica mixtă-unele sarcini se vor realiza
independent, altele în grup sau direct la tablă.

Avantaje ale metodei: Metode moderne ,p.24

 stimularea creativității;
 dezvoltarea gândirii critice și a capacității de argumentare;
 participarea activă a tuturor elevilor/cursanților, chiar și a celor introvertiți;
 formarea și dezvoltarea capacității reflective;
 stimularea participanților în a realiza analize, comparații, generalizări;
 combinarea muncii individuale cu cea pe grupe;
 reducerea timpului de aplicare, în comparație cu brainstorming-ul.

Dezavantaje:Metode moderne ,p.24

 posibilitatea apariției unor timpi morți pentru membrii grupului, în momentul în care fișa
de lucru se află la un alt membru;
 apariția unor fenomene de contagiune negativă a ideilor și a unui blocaj creativ;
 se neglijează tratarea diferențiată a elevilor, pentru că unii au nevoie de mai mult de 5
minute pentru a găsi soluții creativeși valoroase.

Bibliografie

1. Cerghit, I.(2006).Metode de învățământ.Iași: Editura Polirom.

2. Cucoș, C.(coord.).(2009). Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade
didactice.Iași: EdituraPolirom.
3. Pânișoară, I.-O., Oprea, C.L. & Chica, R.(2019).Metode de învățământ.Perspective
moderne. În I.-O. Pânișoară & M. Manolescu (coord.).Pedagogia învățământului primar
și preșcolar.Vol.I.(pg. 389-420). Iași: Editura Polirom.