Lumea descrisa de augustin Buzura in "Vocile noptii" (1980) este a mediilor

periferice, a oamenilor defavorizati, in care elementele de civilizatie sunt putine.

Este pus in evidenta fenomenul "migrarii" oamenilor de la sat la oras, unde

conditiile sunt inca mizere, lumea traind in adevarate "bidonville"-uri ale unei epoci
stranii. Eroul, Stefan Pintea, devine un alienat, un paria pentru noile categorii
sociale, ratacind la hotarul dintre doua lumi. Tipul caruia ii apartine este cel al
instrainatului, al refuzatului de societate, comparabil cu Surupaceanu din "Intrusul",
de Marin Preda. Aceasta proiectare a personajului in afara lumii determina ratacirea
lui existentiala.
Stefan Pintea, pastreaza in minte imaginile fascinante ale spatiului de afara: "in
urma cu doi ani, aflat cu o delegatie studenteasca in Iugoslavia, ne-am oprit cateva
zile la o cabana in muntii Muntenegrului, in apropierea micii localitati D. Cum nu
eram amator de ascensiuni montane si nici de ghitare prea dezlantuite, ma
hotarasem sa-mi pierd vremea in jurul elegantei cabane, prin padurea odihnitoare
de brad, si la manastirea din imediata apropiere. Era acolo o liniste deplina,
materiala; brazii si fagii pazeau cabana de suflul fierbinte al vazduhului, iar mai jos,
mestecenii albi, numerosi, ce inconjurau zidurile manastirii - imi intretineau
involuntar nevoia de a ma regasi. Imposibilitatea de a-mi insoti colegii o pusesem
pe seama unei indigestii si, cum pana atunci nu fusesem vazut dandu-ma in vant
dupa nordicele blonde si nici dupa conversatii foarte sofisticate sau alcooluri mai rar
intalnite chiar si la bufetele lor studentesti, seful se lasase convins, iar colegii
iugoslavi ma prevazusera cu o farmacie intreaga."

Personajul este fascinat de "o tanara vikinga", "cu elasticul unui miniprodus textil
adancit in partea superioara a coapselor si nu a bazinului", care il cerceteaza
curioasa dincolo de reflexele geamului. Un personaj ciudat in aceasta excursie este
si Violetta, o ziarista de stanga, avand parerea deformata cum ca toti din tarile
comuniste sunt "frati, fara dusmani,.."

. Violetta are "ochi mari, negri, cu gene lungi, ciudate", iar companionul ei este
pictor; pictand "o fetiscAna nostima, o bastinasa", castigase pentru portret mai mult
decat ar fi castigat intr-o viata intreaga. Femeia, sotia pictorului Vecchio, are
cosmaruri nebanuite: fostul ei sot murise pe o sosea, lovindu-se de un stalp de
inalta tensiune, dupa ce avusese o aventura cu o alta femeie, aceasta, ramasa
gravida cu altcineva, daduse apoi vina pe el. Cosmarurile femeii proveneau si dintro intamplare petrecuta nu demult: Violetta se urcase la bordul unui avion ce fusese
deturnat de teroristi, trecand prin amenintari insuportabile (o terorista ii tinuse
automatul la tampla, putand oricand sa apese pe tragaci). Stefan Pintea are o

aventura cu*aceasta femeie, chiar in ritmul unei melodii, "We are animals in a
world, no one knows?"

In viata de toate zilele, personajul traieste intr-un camin, unde are neintelegeri cu
conlocuitorii sai, mult prea brutali, chiar luptandu-se cu Sultan si cu Sam, doi
batausi notorii. Caminul este populat de o lume ciudata, de insi "calificati la locul de
munca, oameni cu scoli profesionale, licee, tarani, recalificati, functionari trimisi in
productie dupa cate o reducere de schema", cu nume comune, Droanga, Nelutu,
Gelu Balan, Goran, maistrul Nicoara. Radu Masculu, spre exemplu, vrea sa se
intoarca acasa insurat cu o fiica de stab, sa sperie gainile pe o raza de zece
kilometri. Distractiile constau in fredonarea unor melodii, "Submarinul galben",
"Nathalie" si "Katiusa", in fata unui public numeros. Alte personaje sunt Lena,
Filipas, "om incuiat, rece, inflexibil, lasand impresia ca-i vine foarte greu sa nu
strige."

Sultan este un personaj violent, care se intoarce la camin mai totdeauna beat, gata
sa se ia la bataie cu cineva. Pintea se va muta si in casa lui Filipas. in periplul sau
prin lume, descopera alte personaje, precum Magdalena Stanescu, "femeiaplutonier".

La chefbrile protipendadei participa o lume pestrita, care canta melodii lautaresti,

intr-o nota vulgara.
Vocea naratoriala se indreapta din nou spre orasul D., unde Violetta povesteste cum
traise printre drogati, in Neadle Park, in New York, descriind comunitatea "infecta de
toxicomani", shooting gallery-le din zona. Sandra este o prostituata care se
drogheaza, ocupand serile unor hodorogi. Aventura cu Violetta continua intr-un
spatiu silvestru, langa o stanca salbatica si un lac montan, precum in sarbatorile
bahice de altadata, cei doi fiind surprinsi de un grup de copii, care le dau mure.
Violetta se va desparti de erou, folosit mai ales pentru a-si insela barbatul, pictor,
care, la randul lui, o inselase cu modelul folosit pentru tablouri.
Pintea este interogat si de locotenentul Veza in legatura cu ceea ce i s-a intamplat
in mod deosebit in ultima luna, cu un pachet ciudat refuzat de la niste batrani. El
este suspectat ca ar fi furat bani de la Vasai, pentru o casa mult prea mare in
comparatie cu posibilitatile sale. Veza ii verificase intreaga viata de pana atunci.
Realitatea fusese ca Goran si Vasai se oferisera sa-i construiasca aceasta casa
gratuit.

Granita dintre trezie si oniric se lasa greu decelata: Pintea este cuprins, rand pe
rand, de stari deprimante, care ii acutizeaza drama existentiala. Obsesia se repeta
in mod periodic, iar visele cuprind "o roata de moara suspendata deasupra unui
parau sec", un parau care nu vine de nicaieri, cu forme bizare si un camp de statui
albe, ale nimanui. Mai tarziu, imaginea dispare treptat, lasand in urma o succesiune
de culori: de la galben violent, semn al pustiirii totale, la cenusiu, intrebarile lui
Pintea nu ajuta cu nimic aceasta dilema:

"Unde sunt? Ce se intampla cu mine?", ele fiind puse in van. Visele devin un mesaj
pe care cineva il trimite cu intermitenta, ca pe un avertisment pe care receptorul nu
reuseste sa-l descifreze, fiindca sunt insotite de o tensiune perpetua, de "pulsatia
neobisnuita, ca o amintire grava, esentiala".

Urmele pustiului se pierd, iar statuile dispar, doar roata se pastreaza, "putrezita".

Roata este un simbol al trecerii necontenite a timpului, iar statuile pot fi arhetipurile
umane, acum disparute. Insomnia generata de invazia viselor determina o ciudata
reductie spatiala a camerei, in care peretii se comprima, iar peisajul cotidian obsesiv
reapare. Personajul se simte prizonierul unei vointe superioare, careia nu i se poate
impotrivi. Energia visului disipeaza "incatusarea zidurilor de beton", creand o
materie imorfa. Somnul devine insa exasperant: Pintea adoarme cu perna pe el,
pentru a nu mai auzi sforaitul inginerului Filipas. Acesta are o indispozitie
permanenta:

"camasile erau prost calcate, cravatele demodate, mototolite, mancarea, ori prea
calda, ori prea rece", sunt transmise injuraturi prin telefon catre sectia lui, la maistri
sau la muncitori. Dimineata devine numai a lui Filipas, care ramane acolo numai ca
urmare a insistentelor unei verisoare imaginare: Stoian. Ziua contine acelasi
desfasurator, iar Lena este ofuscata de mofturile acestuia, astfel ca isi doreste ca
toti barbatii de pe Pamant sa dispara, fara ca ei sa-i para rau. Monotonia lumii
provine din aceasta realitate artificializata, catusi de putin tehnologizata, in care se
infiltreaza, incetul cu incetul, mizeria unei aparente modernitati: peretii
apartamentului sunt subtiri, unele personaje, prinse in caruselul acestui scenariu
identic al vietii, sforaie, accepta haine de o comoditate discutabila, isi petrec
vremea ca intr-o cazarma, in "celula sociala" ce le fusese repartizata. intr-un fel,
ordinea de monolit a lumii, asemanatoare cu aceea din "1984", de George Orwell, in
alt sens insa, al concentrarii individului prin alienare, este atotprezenta in spatiile
narative ale romanului.

Remarcabil scriitor roman, Augustin Buzura se afirma in campul literaturii

contemporane ca unul dintre cei mai vigurosi prozatori ardeleni.

In romanele sale - "Absentii" (1970), "Fetele tacerii" (1974), "Orgolii" (1973),

"Refugii" (1984), "Drumul cenusii" (1988), autorul cauta intotdeauna dincolo de
aparente, e interesat de ceea ce e ascuns - preocuparea de subconstientul
personajelor e divulgata de frecventa cuvantului subconstient sau de ochiul
prozatorului care descopera adesea fiinte ce ascund de privirile multimii ceva - de
ceea ce e mai putin sigur si e mai putin probabil", cum observa Minai Ungheanu.
Proza lui Buzura este confesiva de dezvoltare morala de cautare a acelor forte care
sa poata dezvalui adevarul prin proiectarea unor imagini clare despre societatea
romaneas ca a deceniilor sapte si opt din veacul nostru Nu atat faptele sociale sau
politice il intereseaza prea mult pe scriitor, cat ecourile etice, la nivelul individului
comun, dar reprezentativ pentru diferite categorii de oameni.

Actiunea romanului "Vocile noptii", aparut in 1980 - se petrece in oraselul Raul

Doamnei (prezent in mai toate operele autorului) si urmareste formarea noii clase
muncitoresti, ca si viata oamenilor dupa al doilea razboi mondial. Trecerea de la un
mod de viata la altul, ruperea tinerilor de vatra satului si incercarea de integrare
intr-o noua colectivitate cum ar fi rezina sau caminul de nefamilisti sunt elemente
care duc, adesea, la tensiuni si chiar drame psihologice.

Personajul central este Stefan Pintea un tanar care, parasind climatul intelectual, se
va adapta cu greu in altul. El traieste cu o luciditate dureroasa si cu intensitate
maxima un proces de restructurare a personalitatii, cautand solutii de salvare intr-o
societate ce devine tot mai sufocanta. Amintirile sale tasnesc din vis sau din
realitate, reconstituind un destin si o constiinta ce-si cauta echilibrul.

Eroul apare, din primele pagini, inchis intre zidurile impenetrabile ale unor probleme
de constiinta si tot asa paraseste romanul. Noptile sunt un adevarat cosmar si in
fiecare dimineata, intrebari obsedante "se transformau in tipete si ecoul lor il ranea

fizic, durerea difuza, vie nu inceta odata cu visul, persista intensa, penetranta, il
urmarea si ziua, deviindu-i sentimentele, obligandu-l sa caute cu disperare in
memorie, printre intamplarile neplacute, ceva uitat, ascuns involuntar, sa rodeasca
neintrerupt in jurul unor trairi palide, nesigure, fara nume, ca lumina unui far inutil
peste o mare pustie, neprimitoare", noteaza autorul.