Magnetismul Terestru

Magnetismul terestru este o proprietate a planetei cu anumite consecinte asupra mediului

inconjurator. Axa geomagnetica nu corespunde cu axa polilor. Diferenta dintre cele 2 axe se
numeste declinatie.
Inca din antichitate oamenii au remarcat ca anumite minerale, cum ar fi magnetita, au
proprietatea de a atrage bucatele de fier. Ulterior s-a constatat ca aceeasi comportare o
manifesta, in stare naturala numai cinci elemente: fier, cobalt, gadoliniu si disprosiu, precum si
unele aliaje ale acestora. Aceasta proprietate a fost numita magnetism (de la cetatea Magnesia
din Asia Mica, unde acest fenomen a fost pentru prima data remarcat).
Pamantul are un camp magnetic puternic, ca si cand planeta ar fi avut un magnet bara enorm
fixat in interiorul ei. Fizicienii considera ca acest camp magnetic al pamantului are legatura cu
miscarea fluidelor, materiale conductoare din punct de vedere electric care se gasesc in interiorul
pamantului .
Originea campului magnetic
Cand Pamantul s-a format acum aproximativ 4.5 miliarde de ani, elementele grele s-au
concentrat in centru, astfel la 3000 km sub scoarta terestra se afla cel mai mare ocean al
planetei: miezul de fier lichid (amestecat cu elemente mai usoare), o sfera de 3400 km raza.
Cu timpul presiunea s-a amplificat spre centru Pamantului, fierul s-a solidificat si astfel
putem gasi un miez interior solid, care ocupa un spatiu de 1200 km raza. In acest miez metalic
isi are originile campul magnetic terestru.
Busola
Campul magnetic al pamantului are o anumita importanta istorica datorita rolului busolei
in explorarea planetei. Acul unei busole este un adevarat magnet bara ; un capat este
numit ,,indicatorul" nordic pentru ca este atras de polul magnetic al pamantului din emisfera
nordica. Celalalt capat al acului este atras de celalt pol magnetic al pamantului. Pentru ca tipurile
diferite de poli magnetici se atrag, polul din emisfera nordica, desi numit polul nord magnetic este
un indicator al sudului si vice versa pentru emisfera sudica.

Primele busole
Primele busole erau sub forma unui ac magnetizat pus să plutească într-un vas cu
apă sau sub forma unei pietre magnetice suspendate de un fir de aţă pentru a se
putea roti liber.

Busola magnetică modernă poate fi clasică sau numerică.

Busola clasică
Busola clasică conţine un ac magnetic care se poate roti liber.
Indiferent de poziţia busolei, acul se va roti astfel încât să indice direcţia către Polul
Nord.

Cum funcţionează busola?
Câmpul magnetic terestru exercită un cuplu de forţe asupra acului busolei care, în
consecinţă , se va roti pentru a indica Nordul.

Rotind busola astfel încât punctul notat cu N (Nord) să se afle în direcţia acului, vom

afla nordul cât şi celelalte direcţii.

Astfel, dacă dorim să mergem spre Nord de exemplu, însă  nu ne putem ghida
după soare sau stele pentru că este o zi ceţoasă , vom putea folosi în schimb
o busolă ce ne va indica oricând şi oriunde, Nordul magnetic al Pă mântului.

Daca aduci un magnet in preajma unei busole, campul magnetic al acelui

magnet va fi mai puternic decat campul magnetic al pamantului, si atunci
acul busolei va arata inspre magnet sau in opozitie cu magnetul in functie
de polul aratat spre busola(daca este nordic arata spre magnet, se atrag,
daca este sudic atunci se resping si arata impotriva magnetului).

Componentele busolei clasice
Busola clasică se compune dintr-o capsulă transparentă  şi etanşă care conţine
un lichid uleios, în care se roteşte, fixată pe un pivot, o săgeată magnetizată.

Acul magnetic este suspendat pe un ax şi este colorat în două culori, în principiu roşu
şi negru. Jumătatea roşie indică Nordul iar cea neagră indică Sudul.

Pe ramă sunt marcate cele patru puncte cardinale (N, E, S, V) şi se

află  subdiviziuni în grade geometrice, plecând de la N (0°) spre E.