Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Stilistica. Curs 3
Limbajul popular
Limbajul familiar (colocvial)
3 decembrie 2013
• - Opoziţia popular / cult
• - Popular: limbajul necultivat, nestandardizat, spontan, non-
instituţionalizat
• - în cultura română: conotaţii pozitive – mai ales prin prototipul "rural",
ţărănesc (limbajul culturii populare)
• - de fapt, include şi: limbaje urbane (argouri); limbaj familiar (colocvial)
• - abstractizare: nu ţinem cont de particularităţile dialectale, dar de fapt ele
există în realizările concrete ale limbajului popular
• - se realizează preponderent în oralitate – din care îi provin trăsăturile
principale
• - Corespondenţă Popular / cult = Oral / scris. Deşi există texte populare
scrise (ex.: scrisori), şi o bună parte din cele culte – orale (ex.: conferinţă,
dezbatere)
• - Importanţa pentru comparaţii interlingvistice şi interculturale şi pentru
traduceri!
Limbajul popular
(destul de omogen; totuşi oarecare diversificare internă); accepţia
generală de "limbaj necultivat"
• - popular (tradiţional, rural) – limbaj curent, al vieţii cotidiene
- variante "solemne", supravegheate
- limbaje "tehnice", ale meşteşugurilor
tradiţionale
- limbaje artistice (mai ales în poezie)
+ diferenţe sociolingvistice (sex, vîrstă, grad de
educaţie)
+ interferenţe cu limbajul cult
• - familiar
• - argotic
Vulgaritate şi eufemism
• Diversificarea internă a limbajului popular
• - destul de omogen
• Diferenţele în funcţie de situaţia de comunicare
• - între conversaţia curentă şi situaţiile "solemne" – nu sînt foarte mari, dar există.
Sfera publică / privată. În interiorul aceluiaşi mediu sau la contactul cu vorbitori din
afară ("cum zicem noi")
• - variaţii situaţionale: la cîrciumă / la priveghi
• - evitarea limbajului vulgar, eventual (diferenţe regionale?)
•
• Diferenţe sociolingvistice: de sex, vârstă
• Diferenţe între vorbirea bărbaţilor şi cea a femeilor? Un studiu – bazat pe proza lui
Marin Preda Cf. ŞTEFAN, Ion, 1982.
• - bărbaţii – mai implicaţi în viaţa publică – nr. mai mare de neologisme ("devine
după facultăţi", "ocupaţiunea ta mintală")
• - femeile – mai regional (ga, bia, bîtul), neologisme deformate (percitor, fonciire,
primu-ntâi), vocabular rudimentar (Guica); "vorbeşte ca lumea, nu te mai fandosi"
•
• Terminologii tehnice populare
• - sînt comparabile cu limbajele ştiinţifice şi tehnice din limba literară?
• - nu, în măsura în care sînt relativ puţin dezvoltate, şi sînt cunoscute de
aproape toţi în zona dată
• - oierit, morărit, meşteşuguri (prelucrarea lemnului, olărit, ţesut),
medicină populară, culinari
• - S-a considerat că nu sînt "stiluri" (nu au şi trăsături sintactice); merită
însă studiate; în dialectologie, în genere înregistrate
• ex.: stâna, calul, portul
• moara: dreve, grindei, roata cu măsele, prîsnel, piscoaie, coş, fruntar,
pereţi, acoperiş, cerdac, babă, oişte, cupe, colaci, "ursoaica morii"
• - surse: limbajul curent (metafore, specializări semantice: polisemii),
împrumuturi, alte terminologii}
• Permisivitatea faţă de influenţa limbii literare
• - permeabilitate foarte mare; prin şcoală, mass-media,
contactul cu alte instituţii publice, politice ş.a.
• - în funcţie de situaţia de comunicare şi adaptarea la
interlocutor: în interviu
• v. Pop (Maramureş), Dumistrăcel, anchete dialectale
• - mai ales lexic - cuvinte, frazeologisme
• - de multe ori modificări - fonetice, semantice, sintactice.
• Inclusiv prin hipercorectitudine (benoclu) şi etimologie
populară (umflaţie)
• v. în literatură
Limbajul popular (rural)
• Cf. I. Coteanu, Stilistica..., 1973
• - se face abstracţie de diferenţele dialectale
(manifestate mai ales în fonetică, lexic); de
fapt, se realizează prin variante regionale
• - trăsăturile generale ale oralităţii
Trăsături generale
I. Vocabular
• - Caracterul concret e vizibil în expresii şi locuţiuni (multe cu origine metaforică). Frazeologia bogată
(suplineşte alte mijloace - derivare, compunere)
• Caracterul clişeizat, prefabricat (inventivitate - dar şi reluare şi substituire în tipare date)
• viaţă ţărănească, păstorească, viaţă curentă
• a se strânge funia la par - treieratul cu cai
• a-i veni apa la moară - situaţie favorabilă
• a se amesteca unde nu-i fierbe oala
• a nu-i fi boii acasă - a fi necăjit, indispus
• la botul calului - în faţa cârciumii, fără a se aşeza la masă
• a călca în străchini
• realităţi istorice
• a-şi aprinde paie în cap - obicei turcesc pentru a semnala înaintarea unei petiţii
• a (se) da în stambă - ngr. stamba "tipar"
• a-şi da arama pe faţă - referire la monedele aurite tocite
• a trage la aghioase - de la cântările bisericeşti conţinând cuvântul aghios "sfânt"
• corporalitate umană
• a i se aprinde călcâiele - a nu mai sta pe loc?
• a-şi lua inima în dinţi
5. LEGATURA CU ALTE VARIANTE
• - Arhaisme păstrate (regional) • a. Iacă, dragu tatii, fincă m-ai întrebat, să-ţ
• - Neologisme – mai puţine, dar nu absente spui: mi-a vint telegramă din cutare ţară, să
mă du dimpreună cu mă-ta pentru trei-patru
zile la adunarea asta. Oare pentru ce suntem
chiemaţi, nu putem să ştim. Şi eu mă frământ
că n-am un om dă-ncredere să ne conducă-
mpărăţia până când viu îndărăt!
• - tendinţa analitică se dezvoltă în dauna celei sintetice: exprimarea relaţiilor sintactice prin cuvinte
de legătură, nu prin flexiune (modificarea formei cuvântului): mai simplu (simplifică şi acordul)
• la / lu
• D: Scrie la un prieten. I-am dat cartea la mama. / I-am dat cartea lu mama.
• G: Din cauza la o vecină. Din cauza lu vecina.
• - vocativul marcat, cu terminaţii specifice: -e, -ule, -o, : Vlade, Nicule, Ioano şi feminin "nearticulat":
Ioană
• - omiterea acordului adjectivului, la distanţă; acordul după înţeles şi prin atracţie
3. repetitivitate
• - caracter prefabricat - combinaţii, dar mai
puţină inovaţie decât în literatura cultă
•
Limbaj poetic popular