DOMNISOARA CHRISTINA

Mircea Eliade este o personalitate deosebită în contextual culturii universale a

secolului XX, impresionantă prin multitudinea domeniilor în care s-a manifestat:cercetător
avizat al folclorului românesc, al mitologiei, în general, orientalist de primă mărime, istoric al
religiilor, eseist şi filozof al culturii. Marele scriitor este preocupat de literatură, mai întâi în
direcţia notării experienţei directe, a celei trăite nemijlocit de autor, iar mai apoi îşi ilustrează
talentul în literatura fantastică, ajungând să fie considerat, pe drept cuvânt, “cel mai important
scriitor fantastic în proza română modernă, comparabil cu Lovercraft şi Tolkien”. Literatura
lui Eliade se află în strânsă legătură cu activitatea savantului, aşa cum autorul însuşi
mărturisea “scriam literatură pentru plăcerea (sau nevoia) de a scrie liber, de a inventa, de a
visa, de a gândi chiar, dar fără stringenţa gândirii sistematice.
Domnişoara Christina este un roman fantastic, care a fost scris în numai două
săptămâni,fiind pentru prima dată publicat în a doua parte a lunii noiembrie, în anul 1936 de
Editura Cultura Naţională , în Bucureşti. Alături de Golia lui Ionel Teodoreanu şi Baletul
mecanic al lui Cezar Petrescu , Domnişoara Christina este unul din puţinele noastre romane
fantastice — specie rară, de altfel, şi în alte literaturi. La Mircea Eliade fantasticul pare sa fie
împărţit în două categorii : o categorie folclorică (Domnişoara Christina, Şarpele) şi una
indică (Secretul doctorului Honigberger, Nopţi la Serampore).
Acţiunea cărtii are la baza un eveniment real reprezentat de moartea tragică a
domnişoarei Christina,ucisă în timpul răscoalelor din 1907, dar şi poveştile cu strigoi din
folclorul românesc. Mircea Eliade afirmă că “un roman fantastic nu se poate baza nici pe
atmosferă , nici pe tehnică. În primul rând e nevoie de o acţiune fantastică : de intervenţia
unor agenţi extra-umani,care să transfere un episod într-un destin şi o stare sufletească într-un
delir’’ 1.
Structura romanului este bazată in principal pe opoziţii zi-noapte, vis-realitate pe
principiul că un lucru nu poate exista fară opusul său. Din punct de vedere al conflictului
,creaţia este o înfruntare între noapte şi zi , între vis şi starea de veghe. Prin romanul fantastic
Domnişoara Christina ,Mircea Eliade oferă o variantă modernă a povestirilor cu strigoi,
omniprezente în folclorul românesc.
Titlul conţine numele personajului feminin domnişoara Christina, care a fost omorată
în anul 1907 ,în circumstanţe dubioase. În ciuda morţii , domnişoara Christina refuză să

1
Mircea Eliade, in Rampa,anul XIX,nr. 5660,20 noiembrie,1936,p.1-3

1
accepte că a murit, fiind încă prezentă în cadrul familiei pentru a-şi continua existenţa brusc
oprită din cauza uciderii sale.
Mircea Eliade porneşte de la o temă folclorică reprezentată de existenţa strigoilor,care
îi terorizează pe cei vii cu prezenţa lor, le alunga vlaga,modificându-le planul realitaţii,
înlocuit cu al unei ficţiuni de o forţă halucinantă.
Strigoii sunt sufletele rele ale morţilor , despre care se crede că ar ieşi noaptea din
mormânt şi s-ar transforma într-un animal sau într-o aparitie fantomatică , pentru a pricinui
rele celor vii. Se bănuieşte că strigoii iau laptele de la vaci, iau mâna grâului, puterea
oamenilor, opresc ploile, aduc grindina şi aduc moartea printre oameni şi printre animale. Se
explică astfel, prin existenţa strigoilor, stările de rău ale Sandei şi ale doamnei Moscu dar şi
moartea păsărilor şi dispariţia vitelor : “N-am mai găsit nicio pasere, domnişoara. Care au
fost le-am tăiat ieri şi alaltăieri. Care n-au murit…Mai era o gâscă dar am găsit-o şi pe ea
moartă,azi-dimineaţă ‘2.
Cei care se transformă în strigoi sunt copiii care mor nebotezaţi, morţii care în timpul
vieţii au făcut multe rele sau cei care mor de o moarte grabnică spanzuraţi, înecaţi, împuşcaţi
( cum este cazul domnişoarei Christina ). Pentru omorârea acestora , se cauta mormântul
celor despre care se crede că sunt strigoi şi li se citeşte rânduiala de către preoţi şi li se bate
în inimă un fier sau un par de stejar, de tisă sau de frasin (aşa cum procedează Egor în finalul
romanului : ”Apucă apoi puternic drugul de fier şi-l apăsă cu toata greutatea […] Îşi lăsă toată
greutatea pe drug, urlând,strângând pleoapele . Simţea cum fierul pătrunde în carne şi cum
palpita drugul despicând ”3).
Elementele folclorice nu sunt susţinute doar de existenţa strigoilor, ci şi de existenţa
descântecelor, relevantă fiind scena în care Sanda se simţea rău, iar femeile din jurul ei o
descântau pentru a alunga duhurile necurate:
”Langa perna Sandei,o batrana descanta:…
si vazui un zbarc ros,
/Voia sangele sa i-l beie,
/Zilele sa I le ieie.
/ Ba nici zilele n-ai sa I le iei,

Nici sangele n-ai sa i-l bei,

Ca eu acu’ oi descanta,
2
Mircea Eliade, Domnisoara Christina, Humanitas, Bucuresti, 2004, p.3
3
Idem, p.86

2
 Cu matura oi matura. /I

n trestie l-oi baga,/

Si-n Dunare l-oi arunca/

Si Sanda de-acu o ramanea /

Curata!”4.
Domnişoara Christina este un roman cu strigoi.Visul are un rol esenţial, prin
intermediul căruia se stabileşte comunicarea dintre Egor şi Christina. În credinţa populară,
visul este încărcat de simboluri care prevestesc viitorul. Putem considera că aceeaşi credinţă
este reluată şi în roman iar semnificativă este scena în care, prin intermediul visului Radu
Prajan îl atenţionează pe Egor ,spunându-i că îl aşteaptă un mare pericol.
Deşi sosirea Christinei iniţial îi provoacă teama lui Egor, ulterior nu mai este
înspăimântat, fiind protejat de conştientizarea faptului că visează: “Ce bine că toate lucrurile
astea se întamplă în vis, gândi el… […] Dar în acea clipă îşi aminti din nou că totul se petrece
în vis şi se linişti zâmbind”5. Dar graniţele dintre vis şi realitate nu sunt clar
conturate,cititorul asistând în acest caz la o confuzie între cele două planuri: planul oniric şi
planul realităţii. Senzaţiile existente în primul plan continuă şi în starea de veghe (în vis,Egor
simte mirosul de violete,care persistă şi după ce se trezeşte) : ““Nu m-am deşteptat din vis, îşi
spuse el, înspăimântat. Trebuie să încerc ceva, să mă deştept. Am să înnebunesc dacă nu mă
deştept.” Se miră el însuşi de luciditatea cu care cugeta. Aştepta, cu o extraordinară nădejde,
să se trezească. Dar îşi simţi mâna pe frunte; se surprinse pipăindu-se. Îşi muşcă puternic
buza de jos. Simţi durerea…Nu dormea deci:nu visa!”6. Nu deşteptarea din somn ci ivirea
zorilor fac strigoiul să dispară.
Acţiunea se desfăşoară în nordul Giurgiului, în câmpia Dunării de jos, mai exact la
conacul familiei Moscu, un loc dominat de vraja, aşa cum mărturiseşte d-l Nazarie. În acest
loc se întâmplă lucruri extraordinare, cum ar fi: pieirea peste noapte a vitelor slăbite, a
servitorilor; Simina, fetita cea mică, se comportă ca o vrajitoare; Sanda, fata cea mare şi
doamna Moscu au stări ciudate; oaspeţii care sosesc la conac: pictorul Egor Paşchievici şi
arheologul Nazarie ( simboluri ale imaginarului şi raţiunii ) simt o atmosferă apăsătoare.
Misterul, spaima şi sentimentele de nelinişte sunt accentuate prin situarea conacului într-un

4
Idem, p.82
5
Idem, p.28
6
Idem, p.29

3
spaţiu izolat, înconjurat de o pădure care pare artificială. Căderea nopţii amplifică toate aceste
sentimente, transformând conacul într-un loc al tuturor posibilităţilor, un loc în care prezenţa
făpturilor respinse în mod normal de raţiune este obişnuită.
Daca reperul spaţial este clar menţionat de unul dintre personaje , reperul temporal
poate fi dedus. În timpul unei conversaţii pe care Egor o poartă cu Simina, cititorii află că
acţiunea se petrece în anul 1935: “E din 1900 de la Viena,spuse Simina fără să se întoarcă,
calmă, continuându-şi drumul prin grajd. 1900-1935,tocmai treizeci şi cinci de ani…”7.
Modul de expunere predominant este naraţiunea. Acţiunea este ascendentă, deoarece
ea porneşte de la expoziţiune -scena iniţială are rolul de a introduce personajele şi de a
circumscrie un topos ce se va dovedi în curând malefic. – şi atinge tensiunea maximă în
punctul culminant, adică în momentul în care Christina şi Egor se întâlnesc prin intermediul
vislui pentru prima dată.
Toată acţiunea se petrece pe parcursul a trei zile,timp în care strigoaica apare constant
în vieţile personajelor,mai ales în viaţa lui Egor de care se îndrăgosteşte .
În preajma anului 1935 , un tânăr pictor pe nume Egor Paşchievici vine la conacul
doamnei Moscu, invitat de Sanda, fiica gazdei, pentru a petrece câteva zile liniştite. În timpul
cinei el le cunoaşte pe mama Sandei,pe sora cea mica a acesteia( Simina ) şi pe profesorul de
istorie d-l Nazarie. În următoarele zile el va face cunoştiinţă cu povestea tragică a Christinei,
sora doamnei Moscu, ucisă de către vechilul care îi era şi iubit în timpul Revoluţiei de la
1907. O va cunoaşte pe însăşi Christina mai întâi prin intermediul portretului, care îl
impresionează puternic,mai apoi ca spirit care îl vizitează noaptea în dormitor,speriindu-l şi
subjugându-l cu erotismul ei interzis. Acceptată de doamna Moscu şi ajutată de Simina,
Christina încearcă să îl cucerească pe Egor. Are încredere că va reuşi să îl facă pe pictor să se
îndrăgostească de ea, în ciuda faptului că vin din doua lumi diferite, aşa cum şi Cătălina s-a
îndrăgostit de Luceafăr. Momentul culminant al romanului îl reprezintă scena întâlnirii dintre
cei doi reprezentanţi ai unor lumi diferite. După o iniţiere îndelungată prin intermediul
visului, moarta îndrăgostită i se arată lui Egor în chip de femeie. Descoperirea rănii
sângerânde de pe trupul femeii-strigoi desface însă vraja, pictorul reîncepând să acţioneze sub
semnul raţiunii. Egor conştientizează că singura modalitate de a salva familia doamnei Moscu
dar şi de a se salva pe sine este aceea de a ucide strigoiul, conform credinţelor populare.
Iniţial, viata de la conac le pare celor doi musafiri ( Egor si d-l Nazarie) liniştită şi
lipsită de orice lucruri neobişnuite. Chiar şi permanenta stare de rău a doamnei Moscu poate

7
Idem, p.34

4
trece neobservată şi poate fi explicată. Misterul începe să se instaleze odată cu momentul
când le este prezentat portretul domnişoarei Christina şi se accentueaza treptat.
Pentru prima dată imaginea pustiului şi sentimentul de nelinişte apar semnalate prin
prezenţa camerelor rămase goale între încăperile în care erau cazaţi cei doi musafiri, izolarea
începând să fie resimţită ca o apăsare inexplicabilă. Sentimentul se instalează în momentul în
care musafirii simt prezenţa unei entităţi străine în jurul lor ( mai întâi aud paşii, iar apoi au
senzaţia că sunt priviţi şi ascultaţi ), se declanşează atunci când află povestea reală a morţii
domnişoarei Christina şi coştientizează prezenţa strigoiului sş se amplifică pe masură ce
Christina îl vizitează pe Egor . Basmul povestit de către Simina despre feciorul de cioban care
s-a îndrăgostit de o împărăteasă moartă adanceşte misterul şi îi prevesteşte parcă, viitorul
tânărului pictor. Egor conştientizează influenţa negativă pe care strigoiul o are asupra familiei
în momentul în care Sanda se îmbolnaveşte, moment în care decide să o salveze. Dat fiind
faptul că doctorul nu putea face nimic pentru ea ,pictorul hotareşte să dea foc portretului şi să
îi înfigă un ţăruş în inimă.
La nivel simbolic, distrugerea tabloului şi a conacului prin ardere simbolizează
purificarea , acesta fiind motivul pentru care ţăranii privesc tabloul de final fără să intervină
pentru a stinge flăcările.
În ciuda titlului cărţii, nu domnişoara Christina este personajul principal ci Egor.
Situaţia socială îi este prezentată de către doamna Moscu. Astfel, cititorul află că în ciuda
numelui Paşchievici, eroul “este român pe de-a-ntregul şi e pictor”8. Egor a venit la conac
invitat fiind de Sanda, însă ajuns acolo este contrariat de atitudinea distantă pe care fata o are
faţă de el. Şederea lui Egor la conac, în ciuda evenimentelor stranii petrecute la moşie, nu se
datorează numai Sandei ci şi dorinţei de a-şi demonstra că poate să facă ce şi-a propus, după
cum marturiseşte : ”Nu ştiu în ce măsură sunt îndrăgostit de domnişoara Moscu, adăugă el cu
acelaşi glas bărbătesc, dar am venit aici să stau o luna încheiată şi voi sta. Chiar numai pentru
a-mi pune nervii la încercare…”. Din acest dialog pe care îl are cu d-l Nazarie,se contureaza
în mod indirect caracterul ambiţios pe care îl are.
Portretul fizic îi este conturat in mod direct de domnişoara Christina care îl
caracterizează ca fiind “un bărbat frumos şi tânăr”9. Portetul moral reiese din acţiunile şi
gîndurile sale. Dacă iniţial nu crede în existenţa strigoilor,pe masură ce este vizitat de
Christina se convinge că ceea ce spun ţăranii este adevărat şi este cuprins de teamă. În ciuda
caracterului sau puternic, toate elementele ce aparţin supranaturalului îi provoacă

8
Idem, p.1
9
Idem, p.28

5
personajului frică şi nesiguranţă (relevantă este scena dintre Egor şi Simina din pădure,din
beci dar şi vizitele pe care Christina i le face noaptea). În finalul romanului, Egor dă dovadă
de curaj dând foc portretului şi efectuând ritualul de ucidere al strigoiului. ” Cu victoria
finală, Eroul se sacrifică pe el însuşi: dincolo de justeţea imolării Christinei pe altarul Vieţii,
dincolo de funcţia sa inexorabilă în Conflict, Eroul, ca om, recade în otrava dulce a răsuflării
Duşmanului. Singur cu nostalgia şi blestemul Christinei, care începe deja să-l chinuie, Egor
rămâne muritorul care a învins pierzând. Pierzând marea şansa a Morţii ca depăşire a
condiţiei umane, ca intrare ilegală, dar superbă, în Absolut”10.
Domnişoara Christina este sora doamnei Moscu şi mătuşa Siminei şi a Sandei. Ea a
fost ucisa cu 30 de ani înainte de sosirea lui Egor şi a domnului Nazarie la conac. Christina
este o fata frumoasă,al cărui portret stârneşte admiraţie,Egor afirmând “cu un asemenea
model nu se putea face decât o capodoperă”11.
Portretul fizic se afla în contrast cu cel moral:era o tânără foarte frumoasă ,dar de o
cruzime extraordinară. Din ceea ce îi spune d-l Nazarie lui Egor că a aflat de la ţăranii din sat,
Christinei i se conturează imaginea unei persoane violente ( “ punea pe vechil să bată pe
ţărani cu biciul, în faţa ei, sa-i bată până la sânge ”12) , nemiloase ( “ amănuntul acela cu puii
de găină,cărora domnişoara le sucea de vii gâtul”13) dar şi de moravuri uşoare (“ De fapt,se
lăsa siluită pe rând, de toţi. Îi primea goală , pe covor doi câte doi”14) . În urma celor auzite
de la oamenii din sat d-l Nazarie o caracterizează direct ca fiind destrabălată : “ te-ntrebi ce
diavoli se zbăteau în ea , să aplice calea destrăbălării şi a cruzimii de la 16-17 ani”15.
Strigoaica nu se poate detaşa complet de existenţa ei de odihnioară, acesta fiind principalul
motiv pentru care ea refuză să parasească lumea celor vii. Speră intr-o împlinire prin
intermediul dragostei, de aceea Christina îl vizitează noaptea pe Egor, mărturisindu-i iubirea
şi lăsând în urmă un puternic parfum de violete. Conform dicţionarului de simboluri , violeta
semnifică modestia şi inocenţa; este şi o emblemă a morţii fiind considerată o floare funerară.
Domnişoara Christina este conştientă de puterea ei malefică, dar pe Egor îl
menajează deoarece el este alesul iubirii: “Să nu te temi, Egor, dragostea mea, spuse încă o
dată Christina, ridicându-se de pe pat. Orice s-ar întâmpla, de mine să nu-ţi fie teamă. Cu tine
mă voi purta altfel… Sângele tău mi-e prea scump, dragul meu… De aici, din lume mea, eu

10
Sorin Alexandrescu in Studiu introductiv la Domnisoara Christina.Sarpele de Mircea Eliade,Bucuresti, editura
Cartex 2000,2006
11
Idem, p.16
12
Idem, p.24
13
Idem, p.25
14
Ibidem
15
Ibidem

6
voi veni în fiecare noapte la tine; la început, în somn, Egor, şi pe urmă în braţele tale,
dragostea mea… Să nu-ţi fie teamă, Egor, să crezi în mine…” . Fiinţă demonică, strigoaica
alungă toate spiritele care îl însoţeau pe Radu Prajan : “erau toţi înspăimântaţi de ceva care se
petrecea sub ochii lor,ceva care se petrecea chiar în spatele lui Egor. Întoarse capul şi întâlni
trupul domnişoarei Christina”16. Prin prezenţa fugitivă a diavolului boieroaica vrea să îi
demonstreze pictorului că ea este singura care îl poate proteja.
Destinul domnişoarei Christinei stă sub semnul tragicului. Ea a fost omorată, pe rând, de cei
de care era îndrăgostită ( mai întai de vechil şi apoi de Egor ) .
Relatia pe care Christina îşi doreşte să o aibă cu Egor este de la început sortită
eşecului datorită faptului că cei doi provin din lumi diferite. Egor vine la conac îndragostit
fiind de Sanda , cu care se logodeşte în finalul romanului. Egor află de povestea tragica a
Christinei pentru prima dată de la doamna Moscu în momentul în care vede tabloul. Încă de
atunci,are impresia că ochii fetei îl urmaresc şi că sticlesc mai viclean în momentul în care
pictorul îi admiră portretul. Ea încearcă să îl seducă, venind noaptea în camera sa. Aşa cum
am menţionat anterior, iniţial, comunicarea se realizează prin intermediul visului. Visul
reprezintă doar un mijloc prin care ea vrea să îl pregatească pentru întâlnirea finală,aşa cum îi
şi mărturiseşte : “ De aici, din lumea mea, eu voi veni în fiecare noapte la tine; la început, în
somn, Egor, şi pe urmă în braţele tale, dragostea mea… Să nu-ţi fie teamă, Egor, să crezi în
mine…” 17
. Egor sşi Christina nu s-au aflat niciodată pe pozitii de egalitate, strigoiul fiind
conştient de puterile sale : “Aş fi putut să îţi îngheţ gîndul şi să îţi usuc limba, spuse ea. Aş
putea oricând să te am în puterea mea Egor! …Mi-e uşor să te farmesc, să fac ce vreau din
tine…”18. Blestemul Christinei pare să se contureze în final când Egor pare că îi simte lipsa :
“ Niciodată nu o va mai întâlni, niciodată nu-l va mai turbura parfumul ei de violete şi gura ei
însângerată nu-I va mai sorbi suflarea…”19.
Egor conştientizează puterea strigoiului în momentul în care realizează că domnişoara
Christina este cea care provoacă stările Sandei. Pentru a-şi salva logodnica dar şi pentru a se
salva pe sine o ucide –de această dată definitiv- pe boieroaica de numele căreia “ se sperie
copiii şi astăzi”20.
Simina este fiica doamnei Moscu, sora Sandei şi nepoata domnişoarei Christina. Încă
din primul capitol cititorul află că Simina are vârsta de 9 ani. Portretul fizic îi este realizat în

16
Idem, p.27
17
Idem, p.29
18
Idem, p.46
19
Idem, p.86
20
Idem, p.25

7
mod direct de către Egor : “Dar ce frunte calmă,ce obraji de păpuşă! [...] Trăsăturile ei aveau
o perfecţiune precoce,o frumuseţe înmărmuritoare”21. Seriozitatea feţei, agerimea privirii,
inteligenţa ei vie îi pune mereu în încurcătură pe adulţii pe care ştie să-i provoace şi să-i
manipuleze. Isteţimea şi capacitatea ei de a înţelege gesturi sau cuvinte ar fi fost considerate
calităti dacă nu ar fi fost egalate de o agresivitate demonică, de o instinctualitate pronunţată,
de o răutate abia camuflată : "ochii îi sticliră drăceşte,si zâmbetul biruitor îi lumina faţa
întreagă "22 . Uşurinţa cu care descoperă şi controlează slăbiciunile şi teama celor din jur îi
permit să-şi pună în aplicare scenariile, să-i atragă în cursele ei sau ale Christinei. Simina
surprinde cititorii datorita dublei sale personalităţi: aceea de copil cuminte,ascultător şi
înţelept şi prin aceea de medium al strigoiului.
Ea este şi singura care se alătură necondiţionat planurilor Christinei, cea care aşteaptă
strigoiul în locuri tăinuite, cea care bate aleile în miez de noapte cu pas neauzit, fără urmă de
teamă să îndeplinească dorinţele domnişoarei Christina. În unele cazuri, Simina pare să fie
este posedată , fie că moşteneşte trăirile violente ale mătuşii sale : “Mirosul sângelui
exasperase pe Simina. Se apropie de pieptul gol al bărbatului şi începu să zgârie. Cu cât
răzbea mai adânc durerea în carne, cu atât era mai dulce unghia sau gura Siminei. […] Aş
vrea să te bat! … şi n-am aici nimic,n-am nici un bici aici!...”23.
Mircea Eliade mărturiseşte că nu a avut intenţia de a situa în centrul romanului tema
folclorică a strigoiului, ci de a relief relaţia dintre Simina şi mătuşa sa , între cele două
existând o relaţie specială. Ele sunt asemănătoare din punct de vedere fizic –aşa cum
observă Egor- : “ O foarte mare asemănare,fireşte. Domnişoara Christina seamană mult cu d-
na Moscu , seamană şi cu Simina ”24 cât şi comportamental. Simina este iniţiată în tainele
morţii de către mătuşa sa Christina, prezenţa strigoiului devenind un lucru firesc. S-a observat
că există totuşi o diferenţă între evolutia celor două : dacă domnişoara Christina refuză să îşi
accepte condiţia de strigoi , Simina încearca să patrundă în universul mătuşii sale. În finalul
romanului , moartea strigoiului o atrage şi pe cea a copilei, un dublu fidel al matuşii sale.
D-l Nazarie nu împlinise încă vârsta de 40 de ani şi este profesor ,dar are suflet de
poet după cum el însuşi se caracterizează. A venit la conacul doamnei Moscu pentru a face
săpături la Balanoaia.
În timp ce d-na Moscu îl numeşte glorie a ştiinţei româneşti el se autocaracterizează
spunând că este un simplu asistent, dovedind că este modest. El îşi dă seama înaintea lui Egor
21
Idem, p.2
22
Idem, p.33
23
Idem, p.55
24
Idem, p.17

8
de prezenţa strigoiului şi de lucrurile ciudate care se petrec în casă,dând dovadă de
perspicacitate : “D-l Nazarie înţelegea acum toate lucrurile acestea mici şi stranii. Se mira
singur de graba cu care le înţelegea şi de uşurinţa cu care le acceptă ”25 . El este caracterizat
în mod direct de Sanda ca fiind viclean: “Cred că e un viclean… Ai observat ce repede îşi
schimbă faţa? Niciodată nu seamană cu el însuşi…”26. Acţiunile întreprinse de el şi modul de
a gândi prezintă un om diferit de cel caracterizat de Sanda. Este un om credincios şi
dovedeşte acest lucru prin rugăciunile pe care le spune ( şi pe care îi îndeamnă şi pe cei din
jurul său să le spună ) de fiecare dată când simte prezenţa strigoiului sau a oricărei entităţi
malefice. Demonstrează că este bun prieten în momentul în care decide să rămână la conac
pentru a-i rămâne alături lui Egor.
În afară de personajele menţionate mai sus, la acţiune mai iau parte şi alte personaje
secundare, reprezentate de doctorul care vine să o vindece pe Sanda, de doica Siminei (
personaj episodic ) , dar şi de personajul colectiv reprezentat de ţăranii care apar spre
sfârşitul romanului.
În ceea ce priveşte conflictul,acesta ar putea fi reprezentat la nivel simbolic,de lupta
dintre viaţă şi moarte, dintre zi şi noapte sau dintre real şi fantastic. Viaţa , realul şi ziua îl au
drept exponent principal pe Egor dar şi pe ajutoarele lui (d-l Nazarie, doctorul şi ţăranii din
sat) în timp ce moartea , noaptea şi irealul sunt reprezentaţi de domnişoara Christina şi de
agenţii ei ( Simina,doamna Moscu,caii şi vizitiul radvan).
Există un conflict principal exterior dintre Egor şi domnişoara Christina. Egor luptă
cu boieroiaca pentru a se salva pe sine dar şi pentru a o salva pe Sanda, femeia pentru care
venise la conacul doamnei Moscu. Aşa cum am menţionat mai sus, cei doi aparţin unor
planuri diferite: el aparţine planului realităţii în timp ce ea aparţine planului fantastic.
Povestea lor aduce aminte de poezia Luceafarul , scrisă de Mihai Eminescu. Christina
încearcă să îl cucerească pe Egor , în timp ce acesta este îndrăgostit de Sanda şi susţine că se
va căsători cu ea. Conflictul se încheie atunci când pictorul ucide strigoiul.
Alte conflicte secundare sunt reprezentate de cele dintre d-l Nazarie şi Simina, dar şi
de acela dintre domnişoara Christina şi Sanda. Christina lupta cu Sanda pentru dragostea lui
Egor. Finalul conflictului este caracterizat de morţi astfel ,Egor o ucide pe Christina iar
Christina o ucide pe Sanda.
Sanda este conştientă că a fost implicată într-o lupta pe care nu are cum să o câştige ,
deoarece nu poate lupta cu forţele supranaturalului.

25
Idem, p.17
26
Idem, p.18

9
 Un alt conflict este acela dintre Egor şi Simina , nepoata strigoiului. Egor îşi dă
seama că Simina este cea care o ajută permanent pe strigoaică : ”Şi am să te chinui Simino, n-
am să te omor aşa repede, şuiera el. Am să te sugrum numai după ce-ţi voi fi scos ochii şi îţi
voi fi smuls dinţii unul câte unul..Cu fierul roşu am să te chinui…”27.
Un alt tip de conflict este cel de ordin interior, conflict care dezvăluie trăirile şi
sentimentele lui Egor. În prima parte, Egor era contrariat de faptul că Sanda nu îşi petrecea
mai mult timp în compania lui, în ciuda faptului că ea fusese cea care îl invitase la conac. În a
doua parte, frământările lui Egor sunt legate de vizitele domnişoarei Christina, de starea
şubredă de sănătate a Sandei şi de uciderea strigoiului.
Naratorul ştie totul despre ce gândesc sau simt personajele sale cu excepţia Siminei, a
doamnei Moscu şi a domnişoarei Christina. În acest caz , cititorul poate caracteriza
personajele doar din prisma acţiunilor, a gesturilor şi a gândurilor pe care ele aleg să le
dezvăluie.
Sorin Alexandrescu afirma că “el poate privi evenimentele din perspectiva fiecarui om, dar
nu şi din perspectiva strigoiului”. Această tehnică aminteşte de cea folosită de Camil
Petrescu în romanul Enigma Otiliei, unde el a renunţat la omniscienţa tradiţională,
interzicându-ţi accesul la conştiinţa personajului reprezentat de Otilia.
Domnişoara Christina este un prim şi memorabil roman fantastic al literaturii române,
care surprinde prin valorificarea experienţei fantastice a folclorului românesc , şi prin
măiestuoasa împletire a planului real cu cel al fantasticului.

27
Idem, p.34

10
 BIBLIOGRAFIE:

1. Eliade, Mircea, Domnisoara Christina, Editura Humanitas, Bucuresti, 2004

2. Eliade, Mircea, Domnisoara Christina, Studiu introductiv de Sorin Alexandrescu, Editura
Cartex 2000, Bucuresti, 2006
3. Glodeanu, Gheorghe, Coordonate ale imaginarului în opera lui Mircea Eliade, Editura
Dacia, Cluj-Napoca, 2001.
4. Glodeanu, Gheorghe, Fantasticul în proza lui Mircea Eliade, Editura Gutinul, Baia Mare,
1993

11