Revoluția tehnico-științifică din sec. XIX și constituirea societății industriale.

Expozițiile industriale. Michael Thonet

Un complex extraordinar de factori a condus la revoluția cea mai majoră din istoria omenirii, care
și-a avut începutul în Anglia sec XVII (1760-1840), factori între care se enumeră: invenția motorului
cu abur (apariția unei noi energii de o calitate fabuloasă în comparație cu trecutul), invențiile
destinate producției în mare număr (fabricarea industrială și nu meșteșugărească a produselor),
comuicațiile maritime folosind energia aburului, producția industrială a fierului și oțelului, creșterea
populației, mediul politic britanic (mult mai receptiv la democrație comparativ că țările europene
continentale). Revoluția Industrială, după cum spune istoricul Trevelyan, nu a fost un eveniment, ci
un proces, în care un lucru a condus la altul. De exemplu absența lemnului a dus la ideea de a se
folosi drept combustibil cărbunele, pentru a-l aduce la clienți, s-a dezvoltat sistemul de transport,
energia cărbunelui a inspirat motorul cu aburi. ”Patru civilizații succesive – a potecii pe unde se
mergea călare, a canalului și a căruței, a căii ferate și a autovehiculului s-au suprapus una peste alta,
într-un răstimp de o sută șaizeci de ani” (Trevelyan). Anglia din acea epocă era leagănul predestinat
al Revoluției Industriale. Invențiile și investițiile au devenit motorul progresului industrial. Apoi,
populația urbană crește rapid, avînd și o putere de cumpărare în expansiune, lucru care a estimat
îmbunătățirile tehnologice. Aceste îmbunătățiri au făcut posibilă producția de masă care a scăzut
progresiv costurile, făcînd accesibile un mai mare număr de produse la un mai mare număr de
oameni. Meșteșugurile au scăzut din importanță, în trecut cel care fabrica de la cap la coadă un obiect
era meșterul însuși, prin Revoluția Industrială lucrurile schimbîndu-se hotărîtor.
Alături de noile energii, a început producția și utilizarea la o scară nemaiîntîlnită pînă atunci a
fierului. Fierul a fost folosit în mod major nu numai în producția motoarelor și a uneltelor, ci și în
arhitectură. Însă fierul nu era vizibil în fațada clădirilor, ci ascuns. Abia unele clădiri precum
Pavilionul regal din Brighton, de John Nash (1820), dar mai ales podurile engleze au folosit aspectul
estetic al fierului.
Un simbol al industrializării, Crystal Palace a fost realizat de Joseph Paxton pentru a găzdui
prima Mare Expoziție de la Londra (1851). Prin această manifestare se dorea să fie puse în prim plan
noile tehnologii și artefacte ale Revoluției Industriale. Construcția era compusă din aproape 300.000
de panouri de sticlă cu rame din fier forjat și a fost asamblată la fața locului din elemente
prefabricate. Construcția era aptă să găzduiască 14 mii de expozanți. În scurta ei existență, a fost cea
mai mare clădire din lume. Expoziția pentru care fusese concepută era visul unui funcționar pe nume
Henru Cole. În 1849 el a vizitat Expoziția din Paris și și-a dorit să facă ceva similar în Anglia. S-au
prezentat 245 de planuri pentru sala de expoziție, însă toate au fost respinse ca nepractice. Comitetul
pentru Construcții al Comisiei Regale pentru Marea Expoziție era format din patru oameni: un
arhitect, care însă nu construise nimic, un inginer de poduri, un decorator de interioare și un
proiectant. Structura propusă de cei patru era o clădire ca un hambar imens, scund și întunecos, care
ar fi fost construită din treizeci de miliuoane de cărămizi. În această criză în plină desfășurare a
apărut Joseph Paxton, grădinar-șef la Chatsworth House, care, atunci cînd a aflat că membrii
comitetului pentru Marea Expoziție făceau eforturi să găsească un plan pentru construcția lor, s-a
gîndit că ceva asemănător cu serele ar putea fi o soluție. Acesta mîzgîlise un plan sumar pe o bucată
de gugativă, iar în două săptămîni avea schițe complete gata să fie prezentate. Palatul de Cristal a lui
Paxton nu necesita nici un fel de cărămizi – nici mortar, nici ciment, nici fundații. A fost pur și
simplu asamblat cu bolțuri și stătea pe sol ca un cort. Principala calitate al palatului era că putea fi
prefabricat din componente standard. Clădirea finalizată avea 1851 picioare lungime (în cinstea
anului), 408 picioare lățime și 110 picioare înălțime.
 În sec XIX asistăm nu doar la dezvoltarea unor aparate complexe de țesut și la apariția mașinii de
cusut (lucrucare a permis imbrăcăminte mai ieftină pentru un număr mai mare de oameni), dar și la
obiecte de genul lamei de ras Gilette, a stiloului, a aparatelor electrice, a sistemeleor de comunicare la
distanță (Morse), a becului (Edison), a telefonului. Tot acum a luat avîn procedeul de înregistrare
legală a produselor și invențiilor (patentarea în vederea protecției). Era comunicației de masă a sosit
tot datorită avansărilor tehnologice. Ele au permis să se tipărească pe hîrtie prefabricată, nu manual,
ci de mașini și cu viteza aburului. Tot în acest secol apare un nou mijloc de comunicare, fotografia,
care a putut fi translată în ziarul tipărit relativ tîrziu, comparativ cu data apariției sale. În procesul de
dezvoltare economică și industrială, grafica a inceput să joace un rol major în marketingul produselor
fabricilor. Etichetele și ambalajele devin domenii importante ale cromolitografiei (procedeu litografic
prin care se tipăresc în serie desene în culori). Ca și în alte domenii, Anglia a avut un rol crucial în
inventarea unor caractere de literă mai practice. La inc sec XIX a fost inventat caracterul fără serif
(fără cîrligașe sau piciorușe), numit sans-serif.
Michael Thonet este unul din marii vizionari ai producției de mobilier, un meșteșugar și
antreprenor de excepție. La numai 20 de ani își deschide un mic atelier de mobilă, iar din 1830 începe
să facă experiente cu lemnul curbat, încercînd să combine calitățile lemnului umed, care constau în
elasticitate, cu cele ale lemnului uscat, care constau în duritate și rezistență. A pus la punct un
procedeu inovativ de curbare a lemnului prin mijloace fizico-chimice, așa cum era oficial patentat
procedeul, și pentru care Thonet a obținut brevetul de inventator. Inovația consta în curbarea
lemnului de fag, înmuiat în aburi și mulat, apoi forțat pe șabloane metalice. După uscare lemnul era
detensionat în mod gradat, pentru a evita crăparea. Ideea de a folosi piese de lemn de fag curbate la
abur l-a condus la creearea unor produse ușoare, modulate și durabile, dar care au creat și un nou
limbaj tehnologic. În 1853 a fondat firma ”Frații Thonet”, care începînd cu 1871 va fi condusă de cei
cinci fii ai săi. Michael Thonet și-a optimizat producția prin utilizarea acelorași subcomponente
pentru realizarea mai multor modele. Produsele Thonet erau vîndute pe baza unor cataloage tipărite
în mai multe limbi și în care modelele erau prezentate numerotat, pentru a ajuta cumpărătorul. Istoria
va reține probabil anul 1859 pentru introducerea în fabricație a scaunului cu numărul de catalog 14.
Acest produs, pus în vînzare în șase părți componente, ambalate separat, prefigurează modul de
producție industrializat. Doar posibilitatea de a transporta într-un metru cub 36 de scaune constituia
în sine o revoluție în istorie. Acest scaun, denumit scaunul Viena, este considerat cel mai de succes
produs industrial al sec XIX.

Mișcarea Arts & Crafts (Arte și Meserii). William Morris

Marea Britanie este țara în care, pentru prima dată, mașinile cu abur alimentate cu cărbune
transportat pe calea ferată acționau războaie de țesut care produceau industrializat materialele textile.
Mișcarea Arts and Crafts (Arte și Meserii) s-a născut în Marea Britanie și a reprezentat o mișcare
împotriva consecințelor revolușiei industriale, pornind de la respingerea mărfurilor profund
dezamăgitoare estetic, pentru a ajunge să propună o artă unită cu meșteșugurile. Revoluția industrială
a produs mașini și materiale noi, care au uzurpat funcțiile tradiționale ale artistului sau ale
meșteșugarului. Oțelul turnat era mai versatil decît cărămida sau lemnul, iar mașinile cu abur
efectuau operațiuni mai repede și mai precis decît omul. Ca urmare, nu artistul sau meșteșugarul era
autorul produsului finit, ci decizia era transferată inginerilor și proprietarului fabricii. Muncitorului
din fabrică i se cerea să execute un număr limitat de operațiuni, ceea ce a permis angajarea de
personal, inclusiv femei sau copii, cu costuri mult mai mici. Muncitorii trebuiau să locuiască mult
mai aproape de fabrici, ceea ce a dus la apariția locuințelor urbane destinate proletariatului.
 Cei mai serioși oponenți ai industrializării erau John Ruskin și William Morris. Ei considerau că
efectele industrializării erau nocive atît pentru producător, cît și pentru consumator, iar mașinile
neavînd suflet făceau nu altceva decît să creeze o lume fără suflet. Soluția propusă de Morris și
tovarășii săi consta în resuscitarea meșteșugurilor, restaurarea demnității muncii și reîntoarcerea la
valorile medievale, inclusiv la organizarea în bresle. Progresul industrial însă nu putea fi oprit prin
resuscitarea unor producții meșteșugărești. Cu toate acestea, interioarele simple și practice, create sub
influența mișcării Arts and Crafts, au avut o influență puternică asupra arhitecturii de interior și a
mobilierului din prima parte a secolului următor. Însă unul din perceptele care s-au dovedit de fapt o
frînă în realizarea obiectivelor ale Arts and Crafts a fost realizarea integral manuală a fiecărui produs,
care făcea din acestea produse cu prețuri la nivelul celor de lux. Unul dintre cei mai importanți
creatori ai perioadei Arts and Crafts este și Christopher Dresser care, influențat de simplitatea
obiectelor japoneze, creînd piese de o expresie clară, simplă și geometrică. Acesta este considerat
unul dintre cei mai originali designeri ai sec XIX, un pioner al modernismului.
Se poate vorbi în interioarele Arts and Crafts de o sărbătoare a căminului, de un sentiment general
de bun venit, de spații luminoase, unde obiectele și mobilierul confortabil exprimă valori de
stabilitate și căldură, în contextul unei etalări a preferinței pentru lemn. Arhitecți și designeri ca
Charles Renie Makintosh și Frank Lloyd Wright au gîndit spațiul într-o manieră flexibilă, mai
neformală, favorizînd fluxul și circulația, au fost preocupați să elibereze nucleul unei încăperi de
masa copleșitoare a obiectelor. Au realizat acest lucru și creînd mobilier fix sau înzidit care folosește
grosimea zidurilor spre a economisi spațiul și a ușura circulația. Pentru Wright lumina indirectă era
parte din construcție. El afirma că designul luminii este un domeniu nou unde nu dorește ”corpuri de
iluminat strălucitoare”, ci o lumină încorporată în pereți. A obținut acest efect prin nișe ascunse în
tavan care ascundeau corpurile de iluminat.
William Morris (1834-1896), de formație arhitect, a înființat în 1861 o firmă, în colaborare cu alți
artiști și arhitecți, denumită ”Morris & Co”. Lansată cu intenția de a reforma artele aplicate, firma
avea o ofertă de prestații care cuprindea: orice decorație murală, orice sculptură aplicată arhitecturii,
vitralii, lucrări în metal de toate tipurile, decorațiuni interioare. Morris și-a conceput activitatea
artistică și productivă în funcție de teoriile sale proprii despre artă și societate, fiind influențat foarte
mult de scrierile și ideile critucului englez John Ruskin care se arătase revoltat de produsele erei
industriale. ”Arta trebuie să redevină o fericire atît pentru realizator, cît și pentru cel ce-o folosește”,
spunea Morris. Firma ”Morris & Co” a exercitat o influență decisivă aproape asupra fiecărui aspect al
designului, fiindcă nu a existat domeniu al obiectelor de uz interior și arhitectural pe care aceasta să
nu-l fi abordat. Astfel, participanții la această firmă au creat de la clădiri pînă la pahare, mobilier și
oglinzi, de la modele de tapet, vitralii pînă la design grafic în tipografii. Dintre creațiile lui Morris se
pot menționa modele de tapete, cu rodii, cu frunze de acant, de salcie, unde principiul decorativ curge
extrem de liber. Pevsner arată că Morris ”a avut geniu ca designer – a reușit mai bine ca oricine
înainte sau după el în a atinge un echilibru între natură și stil”.