Sunteți pe pagina 1din 2

EVOLUTIA SEMANTICA A CUVINTELOR

DEGRADAREA SI INNOBILAREA SENSURILOR

Evolutia semantica reprezinta o modificare a sensului iniţial al cuvintelor sub influenţa


factorilor de natură lingvistică sau extralingvistică. Alţi termeni folosiţi pentru acest fenomen
sunt alunecări sau deplasări de sens. Evoluţia semantică a cuvintelor poate fi stabilită prin
compararea sensurilor iniţiale ale cuvintelor cu cele de azi, adică prin compararea diferitor etape
în evoluţia limbii. Aceste schimbări se produc la nivelul structurii lexico-semantice a cuvintelor.
Una dintre consecinţele principale ale evoluţiei sensurilor cuvintelor o constituie polisemia.
Uneori, în procesul evoluţiei semantice a cuvintelor se poate produce :
● o degradare a sensurilor
● o înnobilare a sensurilor.
Un exemplu de înnobilare a sensului se observa în cazul cuvântului războinic, care la
început însemna „ucigaş, tâlhar”, iar ulterior a căpătat sensul de „luptător, ostaş care ia parte la
un război”. Procedeul invers de degradare a sensului s-a produs în cazul cuvântului mişel, care
iniţial avea sensul „slab, sărac, nenorocit”, iar astăzi e folosit cu sensul „ticălos, nemernic; laş,
fricos”.
Pentru explicarea mecanismului evoluţiei sensurilor este necesar să fie examinate şi
modalităţile prin care se poate provoca schimbarea de sens a cuvintelor.
Există două modalităţi care contribuie la apariţia noilor sensuri:
● transferul bazat pe un raport de asemănare între cele două obiecte (numit şi transfer
metaforic)
● transferul pe baza unei relaţii de contiguitate între obiectele desemnate de cuvinte
(numit şi transfer metonimic).
În felul acesta, de-a lungul anilor, cuvintele îşi pot schimba sensul sub influenţa factorilor de
natură diferită. Cauzele schimbărilor semantice sunt numeroase şi variate. Ele pot fi reduse însă
la două tipuri de bază:
● factori lingvistici
● factori extralingvistici.
În cazul factorilor de natură lingvistică, schimbările sunt determinate de evoluţia limbii,
adică de procesele care au loc ca urmare a modificării relaţiilor semantice stabilite între cuvinte
în cadrul unui câmp lexico-semantic. Un rol important în schimbarea sensului unui cuvânt îi
revine de asemenea contextului în care acesta începe să fie utilizat. Factorii extralingvistici sunt
legaţi de schimbările din realitatea extralingvistică: dispariţia, transformarea, apariţia unor
obiecte, modificarea relaţiilor social-istorice. O influenţă foarte mare asupra modificării
sensurilor cuvintelor au, mai ales, schimbările din societate, care se află în permanentă
transformare.

S-ar putea să vă placă și