Mesopotamia

Mesopotamienii erau un popor dintre cele mai vechi ale omenirii.Primii mespotamieni care au trait au fost sumerienii. Ei au inventat
scrierea cuneiforma, construiau zigurate, au construit primele orase civilizate, printre care: Ur, Nippur, Kis, Babilon, Ninive si Assur,
au facut primele încercari de irigatii sistematizate în agricultura, au initiat primele schimburi comerciale cu alte popoare, au facut
descoperiri în astrologie si astronomie. Fiecare oras-stat îsi avea propriul rege, dar nu a luat niciodata în stapânire întregul Sumer.

Teritoriul Mesopotamiei este pozitionat în zona Irakului de astazi, tara care se întindea pe o lungime de aproape 1000 de km si o
latime maxima de aproximativ 400 km. Termenul de civilizatie mesopotamiana   este un termen generic. În realitate, Mesopotamia a
însumat contributiile civilizatorice si culturale a trei popoare distincte a caror istorie s-a desfasurat pe teritoriul sau.

Arhitectura
Ceea ce i-a impresionat extraordinar pe calatorii antici în mesopotamia erau dimensiunile gigantice ale constructiilor.Pe noi însa ne
impresioneaza mai mult faptul ca aceste edificii enorme au putut fi înaltate cu un material de constructie atât de ingrat cum este
caramida nearsa.
Cele mai vechi orase sumeriene si babiloniene erau fortificate cu ziduri de incinta de proportii nemaivazute pâna atunci.În domeniul
lucrarilor de utilitate publica, asirienii eu fost neîntrecuti.
Arhitectura era dominanta - ca întreaga arta mesopotamiana - de ideea religioasa si de cea monarhica. Arta era, aproape în
întregimea ei, în serviciul templului si a regelui.De aceea arhitectura a întrecut aici în grandoare tot ce se realizase pâna la acea
data. Marele palat al lui Nabukadnezar din Babilon avea dimensiuni uriase : 330 m lungime pe 200 m latime.În apropierea
palatului erau construite faimoasele "gradini suspendate" - în realitate, amenanjate pe terase sustinute de coloane si arcade
masive.
Palatul  fortareata va concentra întreaga activitate industriala a cetatii. Desi din vestitul palat al lui Sargon al II-lea nu au mai ramas
decât temeliile zidurilor putem avea pe baza descrierilor o imagine a infatisarii initiale. Cladirea avea înaltimea a patru etaje, fara
ferestre, usi sau porti de intrare, accesul fiind asigurat de rampe înclinate si scari. Zidurile foarte înalte ale palatului aveau
înaltimea a opt etaje. Intrarea în palat si în curte interioara se facea prin poarta principala a palatului spre care duce o scara larga.
La palatele sumeriene si babiloniene monotonia suprafetelor era uneori evitata prin aplicarea unor adevarate tapiterii de mozaicuri
din bucati de caramida smaltuita.Palatele asiriene erau decorate cu picturi murale, reprezentând scene din razboi, aducerea
tribului, sau executia celor învinsi.Acoperisurile, aproape plane, erau din caramida nearsa amestecate cu bitum.Încaperile erau
lungi si - din cauza grinzilor de lemn, prea scurte, care sustineau acoperisul - înguste.Acelasi plan si aceleasi proportii grandioase
le întâlnim si la temple,asemanarile sunt frapante.
Înca în mileniul al III-lea templele sumeriene aveau o varietate de forme.Tipul clasic,din prima epoca sumeriana, era cel de forma
rectangulara,cu patru porti.Cu materialul de constructie existent, coloanele interioare, de sustinere, nu puteau fi dispuse nici la
prea mari distante unele de altele, nu puteau fi nici prea înalte, nici prea zvelte - fapt care facea sa nu poata fi creat un spatiu
arhitectonic armonios. De unde, impresia de greoi, de strâmt, de întunecat, fara nimic din ritmul, miscarea, armonia unui interior
de templu egiptean.Dar templul egiptean folosea ca material de constructie exclusiv piatra, care permitea cu totul alte solutii
arhitectonice, mai practice si mai estetice.

Arhitectura sumero akkadiana
Cele mai vechi monumente de arta din sudul Mesopotamiei,care s-au pastrat, dateaza de la începutul mileniului IV î.e.n. (statuete de
lut,vase pictate).În arta statului sumer, rolul de frunte l-a jucat arhitectura, principalul material de constructie fiind caramida cruda,
mai rar arsa. Edificiile se înaltau pe un val artificial, pentru a fi izolate de solul umed; acest procedeu de constructie a devenit
caracteristic si arhitecturii de mai târziu din Asia anterioara.

Cladirile aveau, de obicei, un plan dreptunghiular, iar principala parte a caselor sumeriene era curtea interioara, descoperita, în jurul
careia se dezvoltau încaperile de locuit.Tipul de plan format în aceasta epoca a stat la baza aproape tuturor constructiilor din sudul
Mesopotamiei.Templul de la El-Obeid, închinat zietei fertilitatii, Ninhursag, poate servi drept model de arhitectura monumentala
sumeriana. Peretii soclului în terasa si ai sanctuarului erau prevazuti cu rezalituri verticale.În arhitectura templului s-au folosit
coloanele încrustate cu piatra colorata si cu sidef,iar decoratia edificiului prezenta,pe lânga încrustarea peretilor, sculptura din lemn
acoperita cu foi de arama batuta si frize în mosaic, din sidef si ardezie.Mozaicul si sculptura în arama completau în mod organic
arhitectura templului

Arta din perioada akkadiana se distinge prin tendinta de a reda într-un mod mai verific fenomenele din lumea reala. Cea mai buna
opera de arta akkadiana, cel putin originala, este "Stela biruintei regelui Naram-Sin", care povesteste despre victoria acestuia asupra
triburilor muntene. Trasatura de stil distinctiva, noua si fundamentala, a acestei stele, o constituie unitatea si claritatea compozitiei.

Sapaturile de la Ur, care la sfârsitul mileniului III .e.n. era capitala statului si avea o populatie numeroasa, permit formarea unei idei
asupra aspectului unui oras Sumerian din perioada de formare a monarhiei despotnice sclavagiste. În centrul lui se afla cetatea, în
care erau centrate palatul, principalele temple si cladiri oficiale, iar împrejur se dezvolta orasul, aparat cu ziduri si cu un mare val.
Deosebit de interesant este ziguratul din Ur care domina orasul.
 Arta Asiriana
Arta vechii Asirii constituie un capitol important în istoria artei Orientului Antic.Asiria era o mare putere sclavagista, militara si
despotica; regii, care ducea razboaie de jaf si puneau stapânire pe mari prazi de razboi si pe mari sclavi, pe care ii exploatau
crunt,întruneau în mâinile lor puterea militara si religioasa. Aceste fapte explica dezvoltarea deosebita pe care a luat-o în Asiria
constructia de palate, ansambluri grandioase.

Materialul de constructie era în general caramida cruda;piatra era folosita mai cu seama pentru placarea peretilor, iar lemnul, pentru
tavane.Zidurile erau întarite la exterior cu turnuri, alternanta lor precisa dând cladirii un ritm specific.La interior peretii netezi fara
jocuri de profiluri erau împodobiti cu imagini în basorelief sau picturi murale.

Drept prototip pentru aproape toate palatele si templele a servit casa de locuit mesopotamiana.

Una din trasaturile cele mai caracteristice ale arhitecturii asiriene este aspectul de cetate al edificiilor, ca o necesitate si o consecinta
a razboaielor frecvente. O alta trasatura specifica este rezolvarea asimetrica a distributiilor interioare a planului, al carui sens de
dezvoltare nu este în lungime ca în constructiile din Egipt, ci în înaltime. Modelul de palat cel mai caracteristic, si de altfel mai bine
de studiat decât alte exemple ale arhitecturii asiriene, este palatul lui Sargon al II-lea de la Dur-Sarrukkin Korsabad.El prezinta
interes pentru ca, fiind înaltat în acelasi timp cu orasul timp, a fost construit dupa un plan aproape patrat, cu o retea de strazi
intersectate în unghi drept.Întregul oras era înconjurat cu un zid de cetate, având o serie de turnuri proeminente.Încaperile
interioare ale palatului formeaza oarecum o serie de celule, unite între ele printr-un sistem de curti.Arhitectura Asiriei, care urmarea
scopuri defensive si era subordonata ideii marete a regelui, în calitatea sa de preot sau de suveran, se distinge prin
monumentalitate.Aceasta factura grandioasa se datoreaza dimensiunilor impresionante ale monumentelor, severitatii formelor
arhitecturale si caracterului solemn si masiv, propriu aproape toturor edificiilor.Un element specific monumentalitatii arhitecturii
palatelor asiriene îl constituie portalurile principale, original ornamentate.

Arta asiriana marcheaza apogeul cunostintelor plastice mesopotamiene în domeniul sculpturii statuare si reliefului. Caracterele
stilistice sublineaza vitalitatea biologica exceptionala a poporului asirian , forta fizica, spiritul activ si dinamic al acestuia dar razboinic
si sângeros. Capacitatea imaginativa a artistilor cupleaza realul cu irealul, creeând fantasticul ansamblurilor antropomorfe si
zoomorfe în chipurile taurilor înaripati si chipul regelui.În inginerie asirienii au fost preocupati de construirea drumurilor pietruite si
placate cu lespezi ca si a indiguirilor si a bazinelor de apa. Interesul pentru canalizare era si el prezent dar restrâns la edificiile regale
si sacre.

Arta asiriana, legata în dezvoltarea sa de arta tarilor învecinate, a jucat un rol important în istoria artelor din lumea antica.

Ziguratul
O parte integrata - desi independenta, - o anexa a templului era ziguratul. Numai regele si preotii puteau ajunge acolo,care faceau
sacrificii pentru zei. De jur împrejur erau curti si sali diferite. Un caracter original al templelor din Mesopotamia este ca ele
cuprindeau adesea un Zigurat.

Ziguratele erau temple uriase construite pentru venerarea zeilor. Erau construite din lut si argila si aveau trei sau patru sectiuni.
Erau construite foarte înalte, pentru a ramâne uscate în timpul inundatiilor Numai ziguratul din Ur a ramas în picioare, deoarece
constructorii din epocile mai târzii au învatat ca arderea caramizilor le va face mai rezistente.  Era o constructie în forma de turn, cu
mai multe niveluri în retrageri succesive, încununate printr-un sanctuar numit "cerul", fiecare etaj al ziguratului fiind altfel colorat.

Ziguratul asigura un loc sigur pentru preoti în caz de inundatie. Deoarece singurul mod de a intra în templu era pe cele 3 scari, locul
era foarte usor de aparat împotriva spionilor care vroiau sa fure ritualurile preotilor. Aceste ritualuri includeau sacrificarea unor
animale si arderea acestora. Fiecare zigurat facea parte dintr-un complex care includea o curte, locuri de depozitare a hranei si mici
locuinte în jurul caruia se construia orasul.

Ziguratele mesopotamiene nu erau locuri de rugaciune si ceremonie pentru public. Mesopotamienii credeau ca ziguratele erau
locuri sfinte prin intermediul carora zeii intrau în contact cu omenirea . Fiecare oras avea un zeu protector. Doar preotii aveau dreptul
sa intre în zigurat si aveau responsabilitatea de a le satisface "nevoile" zeilor. Datorita acestui fapt, preotii au devenit personaje
puternice în societatea mesopotamiana. Cel mai vechi Zigurat descoperit este Ziguratul Sialk din Kashan care dateaza din mileniul al
3-lea înaintea Erei Crestine.

Complexul religios era format dintr-un Zigurat (în cazul acesta Ziguratul Etemenanki), un templu, locuri de depozitare a
proviziilor, spatii de locuit si o curte. De obicei complexul religios era amplasat în centrul orasului.
Orice zigurat era o uriasa suprapunere de prisme dreptunghiulare din ce în ce mai mici, al caror numar putea ajunge pâna la sapte
(sumerienii aveau convingerea ca zeii coborau din cer în sapte zile), si care erau legate între ele prin rampe de acces. Baza unui
zigurat avea forma patrata. Se spunea ca în aceste temple zeii veneau sa se odihneasca, asa ca ziguratele erau luxos
împodobite. Ziguratele puteau sa aiba pâna la 100 m înaltime.

Înaltimea ziguratului din Khorsabad era de 40 m, a celui din Assur, de 90 de m, a celui din Ur - cladit la începutul mileniului a III-
lea .e.n. - avea latura bazei de 64 de m, iar înaltimea (dar numai pâna la a doua terasa, atât cât s-a pastrat pâna azi) de 43 de m.

Pentru mesopotamieni, ziguratul era un fel de punte între cer si pamânt, în vârful caruia oficia "pastorul popoarelor": - în acelasi timp
împuternicitul zeilor pe lânga oameni si al oamenilor pe lânga zei.

Grecia Antica

Oamenii, prin definitie, sunt capabili sa construiasca, folosind materialele naturale sau prelucrate, si dintotdeauna si-au
construit adaposturi, locuinte, constructii defensive, insa arhitectura clasica incepe in momentul in care oamenii au
incercat si reusit, in zona Mediteranei, sa translateze in piatra arhitectura monumentala a templelor.

Templele, considerate case ale zeilor, au fost literalmente inspirate din arhitectura constructiilor de locuit. Dar, zeii erau
considerati superiori oamenilor asa ca stramosii nostrii au considerat probabil necesar sa le construiasca si o versiune
superioara de casa, care astazi are titulatura generica de templu.

Variantele in care erau realizate templele, si in special coloanele acestora (in latina coloana = stilum) au generat
conceptul de stil arhitectural.

Cele 3 stiluri de referinta ale arhitecturii clasice sunt:

– Stilul Doric, cel mai vechi si cel mai des folosit in Grecia antica. Coloanele Dorice sunt groase, puternice, cu capitel
simplu, rectangular la partea superioara. Coloanele Dorice sunt formate din trunchi si capitel, fara a avea baza.

– Stilul Ionic, numit astfel dupa Ionia, partea vestica a Greciei, este inspirat de vechea traditie locala de a impodobi
vechile temple de lemn cu cochilii de melci, in special la partea superioara a coloanelor. Aceste forme au fost sintetizate
intr-o arhitectura sculptata in piatra bazata pe coloane cu capitel avand forme asemanatoare cochiliilor de melci. Trunchiul
coloanelor Ionice este mai zvelt si de asemenea coloanele Ionice au baza, sub forma unui tambur de piatra, spre
deosebire de cele Dorice.

– Stilul Corintic, numit astfel dupa orasul Corint, o veche metropola a Greciei antice, este inspirat de traditia locala de a
lega frunze la partea superioara a coloanelor vechilor temple, si aceasta idee translatata in piatra sculptata isi gaseste
expresie in coloane cu capitele complexe decorate cu frunze. Truchiul coloanelor Corintice este la fel de zvelt ca al celor
Ionice, si coloanele Corintice au de asemenea, baza.

In afara de temple, orasele Greciei antice beneficiau de constructii multifunctionale numite STOA, cu rolul de galerie
comerciala, hala a orasului, ateliere sau pur si simplu cu rol de galerie de circulatie in lungul pietelor orasului. Constructiile
tip stoa erau amplasate in AGORA care inseamna piata centrala a orasului sau a asezarii. Practic, agora era marginita pe
cel putin o latura de o constructie de tip stoa.

Constructiile de tip stoa sunt interesante spre a fi studiate deoarece sunt poate primele constructii cu functiune pur civila,
de mari dimensiuni, cunoscute in istorie si au constituit la vremea respectiva provocari speciale din punct de vedere al
ingineriei structurale.