b6f915bn33dfy

Lumea descrisa de augustin Buzura in "Vocile noptii" (1980) este a mediilor periferice, a
oamenilor defavorizati, in care elementele de civilizatie sunt putine. Este pus in evidenta fenomenul
"migrarii" oamenilor de la sat la oras, unde conditiile sunt inca mizere, lumea traind in adevarate
"bidonville"-uri ale unei epoci stranii. Eroul, Stefan Pintea, devine un alienat, un paria pentru noile
categorii sociale, ratacind la hotarul dintre doua lumi. Tipul caruia ii apartine este cel al
instrainatului, al refuzatului de societate, comparabil cu Surupaceanu din "Intrusul", de Marin
Preda. aceasta proiectare a personajului in afara lumii determina ratacirea lui existentiala, ca a unui
Stephen Dedalus pierdut in ansamblul relatiilor sociale, devenit singur intr-o incercare disperata de
a domina lumea.
Stefan Pintea, pastreaza in minte imaginile fascinante ale spatiului de afara: "in urma cu doi ani,
aflat cu o delegatie studenteasca in Iugoslavia, ne-am oprit cateva zile la o cabana in muntii
Muntenegrului, in apropierea micii localitati D. Cum nu eram amator de ascensiuni montane si nici
de ghitare prea dezlantuite, ma hotarasem sa-mi pierd vremea in jurul elegantei cabane, prin
padurea odihnitoare de brad, si la manastirea din imediata apropiere. Era acolo o liniste deplina,
materiala; brazii si fagii pazeau cabana de suflul fierbinte al vazduhului, iar mai jos, mestecenii albi,
numerosi, ce inconjurau zidurile manastirii - imi intretineau involuntar nevoia de a ma regasi.
Imposibilitatea de a-mi insoti colegii o pusesem pe seama unei indigestii si, cum pana atunci nu
fusesem vazut dandu-ma in vant dupa nordicele blonde si nici dupa conversatii foarte sofisticate sau
alcooluri mai rar intalnite chiar si la bufetele lor studentesti, seful se lasase convins, iar colegii
iugoslavi ma prevazusera cu o farmacie intreaga." Personajul este fascinat de "o tanara vikinga",
"cu elasticul unui miniprodus textil adancit in partea superioara a coapselor si nu a bazinului", care il
cerceteaza curioasa dincolo de reflexele geamului. Un personaj ciudat in aceasta excursie este si
Violetta, o ziarista de stanga, avand parerea deformata cum ca toti din tarile comuniste sunt "frati,
fara dusmani,..". Violetta are "ochi mari, negri, cu gene lungi, ciudate", iar companionul ei este
pictor; pictand "o fetiscana nostima, o bastinasa", castigase pentru portret mai mult decat ar fi
castigat intr-o viata intreaga. Femeia, sotia pictorului Vecchio, are cosmaruri nebanuite: fostul ei sot
murise pe o sosea, lovindu-se de un stalp de inalta tensiune, dupa ce avusese o aventura cu o alta
femeie, aceasta, ramasa gravida cu altcineva, daduse apoi vina pe el. Cosmarurile femeii proveneau
si dintr-o intamplare petrecuta nu demult: Violetta se urcase la bordul unui avion ce fusese deturnat
de teroristi, trecand prin amenintari insuportabile (o terorista ii tinuse automatul la tampla, putand
oricand sa apese pe tragaci). Stefan Pintea are o aventura cu*aceasta femeie, chiar in ritmul unei
melodii, "We are animals in a world, no one knows?"
in viata de toate zilele, personajul traieste intr-un camin, unde are neintelegeri cu conlocuitorii sai,
mult prea brutali, chiar luptandu-se cu Sultan si cu Sam, doi batausi notorii. Caminul este populat
de o lume ciudata, de insi "calificati la locul de munca, oameni cu scoli profesionale, licee, tarani,
recalificati, functionari trimisi in productie dupa cate o reducere de schema", cu nume comune,
Droanga, Nelutu, Gelu Balan, Goran, maistrul Nicoara. Radu Masculu, spre exemplu, vrea sa se
intoarca acasa insurat cu o fiica de stab, sa sperie gainile pe o raza de zece kilometri. Distractiile
constau in fredonarea unor melodii, "Submarinul galben", "Nathalie" si "Katiusa", in fata unui public
numeros. alte personaje sunt Lena, Filipas, "om incuiat, rece, inflexibil, lasand impresia ca-i vine
foarte greu sa nu strige." Sultan este un personaj violent, care se intoarce la camin mai totdeauna
beat, gata sa se ia la bataie cu cineva. Pintea se va muta si in casa lui Filipas. in periplul sau prin
lume, descopera alte personaje, precum Magdalena Stanescu, "femeia-plutonier". La chefbrile
protipendadei participa o lume pestrita, care canta melodii lautaresti, intr-o nota vulgara.
Vocea naratoriala se indreapta din nou spre orasul D., unde Violetta povesteste cum traise printre
drogati, in Neadle Park, in New York, descriind comunitatea "infecta de toxicomani", shooting
gallery-le din zona. Sandra este o prostituata care se drogheaza, ocupand serile unor hodorogi.
aventura cu Violetta continua intr-un spatiu silvestru, langa o stanca salbatica si un lac montan,
precum in sarbatorile bahice de altadata, cei doi fiind surprinsi de un grup de copii, care le dau
mure. Violetta se va desparti de erou, folosit mai ales pentru a-si insela barbatul, pictor, care, la
randul lui, o inselase cu modelul folosit pentru tablouri.
Pintea este interogat si de locotenentul Veza in legatura cu ceea ce i s-a intamplat in mod deosebit
in ultima luna, cu un pachet ciudat refuzat de la niste batrani. El este suspectat ca ar fi furat bani de
la Vasai, pentru o casa mult prea mare in comparatie cu posibilitatile sale. Veza ii verificase intreaga
viata de pana atunci. Realitatea fusese ca Goran si Vasai se oferisera sa-i construiasca aceasta casa
gratuit.
Granita dintre trezie si oniric se lasa greu decelata: Pintea este cuprins, rand pe rand, de stari
deprimante, care ii acutizeaza drama existentiala. Obsesia se repeta in mod periodic, iar visele
cuprind "o roata de moara suspendata deasupra unui parau sec", un parau care nu vine de nicaieri,
cu forme bizare si un camp de statui albe, ale nimanui. Mai tarziu, imaginea dispare treptat, lasand
in urma o succesiune de culori: de la galben violent, semn al pustiirii totale, la cenusiu, intrebarile
lui Pintea nu ajuta cu nimic aceasta dilema: "Unde sunt? Ce se intampla cu mine?", ele fiind puse in
van. Visele devin un mesaj pe care cineva il trimite cu intermitenta, ca pe un avertisment pe care
receptorul nu reuseste sa-1 descifreze, fiindca sunt insotite de o tensiune perpetua, de "pulsatia
neobisnuita, ca o amintire grava, esentiala" . Urmele pustiului se pierd, iar statuile dispar, doar
roata se pastreaza, "putrezita". Roata este un simbol al trecerii necontenite a timpului, iar statuile
pot fi arhetipurile umane, acum disparute. Insomnia generata de invazia viselor determina o ciudata
reductie spatiala a camerei, in care peretii se comprima, iar peisajul cotidian obsesiv reapare.
Personajul se simte prizonierul unei vointe superioare, careia nu i se poate impotrivi. Energia visului
disipeaza "incatusarea zidurilor de beton", creand o materie imorfa. Somnul devine insa exasperant:
Pintea adoarme cu perna pe el, pentru a nu mai auzi sforaitul inginerului Filipas. acesta are o
indispozitie permanenta: "camasile erau prost calcate, cravatele demodate, mototolite, mancarea,
ori prea calda, ori prea rece", sunt transmise injuraturi prin telefon^ catre sectia lui, la maistri sau
la muncitori. Dimineata devine numai a lui Filipas, care ramane acolo numai ca urmare a
insistentelor unei verisoare imaginare: Stoian. Ziua contine acelasi desfasurator, iar Lena este
ofuscata de mofturile acestuia, astfel ca isi doreste ca toti barbatii de pe Pamant sa dispara, fara ca
ei sa-i para rau. Monotonia lumii provine din aceasta realitate artificializata, catusi de putin
tehnologizata, in care se infiltreaza, incetul cu incetul, mizeria unei aparente modernitati: peretii
apartamentului sunt subtiri, unele personaje, prinse in caruselul acestui scenariu identic al vietii,
sforaie, accepta haine de o comoditate discutabila, isi petrec vremea ca intr-o cazarma, in "celula
sociala" ce le fusese repartizata. intr-un fel, ordinea de monolit a lumii, asemanatoare cu aceea din
"1984", de George Orwell, in alt sens insa, al concentrarii individului prin alienare, este atotprezenta
in spatiile narative ale romanului.
Hegel spunea că un popor lipsit de filosofie este ca un „templu fără sanctuar". Or, templul a fost şi a rămas
centrul spiritual al oricărei comunităţi umane. În jurul acestuia se clădeşte restul aşezămintelor profane. Ele se
pot extinde, în condiţii normale, spre zone periferice, fără să ameninţe cu ceva, oricât de impunătoare ar fi,
existenţa nucleului spiritual. Ci, dimpotrivă, se pot înălţa, asemenea zidurilor groase de cetate, în apărarea
acestui miez de llumina, care apare uneori chiar în postura focului sacru.

...

Flosofia a apărut cu milenii în urmă şi a fost apoi mereu cultivată, în forma sa metafizică, speculativă, în ciuda
faptului că a fost adesea şi contestată. E.O. Wilson, inventatorul sociobiologiei, consideră înclinaţia speculativă,
ca şi comportamentul religios, ca fiind determinată genetic. Scientiştii de exemplu, care nu cred în „creaţia"
originară, cred totuşi în „explozia" originară, în înfăptuirile ei pe secunde şi minute, ceea ce depăşeşte cu mult
speculaţia biblică a înfăptuirilor pe zile a unor lucruri cel puţin vizibile. La fel şi cu ateii, care nu sunt decât
adversarii formelor de religie tradiţională, ei practicând cultul elitelor, personalităţilor sau al conducătorilor,
cunoscut şi el încă din epoca sălbăticiei.
Filosofia, ca şi religia, a avut numeroase forme. Ele diferă în funcţie de timpul în care au fost concepute, dar şi
de locul în care s-au ivit. S-a tot spus că filosoful este „fiul timpului său".
Dar numai al timpului? Există oare timp fără spaţiu?

Alexandru Surdu (din prefaţa la Vocaţii filosofice româneşti, Bucureşti, Editura Academiei Române, 1995, p. 7)