1.

 Nu este timp la poli

Timpul este determinat de longitudine. De exemplu, atunci când Soarele este direct deasupra noastră, ora locală
arată amiaza. Cu toate acestea, la poli, toate liniile de longitudine se intersectează, iar Soarele răsare și apune
doar o dată pe an în zilele echinocțiului.

Din acest motiv, oamenii de știință și cercetătorii din poli folosesc oricare fus orar le place cel mai mult. De obicei,
acestea sunt ghidate de ora medie Greenwich sau de fusul orar al țării din care provin.

2. Polul magnetic nord și sud al Pământului

Polii magnetici ai Pământului sunt asociați cu câmpul magnetic al Pământului. Acestea sunt situate în nord și sud,
dar nu coincid cu polii geografici, deoarece câmpul magnetic al planetei noastre se schimbă. Spre deosebire de
punctele geografice, polii magnetici se schimbă.

Polul magnetic nordic nu se află exact în regiunea arctică, dar se deplasează spre est cu o viteză de 10-40 km pe
an, deoarece câmpul magnetic este influențat de metalele topite subterane și de particulele încărcate de la Soare.
Polul sudic magnetic este încă în Antarctica, dar se deplasează și spre vest cu o viteză de 10-15 km pe an.

Unii oameni de știință cred că într-o zi poate avea loc o schimbare a polilor magnetici și acest lucru poate duce la
distrugerea Pământului. Cu toate acestea, inversarea polilor magnetici a avut loc deja, de sute de ori în ultimii 3
miliarde de ani, iar acest lucru nu a dus la consecințe cumplite.
3. Planeta noastră are un câmp magnetic care poate fi observat, de exemplu, cu o busolă. Se formează în principal
în nucleul topit foarte fierbinte al planetei și a fost probabil în cea mai mare parte a vieții Pământului. Câmpul este
un dipol, adică are un pol magnetic nord și unul sudic.

În acestea, acul busolei va fi îndreptat în jos sau, respectiv, în sus. Este ca câmpul unui magnet pe frigider. Cu
toate acestea, câmpul geomagnetic al Pământului suferă multe mici modificări, ceea ce face analogia de neînțeles.
În orice caz, se poate spune că în prezent există doi poli observați pe suprafața planetei: unul în emisfera nordică
și unul în sud.

Inversia câmpului geomagnetic este un proces în care polul magnetic sudic se transformă în nord și care, la rândul
său, devine sud. Este interesant de observat că câmpul magnetic poate suferi uneori o excursie mai degrabă decât
o inversare. În acest caz, suferă o scădere mare a rezistenței sale generale, adică a forței care mișcă acul busolei.

În timpul excursiei, câmpul nu își schimbă direcția, ci este restaurat cu aceeași polaritate, adică nordul rămâne
nord și sud - sud.

1. Pamantul e un magnet gigantic care, ca toti magnetii, are un pol negativ (numit nord magnetic) si un pol pozitiv (sudul
magnetic). Acul busolei indica, de altfel, polul nord magnetic, si nu pe cel geografic, care – in mod normal – nu e foarte
departe. De regula, axa magnetica este inclinata fata de cea geografica cu un unghi de 11,3 grade.
Matematicianul german Carl Friedrich Gauss a dovedit, in secolul XIX, ca Pamantul are magnetism propriu, generat de
rotatia stratului de fier lichid in jurul miezului tare al planetei. Uriasul condensator sferic din centrul Terrei genereaza un
camp electromagnetic.

Influenta diferitelor corpuri ceresti, a caror pozitie relativa se schimba permanent din cauza multiplelor rotatii ale
Pamantului, face ca axa polilor sa migreze neincetat. Gauss a infiintat un “Club al magnetismului terestru" pentru a finanta
masurarea intensitatii campului magnetic in diverse locuri pe glob.

Cu ajutorul unor aparate numite magnetometre se masoara intensitatea si directia campului magnetic.

Dupa alcatuirea primelor harti ale magnetismului terestru a devenit foarte limpede faptul ca polii magnetici "migreaza"
continuu si, uneori, chiar isi schimba locul.

In toate scurgerile de lava iesite din vulcani se gasesc particule feromagnetice care, in timpul racirii, se orienteaza dupa
liniile campului magnetic terestru. Cu ajutorul lor se poate estima unde se afla nordul magnetic al Terrei in momentul
eruptiei.

Analizand compozitia rocilor din jurul vulcanilor de diferite varste, geologii au observat ca nordul magnetic al planetei
noastre calatoreste ingrijorator de mult.

Magnetosfera apara suprafata Pamantului de particulele vantului solar; in timpul zilei campul protector e comprimat (partea
dinspre Soare), iar noaptea se exinde, in zona dintre ele fiind axa magnetic&

2. Din antichitate se cunoştea faptul că la suprafaţa Pământului acul magnetic se orientează strict într-o anumită direcţie.
Folosind această proprietate a fost construită busola ca instrument de orientare pe teren. Experimental s-a stabilit că
orientarea acului magnetic al busolei strict pe o anumită direcţie şi intr-un anumit sens se datorează câmpului magnetic al
Pamîntului, numit şi câmp geomagnetic. La început se credea că acul magnetic se orientează spre polii geografici ai
Pământului. Mai târziu s-a constatat că, de fapt, acul magnetic e orientat spre polii magnetici ai Pământului care nu
coincid cu cei geografici.

TRENUL CU LEVITATIE MAGNETICA

ISTORIE MAGNETI

Trenurile cu levitaţie magnetică sunt vehicule propulsate cu ajutorul atracţiei/repulsiei magnetice şi sunt 
folosite pentru transportul pe uscat. Conceptul care a stat la baza dezvoltării acestora a fost enunţat la începutul
anilor 1900 de către Robert Goddard şi Emile Bachelet, însă vehiculele au intrat în uzul comun de-abia în anul
1984.

Există două tipuri de trenuri cu levitaţie magnetică. Primul dintre acestea este pus în funcţiune cu ajutorul
suspensiei electromagnetice, care foloseşte forţa de atracţie dintre magneţii vehiculului şi cei ai căii ferate pentru
a face trenul să leviteze. Un astfel de model, denumit „Transrapid”, este folosit astăzi în Germania.

Cel de-al doilea tip de tren cu levitaţie magnetică, care, de data aceasta, se bazează pe suspensia electrodinamică,
este similar conceptului prezentat anterior, însă, în cazul acestuia, este folosită forţa de respingere a magneţilor
şi nu cea de atracţie. Aceşti magneţi sunt expuşi unor temperaturi extrem de mici, au o conductibilitate foarte
mare şi permit trecerea curentului electric, pentru o perioadă foarte scurtă, după ce nu mai sunt alimentaţi cu
energie.

Vehiculele acţionate cu ajutorul suspensiei electrodinamice levitează la o distanţă mai mare faţă de şine (între 1
şi 10 cm), faţă de trenurile propulsate pe bază de suspensie electromagnetică (1,3 cm). Mai mult decât atât, ele
sunt prevăzute cu roţi, deoarece magneţii funcţionează la capacitate maximă după ce este depăşită viteza de 100
km/h.

Tehnologia folosită la producerea trenurilor cu levitaţie magnetică este cu mult superioară celei utilizate în cazul
vehiculelor feroviare obişnuite, deoarece este eliminată forţa de frecare dintre roţi şi şinele de cale ferată. Acest
avantaj le permite să atingă viteze de peste 500 km/h, spre deosebire de cele mai rapide trenuri convenţionale, cum
este TGV-ul, care călătoreşte, în mod obişnuit, cu o viteză circa 300 km/h.

Japonezii au fost cei care au testat pentru prima dată trenurile cu levitaţie magnetică, în anul 1977. Atunci, ei au
reuşit să obţină viteza-record de 517 km/h. În aceeaşi perioadă, germanii realizează o serie de   teste similare,
ajungând în anul 1993 să doboare recordul mondial pentru cea mai mare distanţă parcursă de un astfel de tren: 1.674
km.

Primul tren cu levitaţie magnetică a intrat în uzul comercial în anul 1984, în Marea Britanie. El lega aeroportul din
Birmingham de o gară aflată la o distanţă de numai 600 de metri. În 1995, vehiculul a fost scos din funcţiune. Primul
model german a circulat pentru o foarte scurtă perioadă (1991-1992), în Berlin. Trenul, denumit „M-Bahn”, avea
rolul de a fluidiza traficul îngreunat de Zidul comunist, care încă stătea în picioare.

În momentul de faţă, trenurile cu levitaţie magnetică sunt folosite, în principal, în ţările asiatice. Cea mai lungă rută
pe care circulă astfel de trenuri leagă oraşul Shanghai de Aeroportul Internaţional din Pudong, pe o distanţă de circa
30 de kilometri. În ceea ce priveşte recordul actual de viteză al unui vehicul propulsat cu ajutorul levitaţiei
magnetice, acesta este deţinut de modelul japonez L0: 603 km/h.
Istoria magnetilor
In Grecia:
Cu aproximativ 4000 de ani in urma, un cioban grec pe nume Magnes se spune ca isi tundea oile intr-o regiune din
nordul Greciei numita Magnesia. A facut un pas si, dintr-o data, a descoperit ca cuiele care i-au tinut pantofii
impreuna si varful de metal al bastonului sau au ramas prinse de stanca pe care statea! Intrigat, a inceput sa sape si
a descoperit prima roca magnetica. Aceste roci erau cunoscute sub denumirea de “magnetite”, probabil numite dupa
Magnes sau Magnesia.

In Roma: La inceputul anilor d.Hr., Pliny cel Batran, autor si naturalist roman, care a efectuat cercetari stiintifice
semnificative pentru imparatul roman Vespasian, a studiat un deal facut dintr-o piatra care a atras fierul. Pliny
atribuia puterea magnetitei magiei, lansand ani de teorii superstitioase despre acest material, inclusiv posibilitatea ca
navele disparute pe mare sa fi fost de fapt atrase de insulele magnetice. 

In Scandinavia: Cu un depozit mare de magnetita in Scandinavia si o lumina insuficienta pentru a naviga pe corabii
iarna, vikingii aveau multe stimulente pentru a pune in practica proprietatile magnetice ale magnetitei. Inca de la
1000 de ani d.Hr., se spune ca vikingii au folosit o unealta asemanatoare busolei, din magnetita si fier. Istoria ne
spune ca vikingii utilizau un ac de fier magnetizat introdus intr-un pai si care plutea intr-un castron de apa pentru a
indica Nordul magnetic. 

In Anglia: Primul om de stiinta care a construit un magnet a fost de fapt un medic – William Gilbert din Marea
Britanie. In 1600 el a descoperit nu numai ca Pamantul insusi era un magnet, dar si ca magnetii puteau fi forjati din
fier si ca proprietatile lor magnetice ar putea fi pierdute atunci cand fierul este incalzit.
In Danemarca: Doua sute de ani mai tarziu, in anul 1820, Hans Christian Oersted a inceput sa exploreze relatia
dintre electricitate si magnetism. El si-a demonstrat teoria prin asezarea unei busole magnetice in apropierea unui
cablu electric, deviind acul magnetic pe directia de deplasare a curentului prin cablul electric.

Legea lui Faraday

Pentru a demonstra așa-numita Lege a Faraday sau Legea inducției electromagnetice, Michael Faraday a luat un carton sub forma unui tub pe care a
înfășurat sârmă izolată; în acest fel a format o bobină.

Ulterior, a luat bobina și a conectat-o cu un voltmetru pentru a măsura forța electromotivă indusă în timp ce făcea un magnet să treacă prin bobină.

Ca o consecință a acestui experiment, Faraday a stabilit că un magnet în repaus nu este capabil să genereze forță electromotivă, deși fiind în repaus,
el generează un câmp magnetic ridicat. Acest lucru se reflectă în faptul că, prin bobină, fluxul nu variază.

Pe măsură ce magnetul se apropie de bobină, fluxul magnetic crește rapid până când magnetul este efectiv în interiorul bobinei. Odată ce magnetul a
trecut prin bobină, acest flux scade.

Descoperirea inducției electromagnetice (1831)

Inducția electromagnetică a fost marea descoperire a lui Faraday, pe care a realizat-o prin conectarea a două solenoide de sârmă în jurul capetelor
opuse ale unui inel de fier.
Faraday a conectat un solenoid la un galvanometru și l-a urmărit conectându-l și deconectându-l pe celălalt de la baterie.

Prin deconectarea și conectarea solenoidului, el a putut observa că atunci când a trecut curent printr-un solenoid, un alt curent a fost indus temporar
în celălalt.

Cauza acestei inducții se datorează schimbării fluxului magnetic care a avut loc la deconectarea și conectarea bateriei.

Acest experiment este acum cunoscut sub numele de „inducție reciprocă”, care are loc atunci când schimbarea curentului într-un inductor induce o
tensiune într-un alt inductor din apropiere. Acesta este mecanismul prin care funcționează transformatoarele

Cusca Faraday
Cinci ani mai târziu, Faraday a descoperit un mecanism care funcționa ca o cutie de protecție pentru șocurile electrice. Această cutie a fost
numită cușca Faraday și a devenit ulterior una dintre cele mai utilizate invenții, chiar și astăzi.

Cușca Faraday a fost structura prin care acest om de știință a reușit să protejeze elementele de descărcările electrice.

Faraday a efectuat acest experiment în 1836, dându-și seama că excesul de sarcină al unui conductor a afectat ceea ce se afla în afara
acestuia și nu ceea ce era închis de respectivul conductor.

Pentru a demonstra acest lucru, Faraday a căptușit pereții unei camere cu folie de aluminiu și a generat descărcări de înaltă tensiune printr-un
generator electrostatic în afara camerei.

Datorită verificării cu un electroscop, Faraday a reușit să verifice că, într-adevăr, nu existau încărcături electrice de niciun fel în interiorul
camerei.

Acest principiu poate fi observat astăzi în cabluri și scanere și există și alte obiecte care, în sine, acționează ca cuști Faraday, cum ar fi
mașinile, lifturile sau chiar avioanele.
Cronologic vorbind, cele mai mari descoperiri au fost : inducţia electromagnetică, legile electrolizei, autoinducţia, liniile de forţă electrice şi dielectrice,
schimbarea stării de polarizare a luminii sub acţiunea unui câmp magnetic, descoperirea diamagnetismului şi paramagnetismului .

Legea inducției electromagnetice formulată în 1831 de Faraday este una din cele mai importante legi ale electromagnetismului. Fenomenul numit inducție
electromagnetică constă în apariția tensiunii electromotoare induse de un flux magnetic variabil în timp. Acest fenomen permite conversia diferitelor forme de
energie în energie electrică.

 Cutia metalica a calculatoarelor este o “cusca a lui Faraday”. Chiar si cand carcasa computerului este din
plastic, aceasta este dublata de o fina foita metalica perforata, legata la masa electrica a aparatului.
 In general, cele mai multe aparate electrocasnice sunt echipate cu un blindaj intern, formand o cusca a
lui Faraday, cel putin pentru partile sensibile ale acestora. De exemplu, un cuptor cu microunde este o astfel de
cusca, usa fiind dotata cu un grilaj foarte fin, care are rolul de a retine undele electromagnetice din interior si
suficient de mare cat sa permita sa se vada in interiorul cuptorului.

 Cusca Faraday din jurul nostru

  - avionul, autoturismul - protejeaza interiorul de campurile electromagnetice sicampurile electrostatice
exterioare; 
 - ecranajele din aparatele electronice - protejeaza exteriorul de campurileelectromagnetice generate de
montajele respective. 
ALTERNATORUL
Ce este un alternator auto?
Acestal este parte componentă a sistemului de încărcare cu curent electric, piesă necesară pentru
funcționarea oricărui automobil.
Necunoscătorii în domeniul tehnologiei mașinilor cred că întreaga cantitate de curent electric necesară
pentru punerea în funcțiune și utilizarea acestora vine de la acumulator. Acest lucru este însă fals,
acumulatorul având doar rolul de a furniza curent electric în momentul pornirii. Mai mult de atât, dacă
acesta nu ar fi reîncărcat, după câteva porniri nu ar mai reuși să-și îndeplinească rolul. Din acest motiv se
poate observa cu ochiul liber cât este de necesară existența unui mecanism care să furnizeze non-stop
energia de care e nevoie.
Alternatorul îndeplinește, așadar, patru roluri principale:
 Transformă energia mecanică furnizată de motor în curent electric de tip alternativ;

 Piesele alternatorului preiau curentul alternativ și îl transformă în curent continuu;

 Încarcă acumulatorul mașinii cu energia consumată la pornirea acesteia;

 Furnizează curent electric pentru consumatorii diverși ai automobilului, cum ar fi farurile, claxonul,
ștergătoarele, sistemul de climatizare, sistemul audio etc.
2. Elementele constitutive ale alternatorului
Alternatorul este un echipament compact, cu dimensiuni reduse și alcătuire relativ simplă. Componentele
sale funcționează împreună, ca un sistem, pentru a produce energie electrică suficientă pentru încărcarea
acumulatorului, dar și pentru aprovizionarea consumatorilor electrici ai automobilului.
Mașinile moderne, care încorporează numeroase sisteme electronice, necesită o cantitate destul de mare de
energie, de aceea, alternatoarele trebuie să producă chiar și până la 2 kW/h.
2.1. Carcasa alternatorului
Carcasa alternatorului este realizată, de obicei, din aluminiu și are rolul de a adăposti celelalte piese din
interior. Prin intermediul acesteia, alternatorul se montează în interiorul compartimentului motor. Un alt rol
al carcasei este de a proteja elementele sensibile din interior de pătrunderea apei și a prafului ce ar putea
provoca daune mai mici sau mai mari.
2.2. Statorul alternatorului
Statorul este un corp metalic format din mai multe table subțiri, peste care sunt înfășurate mai multe spire de
cupru. Această piesă are rolul de a prelua curentul electric produs în urma mișcării magneților pe deasupra
rețelei de cupru. După cum îi spune și numele, statorul este o piesă imobilă.
2.3. Rotorul alternatorului
Rotorul este piesa mobilă a alternatorului, așezată pe un ax în interiorul statorului. El are rolul de a produce
un câmp magnetic prin învârtire. Pe rotor se află o înfășurare rotorică de sârmă de cupru și doi magneți
aparenți, care generează câmp magnetic. Alimentarea cu energie electrică este făcută cu ajutorul unor inele
colectoare, contactul asigurându-se prin intermediul a două perii din grafit.
2.4. Regulatorul de tensiune al alternatorului
Regulatorul de tensiune al alternatorului are rolul de a oferi energie cu o tensiune constantă, indiferent de
viteza motorului. Prin intermediul acestei piese este regulată intensitatea câmpului magnetic al rotorului,
ceea ce duce la producerea unui curent electric cu o tensiune regulată de aproximativ 14,2 V.
Regulatorul de tensiune este montat pe carcasa alternatorului care are, în plus, și rolul de a răci piesa.
2.5. Puntea redresoare la alternator
Puntea redresoare este extrem de necesară, deoarece alternatorul produce curent alternativ, iar acumulatorul
și ceilalți consumatori ai autovehiculului funcționează cu curent continuu. Piesa este formată dintr-un
ansamblu de 6 diode, care împreună transformă curentul alternativ în continuu.
Un alt rol al acestei piese este de a bloca transferul curentului electric de la acumulator spre alternator în
cazul în care tensiunea furnizată de piesa din urmă este mai mică decât cea din acumulator. Pentru răcirea
ansamblului, un radiator din aluminiu este prezent, asigurând totodată și o temperatură constantă.

In afară de aceste componente principale, în alcătuirea alternatorului mai există un rulment care asigură
învârtirea lină și fără efort a rotorului, două ventilatoare în partea anterioară și posterioară pentru răcirea
suplimentară a ansamblului și o fulie aflată pe capătul exterior al rotorului, care face legătura între motor și
alternator prin intermediul curelei de accesorii.

. Simptome ale alternatorului defect și modalități de identificare a defecțiunilor

În general, alternatorul este o piesă solidă, care nu se defectează ușor. Mai mult de atât, nu necesită
întreținere de-a lungul vieții. Totuși, după aproximativ 10 ani de folosire, pot apărea unele probleme, care,
nerecunoscute și lăsate să evolueze, pot duce la defectarea completă a acestuia și implicit la oprirea mașinii
pe marginea drumului.
Din această cauză, persoanele care dețin automobile cu vârstă mai înaintată ar trebui să cunoască exact care
sunt simptomele unui alternator defect, cum ar putea să controleze problema și ce pot face pentru a o
îndepărta.
Cele mai des întâlnite probleme ale alternatorului sunt fie de natură mecanică, atunci când rulmentul
rotorului nu mai funcționează cum trebuie sau se blochează cu totul, fie de natură electronică, atunci când
puntea redresoare sau regulatorul de tensiune nu merg corespunzător.
Aceste tipuri de defecțiuni pot fi recunoscute prin observarea cu atenție a unor simptome specifice:
 Dacă rulmentul este defect, din zona alternatorului se vor auzi zgomote specifice, de frecare de metal
pe metal sau de zgâriat. În plus, cureaua de accesorii va depune eforturi pentru a învârti rotorul, ceea
ce va duce la înfierbântarea ei și la eliminarea unui miros specific de cauciuc ars;
 
 O problemă des întâlnită este și uzura peste limite a periilor colectoare din grafit, care asigură legătura
între rotor și stator. Aceste piese se consumă în mod normal în timp, iar la un moment dat devin prea
scurte pentru a asigura o conexiune corectă. Periile colectoare ar trebui schimbate, iar pe piață există
kituri de reparare în acest sens;
 
 În cazul în care vreo componentă electronică a alternatorului este defectă, semnele pot fi observate cu
ușurință. În primul rând, alternatorul nu va reuși să încarce cum trebuie acumulatorul, de aceea,
martorul din bord al bateriei electrice va rămâne aprins după pornire. Pornirea se va face dificil, mai
ales în zilele friguroase de iarnă. În al doilea rând, consumatorii electrici vor funcționa la parametri
improprii sau cu întrerupere. De exemplu, lumina farurilor va pâlpâi mai ales când mașina este la
relanti și turația motorului diesel sau pe benzină este mai mică;
 
 Dacă în interiorul habitaclului motor pătrunde apă, iar protecțiile alternatorului nu funcționează cum
trebuie, lichidele pot pătrunde în interior și să provoace stricăciuni mecanice sau chiar scurt circuite
 electrice. Această situație nedorită apare la trecerea prin suprafețe acoperite cu apă adâncă sau în cazul
în care compartimentul motor este spălat și alternatorul nu este protejat cu o bucată de plastic.
În momentul în care poate fi observată o defecțiune a alternatorului, proprietarul autoturismului are două
opțiuni. Prima ar fi să achiziționeze un echipament nou și să-l înlocuiască pe cel defect. Nu este recomandat
întotdeauna, totuși, deoarece un astfel de echipament poate fi destul de costisitor, iar înlocuirea lui trebuie
făcută de un specialist.
O altă soluție poate fi recondiționarea alternatorului prin schimbarea rulmentului defect al regulatorului de
tensiune sau a punții redresoare. Pe piață există astfel de piese auto de schimb pentru majoritatea modelelor,
folosirea acestei soluții putând duce la o economie importantă de bani.
Ultimul trend în privința alternatorului este utilizarea unuia de tip inteligent, care oferă curent electric doar
în anumite momente ale funcționării motorului. Acesta produce curent mai ales când este folosită frâna de
motor sau când motorul este mai economic. În acest mod, alternatorul nu mai ia din putere decât când este
necesar, ceea ce duce la reducerea consumului de combustibil.

Alături de bateria auto și de regulatorul de tensiune, alternatorul mașinii tale face parte din sistemul de
încărcare auto. Prin comparație, poți spune despre alternator că este inima autoturismului pe care îl conduci,
care asigură alimentarea electrică a tuturor componentelor auto. Ca definiție, alternatorul este un dispozitiv
electromecanic care convertește energia mecanică în energie electrică, sub formă de curent alternativ.
Alternatorul este pus în mișcare de către motorul termic, prin intermediul unei curele de accesorii, și este
capabil să susțină un consum de până la 2 kW, nivelul maxim la care poate ajunge consumul tuturor
sistemelor electronice ale unui autoturism modern.

Sarcinile pe care un alternator trebuie să le execute sunt următoarele:

  

 Alternatorul produce energie electrică necesară tuturor consumatorilor de la bordul mașinii;

 Alternatorul produce energie electrică necesară încărcării bateriei de către acumulatori, indiferent de
consumul de energie al sistemelor electrice ale autoturismului;
 Alternatorul produce energie electrică necesară, indiferent de turația de funcționare a motorului termic;
 Alternatorul generează tensiune electrică în mod constant, indiferent de regimul de funcționare al motorului;
 Alternatorul trebuie să aibă un raport de putere/masă cât mai mic;
 Alternatorul trebuie să fie fiabil, să reziste la contaminări și să funcționeze fără zgomot sau nevoia de a fi
întreținut.
 

Concret, atunci când pornești motorul mașinii, bateria auto va prelua sarcina de a alimenta atât consumatorii
electrici, cât și electromotorul, cunoscut și sub numele de demaror. După ce motorul devine autonom,
alternatorul va prelua funcția de furnizor de energie pentru toți consumatorii din interiorul mașinii, dar se va
ocupa și de încărcarea bateriei în timpul deplasării.
 

DIN CE ESTE ALCĂTUIT UN ALTERNATOR?

 

Vei întâlni la majoritatea autoturismelor moderne alternatoare cu rotor cu poli în formă de gheare, care
produc un câmp magnetic alternant, ce induce în statorul alternatorului un curent electric sinusoidal.

Concret, un alternator are:

 
1. Carcasă
2. Statator – care este compus din tole metalice, înfășurate în conductori din cupru.
3. Rotor – pentru a putea produce tensiune electrică, rotorul produce un câmp magnetic în jurul alternatorului.
4. Regulator de tensiune
5. Rulment
6. Inele colectoare – fabricate din bronz, acestea intră în contact cu două perii din grafit.
7. Punte redresoare cu diode – încadrată în carcasa alternatorului, în partea posterioară, face posibilă
trecerea de la curent alternativ la curent continuu, care alimentează bateria auto și pe ceilalți consumatori
electrici ai mașinii. Totodată, rolul punții mai este și cel de a bloca curgerea curentului din baterie spre
alternator, în cazul în care tensiunea alternatorului scade sub tensiunea bateriei.
7. Ventilatoare 

DEFECȚIUNI FRECVENTE ALE ALTERNATORULUI AUTO

 

De regulă, o funcționare nefirească a alternatorului este în strânsă legătură cu o altă piesă auto cu defecțiuni,
cum poate fi cazul rulmenților, al rotorului, al ventilatorului, al regulatorului de tensiune sau al curelei de
transmisie care face legătura între motor și alternator. Dacă nu urmărești toate semnele pe care mașina ți le-
ar putea da, riști să ajungi în service cu defecțiuni mult mai serioase decât defectarea alternatorului.
Cel mai comun semn pe care un alternator defect îl poate da este pornirea greoaie de pe loc, în special în
sezonul rece, când temperaturile mici pot crea mari probleme la sistemul electric al mașinii.
 

Poți diagnostica și tu un alternator defect. Tot ce trebuie să faci este să ridici capota și să verifici curelele
dacă sunt slăbite, rupte sau prezintă alt fel de deteriorări. Dacă ai la îndemână un multimetru, poți verifica
dacă în baterie ajunge suficient curent, deși sfatul nostru este să mergi pe mâna unui specialist în problemele
la partea electrică a mașinii.

ALTERNATOR DEFECT – CARE SUNT SIMPTOMELE?

 

Cea mai frecventă metodă prin care alternatorul te anunță că va avea nevoie de înlocuire curând
este menținerea martorului de bord care indică bateria aprins, chiar și după ce ai pornit motorul
mașinii. În mod normal, acest martor de bord ar trebui să fie activ în momentul în care pui contactul. În caz
contrar, înseamnă că ai o problemă serioasă la sistemul de încărcare al autoturismului. Pentru a primi un
diagnostic corect asupra defecțiunii mașinii, ia legătura cu un electrician auto.
 

Mirosul de încins de la motor ar trebui să te pună pe gânduri, pentru că, cel mai probabil, acesta este un
semn că alternatorul are probleme. Mirosul este cauzat de o presiune prea mare pusă asupra curelelor cu care
se face transmisia sau de o funcționare defectuoasă a roții de transmisie.
 

Sunetele ciudate care vin de la motor pot fi alte semne pe care alternatorul ți le dă. În locul „torsului”
specific, motorul mașinii tale poate începe să scoată zgomote care să te alarmeze. Cel mai probabil, acestea
sunt produse de un alternator defect.
 

Un alt simptom al unui alternator care necesită înlocuire constă în fluctuații ale puterii în lumina farurilor
sau a luminilor de bord, când autoturismul este la ralanti. În cazul în care sesizezi acest lucru, mergi la cel
mai apropiat service auto și cere sfatul unui specialist în problemele la partea electrică a mașinii.
 

CUM SĂ PROTEJEZI ALTERNATORUL?

 

Suntem siguri că știi deja că iarna trebuie să ai mai multă grijă de mașina ta decât în oricare alt anotimp.
Alternatorul este una dintre componentele auto care necesită o atenție deosebită la temperaturi mici, iar un
prim pas pe care îl poți face pentru a-i prelungi viața este să nu utilizezi mașina doar pentru deplasări pe
distanțe scurte, ci să permiți bateriei auto să se încarce complet, folosind autoturismul și pentru drumuri
mai lungi. Altfel, acumulatorul auto va pune presiune pe alternator, iar acesta din urmă se poate defecta mai
ușor.
 

E bine să te asiguri de faptul că bornele bateriei sunt curate, pentru a facilita un contact perfect și a permite
reîncărcarea acumulatorului în siguranță.